Home » Cultura » Citesti:

Despre Kant din perspectiva sa târzie şi duhovnicească

Virgil Iordache mai 2, 2016 Cultura
7 comentarii 696 Vizualizari

„Nu mai era de nici un folos lumii

şi nu ştia ce să se facă cu sine însuşi”

(Wasiansky despre bătrânul Kant,

Konigsberg 1804

Bătrânul Kant ne spune: „Eu sunt obiect al propriului meu sine şi al reprezentărilor mele. Ceea ce există în afara mea este un produs al sinelui meu. Eu mă creez pe mine însumi… Noi înşine facem totul” [1]. Să ne creăm atunci pe noi înşine, ca şi cum am fi nişte monade kantiene din lumea sa târzie.

Reprezentarea monadică include atât pe cea fenomenală, cât şi pe cea intelectivă. Ambele reprezentări sunt şi comunicări intermonadice mediate de un referent noumenal inaccesibil principial, pe care îl descriem (reprezentăm, modelăm) intramonadic printr-un spaţiu obiectivant atunci când încercăm să modelăm relaţii între reprezentări despre alte monade şi chiar dintre reprezentarea despre monada proprie şi cea despre altă monadă, sau dintre reprezentări despre o monadă la diferite momente de timp obiectivat.

Ajustarea modelelor se face pentru compatibilizarea lor cu ceea ce se întâmplă, cu stratul fenomenal, al entităţilor aparente. Ajustarea se face prin termeni noi, prin relaţii noi între termeni şi prin straturi noi de discursuri, nu neapărat ierarhice, ci suprapuse la nivelul unor module ale lor (termeni, sau entităţi semiotice mai complexe).

Drumul de la „energia” monadică la lume este strict personal, nerelevant pentru ştiinţele naturii, iar drumul de la „energia” lumii obiectivate la reprezentarea despre persoană este public. Cel public este instrument pentru scopuri personale, iar cel personal, prin unele componente ale lui reprezentate obiectivant, este mecanism (prins într-o structură explicativă nepractică) în procesul explicativ public.

Statutul ontologic profund al unităţilor selecţiei este de monade (în sens noumenal cu excepţia celei proprii – la care avem acces nediscursiv), iar cel epistemic ţine de procesul de reprezentare al altor monade în cadrul monadei observatorului. Ca reprezentări unităţile selecţiei sunt sisteme de dezvoltare, iar regulile de cunoaştere a sistemelor de dezvoltare (statut lor epistemic în sens restrâns) ţin de felul în care putem descrie scopurile, resursele, raţionalitatea ca eficienţă de utilizare a resurselor în vederea atingerii scopurilor, eficacitatea şi „mediul” ca spaţiu obiectivant dintre sistemele de dezvoltare la care putem „reduce” într-un discurs complementar monadele.

Monada este o entitate noumenală de un tip particular, reprezentabilă prin analogie cu cea personală (sine decizional, eul ca lume şi sinele transcendent ca scop necesar pentru intrarea în lume şi constituirea eului). Sinele transcendent îl reprezentăm ca dezlumit (pentru că lumea este imanentă, nu transcendentă), este doar un analog de „energie” monadică (sine decizional) cu rol de scop. Sinele transcendent nu este monadă.

Dacă este ca sistemul de dezvoltare să aibă realitate obiectivă, trebuie fie să extindem intelectul kantian, fie să introducem condiţii de obiectivitate şi la un palier superior intelectului. Dar poate că este mai adecvat să arătăm că obiectivitatea şi subiectivitatea derivă dintr-o structură mai fundamentală ontologic, adică să reconstruim teoria raţiunii.

Care ar putea fi rolul raportării ontologice (ca „opusă” celei ontice) ? Sunt diferenţiabile prin scările de raportare. Atitudinea ontologică se face cu o demodularizare a lumii, nepăsare de local, păsare de tot, este facilitată fie de introspecţie (distanţare de lume, epoche), fie de confruntarea cu scara globală  (munte, mare, cer). Omul este animalul care contemplă cerul. Rolul raportării ontologice este că obligă la alegere liberă, la asumarea vieţii proprii, la dobândirea unui caracter, la structurarea lumii personale (vieţii în sens popular) prin voinţă, sau la nimic din toate acestea – dar prin liberă alegere.

Lucrul în sine este o tentativă de spaţiu obiectivant vidă datorită limitelor lumii, necesităţii ontologice a transcedentului. Pe de altă parte, lucrurile în sine sunt substituibile funcţional într-un discurs de tip ontic prin modele teoretice structurale. Acesta este rolul teoriilor micro şi macro, de a aproxima lucrurile în sine. Avem prin urmare o diferenţă esenţială între entităţile micro şi macro, pe de o parte, şi cele mezo (fenomenale, accesibile fără medierea unor termeni teoretici). Realitatea ontică este acum descrisă prin cuplajul micro-mezo-macro, prin cuplajul structurii (micro) la un aparent rol ontic (macro) folosind entitatea fenomenală neteoretică (mezo). Dar rolul ontologic central îl are lucrul aparent, fenomenal. Structura (prin prisma căreia lucrul aparent în sine este doar părţi aflate în relaţie) şi rolul său (prin prisma căruia lucrul aparent în sine este doar parte cu un anumit rol într-o entitate mai amplă) sunt aproximate (modelate) printr-o construcţie discursivă teoretică.Se schimbă şi modul de definire a lucrului aparent, de la definire prin gen şi diferenţă specifică (o definire bazată pe clasificarea tuturor lucrurilor aparente), la definire prin structură şi rol.

Lumea monadică demodularizată însăşi, ca entitate mezo de scară maximă, este abordată (modelată) ontic în acelaşi fel. Universul şi teoriile despre el nu sunt decât modele teoretice pentru aproximarea lumii în sine, dar întrucât aceste modele (discursuri) fac parte din lumea monadică ele vor fi fie incomplete, dacă nu dau seamă şi de ele însele, fie autoreferenţiale. Soluţia oamenilor de ştiinţă pentru coerentizarea discursului propriu este abordarea neintegrată a părţilor fenomenale şi discursive ale lumii monadice (ştiinţele naturii vs. ştiinţele socio-umane), cu o eventuală negare, la extrem, a realităţii entităţilor tratate de grupul de ştiinţe complementar.

Reducerea ontologică la lucru în sine transcendent este lipsită de sens, pentru că lucrul în sine se sprijină ontologic pe entitatea aparentă. Reducere ontică prin modele ale lucrurilor în sine are doar valoare epistemică. În biologie demersurile de modelare a lucrurilor în sine asociate organismelor prin structură şi rol sunt complementare epistemic. Nu este cazul că teoria evoluţionistă este neştiinţifică pentru că modelează doar prin rol organismele în sine. Organismele sunt cognoscibile atât mecanismic (printr-o teorie dezvoltării care include o teoerie a variaţiei, reducţionism molecular), cât şi selecţionist (printr-o teorie a sistemelor ecologice care include o teorie a selecţiei), ambele demersuri putând susţine o teorie mai generală a sistemelor de dezvoltare ca unităţi ale selecţiei formate din organisme şi entităţile valorice asociate lor, complementară epistemic cu o abordare obiectivantă a mediului organismelor.

Teoria din „Critica raţiunii pure” este adecvată doar părţilor mezo ale lumii noastre, nu se referă şi la entităţile micro şi macro pentru simplul faptul că discursuri care modelau lucruri în sine nu existau pe vremea lui. O dezvoltare a teoriei transcendentale kantine se poate face analizând modul ştiinţific actual de reconstrucţie a lucrurilor în sine asociate entităţilor fenomenale rezultate din modularizarea lumii monadice.

Kant ar fi mers fără îndoială mai departe. Doar dispariţia propriei lumi l-a oprit.

Un adagio duhovnicesc

Există sens şi rost şi în afara vieţii religioase. Religiile şi în particular creştinismul nu au monopol pe sensul vieţii.

Este o chestiune de conţinut – ce sens şi rost, şi de complexitate – de niveluri ale lumii vizibile şi nevizibile, interioare şi exterioare, prin care trăim sensul şi rostul. Şi poate de moralitate. Poţi califca propria viaţă anterioară saltului de credinţă, oricum primit din afară, ca fără sens şi rost, dar nu pe a altora care n-au făcut saltul, sau nu l-au primit. Nu e o chestie de menajare, e o chestie de sens şi rost nou asumat, care se răsfrânge şi asupra altora, în primul rând, şi o chestiune de modestie epistemică, în al doilea rând.

Diferitele feluri de a trăi lumesc generează o imensă complexitate de un anumit fel. Trăirea relgioasă mai adaugă o dimensiune acestei lumi, care generează propria ei structură de viaţă de alt fel de cât prima, în funcţie de cât de mult avansăm. Complexitatea de ansamblu a vieţii lumesc – duhovnicească depinde de reunirea şi apoi interacţia celor două subspaţii de viaţă, primul venit cu bogăţia lui contingentă, al doilea cu potenţialul de creştere pe un fond dat.

Viaţa duhovnicească este o îmbogăţire care nu poate fi compensată calitativ de nici o complexitate lumească.

În acest sens structuri de tipul celor din Critica Raţiunii Pure, planurile de cunoaştere teoretică ale lui Kant, sunt simple, chiar simpliste, în raport cu ce poate fi vizibil interior din perspectiva practicii duhovniceşti avansate, ajunse la deosebirea gândurilor.

Dar tocmai de aceea, cu atât mai mult iubim un om precum Kant. Viaţa lui a fost plină de sens şi de rost.

Nachtgedanken einer Monade.

