Home » Analize »Cultura » Citesti:

Fascinația fenomenelor emergente și nașterea comportamentului colectiv

Adrian Stan ianuarie 7, 2017 Analize, Cultura
33 comentarii 3,557 Vizualizari

Undeva la sfârșitul secolului XIX, atitudinea dominantă în știință era aceea că principalele legi și ingrediente fuseseră deja descoperite. Un curaj nebunesc însoțea această atitudine, dar și o aroganță neproductivă – mai târziu numită “provincialism temporal” [1]- ce se instala în marile centre universitare. Știința secolelor următoare fusese deja trasată, iar destinul cunoașterii umane rezolvat. Nimic nu era dicolo de puterile științei cunoscute, înarmate cu ecuațiile diferențiale ale lui Newton, cu legile termodinamicii ale lui Rankine, Clausius și Lord Kelvin, sau cu ecuațiile electrodinamicii clasice ale lui Maxwell. Comportamentul oricarui obiect din Universul cunoscut putea fi înțeles prin analiza elementelor sale constitutive. Această filosofie care a mers atât de departe încât, în acelasi secol, Laplace definea prezentul ca “efectul trecutului și cauza viitorului”. Chiar mai târziu, la 1900, Lord Kelvin spunea: “Nu mai este nimic de descoperit în fizică. Ne rămâne doar să îmbunătățim măsurătorile.” [2]. Mai mult încă, după ce in 1887, împreuna cu Edward Morley, Albert Michelson dovedea absenta eterului luminifer – punând astfel bazele Teoriei Speciale a Relativitatii a lui Einstein – 7 ani mai tarziu, și pe deplin conștient de importanța măsuratorilor sale, susținea că: “Cele mai importante legi ale fizicii au fost descoperite, iar acestea sunt astazi atât de bine stabilite că posibilitatea ca ele să fie detronate ca urmare a altor descoperiri este infimă. Toate descoperirile viitoare trebuie căutate în precizia masuratorilor, dincolo de a șasea zecimală.” [3].

În această concepție aroganța omniscienței trona, iar ignoranța nu-și găsea locul. Problemele nerezolvate încă erau o chestiune de tehnică de calcul, de finețe și experiență în manipularea termenilor unor ecuații sau a aparatelor de măsură. Consensul asupra acestei stări de fapt în privința funcționării Universului era atat de bine înrădăcinat încat faptul că nimic nou nu mai putea fi descoperit devenise axiomatic.

Una din problemele fundamentale ale comunicării științei este legată de ideea că știinta este exactă, că abilitatea noastră de a calcula precis și a prezice este (cel puțin teoretic) infinită, că daca ni se dă destul timp și avem destule resurse, putem recrea Natura cu ecuațiile noastre, o putem înțelege și prezice. Nu este nici pe departe așa, și alegerea sintaxei “științe exacte” nu facilitează deloc comunicarea, ba dimpotrivă, o face și mai confuză. Concepția datează din secolele XVIII-XIX când lumea academică se congratula în acel consens că totul a fost descoperit și că nimic nu poate scăpa calculului. Implicațiile acestei concepții sunt profunde. Chiar și modul în care fizica este predată astazi, de exemplu, este bazat pe această concepție. În manuale și cursuri sunt de obicei prezentate exemple care pot fi rezolvate, situații care sunt sub controlul complet al aparatului de calcul, probleme care au un răspuns definitiv, fără aspecte necunoscute, fără termeni incerți. Situațiile descrise de aceste ecuații sunt simple exerciții, departe de lumea naturala, de situațiile experimentale. Ele constituie mai degrabă excepții notabile și nu norma. Sunt, de fapt, pedanterii academice.

Este ușor de perceput paralela între acest mod de a preda știintele exacte și certitudinile oamenilor de știință ai secolului XIX. Pentru cei care nu urmează o carieră științifică, se crează impresia că luând legile fundamentale și aplicându-le unei probleme date, vom obține un răspuns precis, exact, că putem prezice astfel comportamentul viitor al unui sistem. Se crează impresia că odata cunoscute legile și componentele, totul este o chestiune de inginerie sau de tehnica de calcul. În realitate lucrurile nu stau deloc așa. Pe lângă descoperirile care aveau să fie făcute în următoarele decade, și pe care nu le vom aborda aici, oamenii de știință ai sfârșitului de secol XIX nu înțelegeau doua lucruri: că legile simple pot avea consecințe impredictibile și că simpla posibilitate de a reduce lumea naturală la legi simple, nu implică posibilitatea inversă de a o reconstrui plecând de la aceste legi. Prima revelație a condus la teoria haosului, iar a doua a condus la teoria fenomenelor emergente [4]. Teoria haosului este o discutie la fel de amplă, poate pentru un alt articol.

Așa cum – prin analogie – mișcările de mase, revoluțiile sau protestele ample sunt fenomene sociale situate dincolo de reprezentarea unui singur individ sau a unui grup restrâns, așa și particulele identice – atunci când sunt în numar mare într-un sistem și interacționează între ele – dau naștere unor fenomene de ansamblu, numite fenomene emergente. Acestea sunt, deci, proprietăți colective, proprietăți ce caracterizează comportamentul ansamblurilor și nu al constituenților elementari ai sistemului [5].

Referindu-ne din nou la fizică, exemplele cele mai familiare de sisteme care prezintă fenomene emergente includ stolurile de păsari (mai ales cele de grauri) [6], dunele de nisip [7], sau vârtejurile de orice tip [8]. Ele sunt ori rezultatul unei dinamici a sistemului departe de echilibru (dunele de nisip după o furtuna [9]), sau se formeaza chiar în timpul acestei dinamici (stolurile de grauri). Intuitiv, un fenomen emergent apare ca un comportament surprinzător, spontan, limitat în timp și ca răspuns la un stimul extern, în dinamica sistemului [10]. În acest context, “surprinzător” înseamnă că existența sa nu poate fi prezisă din analiza constituenților sistemului; structura vălurită a dunelor de nisip nu poate fi prezisă din analiza formei sau a mișcării firelor de nisip individuale [11]. Cu alte cuvinte, întregul nu este numai o sumă a parților, o sumă a consituenților elementari ai sistemului, ci și ceva diferit de această sumă a lor [12].

Pentru că comportamentul unui numar mare de constituenți este imposibil de prezis cunoscând doar comportamentul câtorva elemente, ipoteza că din întelegerea legilor simple (zise și “ale Naturii”) putem extrapola la probleme complexe, nu se confirmă. Odată cu creșterea numărului de componente elementare, proprietați noi apar la scale diferite, și fiecare domeniu se bazeazâ pe legi, proprietați, concepte și generalizări complet diferite, născute din agregarea unui număr mare de componente de la nivelul inferior. Chimia nu este, asadar, doar fizică aplicată, așa cum nici psihologia nu este biologie aplicată. Repet: chimia nu poate fi redusă la fizică, biologia nu poate fi redusă la (bio)chimie, psihologia nu poate fi redusă la anatomie plus fiziologie, și sociologia nu poate fi redusă la psihologie. Acestea sunt, pur și simplu, domenii diferite, în care constituenți elementari sunt alții, și se supun individual unor altor legi decât cei de la o scală inferioară. Revenim astfel la exemplul care opunea complexitatea unei revoluții simplității – aparente, desigur – unui individ.

La momentul actual, așa numita fizică a materiei condensate este unul dintre cele mai active domenii din fizică. În ultimii 20 de ani, resursele computaționale și miniaturizarea functională au permis investigarea proprietățior materiei la nivel de atomi. Și dacă comportamentul fiecarui atom poate fi explicat cu ajutorul fizicii cuantice, ansamblurile de atomi manifestă proprietați complet diferite.

În mod excepțional, în 2016, fenomenele emergente s-au situat în centrul atenției atunci când a venit vorba despre acordarea premiului Nobel pentru fizică.  Ultimul Nobel acordat pentru fenomene emergente data din 2001 când doi fizicieni americani și un neamț au împărțit acest premiu pentru studiul proprietăților condensării Bose-Einstein. Cei trei laureați din acest an s-au remarcat prin studiile lor asupra așa numitelor lichide cuantice topologice.

Pentru a descrie transportul sarcinilor electrice într-un material atunci cînd acesta este plasat într-un câmp electric, se folosește conductivitatea electrică. În general aceasta este o marime are variază continuu. Dacă temperatura unui strat foarte subțire de material, așezat într-un câmp magnetic, este coborâtă până aproape de zero absolut, conductivitatea sa electică nu mai variază continuu ci în trepte. În stratul de material, electronii se comportă ca un lichid cuantic care curge sub acțiunea câmpului electric. Coborând gradual intensitatea câmpului magnetic conductivitatea electrică se dublează brusc, pentru ca mai apoi, la fel de brusc, să se împătrească. Sub actiunea campului magnetic, în lichid se formează perechi de vartejuri care, la temperaturi foarte scăzute, se situează în stransă vecinatate [13]. Numărul acestor perechi variază cu intensitatea câmpului magnetic aplicat (2, 4, 6, …) ceea ce explică variația bruscă a conductivității electrice. Explicarea acestui fenomen emergent le-a adus celor trei fizicieni premiul Nobel.

Recent, s-a pus întrebarea dacă nu cumva chiar gravitația este un fenomen emergent. Descrisă, pentru moment, de Teoria Generală a Relativității, gravitația este vazută ca una dintre cele patru forțe fundamentale în Natura: electromagnetică, nucleară slabă, nucleară tare și gravitațională. Istoria gravitației începe cu Physica lui Aristotel, capată un aspect experimental important cu Galilei, și este fundamentată odată cu apariția Philosophiae Naturalis Principia Mathematica a lui Newton. Cu toate că formalismul lui Newton a reușit să dea o expresie legii gravitației, această forță este “dată” în formularea newtoniană, i.e., nu apare drept consecință a unui fenomen fizic; este pur și simplu impusă în formalism. Pasul următor a fost făcut de Einstein care a dat un motiv apariției atracției gravitaționale. Astfel,  în Teoria Generală a Relativității, atracția gravitațională este rezultatul curburii spațiu-timp în prezența masei. Dar chiar și această teorie nu explică apariția gravitației. Teoria Generală a Relativității tratează gravitația ca pe o consecință a prezenței unei mase, fară a explica procesul prin care atracția gravitațională apare.

Recent, fizicianul olandez Erik Verlinde a încercat explicarea gravitației din punct de vedere microscopic considerând-o un fenomen emergent. Teoria sa dă o explicație câmpului gravitațional ca fiind rezultatul schimbului de informație între diversele regiuni microscopice de spatiu-timp. Practic, atunci când apare o masa într-un volum de spatiu timp, conținutul informațional al diferitelor regiuni se schimbă dând naștere câmpului gravitațional. Departe de a înlocui, pentru moment, Teoria Generală a Relativității, teoria lui Verlinde a trecut deocamdată primul test experiemntal explicând cu success de ce, pentru distanțe mult mai mari decăt diametrul unei galaxii medii, câmpul gravitațional este mult mai puternic decât prezice teoria generală a relativității a lui Einstein. Practic, pentru moment, considerând gravitația ca fenomen emergent, Verlinde a reușit să calculeze corect câmpul gravitațional la distante foarte mari, lucru care în teoria lui Einstein dă un raspuns greșit și necesită introducerea așa numitei materii întunecate pentru a explica deviația luminii la distanțe mari de masa observabilă a galaxiilor. Desigur, alte teste și rafinări ale teoriei sunt necesare [14], dar această revoluționară schimbare de perspectivă, în care gravitația este privită ca un fenomen emergent, este poate, pentru moment, cea mai promițătoare cale de progres.

Fenomenele emergente sunt proprietăți ale sistemelor care apar din interacțiunea colectivă a componentelor acestora, proprietăți care nu pot fi prezise analizând doar structura sau comportamentul un număr redus de constituenți supuși legilor fundamentale. Cu toate că fenomenele emergente sunt omniprezente în știința contemporană și că o parte seminificativă a cercetării de astăzi este axată pe înțelegerea lor, acceptarea și înglobarea lor în structura modului de gandire pare a se confrunta cu o rezistență invizibilă. Reducționismul, posibilitatea de a deduce legi fundamentale prin simplificare, nu implică și posibilitatea de a descrie complexitatea inițială reconstruind-o pornind de la legile fundamentale astfel descoperite. Și poate că asta interferă cu dorința noastră ca efortul de a întelege sa nu fi fost în zadar. Simplul fapt că putem formula aceste legi, nu ne dă dreptul să reducem complexitatea lumii la ele, și nu ne dă dreptul să stabilim o ierarhie a științelor. Fascinația acestor fenomene le face un candidat excepțional pentru știința secolului XXI, iar includerea explorării acestora în cadrul cunoștințelor fundamentale nu poate decât să lărgească orizonturile, evitând provincialismul temporal de care ne-am făcut vinovați în trecut.

NOTE___________________


[1] J. Allen Hynek scrisoare către revista Science, 1 August 1966.

[2] Prelegerea ținută în fața British Association for the advancement of Science. London, 1900. (traducerea autorului)

[3] Discurs la deschiderea laboratorului de fizică Ryerson. Chicago, 1894. (traducerea autorului)

[4] Nota bene: nu există o singură teorie pentru toate fenomenele emergente observate.

[5] Vom numi “constituenti elementari ai unui sistem” elementele mai mult sau mai putin identice care luate impreuna formeaza un sistem. O lada cu mere are drept constituenti elementari merele. Un gaz electronic are drept constituenti elementari electronii.

[6] http://www.pnas.org/content/suppl/2010/06/12/1005766107.DCSupplemental/sm04.mov

[7] https://www.youtube.com/watch?v=a7bX7T8lltI

[8] https://physics.aps.org/assets/45f34f5d-b753-465b-8893-fb119bf15a3f/video1.mp4

[9] https://s3.amazonaws.com/test.classconnection/170/flashcards/390170/jpg/sand-dunes43816.jpg

[10] Exemplele sunt numeroase și vin atât din mecanica clasică cât și din cea cuantică. Ambele domenii au câte un sub-domeniu care se ocupă cu studiul acestor fenomene: mecanica clasică a sistemelor cu mai multe particule și, respectiv, mecanica cuantică a sistemelor cu mai multe particule.

[11] O proprietate interesantă a fenomenelor emergente este că local pot crea ordine, inversând sensul entropiei. Cu alte cuvinte pot produce structuri organizate care local, și deci aparent, scad entropia. Din acest motive fenomenele emergente sunt cunoscute și ca “self-oganizing phenomena”.

[12] P. W. Anderson, More is different, Science 177, 393 (1972).

[13] Odată cu creșterea temperaturii, acestea se împrăștie pe suprafața lichidului cuantic.

[14] Valabilă deocamdată doar în aproximația unui sistem static, sferic și izolat, extinderea teoriei la cazuri mai complexe și dinamice nu va fi ușoară. În plus, această teorie va trebui să raspundă criticilor și mai ales experimentelor.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "33 comments" on this Article:

  1. marton spune:

    Dunele de nisip, desi considerate emergente pot fi reproduse prin dinamica individuala a particulelor.

    • Adrian spune:

      Ciocnirile cu celelalte particule sunt la originea structurii formate. “Dinamica individuala a particulelor” poate fi newtoniana, dar prin ciocniri (adica prin prezenta in sistem a unui numar mare de constituenti elementari care interactioneaza / se ciocnesc), se naste un fenomen emergent care nu poate fi reprodus altfel.

  2. George Ban spune:

    La astfel de subiecte, o scurta prezentare a autorului este obligatorie.
    Ce înseamnă “schimb de informație”? Nu cumva ne jucăm cu cuvintele?

    • Adrian Stan spune:

      Este o imagine intuitiva. O explicatie mai exacta presupune folosirea de notiuni de geometrie diferentiala, spatii anti-de Sitter si teoria informatiei, notiuni mult peste scopul articolului de fata. Mai mult, topicul articolului nu este de a discuta aceasta teorie. O astfel de explicatie ar ocupa spatiul unui intreg articol… poate la urmatoarea confirmare experiemntala a teoriei.

  3. George Ban spune:

    Îmi cer scuze, abia acum am văzut prezentarea autorului. A doua și a treia întrebare rămân.

  4. Florin D. spune:

    Probabil am putea spune ca “viata” este un fenomen emergent rezultat ca urmare a structurarii intr-o anumita configuratie a unui numar semnificativ de atomi si molecule. Continuand, in aceeasi idee, pare plauzibil sa consideram “constiinta” si “gandirea” un fenomen emergent rezultat al atingerii unei anumite complexitati a conexiunilor intre miliarde de neuroni, daca ne referim la un creier “biologic”, si, de ce nu, intre miliarde de orice alte entitati cu proprietati similare neuronilor (dar nu neaparat). Cred ca am putea continua rationamentul, in aceeasi logica, si mai departe. Mi se pare interesant ca gandirea umana, un fenomen emergent, este chiar cea care a definit conceptul acesta. Dar toate acestea par sa fie doar concepte, modele, pe care le folosim pentru a face inteligibil ceea ce senzatiile si perceptiile noastre (destul de limitate se pare) ne ofera. Viata, constiinta, gandirea, fizica, biologia, psihologia, matematica, etc. si conceptele cu care opereaza nu sunt entitati pe care sa “pui degetul”. As zice ca nici nu exista (desi sunt utile) “realitatea” este complet indiferenta in legatura cu numele pe care le dam diferitelor fenomene de care devenim constienti si cu continutul pe care-l atribuim acestor nume. Suntem doar o entitate minuscula a unui ansamblu pe care obisnuim sa-l numim Univers. In ce masura poate o “parte” sa devina constienta de proprietatile emergente care se manifesta doar la nivelul “intregului” in care este inclusa? Vom continua sa elaboram modele, din ce in ce mai precise in a explica fenomenele pe care le percepem si masuratorile pe care le facem, dar nu vom ajunge niciodata sa percepem toate fenomenele si sa concepem acel model unitar care sa le explice in intregime – din fericire.

    • Virgil Iordache Virgil Iordache spune:

      Da, cam asta e schema reducționistă fizicalistă. Din punct de vedere științific sunt câteva probleme, cum ar fi:

      - nu există nici o teorie capabilă de predicție și explicație a fenomenelor mentale prin care variabilele observabile introspectiv, în minte (cu care se ocupă psihologia) să fie cuplate într-un mod științific cu variabile fizice din creier, prin modele matematice etc Nici în ce privește fenomenele biologice nu există vreo teorie de reducere la procese fizice, permanent apar în explicații variabile măsurabile doar la scara entităților vii. Nimeni nu e preocupat să reducă variabila număr de picoare al unui nevertabrat la variabile de scară atomică.

      - teoriile de cuplare (emergență) și teoriile fizice sunt ele însele produse ale minții, e greu de imagina cum ar putea să existe o exolicație a apariției lor prin procese fizice.

      Ca urmare reducționismul fizicalist este mai degrabă o opțiune filosofică decât un adevăr științific. Ca opțiune filosofică e una între mute aletele, cu adepții ei și criticii ei.

      În știință are valoare euristică, în sensul că orientează cercetările.

      gânduri bune,

    • Adrian Stan spune:

      In cuprinsul articolului m-am ferit de astfel de generalizari, referindu-ma doar la discipline. Nu avem un mijloc experimental de a verifica astfel de extrapolari, saltul de la observabil la imaginar fiind enorm in acest caz.
      Pe de alta parte: “Suntem doar o entitate minuscula a unui ansamblu pe care obisnuim sa-l numim Univers. In ce masura poate o “parte” sa devina constienta (?)” mi se pare o intrebare mai mult decat legitima!

  5. radustroe spune:

    Propietatile emergente sunt, in ultima analiza, consecinta cauzala directa/mecanica a propietatilor partilor componente, si nimic altceva, doar ca ele nu pot fi (usor) calculate direct tocmai datorita complexitatii sistemului.
    Un exemplu clasic, sec. 19, e termodinamica fenomenologica (“holistica”) ce s-a dezvoltat complet-axiomatic ignorand structura atomica/moleculara a sistemului dar care in final a putut fi derivata “newtonian” pornind de la propietatile individuale ale moleculelor si cu ajutorul fizicii statistice a lui Boltzmann.

  6. Virgil Iordache Virgil Iordache spune:

    Foarte interesant.

    Legat de teoriile de emergență, de multe ori m-am întrebat dacă ele nu sunt adesea mai degrabă teorii care relaționează fenomene observabile la diferite scale în termenii unor proprietăți măsurabile doar la acele scale.

    Presupoziția că e vorba de interacția dintre părțile unui obiect de scară mai mare decât părțile e o chestiune adiacentă. Decisive sunt variabilele măsurate ale obiectelor de diferite scale.

    Din această perspectivă modelul de organizare ierarhică a materiei în sisteme e un produs teoretic derivat, primare sunt teoriile care caracterizează fenomenele de la fiecare scală în parte și teoriile care cuplează fenomenele de scale diferite.

    • Consonant spune:

      De ce “la scala mare” si nu “la scara mare”?

      • Virgil Iordache Virgil Iordache spune:

        Prefer scară, dar în text e folosit scală, calchiat după engleză, scale. Am zis să mă exprim în acord cu textul. În textele mele folosesc scară.

        gânduri bune,

    • Adrian Stan spune:

      Multumesc pentru apreciere!

      Cu toate ca avem un limbaj diferit, cred ca tindem spre aceleasi concluzii. Intr-adevar, subiectul este cat se poate de interesant si va mai trece ceva vreme pana cand vom avea o imagine clara asupra a ceea ce se intampla, imagine pe care sa o cristalizam intr-o teorie unica.

      • Crivoi D spune:

        Foarte util articol si excelent scris! Problema emergentei eu o vad legata de triada forma-continut-support care presupune o noua paradigma de cercetare a interactiunii corpurilor naturale din Univers. Aceasta paradigma ar trebui sa fie o reuniune a celor doua paradigme/directii de cercetare, si anume: paradigma/directia de cercetare democriteana (cu preponderenta “discret”-ului, si toate celelalte aferente) si paradigma/directia de cercetare platoneana (cu predominanta “continuumului”, s.a.m.d.). Referentul teoriei de interactiune nu poate fi decat corpul natural (entitatea non masica/MASICA care defineste Universul/UNIVERSUL STRUCTURAL_FENOMENOLOGIC). La nivel micro, respectiv, macro corpurile naturale au matrici entropice aferente in care discret-ul si continuum-ul sunt “parti” dialectic legate ale corpului natural si permit explicitarea coerenta a emergentei structurale/organiztionale/functionale ale locului din Univers (vezi, paradigma electroconvergentei corpurilor naturale din Univers).

  7. FlorinM spune:

    Nu prea inteleg concluzia, care e ideea?

    • Adrian Stan spune:

      Nu stiu daca site-ul contributors ofera si suport grafic. Voi intreba si poate reusim sa atasam un desen pentru dumneavoastra.

  8. gigel spune:

    Foarte interesant. Stim putine despre informatie in prezent, la nivel cuantic, bineinteles. Sper sa traiesc clipa in care informatia va fi pusa in relatie directa cu masa si energia asa cum ultimele doua au fost puse in relatie de teoria relativitatii.

    Ar fi bine totodata sa scapam de dark energy si dark matter, chestii pe care oamenii de stiinta le urasc si simt ca sunt acolo doar ca sa umple un model.

  9. Donny spune:

    De cand colonelul sud african J.C. Smuts a scris cartea Holism and Evolution, acum o suta de ani, fenomenele emergente au devenit interesante si pentru savantii occidentali, prea infiltrati de mecanicism. Desi gandirea holista este prezenta de mult in Orientul indepartat.
    Holism = intregul este mai mult decat suma partilor.
    Emergenta=aparitia noutatii prin combinatie, specifica fenomenelor complexe. Atentie, complex este diferit de complicat , pentru ca inseamna mai mult.
    Exista tentatia de a considera emergenta ceva metafizic. Si inca Newton, un mare metafizician, ne-a avertizat: Fizica, pazeste-te de metafizica

  10. Ricochet spune:

    Excelent articol, felicitari.

  11. Fane spune:

    Ma bucur sa gasesc aici un material care sa aminteasca teoria lui Verlinde. Pentru mine conceptele de materie si energie intunecata sunt 100% fantezie, si teoria mentionata face aceste concepte inutile. Sigur, stim din filmele Star Wars ca exista “the Dark side of the Force”; insa din punct de vedere fizica-chimic existenta unei materii care sa NU interactioneze cu radiatia electromagnetica este pura speculatie, ca sa nu zic non-sens (excluzand desigur conditii extreme, ex. gauri negre).

  12. Adrian Stan spune:

    Imi este teama ca ati citit mai mult decat ati inteles…

    • Donny spune:

      Mai bine decat sa intelegi mai mult decat ai citit !
      In articol n-ati dat o definitie clara a fenomenelor emergente si ati lasat posibilitatea de a citi printre randuri. Unele dintre comentarii sunt elocvente in acest sens, De aceea am simtit nevoia sa intervin.
      Iar aroganta de care dati dovada o pun pe seama varstei d-voastra.
      Si nu e vorba de aroganta epistemica.

  13. Ion Adrian spune:

    Oare in momentul asa zisei singularitati a Big Bang sau in speciatie azi inca neinteleasa-eu o denumesc salt specific- nu-si vor fi avand locul fenomene emergente?

    • Adrian Stan spune:

      Greu de spus. Avand in vedere ca fenomenele emergente nu se bucura de o teorie “universala” care sa le descrie, cred ca cel mai bun criteriu pentru a identifica un astfel de femomen este experimentul. La scala de care vorbiti un experiment poate fi facut (o masuratoare) doar ca urmare a unei teorii care sa descrie varii aspecte (care?) ale acelui eveniment ca fenomene emergente. Inca nu avem o asemenea teorie.

  14. Stefan spune:

    Domnule Adrian Stan, permiteti-mi sa va rog sa imi confirmati sau sa imi infirmati concluzia personala in urma citirii articolului dumneavoastra: asa cum la nivel nano exista noi fenomene si legi fizice, diferite de legile fizicii clasice (cel putin in domeniul interactiunilor opto-electro-magnetice) si la nivel macro exista fenomene si legi fizice diferite de legile fizicii clasice (cel putin in domeniul interactiunilor gravitationale). Exista fizica cuantica pentru fenomenele cuantice, fizica newtoniana pentru fenomenele fizicii clasice si probabil fizica fenomenelor emergente pentru fenomene macro/gravitationale.
    Fizica fenomenelor neliniare si de auto-organizare pot explica turbulentele, forma dunelor, cu aplicatii in economie, sociologie, coportamentul multimilor.
    Nu am deloc talent in a folosi multe cuvinte,sper ca ati inteles intrebarea mea, multumesc. :)

    • Adrian Stan spune:

      Confirm. :)
      Permiteti-mi sa reformulez concluziile dumneavoastra, de altfel corecte: la nivel micro si si macro, atat nonlinearitatea cat si complexitatea sistemelor contribuie la aparitia unor fenomene noi, fenomene ce nu pot fi explicate considerand doar un numar limitat de constituenti elementari care se supun asa-numitelor legi ale Naturii.

      • Stefan spune:

        Multumesc domnule Adrian Stan, apreciez raspunsul dumneavoastra.
        M-am gandit la domeniul de frecvente a radiatiilor electromagnetice. In functie de marimea frecventei (sau a lungimii de unda) anumite fenomene sunt predominante: spectrul vizibil vine cu fenomenele lui, spectrul radiatiilor X vine cu fenomenele lui, spectrul radiatiilor fm vine cu fenomenele lui s.a. Probabil ca un astfel de spectru al fenomenelor este si in domeniul metric mechanic/dimensiunii mecanice. In domeniul nano avem fenomenele nano, in domeniul metric, avem fenomenele newtoniene, in domeniul macro, probabil fenomene macro (inca nestudiate/nepopularizate?).
        Frecventa electromagnetica ca si spectru, lungimea mecanica ca si spectru, oare ce ar mai putea fi ca si spectru? Spectrul radiatiilor nucleare?
        Apreciez abilitatile dumneavoastra de communicator, trebuie sa folositi aceasta resursa. :)

  15. daniel spune:

    Tin sa va multumesc domnule Stan ca va straduiti sa faceti accesibila aceasta lume a fizicii de nivel inalt pentru persoane ca mine care nu au capacitatea de a se ridica la acel nivel al cunoasterii.
    Sunt mai rari decat geniile oamenii care sunt capabili de a cobori un pic din stratosfera domeniului lor – oricare ar fi acesta : stiinta, arta, sport – pentru a impartasi privilegiul cunoasterii cu cei care ramanem jos pentru ca nu avem aripi la fel de puternice sau pentru ca suntem prinsi pur si simplu cu altceva (nu putem acoperi totul)…
    Nobletea de spirit nu e a celui care poate vedea adevarul ci a celui care vede adevarul si care simte nevoia sa-l impartaseasca cu ceilalti.

    • Adrian Stan spune:

      Va multumesc foarte mult pentru aprecieri! Cuvintele dumneavoastra ma onoreaza. Voi incerca sa continui cu astfel de teme.

      P.S. Cat despre cei care “raman jos pentru ca nu au aripi destul de puternice”, nu cred ca exista astfel de oameni. Totul depinde de o decizie; de decizia de a face un efort sustinut, zilnic, pentru a atinge un anumit scop, pentru a intelege un subiect, a citi un anumit volum de carti, a rezolva ecuatii la un anumit nivel, a primi un anumit job, sau orice alt scop.

  16. Liviu Gaiță spune:

    Felicitări pentru articol și un gând de recunoștință, pentru că îmi voi permite să fac referire la el în următoarea pastilă pe care o pregătesc într-o serie dedicată swarm intelligence http://www.lapunkt.ro/2016/11/07/inteligenta-asimetrica-cata-avem-nu-este-a-noastra-i-chomski-vs-google/. Interactiunea rapidă între materiale publicate electronic oferă ingredientele și ocazia pentru noi … fenomene emergente. Mulțumiri și cele mai bune gânduri!

  17. Laur spune:

    Interesant. excelent scris! pentru cateva minute m-am simtit ”transportat” in alta parte…



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Adrian Stan


Adrian Stan

Adrian Stan s-a născut la Brașov, este absolvent al Facultății de Fizică a Universității de Vest din Timișoara și în prezent cercetător în domeniul astrofizicii și a s... Citeste mai departe


E randul tau

...primul e termenul curent, din lat. culus. Cu ani în urmă, cineva i-a pus exact această întreb...

de: Funeriu

la "Întâmplări lingvistice triste, hazlii și puțin indecente. Astăzi despre spelling"

Cauta articole

noiembrie 2017
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Oct    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)