marți, martie 19, 2024

Cernobîl. Un serial (şi) despre Rusia de azi

Pentru fiecare erou al Uniunii Sovietice, exista câte un idiot al Uniunii Sovietice, fără de care n-ar fi fost nevoie de primul. Aşa a funcţionat sistemul socialist în Europa de Est timp de 70 de ani, măcinând dialectic vieţi, nu-l puteai schimba. Şi pentru că regimul Putin îşi asumă pe faţă moştenirea imperial-colonialistă a URSS, contruindu-şi de prin 2012 încoace şi baza doctrinară pentru revendicare, nu putea să lase fără replică acest mesaj tare al mini-serialului Cernobîl de la HBO, difuzat pe parcursul lunii mai. Serialul a făcut senzaţie în publicul rus (la fel ca şi în cel românesc): pare că nu-i nimeni să nu-l fi văzut iar bulele social media s-au gonflat de comentarii şi meme cu accidentul nuclear din 1986.

Propaganda de stat (care include şi bună parte din canalele private, pentru cine nu ştie cum funcţionează în Rusia sistemul de control indirect al mass media) s-a prăvălit cu zgomot asurzitor în cele mai halucinante teorii conspiraţioniste. La nivelul de sus, e bănuită o încercare subtilă a HBO de a păta imaginea industriei nucleare sovieto-ruseşti, deci de a submina contractele companiei de stat Rosatom, cum ar fi cel pentru centrala de la Paks, Ungaria; ori fantomaticul proiect de la Belene, lângă Turnu Măgurele. La nivel tabloid (adică, în Rusia, ştirile de seară pe TV), s-au pus în circulaţie poveşti cu agentul CIA care a provocat explozia de la Cernobîl, copy-paste după vechea memă KGB de anii ’80 cu SIDA inventată în laboratoarele americane.

Una peste alta, o radiografie perfectă a regimului şi opiniei publice ruseşti dirijate, care nu concep că ceva de mare audienţă poate fi scos din calapoadele politicului – adică, în Rusia de azi ca şi în URSS, paranoia competiţiei globale, maniheism, conspiraţii, dezinformare. Adevărul e însă taman pe dos: dacă vrei să cauţi neapărat noduri în papură excelentului serial Cernobîl, l-ai putea acuza tocmai că fluidizează şi eroizează prea mult anumite situaţii şi personaje, deci umanizează URSS. Realitatea sovietică era de fapt mai confuză şi impersonală, însă aşa ceva e greu de redat în naraţiune de film cu audienţă mare.

Băieţii buni – profesorul Legasov şi ministrul Şcerbina – erau de fapt tot nomenklaturişti din aparat, având în spate o viaţă de compromisuri şi avantaje presupuse de poziţia lor. Băieţii răi nu au fost doar ăia trei judecaţi, ci tot sistemul, inclusiv oleacă băieţii buni. Oamenii de ştiinţă care “înfruntă sistemul”, se contrazic pe faţă cu liderii de partid sau poartă discuţii existenţial-filozofice cu ei, sunt o ficţiune. În anii ’80 Kremlinul nu împuşca intelectuali dizidenţi, dar avea destule metode să prevină fronda şi acţiunea coordonată anti-sistem, portretizată în film de personajul colectiv imaginar Uliana Homiuk, savanta din Minsk.

În tribunalele sovietice nu se făceau pledoarii teatrale şi depoziţii-bombă, cu suspans cinematografic, ci se citea planificat de pe foaie, inclusiv pe banca judecătorilor, totul sub coordonarea procurorului. “Voluntariatul” în caz de urgenţă de stat e tot o ficţiune pioasă, omul muncii sovietic având de ales între două căi: fie te lăsai distrus în malaxorul programat, dar măcar primeai 800 de ruble şi medalia de erou al URSS din prima propoziţie; fie nu, şi atunci erai distrus social lent şi pe tăcute, fără nici un folos, lăsând moştenire copiilor doar un dosar de cadre prost. (Toate astea nu exclud unele eroisme autentice la nivel individual: ruşii au avut mereu şi genul asta de etos).

Masha Gessen, o cunoscătoare în profunzime a Rusiei, trece în revistă în The New Yorker toate aceste noduri în papură, chiar exagerând în partea cealaltă cu critica filmului. Deoarece, mi se pare mie, fludizarea narativă era cumva inevitabilă şi nu alterează decisiv atmosfera sau linia poveştii. Noi ăştia din Est ştim că interacţiunea cu politrucii comunişti nu avea nimic din claritatea morală şi dramatismul din Erin Brockovich, deci putem lua nişte scene din film cum grano salis; iar audienţa din Vest avea probabil nevoie de un pic de americanizare (adică raţionalizare) a unor episoade ca să nu piardă firul.

Dincolo de asta, nimic nu egalează extraordinar de migăloasa alcătuire a decorurilor, personajelor şi chiar a luminii din film (cum observă Gessen), care te aruncă brusc în chiar comunism. Cine l-a trăit, ştie, exact aşa se vedea: Drumul Taberei cca 1985. De la obiectele mărunte până la exterioarele grandioase (trase la Ignalina, centrala nucleară-soră a Cernobîl, decomisionată după intrarea Lituaniei în UE), totul s-a studiat în detaliu şi s-a reconstruit în filigran.

Dar cel mai important, filmul redă cu acurateţe şi fără didacticism un episod important din istoria modernă a Europei. Numai un buzunar adânc ca al HBO şi o echipă scenariu-regie profesionistă puteau produce combinaţia asta de tensiune şi echilibru, ferind filmul de anacronisme şi pedagogie politică ieftină aplicată retroactiv. Rezultatul nu-i nici anti-sovietic, nici pro-sovietic; nici triumfalist, nici nostalgic; nici elitist, nici populist-telenovelist – ci le transcede pe toate, exact atâta cât trebuie pentru a descrie cu sobrietate, deci credibil, fără calapoade moraliste ca în Vest sau obscurităţi abisale de licean ca în Est, atât drama umană cât şi sistemul politic care a produs-o.

Ce e cu adevărat înspăimântător pentru Kremlin este prăbuşirea mitului competenţei sovieto-ruse concentrate în industriile de importanţă strategică. Desigur, nimeni nu mai neagă azi că URSS a neglijat calitatea vieţii şi produsele de larg consum, pe care n-a fost niciodată capabilă şi interesată să le livreze: de la televizoare la automobile, apartamente, pantofi sau ceasuri cu cuc, industria sovietică producea puţin, scump şi prost tot ce era destinat cetăţeanului. Dar – se spunea – strângem cureaua într-o parte pentru a concentra resursele în producţia de arme sofisticate, sateliţi cosmici şi centrale nucleare, unde nu se face rabat iar URSS este egala Occidentului. Cel puţin, exista mândria de a fi concurenţi globali cu marile puteri, încă vie şi azi.