_____

[1] Aceste text reprezintă note de lectură la Kühn M (2009), Kant. O biografie. Polirom

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "7 comments" on this Article:

  1. Corneliu Cazacu spune:

    Monade e feminin in germana – “die Monade”, de unde genitivul “einer Monade”.

  2. Demosthenes spune:

    “Viaţa duhovnicească este o îmbogăţire care nu poate fi compensată calitativ de nici o complexitate lumească.”

    Si cititorii ar trebui sa va creada pur si simplu pe cuvant, pur si simplu ? La fel se poate afirma “Viata de dupa un joint este o imbogatire care nu pote fi compensata calitativ de nici o complexitate lumeasca”

    • Virgil Iordache Virgil Iordache spune:

      Vă mulţumesc pentru comentariu.

      Dacă dumneavoastră aţi fost la Roma, eu n-am fost, şi îmi spuneţi că e frumos şi îmi pun problema dacă afirmaţia dumneavoastră e adevărată fie:

      - vă crede pe cuvânt
      - întreb şi pe alţii
      - merg şi eu acolo să mă lămuresc.

      Aş putea aduce şi un argument filosofic, dar cu asta ne depărtăm de frumuseţe. Dacă facem o modelare avem nevoie de variabile ireductibile la cele lumeşti ca să tratăm viaţa duhovnicească descriptic. Spaţiul de stare lumesc-duhovnicesc are mai multe dimensiuni decât cel lumesc, şi în acest sens mai complex.

      gânduri bune

      • Demosthenes spune:

        Frumosul e in ochii privitorului si o afirmatie poate fi adevarata, falsa sau indecidabila.

        De exemplu, ma puteti crede pe cuvant, puteti intreba si pe altii care sa va spuna, absolut toti, ce frumos e la Roma, apoi mergeti la Roma si constatati ca e aglomerat, cald si pietrele vechi din oras nu va plac chiar deloc.

        Apreciez ca incercati sa formulati un “spatiu de stare” lumesc-duhovnicesc in care postulati dimensiuni spirituale ireductibile la cele lumesti. Dar in momentul in care puneti problema in acest fel – adica printr-o constructie de natura formala, riguroasa – trebuie sa va asteptati ca publicul sa insiste sa auda argumente (in spirit kantian), chiar daca se departeaza de frumusete. Iar in momentul in care care afirmati ca un spatiu are mai multe dimensiuni decat celalat deja se asteapta o demonstratie in toata regula…

        Sisteme formale, decidabilitate in sens Gödel, echivalenta si isomorfism, asta aud eu cand dvs vorbiti de ireductibilitate:) Casa nu fiu inteles gresit, pozitia mea nu este una reductionista, ci una sceptica: ma irita, in general, ideea de adevar postulat ca ultim, sigur si absolut, cand natura realitatii pare mai degraba una eluziva, paradoxala, indecidabila si circulara.

        • Virgil Iordache Virgil Iordache spune:

          Frumos comentariu.

          Aşteptarea că existenţa variabilelor de stare duhovniceşti ar putea fi argumentată nu este legitimă, din punctul de vedere al unui observator ele pot fi doar observate şi ulterior prinse într-o construcţie (deşi nu acesta e specificul acestei regiuni a vieţii). Asta înseamnă o experienţă proprie în spaţiul duhovnicesc, aşa cum în ştiinţă cercetătorul are o experienţă când cercetează ceva.

          Spre deosebire de ştiinţă nu există obiectivitate totală aici, numai asocaită grupului credincioşilor, chiar din raţiuni teologice interne. Credinţa e rezultatul harului coborât asupra unor oameni, primeşte doar cine cere, şi suntem liberi a cere sau nu. Să stai în afara dragostei lui Dumnezeu este ceva perfect posibil dacă asta e decizia personală.

          gânduri bune,

          • Demosthenes spune:

            D-le Iordache, intamplator chiar am fost la Roma ieri, pentru prima data. Groaznic de aglomerat, foarte multe pietre slefuite frumos cu multe cruci si foarte multe suflete slefuite la fel la suprafata dornice sa le vada si pipaie pe cele dintai…

            Pozitia Dvs. vis a vis de argumetarea unui spatiu duhovnicesc nu e de natura sa ma lamureasca. Orice constructie reprezentabila logic trebuie sa fie argumentabila plecand de la niste axiome. Macar Pascal a incercat acolo, un argument ;) . Pe de alta parte nu va pot aduce nici argumente contra, eu insumi fiind departe de reductionism (am comentat un pic si pe marginea noului articol al d-lui Prescura), asa ca, pana una alta, ramanem intr-un spatiu indecis, pana ne mai lamurim si mai adaugam niste axiome.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Virgil Iordache


Virgil Iordache

Virgil Iordache cercetează și predă la Facultatea de Biologie a Universităţii din Bucureşti. Domenii principale de preocupări: ecologie şi filosofia biologiei. Cărţi şi ... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)