vineri, aprilie 26, 2024

Democratie si etnocratie: Vaclav Havel versus Istvan Csurka

Istoria intelectualilor din Europa comunista si post-comunista este plina de paradoxuri si adeseori deconcertanta. Unii dintre cei care, in anii 70 si 80, erau, ori pareau a fi, personaje demne de tot respectul, au ales in anii urmatori sa sustina pozitii cel putin stranii, chiar jenante. In loc de a gandi post-comunismul, deci in locul reflectiei critice mature, s-au auto-victimizat si au facut din marginalitate un titlu de onoare, plasandu-se pe pozitia de distribuitori auto-desemnati ai “certificatelor de buna purtare”, au intrat in dezbaterile despre crimele totalitare ale veacului al XX-lea scriind lucruri cel putin dureroase pentru victimele Holocaustului si pentru toti care cred in valorile societatii deschise.

Din ungherele unor mereu invocate “biografii exemplare”, acesti oameni sunt tentati sa trimita sageti in dreapta si in stanga, sa-si nege loialitatile de-odinioara, sa rescrie istoria dupa umorile lor de moment, fiind convinsi ca nimic nu se interpune intre ei si adevarul absolut, moral, istoric ori politic. Uneori, cum nota candva Jacek Kuron, indelungata opozitie fata de un sistem politienesc duce la interiorizarea comportamentului atat de detestat, adica acela politienesc. Vreau sa fiu bine inteles, nu ma refer la cineva anume, ci la un sindrom.

Descumpanire valorica

Altii insa au ramas fideli crezului lor democratic, find jigniti, maculati, ponegriti. In Romania ultimilor ani, a avut loc o dezolanta deriva axiologica, deci de acea bulversare a valorilor pe care o diagnosticheaza Dan Tapalaga in volumul purtand chiar acest titlu. Este vorba de ceea ce, intr-o serie de articole aparute in „Evenimentul Zilei” in 2008, H.-R. Patapievici definea drept „ocuparea centrului”, o operatiune la care au participat si participa nu putini intelectuali, inclusiv unii cu trecut disident, deloc ingrijorati de propaganda sistematica (si toxica) a trustului de presa si televiziuni al unui Dan Voiculescu, de poluarea deliberata a spatiului public, de aliantele stranii dintre formatiuni ce se prezentau drept incompatibile doctrinar, dar indignati de presupusa „dictatura” a lui Traian Basescu: „Prin deplasarea centrului, opinia publica este legata la ochi in ce priveste tot ce nu vine de la presedinte si incurajata sa huiduiasca tot ce i se spune ca ar veni de la el. Or, asa nu ne pregatim de democratie: ne livram nepregatiti pericolelor pe care suntem invatati sa nu le vedem, fiind mereu trasi de maneca in privinta pericolelor care nu exista.”

Cand ne ocupam de relatia dintre intelectuali si democratie, si nu doar atunci, este bine sa respectam faptele, acele little verities of fact despre care scria Hannah Arendt, sa le cunoastem si sa incercam sa le intelegem. Opozitia fata de comunism a adus laolalata, in unele momente, oameni cu optiuni altminteri foarte diferite. Anticomunist a fost si Havel cu a sa viziune toleranta, inradacinata in valorile societatii deschise, dar si unii intelectuali cu inclinatii intens xenofobe care au rabufnit in unele momente, in special dupa dezmembrarea Iugoslaviei. Rinocerizarea etnocentrica a atator intelectuali din Serbia si Croatia demonstreaza ca delirul nationalist, acea paranoie individuala si colectiva despre care scria Danilo Kis, nu este un fenoment epuizat istoric. Vorbeam, in concluziile cartii mele „Reinventarea politicului. Europe de Est de la Stalin la Havel” desore conflictul dintre democratie si etnocratie. Situatia din Ungaria arata ca tema ramane actuala.

