Orice analiză a integrității intelectuale care operează în orizontul unui cadru procedural se încarcă ideologic. Chiar dacă ai fi decis să păstrezi tăcerea, nu apari inclasabil, fiindcă ori mergi la aceeași frizerie cu socialiștii și joci fotbal cu ungurii. Posibilitatea unei anexări politice a judecăți morale decurge din incapacitatea funciară a individului de a se refuza oricărei „calificări”. Chiar atunci când „alege să nu aleagă” (Sartre) insul rămâne la dispoziția categorizării. E numai o chestiune de timp să aflăm „de-al cui este”. În aceste cadre, întrebarea kantiană privind „condițiile de posibilitate ale judecății morale” capătă dimensiuni noi. Și suntem azi la fel de ezitanți atunci când propunem soluții de vreme ce nu am convenit condițiile în care integritatea intelectuală devine un concept cu intensiune precisă. Mai clar formulat e necesar să stabilim dacă:
1. Etica lucrează ca un standard pur de conștiință sau un standard tehnic de comportament dezirabil (cu funcția de social problems solving) ?
2. Putem acționa (și dacă da, atunci cum) în așa fel încât deciziile morale să delegitimeze orice interes hedonist (a unei încărcături egoist-partizane) ?
Nu e nevoie să fii un adversar pătimaș al kantianismului pentru a observa că morala datoriei operează într-un registru pe care omul modern îl consideră prea abstract și în orice caz ineficient. Preocuparea de a funda etic acțiunea umană e plasată printr-o prejudecată comună în câmpul meditației cu toate că istoria noastră e făcută de oameni care au ucis ori s-au lăsat uciși undeva departe de cărțile de filosofie. Pe de altă parte, profesorul care participă alături de studenții săi la un impecabil seminar de etică și se dedă (totdeauna cu argumente saturate de grație) unor infidelități conjugale ne oferă toate motivele să ne întrebăm: cum este cu putință să se facă trecerea de la gândirea etică la viața morală ?
Chiar dacă am prefera să privim mai detașat lucrurile, suntem cu toții parte a unui exercițiu de pe urma căruia destui oameni (care ar fi ales altfel) trebuie accepte uneori decizii pe care le socotesc profund nedrepte. Un întreg portofoliu cutumiar de pretenții „legitimează” deciziile în forță și fabrică imunități prin recurs la expunere democratică. Un șef are întotdeauna dreptate, dar numai atâta vreme cât găsește destule slugi care să fie în lipsa oricărui discernământ, de acord cu el. A avea dreptate prin consens creează un avantaj pe care nici un calcul logic nu-l poate surmonta: dacă democrația are mereu dreptate, pentru ce ar obiecta cineva împotriva unei îndreptățiri obținute pe căi democratice?
Recursul la rațiuni etice e întotdeauna problematic: va trebui să admitem că Bertrand Russel avea suficiente temeiuri practice să constate că „oricâte argumente i-ar furniza (omului n.m.) rațiunea, ea nu instituie un embargou asupra fericirii; mai mult chiar, eu cred că cei care cu toată sinceritatea așează suferințele lor pe seama viziunilor despre univers pun carul înaintea boilor.” Tactica folosită aici nu e o descoperire a epocii moderne: multe războaie purtate de dragul celei mai mari fericiri pentru cel mai mare număr de oameni au avut darul să convingă „poporul” că puțină „inginerie socială” e un ingredient necesar oricărei „lumi mai bune”. Integritatea judecății mele este o etichetă fast thinking (Kahneman). Eu nu am posibilitatea să extrag valorile etice în interiorul unui clopot de sticlă și odată ce am stabilit acest lucru constat că simpla mea dorință de a fi cinstit nu mă face așa.
Fără a introduce într-o ecuație compactă libertatea, contractul social și etica, teoriile anarho-libertariene recunosc dificultățile pe care le presupune încercarea de a deriva comandamente morale pe baza unor calcule (presupoziții) privind o anumită necesitate istorică. Rothbard obiectează legitim asupra pretențiilor de relevanță non-ideologică pe care le asumă judecățile morale obținute prin obiectivări „științifice”: „The difference between the political scientist and the political philosopher is that the „scientist’s” moral judgments are covert and implicit, and therefore not subject to detailed scrutiny, and hence more likely to be unsound. Moreover, the avoidance of explicit ethical judgments leads political scientists to one overriding implicit value judgment-that in favor of the political status quo as it happens to prevail in any given society. At the very least, his lack of a systematic political ethics precludes the political scientist from persuading anyone of the value of any change from the status quo.” Prin urmare orice dezbatere principială care să reașeze non-conflictual pornirea omenească de a trăi bine și idealul social de a trăi așa cum se cuvine rămâne la dispoziția unei gândiri „indisciplinate”. Integritatea ori lipsa de integritate intelectuală implică un plasament adecvat în raport cu o paradigmă pe care am pariat axiomatic. Asta însemnă că, atunci când rostesc cuvântul Bine, mă aflu deja într-un mod determinat de înțelegere a lumii. Numai în interiorul unui astfel de plasament devine posibil dialogul.
Mă aștept ca o parte dintre tezele lansate aici să fie un pretext pentru severe și savante obiecții. Nu mă îndoiesc de onestitatea lor, ci în consens cu schema abilitată, spun că e necesar un dialog preliminar cu privire la calitatea paradigmei unde combatem: ar trebui să vedem exact ce vrem noi să fie și ce poate fi România ca moștenitoate a unei „modernități ratate”. Elitele noastre constată critic absența prezumptivă a unui criteriu operativ (și implicit a unor proceduri credibile) cu ajutorul căruia să putem determina (în situații concrete) ce însemnă „interese de stat”, însă trimit demagogic la practici care întrețin aura eroică a acestei formule. O anumită justificare apare posibilă chiar atunci când la nivelul deciziei politice imoralitatea și corupția sunt evidente pentru toată lumea. Ce rol are atunci dezbaterea într-un spațiu public unde practicile imorale conduc în continuare la succes ?
Nu e necesar să teoretizăm aici deteriorarea spațiului public din România. Am forța doar uși deschise. Alegerile etice produc efecte care exced orizontul abstract al consecinței logice. Faptul că decizii impecabil fundate în ordinea rațiunii nu i-au făcut pe oameni să trăiască mai bine explică tendința comună de a „preda” bunului simț decizii cu urmări ireversibile. Oamenii care plătesc taxe și urmăresc în presă dezbateri politizate nu sunt filosofi. Dacă și-au pierdut respectul pentru politică, ei nu au încetat nici o clipă să judece și pentru nici unul dintre ei bunul simț nu a secat. Desigur, bunul simț nu deține ultimul cuvânt în etică sau în orice alt domeniu, însă are, așa cum afirma J. L. Austin despre limbajul comun, primul cuvânt: „ar trebui analizat înainte să fie aruncat la gunoi.” Mulți oameni (unii cu un backgound cultural remarcabil) și-au reprimat treptat tendința de angajament civic plecând de la constatarea că integritatea metodică poate fi privită ca factor de vulnerabilitate socială. La nivelul vieții publice acest lucru are două consecințe imediate:
1. Oamenii prezumă prin generalizare inconsistența morală a spațiului public (locul politic prin excelență) și, din rațiuni de aliniere și eficiență nu mai califică nici acțiunile persoanei private în perspectiva unor criterii morale „tari”. Tolerant până la descompunere omul dezbinat lăuntric (Bertrand Russel) e progenitura raportului deteriorat între vorbărie (dominantă în câmpul politicii) și adevăr. Gândirea ratată e, în acest sens, un produs politic.
2. Orice reconstrucție pragmatică a eticii impune părăsirea interogației privind fundamentele morale ale acțiunii – ea trebuie să livreze mai înainte o analiză funcțională a felului în care practicile social-politice curente se repercutează asupra ideilor care hrănesc „conștiința curată”. E perfect plauzibil ca ceea ce numim „conștiință curată” să fie, indiferent cât de simplă poate fi o concepție despre viață, o conștiință filosofică. Nu avem deocamdată o analiză temeinică a modului în care funcționează această conștiință și cum se reflectă efectiv conținutul ei în câmpul acțiunii sociale.
Noi vedem bine că influențele „pedagogiei morale de sistem” care formalizează alegerea unui om nu sunt niciodată destul de puternice pentru a garanta o moralitate complet neutră din punct de vedere al individului dominat de interese și scopuri subiective. Poate că e prematur să deducem de aici faptul că „ne aflăm într-o fază primitivă a evoluției noastre morale”. Ar fi mai modest sub raport epistemic, dar mai întemeiat să constatăm că ne putem aștepta ca oamenii să nu ia în serios reguli de conduită morală și criterii de integritate ale căror rațiuni practice nu le pot afla odată ce coboară în stradă.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Justificate intrebarile Dvs.
