Acest text se referă la o facultate anume din România, dar aspectele atinse sunt suficient de generale ca să fie relevante pentru întreaga comunitate academică. Iar prin extensie și pentru cei care au interese legate de educația universitară.
Facultatea noastră se schimbă în bine. Deschiderile de an sunt mai deschideri. Spun asta pentru că deschiderea poate funcționa și ca închidere, când discursul e lipsit de însuflețirea pasiunii pentru ceea ce faci, sau când e mono-direcțional, când nu există dialog.
Amfiteatrul a fost plin ochi, oamenii au stat și pe treptele scărilor. Ba chiar a trebuit să ne dăm tot mai jos pentru că urcau mereu studenți pe ușile din spate.
Fațăde alți ani a fost prima dată când am văzut explicit din partea conducerii facultății exprimată opinia că biologia trebuie pusă în contextul dezvoltării culturale personale pentru a fi oameni deplini. Iar la deschiderea reluată doar pentru ecologi chiar s-a pronunțat cuvântul „spiritual”. Ceva nou pentru tradiția noastră post-comunistă, dar nimic nou pentru tradiția ante-belică a naturaliștilor, în care oamenii se plimbau prin cultura universală fără probleme (după cum se vede în prefața lucrării „Didactica stiintelor naturale” de Simionescu (1905) [1]). Vrem așadar din nou să avem viață spirituală ca biologi, să fim intelectuali veritabili, nu tehnicieni cu înaltă calificare, săcontribuim la dezvoltarea culturii românești. Foarte frumos, un semn bun. Avem ce spune: despre evoluție, despre minte și noțiuni anacronice (sau nu?) ca cea de „suflet”, despre Roșia Montana, despre vârsta la care un embrion poate fi considerat ființă umană (dacă există vreo astfel de vârstă), despre, despre… Curaj și cultură să avem.Țare are nevoie de opinii avizate.
Am fost încântat și de afirmația conducerii facultății că studenții pot face cercetare încă de la nivel de licență. Că există profesori care au permanent lucrări în reviste internaționale (și implicit finanțare din proiecte de cercetare obținute prin competiție de ei și echipele lor), că există oameni care să îi îndrume la standarde occidentale. Da, există. Nu toți sunt așa, dar sunt tot mai mulți. Ceea ce este bine. Un student cu potențial, la evaluarea profesorului, poate fi implicat în cercetare încă din anul întâi, precum ucenicul lângă brutar. Un student fără potențial nu. N-ar trebui să existe studenți fără potențial într-o facultate, dar asta e o altă problemă.
Mi-a plăcut și faptul că la ecologie s-a punctat instituțional, nu printr-o voce colaterală, distincția dintre ecologism și ecologie. Noi suntem ecologi, nu ecologiști (în subtext: nu milităm politic, iar opțiunile politice personale ne privesc personal). Mai bine mai târziu decât niciodată. A trebuit să declare public șeful SRI (de ex. aici) că grupuri eco-anarhiste au încercat să deturneze manifestațiile contra proiectului Roșia-Montana ca să ne dăm seama că e riscant să amestecăm merele cu perele,știința cu politica, fie și de dragul mediului.
Un alt element nou a fost inițiativa studenților de a face meditații cu colegii lor din anul 1, ca să înțeleagă mai ușor cursurile. Anunțată în plen, la deschidere. Ca profesor nu m-am simțit prea confortabil la această propunere. Dar cred că și mai puțin confortabil s-au simțit cei care refuză an de an săorganizeze un mic examen de admitere, cât de elementar. A fost o recunoaștere în fond a faptului că pentru mulți boboci diplomele de bac nu au acoperire în cunoștințe. Pentru că dacă ști materia de liceu ca lumea nu ai cum să ai dificultăți majore la cursurile de anul 1.
