Home » Analize »Cultura »Opinie »Politica & Doctrine »Societate/Life » Citesti:

Despre cultura politică a românilor IV: elitele regionale

Alexandru Cabuz ianuarie 5, 2013 Analize, Cultura, Opinie, Politica & Doctrine, Societate/Life
19 comentarii 2,467 Vizualizari

În precedenta contribuţie am evitat o discuţie a caracterului fragmentat şi regional al culturii politice româneşti. În cele ce urmează voi discuta cele doua principale consecinţe nefaste ale acestui fapt în politica recentă: tendinţa centralizatoare pe plan intern şi cultura de vasalitate pe plan extern. Voi arăta că ambele abordări nu mai sunt utile în contextul României moderne, sugerând şi o soluţie la problema lipsei de maturitate a noii clase conducătoare post-comuniste.

În primul rând este important de înţeles că aspectul fragmentat şi regional al geo-politicii româneşti nu este doar un accident sau ghinion istoric, ci o trăsătură fondatoare a culturii noastre, stând la baza acelui caracter unic şi excepţional atât de des invocat, şi mai ales lamentat, în discursul public şi academic românesc. O mulţime de argumente şi analize au fost avansate şi dezbătute pe acest subiect încă de la începutul perioadei naţional-revoluţionare (sec. 19), majoritatea acoperind un spectru îngust între complex de inferioritate, negare şi auto-flagelare fetişistă. În prezenta contribuţie aş dori să promovez contrariul: valoarea şi importanţa acestei trăsături specifice, şi importanţa conservării şi valorificării ei ca trăsătură definitorie a românismului.

La originea întregii problematici se află o realitate unică cel puţin în Europa. Românii ocupă un spaţiu geografic cu particularitatea unui lanţ muntos nu circumscris ci median. Această realitate, şi repercusiunile sale compuse şi suprapuse de-a lungul secolelor, sunt suficiente pentru a explica o mare parte din trăsăturile specifice subliniate/lamentate de numeroşii autori care s-au aplecat asupra problemei. Voi menţiona doar câteva dintre consecinţele cele mai importante ale faptului.

  1. Lanţul muntos a constituit o frontieră naturală şi strategică pentru marile puteri adiacente, în încercările lor de a-şi stabili un „spaţiu vital” de influenţă şi control. Aceasta este originea caracterului „marginal” al teritoriului românesc.
  2. Datorită lanţului muntos, diferitele evenimente şi perioade istorice au fost percepute şi trăite în moduri complet diferite de românii din regiuni diferite. Situaţii precum invazii, războaie, secete sau persecuţii puteau să afecteze radical românii dintr-o regiune, dar puţin sau deloc pe cei din alte regiuni. Acest aspect deosebeşte fundamental românii de vecini precum polonezii, bulgarii sau ungurii, a căror istorie a fost mai coerentă: acele popoare au fost întotdeauna „în aceeaşi barcă”, la bine şi la rău. Nimic mai diferit de istoria românilor.
  3. Lanţul muntos introduce problema unei structuri regionale greu de administrat unitar şi coerent (unificat) datorită necesităţii unei infrastructuri de transport şi comunicare foarte costisitoare (şi deci inexistente) nu doar în epocă, dar până în ziua de astăzi.
  4. Combinaţia între o geografie deschisă şi deci greu de apărat, şi o fragmentare (datorită aceluiaşi lanţ muntos) în regiuni mici sau medii, fără masa critică necesară unei apărări eficiente în faţa agresiunilor externe (situaţie preferată şi întreţinută evident şi de puterile vecine).
  5. Ocuparea unui teritoriu predominant deluros şi muntos, în mare parte împădurit, conducând la o densitate redusă a populaţiei şi amplificând problema lipsei masei critice în faţa agresiunilor externe. Zonele cele mai fertile, şi deci capabile să întreţină o populaţie mai densă, sunt şi cele mai expuse, anulând practic valoarea lor strategică (Bărăganul şi Basarabia).

Din punctul de vedere al politicii interne, principala consecinţă a acestor aspecte este că în realitate în istoria românilor nu se poate vorbi de o singură clasă conducătoare (aspect ignorat exprès în precedenta contribuţie). Marea boierime moldo-valahă a fost de fapt trei: cea din Moldova, cea din Muntenia şi cea din Oltenia. La rândul lor, interesele românilor din Banat şi Transilvania au fost susţinute şi reprezentate de elite de o cu totul altă factură şi provenienţă decât cele din Moldova şi Ţara Românească. Dobrogea a devenit o provincie românească abia la sfârşitul secolului 19.

