Home » Cultura »Societate/Life » Citesti:

De la Nicolae Steinhardt la George Copos

Mihnea Rudoiu aprilie 14, 2015 Cultura, Societate/Life
8 comentarii 2,388 Vizualizari

De-a lungul secolelor, istoria a consemnat cazurile unor persoane rarisime care, private de libertate, au reuşit în detenţie să imprime vieţii o nouă viziune, ce a constituit un stimulent inclusiv pentru eul lor creator. Puşcăria i-a ajutat să se redescopere, în sensul nobil pe care o asemenea experienţă traumatizantă o poate avea asupra cunoaşterii sinelui: i-a forţat să atingă nuditatea vechiului eu şi să îl reînveşmânteze cu alte valori, cu alte principii, cu o altă forţă morală.

Pentru aceştia, închisoarea a reprezentat idiomul realităţii ce a stat la baza regenerării lor spirituale. Multe capodopere şi personalităţi covârşitoare s-au modelat acolo. “Don Quijote” a fost scris de Cervantes, parţial, în închisoare şi, la fel, “Justine” a fost compusă de Marchizul de Sade în Bastilia. Nelson Mandela nu ar fi devenit învingătorul apertheid-ului fără cei 27 de ani de închisoare, iar Dostoievski, fără deportarea în Siberia şi anii de ocnă petrecuţi acolo, nu ar fi ajuns la redescoperirea de mai târziu a sufletului ortodox.

Pentru Jean Genet, închisoarea i-a redirecţionat trecutul de vagabond certat cu legea către un viitor artistic şi, fără ea, poate nu l-ar fi cunoscut pe Cocteau. Nicolae Steinhardt, fără a fi fost condamnat în “lotul Pillat-Noica” la mulţi ani de muncă silnică, nu ar fi dat naştere capodoperei “Jurnalul fericirii”, iar Oscar Wilde, acuzat de comportament indecent, nu ar fi compus niciodată “De profundis”.

La polul opus, Aleksandr Soljeniţîn, un zek (deţinut) ce a petrecut ani buni în închisorile Gulagului, a descris în “Viţelul şi stejarul” infinitele dificultăţi întâmpinate pentru a scrie şi, mai ales, pentru a publica, iar alţii, precum Petre Ţuţea, după ani grei de puşcărie în închisorile comuniste, nu au putut publica o singură carte în timpul vieţii.

În interiorul închisorii, sufletele şi minţile acestor indivizi excepţionali au atins o elevaţie ce a făcut posibilă aducerea în conştiinţa oamenilor a unor orizonturi aflate dincolo de percepţia mundană obişnuită. Fără îndoială, exemplele de oameni pentru care puşcăria a fost o sursă de catharsis sunt nenumărate, iar mulţi au descoperit un înţeles mai adânc al vieţii fără a atinge grandoarea artistică şi morală a celor câţiva menţionaţi mai sus.

Şi tocmai în această idee propun, hic et nunc, să dăm o raită printre oamenii greu incercaţi de închisoare ai zilelor noastre, oameni care, ajunşi între pereţii celulelor, şi-au descoperit vocaţia de scriitori. Aidoma lui Napoleon care, exilat pe Sfânta Elena, şi-a dictat memoriile contelui de la Cases, sau lui Marco Polo, care şi-a povestit călătoriile colegului de celulă, Rustichello da Pisa, mulţi puşcăriaşi români, hiperactivi în libertate, au devenit fiinţe ultrareflexive în închisoare, şi-au luat eul artistic drept secretar personal sau confesor şi s-au hotărât să contribuie la sporirea patrimoniului cultural universal prin cărţile pe care nu au avut niciodată ocazia să le scrie când se aflau de partea cealaltă a zăbrelelor.

Cu voia dumneavoastră, mă voi opri numai asupra ultimului exemplar al acestei ilustre pleiade de puşcăriaşi care s-a pus pe scris capodopere: Copos George, în speţă.

Vă vine să credeţi ori ba, a sa domnie a compus, cât timp a stat la zeghe, o carte intitulată “Alianţe matrimoniale în politica principilor români din Ţara Românească şi Moldova în secolele XIV-XVI”, carte „datorită” căreia i s-a redus semnificativ perioada de detenţie.