Dar ce spun eu de anul 1? Ar fi de folos să se discute chiar și cu studenți din anii terminali, de exemplu, conceptul de funcție, reprezentarea grafică a funcțiilor. Ieri la o grupă au existat dificultăți în reprezentarea pe tablă a următoarei funcții: y=x. Hm… Dar chiar este asta treaba studenților masteranzi care vor să ajute colegii de la licență? N-ar fi mai de folos să ne umplem timpul pentru care luăm bani publici ca profesori universitari, nu de gimnaziu, cu lucruri la nivel de facultate? Vorbim de standarde Bologna formale… dar pe ce fond? Amânăm luarea creditelor de matematică și statisticăpână la calendele grecești și nici un sistem de precondiții pentru înscrierea la cursuri avansate nu ne oprește să facem asta.
Oamenii vin și pleacă, instituțiile rămân. Dar instituțiile le fac oamenii. Doar oamenii pot schimba ceva, instituțiile nu schimbă nimic. Am văzut clar o falie la această deschidere, aproape anatomic, dintr-o comparație a expresiilor de pe fețele oamenilor, o falie care vine dintr-o diferență. Diferența este următoarea: între cei care iubesc performanța și cei care nu o vor decât de nevoie. O diferență de atitudini și de sisteme de valori. O diferență între pasionați de munca lor care au salarii sau burse sau ajutor de la părinți doar pentru cătrebuie să trăiască din ceva și salariați sau studenți care fac ceea ce fac fără prea mare entuziasm, mai mult din rațiuni materiale, și care sunt deranjați de orice gând de a face mai mult, la un nivel mai ridicat. Pasionații trag grupul înainte, către standarde occidentale, salariații țin cârma din spate. Această diferență nu se vedea până acum pentru că ea nu ajunsese să se vadă public, deși exista. Era o crăpătură în stâncă, nu o falie. Diferența există și între studenți, iar dominanții numeric sunt încă cei care nu urmăresc cu seriozitate învățarea. Ei își impun regulile și interesele liderilor lor, adesea aleși dintre studenții autentici. De exemplu m-au sunat să vadă dacă ținem primul seminar la un curs. Alo, domnule profesor, se ține seminarul? Ciudat, cum să nu se țină, m-am gândit. Pe hol când ne-am întâlnit am aflat însă modul de gândire cu care s-au deprins: păi încă nu exista nici un curs, ce să seminarizăm? Un silogism implicit corect. Se poate vedea că logica este neutră valoric, o putem folosi în orice scopuri dorim.
Suntem diferiți, dar cu toții suntem în aceeași barcă, iar la deschidere am fost și în aceleași amfiteatre. Metafora faliei sugerează că două continente s-ar putea despărți, ea e bună pentru retorică, ca metodă de incitare, dar ca reprezentare a realității este falsă. Nu ne putem despărți. Să facem o falie în barcă nu ar fi prea înțelept. Trebuie sălucrăm împreună, prin adoptarea unor noi atitudini și asumarea de către toți a unor valori academice universale, ne place sau nu ne place. O asumare nu doar verbală, ci exprimată în fapte. Și prin respect reciproc real, manifestat în fapte, în decizii de management. De exemplu de impunere a unor standarde antiplagiat concrete (fie și copiate de aici).
Pasionații serioși sunt tot mai mulți, și între profesori și între studenți, cred că masa critică pentru o tranziție de stare (schimbare) majoră în facultatea noastră va exista nu peste mult timp. Sunt șapte ani de când un proiect finanțat de rectorat evidenția că această masă este complet insuficientă (aici), dar între timp a existat reforma mediului academic. Ce vedem azi sunt roadele ei. Peste încă șapte ani vom avea o facultate altfel. Dacă vi se pare că șapte ani e prea mult, gândiți-vă căsistemul socio-ecologic național este mare și complex, caracterizat de procese cu scări mari de timp, iar facultatea noastră face parte din sistem. Totul are, așadar, o explicație…
Succes în noul an universitar !
Notă
[1] Ediția a doua(1931) are la BCU sediul central cota I 107211