Din păcate însă, la momentul elaborării construcţiilor constituţonale româneşti (în special cele din 1923 şi 1991), această problematică a fost complet ignorată, fiind incompatibilă cu ideologia naţional-revoluţionară care a determinat crearea României ca stat. Spre deosebire de aspectul oligarhic al politicii, însă, în care România face notă discordantă cu vestul Europei, în ce priveşte fragmentarea, România se află într-o situaţie foarte asemănătoare cu cel puţin două ţări occidentale, care au avut o experienţă asemănătoare, din acest punct de vedere: Germania şi Italia. Aceste ţări au o istorie şi cultură cel puţin la fel de fragmentată şi regională ca România, şi tendinţa naţional-revoluţionară a secolului 19 le-a impus şi lor, forţat, o abordare centralizatoare. Rezultatele au fost proaste în ambele cazuri. În perioadele de guvernare liberală (non-autoritară) dar centralizată longevitatea medie a prim-miniştrilor a fost foarte redusă (1.9 ani pentru Regatul Italiei 1861-1946, 1 an pentru Republica de la Weimar 1919-1933 şi 1,7 ani pentru Republica Italiană 1946-2012). Germanii şi italienii, ca şi românii, au fost întotdeauna şi rămân până astăzi extrem de „provinciali”, din punct de vedere al politicii interne. Stabilitatea politică a României este comparabilă cu cele enumerate mai sus: între 1862 şi 1881 avem o longevitate medie a primilor miniştri de 1 an, în perioada Regatului 1881-1919 o medie de 1,7 ani, în perioada României Mari de 0,8 ani, iar în România post-comunistă de 2,1 ani.

Divergenţa majoră între cele trei ţări intervine însă în momentul în care Germania se descentralizează. Brusc, aceasta se transformă din „nebunul” Europei, în stâlpul său de susţinere: Germania Federală este cea mai stabilă mare putere occidentală, cu o longevitate medie a guvernării de 7,9 ani (Marea Britanie – 5 sub Elisabeta II, Franţa – 7,5 sub a V-a Republică, SUA – 5,3 după Al Doilea Război Mondial). Observăm că soliditatea (internă sau externă), coerenţa şi consensul nu sunt corelate cu gradul de centralizare al unui sistem politic ci cu relaţia de adecvare între un sistem politic şi cultura politică a populaţiei. Soluţia fragilităţii României în faţa tensiunilor interne sau presiunilor sau chiar agresiunilor externe nu este un guvern central puternic, ci un stat puternic – diferenţa este fundamentală – în prezent România are un guvern central puternic, dar un stat foarte slab. Un stat puternic presupune identificarea unui aranjament constituţional cu adevărat reprezentativ între capitală, regiuni (indiferent de denumire), şi cetăţeni, ceea ce România astăzi nu are.

Problema claselor conducătoare

Este extrem de important de remarcat saltul remarcabil în materie de stabilitate politică între perioada României Mari (0,8 ani) şi România post-comunistă (2,1 ani), chiar dacă rămânem mult sub standardul occidental (5-8 ani). Acest aspect se explică prin faptul că regimul comunist a operat două modificări extrem de importante. Prima şi cea mai durabilă, este uniformizarea etnică şi socială, sau „românizarea” claselor conducătoare (celebrele „rădăcini sănătoase”). Această schimbare de ştafetă la conducerea României este ireversibilă. A doua, mult mai fragilă, este tentativa de înlocuire a diferitelor conduceri regionale (care înainte îşi derivau legitimitatea şi puterea de la nivel local, de jos în sus) cu o singură clasă conducătoare, care să îşi derive legitimitatea şi puterea de la nivel central (de sus în jos). Această a doua schimbare încercată de comunişti este un eşec tot mai vizibil, după cum o arată ponderea tot mai mare a liderilor locali şi regionali în dinamica internă a partidelor. Nu putem evada geografiei şi istoriei, şi deşi a luat 23 de ani, era normal ca acestea să-şi revină în drepturi. Mai mult, aceasta este o veste foarte bună, pentru că o adevărată elită reprezentativă trebuie să îşi derive legitimitatea şi puterea de jos în sus, alternativa fiind echivalentă cu autoritarismul (în diferitele sale forme – ideologic, birocratic, ereditar, etc.)

Acesta este un „călcâi al lui Ahile” major al actualei elite post-comuniste: genealogia sa centralizatoare şi franco- sau chiar ruso-filă o pune în coliziune directă cu cultura politică regională a românilor. O vedem în special la liderii seniori (generaţiile Iliescu, Băsescu, Voiculescu, Năstase), deoarece aceştia sunt formaţi în totalitate în comunism, şi deci nu au o experienţă sau înţelegere reală a politicii locale sau regionale. Aceasta explică pe de o parte marginalizarea graduală a seniorilor, precum şi confuzia şi orbecăiala politică a juniorilor (generaţia Ponta, Ungureanu), lipsiţi de o ghidare competentă din partea seniorilor.

Se încearcă o repoziţionare rapidă a dinamicii puterii în cadrul acestei clase conducătoare, pentru a acomoda noua tendinţă de tip „de jos în sus” dar ea se izbeşte de o problemă majoră, care este cel de-al doilea, şi mult mai grav „călcâi al lui Ahile”: criza profundă de cadre în interiorul clasei conducătoare. Aceasta este cauzată de atitudinea sa primitivă, sfidătoare, şi amorală, în contratimp cu modelul occidental prin excelenţă civilizat, îndepărtând astfel cei mai capabili tineri din generaţiile post-comuniste. Haosul din jurul numirilor la Ministerul Educaţiei este doar vârful aisbergului. Actuala guvernare este în pană aproape totală de cadre competente, ceea ce o face incapabilă să pună în execuţie programul complex asumat.