Fără urmă de sarcasm, există cineva în această ţară convins că domnul în cauză are habar cine a fost Lăpuşneanu Alex, Movilă Ieremia, Cercel Petru sau în ce secol s-a răzbit cu turcii Cel Mai Mare Ştefan al tuturor timpurilor moldoveneşti? Credeţi că, dacă îl întrebaţi prin ce se caracterizează, în linii generale, perioada renascentistă sau fanariotă, ar fi capabil de altceva în afară să-şi încrunte bolovănos distinsa chelie, producând vălurele ridate de la sprâncenele-i stufoase până la ceafă?

În mod firesc, ar fi fost suficient ca cei din comisia care cerceta originalitatea lucrării să afle titlul cărţii ca să-l trimită înapoi la celulă: „Jorj, ce-i cu tema asta? Vrei să te încingă nenea cu nuiaua? Scuze că nu citim mai departe de titlu, dar noi, membrii comisiei, ne crăcănăm de râs şi bulăul se presupune a fi un loc de penitenţă, nu pentru pozne a la Bendeac. Marş înapoi în temniţă!”

Sincer, asociaţi numai aceste cuvinte: „principi români”, „secolele XIV-XVI”, „Ţara Românească”, cu obişnuitul limbaj de lemn al lui Copos George şi veţi înţelege la ce mă refer. Vi-l imaginaţi oare stând la o şuetă cu cineva şi discutând orice subiect ar putea implica, la un moment dat, apariţia acestei propoziţii din gura sa:

-Dragul meu conviv, alianţele matrimoniale în secolele XIV-XVI…?

Acum, de dragul coincidenţei, să spun că am scris şi eu patru cărţi. Mă rog, în zece ani, că-s mai încet la minte. Pe de altă parte, Copos George, fiind părtaş cu acte în regulă al acelor vremuri ce puneau preţ pe “personalitatea multilateral dezvoltată”, a publicat într-un singur an, recte 2014, la editura Niculescu, tot patru cărţi. Toate scrise în închisoare. Repet: nu una, nu două, nu trei, ci patru. Despre turism, despre Tuşnadul medieval, despre franciză şi management în industria hotelieră şi, crème de la crème, despre alianţele matrimoniale ale principilor români.

Ce e uimitor e că niciuna n-a fost scoasă la vânzare. Tirajele au fost ridicate integral de la edituri. Întrebarea firească este: aceste cărţi pentru cine au fost scrise? Timpul în închisoare nu cumva e redus doar în situaţia în care puşcăriaşul creează ceva în beneficiul comunităţii? Prin urmare, cărţile nu trebuiau să fie destinate publicului? Şi, dacă am dreptate, cine le-a cumpărat? Un fan?

În ziua în care “Alianţele matrimoniale” urmau să invadeze librăriile, s-a înfiinţat fanul obsedat la editură şi l-a întrebat cu limba ieşită de-un cot pe patron:

-Domnule, ziceţi-mi rapid, câte exemplare aţi tipărit pentru ultima capodoperă coposciană?

-2000.

-Perfect. Le cumpăr pe toate. Acum. Uitaţi, banu’ jos. Mi le trimiteţi acasă. Asta e adresa mea. Notaţi-o!

-Dar, domnule – să presupunem, în acest scenariu futurist, că protestează uimit patronul – , înţeleg că sunteţi un mare fan al domnului Copos, ca şi mine, de altfel, d-aia n-am stat o secundă pe gânduri când mi-a trimis manuscrisele spre publicare, dar publicul însetat de cultură…

-Gura! Nu mă interesează. Vreau să fiu singurul care să se desfete cu această carte. O cumpăr. Toate exemplarele sunt ale mele. Am zis. Ia banu’ şi mucles!

Identic se comportă miliardarii ăia zărghiţi când achiziţionează, în scopuri egoiste, cu multe milioane de dolari, o capodoperă de Tizian pentru delectarea lor exclusivă, capodoperă pe care o ţin apoi închisă într-un seif aflat într-un castel din Pirinei.

Ştiţi ce mă mai nedumereşte pe mine? De regulă, când o carte e “sold out”, se injectează pe piaţă o nouă ediţie, a doua. Astfel procedează toate editurile al căror interes primordial e profitul. Se vinde o carte, se mai scoate un tiraj…

Oare patronul editurii Niculescu ce păzeşte? Sau autorul, businessman, de altfel? De ce nu se tipăresc încă 2000 de exemplare? Fiindcă apare iar din Pirinei fanul nebun şi le cumpără pe toate? Nu-i bai, se scoate a treia ediţie… şi tot aşa, până ce fanul va renunţa la ambiţia nemăsurată de a fi singurul cititor al istoricului CG.

Încă ceva: cum e oare posibil ca cineva să publice, dintr-o dată, patru cărţi într-un an de detenţie şi nu doar ca nimănui să nu i se pară dubios, dar nimeni să nu aibă curiozitatea să arunce o privire prin ele, nimeni să nu se preocupe să le cerceteze conţinutul? Dacă eu ajung la zdup şi m-apuc să scriu nişte cărţi, pe care mi le cumpăr tot eu (astfel că nimeni nu va şti, de fapt, ce am scris), ies cu pedeapsa înjumătăţită?

Despre ce vorbim aici, despre noaptea penitenciarelor?

Nimeni nu te verifică, nimeni nu îşi dă cu părerea, scrii orice ai chef şi ieşi? Oricine poate publica orice inepţie şi pedeapsa îi va fi redusă proporţional cu zilele dedicate aşa-zisului studiu ştiinţific? Pur şi simplu?

Uitaţi, eu aş fi făcut aşa: dacă Copos George, la ţuhaus aflându-se, ar fi scris o carte, aş fi acceptat să i se scadă zile de zdup cu următoarea condiţie: respectiva carte să ajungă recenzată într-o revistă de anvergura The Times Literary Supplement, The Economist sau Revue européenne d’histoire. I-a apărut o recenzie acolo? Să petreacă în marea familie a ţuhausărilor cu 11.7 zile mai puţin. Dacă acea carte, ulterior, ar fi premiată şi la Târgul Internaţional de Carte de la Frankfurt, să i se scadă alte 16 zile. Hai 25. Dacă – altă situaţie – Saul Bellow, Lev Tolstoi, Milton Friedman şi Friedrich Hayek s-ar scula din morţi (să zicem, undeva în Teleorman) şi, împreună, ar redacta o declaraţie pe proprie răspundere de genul: “Am fi dorit să ne naştem în România acestui secol numai pentru plăcerea de a fi contemporanul maestrului Copos George, chiar de-ar fi însemnat să fim toţi vânzători la cofetăria Ana”, atunci să i se scadă încă 2 luni, 5 ore şi 3 minute din pedeapsă. Iar dacă – luăm în calcul toate posibilităţile – “Alianţele matrimoniale” ar fi ajuns pe lista scurtă a propunerilor de Nobel pentru anul în curs, autorul să fie scos de la bulău prin decret prezindenţial. Imediat.

Altfel, nimic. Ba dimpotrivă: dacă ar fi scris zece cărţi şi niciuna din opţiunile de mai sus nu şi-ar fi dat rendevous cu realitatea, zilele pierdute pentru a scrie maculatura respectivă să fie adăugate la anii de detenţie deja “votaţi” de tribunal.

Încă ceva: dacă tot se contopesc pedepsele, nu ar fi frumos să se contopească şi zilele libere obţinute de pe urma cărţilor scrise la bulău ? Altfel zis, dacă pentru prima carte, să zicem, a fost scutit 80 de zile, pentru a doua, 50, pentru a treia, 60, iar pentru a patra, 100…n-ar fi bine ca toate aceste zile să se contopească, iar deţinutul să fie eliberat cu 100 de zile mai devreme de termenul stabilit, în locul celor 290 de zile, cât ar fi totalul acestor zile?

Voi încheia cu o vorbă memorabilă scrisă de un alt confrate al lui Copos George, Henry David Thoreau. Şi acesta a petrecut în închisoare, dar numai o zi, o zi însă suficientă pentru a scrie un eseu care, mai târziu, l-a inspirat şi pe Martin Luther King (pfff, alt puşcăriaş faimos): “Nesupunerea civică” (Civil Disobedience).

Fiindcă toţi marii puşcăriaşi româneşti din ultimii ani acuză guvernul de manevrarea justiţiei pentru a-i vârî pe ei, complet nevinovaţi, la închisoare, le pot spune că Thoreau le dă dreptate:

“Under a government which imprisons any unjustly”, scrie el în eseul de mai sus, “the true place for a just man is also a prison.”

Aşadar, când guvernul comite abuzuri şi nedreptăţi, locul oamenilor cinstiţi chiar e o închisoare. Atât că, pentru cei mai cinstiţi dintre ei, se pare că e o închisoare pe bune. Cu zăbrele. Numai propice pentru compus capodopere.

Hai, la mai multe!

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "8 comments" on this Article:

  1. Dan Nicolescu spune:

    Bun, asa este, dar ce facem ?
    Ingeniozitatea derbedeilor romani, care au ajuns sa scoata legi in tara , este fara margini .
    Persiflarea este o metoda intre cei care o apreciaza, dar cu banditii gen Georgica Copos si cei de o teapa cu el, in puscarie sau in afara ei, ce facem ?
    Cine, ce persoana, ce partid, are curajul, intr-o tara condusa de un premier plagiator, sa initieze in parlament modificarea imediata a acestei legi stupide ? mai exista un om nepatat si curajos in parlament, sau chiar in intreaga politica romaneasca ?
    Vreau sa vad si eu un deputat, un senator, din orice partid, care are acest curaj, in tara lui Ponta, Nastase, Voiculescu, Copos, Vanghelie, Mazare, Bica, Udrea …. sa ma ierte si alti hoti mai mari sau mai mici pe care nu I-am numit
    Pina atunci… ” el se jura ca nu fura “. Noi toti ne facem ca il credem si ne miram dece unii spun ca Rusii nu au nevoie sa distruga Romania, fiindca oricum ne distrugem singuri ! Garantat, fara costuri !
    ” Otule, ce destept esti ” !

  2. hemingway ernest spune:

    fff comic si percutant/pertinent articolul….puscaria intr-adevar are rolul de it permite sa gindesti la de ce esti acolo….dar pt parvenitii Ro, nu are cum sa fie asa pt ca majoritatea dintre ei se considera niste victime carora li s-a facut o mare nedreptate (in gen de catre Besescu) acum ca asta a a plecat au gasit altii (DNA, Kovesi etc)…deci procesul de reeducare porneste cu stingul, daca nu accepti de ce esti acolo….

    in plus memoria oamenilor e scurta..si aici (desi a fost barbar) e bine ca l-am impuscat pe Ceasca, ca ajungea naibii vreun Senator

  3. daniel spune:

    Foarte amuzant ce, sau mai precis, cum ati scris. Am ras pe alocuri cu lacrimi. Îmi cer scuze pentru asa ceva, caci sunt convins ca nu ati urmărit in mod special a fi amuzant. Dar pana azi mi-am facut destui nervi cu indecenta absoluta a povestii cu Copos încât sa nu îmi doresc sa citesc si perspectiva comica a sa.

  4. victor L spune:

    Serios: asta nu-i un subiect destul de serios pentru a ne preocupa.
    Si-apoi, nu e bine sa faci aluzii la Justitia care l-a pus in libertate, ca nu a citit cartile.
    Ei au constatat aparitia cartilor; ajunge!
    Acum, invidiosii au si sarit in sus: a plagiat ;)
    Dar, oameni buni, a plagiat si prim ministrul nostru, si nu am auzit nume de marca ale neamului sa se revolte si sa insiste cu demersurile pina ipochimenul nu e pedepsit. Chiar au fost cazuri cind au fost cenzurate articole ce voiau sa demonstreze plagiatul.
    Ba, sa ne amintim, citeva nume de “colegi” de-ai dlui Copos George, au semnat o petitie catre inalta poarta de la Brucsel, in apararea actiunilor plagiatorului si pentru rasturnarea dictaturii.
    In stilul binecunoscut, facem putin haz, ne revoltam ipocriti, si viata merge mai departe: care-mi furasi, ma , caciula?

  5. dusu spune:

    mi se pare ciudat sa compari o floare cu un cacat; ii drept amindoua miros
    poate articolul o fi amuzant si mai rid ruminii

    • Mihail Lungu Mihail Lungu spune:

      Iar mă leg de un comentariu de-al d-vs, d-le Dusu.
      Mie nu mi se pare câtuşi de puţin că în articolul de mai sus se compară o floare cu un rahat. (Folosesc acest cuvânt deoarece pe cel folosit de d-vs. nu-l iau în gură.) Poate veţi fi înţeles, încă odată, ceva dea-ndoaselea?
      În al doilea rând, m-ar interesa să ştiu de ce folosiţi în mod consecvent calificativul de “rumin”? Nu mă refer prin aceasta la lipsa diacriticilor (deşi este foarte uşor să setezi in browser UTF8, nici majoritatea românilor nu sunt în stare, după cum se ştie, să o facă), ci la conotaţia peiorativă, pe care eu o recunosc în acest gest. Sau poate consideraţi că acest apelativ este o dovadă de deosebită delicateţe?

  6. dusu spune:

    domnule lungu; intelesesem de la aticolul anterior ca nu mai doriti dialog cu mine !? nici io
    va raspund aci : folosind browser ul m ar deranja la alte pagini, roman este locuitor al Romei, rumin e mult mai aproape de cum pronunta cam toti europenii care nu s atit de delicati si ptr care roman e roman
    in rest e posibil sa ma fi inselat si sa fi inteles si de asta data dea indoaselea

  7. garantie spune:

    Cartea ref. aliante medievale nu pp sa studiezi arhivele, sa cunosti slavona veche? Este usor de aflat daca d-nul Copos a facut acest lucru.

    Eu am fost un pic surprins de talentul scriitoricesc al d-lui Becali, mai ales ca un ziar a publica o pagina scrisa de mana de dansul, pagina socanta in implicatii:

    http://adevarul.ro/news/sport/scrisoarea-gigi-becali-seful-penitenciarului-e-savuroasa-plina-greseli-Incepe-domne-director-continua-am-acesat-saitul-1_54e451ab448e03c0fdbb6412/index.html

    Ce valoare are pentru cultura romana o carte a dlui Becali despre el? Parca era vorba sa fie carti ce contribuie academic la progres. Poate o astfel de cerinta e prea restrictiva, poate sunt acceptabile carti de poezie, teatru, etc. Dar sa fie bine scrise si originale.

    Trebuie gasite repere obiective pentru stabilirea valorii cartilor si de asemenea garantarea faptului ca detinutul este autorul real al cartii (ca nu e un plagiat sau scrisa de un ghost writer). Judecatorul ar putea macar sa puna cateva intrebari detinutului ref subiectul cartiilor, nu? Nu este nevoie sa citeasca cartea…

    Cartea trebuie sa fie disponibila in biblioteci (cei putin), ca este un serviciu adus comunitatii. Cartea ar putea fi recenzata pozitiv in Romania literara ori o revista similara de profil, ceea ce ar fi o garantie rezonabila a calitatii ei.

    In prezent, acest sistem de reducere a pedepsei este abuzat de cei cu bani si care deseori nu au competente academice ori un talent scriitoricesc real. Este surprinzator cum astfel de mascarade continua cu acceptul tacit al justitiei.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Mihnea Rudoiu


Mihnea Rudoiu

A absolvit Academia Tehnică Militară (2001) şi Facultatea de Ştiinţe Politice din Bucureşti (2005). A publicat romanele A toi, cuando tu no estas (Editura Humanitas, 2005), ... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

Că incompetența și corupția sînt legate, merg mînă în mînă, stau la aceeași masă, etc., ...

de: vintila mihailescu

la "Corupție sau incompetență?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)