Home » Cultura »Global / Europa »Sinteze » Citesti:

Exploratorul Nicolae Spătarul Milescu si călatoriile sale in Rusia necunoscută

Daniela Dumbrava decembrie 15, 2018 Cultura, Global / Europa, Sinteze
54 comentarii 5,418 Vizualizari

Acea Rusie asiatică despre care știm foarte puțin…

Cine ar fi putut imagina că tentativa de sinucidere a regizorului Akira Kurosawa din anul 1971 ar fi anticipat, la numai patru ani diferență, un premiu Oscar pentru pelicula Děrsu Uzala? Era primul său film în co-producție ruso-niponă și o ecranizare a memoriilor exploratorului Vladimir Klavdievich Arsenyev în zona Siberiei Extrem-Orientală, Sikhote-Alin. Explorarea și topografierea spațiului siberian inițiate de tânărul căpitan Arsenyev depind aproape exclusiv de simțurile, intuițiile, cunoașterea, devotamentul, excentricitatea și spiritul unui indigen goldi: Děrsu. Om al pădurii, puțin bizar și stăpân pe sine, fervent practicant al șamanismului, el este un soi de relicvă vie a triburilor hezen – nanai, goldi sau samagir –, populații împrăștiate în jurul arterelor fluviale Amur, Songhua și Ussuri. Urmărit de duhurile familiei pierdute, Děrsu devine în două rânduri suflul explorării de-a lungul râului Ussuri și cunoscătorul desăvârșit al pădurilor din zona montană Sikhote-Alin. Călăuză, prieten apropiat al lui Arsenyev și protagonistul memoriilor supraviețuirii oficialului rus într-o misiune cu multe necunoscute, povestea cu Děrsu răstoarnă, metaforic vorbind, paradigma colonialismului rus la sfârșit de secol XX și inițiat cu patru secole mai devreme.

Fig. 1 Exploratorul Vladimir Klavdievich Arsenyev cu „realul” Děrsu (1906)

Ce legătură au toate acestea cu exploratorul Nicolae Spătarul Milescu și cu cei aproape zece mii de kilometri parcurși de la Moscova la Pekin între 1675 și 1676? Într-o formă sau alta, cunoașterea geografică a spațiului siberian în secolul al XVII-lea este fără doar și poate determinată de inițiativa țarilor de a controla orice tip de trafic transcontinental. Misiunea lui Nicolae Milescu Spătarul în Asia septentrională poartă însă și amprenta unor relații foarte animate și apropiate de membri ai populațiilor indigene eurasiatice, chiar în logica unei proto-etnografii: culege informații etnografice, comunică cu indigeni, notează minuțios etnonimele și toponimele etc. Numai ochiul atent le poate observa importanța și acuratețea. Fie supuse Rusiei, fie dinastiei Qing, fie organizate în confederații mongole, aceste populații, prin acei indigeni în genul lui Děrsu, sunt cele ce conduc din umbră spre cunoașterea geografică a zonelor de dincolo și de dincoace de lacul Baikal, până spre Marele Zid chinezesc. Rușii sunt beneficiarii in primis ai acestor cunoștințe, ceea ce le va asigura controlul absolut asupra Siberiei pe mai bine de trei secole. Milescu și-a desfășurat mare parte din misiunea sa în Asia Septentrională având călăuze exact cum sunt prinse în cadrul lui Kurosawa, așezându-l pe Arsenyev lângă Děrsu. De aceea am evocat pelicula regizorului nipon.

Dar să începem cu începutul, cu premizele misiunii şi călătoriei în Asia septentrională, respectiv la Pekin. La recomandarea patriarhului Dositei (n. 1641-1707) al Ierusalimului, succesiv anului 1671, Milescu se va dedica traducerilor şi redactării de scurte tratate de tip didactic, istoric şi teologic pentru ţarul Aleksei Michailovich (r. 1645-1676). Nikolai Gavrilovich Spafarii se instalase deja în apartamentul episcopului grec Paisie Ligaridis, timp în care s-a folosit din plin de biblioteca şi de achiziţiile rare ale acestuia. În 4 februarie 1673, așadar, la numai doi ani de la sosirea sa în Moscova, un document emis de către ministrul afacerilor de externe Artemii Sergeevich Matveev, îl anunţă că urmează să plece la Pekin. Organizarea caravanei şi documentarea preliminară pentru o misiune de acest calibru avea să dureze circa doi ani, mai precis, pînă în luna februarie 1675, moment în care politica externă moscovită va decide finanţarea altor două misiuni în Asia. Mai întâi, expediţia lui Vasilii Daudov la curtea shāhului ‘Abd al- Azīz (1645-1681) în Persia, Vasilii fiind persoana ideală într-o astfel de misiune datorită originii sale iraniene şi a şederii prelunginte în Armenia. Cunoscut cu numele de ‘Ali Mardān b. Bābā şi de Alimarstan Babev, el a fost contactat pentru a presta servicii Moscovei într-una din misiunile la Isfahān din 1653. Iar mai apoi, există o a doua misiune ce viza relaţiile economice cu India. La curtea regală a lui Aurangzīb (1658-1707) este trimis Mamet Iusup Kasimov (Muḥamaḍ Yūsuf), un musulman originar din Astrahan, convertit la creştinism şi angajat al ţarului, întocmai lui Milescu. Cea mai mare miză pentru politica externă este, evident, misiunea diplomatică de la Pekin.

Nicolae nu cunoștea nicio limbă extrem-orientală, dar stăpânea perfect limbile clasice (greacă, latină, slavonă) și ceva limbi europene. Comunică la Pekin cu administrația Qing, membrii Lifanyan (Biroul de Afaceri cu Statele Tributare) și cu împăratul Kangxi (r. 1662-1722) prin intermediul iezuiților de la curtea imperială, singurii cunoscători ai limbii latine, respectiv manchu și chineză. Între altele, ori mai ales, corespondența diplomatică între Rusia și Imperiul de Mijloc, pe tot parcursul secolului al XVII-lea, s-a emis aproape exclusiv în limbi asiatice către Romanovi, iar cea dinspre Rusia în limba rusă, respectiv tătară (turcă). Versiunea latină a corespondenței diplomatice între cele două imperii va depinde de contactele lui Milescu cu alichachava, mai precis iezuitul flamand Ferdinand Verbiest (1623-1688), al cărui nume sinizat ştim că este Nan Huairen. Alichachava, în limba manciuriană aliha hafan, corespunde cuvântului chinez qing, şef de cabinet. Verbiest era, după Adam Schall von Bell (1591-1666), cel mai cunoscut şi mai agreat iezuit al curţii imperiale, căpătând încă din 1673 demnitatea de director al Observatorului Astronomic din Pekin, de coordonator al producţiei balistice în capitala chineză şi de preceptor al tînărului Kangxi în domeniile ştiinţelor exacte: matematică, aritmetică, trigonometrie şi astronomie. Verbiest va fi companionul cel mai util la curtea imperială, sperând totodată că Nicolae îi va înlesni intrarea în ambientul moscovit la cel mai înalt nivel. Iezuiții de la Pekin, ca si cei de la Moscova încercau să penetreze dinspre Europa înspre Extremul-Orient prin Siberia, așa încât cunostintele geografice și aprobarea țarului ar fi fost suficiente pentru ca misiunile catolice să ajungă în China, India, Japonia pe uscat, iar nu pe mare. Din păcate, un astfel de consens nu a existat, dar aceasta este o altă poveste.

Fig. 2 Adam Schall von Bell (1592-1666), extras din J. B. Du Halde,

Description de l’empire de la Chine…, Paris, 1735, vol. IV

Cum ar fi decurs oare tratativele ruso-chineze în 1689 fără limba latină, fără iezuiți, fără trădările și interesele lor în raport cu Moscova, în absența informațiilor geo-strategice ale Spătarului? Greu de răspuns la această chestiune! Oare cum scriu istoricii ruși, respectiv cei chinezi despre ambasada lui Nicolae? În proporție de peste 90% consideră misiunea sa un faliment. Toate expertizele istoriografice naționaliste pălesc în fața pasiunii și intuiției geografilor, membri ai Societăților de geografie europene, de a-i percepe importanța și, mai apoi, miza cunoașterii geografiei Siberiei în acea vreme. Se vor pune așadar să editeze textul rus, respectiv să traducă din rusă în engleză raportul lui către duma. Este cazul geografului Yuri Arseniev, savant care-i descoperă raportul în timp ce se afla la Kremlin, respectiv cel al lui John F. Baddeley, geograf și jurnalist britanic; acesta din urmă va porni în 1911 propriile-i expediții în Manciuria având jurnalul lui Milescu cu sine,  traducând cum spuneam din limba rusă în limba engleză textele sale.

De ce face istorie Nicolae Spătarul Milescu? Considerat un partener de negocieri extrem de incomod de către administrația Qing, căzut în dizgrație la curtea moscovită imediat după eliminarea protectorului său Matveev și după moartea țarului Alexej Michailovich, reabilitat de către Petru Cel Mare (r. 1682-1725), acuzat de vrăjitorie de către unii companionii de călătorie, prieten cu „schismaticii”, adică cu membrii misiunii catolice la Pekin, Nicolae nu pică nicicând comod, dar face istorie. Un fapt rămâne extrem de evident: informațiile geografice, etnografice, cartografice incluse în raportul politic către duma, reprezintă o imensă bază de date strategice. Sunt informații ce anticipează nici mai mult nici mai puțin decât trasarea primei frontiere între Rusia imperială și zona de nord a imperiului Qing. Astfel, ambasadorul Fëdor Alexeevich Golovin va fi semnatarul primului tratat de pace între Rusia și Imperiul de Mijloc, pe linia frontalieră situată de-a lungul râului Argun și lanțul muntos Stanovoi. Este primul tratat din istoria dinastică ce fixează o frontieră cu o putere europeană și este, de asemenea, primul tratat politic care se radactează și în limba latină, alături de versiunile în limba manchu, mongolă, chineză, respectiv rusă. Latina este limbă diplomatică pentru că iezuiții, cu care între altele Nicolae menține contactul oferindu-le pe ascuns informații de tip cartografic, devin mediatori ai tratatului de la Nerchinsk. În concluzie, fără „schismatici” rușii nu ar fi putut evita un conflict în zona bazinului Amur, zonă mixtă revendicată atât de ruși, cât și de mongoli, dar și de trupe militare manchu.

Pe cine se pregăteşte să întâlnească Nicolae la Pekin? În succesiunea generală a misiunilor ruse în Extremul Orient şi evocate succint chiar și în paginile cronicilor manchu, călătoria lui Nicolae (consemnat cu numele de Ni-ku-lai-Han-po-li-erh-o-wai-ts’ê)

Fig. 3 Fragment din Ta Qing li chao shihlu [Analele imperiale ale marii dinastii Qing], fila 62 din Microfilm 025-82-1 Arhivele Statului, Bucureşti.jpg

este precedată de cea a lui Fëdor I. Bajkov (1656), de cele ale comerciantului buharan Seitkul Ablin (1660, 1667-1668, 1669) şi de cele ale cosacului Ignatij Milovanov (1670, 1676). Nicolae va avea la Pekin o întrevedere scurtă, dar intensă cu tînărul împărat Kangxi care nu trecuse de vîrsta de 21 sui, adică 22 de ani.

Fig. 4 Portret al împăratului Kangxi (r. 1622-1722) în veşminte neoficiale. Tapiţerie de mătase ornată cu cerneală şi culoare, Muzeul Palatului, Beijing

Ajutat de bunica lui Dowager Xiaozhuang (1613-1688) acesta a preluat integral prerogativele imperiale după o lungă şi dură perioadă de regenţă. Dowager Xiaozhuang fusese până în 1636 doar concubină a împăratului Hong Taiji (r. 1636-1643), iar mai apoi împărăteasă. Era cunoscută în tot imperiul pentru abilitățile ei politice. Tânărul împărat s-a bucurat de o lungă perioadă de pace abia după înnăbușirea revoltei lui Wu San-Kuei, un general nostalgic şi influent în perioada de declin a dinastiei Ming.

Fig. 5 Portretul oficial al împărătesei Dowager Xiaozhuang (1613-1688)

A fost o revoltă izbucnită în partea meridională a imperiului în 28 decembrie 1673 şi infrântă doar în 1681. În raport cu relațiile sino-ruse, revolta a fost un foarte bun catalizator pentru ruși datorită vulnerabilității dinastiei Qing la acel moment; numai că Milescu sosea la Pekin în 1675, adică în toiul acestei revolte din zona meridională a imperiului. Rusia nu era considerată un imperiu ci un stat tributar, întocmai oricărui alt stat negiciator cu Imperiul de Mijloc. Stat tributar în termeni confucieni și, ulterior, manchu, însemna supunerea față de un stat net superior.

Teritoriul începe să devină important. Dinastia Qing a menținut acest climat și față de Rusia, fără să imagineze că imperiul Romanovilor colonizaseră deja mare parte din Siberia. Vor realiza acest lucru doar odată cu primele măsurători topografice în zona de nord a Chinei, succesiv anului 1680. Abia în secolul al XVIII-lea vor fi înglobate teritoriile mongolilor daur, orochen, evenchi, ceea ce va determina controlul decisiv mai bine de trei secole al dinastiei Qing (ei înșiși mongoli de origine jurchen) asupra populaţiilor nomade şi sedentare din zona Xinjiang, Tibet şi Kazahstan. Rușii au început și ei o mediere dură şi doar parțial pacifică cu o mică parte din triburile actualei Mongolii Externe și Interne. S-au derulat de-a lungul deceniilor secolului al XVII-lea atât progromuri (e.g. buriați uciși sau masacrați de către ruși și cazaci), cât și negocieri pacifice (e.g. populația solon din zona Nercinsk a trecut de partea rusă). Falia răsăriteană a teritoriilor situate între lacul Baikal şi actualul Qiqichar reprezenta spaţiul revendicat de către trei imperii: rus, manciurian, respectiv confederaţiile mongole nomade ale Mongoliei Interne şi Externe. Va fi macroregiunea pe care Nicolae o va cartografia și descrie cu maximă grijă şi acurateţe, urmând întocmai instrucţiunilor primite de la Ministerul Afacerilor Externe prin Psols’kij Prikaz (Oficiul de traducători). În acest sens, contribuția sa la explorarea Asiei septentrionale, în cea de a doua parte a secolului al XVII-lea, este de neegalat: peste șapte sute de pagini de manuscris și două hărți, între care doar una existentă în arhivele contemporane nouă, au fost redactate între 1675 și 1678, anul întoarcerii sale la Moscova. La plecarea sa în misiune nu a fost însoțit de un cartograf și nici de un topograf, deși îi solicitase țarului cu insistență.

În concret, o sută cincizeci de oameni pornesc din Tobolsk spre Pekin în ziua de 3 mai 1675, având la dispoziție trei mari ambarcațiuni, cu o capacitate de circa cincizeci de oameni la bord. Nicolae descrie versta cu verstă teritoriile pe care le parcurge și cam tot ceea ce vede. De la Moscova la Tobolsk, de la Tobolsk la lacul Baikal și până la Marele Zid ori până la Pekin, notează, vede, observă tot, cu orice preț și prin orice mijloace, inclus spionajul. Așa i s-a ordonat la Moscova! De la Tobolsk voi porni pe Irtîș și pe Ob, îndreptându-mă nemijlocit către Eniseisk, iar de acolo spre Selenga, raportează Nicolae într-o epistolă către stăpânul său, țarul Alexej Michailovich, în luna mai 1675. La acea vreme Tobolsk-ul era punctul de pornire al rușilor spre Asia, nodul cel mai important comercial plasat în inima Siberiei; locul de unde mătasea vândută de bucharani rușilor trebuia ori să ia calea Moscovei ori să facă cale întoarsă spre centrele de manufactură iraniene din Gīlān, Kozanderan și Khorasan sau Shamakhi (Azerbaidjan) și mai apoi comercializate; piața de desfacere a diferitelor tipuri de bumbac (rus. kindiak’, drog’, kiseia, zenden’, pestriad’), de vopsea, de catifea, de carpete iraniene, de piei marocane, dar și a nitratului de sodiu, populara sare, importata tot din Iran (lacul Iamîș), la fel cum și cea de șoimi: șoimi de tundră (Falco rusticus), șoimi de mărime medie, dar și cei mai rapizi (Falco peregrinus), ori vulturi.

De asemenea, Tobolsk-ul era o zonă pivot pentru exporturile rusești: blăni de samur, piei netăbăcite de samur (Martes zibellina), de vulpe (Vulpes vulpes), de hermine (Mustela erminea) și de veverițe (Pteromys volans). Blana de hermină era greu de obținut, dar Nicolae reușește să achiziționeze blăni în valoare de o sută de ruble pentru a dărui qan-ului la Pekin. Cu mai mulă generozitate i se oferă din visteria Tobolsk-ului blăni de vulpe și de samuri, la fel de bine cum și șase șoimi tineri crescuți în crescătoriile imperiale, alături de șase îmblânzitori. Cutuma diplomatică impunea ca darurile pe care statele le oferă prin intermediul ambasadorilor ei să aibă o calitate exceptională. Cât anume prețuiesc darurile tot atât cântăresc și negocierile ori protagoniștii ei. Dacă marfa nu era bună, însemna nu numai că negocierile vor merge prost, dar și că prețuirea pentru leaderii politici lipsește cu desăvârșire. Așadar, Nicolae nu poate pleca din Tobolsk cu orice fel de marfă. Șoimii sunt extrem de importanți pentru că validează nivelul tratativelor imperiale al ambasadei, distingându-o net de misiunile precedente. La Pekin numai împăratul poate primi în dar șoimi dresați, iar aceștia sunt dresați exclusiv pentru vânătorile organizate la curtea sa. Ca și pieile de samur sau cele de hermină, șoimii sunt considerați un dar nobil, ales.

Nicolae lasă Tobolsk-ul în ziua de 4 mai, pornind pe cursul Irtîș-ului, specificând într-o scrisoare adresată țarului că peste tot și-a notat satele, râurile, iurtele ostiacilor și idolii lor și multe altele. Va descrie aproape în totalitate rețeaua hidrografică eurasiatică: Irtîș (4248 km) – Ob (3650 km) – Enisei (4092 km) – Angara (1779 km) – lacul Baikal – Selenga (1480 km) – Uda (464 km) – Ingoda (708 km) – Silka (555 km) – Amur ( 2824 km). Primul în ordinea descrierilor este fluviul Irtîș ale cărui origini pornesc, spune Nicolae, din munții Mongoliei (Kamen) și sunt două la număr, unul numit de mongoli și de calmuci Urenga, celălalt Ba[l]agan [identificare cu actuala zonă Bagan-Ölgii, foarte aproape de granita cu Rusia si cu Republica Autonomă Uigur]. Nu departe de locul acela se află granița chineză.[...] Râul Irtîș nu este cunoscut de geografii vechi sau noi, greci ori latini deoarece își are izvorul în munții cei stâncoși și de nestrăbătut. [...] De asemenea, geografii nu știu nimic despre râuri și despre băștinași. Este clar că el află de la băștinași despre originile Irtîș-ului: izvorăște dintr-o zonă stâncoasă a munților Altai-Mongolia, zona Xinjiang, cursului acestui mare fluviu străbătând lacul Zaysan (Kazakhstan). Precizarea componentei etnice calchiază perfect pe sursele prin care el identifică izvoarele Irtîș-ului. Ostiacii (populația actuală khanti, mansi) sunt descriși pe îndelete: se trag din sciti și sunt urmasii după potop ai lui Iafet, fiul lui Noe; se roagă în moschei în care există idoli ciopliți în argint aramă, lemn sau alte materiale; unul din ritualurile ostiacilor constă în a vâna urși și a-i străpunge cu săgeți, dansând în jurul acestora, informație ce trimite la divinitățile prizoniere eliberate doar prin uciderea animalelor, ritual întâlnit încă din perioada neolitică la diferite populatii din zona eurasiatică, poate chiar de la munții Piatra Craiului (e.g. Peștera Colțului Surpat ori Peștera Ursului) și până la populația Ainu. Ostiacii, întocmai turcilor, mai pot fi de religie mahomedană atunci când nu practică șamanismul. Nicolae distinge ostiacii chandajachi, din zona Irtîș-Ob de ostiacii ciuguli din zona râurilor Narim-Ket și precizează că locuiesc în iurte. În fine, ostiacii sunt ihtiofagi, adică mâncători de pește, pe care-l manâncă crud, fiert sau uscat, neștiind ce-i sarea și pâinea, ci doar susak-ul, o radacină pe care o culeg vara, o usucă si o mănâncă iarna. Mai povestește despre originea tătărească a denumirii Irtîș-ului: Kara-Irtîș ar fi traducerea la ceea ce Nicolae numeste Irîș-ul negru [cf. Milescu Sagamudge], contrastând cu apele învolburate și albicioase ale Ob-ului.

Fig.  6, 7 Buriați respectiv calmuci, Nicolaas Witsen, Noord en Oost Tartarye, 1692/1705

Știm că Nicolae este de formație umanist. El este primul traducător din limba greacă în limba română a Istoriilor lui Herodot și a Septuagintei, de aceea acordă o atenție sporită surselor clasice. Le cunoaște ca nimeni altul. Astfel, el precizează că referințele despre Irtîș în sursele grecești și în cele latine lipsesc, cu excepția fluviului Ob, așa cum lipsesc și despre orice fluviu din rețeaua hidrografică eurasiatică. Acest apel la referintele clasice face poate cel mai evident contrast cu termenii explorării milesciene adică cu observațiile sale in situ, sursa nemijlocită de cunoaștere geografică și etnografică. Pe Irtîș se poate naviga cu ambarcațiuni de marime mică; apele sale traversează lacul Zaysan, pe care de fapt Nicolae îl confundă cu lacul Kizilbaș; este un râu lăturalnic și rapid mai ales în zona de granită a Siberiei, nu departe de lacul sărat Iamîș; mai jos de Ișîm, pe malul stâng al Irtîș-ului curge râul Vagai pe care se află fortul Albașnoi; și mai jos încă, spre Tobolsk, se găsește satul Abalak care a are o icoană făcătoare de minuni și care-i aduce faimă; lungimea Irtîș-ului este calculată în functie de meridiane, după socotelile geografilor începe din ținuturile calde de unde izvorăste, curge de la 40° până la 63°. Și dacă socotim pentru fiecare grad 80 de verste, așa cum se obișnuiește, întreaga distanță în linie dreaptă ar fi de o 1840 de verste (circa 1963 km), sau dacă socotim și cotiturile, aproape 4000 de verste (circa 4267, 2 km). [...] În realitate, coordonatele Irtîș-ului ar fi 48°18’N 89°30’E și 61°05’24’’N, însă este remarcabilă precizia lui Nicolae în a aprecia lungimea acestui fluviu euroasiatic trimițând la un calcul în functie de coordonatele geografice, la acea vreme lipsite de precizia unui calcul corect al longitudinii. Dar cea mai fascinantă parte a memorării descrierilor milesciene este tocmai aceea de a-i verifica toponimele, ori etnonimele, ori datele geografice pe care textul său le pune la dispozitie. Nu rămânem dezamăgiti chiar operând cu denumirile de secol XVII pentru că multe din acestea suferă doar de metabolismul transliterarii din limbile indigne (mongolă, turcă sau dialecte locale) în limba rusă. Astfel resuscitarea acelei geografii euro-asiatice de secol XVII este congruentă cumva cu cea din atlasele moderne dar și cu cele medievale și cu cele renascentiste.

Milescu continuă cu descrierea marelui râu Ob, având să ne ofere surprinzătoare detalii cu privire la linia imaginară transcontinentală între Europa și Asia. Astfel, pentru mulți geografi din antichitate și până în perioada Renasterii, fluviul Ob ar reprezenta hotarul între Europa și Asia, putând fi comparat ca mărime, adâncime și lungime cu fluviul Amur, ne spune același Nicolae. Cu toate acestea, el apreciază că limes-ul real dintre cele două continente ar fi mai curând linia mediană dintre Don și Dvina, decat cea dintre Don si Ob. Dar oare de ce trebuiau cu orice preț delimitate cele două continente câtă vreme nicio linie geologică nu le separă? Pe de altă parte, nici conceptul modern de „Eurasia” nu este mai puțin fluctuant și ambiguu decat imaginarea unei linii de demarcații între cele două continente. Simplul fapt că pe liziera unui spațiu se distribuie stratificări de istorie, civilizații, popoare arată că frontiera este un „organism cu metabolism”, că ea este vie; că de la convenția diviziunii acelui oecumene al geografilor presocratici germinează atât ideea de Europa (Εύρώπη) cât și cea de Asia (Ασίη); că în jurnalele călătorilor din antichitate linia aceasta putea fi chiar Strâmtoarea Gibraltar, dacă se preferă delimitarea maritimă transcontinentală între Bosfor (Cimmerian Bosporus) și Anatolia, adică partea asiatică a Turciei de astăzi; că este punctul de trecere unde mitica copilă Io, sedusă de Zeus, suportă blestemul Herei care o transformă în junincă albă condamnată să călătorească pe Marea Ionică, Strâmtoarea Gibraltar, până în Egipt unde-și recapătă, în fine, chipul uman. Dar Milescu citește mai curând Ptolemeu, rememorând astfel diviziunea dintre Sarmația europeană – din Germania până la Don – și Sarmatia asiatică – de la Don până la Volga. Însă cursul Volgăi îndreptându-se spre Marea Caspică în delimitarea ptolemaică, Nicolae ne direcționează spre cursul său superior, către râul Dvina, fixând astfel realist delimitarea dintre Europa și Asia. Așadar, fluviu Ob rămâne un fluviu important asiatic, însă în niciun caz limes al celor două continente și nici zonă lărgită a unei posibile Rusii europene.

Între cele mai spectaculoase descrieri milesciene este, fără îndoială, cea a lacului-mare Baikal: (…) care nu s-au văzut nici cei vechi, nici geografii cei moderni: au scris despre locuri și bălți mult mai mici, dar despre Baikal, care este atat de mare, dar nu s-a scris nimic.” El preferă să înceapă tot cu etimologia astfel că: Toți aborigenii, mongolii, tunguzii, și alții, Baikal-ului îi zic în limba lor: Dalai adică «mare», dar numele de Dalai ei îl dau la două lacuri, Baikalului și unui alt lac din care curge rîul Argun […] despre numele lui vom spune că el nu pare a fi rusesc, ci numit după numele unui indigen notabil, care probabil va fi locuit în aceste locuri. În fapt, Baikal-ul [rusa Озеро Байкал, Ozero Baikal, Малое Море, Maloie More adică Marea mică] sau Lacul Baikal sau Dalai-nor [lb. buriată lacul mare/ocean ] are „doar” 25 milioane de ani, astfel încât ar fi greu de stabilit cine și când i-a stabilit numele. Dar Milescu ne conduce corect spre etimologia buriată, cel mai probabil însoțit de o conotație religioasă. Șamanismul ar fi o primă variantă, o alta ar fi Lamaismul/Buddhismul tibetan.

Fig. 8  Șaman, Nicolaas Witsen, Noord en Oost Tartarye, 1692

Daca dalai – mare/ocean îi este atribuit conform etimologiei divinității șamanice, cu siguranță,  asumă și atributul de sacru, iar asta pentru că este parte componentă a unei divinități generate de etügen eke (pământ) și dalai (mare), anume Atagha Tngri. O mică paranteză: Dalai (mare), alături de etügen eke (pămînt), alcătuiește: Atagha Tngri, aparent una dintre cele mai vechi și mai răspândite divinități în Asia Septentrională: fiu al etügen eke (pământ) și dalai (mare). Este invocată des în sudul Mongoliei și în Buriația pentru mîncare, cai, îmbrăcăminte, noroc, sănătate și salvator de la moarte și spirite demonice. Așadar, etimologia furnizată nouă de către diplomatul moldovean este utilă și plină de tâlc.

Fig. 9 Al 5 lea Dalai Lama, fragment din Athanasius Kircher, China Monumentis,

Nicolae continuă să ne spună că: Împrejurul lacului sunt păduri mari cu cedri și tot felul de arbori. Apa este atât de limpede, încât se vede fundul ei până la adâncime de mai mulți stânjeni, iar pentru băut este foarte plăcută și igienică. Lungimea acestei mări se întinde de la răsărit spre apus; soarele se înalță în ea până la un grad. Iarna începe a îngheța, începând de la Sf. Nicolae sau Bobotează. Gheața, care ține până în mai, ajunge la o grosime de un stânjen și mai bine; de aceea iarna umblă oamenii pe ea cu săniile, însă nu fără pericol căci adesea masa apei vrând să răsufle, crapă și se fac fisuri, late de câte trei stânjeni și mai bine. Iar apa atunci nu se revarsă pe gheață ci se împreunează repede cu huiet mare și cu pocnete. În Baikal totdeauna se aude sub gheață iarna vuiet mare ca un tunet, care înfiorează pe acei ce umblă mai ales pe lângă insula Olkhon și pe lângă malurile dinspre munți. Dar oare ce spun limnologii despre acest fenomen înfricoșător ? Ei sunt de părere că fluctuațiile de temperatură ale gheții cauzate de curenții de aer cald ori de căldura radiațiilor solare, generează formarea a numeroase fisuri sau crăpături ale gheții. Aceste crăpături se lărgesc datorită vânturilor puternice, sub stratul de gheață, dând astfel naștere turbulențelor. Unele dintre crăpături se întind pe distanțe mai lungi, de câțiva kilometri și ajung până la circa un metru de distanță între formațiunile de gheață. În timpul vânturilor puternice se produc mișcări ale gheții ce dau naștere unor formațiuni ascuțite și unor mici movile de gheață ce rezidă pe lângă aceste crăpături ori dimpotrivă, crăpăturile se lărgesc și formează mici spații de apă, fenomene ce au loc în special până în primăvară, înainte ca gheața să se topească. Trosnetele gheții și a formațiunilor ascuțite ori a movilițelor de gheață sunt acompaniate de o gamă de sunete nepământene, stranii pentru oricine se întâmplă să se afle pentru prima oară iarna pe lac. Pe deoparte poți auzi sunetul amenințător al unei bucăți de gheață fisurate în depărtare, iar pe de alta, în apropiere, pot fi auzite bubuiturile produse de loviturile între ele, urmând ca o crăpătură să se deschidă chiar în fața propriilor ochi; mai apoi, pot apărea huruieli prelungi produse chiar de acele rupturi locale ori de zgomotul produse de sfărâmarea ori fisurarea formațiunilor de gheață. Este ”simfonie” ce atinge o intensitate mare mai ales dimineața și seara la începutul iernii. Aceste fenomene, aflate astăzi sub lupa limnologilor, induc ideea unei descrieri morfologice a lacului Baikal unde Nicolae este efectiv un pionier pentru secolul al XVII-lea.

În fapt, descrierile lui sunt cu mult mai ample și vizează atât fluviul Amur – pe care nu-l explorează efectiv, dar asupra căruia se informează foarte minuțios și precis – dar și Selenga, Angara, Ingoda, Ket, Uda – râu pe care navighează până la zona de stepă a regiunii Chita. Toate aceste descrieri, în marea lor majoritate poartă amprenta exploratorului în pofida caracterului preponderent politic al misiunii sale. Luate ca informații geografice în sine, până la epoca explorarilor lui Peter Simon Pallas (1741 –1811) și cele ale lui Johann Friedrich Gmelin (1748 – 1804), concentrate exclusiv pe explorare geografică, botanică și zoologică în zona asiatică a Rusiei, nimic nu pare să rivalizeze cu informațiile oferite de Nicolae Milescu Spătarul.

Fig. 10 The Spatharious map 1678, Houhton Library, Harvard (ms_russ_72_2_recto)

Surse: Yu. V. Arsen’ev (ed.), Putevoi dnevnik ot Nerchinskogo ostroga do Pekina russkogo poslannika v Kitae Nikolaia Gavrilovicha Spafariia 1676 [“Jurnalul de călătorie al lui N. G. Spafarii, ambasadorul în China, de la Nerčinsk la Pekin în 1676”], Orenburg, 1896 (71 p.), Izvestiia imp. Russokogo geograficheskogo obshchestva (secțiunea Orenburg), 9 (1896), p. 1-71; Id., “Putešestvie čerez Sibir’ ot Tobol’ska do Nerčinska i granits Kitaja russkogo poslannika Nikolaja Spafarija v 1675 godu. Dorožnyj dnevnik Spafarija s vvdeniem i primečanijami Yu. V. Arsen’eva”, [“Călătorie de la Tobol’sk la Nerčinsk și până la frontiera cu China prin Siberia, a trimisului rus Nikolai Spafarij în 1675”] Zapiski imperatorskogo russokogo geografičeskogo obshšestva po otdeleniju etnografii (secțiunea etnografică) 10 (1882), [Skt. Petersburg], p. 1-224.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "54 comments" on this Article:

  1. Rasvan Lalu Rasvan Lalu spune:

    Câteva fugare observaţii în marginea acestui interesant articol de istorie culturală.

    De două secole Rusia este duşmanul fundamental al României, a adus tării noastre cele mai mari năpaste, ne dăunează şi în prezent şi o va mai face şi în viitor îndată ce ocazia se va oferi.

    În condiţiile în care, chiar sub ochii noştri, Rusia poartă război (mai puţin convenţional) împotriva tării noastre, aucerea în discuţie a unei figuri istorice – fie el şi remarcabil intelectual – de român devotat în slujba Rusiei mi se pare o opţiune bizară.

    PS
    Şi nu, limba slavonă nu este o limbă clasică, aşa cum textul susţine, cel puţin nu în cultura noastră, modelată după cea occidentală.

    • victor L spune:

      Il scoatem din Istorie si pe Dimitrie Cantemir?

    • Mihai Badici Mihai Badici spune:

      Putem interpreta și în cheie pozitivă articolul, Rusia a fost o mare speranță pentru creștinii din zonă în epocă, din păcate eșuată lamentabil. Pot învăța din asta și unii din cei care încă își mai fac speranțe în legătură cu ei chiar și în prezent, mai ales printre vecinii noștri vorbitori de limbi înrudite- sau chiar neînrudite ( românii care le fac jocul la noi cred că știu foarte bine ce vor, nu o fac din vreo speranță de mai bine). Un fel de “bate șaua” …

    • claudius spune:

      Felicitari domnule Rasvan! Foarte profunda remarca dumneavoastra! Rusine distinsei autoare ca a indraznit sa scrie un articol elogiativ la adresa unui erudit roman al carui mare pacat a fost ca a ”prestat servicii” la curtea tarului Rusiei. Cam ingusta optica dumneavoastra, stimate domn, nu credeti? Acum ce ati vrea? Sa dam foc volumelor lui Dostoievski sau Tolstoi? Sau sa spargem vinilurile(sau CD-urile) cu muzica lui Musorgski sau Rimsky-Korsakov? Poate studiul Istoriei v-ar mai vindeca de rasism si de ura.

    • "Forbidden Empire" (film spune:

      Slavona era o limba CULTA fiind de cult, iar Nicolae Milescu Spatarul era mai degraba dedicat stiintei geografice, artei diplomatice… nu tzarului cat mai degraba PROTECTORULUI sau de la Curtea Imperiala! Poate nu asa de patriot ca Miron Costin, insa o personalitate de exceptie fiind dotat cu certe calitati.

    • claudius spune:

      Inca ceva, pentru cunostinta dumneavoastra, o mare parte a fondului lexical al limbii romane provine din …slavona(probabil peste 30 la suta)!Daca nu ma credeti pe mine, consultati DEX-ul! Sau un lingvist. Veti fi uimit, asa cum am fost si eu. Succes!

    • Cinicul spune:

      Ne place sau nu, limba si cultura romana de pana la 1848 sau chiar 1860, au fost influentate masiv de limba slavona, mai mult decat de orice limbi occidnetale.
      Slavona nu este limba rusa, este o limba bulgara veche. Crestinismul s-a propagat, cel putin in Muntenia, din spatiul bulgaresc. Teorii ale crestinarii timpurii, ale unui sfant Andrei apostol al romanilor, sunt doar teorii.
      Occidentalizarea culturii romane a fost tarzie, dupa 1848, pana atunci romanii au trait in spatiul culturii slavone, greaca si turca.
      Neagu Djuvara descrie foarte bine occidentalizarea tarzie a viitoarei Romanii in cartea sa Între Orient şi Occident. Din pacate aceasta occidentalizare a fost si a ramas superficiala. Cei care cred altfel par a nu fi trait in Romania.

      • un domn spune:

        Nu cred ca a ajutat Romania cu ceva, iar de minim o suta de ani tot ce este contaminat cu scriere kirilica chiar ne dauneaza

        • Cinicul spune:

          Nu ne putem ascunde cu capul in nisip si sa ne negam istoria.

          • un domn spune:

            @cinicul
            Buna Dimineata
            De acord ! In echlibru Recomand : sa NU repetam Istoria, sa respingem “valorile “ URSS, sa ne departam de Kremlin, pana cand in Rusia va aparea Democratia. Scrierea kirilica oricum este nuca din perete pentru un Popor de Origine Latina! De Asemenea Ortodoxia Mediteraneana nu are legatura cu ortodoxia URSS din 2018 si mai departe
            Concluzie: trebuie sa admitem ca relatiile politice si diplomatice pentru Romania in relatia cu URSS nu sunt Benefice ( implicit scrierea kirilica)

            • Cinicul spune:

              Tot n-am priceput ce legatura are URSS cu slavona sau cu literele chirilice. Literele chirilice ne-au venit din Bulgaria, nu din Rusia. Iar acolo au ajuns din Bizant.
              Trebuie sa scoatem capul din nisip sau hrean si sa invatam istoria noastra asa cum a fost ea, sa recunoastem ca am avut si avem o masiva influenta slava (cu cuvinte de baza precum a iubi, dragoste, munca), o alta turceasca (cearşaf, chef, chibrit, ciorap, duşman, geam, hai(de), murdar, chiftele, etc), greceasca (vezi asa zilele bucate traditionale romanesti precum sarmalele), ungureasca (cu cuvinte precum oraş, neam, viteaz, belşug, vameş, uriaş) si, in final, multe adaosuri tarzii din franceza. Am adoptat moravuri proaste de la slavi (supunerea fata de autoritati), si mai proaste de la turci si greci (coruptia) si neseriozitatea popoarelor neolatine.

      • donquijote spune:

        Ce este interesant pentru mine – sunt din cu totul alt profil si s-ar putea sa ma insel, nefacand investigatii aprofundate – influenta occidentala mi se pare ca a venit (paradoxal!) prin iterrmediul rusilor prezenti in Principate cu ocazia Protectoratului sau cum s-ar fi numit, in perioada Regulamentele Organice.
        Ofiterii rusi, de origine aristocratica fiind, vorbeau limba rranceza ca limba de salon. Astfel au inlocuit Stambulul cu Parisul ca punct de referinta al civilizatiei.
        Ca nu asta le-a fost intentia, ca Franta (Napoleon) a parafat ruperea Basarabiei de Moldova si cedarea catre tar, intr-un gest de bunavointa ca-ntre mari imperii, a trecut mai neobservat.
        Lumina incepuse sa se vada de la Paris, adusa de la Moscova si Sankt Petersburg.

        • dip spune:

          Dumneata ai o perceptie ERONATA asupra REALITATILOR, istorice ori ba, …ORICUM.
          E adevarat ca rusii au catalizat europenizarea Principatelor – au ajutat la imitarea GENERALIZATA a comportamentelor, imbracamintii, …vorbitului limbii franceze -, insa, boierii mari si mici mergeau de secole mai ales la Viena, unde-si trimiteau copiii la studii, Cantemir a fost academicial la Berlin, iar Nicolae Milescu fusese inainte ambasador in Nord (in Prusia probabil si Suedia) si poate chiar la Paris.

          • Cinicul spune:

            Traim intr-o istorie plina de mituri. Ne pute tot ce nu se potriveste modei de azi.
            Cantemir si-a insusit cultura in mare parte la Stambul pe cand era trimis ca ostatic sa garanteze fidelitatea tatalui sau Constantin Cantemir (care era quasi-analfabet) domnitor la Moldovei.
            Milescu si-a insusit cultura tot la Stambul, a studiat probabil sporadic prin Alemania in timpul misiunilor diplomatice si exilului lui Gheorghe Stefan, cand avea deja 35 ani.

            • un domn spune:

              Daca ar fi Democratie la Kremlin, implicit in URSS numarul Miturilor ar fi ZERO

            • un domn spune:

              PP ( Pufoaika pute) in rest gastronomia romaneasca este TOT mai Apreciata de Toata Lumea ( care locuieste pe Terra !
              URSS are in plate de jour doar hrishka

          • donquijote spune:

            Desi porniti hotarat sa ma contraziceti, daca trag linie vad ca imi confirmati ceea ce am spus – la celelalte nu m-am referit de fel. Dar daca e s-o fac as zice ca boierii mergeau la Viena imbracati turceste si se intorceau imbracati tot turceste. Iar limba de salon nu devenea vieneza…
            Tineretul aristocrat rus care forma grosul ofiterimii in armata incartiruita in Principate (da, nu stiu daca ar fi fost accesibil pentru un ne-aristocrat un rang de ofiter in arata tarista) vorbea frantuzeste se purta frantuzeste si facea cu ochiul romancelor mai mult sau mai putin aristocrate, dar satule de conservatorismul oriental.
            Si, in plus, de la Viena la Paris e cale lunga. La Viena nu se vorbeste franceza.

            • SireTenia spune:

              Coana Chiritza stie cel mai bine, musiu! Iar Cantemir apare portretizat ca fiind imbracat in hainele occidentale ale vremii specifice rangului pe care-l poarta, desi ORIENTUL nu avea taine pentru el. Oricum ar fi, Moldova inainte de 1700 se afla cea mai bine pozitionata in relatiile cu lumea OCCIDENTALA dintre cele 3 entitati, din cauza drumuri comerciale de interes EUROPEAN care o strabat dintotdeauna (pana in )1940(-)1944), asa se explica faptul ca la GALATI se afla singurul port LIBER din intreaga regiune, Porto Franco! Dar putem spune ca Regulamentele Organice au catalizat formarea PASOPTISTILOR, fara indoiala, ducand la formarea statului national modern ROmania chiar in pofida intereselor RUSIEI, a intentiilor sale cu privire la REGIUNE.

  2. Vasile Istina spune:

    Excelent! Multumesc pentru articol!

  3. claudius spune:

    Felicitari pentru articol! Foarte interesant si captivant.

  4. Cinicul spune:

    Un text interesant care prezinta multe date mai putin accesibile in limba romana.
    Banuiesc ca plecarea Spatarului Milescu la rusi s-a facut numai dupa ce ambitia sa de a ajunge domn a fost curmata de crestarea nasului de catre voda Ilias.
    Milescu a fost poate primul roman care a folosit chirurgia estetica, pentru ca Neculce ne spune ca un doctor german l-a operat ca sa-i repare nasul. Nu stiu daca exista relatari ale infatisarii sale post-operatorii.
    Interesant este ca unul din urmasii sai rusificati, Ilia Ilici Mecinikov, un stra-stranepot, a luat premiul Nobel pentru medicina.

  5. un domn spune:

    @victor L
    Mai degraba pe Tolbuhin, numele tortzionarului este la intrarea intr un parc din Sectorul 2 Bucuresti

  6. jon snow spune:

    Interesant articol.
    Doua observatii
    Cimmerian Bosforus nu este stramtoarea Bosfor, ci stramtoarea Kerci.

    Dowager nu e nume propriu, ci o forma de adresare pentru o vaduva bogata si aristocrata.

    • Daniela Dumbrava Daniela Dumbrava spune:

      Da. Βόσπορος Θρᾴκιος (Herodot 4.83) corecteaza Κιμμέριος Βόσπορος; la Milescu era un plural Κιμμέρια πορθήια, „Porțile cimerișilor” (Istorii IV, 45, trad. rom. Milescu, ed. Herodot, L. Onu), de aici confuzia și poate fi arg. ptr o micuță notă analitică.

      Ce motiv bun sa bei cafea dimineața cu Milescu si cu cititorii inteligenti!

  7. cititor spune:

    Nu stiu ce cauta forma “Dowager Xiaozhuang” in romana. Se poate traduce fara probleme ca “Imparateasa vaduva Xiaozhuang”.

    • Daniela Dumbrava Daniela Dumbrava spune:

      Dowager = Regina Mama (sau vaduva), merge fara probleme si sinizat si-l prefer astfel.

      • Harald spune:

        Am găsit, transliterat din chineză e ”húangtàihòu”, deci așa e empress dowager ”sinizat”.

  8. claudius spune:

    Dar daca Vladimir cel Mare alegea religia Islamica si nu Ortodoxismul? La asta v-ati gandit? Cu siguranta ca si romanii s-ar fi inchinat lui Allah! Asta pentru ca rusii erau pagani inainte de el. El a fost cel care si-a trimis solii pentru a judeca ce religie ar fi mai buna pentru rusii kievieni. Si i-a trimis la musulmani, la khazarii de religie mozaica si la Constantinopol. Alegerea ortodoxismului s-a facut din doua motive. Primul este legat de permisivitatea crestinismului fata de consumul de alcool(”bautura e bucuria rusului”) iar al doilea din cauza civilizatiei foarte avansate la care ajunsese in secolul X Imperiul Bizantin.

    • un domn spune:

      Ivan cel Groaznic a incheiat eradicarea prin epurare a “necredinciosilor” ivan cel Groaznic este Icoana intemeitorilor URSS

      • JB spune:

        Bun. Si?!? Ii reprosam lui Ivan cel Groaznic un bolshevism avant la lettre?!?
        Daca timpitul de Ceausescu a facut mare taraboi pe tema Burebista, 2050 de ani, etc inseamna ca Burebista era un ceausist?!?

        • un domn spune:

          @JB
          Te faci ca nu intelegi, lui Burebista NU i a spus ceausescu ca e Groaznic, in schimb “cultura “ rusa a catalogat asta despre Ivan, iar Stalin a considerat ca Ivan cel Groaznic este o Icoana pentru URSS, cam asa sta Treaba !

          • JB spune:

            Si daca lui Stalin ii placeau merele inseamna ca noi sa le consideram otravitoare?!? Stalin e singura persoana care l-a considerat mare/insemnat, etc pe Ivan cel Groaznic?!?
            Astazi lui Ion Voda i se spune “cel Viteaz”, dar contemporanii lui ii spuneau “cel Cumplit”….
            Fara sa fac o analiza critica a motivelor aprecierii lui Stalin ptr.Ivan cel G. cred ca avea in vedere cucerirea hanatelor Astrahan, Kazan si Sibir punind astfel bazele viitorului imperiu rusesc, introducerea tiparului in Rusia, luptele cu imp.otoman si raidurile din Crimeea impotriva tatarilor care faceau incursiuni in Rusia ptr.a captura prizonieri care deveneau sclavi…..
            Din aceasta perspectiva, nu s-ar putea spune ca Ivan nu ar fi “cineva”.

            • un domn spune:

              Gaspadin @JB ( nu esti JB rare)
              URSS a ucis prin mana bunicului tau Stalin sute de milioane Oamenii, cancerul INCA nu a Egalat Recordulr

            • JB spune:

              Ok. Merci că m-ati amintit de bunicul meu ilustru….. Nu e nici o problemă.
              Ma scuzați că v-am deranjat momentele de reverie.

            • Neintenționat spune:

              Marog, nici Gorbaciov nu intenționa sa distrugă Urss! Iar Ivan a pus bazele imperiului rus. Fara EL nu ar fi existat nici Urss!

  9. JB spune:

    Foarte interesant articol. Are teribilul “defect” ca Rusia nu iese terfelita la maximum cum si-ar dori multi patimasi de pe-aici.
    Ştiţi, fiecare cu ce-l doare….. Am retinut ca a fost acuzat de prietenie cu schismaticii. Nici astazi nu suntem chiar departe. Foarte usor de constatat cititnd, chiar si “a grande vitesse”, diverse site-uri orthodoxe. Majoritatea sunt foarte atasate de Draknea&co tocmai ptr.ca injura occidentu’, UE, etc.

  10. un domn spune:

    @cinicul
    Suntem In Primul Rand Popor Latin PUNCT
    De la retragera aureliana hoardele barbare din Bazinul Urali, Caucaz au incercat sa schimbe asta, nu au reusit ( au reusit undeva in sec al VIII lea la castravetarii de bulgari ) insa generalizarea cu influenta mujicilor NU este ceva cu care sa ne mandrim! Tu poti alege sa te mandresti, eu si multi altii nu vrem sa mai auzim de mujici si “cultura “ lor ( cultura- davai ceas, davai palton)

    • Cinicul spune:

      Ne place sa ne credem un popor latin, punct si virgula. Vorbim o limba de sorginte latina, dar cat de latini suntem ca fond genetic este alta poveste.
      Cine are habar de un pic de istorie ar trebuie sa realizeze ca daca timp de mai bine de 1200 de ani de la retragerea aureliana s-au perindat pe aici cam cine a vrut, atunci samburele de latinitate lasat de romani in cam un sfert din teritoriul de azi al Romaniei (o jumatate din Ardeal si din Oltenia) a fost amestecat cu toate hoardele pamantului. Pe la AD 1200 exista la curbura Carpatilor o episcopie catolica cumana si abia peste inca 130-160 ani apar primele statulete care par romanesti, dar sunt conduse de cumani sau slavi (Basarab, Dragos, Bogdan, etc).
      Eu mi-am facut un profil genetic si am constat cu stupoare ca genetica actual nu poate distinge decat un grup larg de est-europeni, in care intra mai toti slavii, romanii si, surpriza, maghiarii!
      Asta ar trebui sa-i puna pe ganduri pe partizanii latinitatii noastre pure, de la Scoala Ardeleana cu “de perete frecatoriu” si alte bazaconii, pana la cei de azi, care desi au mai multa informatie, isi astupa urechile. Da, nici macar maghiarii veniti din Asia nu se pot deferentia genetic de ceilalti est-europeni. Suntem, genetic vorbind, un amestec heteroclit.
      Profiul meu genetic mai spune ca pe langa bagajul majoritar est-european, am doar 13% contributie sud-europeana (dupa explicatia primita de la executantii testului, o companie americana, asta insemana din Grecia si Italia) si 3% evreiesc.

      • un domn spune:

        Fara a fi Cinic, dar te poti salva ca Gerard Depardieu sau Steven Segal care EXACT ca tine si au “regasit” ADN ul in spatiul Dughinist

        • Cinicul spune:

          Acest portal este pentru oamenii care pot dialoga inteligent si civilizat. Cei lipsiti de argumente (si educatie) recurg la tot felul de etichete sau injurii.
          PS
          In limba romana de origine latina “si au” se scrie corect si-au.

          • rock&roll for HoTeL Transylvanian spune:

            Existau OLTENIA&TranSilvania in/pe timpurile/vremea ReTragerii Aureliene?
            …daca unii se cred si in Mileniul 3 niste cataroi, de ce sa-i dezamagim, ne incomodeaza cumva Mitologia lor scremuta in folosul intereselor perene ale Rusiei in REGIUNE?

      • Marc Noname spune:

        Bizanțul a fost un factor de civilizație. Era o civilizație complexă care moștenea atât Roma ca pretenție imperială dar și elenismul ca civilizație superioară. Zona Constantinopol, Anatolia, malurile Mării Negre s-au grecizat dar a rămas un filon latin puternic rural din nordul Constantinopolului. Zona numită Rumlia azi (tracia de nord) , și sudul Bulgariei de azi se numea Romania. Latinitatea s-a propagat mai mult decât discutăm azi. În nordul mării Negre goții au stat 3 secole înainte de a fi alungați și de a intra în imperiu. Dar vizigoții și ostrogoții erau deja latinizați, ca și longobarzii mai târziu. Discuția cu excepționalismul latinizării românilor e unul din miturile noastre creative. Limba popoarelor a fost întotdeauna dată de număr, de comerț, de administrativ. Roma nu a latinizat pentru că a cucerit. Ea a latinizat pentru că a creeat un sistem comercial, pentru că a adus instituții administrative (pe scheletul cărora s-a biserica creștină) pentru că a adus drept. Slava s-a răspândit pentru că slavii au venit în număr mare pe lângă orice migrator și făceau muncile de jos , agricole și restul. Slavii au creeat astfel o masă critică. Această masă critică era oarecum continuă. Slavii din sudul Poloniei au coborât spre Cehia, Sloovacia și pe cursul Dunării au ajuns în Balcani. Slavii au fost iubitori de cursuri de apă și de câmp deschis. Acești slavi au dat slovenii, și serbo-croații. Bulgarii și macedonieni au venit din Ucraina pe alt traseu. Ei vorbeau o limbă ușor diferită. Acumularea de masă slavă care era mai concesivă cu migratorii decât masa de locuitori nativă a dislocat atât populația latinizată cât și cea rămasă nelatinizată. Pe de altă parte această dislocare s-a făcut în timp și interesant e că în același timp latinizarea a propagat ca limbă și ca obiceiuri. Sate cu jus valachorum (autoguvernate cu un drept propriu ce erau diferite de dreptul judelui nobiliar) au existat de la sudul Poloniei și Cehiei pe linia montană. Dar dacă munții și oaia explică la vest și nord atunci pădurea explică sate valahe ajunse până aproape de Caucaz. Lumea medievală ca și cea antică nu era un continuun național. Diferitele triburi și populații ocupau teritorii pe care le puteau administra militar și tehnologic. Când vorbesc de tehnologie vorbesc de abilitățile care făceau pe slavi să fie mai atrași de cursuri de apă și de teren deschis unde construiau întărituri și unde vedea dușmanul venind de la distanță sau de cele valahe care preferau un animal mic oaia ce avea nevoie de teren cu iarbă mai puțină, ce se puteau strecura pe văi și ascunde în pădure sau de șirul de popoare ce au preferat câmpiile mari și libere de la avari la cumani și maghiari. Limba e o prelungire a acestor ocupații. Rușii susțin că limba cumană e tătăreasca de azi pentru că de fapt cumanii au asimilat pe mongoli și tătari. Un istoric ungur susține cu argumente că de fapt maghiara e avara. Avarii au stat 3 secole în Panonia. De fapt maghiarii au fost trib turcic susține el pentru că ce a rămas de la ei sunt nume turcice și organizare turcică. În schimb zona panonică unde istoria reține și români și slavi are doar etnonime maghiare. În zona Tisei unde maghiarii au stat prima oară există nume de proveniență latina sau slavă dar în zona ocupată ulterior sunt doar etnonine maghiare. Mai multe argumente ajung la concluzia că de fapt a fost un continuun avar cu elemente ungurești nu invers.

  11. PEchinez spune:

    Mie mi se pare firesc faptul ca l-au trimis rusii pe “Carnu’” la chinezi, deoarece chinezilor in general nu le plac europenii cu nasul mare! Ce altceva sa mai faca pentru el? Chiar daca l-a trimis Patriarhia de la Constantinopol cu scrisori diplomatice si de RECOMANDARE, nu puteau sa-l improprietareasca si sa-l faca boier in Rusia ca pe Cantemir! De altfel, daca pentru el Europa se temina pe Dvina si nu pe Volga, inseamna ca Moscova si Estonia nici nu se aflau prin Europa lui.

  12. mike spune:

    Am citit fara sa rasuflu acest articol si pentru cateva momente parca urmaream un documentar istoric. Citind acest articol putem intelege mai bine politica din zona Asiei, precum si modul diplomatic de abordare a problemelor geostrategice, politice si economice.

  13. Mircea Cociu spune:

    “… stăpânea perfect limbile clasice (greacă, latină, slavonă) și ceva limbi europene”
    1/ de cand slavona este limba clasica?! Conform DEX: CLÁSIC, -Ă adj. 1. Referitor la lumea antică greco-latină; caracteristic antichităţii greco-latine.
    2/ “ceva limbi europene” Concret, care?!



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Daniela Dumbrava


Daniela Dumbrava

Membru afiliat al Institutul de Istorie a Religiilor-Academia Română; PhD în științe umaniste, Universitatea de Studii din Florența, Italia; Membru al Societății Italiene d... Citeste mai departe


E randul tau

Mi-a plăcut foarte mult acest interviu. (Am şi cumpărat astăzi cartea, deşi o aveam în englez...

de: Szilágyi N. Sándor

la " Iși iau animalele la revedere? Fac cimpanzeii politică? Interviu cu Carmen Strungaru, etolog, despre inteligența animalelor "

Carti recomandate de Contributors.ro

DEMOCRAȚIA SUB ASEDIU ROMÂNIA ÎN CONTEXT REGIONAL

Carte recomandată de contributors.ro

Cauta articole

octombrie 2019
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Sep    
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031  

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)