Stânga şi dreapta – iată un binom ignorat de partidele din România, dar tot mai relevant pentru configurarea spaţiului public.
Există ceva păgubos şi benefic în acest schematism dogmatic: îi exclude din ecuaţie pe cei care încă mai caută şi îi energizează pe cei care şi-au oferit răspunsul la marile întrebări legate de bine, adevăr şi dreptate. Viciul se ascunde în capcana ideologizării iar elementul pozitiv ţine de primatul valorilor. Dispar însă din peisaj conştiinţele nelămurite sau nedumerite – cei care n-au tranşat încă marile dileme teologico-politice ale existenţei. Există foarte mulţi oameni adulţi care n-au decis încă între piaţa liberă (eventual dereglementată) şi intervenţionismul statal (eventual monopolist), între homeschooling şi educaţia etatistă, între respectul necondiţionat pentru religie şi secularismul agresiv, între individualismul capitalist şi colectivismul sindicalist. Şi către aceştia trebuie construite punţi de legătură.
O excesivă politizare a vieţii publice ne poate face opaci la umanitatea comună împărtăşită cu oamenii aflaţi la centru. Orbiţi de procesul etichetărilor doctrinare, ajungem să îngropăm dialogul cu celălalt. Pentru că nu acceptă ideologia adversarului, activistul înverşunat decide să-i nege treptat inteligenţa, cultura, memoria, farmecul, carisma şi orice altă calitate nativă sau dobândită. Îl consideră impostor, apoi îi bârfeşte realizările publice şi, în ultimă instanţă, decide să-l demonizeze. Mi-am reamintit de acest proces descoperind recent cum, pe un blog cu orientare „creştină” de tip „paleoconservatoare”, cineva îl catadicseşte pe un inamic „neoconservator” cu bine-meritata adresare: „vierme” (în starea civilă: Mihail Neamţu). Într-un registru mai pretenţios academic, un blog radical de stânga îl fixează pe un liberal clasic sub titulatura: „rasist” (în paşaport: Dragoş Paul Aligică)! Etc.
La noi, dezbaterea de idei conduce nu spre progres, ci către intensificarea fanatismului (printr-o raportare erotică faţă de propriul crez). Un cocktail fatal explodează atunci când ura personală și fixația ideologică se combină cu perspicacitatea propagandistică și găunoșenia morală. În lipsă de contra-argumente, fanaticul preferă atacul ad hominem — folosind aluzii spumoase, referințe oblice, asocieri tendențioase sau minciuna sfruntată. Profilul găunos îl va face pe fanatic să lovească din spatele unui pseudonim. El devine, astfel, opusul ființei verticale, capabilă de confruntare deschisă, frontală și civilizată. Lipsit de probe sigure, el este gata să-ți inventeze culpe imaginare, să-ți dezgroape morții, să te denunțe la vecini și prieteni şi să arunce pretutindeni sămânța îndoielii prin epitete şocante („fascist”, „extremist”, „legionar”). Dacă o simplă ţaţă se topește în voluptatea bârfei minore și plimbă doar vorba prin târg, fanaticul nu găseşte odihna până la ultima petiţie online sau chiar plângere către tribunal.
De unde vine aceată aplecare către exces? Răspunsul nu poate fi decât unul: din absenţa moderaţiei şi a reflexului de auto-limitare, consumat uneori prin auto-ironie. (Despre această tradiție liberal-conservatoare a scris cu pătrundere și acuratețe profesorul Aurelian Crăiuțu).
E bine să reiterăm aici un vechi truism: omul de dreapta are conştiinţa (uneori tragică) a propriilor sale limite. Este o stare care nu-l dărâmă, ci, dimpotrivă, îl tonifică. El se poate orienta în viaţă după următorul dicton: „să trăieşti ca și când ai muri mâine și să muncești ca și când ai trăi o sută de ani”.
Dreapta-judecată te face să accepţi finitudinea ca dat fundamental al existenţei. Nimbul serafic al copilăriei rămâne, totuşi, un mit. Chiar de la naştere descoperim imperfecţiunile naturii căzute: un bebeluş luptă printre plânsete şi lacrimi pentru a birui frica şi foamea. Copiii sunt apoi struniţi cu greu la grădiniţă sau la şcoală pentru a depăşi barierele cumplite ale ignoranţei. Fără o plasă de siguranţă confecţionată de părinţii responsabili, vârsta adolescenţei poate plonja în abisul viciilor fără număr. În sfârşit, adultul rămas singur descoperă şi el că viaţa omului e mai degrabă „săracă, urâcioasă, brutală şi scurtă” (pentru a-l cita pe Hobbes).