Populismul etnocentric

A incetat din viata dramaturgul Istvan Csurka (nascut in 1934), una dintre cele mai active si stridente voci ale nationalismului antiliberal din Ungaria. A fost Csurka un intelectual? Raspunsul, ne place sau nu, este ca a fost. A fost un intelectual democrat? Nu, nu a fost. Optiunea sa, care il inrudea cu acea directie simbolizata de un Roman Dmowski in Polonia interbelica ori Nechifor Crainic in Romania, era una etnocratica (aici il putem asemana cu un Eugen Barbu, Ion Lancranjan, Adrian Paunescu,spre a nu mai vorbi de Corneliu Vadim Tudor, Paul Anghel, Pompiliu Marcea, Mihai Ungheanu ori Dan Zamfirescu, protocronistii analizati de Alexandra Tomita intr-o excelenta carte aparuta acum cativa ani). Activ initial in Forumul Democratic Maghiar, condus de Jozsef Antall, Csurka a devenit rapid o prezenţa tot mai stingheritoare pentru acest partid, de orientare conservatoare, nu radical-populista. Csurka a fost fondator si lider al Partidului „Justitie si Viata” care a fost reprezentat in Parlament intre 1994 si 2002. Desi s-a declarat mereu un anticomunist din categoria „pura si dura”, biografia lui Csurka include si un moment de colaborare cu Securitatea regimului Kadar. A negat ca ar fi oferit informatii, dar ramane faptul ca tocmai el, cel care a tinut discursuri infierbantate impotriva dictaturii comuniste, nu era exact personajul fara de prihana care se pretindea.

Retorica acestui dramaturg candva de mare succes, critic al birocratiei totalitare, era plina de venin sovin, indeosebi pe linia unui antisemitism obsesiv. Ulterior, s-a adaugat fixatia anti-Roma. In necrologul aparut in „New York Times” din 12 februarie 2012, este citat filosoful politic maghiar Gaspar Miklos Tamas care, intr-un interviu acordat cu ani in urma BBC-ului, spunea ca, desi partidul lui Csurka nu era fascist sau nazist, programul sau continea exact temele favorite ale extremei drepte : antisemitism, anti-liberalism, sovinism, anti-constitutionalism. Precizez, a propos de destine intelectuale paradoxale, ca G. M. Tamas, candva un ganditor liberal-conservator, probabil unicul Tory din Opozitia Democratica maghiara, admirator al lui Isaiah Berlin, Michael Oakeshott si Aurel Kolnai, a migrat, in anii din urma, catre un stangism tot mai accentuat.

Ideile lui Csurka, inainte de toate exaltarea comunitatii agrare originare, a unei „maghiaritati” definita biologic, amenintata de plutocratia mercantila de tip capitalist si nostalgia pentru autoritarismul interbelic si pentru Ungaria ca putere imperiala, au influentat cercurile populiste din FIDESZ. Actualul viraj spre corporatism populist al lui Viktor Orban si al asociatilor sai nu poate fi inteles fara examinarea campului de forte simbolic cu care, din nefericire, se identifica tot mai mult. Nu mai vorbesc de Jobbik cu ale sale manifestatii si declaratii fascistoide.

Sigur, Viktor Orban nu este Gabor Vona, dar exista afinitati intre ei care il lasa perplex pe cel care isi mai aminteste de discursul liderului FIDESZ la procesiunea reinmormantarii lui Imre Nagy din iunie 1989. Imi amintesc de un articol din „New Yorker” in care Miklos Haraszti, autorul „Inchisorii de catifea”, unul dintre cei mai respectati membri ai Opozitiei Democratice din anii 80, apoi figura proeminenta a Liberilor Democrati, ii caracteriza pe membrii FIDESZ drept „democrati de tip MTV”. Astazi, Haraszti este, alaturi de Gabor Demszky si George Konrad, printre semnatarii protestului impotriva derivei personalist-autoritariste din Ungaria.