Gravitatea problemei rezultă din pericolul foarte real de dezamăgire a aşteptărilor enorme ale populaţiei; aceasta, neavând nicio altă variantă, s-ar putea orienta către un populism feroce în următorul ciclu electoral. Istoria europeană ne dă numeroase exemple ale fenomenului, în special în timpuri de criză economică. „Cine ignoră istoria este condamnat să o repete.”

Şi aici intervine necesitatea realizării unei sinteze, fuziuni, sau în orice caz, a unei comunicări şi colaborări reale între clasa conducătoare post-comunistă (imposibil de dislocat, dar cu slăbiciunile şi lacunele majore de mai sus) şi clasa intelectuală reformistă. Aceasta din urmă, deşi complet ne-coezivă intern, complet neancorată în realitatea politică românească, şi pe cale de dezagregare în urma derutei electorale din 2012, este singura şansă de soluţionare a lipsei de cadre competente în actualul regim. Doar împreună vor putea cele două „tabere” să evite a fi spulberate de trenul populismului, care este în tendinţă ascendentă în toată Europa. Acest interes comun le poate apropia.

Astfel, calea de acţiune se desenează aproape singură. Este nevoie de creşterea nivelului de sofisticare a elitelor regionale prin infuzia de sânge proaspăt, din rândurile tinerilor bine pregătiţi, în prezent sceptici la orice implicare politico-administrativă. Aceşti tineri însă au nevoie de ghidarea şi susţinerea liderilor locali existenţi, indiferent de partid, deoarece doar ei au experienţa şi înţelegerea profundă a politicii locale, iar influenţa lor este în creştere, inclusiv asupra puterii centrale.

Efortul s-ar putea structura în următoarele etape:

1.Cei interesaţi de o reformă reală trebuie să se implice în acţiuni politice, economice, sau non-profit, fiecare în domeniul său de activitate şi de expertiză, la nivel regional. În acest fel vor fi poziţionaţi corect pentru a observa şi a înţelege cât mai bine procesul inevitabil şi deja anunţat de descentralizare, chiar dacă prima sa iteraţie va fi implementată fără îndoială în mod incompetent şi corupt. În această etapă, care ar putea dura în jur de 3-4 ani, obiectivele principale sunt:

  1. – Formarea de conexiuni, la nivel regional, între tinerii competenţi,  dar mai ales între aceştia şi liderii locali (din orice zonă politică), mai întâi pe domenii sectoriale (educaţie, sănătate, justiţie, infrastructură, etc.).
  2. – Învăţarea şi deprinderea mecanismelor de legitimitate politică reală, la nivel local şi regional, prin colaborare cu liderii locali, precum şi prin contact frecvent şi direct cu cetăţenii şi cu mentalităţile, valorile, şi problemele lor.
  3. – Emergenţa graduală, în cadrul acestui proces de interconectare de jos în sus, a regiunilor „naturale”, care vor fi probabil semnificativ mai mari decât judeţele actuale, deşi nu trebuie exclusă posibilitatea regiunilor-municipiu (Sibiu şi Braşov, prin analogie cu Bremen şi Hamburg) sau a regiunilor-judeţ (Bucovina).

2. Stabilirea unui mecanism de comunicare şi consens inter-regional, pe domenii sectoriale. Obiectivul principal aici este de a interconecta reţelele formate la punctul 1, punând în legătură oamenii din acelaşi domeniu sectorial, din regiuni diferite, pentru a facilita emergenţa unor modele şi bune practici de administrare descentralizată. Acest proces ar putea dura 1-2 ani.
Un element important pentru aceste prime două etape este comunicarea frecventă şi detaliată cu reprezentanţi din Polonia şi Germania (ţări cu o administraţie descentralizată) dar şi Franţa (o ţară într-un proces lent de descentralizare).

3. Construcţia politică a sintezei menţionate mai sus, pornind din regiuni, către centru, pe baza unei combinaţii sănătoase de competenţe tehnice şi de experienţă şi legitimitate politică. Numai o astfel de construcţie politică, în care comunicarea şi consensul intra- şi inter-regional fac parte din ADN, va fi capabilă să lanseze o dezbatere constituţională pe baze sănătoase, în următorul ciclu electoral.

4. Adoptarea unei noi constituţii, în perioada 2018-2020.

Această abordare de jos în sus şi etalată în timp, este singura cale către o construcţie constituţională solidă, şi singurul mod de a evita un derapaj populist major şi radical în următorul ciclu electoral, datorită lipsei de resurse umane competente în actualul regim. Altfel spus, intelectual-reformiştii, odată daţi afară pe uşă, trebuie să intre prin subsol, altfel vântul riscă să ia acoperişul.

În următoarea contribuţie voi discuta latura externă a fragmentării politice: cultura de vasalitate.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "19 comments" on this Article:

  1. euNuke spune:

    Bună ziua, domnule Cabuz.
    Sînt unul din acei tineri competenţi [aşa îmi place să cred] pe care vreţi să-i trimiteţi la muncă voluntară pentru colportarea unei agende politice străină de ei. Să mă explic: eu nu sînt interesat de o reformă reală, ci de una imaginară. Reforma reală implică un dezavantaj major: costă, costă enorm, iar capitalul necesar nu există şi nici voinţă reformistă din partea potenţialilor decidenţi de la etajele superioare nu am remarcat in cei 23 de ani scurşi de la loviluţie. In schimb pot să visez liniştit, fără niciun risc, la soluţii, rezolvări, scheme, mecanisme, instituţii şi reforme oricît de fantasmagorice, conştient fiind că expunerea planurilor mele măreţe nu va mişca nimic in realitatea pămînteană. In timp ce visez cu ochii deschişi la salvarea naţiunii pot să mă îngrijesc de propria viaţă, de propria avere, sănătate şi carieră, şi să emigrez cu gîndul că -prin activitatea mea onirică intensă- mi-am făcut datoria de patriot. După ce mă voi stabili in străinătate, îmi voi continua activitatea asiduă pe terenul expertizei virtuale, oferind consultaţii gratuite cetăţenilor români pe diverse platforme media, chiar dacă aceştia nu se vor arăta prea plini de gratitudine pentru efortul meu salutar.

    Aşadar, iată o reformă imaginară in 3 paşi care, zic eu, va schimba radical paradigma readucînd România pe calea propăşirii şi a dezvoltării sustenabile:
    1. Înfiinţarea Ministerului Regiunilor, concomitent cu introducerea unui organism independent, ce va funcţiona in subordinea ministrului care va numi membri săi, menit să asigure dezvoltarea armonioasă şi morală a elitelor politice regionale -să-l numim Comisia Interegională pentru Etică şi Reformă Axiologică, organism ce va fi investit cu analizarea şi trierea cazurilor de corupţie regională, cu rezolvarea plîngerilor din provincie, precum şi deliberarea şi oferirea unor soluţii amiabile, administrative in cazurile cu propensiune penală, pentru fapte nejustificat de drastic sancţionate de diverse legi. De pildă, traficul de influenţă să fie amortizat printr-o procedură prealabilă obligatorie care să vizeze îndeplinirea actelor aflate in prezent sub competenţa DNA. Un traficant de putere nu este decît un politician ordinar, aşa cum un plagiator nu este decît un om de ştiinţă obişnuit ce a comis o banală greşală, iar pedepsele pentru cei prinşi nu pot compromite cariera bieţilor oameni ce se înhamă la dificila sarcină a slujirii interesului public. Nu-i aşa? Sancţiunile pentru corupţia regională trebuiesc trecute in sfera contravenţională, putînd fi dictate de orice agent constatator al Corpului de Control Descentralizat, sub forma mustrărilor, avertismentelor, suspendării contractului de muncă, pierderii unor benefecii şi amenzilor.

    2. Înfiinţarea Ministerului Euro-Copy-Paste, cu atribuţii in sfera descoperirii, studierii şi implementării modelelor instituţionale europene. Tot ce găseşte birocratul destoinic in minunata Europă să fie adus aici, supus oleacă “dezbaterii” şi oferit consumatorului român de servicii de stat. Noi, cetăţenii români, ne dorim cît mai multe servicii publice, cît mai multe organe specializate ale administraţiei, şi structuri moderne dedicate reformelor in toate domeniile vieţii sociale, culturale şi economice. Ca să-l citez pe acel desăvîrşit tehnocrat ce conduce ireproşabil destinele Europei, domnul Barroso, “trebuie să facem totul pentru a dovedi că statul poate răspunde prompt vicisitudinilor inerente crizei şi duşmanilor construcţiei comunitare”

    3. Dinamitarea şi nivelarea lanţului muntos carpatic -o piedică reală in calea unităţii poporului român şi numai. După transformarea Carpaţilor intr-un podiş rodnic -o adevărată punte între regiuni- economia va creşte ameţitor, adică intr-un ritm ce va aduce cu sine un risc de destabilizarea noilor instituţii regionale, de aceea introducerea arcului carpatic in circuitul comercial va fi însoţită de o nouă taxă funciară -timbrul colonial- pentru cei ce vor dori să se aşeze in noile comunităţi agrare.

    • M. Constantin spune:

      Tonic simt al umorului aveti euNuke: vag autoironic spre tragic. Probabil va place sa credeti ca oamenii nu sunt facuti doar din mate si ca, de undeva, din ei, mai rasare din cand in cand un suras ori mai curge o lacrima.
      Sa fim optimisti si gratuiti.

    • Alexandru Cabuz Alexandru Căbuz spune:

      Răspuns la cele 3 puncte:

      1. Problema României este profund constituţională. Simpla înfiinţare a unui minister nu poate modifica ceva. Problema e mult prea complexă, şi are de a face cu întreaga arhitectură a sistemului constituţional.

      2. O abordare de tip copy-paste nu poate să producă ceva coerent, şi adecvat realităţii româneşti. E ca şi cum am încerca să construim o nouă limbă, formată din cuvinte luate din alte limbi. Nu rezultă nimic coerent.

      3. Eu încerc să argumentez exact contrariul. Fragmentarea este exact forţa vitală şi valoarea distinctivă a românismului, ceea ce îi dă acea flexibilitate, adaptabilitate, fluiditate, şi polivalenţă care uimeşte pe toţi străinii. Este cu adevărat ţara tuturor posibilităţilor. Americanii se mândresc cu asta. De ce nu şi noi? „Eterna şi fascinanta Românie” este o expresie care ar trebui să aibă o conotaţie admirativă, nu sarcastică, aşa cum e prea des folosită pe site-uri precum contributors.

  2. Vlad A spune:

    bravo Alexandre
    n am citit tot textul dar o sa comentez o fraza :
    “tendinţa centralizatoare pe plan intern şi cultura de vasalitate pe plan extern”
    asezarea geografica a facut ca natia asta aflata intr o zona tampon sa fie mai degraba eterogena decit omogena. un popor care conteaza mai mult ca individualitati si mai putin ca entitati. ceea ce nu i rau. dar pina si mos ion roata observa ca nu poti urni bolovanul de unul singur. ca sa unesti individualitatile e nevoie de inteligenta. asta a reusit generatia pasoptista. in rest am avut mediocritati vasale celor din afara pentru a se impune inauntru.

    • Alexandru Cabuz Alexandru Căbuz spune:

      Da, exact, nu poţi urni bolovanul de unul singur, e nevoie de efort comun şi consens, dar ideea că singurul mod de a aduce oamenii împreună este prin dictatura unei „mâini de fier” este o enormă greşeală.

      Colaborarea poate apărea în DOUĂ moduri diferite. Top down, în mod autoritar. Şi bottom up, pe bază de interes comun. Motivul pentru care doar prima abordare ne este familiară, şi prea puţin a doua, este pentru că suntem prea influenţaţi de cultura autoritar-centralizatoare franceză. Pentru unele lucruri, de exemplu în război, abordarea top down e singura viabilă. Dar pentru multe alte lucruri, abordarea bottom up e mult mai eficientă. Constituţia noastră trebuie să reflecte asta, pentru că românii sunt intrinsec foarte ostili faţă de autoritate. Abordarea top-down este uneori total contraproductivă…

  3. Teoretizarea federalismului. E o campanie mai largă, cu “argumente” variate, care trebuie demontate temeinic.

    Manifestul regionalizării din 2001 al Ligii Pro Europa – “Uniunea Europeană ca sistem federativ”

    http://taranulamar.blogspot.ro/2012/12/manifestul-regionalizarii-din-2001-al.html

    • Alexandru Cabuz Alexandru Căbuz spune:

      Vă mulţumesc pentru postarea memorandumului, dar m-aş feri să folosesc termeni precum „federalizare” din următorul motiv.

      Este un termen periculos pentru că fiecare crede că ştie ce înseamnă, dar în realitate fiecare înţelege altceva, şi atunci pot apărea neînţelegeri sau conflicte violente, pur şi simplu din neglijenţa în definirea termenilor. Evident că mai frecvent nu e vorba de neglijenţă, ci de faptul că oamenii deseori nu au o idee foarte clară şi precisă a ce propun, ci doar noţiuni generale.

      De aceea prefer să folosesc un termen extrem de generic, vag şi ambiguu, precum „descentralizare” pentru că este mult mai reprezentativ pentru stadiul actual al dezbaterii publice. De fapt nici eu şi nici alţii nu ştiu în acest moment, exact, cum ar trebui să fie, şi cum ar trebui să fim guvernaţi. Şi obiectivul nu este de a pontifica soluţii, ci în primul şi în primul rând, de a începe o discuţie echilibrată, pornind de la nişte premize realiste, şi care ar putea, cine ştie, peste câţiva ani,, să conducă la un consens… dar acum suntem extrem de departe de acel consens, şi a folosi cuvinte precum „federalizare” e periculos, pentru că poate crea confuzii. Părerea mea personală, spre exemplu, este că un sistem federal precum cel German e mult prea descentralizat pentru România, dar are unele trăsături interesante, şi care ar putea fi utile…. dar asta e doar părerea mea. Poate alţii au alte idei… vom vedea în lunile şi anii următori…

  4. Alin Popescu spune:

    “…criza profundă de cadre în interiorul clasei conducătoare.” Așa este.

    România se află de mulți ani de-acum în ghearele unui mecanism de selecție negativ. Prin lipsa de implicare a oamenilor competenți în politică s-a ajuns ca oamenii competenți să fie conduși de hahalere. Nimic nou sub soare – dar foarte greu de schimbat. Oamenii trebuie să înțeleagă că în democrație POLITICA O FAC PARTIDELE.

    Pînă la urmă e ca în fizică domnule Cabuz – ori există masă critică pentru schimbare, ori nu există și nu se schimbă mare lucru. D-voastră aveți dreptate să încercați să sondați terenul și să coagulați o masă de acțiune. Mă întreb, dintre cei care sînt în țară, cîți vi s-au alăturat concret pînă acum sau dacă v-ați gîndit la un cadru concret în care să vă întilniți.

    Pe mine m-ați convins. Întoarcere în țară nu depinde însă numai de mine, depinde de circumstanțe care încă nu s-au clarificat. Poate că ar fi bine să vă gîndiți la o platformă prin care să putem ține unii de alții de-a lungul timpului. Formatul contributors este foarte limitat în acest sens. Eu unul am o specialitate chirugicală de terminat și bani de strîns. Oricum o dau, mai devreme de 5 ani nu mă pot întoarce. Sînt plecat deja de aproape 5 ani. Cînd vorbim de “timp” despre așa ceva vorbim.

    Eu plănuiesc lansarea propriei mele platforme dar adresată medicilor. Cu voia d-voastră, cînd site-ul va fi live în cîteva săptămîni, pot să preiau articolele d-voastră și să le pun acolo. Putem discuta.

    Vă citesc în continuare.

    • Alexandru Cabuz Alexandru Căbuz spune:

      Vă mulţumesc pentru optimism!

      La punctul 5 din text apare „Construcţia politică”. Suntem încă departe însă de acest punct, în principal din lipsă de consens şi coerenţă între oamenii care ar putea fi dispuşi şi interesaţi să se implice. În general, mulţi cred că faptul că au studiat prin străinătate le dă dreptul să vină în ţară, şi să dea instrucţiuni. Într-o primă fază, însă, părerea mea este că cei care au fost plecaţi o perioadă mai lungă, trebuie să treacă printr-un proces de reromânizare, fără de care ei nu pot aspira la nimic mai mult decât la un statut de OZN politic… şi asta e valabil în orice sistem politic. A fi politician german, francez, american, înseamnă a fi imersat, în contact direct şi nemijlocit cu mentalităţile, valorile şi moravurile germanilor, francezilor, americanilor. Cei plecaţi prea mult din România au pierdut acest contact, şi trebuie să se readapteze înainte de a putea face ceva pe baze sănătoase… altfel vor construi ceva, şi apoi vor constata cu stupoare cum a doua zi totul se năruie… şi vor da vina pe cine ştie ce sau cine…

      • Alin Popescu spune:

        Vă mulțumesc pentru răspuns.

        Sînt sigur că aveți dreptate în privința “reromânizării”. Observația că simplul fapt de a fi studiat sau a te fi specializat în străinătate nu califică pe cineva să vină să dea lecții în România este o observație pe care eu însumi am făcut-o unor colegi de aici care s-au trezit dînd lecții unor actori destul de importanți din sistemul medical românesc. Eu am o grilă de citire biologică a lucrurilor. Știu cît de important este ca un proiect să crească “organic”, altfel va fi respins ca “non-self”. Pentru așa ceva este nevoie de mult discernămînt și echilibru, atît la profesioniștii formați în țară cît și la cei formați în străinătate. Nimic nu se “cuvine” nimănui. Totul se cîștigă prin muncă.

        Cum spuneam, vă citesc cu interes în continuare.

  5. Titirez spune:

    Apar in ultimultimul timp tot mai multe interventii proaspete venite din afara sferei academice romanesti, osificata in tot felul de “teorii” , unele cu sistem osos cat se poate de comunist si care tot mereu isi ridica … coada si nu vreau sa capituleze.Ca ele vin din partea unor tineri cu alte surse de informare-formare, adica tineri cu studii solide prin strainatate( in special anglo -saxona)cred ca este un lucru foarte benefic si de bun augur. Este cazul si acestui articol si acestui autor, care abordeaza orizonturi prea putin cunoscute si prea putin indraznite prin plaiurile noastre mioritice. Ca unora le convine sau nu, ca aceste idei mai noi si mai bine sistematizate pentru expunere publica la dezbatere le sunt familiare sau nu, conteaza chiar foarte putin. Principal de retinut e ca ele vin cu abordadi inedite , aprofundate si incitante pentru foarte multa lume. Nu stiu gradul de …”federalism ” pe care l-ar putea contine(sau inspira?), dar stiu cat rau, cata incorsetare depreciativa si evenimentiala a produs conceptul geopolitic si istoric caruia i s-a platit un tribut foarte daunator , tot constatand si iar constatand plangareti, ca Arcul Carpatic a fost cel mai mare inconvenient in evolutia noastra.Mie mi se pare ca trebuie sa scapam cat mai repede de aceasta viziune de geografie politica total inadecvata si care nu sta in picioare la o privire mai atenta. Cazul “regionalizarii ” si regionalismului scrutat aci de fata , mi se pare simptomatic, deci.

  6. Anonim spune:

    Cred ca suntem in mare descentralizati: pana si justitia este in subordinea baronilor locali.
    “Baronii” vor fi tot mai puternici, pentru ca este mai usor sa furi in calitate de primar, care apare rar la TV si este rar atacat pentru ce a facut ,decat pentru un ministru care este puricat zilnic de TV.

    Din cate stiu scolile, spitalele, politia este in subordinea administratiei locale. Putem de asemenea observa sumele imense acordate “investitiilor locale”,

    Acum multi ani in Constanta era scris pe autobuze “Prin bunavointa primarului Radu Mazare”. Si de atunci a devevit tot mai puternic.

    Ideea ca un tanar competent sa ia locul alde Mazare cred ca e wishful thinking.

    • Alexandru Cabuz Alexandru Căbuz spune:

      Exact asta am dorit şi eu să exprim. Că de facto, suntem deja descentralizaţi. DAR NU ŞI DE JURE! Rezultatul este un mod de funcţionare care porneşte de le premiza că legile sunt făcute să fie ocolite sau încălcate, şi că asta este OK.

      Originea profundă a fenomenului corupţiei este incompatibilitatea totală între sistemul legal, şi modul real de funcţionare a societăţii. Cu cât distanţa dintre cele două e mai mare cu atât corupţia e mai mare.

      • Anonim spune:

        Multumesc pentru raspuns.
        S-ar putea ca o descentralizare inteleasa de votanti sa scada nivelul coruptiei. La alegerile parlamentare romanii au votat de fiecare data opozitia. In schimb in cazul primarilor cel mai adesea voteaza “continuitatea” si de aceea apar “baronii” de neinlaturat.

        Daca primarul termina un proiect, electoratul il vede ca pe un Moise care a scos apa din piatra seaca. Desi proiectul a costat de n ori pretul pietei.

        Electoratul pare sa nu crediteze alesii locali cu putere si responsabilitate; si nu le cere socoteala.

  7. MM spune:

    Romania e compusul a 3 tari: Basarabia, Tara Romaneasca si Transilvania(aici includ si Banatul). In aproape 100 de ani (nici macar consecutivi) de uniune nu s-a adus nici plus pentru nici una din cele 3 tari. Pana cand credeti ca va mai rezista aceasta uniune(nu ma refer strict la uniunea teritoriala)? Limba nu e destul sa tina unit o natiune.

  8. Adrian Muresan Adrian spune:

    Bun articol, include si schitarea unui plan de actiuni. Pentru usurinta punctului 2, si formarea unor organizatii si politice locale, legea partidelor politice trebuie schimbata. O initiativa privata, locala in sensul liberalizarii vietii politice in asa fel ca cineva ddin Vaslui sa poata face o organizatie fara a depinde de cineva de la Bucuresti sau Bistrita e aici:
    http://blog.inmures.ro/2012/12/conditii-de-infiintare-a-partidelor-politice/

  9. Adi Rus spune:

    Mi-a placut la culme analiza diferentelor de cultura politica a romanilor din diferite regiuni dpdv istoric. Excelent punctat. Iar asemanarile cu Italia si Germania sunt de-a dreptul revelatoare pentru mine. Felicitari.

    In schimb in ce priveste partea a doua a articolului cu reformele propuse, ce pot sa spun? Mi se par iluzorii. Nu spun ca n-ar fi bune. Dar cred ca stiti si dvs. la fel ca mine ca nu se vor realiza. Eu zic ca va fi un pas mare si daca Ponta va face regiunile de care vorbeste. Cele 8 peste judetele de-acum. Poate peste alti 4 ani alta guvernare va desfiinta judetele si va pastra acele regiuni. Iar la momentul ala am putea spune ca chiar am evoluat dpdv politico-administrativ.

    Problema cred eu ca sta in rezistente pe care actuala clasa politica (fiica celei comuniste) o are fata de reforme. Romania ar trebui sa-si schibe rapid structura administrativa, sa uneasca 3 comune in una si sa faca regionalizarea prin desfiintarea judetelor actuale. Ar mai fi nevoie de o informatizare completa si unitara a tuturor agentiilor statului dar cred ca stiti la fel ca mine ca asta nu se va realiza prea devreme. De ce? Ar insemna ca 80% din actuala clasa politica sa-si taie singuri craca de sub picioare. Ii vedeti pe baronii locali de acord cu desfiintarea judetelor? Sau primarii de comune care aduc voturi importante la partid sa fie de acord cu desfiintarea a 2 primarii de comuna in favoarea uneia singure? Sau pe functionarii invechiti si imbacsiti din agentiile statului dispusi sa invete noi tehnologii IT si metodologii moderne? Asta e de fapt piatra de moara legata de gatul Romaniei, cea care nu o lasa sa progreseze: clasa politica si marea masa a bugetarilor. Dati-ne o solutie la problema asta daca o aveti.

    • Alexandru Cabuz Alexandru Căbuz spune:

      Vă mulţumesc pentru felicitări.

      În legătură cu soluţiile concrete, cred că trebuie să facem o distincţie între noţiuni generale şi aplicaţiile specifice. Cred că trebuie procedat de la general către specific, pentru ca lucrurile să fie coerente. De exemplu desfiinţarea judeţelor e o mişcare foarte specifică, şi evident că va nemulţumi oameni. Tocmai de aceea zic că procesul, discuţia, cu toţi „stakeholderii”, e mai importantă decât a pontifica soluţii minune. Soluţii minune nu există. Liderii locali trebuie să fie angrenaţi şi ei, pentru că fără susţinerea lor, orice propunere e utopică. Dar nici eu, şi nici majoritatea autorilor şi cititorilor contributors nu şi-a propus vreodată să discute direct şi să înţeleagă cu adevărat mentalitatea unui lider local, indiferent că e „baron” sau nu.

      Poate ar fi cazul să începem să cunoaştem un pic mai bine actorii interesaţi din sistem, şi să vedem cum putem alinia interesele tuturor. Iar dacă trebuie mers împotriva intereselor cuiva, atunci să ne asigurăm că acel actor nu este într-o poziţie de a bloca întregul proces… Altfel ne pierdem vremea. Soluţia nu este de a demoniza oameni, ci de a-i înţelege mai bine. Abia pe urmă putem trece de la general la specific…

  10. Dan spune:

    Domnule Cabuz,
    Unde exista descentralizare?
    In Romania?
    Glumiti.
    Scolile sunt la primarii, dar doar cladirile.
    Profesorii si “continutul” scolilor nu.
    Spitalele sunt la CJ doar cladirile.
    Medicii, adica cei care tin sistemul medical nereformat, nu sunt la CJ.
    Cred ca dvs. nu cunoasteti ce inseamna descentralizarea.
    Am citit ca aveti doctoratul in Franta, dar merita studiata Elvetia.
    Inclusiv Elvetia de la 1 ianuarie 2013 a avut parte de o reorganizare la nivel de institutii federale, iar aceasta reorganizare a dus la ceea ce vedeti dvs. aici:
    http://www.admin.ch/

    Am vizitat la final de decembrie doi dintre cei mai in virsta romani emigrati in Elvetia acum peste 30 de ani.
    Am aflat de la ei ca in Elvetia primarii comunelor nu au joburi full time, ci sunt platiti doar pentru munca part time. Mai exact pentru orele petrecute la primarie cind au audiente si sedinte de consiliu.
    Un primar de comuna elvetiana are un loc de munca full time in alta parte decit primaria.
    Imi spunea o partenera de afaceri ca primarul comunei lor cistiga de la primarie dam 6000 eur brut pe an.
    In Elvetia un senior project manager are vreo 8000 eur/luna ca sa pastram o comparatie.
    La noi un primar de comuna si mic orasel cistiga pe an mai mult decit cel din Elvetia.
    Totodata , mai sus Adrian va dat un link la inmures.ro unde am publicat o parte din primul studiu comparativ din Romania referitor la usurinta de a forma partide.
    In tari ca Franta, Elvetia, Olanda, Italia, Spania, Germania , Suedia pot sa infiinteze un partid intre 1-3 oameni, iar in Romania trebuie 25000 de semnaturi din 18 judete.
    In tarile din occident nu este prag electoral la locale.
    De aici pleaca totul stimate domn.
    Pentru ca politicile locale si regionale si nationale sunt realizate de oamenii, care reprezinta comunitatea si care pot intra usor in competitie.
    Vedeti exemplele recente din anumite landuri din Germania cu partidul piratilor.
    Tot pe inmures.ro la meniul Civism veti vedea ca unii au finantat un studiu furnizat de o casa de avocatura din Zurich cu privire la sistemul de sanatate, asigurari de sanatate si asigurari sociale.
    L-am tradus si postat, iar saptamina viitoare vor fi publicate si legile care stau la baza unuia dintre cele mai performante sisteme medicale si de asigurari de sanatate din lume.
    Asta pentru a arata doua lucruri importante : statul roman in zeci de ani s-a chinuit sa faca un sistem falimentar, iar acum dupa zeci de ani si dupa un an de la revolutia arafatiana nu a fost in stare sa arata cetatenilor romani un studiu comparativ a sistemelor occidentale si sa poata sa construiasca reforma din sistemul de sanatate si asigurari de sanatate avind la baza aceste studii si nu sisteme “originale” a la Iliescu Ion and co.

    Descentralizare nu ai cind sistemul este prost, iar un sistem prost inseamna legi proaste.
    Legile antiliberale reusesc sa tina Romania in situatia asta naspa.
    Lipsa competitiei politice pornite cu adevarat de la firul ierbii in toate zonele Romaniei, face ca marea majoritate a romanilor sa nu fie reprezentati nici local si nici national.

    Regionalizarea propusa de Ponta este o prostie.
    Mai bine lasa judetele si descentralizeaza cu adevarat pe model elvetian decizia in teritoriu.
    Elvetienii au : comuna, canton si confederatie.
    La noi este comuna, judetul si Romania.
    Elvetienii au vreo 28 cantoane la o populatie de vreo 7,5 milioane de locuitori.
    Noi avem vreo 41 de judete la vreo 20 mil locuitori.
    Ceea ce nu avem noi : descentralizarea puterii cu adevarat si liberalizarea vietii civice/politice.
    Cred ca asa cum au ei pe admin.ch vreo citeva ministere tot asa poate avea si Romania, iar judetele prin ale sale CJuri sa decida cu adevarat tot ce nu trebuie decis sus la Bucuresti.
    Ei au trei nivele de taxe : locale, cantonale si cele la nivel de federatie.
    La noi ar trebui sa fie regindite la fel: cele locale, judetene si cele nationale.
    Culmea ca nu este nevoie de nici un fel de regiune cu parlament regional peste cele locale si judetene.
    Chiar nu este nevoie sa reinventam teorema lui Pitagora si sa fie Teorema lui Pitagora varianta originala romaneasca.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Alexandru Cabuz


Alexandru Cabuz

Alexandru Căbuz a obţinut licenţa în inginerie electronică în SUA şi doctoratul în fizică în Franţa. Revenit în ţară în 2010 pentru a se implica în procesul de refo... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)