Ei bine, iată că nici în privinţa asta URSS nu era ce pretindea a fi: în Cernobîl se vede că tot atâta mizerie, delăsare şi incompetenţă se băgau sub preş şi la vârful tehnologiei sovietice cât într-un colhoz oarecare. Cine ştie câte dezvăluiri ne mai aşteaptă, cu fake-urile, rateurile şi victimele secrete ale programului spaţial, de exemplu? Ideea asta e ceva nou şi periculos, care subminează narativul dominant azi, sugerând că toate sacrificiile populaţiei timp de şapte decenii au fost în van.

Ca atare, indignat la maximum, după cum îi e felul, aparatul rus de propagandă promite să răspundă: canalul NTV a zis că va face propriul film despre Cernobîl, care “să spună adevărul”. Dacă regimul chiar va băga bani masiv în aşa ceva, atunci va ieşi cel mai probabil un fel de “Ecaterina cea Mare”: super-producţie bine jucată, în decoruri over-the-top, cu focus pe poveşti individuale emoţionante şi o naraţiune generală fake prin omisiune, astfel încât să răspundă comenzii şefului cu propaganda şi PR în regimul Putin, Vladislav Surkov. Dacă nu, va fi un film video de duzină cu şpioni americani, gheroi sovetici, împuşcături şi urmăriri cu maşina. Oricum, într-un fel sau altul, abia acela va fi un film plin de toate clişeele de la Holywood, adică ceea ce propaganda rusă acuză acum fără temei, pur ritualic.

Însă în ambele situaţii se va vedea incapacitatea sistemului oficial de artă şi cultură al Rusiei de a genera altceva decât producţii subordonate politic, pentru că asta e direcţia generală de mişcare azi. Chiar masa artiştilor nealiniaţi – mulţi – care s-au polarizat la extreme, arhaizanţi ori modernişti, în căutarea nişei de piaţă, frustraţi de pierderea ascendentului moral în societate din perioada sovietică, oscilează între dezabuzare, nevroză anti-politică, abisal, onirism, poveşti încâlcite şi filigrane stilistice la metru pătrat (cam ca la noi), când nu scriu policiers sau romane noir de consum. Deci chiar dacă s-ar demara un proiect rusesc Cernobîl cu toate bunele intenţii, şansa de a avea un scenariu de calitatea celui din serialul HBO e minusculă.

Până una-alta, Cernobîl e unul din cele mai bune filme de televiziune pe care le-am văzut. În plus, pare că va fi ferit de cursa mortală în care au căzut alte proiecte TV de calitate: diluarea şi fantasmagorizarea poveştii în sezoanele 2, 3, 4 … etc. Sau cel puţin aşa sperăm, să nu fie nevoie de un Cernobîl II.

Distribuie acest articol

66 COMENTARII

  1. După ce a uimit lumea cu talentul şi personajele sale, magnificul Burt Lancaster a dat în mintea BURICADELOR: în 1978 şi-a pus mutra şi gura în slujba propagandei sovietice prezentînd un serial documentar (20 de episoade) despre al Doilea Război Mondial. Producţiunea este atît de falsă încît în Occident a fost retrasă de pe micile ecrane la protestul unanim al istoricilor.

    Ca să vedeţi mai bine cum lucrează prostia îngemănată cu perversiunea, aflaţi că GRECIA, spre deosebire de restul ţărilor civilizate, l-a difuzat în 1980. ŞI DIN NOU ÎN DECEMBRIE 2010 ! Adică în plină criză. Adică într-o ţară membră a Uniunii Europene, la dezvăluirea greţoaselor minciuni economice locale, s-a răspuns cu radioactive minciuni bolşevice vechi de 30 de ani (prin televiziunea PARLAMENTULUI de la Atena).

    O, Socrate ! O, Platon !

    Şi tu măreţule Aristotel !

    Vai de filosofie ! Vai de logică !

    Vai de noi, contemporanii respectivei mişelii !

    Recapitulare:

    1973 – Tam-tam planetar: Arhipelagul GULAG de Alexandr Soljeniţîn este publicat în Occident.

    1978 – Cinci ani mai tîrziu: Războiul necunoscut ― Burt în rol de maimuţoi vorbitor.

    N-a citit cartea ? Și nici măcar n-a auzit de ea ?? Vai de geniul lui !

    Un om, care a jucat magistral pe textul lui Abby Mann, poate fi atît de neghiob încît să nu priceapă că lucrează pe post de cîrpă soioasă în slujba unui regim cel puţin la fel de odios ca cel înfierat în Proces la Nürnberg ?

    La corupere simplă nici nu îndrăznesc a gîndi ― ca să fiu sincer îl prefer idiot pe Lancaster- Janning.

  2. Ce te face sa crezi ca artistii ar fi foarte competenti in istorie, politica, etc? Cu marile exceptii de rigoare, au o viziune mai curand simplista, copilareasca despre lume, atunci cand nu intra in derapaje mentale de-a binelea.
    Iar relatia Grecia-Rusia este ceva special oricum, are nevoie de o categorie proprie de analiza

    • Si alti babuini politici:
      – jane fonda
      – bob dylan
      – charlie chaplin
      – jennifer anniston
      – natalie portman
      – robert de niro
      – george clooney
      – martin lawrence
      – woopi goldberg
      – tim robbins
      Literele mici la inceputul numelor NU sint o greseala gramaticala…

        • Aveti dreptate, dar trist, periculos si revoltator este ca au un impact foarte mare, din motive evidente.
          Damn….
          Numai fonda cit rau a facut…..

        • Inteleg ca uneori artistii irita cand isi folosesc platformele sociale supradimensionate pt a-si avansa opiniile politice. Acuma, nu o sa emita o viziune politica atata de pragmatica si sofisticata ca a unui specialist, pana la urma nici nu-i treaba lor sa vina cu solutii de tipul asta. Dar de multe ori as zice ca apara si promoveaza valori relativ luminate. George Clooney, ca sa punem un exemplu. Chiar as zice ca viziunea lor politica e mai onesta decat cea a multor analisti/experti/pundits in politica de azi.

        • „Actorul a iesit in strada / Sa-si cumpere ceva salam…”
          Va aduceti aminte versurile? poate nu ca, daca nu ma-nsel apartin „poetului-non-grata” AP intinatfieinumele.
          Dar ideea e ca oamenii de pe strada tind sa atribuie actorului calitatile personajului sa aiba ceva asteptari, si eventual imbatat de popularitate actorul incepe sa creada si el ca este profet…
          Desi, nu-i chiar cum ziceti, pot fi la fel de bine mai dotati sau mai putin dotati ca orice om, doar ca sunt mai vizibili.
          La urma urmei, nici nu e obligatoriu sa fie militanti. Pot juca rolul pentru care sunt platiti.
          La fel ca manelistul Guta care a compus un imn SI pentru PSD. Sau bancul ala: mai tigane, stii cine mi-ampuscat maimuta? Da, stiu ‘…si’ … Cine mi-ampuscat maimutaaaaa!”
          Inscriptia „Nu trageti in pianist” are mai mult talc decat pare.

      • Imi puteti spune macar vreo doi care totusi v-au convins prin activismul lor politic? Probabil o sa ne dezvaluiti si parerile dv politice cu ocazia aceasta…

  3. Nu doar Cernobilul vor sa-l reabiliteze rusii, adica sa scoata la iveala „mina criminala a strainatatii”, dar chiar si despre debarcarea din Normandia au acxum o noua perspectivca: debarcarea nu a contribuit cu nimic la infringerea nemtilor, doar Armata sovietica a contribuit.

    • „Numai S.U.A. au furnizat U.R.S.S. 427.284 de camioane militare („Studebaker”, „Dodge”), 50.501 geep-uri militare („Willis”), 595 de vapoare, 3 spărgători de gheaţă, 105 submarine, 9.681 de avioane de vânătoare, 2.771 de bombardiere, 35.041 de motociclete, 1981 de locomotive, 11.155 de vagoane, 136 de tone de explozibil, 473.000.000 de proiectile de artilerie, 423.107 aparate telefonice, 3.820.906 tone de alimente (conserve, unt, ciocolată, etc.), 2.541.008 tone de petrol şi produse petroliere, 2.317.694 de tone de oţel (inclusiv de blindaj), 5.807 tone de aluminiu şi 166.699 de tone de aliaje din aluminiu, 3.700.000 de anvelope, 50.413 tone de piele, 15.010.900 de perechi de cizme de piele, 69.000.000 m2 de ţesătură din lână, etc., etc.”
      Si fara americani, cam ce-ar fi facut japonezii pe partea cealalta ?
      Ei, o minciuna, cu cit e mai gogonata, cu atit e mai credibila….Stie bine asta kremlinul; daca tine….de ce nu ?
      „…Inzestrarea armatei sovietice de către SUA a fost unul dintre factorii decisivi în victoria Armatei Roșii împotriva Axei. Nici până astăzi, URSS, apoi Rusia ca succesor al acesteia, nu și-a rambursat datoriile pentru împrumutul venit din partea americanilor.
      Echipamentele venite de la aliații occidentali reprezentau 12-16% din echipamentul trupelor armate sovietice, 10-15% din aviația URSS și 32,4% din marina sa.
      Până la 70% din mijloacele de transport ale armatei sovietice proveneau din SUA, ceea ce înseamnă că militarii ruși au condus în principal mașini americane.
      De exemplu, în timp ce URSS a dotat numai 600 de camioane rusești cu celebrele rachete „Katyusha”, SUA au contribuit cu 20.000 de camioane Studebakers, acestea devenind principalul vehicul al artileriei sovietice.
      Ponderea echipamentelor împrumutate de aliați URSS:
      56% dintre locomotive și vagoane
      43% pneuri pentru vehicule
      42% din zahăr
      108% din conservele de carne
      18% din combustibilul pentru avioane
      Locomotivele pe care Occidentul le-a oferit a depășit producția URSS de 2,4 ori, iar numărul trenurilor – de 10,2 ori. Cantitatea de alimente primită de URSS, ca parte a contractului de împrumut, ar fi fost suficientă pentru a alimenta o armată de zece milioane de oameni timp de 1.688 de zile, și anume întregul război.”

      • Mai pune ca cei din vest au dus razboi pe mare cu nemtii. Au dus razboi in sudul europei, africa. Au tinut ocupati pe japonezi.

        Au fost doua razboaie difirite unul tehnologic, submarine, flota, rachete, care au tinut ingineri si multe uzine la treaba, au consumat mult metal, materiale exotice si combustibil. Aici nu au murit asa de multi. Si altul netehnologic dar unde au murit foarte multi.

        Sa pomenim ca aviatia UK/USA au bombardat metodic toate uzinele germane? Practic le-a distrus industria.

        Acum ne imaginam cu nu faceau acest lucru UK/USA, ar fi avut rusii toata atentia nemtilor.

  4. Şi pe Forumul Romanum pasc oile… ….

    Imperiul ţarist Rus e praf,
    URSS e trecutul recent otrăvit
    Cernobîl radiază încă 100.000 de ani puternic.
    Uraniu 235 are o rată de 4,5 miliarde de ani până când 50% e plumb. Un viitor strălucit la nord-vest de Romănia. E aproape, e vecinul direct … …

    …“…. filmul redă cu acurateţe şi fără didacticism un episod important din istoria modernă a Europei…”

    Echilibrul „spaimei nucleare” care de peste 70 de ani e muchia de cuţit în conflictul est –vest (războiul rece nu e trecut) între SUA/NATO şi Moscova primeşte o nouă dimensiune prin intenţia Chinei de a fi 2050 cea mai mare putere militară.
    Filmul bun e una, incertitudinea omenirii în viitor e altceva.

    Răsăritul luminează …..

  5. Ma bucur sa vad ca sunt si altii care traiesc la maximum spectacolul acestui serial. in 1986 faceam armata la Zalau, si imi aduc aminte cu precizie trei lucruri care s-au intamplat dupa:

    – un contor Geiger scos de undeva de la naftalina (probabil subcalibrat, exct ca in film) care caraia intr-un mod care mi-a ramas pe creier
    – o alarma la 4 dimineata in care am fost scosi la manevre in costumele de protectie si cu masca de gaze – vreo 4 ore – spunandu-ni-se ca probabil vom fi deplasati acolo sa ajutam la remedierea efectelor (asta dupa ce cu doua saptamani inainte am fost scosi la manevre in pregatirea unui sprijin militar pe care urma sa-l dam in Libia dupa atacul cu rachete);
    – cam dupa o saptamana am primit tablete cu iod;

    serialul este desigur supradramatizat pentru efect holywoodian (pe care iata, il are), insa totul, dar absolut totul: decoruri, atmosfera, trairile, emotiile scenelor cu pacientii iradiati care se sfarseau in chinuri groaznice si dramele celor care impuscau animalele domestice – asadar absolut totul ne aduce aminte celor care atunci erau tineri / copii, la modul mai general, despre ce a insemnat comunismul

    personal mi-ar fi placut sa vad mai multe scene despre eroii care cu siguranta au fost acolo si au oprit in cele din urma dezastrul.

      • Am vazut trailer-ul si m-am ingrozit deja. Colegul meu olandez inca nu-si revine. Este bine ca toata planeta sa stie ce s-a intamplat vizionand acest film-documentar. Este foarte bine ca nimeni niciodata sa nu uite asa ceva.

        • Eu, initial nu am vrut sa vad acest serial, deoarece, la scara mica vazusem deja filmul „live” in Romania si ma asteptam sa nu-mi priasca revederea. (Am vazut cam ce asteptam sa vad, exceptand detaliile tehnice, dar imaginati-va ca si o rafinarie poate sa rada totul pe o raza de 6 kilometri, daca explodeaza ce nu trebuie. Diferenta e ca nu sunt si urmari pe termen lung, dar niste mii de morti deodata e un cataclism comparabil cu Tunguska).
          Am urmarit, pana la urma, cu frisoane pentru ca era ca si cum as fi retrait un vis urat din care crezusem ca am iesit. Si nu am fost surprins: scenariul este „deja vu” pentru unii de varsta mea.
          Ceva poate e putin diferit: parca la noi Securitatea parea ceva mai putin agresiva fata de specialisti, macar in situatia cand stiau ca de ei depinde securitatea (in sens fizic) a instalatiilor.
          Poate si din cauza obsesiei „academicienei de renume mondial” pentru confirmare ca savant.
          Si, inca ceva: impostura, competenta vs incompetenta sunt prezentate in raport corect.

        • mike _ „Este bine ca toata planeta sa stie ce s-a intamplat vizionand acest film-documentar. Este foarte bine ca nimeni niciodata sa nu uite asa ceva.”

          Nu este un documentar.

          Am văzut filmul nu neapărat pentru că l-a elogiat dl. S. Ioniță, ori pentru că „nu-i nimeni să nu-l fi văzut, iar bulele social media s-au gonflat de comentarii şi meme cu accidentul nuclear din 1986”, ci pentru că IMDb îi acordă nota 9,7 din 10.

          Ca orice lucrare de artă, aprecierea e după gusturi, iar acesta, deși nu este deloc un film rău, mărturisesc că nu-i tocmai pe gustul meu. Spun asta pentru că filmul este precum șaorma de la Dristor, cu de toate. Are comunism și anticomunism, eroi și lași, dragoste și ură, copii și bătrăni, război și pace …și orice ar mai dori telespectatorul. Și să nu uit, are desigur, adevăr și minciună, adică post adevăruri și adevăruri alternative, cum este la modă să li se spună minciunilor.

          În fine, remarcabile sunt după părerea mea, orice ar spune criticii cei mai duri ai serialului, coloana sonoră, scenografia și decorurile. (Eu am ascultat sunetul în căști privind filmul la HBOGO)

          Altfel, unii mai răuvoitori l-ar putea considera la fel de „propagandistic” precum „Неизвестная война”. Eu cred că este un film bunicel și-atât, care trebuie văzut pentru a putea fi susținute în mod competent discuțiile din „bulele social media gonflate”. :-)

    • Pe HBO GO. Pentru 3 euro pe luna, cat costa abonamentul, n-are rost sa piratam, chiar daca HBO are “buzunarul larg”. In fond, vrem o tara ca afara, nu-i asa?

      • Sa, te inviti cu un bax de bere si cu o punga de floricele la un prieten care are HBO. Ati uitat cand ne intalneam sa vedem casete?

      • Eu traiesc deja de ani buni in afara, insa nu stiam daca pot plati un abonament sau taxa doar pentru o luna sau doua la HBO. De obicei ma uit pe Netflix la documentare…
        Mersi, ma voi interesa si sper sa-l vad cat de curand.

        • La mine HBO are HBO Go oferit si prin Amazon Prime Video ca optiune suplimentara (pe o alta astfel de optiune, cu filme independente, am vazut Aferim!). Tot n-am vazut nimic din Game of Thrones, asa ca Cernobilul ar fi inca un motiv sa platesc pentru o luna-doua sa ma pun la curent.

  6. Cred ca ii este locul aici acestui comentariu scris ieri pe FB de Lucian Mindruta:

    Lucian Mindruta
    Ayer a las 10:46

    Cateva momente in care serialul Cernobal e valabil si pentru Romania. Atentie, sunt si cateva spoilere!

    1. Sefii incompetenti si subalternii fricosi, care accepta minciuna ca reactorul nu a explodat, desi vazusera cu ochii lor. Din cauza lor, pompierii nici nu afla ca sting un foc atomic care ii va ucide in cateva zile….

    2. Dotarea tehnica: in camera de comanda aveau doar un dozimetru care nu masura mai mult de 3,6 Roentgen. Ala bun era intr-un dulap, dar s-a prabusit ceva peste el. Altul nu mai era in toata uzina! A venit unul a doua zi… Asa s-au prins.

    3. Spaima de pedeapsa intr-un sistem concentrationar, care ii face pe oameni sa nu mai accepte realitatea: seful isi trimite subalternii sa deschida inutil niste robinete, expunandu-i la radiatie, pentru ca el nu putea concepe ce se intamplase.

    4. Sefii de partid care sunt mai preocupati de cum arata Uniunea Sovietica in ochii lumii decat de siguranta populatiei – de aia intarzie evacuarea si nu recunosc accidentul decat atunci cand restul Europei era radioactiva.

    5. Tot sefii de partid care trimit oamenii la moarte, sa adune cu mana uraniu si grafit de pe jos, ca sa termine mai repede treaba.

    6. Tehnica sovietica laudata, dar inexistenta: nu aveau un robot capabil sa lucreze in conditii de radiatii intense. Doar un vehicul pentru luna, pe care adapteaza o lama de buldozer.

    7. Minciuna, chiar si cand adevarul e in interesul lor: cand cer un robot germanilor nu le spun adevaratul nivel al radiatiei. Ci doar pe ala din comunicatul oficial. Aia trimit unul, dar se prajeste imediat…

    8. Televiziunea de stat, controlata, care da un comunicat sec, fara mentiuni de victime ori imagini de la fata locului. Pentru ca aparentele erau mai importante decat adevarul. Si pentru ca regimul nu putea gresi.

    Bonus:

    9. Bucataria sordida, cu chiuveta de fonta si cateva linguri si un tel cu aspect semi-ruginit atarnate deasupra ei.

    10. Blocurile comuniste, cu betoane peste tot intre ele si nicio zona comunitara in care sa para ca exista viata. Dormitoare de vite. Si tot ca vitele, oamenii sunt stransi si trimisi de acolo…

    Tuturor nostalgicilor, un sfat calduros: bagati cinci euro sau cat e abonamentul (hai ca aveti, din pensia marita de PSD )si vedeti filmul asta.

    Poate va vindeca de dorul de comunism!

    • – „Poate va vindeca de dorul de comunism!”
      Ai putea avea bunul simt sa nu generalizezi si sa nu jignesti?
      (Cu PSD-ul voteaza si intelighentia, nu doar saracii si stirbii.)

      • Nu vad jigniri, omul se adresa nostalgicilor, care prin definitie asta inseamna, dor de comunism, iar intre ei exista si intelighentie.
        Cred ca ai tu un reflex de interpretare ofensata care iti joaca feste.
        Try a safe space :)

        • domnule Ionita,
          pai votantii PSD, cei cu „dorul de comunism!”, nici nu citesc Contributors.
          Iar DEX-ul are suficiente cuvinte pentru ca sa-ti lovesti tinta, nu sa dai la gramada.
          Cit despre „calapoade”, mai cu retinere :P

      • După episodul 10% de la it-isti, cred că nu doar „intelighenția” va vota psd-ul ci și it-stii cărora li s-a luat doar 7% sub regim. :|

        • Stai calm! Don’t worry! IT istii seriosi nu stau in aia 10%. Ei renegociaza pretul. Bugetul pierde. Daca pentru atata ar vota psd inseamna ca si pana acum tot psd au votat.
          Asta nu-l face pe Orban mai destept insa. Doar un politician neinspirat ca sa nu zic mai rau ca vorbeste gura fara el ca a dancilei

    • O mica observatie la punctul 10.
      La treizeci de ani distanta si in plina democratie, in Romania se construieste la fel sau mai rau.
      Trec destul de des pe langa un residence din Militari, Rotary , care seaman izbitor cu Pripeat.
      Lipseste doar reactorul in mijloc,probabil n-au mai avut bani dupa ce au turnat betonul.

    • @ancan _ „Cred ca ii este locul aici …”

      Sunt mereu impresionat atunci când întâlnesc în discursurile interlocutorilor citate din autori clasici. De fapt, în prezent, cel mai des acesta este scopul real al citatelor, să impresioneze. Este adevărat, însă, că unii oratori se identifică ideatic cu clasicii pe care îi citează și îi cheamă în sprijin pentru argumentarea discursului…

      În context, consider foarte potrivită prezentarea pe larg a opiniilor d-lui L Mândruță cu privire la un film mult apreciat la nivel planetar, după cum am spus în comentariul anterior. Ceea ce nu am spus acolo, îndrăznesc să adaug aici, alături de elogiul adresat ilustrului om de cultură care este citat.

      Când am spus că are de toate, m-am referit la faptul că filmul cuprinde alături de multe alte elemente de artă profundă o secvență emoționantă care se adresează inclusiv firilor sensibile care susțin cu mult drag organizația Vier Pfoten. Adică, chiar are de toate. Ori, asta face ca mesajul FB plin de căldură și tandrețe al clasicului citat să fie cu atât mai pătrunzător.

      Eu, care sunt fire sensibilă, ca mai toți românii, latinii, balcanicii șamd. (or mai fi alte categorii de oameni sensibili), nu puteam rămâne nepăsător la un mesaj atât de emoționant precum cel transmis de dl L Mândruță, care transcede frontierele artistice hollywoodiene, depășește mijloacele de expresie clasice ale Sky și HBO, ori pe cele moderne ale „telenuvelisticelor” Telemundo, sau Univision.

      Da, vă mărturisesc că adânca emoție m-a condus direct la creatorii de artă profundă bollywoodieni. Mi-am reamintit astfel cu nostalgie sinceră, amplificată de cuvintele personalității culturale citate, de căldura transmisă de extraordinarul M.A. Thirumugam prin eroul interpretat magistral de Rajesh Khanna în capodopera „Haathi Mere Saathi”, film pe care am avut șansa să îl văd pe când aveam 12 ani.

  7. Foarte bun serial, cei care am trait vremurile acelea putem confirma atmosfera orwelliana, minciuna ridicata la rang de virtute si peste toate puterea nelimitata a securitatii/kgb-ului in cazul de fata. Nu inteleg ce vor sa spuna politrucii sovietici actuali cand incearca sa spele cadavrul comunismului, dar e de inteles ca in tara care-l cinsteste pe Stalin si pastreaza mausolelul altui criminal in Piata Rosie acest serial nu e prizat. E inca o dovada ca rusii si Rusia sunt altceva decat Europa, sunt practic doua lumi paralele. Jalnica propaganda din mass media moscovita uite ca reuseste sa tina in continuare acest popor obedient cu capul in tarana, o adevarata performanta tinand cont de usurinta informarii din alte surse in ziua de azi.

    • Cred ca n-ai prins nuanta: in Rusia serialul este extraordinar de prizat, toata lumea numai asta vorbeste, are audienta peste tot ce s-a facut in Rusia.
      Si tocmai asta a speriat regimul …

      • @Sorin Ionita
        Am auzit contrariul de la buni cunscători ai URSS și Rusiei. Profesorul Karl Schlögel a prezentat resignat situația de azi din Rusia lui Putin. Oficialii ruși spun azi în fața publicului când se prezintă documentele despre GULAG (bine cercetate în arhivele sovietice): nu e adevărat, e minciună. K.. Schlögel a fost mult timp acolo și a predat relațiile estului la Universitatea Viadrina Frankfurt Oder.
        Jurnalistul Nees a prezentat aceași situație. Nu se știe câți locuitori în Rusia lui Putin mai sunt în stare să se grupeze în societatea civică pentru a reorienta Rusia spre Europa, altfel decât e direcția lui Putin azi.

        Karl Schlögel (* 7. März 1948 in Hawangen) ist ein deutscher Osteuropahistoriker und Publizist, mit den Arbeitsschwerpunkten Geschichte der russischen Moderne und des Stalinismus, russische Diaspora und Dissidentenbewegung, Kulturgeschichte osteuropäischer Städte, theoretische Probleme historischer Narration. 1990 erhielt er den Ruf auf die neugegründete Professur für Osteuropäische Geschichte an der Universität Konstanz, wo er von 1990 bis 1994 lehrte und sein Forschungsprojekt zur russischen Emigration in Deutschland begann. 1995 übernahm er die Professur für Osteuropäische Geschichte an der 1991 neu gegründeten Europa-Universität Viadrina in Frankfurt an der Oder, wo er bis zu seiner Emeritierung im Jahre 2013 blieb.
        -Das sowjetische Jahrhundert. Archäologie einer untergegangenen Welt. C. H. Beck, München 2017
        -Archäologie des Kommunismus oder Russland im 20. Jahrhundert. Ein Bild neu zusammensetzen. (= Themen. Band 99). Carl Friedrich von Siemens Stiftung, München 2014
        -Grenzland Europa. Unterwegs auf einem neuen Kontinent. Hanser, München 2013,
        -Terror und Traum. Moskau 1937. Hanser, München 2008
        -Die Mitte liegt ostwärts: Europa im Übergang. Hanser, München 2002,
        -Wegzeichen. Zur Krise der russischen Intelligenz. Essays von Nikolaj Berdjaev, Sergej Bulgakov, Michail Gersenzon, Aleksandr Izgoev, Bogdan Kistjakovskij, Petr Struve und Semen Frank. Eichborn Verlag, Frankfurt am Main 1990

        Christian Neef (* 27. Januar 1952 in Perleberg) ist ein deutscher Journalist und Sachbuchautor.
        1979 bis 1990 arbeitete er als außenpolitischer Journalist beim Rundfunk, für den er 1983 als Korrespondent nach Moskau ging. Dort wechselte er im April 1991 zum Nachrichtenmagazin Der Spiegel, für das er weitere fünf Jahre als Korrespondent in Russland blieb. 1996 ging Neef in die Hamburger Redaktion des Magazins, wo er im Auslandsressort arbeitete. Von 2003 bis 2012 war er stellvertretender Auslandsressortleiter des Spiegel, danach wurde er Autor des Blattes. Von 2014 bis 2017 arbeitete er erneut als Korrespondent in Moskau. Von 2014 bis 2017 arbeitete er erneut als Korrespondent in Moskau. Seine Schwerpunktgebiete sind die Berichterstattung aus Russland und den anderen ehemaligen Republiken der Sowjetunion, dem Kaukasus, Zentralasien und Osteuropa. Darüber hinaus bereist er seit 1987 regelmäßig Afghanistan. Er gilt als Experte für den Ukraine-Konflikt.
        Russland. Gesichter eines zerrissenen Landes. Aufbau-Verlag, Berlin 1995

        Acești buni cunoscători ai Rusiei și Ucrainei de azi sunt foarte îngrijorați.
        Cei care au cunoscut „războiul rece“ între URSS/Pactul de la Varșovia și NATO/SUA ar rebui să fie alarmați azi. La 26 Aprilie 1986 nu s-a știut în țară ce s-a întâmplat la Cernobîl. La 1 Mai 1986 mulți au fost în aer liber neprotejați față de norii de radioactivitate care s-au răspândit pe tot continentul nostru. Prieteni mi-au povestit cum după Mai 1986 au apărut alimente (lapte) care nu mai puteau fi exportate. Macabru, sinistru cum a fost tratată populația în Natiunea ceaușistă după Cernobîl 1986.
        Cele peste 400 centrale atomoelectrice de azi de pe glob produc numai 10 % din curentul electric.
        “Războiul rece” est – vest, NATO/SUA cu Rusia/China, e azi la fel de periculos ca înainte de 1989. Timpul pentru zborul rachetelor cu explosive nucleare e azi mai scurt decât acum 40 de ani. E mai puțin timp pentru …..

        • Trebuie sa recunoastem ca de fapt am avut noroc.
          Imprastiera radioactiva nu a fost radiala, asa cum o vedeti dumneavoastra (ceea ce nu se datoreaza conducerii intelepte a partidului, desigur, dar este o realitate – doar conditiilor meteo) ci directionata catre nord si vest.
          Parca stia duhul reactorului ca incolo e „dusmanul” (glumesc, desigur – fetita mea s-a nascut la in zilele libere si chiar eram la mare) dar intr-adevar, directia aceasta a fost cel mai putin afectata.
          Asta nu scuza cu nimic faptul ca ni s-a ascuns ce s-a intamplat atat de aproape.
          Si apoi s-a administrat iod fara sa stim „oficial” de ce. Dar s-a dat. Luati ca e la liber.

          • Cam toată lumea asculta Vocea Americii și Europa Liberă, se știa ce e cu pastilele de iod. Eu comentam deschis la școală lucrurile astea, chiar dacă Răzvan Ungureanu mă amenința din când în când că ”o să ai probleme” și că ”ești împotriva politicii Partidului”. Nu erau multe materii la care Răzvan Ungureanu să fi luat un 4, iar eu îl aveam de partea mea exact pe acel profesor care îi pusese 4 lui Răzvan Ungureanu, spre satisfacția întregii clase :)

        • @Kurt – obsesiile anti-nucleare ale Germaniei nu prea au ce căuta în povestea asta. Reactorul de la Cernobîl era un RMBK, tipic pentru mentalitatea sovietică (bigger is better) având probleme mari de design, corectate abia după accident.

          Nu contează că în lume sunt 400 de centrale nucleare, imensa lor majoritate garantat nu sunt echipate cu RMBK-uri. Se zice că în toată lumea ar mai fi vreo 10 RMBK-uri în funcțiune astăzi, nu mai multe.

          Tehnologia nucleară de uz civil trebuie păstrată, utilizată și dezvoltată, altfel într-o zi chinezii or să monteze reactori nucleari pe navele lor comerciale, în timp ce europenii or să se scarpine în cap fără să știe ce pot face mai departe. Știm că Germania o să încerce probabil să monteze eoliene și panouri solare pe navele ei :) dar restul lumii are nevoie de soluții mai realiste.

          • Sper sa nu mi-o luati in nume de rau dar ce-i aia imensa majoritate? 90% e imens? De cate erori este nevoie ca sa sa produca o catastrofa?

            Revenind la ce am zis mai inainte… am trait cu senzatia ca la noi raportul de putere (de influenta) intre securisti si profesionisti ( din domeniul tehnicii/ingineriei) era totusi diferit. Putin mai bine pentru noi.
            Vorbesc din experienta personala nu din studii sau statistici.
            Asta nu inseamna ca nu s-au petrecut evenimente tragice de genul piroliza teleajen dar consecintele au fost limitate si prin aceasta balanta.
            Vorbind despre Teleajen: nu am vazut sa se faca mult caz despre eroismul mut al unor anonimi care s-au sacrificat / s-au spulberat la propriu de fapt / pentru ca dimensiunile catastrofei sa nu fie de zeci de ori mai mari decat au fost.
            Ceva ce pare a fi o tema de prim rang in scenariul dramatizat despre cernobil

            • Raspunsul meu era de fapt provocat de @Kurt si, inca, luat de val nu am apucat sa mai zic ca:
              In acest moment, in cazul unui eveniment de genul Cernobal, am fi mult mai expusi riscului, nu atat din cauza presiunii KGB/Securitate (care, apropo, de la mine nu se mai simte acum deloc, iar la vremea respectiva imi permiteam s-o persiflez) dar din cauza presiunii incompetentei promovata politic si devenita REGULA.
              In anii 70-80 exista, era posibila, un fel de rezistenta muta (mai mult sau mai putin eficienta, dar niciodata invinsa total).
              Faptul ca obiective considerate strategice de catre politici, intarziau sa se finalizeze era si din cauza unor „ingineri” care despicau firul in patru si rezistau presiunii de a porni ceva care putea produce o catastrofa. Daca centrala nucleara nu s-a pornit cu hei-rup se datoreaza si acestor oameni.
              Daca, de exemplu, avand ca ministru al industriei oameni model anton/anton (care rimeaza cu beton si cu asta se potriveste), vom face un contract cu chinezii vom merge la sigur pe catastrofa. Si nu ar fi musai vina chinezilor. Ei fac ce li se permite dar nu fac ce nu li se permite de catre cei care stiu ce e permis si ce nu.
              S-a ajuns ca incompetenta sa afecteze nu numai nivelul superior, cel politic cum era in epoca pre-impuscare, dar si urmatoarele 2-3 niveluri care sunt ocupate tot de indivizi de aceeasi clasa cu impostorii de la nivelul 0.

            • @donquijote – n-am de unde să știu cum merg lucrurile în fiecare obiectiv industrial, dar am ajuns la părerea că astăzi există mai puține dispoziții pe linie de partid. În orice loc există oameni competenți care știu ”cu ce se mănâncă” respectivele instalații și procese industriale, iar managementul, chiar dacă e compus din 3 nivele de politruci aflate deasupra acelor oameni competenți, îi lasă să-și facă treaba.

              Managementul incompetent și corupt e real, dar se ocupă de lucruri mai de nivelul lui: obținerea de bani pentru partid, angajările de rude și amante, fraude cu TVA, lucruri din astea. Nu mai există disperarea directorului că-l arestează Securitatea, așa că securistul întreprinderii nu mai dă astăzi ordine. Iar mulți dintre cei angajați pe linie de partid calcă destul de rar pe la serviciu, n-au nicio intenție să se implice serios în activitatea reală.

            • @Harald
              Din pacate alea 3 niveluri sau cate or mai fi, de la top management in jos nu sunt numai de politruci; multi se revendica drept specialisti si stau pe locuri din care se iau decizii sau mai simplu, blocheaza actiunile in care nu se simt siguri. In realitate sunt dotati cu niste diplome foarte „subtiri” si cu experienta tehnica zero, dar cu orgolii tinute foarte sus, pentru ca sunt numiti de sus si au si un simt al orientarii mult mai dezvoltat decat intuitia tehnica.
              Putem vedea, sau banui, cum se desfasoara lucrurile in marile companii care sunt ale statului cum ar fi CFR, CNAIR, Apele Romane, (mai putin vizibil insa), intr-o oarecare masura si TRANSGAZ … si mai sunt.
              Incompetentei de la aceste niveluri se datoreaza blocajul despre care vorbea Ponta cand era mare prim ministru: le e frica sa mai semneze proiecte fiindca ii ia DNA. Normal, daca habar nu au daca e bun sau nu un proiect… nu semneaza decat cand sunt siguri ca au o „acoperire”.
              Rezultatul este, in cel mai bun caz, stagnare.
              In concluzie, umbra amenintatoare a KGB sau securitatii, asa cum apare in film sau cum o simteam si noi in anii 70/80 a disparut total in domeniul asta. Nu si pericolul incompetentei, aflat in crestere.

  8. N-am văzut filmul, dar dacă m-ar pune cineva să pariez (pe NV) că e mai bun decât poate face moș Nikita Mihalkov, m-aș mai gândi. Bine, Mihalkov nu face documentare, dar poate se apucă!
    Văd că se pomenește într-un comentariu de Soljenițîn, cu referire la Arhipelagul …, însă opiniile lui politice de bătrânețe nu sunt atât de comunism sucks! (care-i morala implicită vehiculată de această cronică de film).
    În mai 1986 eram și eu în armată tot la tancuri (mai bine zis pe lângă ele, că se făcea economie de motorină) și-mi aduc aminte că la Lipova erau niște splendide zile de primăvară. Ne-am plimbat cu niște contoare Geiger și am continuat să jucăm cruce, să degustăm pălincă și să facem miștouri de APV-iști. Ce era mai bun pentru noi urma și deocamdată cam întârzie. Exagerând puțin.

    • Filmul asta nu e documentar.
      Iar Mihalkov e bine mentionat aici – exemplul perfect de fost artist mare care lucreaza acum pe comanda politica a fascismului crestin de stat, ideologia oficiala a lui Putin

  9. Lectia serialului ar fi ca unele tragedii au o semnificatie mult mai profunda decat pare la prima vedere. Si ca sistemul politic dintr-o anumita tara influenteaza profund modul in care sunt proiectate si exploatate anumite sisteme. Si in Romania, pastrand proportiile, putem spune ca episdul Colectiv a scos la iveala o gramada de deficiente in multe sisteme si ca din pacate nu se vorbeste destul despre asta.
    Tragedia de la Chernobyl se putea intampla doar in URSS. Evident ca vor sari relativisti de serviciu (Ernu, Criticatacistii etc) sa ne spuna ca se putea intampla oriunde, ba chiar ca intr-un sistem totalitar raspunsul a fost mai bun. Ar trebui sa li se explcie ca Occidentul decadent si exploatator avea centrale infinit mai bine proiectate si sisteme de siguranta mult mai bune decat patria muncitorilor. Si ca in blocul comunist, desi toti se bateau cu pumnul in piept ca doresc binele clasei muncitoare, erau destule situatii in care oamenii erau pusi sub nivelul masinilor.
    Controlul de calitate in URSS era extrem de slab, unul din motivele pentru care nici nu au fost in stare sa tina pasul cu vestul in ceea ce priveste tehnica de calcul de exemplu. Accidentele erau frecvente si existau victime, dar despre problemele despre care nu se vorbeste inseamna ca nu exista :). Problemele reactoarelor sovietice/rusesti se stiau de multa vreme. Cel putin pe submarinele nucleare au fost zeci de accidente (spre deosebire de americani, care nu au avut nici un incident).
    Cat priveste un nou Chernobyl, exista sanse destul de mari sa se repete in China, care investeste foarte mult in centrale nucleare si nu are cea mai buna reputatie in ceea ce priveste siguranta.

  10. Bun serial si buna recenzie. As mai adauga ca exista si un podcast excelent in care un producator si creatorul seriei clarifica multe lucuri. De exemplu faptul ca luasera in considerare ca actorii sa puna un accent rusesc dar s-au hotarat (din fericire) la o engleza cat mai neutra. Sau despre niste scene foarte interesante care nu s-au inclus in varianta finala. Fascinanta productie.

  11. Bine surprinsă faza în film, cu judecătorii care așteaptă un semnal de la procuror ca să decidă ce să permită și ce nu în fața curții (și Masha Gessen o aduce în discuție, în recenzia filmului). Verticala puterii, cum îi spun kremlinologii. Verticala asta a puterii reprezintă un bun cadru de conceptualizare a multor lucruri care se întâmplă prin estul sălbatic al Europei. Inclusiv pe aici. Nu credeți, domnule Ioniță?

  12. Mea culpa, n-am știut că nu-i documentar și probabil că n-o să-l văd curând pentru că dragul de UPC nu-mi mai dă HBO, deși-l plătesc. Și erau și șanse mici să-l fi văzut pentru că nu mă uit la filme care conțin în titluri cuvinte cheie precum Avalanșa, Erupția, Barajul, Cutremurul, Scurgerea etc. Și iertați-l vă rog pe Mihalkov pentru ceea ce face acum (dar poate face și ceva bun printre, nu?). N-am să înțeleg niciodată de ce oameni cu munți de bani, ca Tom Cruise sau DiCaprio, nu-și plătesc un implant de păr pe piept, să devină și ei bărbați, ca Nikita. Au apucături putiniene: care pilotează avioane, care se bate cu ursul, de zici că-s din uniunea sovietică ailaltă!
    (Exemple de indivizi și individe care fac de râs meseria de curvă prin prestații aproximative se găsesc din belșug aici, acolo și chiar și dincolo.)