Şi dacă aşa stau lucrurile, atunci cum să mizezi pe geniul unei singure generaţii sau pe talentul unei singure bresle? Respectul faţă de tradiţie se naşte dintr-un respect pentru experienţa înaintaşilor. Adunînd laolaltă intuiţia şi cunoaşterea a milenii de cultură şi civilizaţie, străbunii pot depăşi uneori înţelepciunea contemporanilor.
Refuzul utopiei ţine, la fel, conştiinţa acută a limitei. Corelaţia de tip economic producţie-consum porneşte de la calculul resurselor restrânse ale societăţii în comparaţie cu nevoile infinite ale indivizilor.
Popular spus, a fi om de dreapta înseamnă să-ţi vezi lungul nasului, să renunţi la trufia pretenţiilor, să omori complexul inafailibilităţii, să accepţi sacrificiul personal, să te inspiri din pilda înaintaşilor şi să speri ca, acolo unde ai dat greş, alţii mai buni vor veni să-ţi drege lucrarea. Viaţa e plină de ambiţii, pofte şi pretenţii cărora trebuie să le spui: nu! Trăim într-o lume care promite, de jure, mai mult decât oferă, de facto. Maturitatea psihologică a individului începe prin chiar această constatare: spectrul dorinţei imaginare nu coincide cu sfera nevoilor reale.
În sfârşit, omul dreptei delimitează sfera politicului de alte domenii ale experienţei umane, fără să-i acorde cele dintâi vreun drept de monopol. Cumpănit şi îngăduitor, el ştie că întâlnirea dintre suflete este prioritară încleştării ideologice. Dimpotrivă, fundamentaliştii tratează această poziție ca pe un compromis inacceptabil, bănuind complicitatea la industria exploatării sau vreo strategie de insinuare în aranjamentele păcătoase ale lumii.
Registrul sensibilităţilor dreptei este foarte larg, ca într-o mare orchestră. Greşeala ar fi să ceri toboşarului competenţele şi partitura destinate unui suflător sau violonist. Iată de ce dreapta celebrează polifonia şi diversitatea, dar nu orizontal, într-o partitură monologală, care exclude contradicţia şi tensiunea ierarhiilor, jocul complementarităţilor şi diferenţa de opinii. Unii oameni s-au născut cu daruri pentru literatură, alţii cu har pentru muzică, unii cu ştiinţă organizării iar alţii cu vocaţia practicii inginereşti. E loc sub cer pentru fiecare atunci când comerţul de idei porneşte de la exigenţa satisfacţiei reciproce. Coeziunea se obţine prin îngăduinţă şi adecvare, iar nu îngropând prin şantaj şi calomnie vocea alterităţii (suprimată ulterior prin noi reguli de la centru).
Are noua stângă resurse pentru această etică a dezbaterii în România? Răspunsul afirmativ întârzie să apară. Până atunci mă grăbesc să afirm că, asumînd etica moderației și modestia epistemologică, dreapta judecată exclude extremele și fanatismul.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
„Popular spus, a fi om de dreapta înseamnă să-ţi vezi lungul nasului, să renunţi la trufia pretenţiilor, să omori complexul inafailibilităţii, să accepţi sacrificiul personal, să te inspiri din pilda înaintaşilor şi să speri ca, acolo unde ai dat greş, alţii mai buni vor veni să-ţi drege lucrarea. Viaţa e plină de ambiţii, pofte şi pretenţii cărora trebuie să le spui: nu!”
Popular spus, va cam rupeti in figuri. Citii si mi-am dat seama ca Doamna Pugna, ultimul prim-secretar al judetului Arad (nu l-am numarat aici pe Tovarasul Falca din ratiuni pedagogice) era mai „de dreapta” decit dumneavoastra. Exceptind, se pare, aspectul „sacrificiului personal”, eventual sinecurist. Unde nu a reusit nici domnia ei sa se abtina.
Popular spus, dumneavoastra si cu doamna Pugna ati fost reevaluati de mine la categoria „de dreapta far-un sfert”. La dumneavoastra, evident, sfertul academic.
Daca interventia mea nu are mult sens, suntem chit.