Paradigma civic-liberala

La polul opus a gandit si a actionat Vaclav Havel. Pentru ca era sceptic in raport cu orice ideologie, cu orice tentativa de a-l substitui pe Eu prin Noi, Havel a respins nationalismul. Era un patriot luminat pentru care cosmopolitismul, ori universalismul, de inspiratie kantiana ramanea un deziderat demn de a fi sustinut. Intr-un superb articol aparut in „The New Republic”, Paul Berman accentueaza trei elemente care definesc mostenriea intelectuala si morala a autorului „Scrisorilor catre Olga”: refuzul ideologiilor totale si totalizante, al doctrinelor politice pretins izbavitoare; angajamentul de a trai in adevar si credinta intr-o transcendenta care nu poate fi abolita si in raport cu care ne masuram propria umanitate. Csurka a exaltat colectivitatea organica, Havel a luminat orizontul de speranta, dar si de neliniste, al unei subiectivitati ireductibile la primatul colectivitatii. Doua destine, doua viziuni, doua mosteniri fundamental diferite.

(Versiune actualizata si largita a eseului meu „Populism si liberalism: Istvan Csurka versus Vavlav Havel” aparut pe portalul „Hyde Park”. Textul de mai sus reprezinta opiniile mele ca profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland si nu angajeaza nicio alta institutie)

Sugestii de lectura:

Jan Vladislav, editor, „Vaclav Havel or Living in Truth”, Faber and Faber, 1987

Vaclav Havel, „Disturbing the Peace”, Knopf, 1990

Vaclav Havel, „The Art of the Impossible:Politics and Morality in Practice”, Knopf, 1997

Vaclav Havel, „To the Castle and Back”, Knopf, 2007

Rald Dahrendorf, „After 1989: Morals, Revolution, and Civil Society”, St Martin’s Press, 1997 (in special capitolul „The Open Society and Its Fears”, pp. 14-23

Dorin Tudoran, „Frost or Fear? Reflections on the Condition of the Romanian Intellectual” (translated into English and with an introduction by Vladimir Tismaneanu), Europa Media Inc., 1988

„Partisan Review”, numar special despre „Intellectuals and Social Change in Central and Eastern Europe”, Fall 1992, in special interventiile semnate de Vassily Aksyonov, Saul Bellow, Slavenka Drakulic, Ivan Klima, George Konrad, Doris Lessing, Norman Manea, Adam Michnik, Czeslaw Milosz, Mircea Mihaies, Susan Sontag si Adam Zagajewski

Monica Lovinescu, „Etica neuitarii”, volum editat de Vladimir Tismaneanu, Humanitas, 2008

Miklos Haraszti, „The Velvet Prison: Artists Under State Socialism”, Foreword by George Konrad, Basic Books, 1987

George Konrad, „Hungary’s Junk Democracy”, „New York Times”, January 19, 2012, p. A 21

Douglas Martin, „Istvan Csurka, 77, Hungarian Playwright and Gadfly”, „New York Times”, February 12, 2012, p. 27

Jacek Kuron, „La foi et la faute. A la rencontre et hors du communisme”, Fayard, 1991

Andras Bozoki, editor, „Intellectuals and Politics in Central Europe”, Central European University Press, 1999

Krishan Kumar, „1989: Revolutionary Ideas and Ideals”, University of Minnesota Press, 1991

Alexandra Tomita, „O istorie ‘glorioasa”. Dosarul protocronismului romanesc”, Cartea Romaneasca, 2007

Vladimir Tismaneanu and Judith Shapiro, editors, „Debates on the Future of Communism”, Macmillan, 1991 (in special contributiile semnate de Mihai Botez, Miklos Haraszti, Agnes Heller, Mihajlo Markovic, Svetozar Stojanovic, Aleksander Smolar, Ivan Svitak, Geza Szocs, Dorin Tudoran, Aleksandr Zinoviev)

Vladimir Tismaneanu si Mircea Mihaies, „Vecinii lui Franz Kafka. Romanul unei nevroze”, Polirom, 1998

Sorin Antohi and Vladimir Tismaneanu, editors, „Between Past and Future: The Revolutions of 1989 and Their Aftermath”, Central European University Press, 2000

Vladimir Tismaneanu, „The Crisis of Marxist Ideology in Eastern Europe: The Poverty of Utopia”, Routledge, 1988

Vladimir Tismaneanu, „Reinventing Politics: Eastern Europe from Stalin to Havel”, Free Press/Simon and Schuster, 1992 (updated edition with new aferword, paperback, 1993)

Vladimir Tismaneanu, „Fantasies of Salvation: Democracy, Nationalism, and Myth in Postcommunist Europe”, Princeton University Press, 1998 (paperback, 2009)

Vladimir Tismaneanu and Patrick Clawson, editors, „Uprooting Leninism, Cultivating Liberty”, University Press of America, 1992

Vladimir Tismaneanu, editor, „The Revolutions of 1989”, seria „Rewriting Histories”, Routledge, 1999

Vladimir Tismaneanu, „The Demise of Leninism and the Future of Liberal Values”, in Costica Bradatan and Serguei Oushakine, editors, „In Marx’s Shadow: Knowledge, Power, and Intellectuals in Eastern Europe and Russia”, Lexington Books, 2010, pp. 221-241

Vladimir Tismaneanu, „Winners or Losers? Public Intellectuals and the Struggle for Moral Dignity”, in Mihail Neamtu and Bogdan Tataru-Cazaban, editors, „Memory, Humanity, and Meaning: Essays in Honor of Andrei Plesu’s Sixtieth Birthday”, Zeta Books, 2009, pp. 51-62

Distribuie acest articol

8 COMENTARII

  1. integrarea europeana estompeaza etnocentrismul si incet stnge natiuni mici exact cum au fost create cu doua trei sute de ani in urma.
    procesu; poate fi considerat lent de unii si prea rapid de altii.
    motorul este contextul de interese iar rezultatul este nasterea altor modele de oameni si de aceea referinele de mai sus vor fi utile in studiul istoric
    propun un nou model al cancelarului german modern

  2. „Unii dintre cei care, in anii 70 si 80, erau, ori pareau a fi, personaje demne de tot respectul, au ales in anii urmatori sa sustina pozitii cel putin stranii, chiar jenante.”

    http://inliniedreapta.net/disidenti-din-toate-tarile-uniti-va/
    „Alexandr Zinoviev, cel care spunea când pericolul trecuse: “Dacă mi s-ar cere mâine să aleg între puterea sovietică şi puterea lui Soljeniţin, aş alege-o pe prima”.”

    Adam Michnik, cunoscutul disident polonez: “Nu crezi, totuşi, că anticomunismul, care recurge la o retorica de dreapta şi care face apel la valorile nationale, ar putea constitui un nou pericol pentru care nici una dintre societăţile noastre nu este pregatită?“

    „Bronislaw Geremek, spunea: “O găsesc de neacceptat într-o Europa democratică… Ea doreşte să supună între 400 de mii şi 700 de mii de oameni acestor proceduri de lustraţie… Ea dă naştere unei forme de “Minister al Adevărului” şi de “poliţie a memoriei”.
    “Poliţie a memoriei”, spunea Geremek, călcând, cu neglijenta detaşare a cuvintelor pe mormintele sutelor de mii de martiri polonezi ce nu au fost lustraţi, ci ucişi, de călăii pe care el îi apăra.”

  3. bun subiect. si buna tema de meditatie.

    exemplele autohtone pot fi date…. asa fara sa ma gandesc mult.

    a fost RADU GYR un anticomunist? da printre cei mai mari.

    a fost RADU GYR un intelectual? a fost.

    dar a fost RADU GYR un democrat? nu!

    a fost unul dintre cei mai mari extremisti, autor al imnului legionar. si autor moral (alaturi alti intelectuali obsedati si orbiti de nationalism si ura) al progromurilor din Romania.

    si mai pot da cateva exemple asa pe nerasuflate.

    in sfarsit vorbiti si despre acest subiect.

    anticomunist nu este (sau nu a fost) intotdeauna echivalent cu democrat convins.

    prea multi oameni care au raspandit la viata lor ura, crima, teroare si violenta au fost declarati foarte usor sfinti ai inchisorilor sau martiri ai neamului si au beneficiat de o publicitate peste masura.

    pe cand un I.D. Sirbu sau un Ion Flueras sunt niste ilustri anonimi….

    cu bine,

    georges

  4. Ce inteleg ? Ca sunt in continuare atentionat (manipulat) sa nu dau crezare lui X si sa-l creditez pe Y. Cu ce argumente? Ca o spune nu stiu ce autoritate intelectuala, morala, politica,etc. In continuare sunt tratat ca un individ incapabil de discernamant, ca unul care nu este in stare sa-si configureze un punct de vedere propriu. Ca, in locul optiunii personale , in baza liberului arbitru, pentru o convingere sau alta, cu asumarea tuturor consecintelor, imi sunt sugerate anumite atitudini si convingeri ca fiind norme absolute pentru ca sunt consacrate de nu stiu de inteligente devenite instante supreme. Si toata aceasta sofistica pentru a pleda cauza guvernarii Basescu , cu toata contraargumentatia vizibila jur imprejur.Si cu un aparat bibliografic menit sa descurajeze orice tentativa de opinie proprie!

    • Nimeni nu va dicteaza ce sa credeti. O lista de lecturi sugerate nu are alt scop decat de a recomanda unele texte pe care autorul articolului le socoteste relevante. Eventual, precum in acest caz, spre a dovedi ca vorbesc in cunostinta de cauza, ca nu ma hazardez pe linia unor speculatii de tip „lautaresc” (spre a-l cita pe Constantin Noica). Tabla mea de valori nu este neaparat si a altora. Dar am dreptul sa spun de ce consider periculoase ideile lui Csurka si de ce le creditez pe cele ale lui Havel. Am dreptul sa descriu un sindrom, sa definesc caracteristicile sale. Aceasta este tema articolului, nu „guvernarea Basescu”. Exista cateva lectii ale secolului trecut care nu trebuie uitate.

  5. Multumesc, Vladimir Tismaneanu, pentru un articol atat de corect si la obiect. Am fost dezamagita de foarte multe ori de directiile si opiniile insusite de intelectuali pe care ii respectam (ca intelectuali) dar cu ale pareri politice, sociale sau civice nu puteam sa fiu de acord. Este trist cand intelectualii inchid supapa de gandire critica si se lasa atrasi de idei stramte si periculoase. Am sa tin minte remarca lui Jacek Kuron pe care o citati.

    Pe langa numele pe care le mentionati in articol (si sunt de acord ca nu e vorba doar de anumite persoane, ci de un sindrom), as adauga tendinta unor intelectuali romani de marca, apreciati just pentru mintile lor stralucite, cititi cu drag, de a oferi uneori idei rigide, prea conservatoare si chiar ideologice, mai ales in privinta crestinismului si a ortodoxiei in special. Cred ca o gandire mai liberala si mai deschisa ar fi mai potrivita cu statura celor la care ma gandesc. Gresesc oare?

    • Multumiri cordiale. Eu unul cred in dialog, in spatii deschise, in toleranta, ma opun oricarui exclusivism, iar in raport cu ideologiile sunt, sper, vaccinat. Ceea ce nu inseamna ca nu observ resurectia lor. In plus, cred ca merita facuta distinctia dintre discursul teoretic si cel militant, de tip mesianic-revolutionar. Recomand articolul de azi al domnului Aligica. Ganduri bune.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. În curând îi va apare la editura Humanitas un nou volum cu titlul „Aventura ideilor”. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro