Cum au ajuns comunismul si fascismul sa recurga la metode similare ori chiar identice? Care au fost originile afinitatilor dintre doua sisteme si doua ideologii altminteri situate la capetele opuse ale spectrului politicii moderne? Ce le-a unit si ce le-a despartit? Cum putem explica longevitatea spectaculoasa si atat de costisitoare uman a comunismului? De ce au actionat atat comunismul cat si fascismul in chip genocidar? Cum si de ce s-a produs fascizarea comunismului in ultima perioada a vietii lui Stalin? Sunt viciile capitalismului, atatea cate sunt, comparabile cu crimele absolute comise de monstrii totalitari in ceea ce istoricul Robert Gellately a numit „era catastrofelor sociale”? Tot atatea intrebari la care incerc sa raspund in cartea mea „The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century” (University of California Press, 2012).
Este vorba de interogatii legitime la care au oferit raspunsuri originale cei trei mari intelectuali carora le-am dedicat cartea: istoricul Tony Judt, filosoful Leszek Kolakowski si politologul Robert C. Tucker. Am scris despre toti trei chiar aici, pe „Contributors”. Plecati dintre noi, ei raman prezenti prin ideile care continua sa ne inspire. Intre acestea, prezenta Diavolului in Istorie.
Plecand de la ideile lor si intrand in dialog cu alti remarcabili ganditori, am propus o interpretare personala care accentueaza rolul ideologiei in ceea ce altminteri poate parea absurd, irational si chiar dement. Tiraniile totalitare au fost expresia hubrisului ideologic, a unei pretentii de infailibilitate epistemica fara precedent in lumea moderna. Intreaga traditie a rationalismului si a scepticismului a fost abolita in numele celebrarii totalitatii istorice, fie aceasta numita clasa sau rasa. Extazul revolutionar al mesianismelor carismatice, al profetismului istorist, s-a substituit oricarei indoieli. „Fuhrerul este Adevarul”, spuneau nazistii. „Ducele este Adevarul”, scandau fascistii italieni. „Partidul este Adevarul”, decretau bolsevicii. In numele acestei credinte absolute, al acestei febre milenariste, militanti erau gata sa se auto-flageleze, sa se tarasca in noroi, sa comita orice crima. „Dati-mi o organizatie revolutionara si voi rasturna lumea”, proclamase Lenin in 1902, pe urmele fanaticului conspirator Piotr Verhovenski, personajul lui Dostoievski din „Demonii”. Mussolini si Hitler au auzit indemnul, la randul lor.
Nu exista adevar in afara comunitatii sectare a Partidului. „Right or wrong, it’s my Party”, spunea Trotki. Daca Partidul imi va cere sa spun ca albul este negru si negrul este alb, o voi face fara sovaire”, afirma vechiul bolsevic Iuri Piatakov, unul dintre favoritii lui Lenin, mentionat in „Testamentul” politic al parintelui fondator, condamnat la moarte si executat in urma celui de-al doilea proces-spectacol de la Moscova, in 1937. Iar Partidul insemna Lenin, apoi Stalin. La fel in China maoista, la fel in Cehoslovacia lui Klement Gottwald, la fel in Albania lui Enver Hoxha, la fel in Ungaria lui Matyas Rakosi, la fel in Corea de Nord ori in Romania lui Dej si Ceausescu.
In RDG, acel Stasiland condus mai intai de tandemul Wilhelm Pieck-Walter Ulbricht, apoi de Erich Honecker, imnul SED (Partidul Socialist Unit din Germania), compus de comunistul ceho-german Louis Furnberg, se intitula „Partidul are intodeauna dreptate”. In noua ei carte despre care voi avea prilejul sa scriu pe larg, intitulata „The Iron Curtain: The Crushing of Eastern Europe, 1944-1956” (Allen Lane, Penguin Books, 2012), jurnalista si istorica Anne Applebaum aseaza ca motto al capitolului despre „colaboratorii reticenti” un fragment din acest imn al servitutii voluntare: „Ne-a dat totul/Soarele si vantul, mereu generos/Oriunde era el, acolo era viata,/Suntem ceea ce suntem datorita lui/Nu ne-a abandonat niciodata/Chiar in lumea inghetata am fost preveniti…/Partidul, partidul, el are intotdeauna dreptate!” Intonat vreme de decenii la toate festivitatile oficiale, „Das Lied der Partei” s-a transformat in parte a ritualului adeziunii, fie aceasta autentica ori doar mecanica. Absurditatea era stiuta, dar oamenii continuau sa-l cante. Ridicolul era total, dar lumea se ferea sa zambeasca. Peste ani, o parodie a acestui „imn”, ne spune autoarea, avea sa fie cantata de Mickey Maus (sau, probabil, Mighty Mouse) pe YouTube. Ascultati „Die Partei hat immer Recht”, adica Partidul nu poate gresi, are mereu dreptate:
http://www.youtube.com/watch?v=JVq8_gRXlpg
Pentru versiunea oficiala a imnului:
http://www.youtube.com/watch?v=Ou2grR4keHg&feature=related
Absolutizarea obsesiva a ideologiei era inscrisa in codul genetic al totalitarismelor. In saptamanalul “Times Higher Education” (13 septembrie 2012), istoricul Richard Overy, autorul celebrei carti “Dictators: Hitler’s Germany, Stalin’s Russia” (Norton, 2004), insista asupra relatiei dintre intentiile utopice si concretizarile demonice ale nesabuitelor proiecte de reconstructie nu doar a societatii si economiei, ci chiar a conditiei umane:
Tismaneanu reflects as a political philosopher, rather than a historian, on what gave totalitarian regimes their terrible power in the 20th century to do so much evil in the name of revolutionary or racial justice. His real concern is to examine what he calls the “maximalist utopian aspirations” expressed by communist and fascist regimes in Europe to try to understand how it is that systems that set out with a utopian agenda – world revolution or national rebirth – end up constructing murderous dystopias. There is a consensus in the Western world that these were “delusional visions”, as Tismaneanu calls them, but both European communism and fascism have died as mainstream political forces, making it easier to see them as deluded. The core of this perceptive and intelligent analysis is addressed to the more troubling question of how they were possible at all.
http://www.timeshighereducation.co.uk/story.asp?storycode=421100
In publicatia „The Daily Beast”, the online home a saptamanalului „Newsweek”, a aparut pe 28 septembrie o pasionata si pasionanta recenzie de J. P. O’Malley la cartea mea.
How did two seemingly opposite ideologies—one on the extreme left, the other on the extreme right—end up perpetrating such similar atrocities? Vladimir Tismaneanu gives his answer in a new book.
Profesorul Timothy Snyder, autorul cartii „Bloodlands”, a scris despre „The Devil in History” aceste cuvinte tiparite pe coperta:
“’Diavolul în istorie’ este o lucrare foarte importantă de istorie intelectuală, care ia în discuţie o problemă fundamentală a secolului XX și reprezintă o cunoaştere vastă şi ecumenică și o experiență personală bine înţeleasă. Ea are momente de neîndoielnică strălucire.”
Profesorul Daniel Chirot, autorul volumului „Modern Tyrants”, scrie:
“’Diavolul în istorie” este un extins eseu asupra originilor intelectuale, crimelor și eșecurilor celor mai rele tipuri de regimuri totalitare ale secolului douăzeci, fascismul și comunismul. Există puțini universitari atât de familiarizați cu acest material, sau capabili să-l explice atât de bine ca Vladimir Tismăneanu, care oferă o bună explicaţie a cauzei pentru care idealurile utopice menite să depășească relele capitalismului, ale democrației burgheze, au dat greş atât de spectaculos și au produs un rău atât de masiv.”
Iata prezentarea facuta cartii de catre University of California Press:
“’Diavolul în istorie’ este o analiză incitantă a relației dintre comunism și fascism. Reflectând experiențele personale ale autorului în cadrul totalitarismului comunist, aceasta este o carte despre patimi politice, radicalism, idealuri utopice, și consecințele lor catastrofale în experimentele de inginerie socială ale secolului douăzeci. Vladimir Tismăneanu compară strălucit comunismul și fascismul ca sisteme ale totalitarismului politic, aflate în competiţie, uneori suprapunându-se, și uneori, izbitor de asemănătoare. El examinează recursul inerent la ideologie al acestor mișcări politice radicale, revoluționare, viziunile mântuirii și revoluției pe care le-au urmat, valoarea și tipurile de carismă ale liderilor din cadrul acestor mișcări politice, locul violenței în aceste sisteme, precum și moştenirea lor în politica contemporană.
Autorul discută gânditori care au dat formă înțelegerii contemporane a mișcărilor totalitare – oameni ca Hannah Arendt, Raymond Aron, Isaiah Berlin , Albert Camus, François Furet, Tony Judt, Ian Kershaw, Leszek Kolakowski, Richard Pipes, și Robert C. Tucker. În aceeaşi măsură, este o analiză teoretică a filosofiilor practice ale marxism-leninismului și fascismului, precum şi o biografie politică a unor figuri individuale, această carte se referă la întruparea unor principii diabolic-nihiliste ale subjugării și condiționării umane în numele unor ţeluri pretins pure și purificatoare. În cele din urmă, autorul susține că nici un angajament ideologic, indiferent cât de atrăgător, nu ar trebui să prevaleze asupra vreodată asupra sanctitatii vieții umane. El ajunge la concluzia că nici un partid, mișcare, sau lider nu are dreptul de a dicta adepţilor săi să renunțe la facultățile lor critice și să îmbrățișeze o viziune delirantă pseudo-miraculoasă, mistic autocentrată, a fericirii obligatorii.”
Traducerea romaneasca a cartii va apare anul viitor la editura Humanitas.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
interesanta tema diavolilor in istorie.
daca relele capitalismului au facilitat instaurarea regimurilor totalitare, ce ar fi mai bine :
o forma „inteligenta” de coabitare cu „viciile capitaliste”, sau altceva ?
cind lumea incepea sa fie lovita de criza financiara, indemnurile erau nu de a reduce consumul ci tocmai invers, pentru a sustine economia ! absolut corect, doar ca era „economia” bancherilor si negustorilor nu cea a individului !
ce diferenta exista intre proprietatea de stat si cea corporatista?
natura umana e egoista iar oamenii nu sunt deloc egali, totusi orice activitate monopolista (de stat sau corporatista) submineaza proprietatea si implicit libertatea individuala.
Totalitarismele secolului precedent au fost anticipate, între altele, prin teroarea iacobină. Exersarea malignă a liberului arbitru, complexitatea fără precedent a modernităţii şi pretenţia criminală că un grup de oameni deţine dreptul de a hotărî pentru comunităţi întregi au permis ca răul să se înstăpânească. Trist este că legitimarea răului istoric a venit de la unii intelectuali, orbiţi de apostazia pe care, explicit sau implicit, au asumat-o. Iar relativismul amoral, anistoric, amnezic, iresponsabil al postmodernităţii actuale reprezintă efectul explicabil al anomiei secolului al XX-lea.
Este destul de greu de inteles rational, nu si politic, aceasta asezare fata in fata a unui calau si a unei victime, a unui cotropitor si a unui cotropit, a unui agresor si a unui aparator, inclusiv al democratiilor occidentale. Probabil ca numai adversitatea geopolitica poate sterge astfel de diferente ori poate mediile de provenienta, educationale, culturale sau profesionale ne influenteaza conceptiile politice mult mai mult decat suntem dispusi sa recunoastem. Nu in ultimul rand, nu ar trebui subestimat rolul orgoliului in istorie. Despre cei trei mari intelectuali, carora le-ati dedicat cartea si care si-au dobandit recunoasterile in Statele Unite se pot afla lucruri interesante de pe wikipedia:
http://en.wikipedia.org/wiki/Tony_Judt
http://en.wikipedia.org/wiki/Robert_C._Tucker
http://en.wikipedia.org/wiki/Leszek_Ko%C5%82akowski
stimabile vicentiu,
va rog frumos sa-mi confirmati ca il priviti pe stalin ca pe o victima, un cotropit si un salvator al democratiilor occidentale. sau poate mai tanar fiind nu ati apucat inca sa cititi mai multe, ceea ce devine pardonabil.
cred ca herr professor va poate confirma ca victimele lui stalin sunt mult mai numeroase decat cele ale lui hitler, ceea ce nu face din ultimul numit un personaj mai putin odios decat a fost!
http://www.amazon.com/Bloodlands-Europe-Between-Hitler-Stalin/dp/0465031471/ref=sr_1_1?s=books&ie=UTF8&qid=1349012856&sr=1-1&keywords=snyder+bloodlands
Herr Frank G. Schmidt, priviti cu atentie coperta cartii, care prin ordinea fotografiilor si dominanta cromatica vorbeste despre intentiile pre-determinate ale autorului, desi limbajul fizionomiilor spune cu totul altceva.Un singur chip este demonic, marcat de crispare si abstinenta, pe care sub nicio forma nu cred ca vi-l puteti imagina in locul bonomului surazator, votcangiului si tutungiului, placut atat de mult de Churchill, din poza de familie de la Yalta! Poate doar realpolitik-ul sa-l confirme pe Dl. Tismaneanu, care postuleaza ca adversarul victorios este cel mai fioros! Regret ca v-am vazut cu intarziere mesajul, discutia ar fi putut continua…
stimabile vicentiu,
una este realizarea grafica a ofertei si alta este ca pana a omorat sistemul nazist primul om (ma refer in fruntea statului) stalin deja omorase 3-4 milioane de ‘culaci’ prin ucraina si se pregatea de primul mare val de epurare – doar dintre membrii de partid a „eliminat” cam 1 milion.
churchill avea nevoie de un al doilea front caci ii cam suierau v2-urile prin londra si se temea ca vor veni mai multe. churchill a fost un anticomunist convins dar la un moment dat „s-a facut frate cu dracu” pentru a trece puntea.´dupa razboi a declarat, cred ca prin ’47, ca „am omorat scorafa gresita.” o parte din archivele englezesti au devenit publice si sunt pe internet – gasiti lucruri interesante in corespondenta lui churchill cu uncle joe. am inteles ca s-a pastrat ca mostra a cinismului si servetelul pe care churchill in octombrie ’44 la moscova a impartit sferele de influenta in europa de est si ne-a vandut practic contra greciei, apoi din atata dragoste i-a promis port la mediterana dar a inceput sa-l infiltreze pe tito – si chiar i-a reusit. james bondzii astia au fost chiar senzationali, i-au pacalit pe toti, si totusi toata lumea ii iubeste, sunt foarte respectabili si beau ceai la 5.
cand „tatuca” a impartit polonia era cumva opresat? zau, va rog sincer, mai cititi un pic de istorie. si chiar daca nu sunt istoric am certitudinea ca ordinea de la stanga la dreapta precum si realizarea grafica a copertei sunt ceea ce herr professor doreste sa exprime – stalin a fost o intruchipare mai sinistra a diavolului decat intruchiparea hitler. daca gresesc in ceea ce priveste gandurile lui herr professor, atunci mea culpa, ar fi unul din rarele cazuri in care ar fi de acord cu interpretarile mele.
Nu ma voi angaja intr-o discutie „hiper-interpretativa” despre coperta cartii. Cred ca dezbaterea trebuie sa se refere la ideile din carte, la problema comparabilitatii celor doua sisteme genocidare. Cronologic, crimele impotriva umanitatii ale bolsevicilor le-au precedat pe cele ale nazistilor. Dupa 1939, Hitler s-a angajat intr-o actiune fara precedent, de o intensitate unica, de distrugere totala a unei natiuni (evreii) definita aberant drept „rasa inferioara” prin utilizarea celor mai moderne tehnologii si a intregului aparat statal. Ambele sisteme au fost monstruoase, ambele au incarnat Raul radical, ambele au ucis milioane de oameni din „ratiuni” ideologice. Ierarhizarea Raului absolut nu serveste unei analize profunde. As spune ca dimpotriva.
http://www.amazon.com/Dictators-Hitlers-Germany-Stalins-Russia/dp/0393327973
http://www.amazon.com/Stalins-Genocides-Rights-Against-Humanity/dp/0691147841
http://www.polirom.ro/catalog/carte/viata-si-destin–3741/presa_01.html
Aflu siderat o chestiune de premiera mondiala, cred, si hiper-contestabila, prin care crimele naziste, desi „fara precedent si de o intensitate unica” sunt minimalizate prin invocarea nemaiauzita a „cronologiei” ca circumstanta atenuanta, fapt pentru care „bietul” Adolf (si nu numai) nu ar putea fi decat fericit si de care cred ca numai orbirea politica ar fi in stare!!!
Pai daca dupa milionul ala de „epurati” din PCUS si altele cateva de „colaterali”, printre care s-au numarat probabil si unii evrei, propuneti sa se planga mai tare decat dupa cei sase milioane de la Auschwitz sau dupa cele cincizeci de milioane de victime al WWII, ce s-ar mai putea spune???
Domnule Tismaneanu, stiu ca ati muncit mult la carte si ca ati documentat-o foarte bine pentru a demonstra vinovatiile si crimele lui Stalin, dar o carte de autor este totusi o carte de autor, oricat de mult marketing politic v-ati dori nu puteti totusi slabi focul de sub cazanul cu smoala al lui Hitler, trecandu-l pe locul doi pe coperta!
Stiu ca si printre evrei au fost multi care au simpatizat cu comunistii, dar cu fascistii, niciunul, niciodata! Faceti un experiment, mergeti in mijlocul oamenilor si spuneti-i unuia „Comunistule!” si veti vedea cu cat umor si cu cata ambivalenta va va interpreta zicerea, dar ziceti-i unui „Fascistule!”, si l-ati terminat!
V-am sugerat sa cititi, deci sa va informati, inainte de a scrie pe subiecte atat de serioase si de grave. Repet acest indemn. Poate incepeti cu cartea pe care v-am recomandat-o, a profesorului Timothy Snyder:
http://www.amazon.com/Bloodlands-Europe-Between-Hitler-Stalin/dp/0465031471/ref=sr_1_1?s=books&ie=UTF8&qid=1349180322&sr=1-1&keywords=snyder+bloodlands
Va multumesc pentru sugestie si va asigur ca-i voi da curs, ceea ce nu inseamna ca faptele nu vor fi intotdeauna inaintea scrierilor. Va rog sa nu va suparati, am incercat doar sa previn un fals istoric, care poate fi nu numai din intentie, ci si din greseala. Marele Diavol sau Nebun care a declansat Marea Conflagratie Mondiala si care a pustiit o Lume nu merita nici cel mai mic semn de clementa. Va voi citi cu multa atentie lucrarea.
Nu ma supar :) Sunt oricand deschis pentru un dialog informat si intemeiat pe respect mutual.
stimabile vicentiu,
realizarea grafica este ireprosabila caci strict politic vorbind stalin era de stanga, deci apare pe stanga copertii, hitler de dreapta, deci apare pe dreapta copertii.
„Cum putem explica longevitatea spectaculoasa si atat de costisitoare uman a comunismului?”
Domnule Profesor, as aprecia mult un raspuns de cateva randuri la aceasta intrebare.
Nu pot raspunde pe scurt la un subiect atat de vast. Explicatiile sunt sociologice, psihologice, economice, culturale si filosofice. Cheia o reprezinta triada partid-ideologie-teroare. Pot insa recomanda cateva carti pe subiect:
http://www.amazon.com/Communism-History-Modern-Library-Chronicles/dp/0812968646
http://www.amazon.com/Rise-Fall-Communism-Archie-Brown/dp/B008SLF73S/ref=sr_1_1?s=books&ie=UTF8&qid=1348960006&sr=1-1&keywords=archie+brown+the+rise+and+fall
http://www.amazon.com/The-Red-Flag-History-Communism/dp/0802145124/ref=sr_1_fkmr1_1?s=books&ie=UTF8&qid=1348960066&sr=1-1-fkmr1&keywords=peter+priestland+communism
http://www.amazon.com/Comrades-History-Communism-Robert-Service/dp/0674046994/ref=sr_1_1?s=books&ie=UTF8&qid=1348960205&sr=1-1&keywords=robert+service+comrades
Am examinat subiectul in cartea mea despre destinul religiei seculare numita comunism:
http://www.humanitas.ro/humanitas/despre-comunism
Am trecut peste o vara fierbinte. Pot spune ca „The Devil is Here!”
Prin noile (ori nu chiar atat de noile) sale incarnari :)
Domnule Profesor,
Desi profesez in information management systems in zona Arctica a Canadei, sunt un pasionat al documentatiilor referitoare la WWII. O serie de autori recunosteau (in frunte cu Winston Churchill) ca pentru a intelege istoria zilelor noastre, trebuie sa intelegi foarte bine ca a insemnat WWII pentru umanitate.
Mi-am comandat The Devil in History pe amazon.ca si abia astept sa-mi soseasca si sa o incep sa o citesc. In alta ordine de idei, va citesc de ceva timp articolele publicate in media din Romania si mai recent am inceput sa va citesc impresionanata colectie de carti publicate: o sa dureze ceva timp pana voi reusi sa va parcurg munca depusa. Asa ca deocamdata nu sunt in masura sa fac comentarii.
Sunt sigur ca sunteti la curent cu evenimentele care s-au derulat in Romania in ultimele trei sau patru luni. Din punctul meu de vedere sunt absolut infricosatoare. Am fost atat de intrigat de stirile care au ajuns pana si aici in zona arctica a Canadei (CBC North) incat am inceput sa urmaresc video-stream-urile de pe website-urile de news din Romania: ambele „tabere” sperand sa gasesc adevarul undeva la mijloc. Atat posturile antenelor cat si posturile de „dreapta” de tip B1, etc. In special antenele mi-au lasat un gust teribil de amar.
Fractura moralitatii sociale din Romania a atins cote alarmante. Nu ma refer la radicalizarea si polarizarea populatiei, acest lucru este evident, cat mai degraba la o totala neintelegere a realitatilor locale, regionale, continentale si globale cu care se confrunta statul roman.
Cu tot respectul pentru opera pe care ati creat-o de-a lungul anilor am o intrebare. Este posibil sa incepeti un proiect pentru romanul de rand? Este posibil sa concepeti o strategie de comunicare pentru romanii mai putin sofisticati in care sa explicati prapastia spre care se indreapta inexorabil societatea romaneasca? Este posibil sa concepeti un mecanism de comunicare eficient prin care mesajele simple si clare sa intre in mintile si sufletele romanilor?
Cred ca un asemenea proiect ar face un mare serviciu Romaniei. Si nu vad pe altcineva (with genuine professional , ethic and moral credentials) capabil sa o faca.
Thoughts?
Fiindca se opereaza (si cu) notiuni de filosofia religiei (diavol, extaza, apostazie, credinta…), as incerca sa lamuresc?!/nuanta cite ceva. Extaza utopica a ideologiilor, cu diavolul in miezul actiunii, este, pina la urma, o chestiune de timp istoric (pare greu de conceput existenta diavolului in afara gindului, in „timpul anistoric” al divinitatii fara o parte din creatia sa, omenirea). La nivel lingvistic, in ce ne priveste, diavolul face legatura intre cele doua tipuri de timp prin „mecanismul etimologic” al actiunii sale. Diabolon este cel care imprastie, disperseaza, in mod absolut (opusul sau e symbolon, cel ce unifica). Ori, dispersia absoluta este cea care desfiinteaza/anuleaza identitatea, cea individuala si cea colectiva (identitatea e coesiva, nu se poate agrega o identitate fara coeziune). Cind nu mai exista identitate, ceea ce apare (si actioneaza, de fapt) e agentul, diabolon-ul.
Tocmai am urmarit niste video-uri extraordinare de Dave Logan despre leadership aici:
http://www.triballeadership.net/bnet-video
si aici:
http://vimeo.com/2499551
Impresia mea e ca majoritatea societatii romanesti este la nivelul 2 dupa criteriile expuse de David Logan. Teoria lui spune ca e nevoie sa vorbesti in limbajul grupului caruia te adresezi ca sa-l duci pe nivelul urmator. Eu cred ca politicienii Romaniei ar avea mult de castigat invatand sa vorbeasca oamenilor descurajati (nivelul 2) intr-un mod care sa-i duca spre implicare si eforturi de care sa fie mandri. Despre valori nu are sens sa vorbesti decat oamenilor mandri de eforturile lor (si, din pacate, egoisti – nivelul 3).
Credinta in fortele raului (fie ele „diavolul”, „capitalistii”, „evreii” sau „comunistii”) sau nu e altceva decat un mod de a vorbi oamenilor de pe nivelele inferioare. Din pacate, nu are calitatea de a-i duce pe un nivel mai bun. Ii duce in schimb spre nivelul 1 al supravietuirii prin lupta impotriva altora.
Parerea mea e ca, din pacate, „concluzia că nici un partid, mișcare, sau lider nu are dreptul de a dicta adepţilor săi să renunțe la facultățile lor critice” nu e decat „wishful thinking”.
Vad o asemanare interesanta cu problema „datoriilor suverane” – statul care s-a imprumutat are datoria de a rambursa pe creditorul sau dar nimeni nu ii poate impune respectarea datoriei si nici nu il poate pedepsi pentru rapoarte contabile mincinoase (cum stim ca a fost cazul recent cu Grecia). Impunerea prin forta (care se aplica in cazul debitorilor civili) inseamna razboi.
La fel faptul ca nici un partid sau miscare „nu are dreptul” de a dicta adeptilor sai sa renunte la facultatile lor critice suna foarte bine dar cine ii va impune partidului-stat sa nu-si aroge acest drept?
Mult mai util e sa gasim metode de a cladi oameni care stiu sa pastreze valorile umane (cum ar fi modestia) chiar atunci cand situatia nu le-o cere si mai mult decat atat, sa cladim oameni care stiu sa recunoasca acest lucru la altii. Eu cred ca David Logan are o contributie majora in aceasta directie.
Mi-ar placea sa aflu un raspuns la comentariile mele.
Raspunsurile, nu raspunsul, se gasesc in asumarea cunoasterii, a istoriei, a faptelor reale. Judecata mea este una normativa, bazata pe studierea, vreme de decenii, a formatiunilor totalitare. Deci intemeiata pe analiza faptelor. Este o diferenta esentiala intre exigenta respectarii obligatiilor liber asumate intr-o comunitate economico-politica precum UE si proiectele de inginerie sociala impuse prin constrangere si violenta. Ganduri bune.
Domnule Tismaneanu,
Va multumesc pentru raspuns.
Ma tem insa ca exigenta, desi e un pas inainte, nu e inca o solutie a problemei.
In Germania au existat oameni ale caror exigente nu au fost respectate de partidul totalitar al lui Hitler si cu toate astea Hitler a reusit sa construiasca o miscare cu suficienta sustinere pentru a lua puterea.
La fel, in Romania, persistenta unui plagiator dovedit la carma tarii nu se datoreaza absentei unor exigente mai inalte ci, dupa parerea mea, lipsei de educatie a maselor care ar fi dispuse in continuare sa dea votul lor unui partid care sustine un astfel de prim-ministru.
S-ar putea sa gresesc dar sondajele ma fac sa cred ca plagiatul lui Ponta nu a lasat indiferent doar partidul lui ci si marea masa a alegatorilor. Spre deosebire de aceasta, in Italia, faptele scoase la iveala de operatiunea „Mani pulite” (maini curate) au distrus Partidul Socialist Italian prin distrugerea credibilitatii. Aceasta e in esenta o diferenta de educatie si de cultura nationala. Si, din pacate, nu cred ca exigentele exprimate in cercurile intelectuale o pot rezolva.
De aceea, eu cred ca e nevoie de un lider capabil sa transforme cultura nationala care, din pacate, este prea toleranta fata de oamenii fara onoare. Si primul pas este intelegerea acestei tolerante. Parerea mea e ca oamenii sunt prea toleranti pentru ca sunt descurajati si nu au incredere in ei insisi si in optiunile lor. Asta se potriveste cu ce spune David Logan despre nivelul 2 „My life sucks”. Si David Logan mai vorbeste si despre cum poate un lider sa-i conduca pe oamenii de la nivelul acesta la nivelul 3 in care sunt mandri de eforturile lor si chiar mai departe – la nivelul 4 unde sunt mandri de valorile miscarii din care fac parte.
Mi-ar placea sa continuam discutia.
Va multumesc,
Mircea Lutic