Domnule, nu stiu cine esti si ce calificari ai, dar ai o interventie fara sens. Ea confirma incapacitatea cronica a romanilor de-a dialoga civilizat… dl Neamtu invita la moderatie si tu decizi sa-l compari cu un secretar al Partidului Comunist… apoi ceri sa nu fii cenzurat probabil, fiindca mica ta injuratura e indispensabila acestui forum,nu-i asa?
venin, prostie si mizerie morala peste tot. de 10 ani nu mai traiesc in Romania si nu regret asta cind vad asemenea specimene!
cred ca daca ma gindesc cum i-a tratat stinga de la Guardian ii dau dreptate lui Neamtu. hotii din Londra au ajuns sa fie socotiti anarhisti curajosi de tot soiul de imbecili. stinga e plina de visatori care vor sa se imbogateasca cu banii altora.
Draga domnule Doru,
Va felicit ca ati plecat din tara… si nu mai sunteti constrans sa traiti in noua Romanie
Poate ca acel comentariu de mai sus pare prea radical, vehement, &c.
Eu nu l’as fi scris. Parerea mea insa despre subiectul in cauza este insa mult mai rea. Nu as fi scris si nu scriu un comentariu numai pentru ca ma ineaca sila cand ma gandesc si aleg atunci sa ma gandesc la lucruri mai placute. Viata e prea scurta pentru a ne faca ganduri negre…
si de altfel corabia se scufunda si sobolanii o parasesc…
Asa ca luati respectivul text ca marturie a unei izbucniri nervoase. Eu o inteleg chiar daca e mai lipsita de sens.
altfel numai de bine
Isus l-a salvat pe tilharul din DREAPTA care s-a pocait in ultima clipa.
Nu pe cel din stinga care si pe cruce batea cimpii.
I know, I know, e doar o coincidenta… :)
d-l Neamtu este, dupa cite stiu, functionar public al statului roman. In aceasta pozitie, d-sa isi exprima, in public, preferintele personale pentru un anume curent politic si o anume religie. Intrebare: nu este stipulata in legea romaneasca obligatia de rezerva/discretie a functionarilor publici in chestiunile politice si religioase? Asemenea dispoziti exista in tari UE (ex. Franta), si este in opinia mea, logica si benefica: in schimbul privilegiului de a fi platit de catre comunitate, functionarul public cedeaza o parte din dreptul sau de libera exprimare – nu-si exprima in public orientarea poltica si crezul spiritual – tocmai pentru a putea servi cit mai neutru (si mai bine) comunitatea respectiva. Exista sau nu in Romania aceasta obligatie de rezerva/discretie? Am gasit diverse formulari care dau de inteles ca ar exista, dar nici una simpla si clara cum este o gasesc in legea franceza: L’obligation de neutralité : le fonctionnaire doit assurer ses fonctions à l’égard de tous les administrés dans les mêmes conditions, quelles que soient leurs opinions religieuses ou politiques, leur origine, leur sexe, *et doit s’abstenir de manifester ses opinions*.
Pentru ca domnul Neamtu isi publica opiniile personale pe contributors.ro din postura unui om liber, nefiind platit pentru asta, el nu exprima astfel pozitia oficiala a statului si nici nu creaza, declarativ, obligatii statului roman.
(…) omul de dreapta are conştiinţa (uneori tragică) a propriilor sale limite. Este o stare care nu-l dărâmă, ci, dimpotrivă, îl tonifică. El se poate orienta în viaţă după următorul dicton: „să trăieşti ca și când ai muri mâine și să muncești ca și când ai trăi o sută de ani”.
Pare a fi mai degraba principiul de baza al unui idealist. Personal vad mai putina ideologie si orientare politica in aceste cuvinte decat domnul Neamtu.
@Hantzy:
Marturisesc ca nu inteleg rationamentul dvs.
Presupunind ca
a) statutul functionarului public din Romania ii cere sa nu-si exprime public opiniile politice, si
b) d-l Neamtu este un functionar public al statului roman
Repet, prespunind aceste lucruri, atunci rezulta ca d-l Neamtu nu se poate elibera temporar de
constringerile zisului statut si sa-si exprime opiniile politice in mod public, pentru ca asta goleste
de sens acel (ipotetic) statut – de ce ar mai exista, daca in orice moment ne putem da de trei ori
peste cap si gata! suntem oameni liberi sa ne exprimam toate opiniile, fie ele si discriminatorii?
Pentru ca iata, tezele autorului sunt jignitoare, in opinia mea, la adresa unei intregi categorii de
oameni. Daca inteleg articolul corect, se face o ierahie intre oamenii de dreapta (buni), cei care
nu sunt inca de dreapta (recuperabili), si ceilalti… De exemplu eu, care sunt de centru-stinga,
adept al economiei sociale de piata, si mi-as da copiii la scoala la cea mai buna din cartier, chiar
daca ar fi publica, intru in opinia d-sale la categoria a treia. Ba chiar mai jos, avind in vedere ca,
desi sunt credincios, sunt in favoarea separatiei reale intre biserica si stat. Si d-l Neamtu scrie asta
din postura unui functionar la statului roman, director stiintific la IICMER, platit si din impozitele
parintilor mei. (Ale mele nu, pentru ca mi-am pierdut calitatea de contribuabil al statului roman.).
Repet, imi cer scuze anticipat daca am interpretat gresit statutul functionarului in general
si al d-lui Neamtu in particular, si daca am interpretat gresit articolul d-sale. Cred insa ca nu.
Cred ca in Romania se instaleaza incet-incet un fel de corectitudine politica „pe invers”, tot atit
de mioapa, de contraproductiva, si de ineficienta ca si originalul – si care mai are dezavantajul
ca ne sporeste inadecvarea in lumea contemporana. Dar asta nu este, fireste, decit opinia mea.
bladd,
nu stiu de existenta unei astfel de prevederi.
Si chiar daca ar exista, tot este de lamurit ce inseamna exprimare publica. Eu cred ca sintagma ar trebui corectata, limitativ la „exprimare oficiala”. Daca primarele unui oras, face declaratii partizane cand are diagonala tricolora, sau conditioneaza serviciile pentru care a fost mandatat, de orientarea politica a beneficiarilor, atunci e abuz. Dar in cazul de fata nu vad niciun conflict si atata vreme cat opinia dumnealui nu este imperativa, nu exista nimic punitiv.
ok. Sau poate ca exista, si nu o ia nimeni in seama. Oricum, nu legea/prevederile sunt importante,
aici nu e tribunal :) ramine intrebarea: e moral/normal/legitim ca, din pozitia unui functionar public
al statului roman, platit din banii contribuabilului, d-l Neamtu sa faca, sa-i zicem, metafizica de
dreapta pe paginile unui blog? Mie nu mi se pare normal. Hai sa incerc sa-mi argumentez pozitia
printr-un scenariu:
Sa presupunem ca la urmatoarele alegeri se schimba majoritatea parlamentara, si ca noua putere
schimba pe toata lumea din conducerea IICCMER, numind in loc prieteni de-al lor politici, Asta cu
presupusul e un eufemism: la alegeri se schimba tot in Romania. Bun, si sa mai presupunem atunci
ca viitorul director stiintific IICMER se apuca sa scrie, pentru buna masura, pe criticatac.ro ca el, ca
persoana particulara, crede ca in mod esential oamenii de stinga sunt buni, onesti, solidari, patrioti,
etc… si ca (implicit) cei de dreapta sunt cam deficitari la capitolul calitati umane. Cum vi s-ar parea
o asemenea situatie? Nu cred ca tocmai normala. Ar trebui sa reactionati? Da, desigur. Si ce vi s-ar
putea raspunde? Ca si dreapta a facut la fel cind a fost la putere. Pe buna dreptate!
Ce vreau sa spun este ca daca cei de la care mai puteam spera ceva neutralitate si obiectivitate nu
o respecta, atunci ce sa mai asteptam de la ceilalti, de la care oricum nu speram nimic? Si repet,
nu e vorba aici de a-l infiera pe d-l Neamtu pentru ca are vederi de dreapta, Doamne fereste! E
dreptul lui. Problema e cind le exprima din pozitia unui functionar al statului roman, plaitit din banii contribuabilului, adica, si al parintilor mei. Ar fi fost si ai mei, daca nu placem din tara acum 20 de ani.
Alta ar fi situatia daca d-l Neamtu ar face asta din postura de gazetar independent. Asa de exemplu
face d-l Aligica. Nu sunt de acord cu el, dar macar stim o treaba: o face pe banii lui.
In loc sa dovediti ca dl Neamtu n-are dreptate, ca stanga poate purta un dialog civilizat, bazat fapte si pe respectul celuilalt, ce faceti? Ii interziceti sa deschida gura pe motiv ca ar fi functionar public. Nu e hilar?
