Banksy este un street artist care desenează uşi scorojite şi faţade dărăpănate, care transformă pereţi anoşti şi decrepiţi în ceva frumos şi te pune pe gânduri.
Ce mi-a plăcut şi îmi place în continuare la el, dincolo de ceea ce face, e că nu îşi arată mutra. Nici în documentarul pe care l-a regizat, “Exit Through the Gift Shop”, nu o face. Când vorbeşte, chipul său este blurat.
Pe de altă parte, ce se întâmplă pe facebook este opusul a ce face Banksy. Lumea se expune pe ea însăşi, în ideea de a expune ceva frumos – crâmpeie din viaţa sa inedită –, dar, cel mai adesea, transformă nişte pereţi goi (wall-ul virgin pe care expun) în nişte dărăpănături kitchoase, ridicole şi patetice.
Întrebarea care m-a frământat şi care, nu de puţin ori, mi-a trimis creierul în colaps, a fost: cum de a prins acest caravanserai virtual, unde fiecare îşi atârnă, în interiorul chiţimiei personale, propria versiune a “Răpirii din Serai”? De ce omul care, prin natura firii sale, e circumspect, calculat, distant şi indiferent (îndeosebi cu cei pe care nu-i cunoaşte), nu are niciun scrupul în a-şi agăţa momente semnificative din viaţă, ca pe nişte izmene puse la uscat în curtea casei, pe frânghia facebook-ului, în văzul tuturor?
Cum un asemenea răspuns e (şi nu prea) greu de găsit, mai departe propun să ne oprim, în speranţa că-i vom înţelege mai bine, asupra câtorva specii din diversitatea faunei umane care şi-a găsit adăpost pe facebook!
1) Tristul
Cea mai hazlie specie, după părerea mea, e formată din aceia care, deprimaţi fiind, ţin să-şi anunţe amicii şi vagile cunoştinţe că sunt deprimaţi. Sau că, fiind mânaţi de ghinion în dragoste, tocmai au ieşit dintr-o relaţie în care au suferit. Acum, te anunţă ei dărâmaţi, sunt singuri. Şi trişti. Şi neconsolaţi. Drept pentru care postează un emoticon cu o făţucă tristă. Of, of! Cât mai jelesc ei în faţa laptopului! Şi, la fiecare minut, dau câte-un refresh pe cont să vadă ce părere au ceilalţi despre faptul acesta îngrozitor. Unii, pentru care psihiatrul e o recomandare nu atât isteaţă, cât una ce ţine de 112, postează, pe rol de emoticon, nici mai mult nici mai puţin decât propria moacă îndurerată. Fiindcă, nu-i aşa, e mai sugestivă. Şi, în plus, e şi originală. Să te lămureşti, în caz că aveai un dubiu, că el nu te abureşte. Chiar e trist ! Trist cât o manea! Uită-te doar la faţa lui de câine bătut şi la ochişorii lui plânşi şi roşii de câte lacrimi au vărsat!
E trist.
Şi e trist că el e trist.
Dar şi mai trist e că celor mai mulţi din lista de prieteni li se rupe-n paişpe că e trist.
Eventual, pentru ca prietenii să aibă o imagine cât mai apropiată de realitatea suferinţei lor cosmice, deprimaţii aleg un citat al cuiva de care rareori au auzit, un citat cules de unii care cu asta se îndeletnicesc, respectiv, cu strânsul de citate şi ambalarea lor cât mai frumos pe facebook (cu chenar colorat, fundal în ton cu mesajul şi mutra sobră a autorului într-un colţ), astfel încât triştii şi deprimaţii şi melancolicii şi dezamăgiţii să nu fie lăsaţi la cheremul unui anost emoticon, ci, prin intermediul acelui citat, să te poată anunţa triumfalist că un anume episod al vieţii lor, ce începuse promiţător, s-a dovedit a fi un rahat cu perje. Aşa că ei sunt deprimaţi şi lumea e un loc trist şi sufletul lor e pustiu şi nu-ştiu-ce-mare-învăţător-budist a zis că… şi el e de acord cu asta.
Şi, cât ai bate din palme, din neantul biţilor răsar 15 like-uri nou-nouţe şi zece comment-uri empatice, să meargă la sufletul pustiu al deprimatului !!!
Gen.
Dar nu doar deprimaţii, triştii şi nefericiţii în dragoste sunt interesanţi pe facebook. Între noi fie vorba, de specia asta are oroare toată lumea! Pentru că, oricât te-ar distra să-i vezi smiorcăindu-se, în fapt, sunt enervanţi, incomozi şi inoportuni. Îţi vine să-i tranşezi de cum le vezi mutra plouată pe facebook. Păi, ce, nu le ai şi tu pe-ale tale? Hmm? Ce-i aşa grav? Te-a lăsat prietena? Eeee, noi să fim sănătoşi!
2) Urătorii
Interesanţi sunt, spre exemplu, cei care urează “La Mulţi Ani!” pe facebook. Aici, după părerea mea, avem a face cu un fenomen care s-a transformat deja într-un concurs de întrecere. Unora li se pare politicos ca, indiferent dacă îl ştiu sau nu pe X, să îi trântească de la obraz un LMA străveziu. E ziua ta, amice? Ia de-aici o urare şi-nfruptă-te din ea pân’ la miezul nopţii! Multora nu le face nicio plăcere treaba asta, dar nu se pot abţine. Sunt chiar enervaţi că trebuie să o facă, însă o iau ca pe o obligaţie inclusă în fişa responsabilităţilor de utilizator facebook. Cum se trezesc, nici nu îşi beau cafeluţa până nu saltă la status un LMA sărbătoriţilor! Dacă sunt şapte inşi născuţi în ziua respectivă, încep aşa: “LMA, A, B, C, D, E!” Sau, dacă e ziua vreunui sfânt din calendar: “LMA tuturor celor care îşi serbează astăzi ziua numelui! Să fiţi fericiţi şi iubiţi!”.