„1. Etica lucrează ca un standard pur de conștiință sau un standard tehnic de comportament dezirabil (cu funcția de social problems solving) ?
2. Putem acționa (și dacă da, atunci cum) în așa fel încât deciziile morale să delegitimeze orice interes hedonist (a unei încărcături egoist-partizane) ?”
si as raspunde la prima intrebare ca este nevoie de un standard pur de constiinta – il poate oferi religia, oamenii – model , sau un cod al profesiei de „om” – si la cea de a doua as spune ca deciziile morale trebuiesc legitimate de catre instante, daca „crowd isn’t so smart”. Aceste dezii morale mai apoi ar trebui aduse in atentia publicului de catre mass-media, pentru a consolida sistemul si modelul dupa care functioneaza societatea.
Cred ca este asa de greu in RO pentru ca standard-ul pur nu este cunoscut sau/si valorificat- cum spuneam sursele pot sa varieze, dar important mi se pare ca este nevoie sa apelam la el-, iar justitia – care ar trebui sa legitimeze deciziile morale – inca nu este consolidata ca o institutie independenta.
Prin geamul de la frizerie, d-le Borza,
cand e lustruit, se vede cerul instelat si asta inseamna ca frizerul e mai mult decat un simplu barbier; odinioara statutul lui, prin stiinta de a da drumul la sange, era de apropiat de magia medicinii.
Pe parcurs, diferenta dintre stiinta eterna a eticii, ca teorie, si practica moralei curente s-a adancit. Diversele fragmente profesionale au inventat un cuvant -deontologia- care serveste de minune la imbalsamarea propriilor iluzii etice generaliste. Cum spuneti, probabil de dragul unei micute si necesare inginerii sociale, ne asumam, specialistii de dincoace de bine si de rau, decizii pentru binele prezumptiv al celor dotati doar cu un bun simt comun.
Vi se pare ca dramele sociale sunt generate de deriva bunului simt ori de defectul deontologic?
Îmi este foame.
Am 15 mere în cămară. Etica mi-ar spune că sunt prea multe pentru mine şi ar trebui să le împart în acest moment cu cei 3 vecini, ca să nu să se strice şi ca apropiaţii, colectiv să beneficieze de comportamenul responsabil al meu. Practica m-ar contrazice, probabil habarn-am dacă le este foame(poate doar eu îmi imaginez că le-ar fi) şi al doilea rând, dacă ei mă ignoră şi eu îi ignor. Cui îi pasă.
Şi totuşi dacă am fost crescut educat cu exemple în care vecinii , părinţii primeau mere sau ofereau mere, dezinteresat probabilitatea realizării unui act etic în raport cu propriile nevoi şi cele ale semenilor ar fi mai mare.
Credinţa în superioritatea unei concepţiis substanţiale despre bine(sexual sau altul)nu mai este o opţiune rezonabilă în societăţile democratice caracterizate pe o etică minimală.
Exemplul Pussy Riot în Rusia e definitoriu. Exemplul dlui Hasoti Ministrul Culturii, care a refuzat autorizarea prelevării ADN-ului domnitorilor români înhumaţi e un exemplu clasic de de panică morală.
În loc de merge mai aproape de adevăr, atunci când cunoaşterea ne permite prin intermediul unor noi instrumente, preferăm un adevăr convenabil.
„alege să nu aleagă” o parafrazare a humulesteanului „sint pentru contra”.
Cu argumentatia asta si nazismul poate deveni o voce la fel de remarcabila ca altele, mai ales daca acolo e un feedback pozitiv (si indiferent de raspunsurile la 1 si 2). Clar, idei de bine neutre nu exista, dar cat mai ‘cuprinzatoare’, da.
Acum, nu trebuie sa va creati asemenea obstacole ca sa puteti veni cu texte ca asta, altminteri scrise excelent: de ex cand am scris Popper n-am spus Ingerul Gavril (nu mie mi se adreseaza textul, ci celor care mine, adica dogmaticilor, fundamentalistilor sau si mai clar, celor care cred ca de ex de la Montesquieu sau altii ca el, cand incerca evident sa-si gandeasca sistemele politico-institutionale in prelungirea singurului universal valabil, natura, nu s-a mai intamplat nimic memorabil), ci un efort de a gandi un aranjament institutional in care sa se regaseasca eficient o diversitate cat mai mare de optiuni in sens larg (lectura mea in Popper e din perspectiva textelor mai vechi ale lui Dahrendorf). Pentru ca puneti problema, asta e un scop in sine, dar are mai ales o valoare instrumentala (la Popper de ex din/prin interactiunea critica cu ceilalti ne putem rezolva probl, de unde nevoia de un aranjament care sa ne faca reciproc posibili in termenii falsificarii/contestarii, la Dahrendorf aveti ocazia sa vedeti sociologic cum functioneaza asta; Platon nu va furnizeaza ceva comparabil nici daca va dati de trei ori peste cap). :)
OK, am priceput, sunteţi mai inteligent decât lăsaţi să se vadă. M-aţi prins cu tema nefăcută, chiar nu am un răspuns. O să risc o formă rudimentară de dezvinovăţire, la sfârşit sper să înţelegeţi că nu o fac neapărat pentru dvs., ci pentru EA:
1. Textul nu e o pledoarie pentru validarea valorii (de orice fel) prin feed-back pozitiv public. Era o ironie amară. Nici nu avea cum să fie aşa, dvs. ştiţi bine că argumentele lui Platon contra democraţiei ignoranţilor îmi apar cât se poate de actuale. Ar fi complet ilogic să deduceţi din context asta, recitiţi vă rog materialul. Dacă v-am mistificat, îmi asum însă întrega vină: un text bine scris (aşa l-aţi calificat mai sus), ar putea fi atât de bine scris încât dvs. să înţelegeţi altceva decât spune? (E desigur o întrebare retorică) Presupun că e cazul să compuneţi pe loc o erată.
2. Pentru cea de a doua parte a comentariului, îmi este imposibil să surprind legătura cu ideile din text; reformulez aici pentru dvs. ideea centrală: cred că e mai profitabil să vedem cum se repercutează o anumită practică social politică asupra ideilor noastre filosofice şi cotidiene şi nu să căutăm, aşa cum se întâmplă în mod clasic, un fundament etic pentru acţiunea umană. Îmi pare rău că nu vă pot da o listă bibliografică în chestiune, pur şi simplu e ideea mea, nu am citit-o şi nu am extras perspectiva frecventând literatura utilitaristă ori pragmatismul contemporan. N-am însă motive să dubitez că dvs. sunteţi destul de erudit şi puteţi să enumeraţi o întreagă galerie de clasici ai teoriei mele.
Relaxaţi-vă, o bibliografie e un substantiv care face cinste genului său gramatical: ca orice natură feminină, nu dă nimic mai înainte să fi primit ea înseşi ceva. Femeia care poate sta lângă un tip atât de profund şi rafinat ca dvs. va şti exact exact la ce mă refer, nu mai căutaţi răspunsul acolo unde nu-l puteţi găsi. Să-i transmiteţi întreaga mea gratitudine, o consider în mod sincer o persoană capabilă de o agape (termenul grecesc e extrem de sugestiv) ieşită din comun.
Să facem o convenţie: eu nu mai scriu articole pe site (parol) şi dvs. o întrebaţi pe femeia aia extraordinară cum ar dori să vă petreceţi seara. E un târg cinstit, sau cel puţin aşa mi se pare. Să auzim de bine.
Platon, clar, e doar un refugiu aici, practica asta sociala de care vorbiti si democratia ignorantilor lui Platon se cam ciocnesc (nu e nevoie de nicio lectura noua, mai e, daca tineti neaparat, si chestia aia cu boierii, in sfarsit nu e prima oara cand platonismul asta functioneaza oarecum in paralel cu altceva). Asa e cu ideile astea prea originale
Altminteri parca prea elastic, prea plin de bere, blonde etc, pt cineva atat de preocupat de atingeri ad hominem (doua replici i-ati alocat uneia), re/citirilei in chei mai funciare a unei parti din vocabularul la care apelati, de cine sau cum trebuie sa fie (parca v-ati exprimat intr-o discutie despre dascal, intelectualul de falanga etc) etc. Nu ca ar fi o probl, sunt ultimul care ar avea o probl cu asta, dar suna ca o coarda care tocmai a pleznit
Bun, sanatate
PS Pe bune, reveniti. Berea, blonda, inclusiv Ea, probabil s-au cam dus pe apa sambetei. Nu trebuie acum sa plecati si dvs, chiar nu toata lumea reuseste sa :)