Functionar public esti (daca esti) 8 ore pe zi, dupa aia esti om ca toti ceilalti. Si cat timp nu vorbesti in numele statului, in numele institutiei al carui functionar esti, atunci nu vad absolut nici o problema.
Iar ceea ce stanga promoveaza intens de aproape 100 de ani – drepturile speciale ale unor minoritari in defavoarea majoritarilor si egalitatea umana – o utopie – ni se arata a fi lucrurile NORMALE (a primit si un nume, „politcally correct”). S-a construit un sistem permisiv care permite putreziciunii (si o numesc asa pentru ca nu contribuie la evolutia ci la involutia societatii, ca un fel de boala) sa se propage nestingherita in toata societatea si s-o perverteasca, fara ca societatea in sine sa aiba dreptul sa se apere.
Caci daca se apara e extremista, fanatica, bigota, nationalista, ortodoxa, antisemita, etc. Cuvinte amestecate, un nou dictionar de inventat, 1984 (cartea!) in curs de implementare.
Asa cum niste organizatii obscure, care n-au nici in clin nici in maneca cu limba romana si cu poporul roman isi permit sa dicteze Academiei Romane ce sa scrie in DEX (ma refer aici la noile sensuri „rasiste” si „antisemite” ale cuvantul „jidan”. Cuvant pe care de altfel il folosea si Grigore Ureche in Letopisetul Tarii Moldovei acum cateva sute bune de an, si el un antisemit al istoriei noastre). Si nu vad nici o organizatie ROMANEASCA care sa se ridice si sa apere limba romana! Poate pentru ca nu exista, din pacate.
Cazul nu ar trebui tratat cu indulgenta – ca e vorba doar de un cuvant. De fapt, se creeaza un precedent. La presiunile potrivite, sensurile cuvintelor se pot schimba. Si iarasi va recomand 1984…
NAŢIÚNE s.f. Formă de comunitate etnică-socială a oamenilor, produs al dezvoltării societăţii pe o treaptă superioară, având ca trăsături definitorii comunitatea de teritoriu, a intereselor economice, a originii limbii şi culturii, o anumită factură psihică. [Pron. -ţi-u-, var. naţie s.f. / cf. fr. nation, it. nazione, lat. natio].
Dar de la natiune vine nationalist si nationalism. Sa vedem ce inseamna in franceza (termenul e francez), conform Larousse:
1. Mouvement politique d’individus qui prennent conscience de former une communauté nationale en raison des liens (langue, culture) qui les unissent et qui peuvent vouloir se doter d’un État souverain.
2. Théorie politique qui affirme la prédominance de l’intérêt national par rapport aux intérêts des classes et des groupes qui constituent la nation ou par rapport aux autres nations de la communauté internationale.
Si acum ce inseamna in romana, conform aceluiasi dictionar care spunea ca natiunea e o treapta superioara… :
NAŢIONALÍSM s.n. Ideologie şi politică care urmăreşte întreţinerea izolării şi aţâţarea neîncrederii şi urii între diferite naţionalităţi. ♦ Tendinţă de a aprecia exclusiv şi exagerat tot ceea ce aparţine propriei naţiuni. [Pron. -ţi-o-. / cf. fr. nationalisme].
Deja, cuvantul are o alta semnificatie, extrem de grea, de negativa, in limba romana (pentru cine nu stie franceza, exista google translate).
Eu ma simt nationalist dar in afara de faptul ca iubesc Romania si natiunea romaneasca, nu urasc pe nimeni. Nici pe unguri, nici pe rusi, nici pe evrei. Pe nimeni. Dar sunt gata sa lupt impotriva oricui ar dori sa faca rau la ceea ce iubesc.
Ce nu vreti sa vedeti voi, dragi adepti ai stangii, ai socialismului in general e ca sistemul de stanga a dovedit ce poate sa faca cand detine controlul. Stalin a omorat 30 milioane de rusi si inca vreo 20 de milioane de alte natii – ar aici nu ma refer la razboiul strict ci la operatiunile de epurare si infometare. Hitler (national-socialismul – adica nazismul, e o doctrina de stanga) a avut si el partea lui de cateva milioane de suflete, cum se proclama peste tot. De Coreea de Nord, de Romania, de Ungaria, chiar ati uitat?
Pretutindeni a curs sange. Oriunde a detinut puterea, stanga politica a dezlantuit masacre.
Eu numesc asta o miscare diavoleasca, dar eu sunt ortodox si am reperele mele. Insa voi, cei care preamariti omul, cum puteti asista la asa ceva fara sa va strige ceva in cap?
Disonanta cognitiva…
buna seara
Eu nu interzic nimanui sa deschida gura. Doar atit: sper in mai multa neutralitate. Nu toti oamenii de dreapta sunt nemaipomeniti de buni, nu toti cei de stinga sunt promotorii putreziciunii (precum elegant va exprimati). Sistemul de ajutor social a permis unor persoane modeste dar cu oarece merite sa se integreze si chiar sa progreseze in societate. Stiu despre ce-i vorba, pentru ca am beneficiat si eu de el cind mi-am luat lumea in cap acum 20 de ani.
Acum, in tara occidentala unde locuiesc, e mult mai greu si pentru un student „bastinas” sa razbeasca daca e de origine modesta. E suficient sa vezi raportul burse/chirie la camin ca sa observi acest lucru. Sa mi se spuna ca acest lucru e inevitabil din cauza evolutilor economice,
mai primesc; dar refuz sa vad in asta o un lucru bun: nu e, e o involutie, o lipsa de investitie in oameni, se pierd valori potentiale. Cum ar putea fi asta un lucru bun?!
In fine. In ce priveste Romania, discutia e pur teoretica. Cind or veni ceilalti la putere, ii vom regreta pe Neamtu, Patapievici & co: poate ar trebui sa-i menajam atit cit ii mai avem… macar
pe articolele lor mai putem dezbate.
Nici n-am zis ca ar fi mai bun capitalismul (salbatic). Daca la inceput capitalismul a fost un sistem care permitea initiativa si promova pe cei cu idei, acum e doar o alta forma de totalitarism.
In situatia in care corporatiile controleaza pietele la nivel global, cand micii producatori sunt scosi din joc unul cate unul (cumparati, falimentati), cand bancile se joaca cu economia (cum poti pune dobanzi pe bani mai mari decat cresterea economica – la nivel de state ma refer? asta duce inevitabil la indatorare continuua, in spirala si la saracie), nu mai avem nici o legatura cu capitalismul.
Ci doar cu un alt fel de marxism.
Asa zisa globalizare e doar pretextul unora pentru control absolut. Disparitia barierelor vamale e – asa cum zicea cineva, nu mai tin minte cine – modalitatea prin care companiile ce primesc subventii in tarile de origine au posibilitatea de a sufoca si acapara pietele in tarile in care competitia nu primeste subventii.
De acord cu tine in privinta educatiei – a devenit un produs de lux, in special in vest. Dar asta ajuta sistemul… Caci cei needucati pot fi usor convinsi ca altfel nu se poate si trebuie sa stea inregimentati.
Le mai arati niste chiloti la tembelizor si i-ai rezolvat complet.
@Piktor.
Citez: „Iar ceea ce stanga promoveaza intens de aproape 100 de ani – drepturile speciale ale unor minoritari in defavoarea majoritarilor si egalitatea umana – o utopie – ni se arata a fi lucrurile NORMALE (a primit si un nume, “politcally correct”).” Citeva comentarii. ca oamenii sint asemnea, deci egali din anumite perspective, a fost si este sustinut de curente de gindire care nu au nici o legatura cu stinga politica, de la invatatura crestina pina la stiintele sociale. Pe aceasta idee se intemeiaza sistemele democratice contemporane. Pe alte idei se intemeiaza alte sisteme. Corectitudine politica exista peste tot. De exemplu la noi daca spui ca investitorii sint rai te-ai ars. Conteaza deci la ce se refera. Daca se refera la invectivarea semenilor, justificata prin faptul ca asa ne spune traditia, atunci este buna. Daca doriti sa stiti ce este nationalismul, DEX-ul nu este suficient. V-ar trebui macar un dictionar de specialitate, de sociologie de exemplu. DEX-ul nu face decit sa inregistreze felul in care vorbitorii folosesc cuvintul. Nimic mai mult. Dar chiar si dictionarele de specialitate nu va pot oferi decit o mica sinteza utila doar daca vreti sa aflati mai departe. Pentru asta exista o literatura imensa, in care este greu sa te descurci, chiar daca esti profesionist. Din pacate, majoritatea intelectualilor publici nu recurg la ea si o expediaza denumind-o „corecta politic”. Cita vreme universitatile din intreaga lume platesc mii de oameni ca sa se ocupe de nationalism, cred ca merita aflat ce cred ei. Si daca noi credem altceva, trebuie sa ne pastram parerea si sa criticam ce fac ei. Dar nu la televizor ci in revistele de specialitate internationale. Este usor sa spui la televizor ca E. Gellner batea cimpii. Daca poti spune asta intr-o revista de specialitate si cei care se pricep iti accepta argumentele, ai inainte o cariera universitara splendida, mult mai bine platita decit aparitiile la televizor din Romania. Daca intelectuali de la noi resping gindirea lui Gellner pentru ca este corecta politic sint nedrepti fara de acel ginditor, pe care ma tem ca de fapt nici nu l-au citit. Desigur putem spune ca ce stie un comentator sportiv (T. Ungureanu) despre nationalism are mai multa valoare decit ce se preda in 500 de universitati occidentale, si avea dreptate. Nu prea vad insa cum. Ar trebui sa comparam ideile lui T.U cu ce se preda in cele 500 de universitati. Daca am reusi acest lucru imposibil cred ca am renunta sa-l mai citim pe T.U. pentru ce crede el despre identitatea nationala. Daca as incepe acum sa citesc despre nationalism as incepe cu Rogers Brubaker, Nationalism Reframed : Nationhood and the National Question in the New Europe, Cambridge, 1996, Cu iubitul patriei este usor, cu iubitul oamenilor este mai greu. Daca nu ne plac ii scoatem din patrie (nu sint romani, sint vinduti, tradatori etc.). Nationalismul are aparent o logica inclusiva dar se intemeiaza pe excludere. Patria este un simbol, in care unii pun tot ce au mai de pret, altii il folosesc cinic. Vezi politicienii care iubesc Romania de nu se mai poate si au furat in 20 de ani (stiu, unii n-au furat; atunci ce au facut, s-au uitat?) cam 80 de miliarde de dolari (o estimare prudenta) de la oamenii cei mai saraci din Europa. Dar ce le putem reprosa daca le dau lacrimile la imn, o adora pe Nadia Comaneci si il venereaza pe Mihai Viteazul? Aceasta este una dintre problemele majore ale nationalismului: muta atentia de la binele oamenilor la binele simbolurilor (acestora din urma putin le pasa).
Fatarnicie numele tau e „intelectualul basist, zis de dreapta!!!”
…atunci cand nu ai reactionat la „iesirile de badaran, de dreapta oare?!?” ale mult iubitului tau tutore, presedinte, din pacate inca presedinte, iesit prin frauda la Paris, la etc., acum „ceri sau cersesti” toleranta …noi cei de dreapta autentica si probabil ca si cei de stanga autentica ti-o oferim, Neamtule. doar dupa ce vei semna apelul DEMISIA al colegului tau (fost?!?) Sorin Iliesiu …pana atunci ar trebui sa te autolustrezi putin pentru ca ai sustinut o asemenea aratare de presedinte (altfel care este diferenta dintre Paunescu, sau Vadim, care au sustinut un presedinte – Ceausescu, etc. si tine, sau Tismaneanu sau Mihaes, care sustineti necritic si mercenar un alt presedinte – Basescu, etc.)
Pana nu semnezi apelul nu mai ai caderea morala si de intelectual veritabil sa mai vorbesti in public in numele „, ca sa te citesz , „eticii moderației și modestiiei epistemologice, (caci) dreapta judecata exclude extremele și fanatismul” !
Interesant, un extremist impotriva extremismului.
bun articol. Recunosc ca ma pune pe ganduri, insa exceptand impozitarea excesiva si sindicatele, pe care le-as putea accepta, nu vad cum as putea sa nu fiu fundamentalist atunci cand este vorba de mantuirea mea. Nu vad cum as putea ajunge la un compromis cu sistemul de educatie etatist atunci cand copilul se intoarce de la scoala, la sfarsitul clasei a 5-a cu o lista de lectura pentru vacanta care include texte cu preoti doborati de vampiri sau atunci cand tocmai profesorul de religie ii recomanda filme de groaza. Cu tiata admiratia d-le Neamtu, trebuie sa va contrazic: intre bine si rau se duce o lupta pe viata si pe moarte. A spus-o parintele Papacioc, o simte orice om nu si-a iuerdut inca virtutiile si o stiti cu siguranta si d-voastra.