Pe mulţi sărbătoriţi nu îi cunosc, habar nu au de existenţa lor şi, probabil, nici nu şi-ar dori să îi cunoască vreodată, dar chestia e că sunt în lista lor de prieteni şi ei sunt nişte persoane bine crescute. De ce să nu le ureze un sincer şi călduros LMA? Că doar nu le-au greşit cu nimic. S-au rătăcit în lista lor de prieteni, atât. Un LMA merită şi ei din partea lor! LMA, dragilor!
Tot în categoria celor care fac urări se remarcă cei care pompează LMA-uri părinţilor. Nu ar fi păcat să nu afle cei 247 de prieteni ai lui X că azi e ziua lu’ mămica? Auzi, da’ nu mai bine o suni tu pe mămica şi îi spui, în particular, cât de mult o iubeşti şi că e soarele tău? Şi, la final, să îi urezi, subtil, să fie ceva mai precaută dac-o mai bate gândul să dea naştere altor plozi la fel de izbutiţi ca tine?
3) Englezul
Sunt unii cărora li se pare interesant să posteze la status cuvinte care sună într-un mare fel în engleză. Asta, să zicem, n-ar fi mare chestie, numai că acele cuvinte aparţin – după cum se menţionează între paranteze la final – lui Baudelaire, Goethe, Cervantes, Dostoievski şamd, adică unui non-englez. Aşa că… de ce nu postează textul în original? Sau de ce nu îl postează în română? Fiindcă nu sunt poze, ci cuvinte scrise de la tastatură cu mânuţele lor. Ce vrea să spună, că el/ea îl citeşte pe Proust în engleză, că a ajuns la un pasaj fermecător şi, uite, nu a rezistat până nu l-a trântit pe wall?
Probabil că da, dacă nu ai cunoaşte persoana respectivă.
Dar şi mai probabil, dacă o cunoşti, e altceva, însă tare mi-e că îmi va fi ştearsă remarca dacă voi spune ce anume…
Ca fapt divers, nimeni, dar absolut nimeni, nu postează un citat aparţinând unui englez sau american în spaniolă/rusă/franceză/germană.
Isn’t that weird?
4) Profesia ca vocaţie şi vocaţia ca profesie exhibate pe facebook
Sunt unii/unele care, îndată ce-au pus mâna pe un job ori s-au orientat spre o carieră anume, ajung să se ia teribil de în serios. Cum ar fi corporatiştii care te aduc în pragul disperării cu citate motivaţionale. Sau cei care te anunţă la ce conferinţe vor participa. Sau la ce workshop-uri. Seminarii. Etc. Şi care apoi postează fotografii din locurile unde au zis că merg, să vezi că el/ea chiar a mers acolo.
Să vă dau un exemplu, dar într-un alt registru. O cunoştinţă a publicat un volum de poezii. Okeeeey… Foarte frumos.
Problema e că, din momentul în care i-a intrat în cap că e poetă (adică, după ce a publicat poeziile), a început să inunde, efectiv, spaţiul virtual cu versuri şi alte de profundis. Nu neapărat ale ei. Ci ale lui Neruda, Rilke, Marin Sorescu, a început să distribuie pe bandă rulantă articole din Dilema şi, ce mai tura-vura, a început să se comporte ca o mimoză… Dar fiiix ca o mimoză şi fiiiix după ce a publicat poeziile! Nu înainte !
Ce-i şi mai frapant e că, orice postare ar face, automat găseşte câţiva (cam aceiaşi, de fiecare dată) care, cu un like bine plasat, să-i dea de înţeles că trebuie să persevereze în demersurile-i virtuale!
Iar eu sunt singurul al cărui impuls este ca, la aproape fiecare postare, să o dau de toţi pereţii. Şi nu vorbesc de peretele de facebook, nope…
5) Intelectualul
Alţi utilizatori, care vor să bifeze la capitolul impresie artistică, sunt cei care-şi fotografiază cărţile pe care le citesc. Sau care se pozează lângă cele pe care le-au citit. O chestie de înalt rafinament, menită a sublinia adâncimile spirituale în care se scaldă ei. Câteodată, când ajung la un pasaj interesant din cartea pe care o parcurg, fotografiază inclusiv pagina şi o postează pe facebook ! Vai, câtă dreptate are Haruki Murakami aici ! însoţeşte el/ea, pe facebook, comentariul unei fraze mai cu moţ. Şi, în câteva minute, are şi confirmarea din partea unor prieteni.
Desigur, şansele ca aceştia să-l citească pe Murakami sunt minime, dar fraza din pagina postată cu IPhone-ul pe facebook, pe bune, dar chiar te pune pe gânduri! Aşa că… Like !
6) Artistul
Şi, fiindcă tot am făcut referire la cei cu vână intelectuală, să ne oprim puţin la artişti. Sunt unii care te anunţă, dar asta, aşa, mai pe înserat, când e lumea plictisită şi stă ciorchine pe facebook să vadă ce se mai postează, că, da, a cam sosit vremea să se apuce de viitoarea operă. Atâââât! Cumva în secunda următoare s-a petrecut un cutremur în Guatemala? Cei pe care-i duce capul fac uşor legătura cauză-efect. Fraţilor, scrie el/ea pe facebook, drept în ochii înfriguraţi ai fanilor care mureau de nerăbdare să afle vestea, uitaţi care-i treaba! Am stat, am aburit-o, m-am fofilat de la sacra-mi datorie… dar, începând de mâine, gata, pe cai! Şi, fiindcă le-a pregătit o surpriză, le spune, succint, despre ce e vorba: despre o operă la care se gândea el/ea mai demult. Despre ce anume, mai exact, vor să afle fanii, intrigaţi. Numai, destul, şi aşa am spus mai mult decât trebuia… şi maestrul trece la treabă, lăsându-şi admiratorii cu gura căscată, să-şi stoarcă creierii cu singurul indiciu pe care li-l lasă, respectiv o melodie obscură a unui cântăreţ din underground care, în mai puţin de o săptămână, smulge peste patru like-uri entuziaste.
7) Facebook-istul întârziat
Un caz interesant îl reprezintă, de asemenea, acele persoane care, în primă fază, consideră dezonorant să aibă cont pe această reţea de socializare. Nu ştiu despre ce e vorba, dar sunt, din principiu, împotriva fenomenului facebook. Toată prostimea are cont, prin urmare, lor nu le trebuie aşa ceva. Să ştie toţi ce fac eu, pe unde am fost şi ce melodii îmi place să ascult? Le explici calm că îşi pot crea o identitate falsă şi că nu e necesar să posteze nimic. Nu şi nu, te pun ei la punct, nu mai insista, că lor nu le trebuie aiureala asta. Şi, într-o zi, minune, îi vezi cu contul creat. Nu ştii în ce împrejurări s-a petrecut convertirea, dar ţi-au dat add. Desigur, te aştepţi să nu îi vezi mişcând în front o singură dată… te-au prevenit doar cât de reticenţi sunt! Aş, de unde! Nu mai scapi de ei. Te întreabă ce faci aproape zi de zi şi sunt aşa fericiţi să vorbească cu tine pe messenger !
Zici că-s soţii ăia model, care treizeci de ani îţi predică zi de zi, până te tâmpesc, despre o viaţă cumpătată petrecută în sânul familiei şi, deodată, nu-i mai scoţi din bordeluri şi bodegi. Şi, dacă-i întrebi ce s-a întâmplat cu ei, îţi dau de înţeles că, ei bine, eşti prea prost ca să pricepi.
8 ) GPS-istu’
Tot un caz fascinant este oferit de persoanele care ies undeva, nu are importanţă unde. Treaba e că oricine ştie unde se află ele. Că se află la Mega Image sau într-o staţiune din Grecia, tu afli detaliul acesta în timp real.
De regulă, asemenea informaţii sunt însoţite de starea lor de spirit: ele se simt în locul X binecuvântate, fericite, destinse, relaxate etc. Şi, ca tacâmul să fie complet, îţi spun şi alături de cine se relaxează.
Însă… distracţia adevărată începe abia când o altă persoană, văzând unde se află (să zicem un mall), vrea să “vină şi ea”. “Hai, te aşteptăm”, i se răspunde. “Ajung cam într-o oră.” “Noi suntem aiiiiciiii.” “Mergem dup-aia şi la un film?” “Daaaaaa”. “Suuuuper.” “Sora ta nu vine?” “Nu ştiu, stai s-o întreb.” Urmează emoticonuri, like-uri, regrete ale altor persoane care şi ele ar fi dorit să meargă acolo, dar nu sunt în oraş… poate data viitoare, i se răspunde, cu siguranţă, zic ele, oricum, have fun, mă bucur că vă distraţi, mi-e dor de voi, pupici… şi o lălăie astfel cu toţii pe o sută de comment-uri.
Iar întrucât asemenea replici sunt postate de pe mobil şi îţi ia ceva timp să le scrii, dincolo de faptul că tu ai ieşit în mall să te relaxezi şi nu să trimiţi mesaje, îţi vine să te întrebi: de ce nu preferă să se sune între ele? Nu e mai simplu?
Nope, vă zic eu, nu e.
9) Părinţii lu’ Wunderkinder
Părinţii au dat naştere unor copii super drăgălaşi, super haioşi şi super inteligenţi, atât de inteligenţi şi drăgălaşi şi haioşi încât, zi de zi, spun nişte chestii super inteligente, super haioase şi super drăgălaşe că ţie, ca părinte, îţi stă mintea-n loc şi vrei să le stea şi altora?
Evident, te duci la calculator şi scrii: “Miruna a zis astăzi că…” şi spui ce chestie nostimă a zis Miruna.
Ah, se entuziasmează cei din listă, “Ce mare a crescut!”, “Felicitări!”, “O frumuseţe de băiat!”, “Bun să-l pui pe rană!”, “Big like”, “Ce mândră trebuie să fie mămica lui!” …
Din aşa ceva, de regulă, se strâng o sută de like-uri ca popa, ce conţin (în subsidar) confirmarea că Miruna este, într-adevăr, pe cât de inteligentă, haioasă şi drăgălaşă bănuiau mămica şi tăticu că sunt!!!
Bineînţeles, alte tipe şi tipi, furaţi de tot acest haz nebun, vor descoperi şi ele/ei, îndată ce vor deveni mămici/tătici, că şi ai lor plozi spun chestii super haioase, drăgălaşe şi inteligente şi, în contrapartidă, încep să se ia la întrecere cu cei care au dat tonul, ieşind la interval cu alte fotografii şi nostimade, că aproape răsufli uşurat când, o oră mai târziu, dai de o poză cu un căţeluş şchiop aflat în căutarea unui stăpân.
10) Postacul şi likeuitorul de meserie
Ăştia sunt non-stop online! Toate prostiile care mişună acolo, bancuri, invitaţii la jocuri, fotografii cu copii bolnavi, cu câini maltrataţi şi spitale dărăpănate, poptămoşenii şi teotrandafirişenii, link-uri către filmuleţe de pe youtube şi ştiri de prin tabloide… pe toate le deversează pe contul tău. Nimeni nu este mai implicat decât ei. Nimeni.
Iar suita de “Muahahaha”, “Ce tare!”, “Ce-am mai râs!”, “Unde le găseşti?”, “Mai trimite!”, precum şi avalanşa de like-uri, îi îndeamnă să n-aibă o clipă de răgaz.
Apropo, nu ştiu dac-aţi remarcat, dar, între cei care dau like-uri cu nemiluita, cei mai amuzanţi sunt cei care dau like propriilor postări şi care, o lună mai târziu, constată că like-ul lor e singurul de care au făcut rost.
11) Iubăreţii
De câte ori nu v-aţi lovit pe facebook de imaginea romantică a unui El & Ea ţuguindu-şi buzele într-un pupic, ţinându-se în braţe topiţi unul în altul, sau hlizindu-se la cameră ultra-mega-happy, dintr-o pornire instinctuală de a-şi afişa iubirea nemuritoare pe cont?
O ho ho !
Ce e enervant la aceşti “doi oameni frumoşi” – comentariile de felul ăsta sunt nelipsite – nu e dragostea afişată, să nu fiu înţeles greşit, pentru că nu-i nimic anormal să postezi pe contul tău fotografii cu tine şi prietenul(a), la fel cum nu e nimic deranjant să postezi orice ai chef, în limita decenţei.
Ceea ce exasperează întotdeauna e cantitatea, excesul care prevalează asupra intenţiei inocente, dorinţa de a atrage neapărat atenţia asupra ta într-un fel anume. Fie că vrei să arăţi că eşti îndrăgostit, cool, trendy, plimbăreţ, clubber, avangardist, eclectic, intelectual, stilat, sunt unii care pur şi simplu depăşesc limita.
Cum este, aici, situaţia iubăreţilor. Săptămânal, zeci de poze cu ei, din bucătărie, de la un botez, de la o nuntă, de pe vârful unui deal, de la un grătar, de la o piscină sau de la restaurant.
Şi, astfel, se strâng 2 Giga de fotografii până ce, hopa, unul din ei îşi schimbă la status situaţia amoroasă: din îndrăgostit până peste cap redevine single.
Jale şi altceva, nu !
Tonele de fotografii dispar ca prin minune şi, în locul lor, la loc de cinste încep s-atârne pe wall emoticoanele tristului de la poziţia 1), asezonate cu citate din marii clasici ai lumii, care au ştiut ca nimeni alţii să zică diverse despre iubire, trădare, dezamăgire şi durere.
Ah !
12) Haplea şi fetişul picioruşelor
Deşi când încerci să îţi imaginezi mental semnificaţia cuvântului “haplea”, te gândeşti la un tip care bagă-n el până-i cade maţu’ la gleznă, paradoxal, majoritatea celor care simt nevoia să-şi posteze pe facebook haleala din farfurie sunt femeile.
Şi mi se pare firesc.
Adică, na, tu eşti o fată finuţă şi stilată, mergi la restaurant şi, în virtutea unei nobile obişnuinţe, ce poate fi mai plăcut decât să-ţi urci pe wall farfuria cu mâncare? Mai ales că, după cum o vor informa amicii, mâncarea “arată delicios”, e “Yummmy”, “Mi-ai făcut o poftă”, “Vreau şi euuuu…” Plus like. Likelikelike…
Acelaşi lucru îl găsesc normal când mergi la mare şi simţi nevoia să postezi fotografii cu degetele de la picioare… De ce nu?
Poate vreun amic cârcotaş credea că ai zece degete la stângul şi treizeci în total, la cele patru picioare, dar aşa, văzând fotografia, se va convinge că tu ai doar două picioare şi maxim zece degete…
În felul ăsta, îi vei închide gura pentru totdeauna.
Ce e de făcut?
Întrucât, lucru dovedit, nimeni nu a sărăcit vreodată speculând fudulia umană, i-aş recomanda lui Zuckerberg să pună o taxă pe orice se postează.
Astfel, vrei să urezi LMA lui A, B, C, D, E? Perfect, 1 Ron LMA/persoană. Te-a apucat bâţu’ şi nu ai stare până nu vede lumea ce haleşti la prânz? 2.5 Ron/farfurie. Vrei să afle prietenii unde o arzi tu prin cluburi, sau cât de mult te iubeşti cu iubi’? 2 Ron/status + 4 Ron/fotografie.
Aparent, vor fi destui care vor da înapoi, dar dorinţa de a te fuduli, credeţi-mă, va fi atât de mare, că mulţi, chiar şi aşa, nu vor pregeta să posteze câteva poze, numai să ştie prietenii lor ce bine se distrează, la ce concerte şi filme merg, în ce mall-uri o lălăie, ce poezii le înmoaie sufletul şi ce cocktailuri consumă ei ici şi colo!
Dar nicio problemă!
Asadar, vrei ca lumea să îţi admire lăboanţele picioarelor odihnindu-se pe plajă? Sau unghiile false? Încarcă de pe card 1.5 Ron/deget şi se aranjează! Vrei să afle prietenii ce glumiţă a mai spus ăla micul şi cât de hazliu îi stă părul? Pac pac, scoate de la teşcherea 3 Ron/1 bucată hazoşenie, plus 4 Ron/fotografie! Doreşti ca lumea să descopere ce mişto a fost la nuntă în Rădăuţi, unde tu ai prins buchetul? Saltă 5 Ron/poză şi se rezolvă! Îţi pasă chiar atât de mult de căţeii abandonaţi şi vrei să-i ajuţi să îşi găsească un stăpân? Bagă rapid 25 Ron/fotografie căţel! X suferă de o boală gravă şi vrei, într-adevăr, să-i fii alături? Ei bine, poţi distribui poza numai dacă marchezi 50 RON (între care, de comun acord cu nenea Zuckerberg, 30 RON vor merge în contul persoanei bolnave, ca să nu crezi c-arunci banii de pomană).
Aşaaaa… Ia să mai vedem!
Vei participa la un rahat de conferinţă şi vrei musai ca prietenii tăi să ştie ce persoană determinată şi ambiţioasă eşti şi cât de mult intenţionezi să te dedici carierei? Aşa ceva, ei bine, se va rezolva numai dacă-i vei plăti lu’ tata Zuckerberg echivalentul biletului de intrare în sală!
Aha, vrei să îţi anunţi prietenii din copilărie alături de care, când eraţi de-o şchioapă, excursia la Herculane echivala cu o călătorie la marginea lumii, că astăzi, când ai trecut prin Montmartre, “era incredibil de puţină lume”, iar la Sacre Coeur nu aveai loc de japonezi? 40 RON. Scurt.
Ia zi, vrei să îţi înştiinţezi prietenii dragi că “avem case mai mari, dar suflete mai mici, că avem bani mai mulţi, dar timp mai puţin…“ şi aşa mai departe? Foarte bineeeeee! Ia bagă atunci ‘tălică 15 RON şi o poţi posta gratis pe wall 24 de ore ! Iar dacă vrei să o postezi şi a doua oară, beneficiezi de un discount de 30% şi vei putea plăti doar 24 RON! Iar a treia oară vei plăti decât numai 100 RON! Că tot avem bani mai mulţi şi ne bucurăm de ei mai puţin! Măcar să ne intre în cap de ce!
Păi, nu?
Eheee, ia să vedeţi atunci cum vor dispărea miloşii şi moraliştii şi îndrăgostiţii şi filozofii şi ultragiaţii de pe facebook şi ce curăţenie va fi dimineaţa pe wall, când vei dori să arunci o ocheadă!
Cum, vă veţi întreba speriaţi, nici un LMA până acum, deşi e 7 seara şi e ziua sfinţilor Mihail şi Gavril? Sfinte Sisoe, gata, s-a rezolvat problema câinilor comunitari? Dar, wow, nu mai participă nimeni la conferinţe de dezvoltare personală? Niciun prieten nu mai merge la concerte? Şi, vai, Nichita Stănescu nu mai e la modă? Citatul cu să-merg-pe-vârfuri-ca-să-nu-ţi-strivesc-sărutul-de-pe-talpa-piciorului s-a perimat? Dar unde sunt pozele din mall-uri? Oare Fratelli să fi dat faliment? Cafeaua de la Starbucks să se fi stricat? Miruna nu mai grăieşte nostimade de când a început să meargă la grădi? Fetişul cu pozatul degetelor de la picioare a fost vindecat? Nimeni nu mai are nimic de zis despre securişti, despre jidani şi despre bozgori? Nicio persoană nu mai butonează din maşină că traficul e infect şi politicienii sunt infecţi şi partidele sunt infecte şi cam tot ce mişcă în ţara asta (cu excepţia persoanei în cauză, bineînţeles) e infect?
Mais qu’est-ce que c’est ca?
Şi, totuşi, credeţi-mă, chiar şi în aceste condiţii vitrege, Zuckerberg tot va deveni cel mai bogat om al planetei. Ba aş putea merge cu profeţia până acolo încât să pretind că, dacă mâine, cârlionţatul ar cere utilizatorilor reţelei sale să marcheze, lunar, 50 RON/cont dacă vor să-l păstreze, mai bine de 80% din cei care sunt activi pe facebook vor cotiza cât ai zice peşte! Chit că unii vor suna la Provident ca să-şi achite tranşa lunară, dar de renunţat, nici că vor renunţa. Sută-n mie!
Deznodământul
Nu pot, în încheiere, să nu mă opresc asupra unui pasaj din “Istoria artei” a lui Elie Faure, mai precis, la cel despre cavourile din Egiptul antic: “Frumosul mormânt era săpat pentru rege sau pentru bogat şi pe pereţi trebuia înfăţişată existenţa lor fastuoasă… Şi mulţimea meşterilor lucra în întuneric, ea credea că exprimă farmecul, puterea, fericirea, bogăţia vieţii stăpânului, ea însă exprima mai ales sărăcia, dar şi bogăţia lăuntrică, graţia ascunsă a propriei sale vieţi.”
Urmărind postările şi fotografiile de pe facebook, urmărind această plăcere uriaşă întru exhibarea unor detalii ale vieţii particulare în faţa unor persoane care, adesea, sunt nişte străini, am senzaţia că asist nu atât la etalarea unei vieţi fericite/ împlinite/exemplare, cât la o anume sărăcie a existenţei personale, marcată de nesiguranţă şi înecată în plictiseală, rutină şi un soi de disperare morbidă.
Şi, din păcate, spre deosebire de Elie Faure, mai am sentimentul, foarte pregnant, că mare parte din cei care, zi de zi, “sapă” în pereţii moderni ai facebook-ului pentru a înfaţişa momente ale existenţei lor, nu exprimă câtuşi de puţin “bogăţia lăuntrică” şi “graţia ascunsă a propriei vieţi”, cât, mai ales… ;)
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
De cele mai multe ori evit moralizatorii…ma plictisesc!
Va felicit deci, dle M.Rudoiu, pentru titlul „accrocheur” care mi-a inselat vigilenta :) , si m-a facut sa va citesc articolul, pana la sfarsit !
Pentru ca imi place se gasesc ceva pozitiv in orice fac, din momentul pe care tocmai l-am petrecut impeuna ;) , voi retine acest surprinzator Banksy, care-mi place deja (!) si caruia, cred ca-i voi urmari cu interes parcursul artistic, si pentru asta ,iar va multumesc!
Despre fb ati ghicit: nu discutam, ca sa nu ne pierdem timpul reciproc.
Ah, și dragă domnule, chiar să îl târăști pe Banksy în povestea asta, not fair-play – și păcălitor, cum spunea și cineva mai sus, un titlu ”cârligos” și un articol pufos. Rimează, dar nu răsare. Sau alta era vorba. Cine știe, cui îi pasă, important e să participi, nu să câștigi? Altfel, argumentele acestei „păreri” sunt fenomenale, (tind spre absolut) am rămas mut de uimire, ce să mai încolo și-n alt-tab. Noroc că e la liber să dau din taste că altfel nu aș putut să fac altceva decât să recurg la onomatopee privind calitatea acestui articol iluminant. Noroace!
Cel mai bun articol despre retele de pana acum :) .
Ma intreb doar atat: Va da cineva click pe „like”-ul de la inceput sau pe „share”-ul de la sfarsit? :)
Frumos! Big like :-P Sa stiti ca aveti doua optiuni: una e sa nu mai primiti ceea ce posteaza anumite persoane, in felul asta va faceti wall-ul cat de curat vreti, a doua e sa dati unfriend la cei cu care nu rezonati.
Oricum e bine ca n-ati optat la aceste variante pentru ca textul e absolut savuros!
mi-a placut felul in care e scris articolul, m-am distrat citindu-l !
dar mesajul e cam fumat, ce, ca oamenii sunt ridicoli pe Facebook?! asta e ideea?!
atat timp cat autorul nu este impotriva FB si nu ne indeamna sa renuntam la FB, articolul pare ca e scris de o persoana care nu vrea sa nu mai existe Facebook, ci doar e nemultumita de calitatea continutului care se gaseste acolo…
ceea ce e de neinteles, pentru ca folosirea facebook-ului nu este obligatorie!
si nici mentinerea in lista de prieteni a unor persoane care nu ne plac nu e obligatorie, pare ca autorul ii pastreaza acolo doar ca sa aiba ce critica…
dupa mine, Facebook-ul este o oglinda a dorintelor mai mult sau mai putin constiente ale oamenilor: sa se expuna, sa fie admirati, sa se laude, sa fie validati si asa mai departe.
eu personal nu mai am facebook de 3 ani si atunci cand am renuntat prooroceam ca facebook-ul nu o mai duce mult… insa acum mi-as schimbat parerea, cred ca ceva similar facebook-ului va exista tot timpul, pentru ca oamenii au nevoile alea de mai sus si acum au descoperit si cum pot sa si le indeplineasca: punand poze cu ei care sunt complet irelevante pentru altii sau altele asemenea.
Ideea e ca sunt singuri, pustii si lipsiti de substanta …
@Vlad
Dar nu putem cere nici tuturor, nici cuiva anume, sa fie ne-singuri, locuiti de spirit si plini de substanta. Oamenii sunt cum sunt, o spuneti de parca ar fi ceva de blamat ca sunt cum sunt.
Si nu putem sa cerem oamenilor nici macar sa taca.
Ce putem face e sa ne ferim de cei care nu ne plac sau nu se ridica la inaltimea standardelor noastre. Asta se cheama elitism, snobism sau aroganta, dar e mai onest si mai uman asa decat sa cerem oamenilor sa fie ceea ce nu sunt sau nu pot fi.
Nu putem. Nu cred ca refugiul in elitism reprezinta o solutie, chiar daca poate fi tentanta pentru unii. Dar putem vorbi despre asta …
Cat despre Bansky, el picteaza ceea ce vede: o societate alienata, consumismul, lipsa de iubire si firesc din vietile oamenilor, lipsa de civilizatie, violenta, evadarea in virtual totul prezentat prin exacerbarea imaginilor care inlocuiesc realitatea. Asta e si motivul pentru care nu isi arata fata, pentru a distrage atentia de la aparentele vizuale si a indemna omul sa priveasca si sa asculte in profunzime. Ideile sunt juxtapuse Bansky si Facebook pentru ca sunt la poli opusi.
Chiar scriam, zilele trecute, la un articol laudativ despre FB, un comentariu in care ziceam ca ar trebui sa apara, pe contributors.ro si un articol despre „fatza intunecata” a FB. Ma rog, e mai mult despre „fatza ridicola” a FB, dar merge si asa. :)
Fiecare foloseste unealta FB conform intelectului, simtirilor, intelegerii, dorintelor si scopurilor sale. Psihologii viitorului vor putea spune daca aparitia FB a dus la o explozie de cazuri de dedublarea pesonalitatii sau de alte afectiuni psihice. Si, poate, domnul Zuckerberg va fi tarat prin tribunale, pentru a plati tratamentele psihice ale unor actuali ferventi utilizatori de FB.
P.S. Poate ca domnul Banksy isi ascunde identitatea doar fiindca pentru „graffiti art” trebuie sa platesti amenzi, in unele tari. :)
mere vs pere.
Bansky face arta pe walluri adevarate, il putem compara cu Dan Perjovschi, facebook nu e arta, e doar un chat, twitter, plus (care ca orice lucru gratuit pe net, traieste din datele userilor) si cateodata este foarte util (la imprastiat informatii), doar cand pierdem prea mult timp cu el, ca la cazino, intram in The Circle/Big Data World
Amuzant articol. Cei mai enervanti facebook-isti mi se par cei cu farfuriile cu mancare si cei cu bebelusii. Ma si dezabonez de la postarile lor pentru ca vreau sa traiesc si eu linistita, fara sa vad cu ce placinta, salata de boeuf sau copii pe olita se lauda ei (degeaba). Iar postacii si likeuitorii de meserie, nu stiu cum de au atata timp si daca nu cumva l-ar putea folosi intr-un mod mai util.
Nu folosesc rețelele de socializare pentru motivul banal că îmi repugnă să îmi exhib problemele în atenția întregului univers.
Cred că acel comentariu semnat Decebal este corect; fiecare face cum crede, asumându-și întreaga responsabilitate.
Cred ca langa Bansky se potriveste si filmul Dans la Maison.
N-am avut rabdare sa citesc tot articolul ca e un subiect penibil, dar simt nevoia sa il sustin moral pe bietul autor cu inca un comentariu.. e mai bun ca un „like”, nu? :)
@OP: HAHAHA CE FRAIER ESTI! Pai deja platesti pentru faptul ca toti idiotii muta biti pe facebuk. Crezi ca reclamele alea sunt gratis? Si crezi ca bugetele pentru ele sunt luate de la Sfantu Petru? Nu pretenas, fiecare cent cu care facebook ingrasa pontu vine de la firme care-si fac reclama intre sutele de like-uri zilnice. Care platesc pentru ea cuu… you guessed it, bani. Bani pe care nu ii scot de la ei din buzunar, ci de la tine, cand in loc sa dai 1 leu pe un corn la Bila, dai 1.01 pentru ca si-au pus banner pe Google Adsense.
Mai sînt şi cei care ne arată poze cu pisici. Pisicile personale sau pisici de aiurea. Nu ştiu de ce, dar sînt mai mulţi decît cei cu cîini. Şi infinit mai mulţi decît cei cu, eventual, găini. Mai apoi, am observat că şi pisicile şi-au deschis conturi. Ele ne povestesc, în fiecare zi, ce isprăvi au mai făcut – prilej pentru multe laicuri.
Am frunzărit feisbucul încolo şi încoace. Nimeni nu spune că nu există şi conturi serioase, decente, interesante… Cam 1 la 10.000. Şi nu pot să nu mă întreb: avem de-a face cu o oglindă a societăţii sau, pur şi simplu, locul acela incită la prostie? Adică, te duci acolo nevinovat şi plin de bune intenţii şi ajungi de tot rîsul…
Mai studiez.
Legenda spune că societatea umană s-ar putea scufunda într-un nou Ev Mediu în doar vreo 50 de ani. Pentru că după apariția Internetului, ”accesul la prostie a devenit disponibil pentru oricine, instantaneu și în culori”. Și trebuie să ținem seama că pe vremea când a apărut legenda asta, Facebook încă nu exista :P
Dacă lui Zuckerberg îi venea ideea să taxeze fiecare postare, așa cum sugerează autorul, Facebook n-ar fi ajuns în veci la succesul actual. Dar e autentic românesc, să ne-apucăm să dăm sfaturi din tribună, convinși că știm noi mai bine cum trebuie să se desfășoare lucrurile pe teren.
Oamenii se simt bine pe Facebook, fiecare după cum și cât îl duce mintea, dar nu e treaba nimănui să-și dea cu părerea despre asta. Cât despre citate care n-ar apărea traduse în alte limbi dacă originalul a fost în engleză, să fim noi sănătoși! O mulțime de citate sunt percepute ca aparținând dintotdeauna limbii în care sunt exprimate, chiar dacă originalul era de fapt în engleză.
Cum adică ”nu e treaba nimănui să-și dea cu părerea despre asta”?!
Oricine își poate da cu părerea despre orice. E adevărat, ”oricinele” poate fi băgat în seamă sau nu. Orice fenomen poate fi analizat, întors pe toate fețele. Mai ales cînd este atît de prezent și, mai mult, obsedant pentru unii.
Iar textul de mai sus se vrea un pamflet, nu cred că autorul vrea să-i dea indicații prețioase lui Țucărberg.
E adevărat că oricine poate să-și dea cu părerea despre orice, e o lume liberă. Însă când acestă părere se rezumă la ”hai să ne comparăm cu cei mai proști ca noi, ca să ieșim în avantaj”, avem o problemă. Mai mult decât atât, când respectiva părere e exprimată la o bere nu e nicio problemă însă a ține ca respectiva părere să fie și publicată, e un pas cam departe.
Aici se aplică gluma aceea veche ”Scrieți, băieți, scrieți. Dar nu publicați chiar tot ce scrieți! ” :P
E o vorba: „Fii căpitanul nostru!”
Foarte tare articolul, doar că mi-ar fi plăcut să regăsesc între categorii şi profilul oamenilor normali, utilizatori de facebook. Nu toţi postează în neştire, nu toţi îşi expun zilnic poze sau intimităţi, nu toţi au mii de prieteni în listă, etc. Folosit cu măsură, Facebook este un instrument ok care nu diferă foarte mult nici de obiceiurile mai vechi (albume de poze, caiete cu citate, caiete de lecturi, albume cu poze-autocolante artişti, scrisori în loc de mesaj, etc). Oare nu acelaşi lucru se întâmpla şi acum 50 ani când tinerii se întâlneau şi discutau? Sigur, acum totul s-a mutat în online iar viteza cu care poţi scrie, sharui, posta e alta iar schimbul de informaţii se face mult mai rapid. Da, poate a devenit totul mai superficial datorită vitezei şi grabei cu care se comunică, dar, în esenţă, activităţile sunt aceleaşi.
O analiza psihosociologica originala a Facebook sau “ Lumea virtuala ca vointa si reprezentare “
(crochiu in acvaforte)
Metodologie si tehnici de cercetare
„ Ce mi-a plăcut şi îmi place în continuare la el, dincolo de ceea ce face, e că nu îşi arată mutra(1).”
„ Întrebarea care m-a frământat şi care, nu de puţin ori, mi-a trimis creierul în colaps(2),…”
„De ce omul……nu are niciun scrupul în a-şi agăţa momente semnificative din viaţă, ca pe nişte izmene(3) puse la uscat în curtea casei, pe frânghia facebook-ului, în văzul tuturor?”
„ …să ne oprim, în speranţa că-i vom înţelege mai bine, asupra câtorva specii din diversitatea faunei umane(4) care şi-a găsit adăpost pe facebook!”
„ Îţi vine să-i tranşezi de cum le vezi mutra plouată(5) pe facebook.”
„ Unii, pentru care psihiatrul e o recomandare nu atât isteaţă, cât una ce ţine de 112, postează, pe rol de emoticon, nici mai mult nici mai puţin decât propria moacă îndurerată(6).”
„ Uită-te doar la faţa lui de câine bătut(7) şi la ochişorii lui plânşi şi roşii de câte lacrimi au vărsat!”
„ Dar şi mai trist e că celor mai mulţi din lista de prieteni li se rupe-n paişpe (8)că e trist.”
„ Şi, la final, să îi urezi, subtil, să fie ceva mai precaută dac-o mai bate gândul să dea naştere altor plozi la fel de izbutiţi ca tine(9? ”
„ Iar eu sunt singurul al cărui impuls este ca, la aproape fiecare postare, să o dau de toţi pereţii(10).”
„ Deşi când încerci să îţi imaginezi mental semnificaţia cuvântului “haplea”(10), te gândeşti la un tip care bagă-n el până-i cade maţu’ la gleznă(11), paradoxal, majoritatea celor care simt nevoia să-şi posteze pe facebook haleala din farfurie(12) sunt femeile.”
„Te-a apucat bâţu’ (13)….. Vrei să afle prietenii unde o arzi tu prin cluburi(14)…?” Asadar, vrei ca lumea să îţi admire lăboanţele picioarelor(15) ….” ‚ Doreşti ca lumea să descopere ce mişto(16) a fost la nuntă în Rădăuţi…”
„ Vei participa la un rahat de conferinţă (17)şi vrei musai ca prietenii tăi să ştie…”
Structura globala viziunii propuse
mutra /creier in colaps / izmene/ fauna umana/ mutra plouata/ moaca indurerata/ caine batut / li se rupe-n paispe / plozi / eu sunt singurul al cărui impuls este ca, la aproape fiecare postare, să o dau de toţi pereţii/ încerci să îţi imaginezi mental semnificaţia cuvântului “haplea”/ un tip care bagă-n el până-i cade maţu’ la gleznă/ haleala din farfurie/ Te-a apucat bâţu’/ unde o arzi tu prin cluburi/ lăboanţele picioarelor/ mişto/ rahat de conferinţă
Solutii si concluzii
” Urmărind postările şi fotografiile de pe facebook( a)…am senzaţia că asist nu atât la etalarea unei vieţi fericite/ împlinite/exemplare, cât la o anume sărăcie a existenţei personale, marcată de nesiguranţă şi înecată în plictiseală, rutină şi un soi de disperare morbidă(b).”
In mod evident , cauza (a) genereaza efectul( b)
In sfarsit , nu putem sa nu remarcam caracterul profund novator al limbajului folosit intr-un articol publicat pe Contributors.ro ( e adevarat, nu se ridica de loc la nivelul celui folosit de „Henry Miller de Caracal ”) ,limbaj in care putem decela totusi unele accente suprarealiste din „street language ” si de tipul limbajului vanghelian , dar si o anumita tenta de parfum cazon. Desigur, in acest caz ambele sunt folosite pe post de terapie sociala
Pe de alta parte, daca in precedentul articol publicat pe aceasta platforma autorul era extrem de preocupat de soarta prostilor din aceasta lume asa, in general, acum este foarte preocupat tot asa , in general, de soarta celor de pe Facebook .
In ambele cazuri insa , noutatea metodologiei si tehnicilor propuse de autor ,acuratetea, profunzimea,originalitatea, creativitatea si eleganta exprimarii folosite in aceasta analiza depasesc cu mult nivelul cititorilor de nivel mediu de pe Contributors.ro fiind recomandabile mai degraba pe http://www.reddit.com/r/Romania/ sau , si mai bine, pentru un hit media global de genul http://www.vice.com/ unde exista numeroase mostre de jurnalism novator (http://www.comanescu.ro/trollingul-si-profesionalizarea-lui-in-romania-2015.html ) cum ar fi de exemplu (http://www.vice.com/ro/read/m-am-saturat-sa-ma-prefac-nu-inteleg-arta-postmodernista-romaneasca-243 ) .
In acele contexte specifice , genul de analiza propus de autor ar putea avea un succes cu adevarat fulminant.
1) Histrionic sau alienat
2) Formalistul comod.
3) Produs secundar al unei subculturi
4) NLP. Proastă idee
5) Semidoct, vrea statut fără puţină trudă. Va turba dacă un amic varsă din vinul scump şi prost pe care-l degustă împreună cu mare fast.
6) Visătorul / mitomanul
7) Părinţi / rude / oameni care se simt izolaţi din pricină că prietenii lor comunică aproape exclusiv pe Fb.
8) Achiever-ul – Bifeurul, dacă-mi permiteţi.
9) Oameni cu emoţii reprimate, empatie deficitară, care-i privează de simţul penibilului
10) Maniac. Obsesiv-compulsiv.
11) Pentru că gloata FB este cea care dă legitimitate oricărei relaţii ;)
12) Recenzori utili, cu excepţia cazului în care o fac din motive similare cu 10)
Dar lipsesc o mulţime de alte clasificări. Inutile, dealtfel, de vreme ce ai control perfect asupra a ceea ce doreşti să urmăreşti sau nu din celorlalţi.
Şi e vina ta că ai 3.930 de prieteni virtuali agasanţi, nu vina lor, că nu te interesează ce meşteresc.
Am uitat să zic că mă regăsesc în toate categoriile enumerate de tine şi probabil e valabil şi pentru tine, numai că lungimea neplăcerii surplusului de informaţie depăşeşte scurtimea memoriei despre propriile porniri şi atitudini ;)