  13. Am auzit foarte multe despre filma, dar dupa ce am citit cartea despre Cernobila a Svetlanei Aleksievici (absolut din intamplare, doar in urma cu 2 luni), imi este frica sa ma uit.
    Cartea m-a zguduit, chiar si acum nu cred ca mi-am revenit in intregime.
    Inspaimantator modul in care oamenii s-au agatat cu disperare de iluzia normalitatii.

    Pe de o parte sotii care si-au ingrijit in spital sotii iradiati, arsi in mod inuman, chiar cunoscand riscul la care se expun.
    Pe de alta parte inconstienta cu care se fura din zona (chiar si case intregi, demontate) si se vindea la distante mari, in zone necontaminate.

    Un moment ca o hartie de turnesol. Pentru oameni si pentru un intreg sistem.

  14. „…dupa ce am citit cartea despre Cernobila a Svetlanei Aleksievici […] imi este frica sa ma uit.”

    Doamnă Diana, opinia mea, dacă mi-e permis să o exprim, este că nu aveți de ce să vă fie frică. Filmul este într-adevăr bun și cred că merită văzut, chiar și cu scenele sale emoționante mai puțin convingător jucate, dar care au impact și „mesaj”.

    Apoi, despre moartea prin împușcare la care regimul criminal comunist sovietic i-a condamnat pe cei care au jefuit locuințele cetățenilor evacuați, ori pe cei care au comercializat produse alimentare provenite din zonele afectate de radiații, filmul nu vorbește. Așadar, nu este chiar într-atât de înfricoșător.

  15. În concluzie: Uf, dă-i dracului de comuniști, bine că nu s-a întâmplat la noi, că la noi (în democrație) oamenii e mai responsabili…

    • @o voce din public _ „În concluzie: Uf, dă-i dracului de comuniști, bine că nu s-a întâmplat la noi, că la noi (în democrație) oamenii e mai responsabili…”

      Dap! Așa e!

      Am comentat ceva mai mult decât îmi propusesem la acest articol al d-lui S Ioniță, dar cu permisiunea domniei-sale aș face o observație la comentariul dumneavoastră, pentru că țineți să desprindeți o concluzie din comentariile anterioare, iar ea este după părerea mea relevantă pentru tot ceea ce s-a scris mai sus, închizând într-un fel un cerc imaginar inițiat de mesajul articolului.

      În finalul filmului este plasat un mesaj care exprimă opinia lui Mihail Gorbaciov că dezmembrarea Uniunii Sovietice a fost consecința accidentului de la Cernobîl. Este o opinie exprimată la 20 de ani după dezastru, când fostul lider sovietic susținea fervent conferințe bine plătite (cel mai adesea a fost menționată în presă suma de 30.000EUR). Dar este o personalitate, al cărei portret în format mare încă îl păstrez, și cu siguranță merită privit și ascultat. Doar că în astfel de conferințe trebuie „să dea bine” inclusiv pentru concetățeni. Iar domnia-sa trăiește și plătește taxe în Rusia.

      Dl Gorbaciov nu poate spune că regimurle comuniste și URSS au dat faliment din pricina ineficienței economiei socialiste centralizte. Ar fi, poate, întrebat dacă economia guvernată de oligarhi în regimul Putin este mai eficientă. Și dacă, ineficientă fiind, se va prăbuși și aceasta. Și poate ar fi întrebat de ce Glasnosti și Perestroika n-au început mai demult și de ce n-au avut un efect mai rapid și mai puternic…

      Dacă s-ar fi întâmplat toate aceste lucruri, oare URSS nu s-ar fi dezmembrat și mai demult? Adică, așa cum îl acuză mulți ruși, nu cumva dl Gorbaciov este responsabil chiar domnia-sa de dezmembrarea URSS? Dl Gorbaciov, pe care lumea occidentală îl va respecta veșnic pentru „căderea comunismului” nu poate oferi răspunsurile la aceste întrebări, deși le cunoaște. Pentru domnia-sa Cernobîl a fost un accident regretabil, care poate a contribuit, dar care sigur poate fi oferit drept pretext pentru dezmembrarea URSS după un sfert de secol de la eveniment.

      Prin urmare, da, „la noi (în democrație) oamenii e mai responsabili”. Se întâmplă așa pentru că economiile deschise de piață sunt concurențiale. Iar criteriile de selecție urmăresc creșterea eficienței. Pentru asta, aceste criterii de selecție sunt legate direct de performanță și eficiență. Spre deosebire, în economiile dirijate, precum cea sovietică, principalul criteriu de selecție este obediența față de regim și Conducător.

      Accidente se pot petrece oriunde, iar Principiul O-Ring, spre exemplu, derivă dintr-un asemenea eveniment nefericit. Doar că probabilitatea de a avea loc unele foarte grave este cu mult mai redusă „la noi (în democrație) [unde] oamenii e mai responsabili”. Dar nu pentru că așa e moral, ci pentru că altfel nu sunt selectați.

  16. Chapeau bas autorului articolului, per total.

    Serialul (mai degrabă O EPOPEE unitară în cinci părți) este incredibil de autentic, de cinstit, de bine făcut, scris, jucat, filmat, la nivel de artă cinematografică, de documentare, de documentar, etc. etc. etc. E ceva la nivelul „Siberiadei” …. și mult peste.

    „Război și pace” e o telenovelă prin comparație (dar ar fi, desigur, o comparație anacronică și nepotrivită).

    A te lega de cîteva detalii neconcordante te poate faci să pari deștept dar nu e onest. Are ceva ridicol. N-o să mă cobor la nivelul putiniștilor cretini, dar și multe critici „profesioniste” din VEST au fost răutăcioase, căutătoare de nod în papură, nevăzătoare de pădure din cauza rămurelei etc. etc.

    Nu e de mirare, cîtă vreme „marele” New York Times a avut recent o serie de articole practic glorificînd „idealurile” revoluției bolșevice și comunismul însuși.

    …Niciodată un film „ficțional” despre un eveniment istoric incredibil de complex, traumatizant, violent, schimbător de soarte, nu a fost mai *preponderent* și mai MONUMENTAL cinstit, sau măcar pornind constant de la o intenție INTENS onestă care traversează, infiltrează, informează întreaga, halucinanta experiență.

    PS Mă întreb, mai mult de curiozitate, dacă votul 9.7 pe imdb (care nu mi-a influențat părerea) include sute de mii, poate milioane de ucrainieni și, poate, ruși.

    Sper că așa e.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Sorin Ionita
Sorin Ionitahttp://www.expertforum.ro
Paleo-liberal (adica din soiul cel vechi) Partener fondator la EFOR (www.expertforum.ro) think tank independent Citeste si preda teorii ale dezvoltarii si sectorului public Consultant pe reforma institutionala si descentralizare in Europa de Est si Balcani

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro