Home » Cultura »Educatie »Opinie »Societate/Life » Citesti:

Felul lor de a spune nu

Mihai Maci decembrie 24, 2016 Cultura, Educatie, Opinie, Societate/Life
73 comentarii 9,158 Vizualizari

Cu ceva timp în urmă, Doamna Melania Cincea se întreba de ce tinerii români, atunci când îşi scriu pe reţelele de socializare, folosesc ca limbă de exprimare engleza şi nu româna. Această întrebare m-a făcut mai atent la mesajele care vin din toate părţile şi, într-adevăr, am observat şi eu că – din ce în ce mai mult – engleza tinde să ia locul limbii materne în “comunicarea online”. Bineînţeles, nu mă refer aici la acele persoane care lucrează în companii străine, care au relaţii (profesionale sau de altă natură) cu persoane din străinătate şi nici la cei care fiind departe de casă folosesc engleza ca limbă uzuală în mediul în care se află. Nu, aici e vorba strict de tineri români care li adresează altor tineri români. De ce îşi scriu în engleză şi nu în română? Am încercat şi eu să găsesc câteva răspunsuri, căci – bănuiesc – un singur răspuns nu e în măsură a da seama de un fenomen atât de răspândit.

Mi-am spus, mai întâi, că adolescenţii aceştia scriu în engleză pur şi simplu pentru că (o) ştiu. Spre deosebire de părinţii lor, care fie nu au reuşit să înveţe nici o limbă străină, fie le-au învăţăt târziu (şi le vorbesc greoi, cu un accent indelebil, traducându-şi frazele din română), fie au rămas în ghetoul “gintei latine” (cu spaniola şi italiana), tinerii zilei de azi au crescut într-o lume saturată de media anglofonă (în particular americană). De la desenele animate ale copilăriei – multe netraduse – la “filmele online gratis” (nu întotdeauna cu subtitrare) şi la hit-urile muzicii actuale, de la cărţile tehnice ale gadgeturilor la apps-urile telefoanelor mobile şi la “extensiile” programelor de calculator, totul le-a venit şi le vine în limba engleză. Astfel că au ajuns s-o vorbească oarecum osmotic, cu mult înainte şi mult mai bine decât îi “deprind” orele de la şcoală. Engleza e, într-un anume fel, limba universului lor populat de telefoane cu nebănuite aplicaţii, de filmuleţe comice, de jocuri virtuale şi de conexiuni universale.

Apoi, vorbesc această limbă tocmai pentru că ceilalţi – adulţii – nu o (prea) înţeleg (sau cel puţin nu o folosesc curent). Se ştie, copiii şi tinerii au această tendinţă de a-şi crea limbaje particulare, incomprehensibile din exterior, care marchează deopotrivă apartenenţa la grup a celor iniţiaţi în folosirea lor şi excluderea suverană a tuturor celorlalţi. Engleza îi deosebeşte pe tineri de părinţii lor (şi de mulţi dintre profesori – mai ales “cei de modă veche”) şi, de aceea, e folosită de primii ca o “barieră” generaţională, în spatele căreia sunt doar între ei şi nu mai sunt agasaţi de “trebuie să”-urile maturilor. Pentru cei tineri, engleza nu e doar o limbă, ci şi o mixtură de jargon şi argou, un cod – poate mai eficient decât cel vestimentar – al grupului şi al generaţiei. În plus, engleza mai are o particularitate: spre deosebire de franceză sau de germană poate fi învăţată fără prea mare grijă pentru corectitudinea exprimării. Asta deoarece regulile sunt puţine, frazele scurte şi cuvintele – prea adesea – mono sau bisilabice. Acest minimalism al formelor nu doar că o face foarte accesibilă, ci şi deschide spre o combinatorică – fonetică şi topică – graţie căreia omul (mai ales cel tânăr) îşi poate găsi expresia personală la această vârstă mult mai plenar decât în ceremonialele limbi “continentale”. Iar ceea ce nu se înţelege, se completează cu emoticoni sau cu hohote de râs.

Mai e un lucru de care trebuie ţinut cont: engleza e limba care dă masura lumii de azi. E o banalitate să amintim faptul că lumea s-a schimbat după Al Doilea Război Mondial într-un ritm mai alert decât în celelalte milenii de civilizaţie care ne sunt cunoscute. Iarăşi e un truism e spunem că vectorul principal al acestei schimbări a fost tehnologia. Ei bine, tehnologia aceasta nu a venit peste noi doar ca o avalanşă de obiecte, ci – în egală măsură ca listă de nume (căci e şi acesta unul din privilegiile inovatorului: faptul de a da nume) şi de instrucţiuni de funcţionare. Numele acestea, scurte, vocalice şi ghidul de asamblare a kit-ului ne vin, pentru majoritatea ustensilelor domestice (şi pentru cvasi-totalitatea celor inteligente) din lumea americană şi în limba ei A trăi înconjurat de aceste obiecte – cele mai multe interactive, a fi up to date cu noutăţile care ne (re)configurează viaţa, înseamnă, implicit, a plonja într-un univers anglofon. Upgrade-area la noile tehnologii – şi la limba lor – îi aduce pe toţi cetăţenii planetei, tineri, marginali, şi săraci, în centrul trepidant al prezentului, fără a mai face necesare “riturile de trecere” care validau ascensiunea socială în culturile tradiţionale. “Omul recent” e cel ce vorbeşte limba zilei de azi, cea care îl racordează la problemele şi la oportunităţile lumii actuale.

Engleza e lingua franca a prezentului, rostită cu sute de accente (corespunzând fiecărei naţii căreia-i aparţine locutorul), pe care oricine o întrebuinţează o îmbogăţeşte în felul lui (mai scurtând un cuvânt, mai mutând un accent), e limba științei și a administraţiei (care, difuzând în lume, “formatează” realul nostru cotidian conform unor tipare care se universalizeză), e limba inovaţiei din orice domeniu, e limba web-ului şi a tot ce vine cu acesta (sau prin intermediul lui). E o limbă ubicuă şi vie, care poate fi folosită “creativ” fără nici un apel la literatura anglo-americană, ceea ce face ca ocolul prin “marea cultură” să nu fie necesar şi, astfel, îl scuteşte pe tânăr de o călătorie în lumea morţilor. El vrea lucruri actuale, vrea emoţie, feeling şi intensitate. Ei bine, engleza cu cuvintele ei scurte, cu prescurtările şi acronimele ei, care transformă limbajul aproape în interjecţie (şi, implicit, valorizează descărcarea pasională), le oferă pe toate. În acelaşi timp, ca “vehicol universal al comunicării”, e limba lumii şi a zilei. A vorbi în engleza înseamnă a te proiecta la scara lumii, iar cine o foloseşte în epoca internetului se adresează lumii întregi. Şi lucrul acesta nu are cum să nu rezoneze deopotrivă cu narcisismul juvenil şi cu inevitabila nevoie a fiecărui tânăr de a se adresa întregului univers pentru a fi auzit de singura persoană care contează pentru el.

Lucrurile acestea sunt inteligibile dar, totuşi, chiar adunate, nu explică felul în care înlocuirea limbii materne cu engleza a ajuns “sport de masă” într-un întreg segment al populaţiei. Pentru a înţelege mai bine această deplasare se cuvine să mai observăm un lucru, complemetar celui discutat: felul în care româna literară şi-a pierdut prestigiul şi se estompează pas cu pas din discursul public. Acum un deceniu am fost surprins auzindu-mi studenţii vorbind între ei ca la ţară, ceva mai târziu mi-a fost dat să aud persoane oficiale, exprimându-se – în contexte publice – cu accente rurale. În ultima vreme fenomenul s-a banalizat; pe nimeni nu mai deranjează asemenea lucruri, ba, dimpotrivă, au un aer cool, de particularism – şi de patriotism – local revendicat cu un oarecare panaş. Mi-a fost dat să văd şi emisiuni de televiziune – şi nu din cele cu interviuri stradale din localităţi sinistrate – la care fie gazdele, fie invitaţii vorbeau moroşeneşte, ca la Dèj sau ca-n Vaslui. Nimeni nu le obiecta şi exprimarea aceasta pocită (în raport cu limba literară) trecea ca fiind ceva şic deoarece introducea o nuanţă de exotism în monotonia unei vorbării oarecare. Omul care “comunica” în felul acesta se înfăţişa pe sine ca un soi de coincidentia opositorium: deopotrivă român neaoş, “fiu al satului” lui, dar şi străin venit de departe, ce tocmai a învăţat româna şi vorbeşte o limbă aproximativă, în care unele cuvinte (ce-şi au eufonia lor) sunt incomprehensibile (neiniţiaţilor). Totuşi, nimeni nu părea a observa adevărata problemă a acestui tip de discurs: atunci când limba încetează a mai fi un unificator naţional şi e înlocuită de graiuri idiomatice, naţiunea însăşi se descompune în triburi. Or neoşismul clamat în public exact asta înseamnă: faptul că omul a făcut trecerea de la neamul mare (cel căruia Biserica vrea să-i ridice catedrală), la neamul (adică la tribul, în speţă familia /nucleară sau extinsă/ a) lui, care devine singura genericitate de la care se revendică. La scară socială acest lucru înseamnă că spaţiul public – cel care e al tuturor, fără a fi propietatea cuiva – se dizolvă şi e parcelat de neamuri (şi limbi) diferite şi concurente. Limba, ca vehicol civilizator, ca mediu al întâlnirii şi al dez-străinării necunoscutului, devine argou adică semn de recunoaştere a membrilor diverselor “găşti”, care “privatizează” spaţiul (real şi simbolic) în care nu se mai adună nimeni. De aceea, cum bine spunea Confucius, atunci când oamenii îşi pierd proprietatea limbii, încet – încet se instalează haosul. Îmi amintesc că în copilăria mea, când mergeam la ţară, bătrânii se străduiau – atunci când aveau de-a face cu orăşeni – să vorbească “domneşte”. Acum “domnii” par a reveni la limba bunicilor lor, deşi nimic din felul în care arată şi se manifestă nu ne-ar lăsa să bănuim nişte tradiţionalişti autentici. Cum s-a ajuns aici?

Răspunsul trebuie căutat în şcoală, căci ei îi aparţine menirea de a-i învăţa pe tineri limba corectă, cea care e unificatorul lingvistic al întregului popor. Când limba se degradează, înseamnă că şcoala şi-a ratat una din funcţiile ei esenţiale. Şi aceasta deoarece şcoala are, între alte misiuni, şi pe aceea de lua copiii din mediul familial  – cu idiomul lui propriu – şi de a-i conduce, pas cu pas, la decoperirea umanităţii din ei. Aceasta trece, inevitabil, prin învăţarea limbii comune şi prin dezvoltarea capacităţii de exprimare. Prin intermediul acestora, copilul învaţă să numească cât mai adecvat starea lui lăuntrică şi să caute un ajutor – atunci când întâlneşte dificultăţile vieţii – în moştenirea noastră comună, cea pe care o numim generic cultură. În acest proces, limba e esenţială: fără exerciţiul supleţii ei, copilul (şi, apoi, adultul) nu-şi poate împărtăşi stările ce-l bântuie, tot aşa cum, lipsit de orizontul culturii, nu le poate asocia o semnificaţie. Lipsa culturii şi limbajul precar (fie el şi idiomatic) sunt coextensive cu singurătatea şi cu frustrarea. Iar frustrarea, asemeni setei, se cere imperativ satisfăcută. Cu cât mai rapid şi mai brutal, cu atât mai bine. Carenţa exprimării creează barbari, în toate sensurile cuvântului. Iar barbaria atestă, în amonte, o şcoală în ruină.

Ce face şcoala noastră pentru a cultiva limba română? Patru ani de gramatică şi încă patru de teoria literaturii aplicată pe literatura română. La asta se reduce “Limba şi literatura română” făcută în gimnaziu şi apoi “Literatura română” de liceu. La început sunt patru ani de buchisire a unor reguli care pe măsură ce devin mai formale, proliferează tot mai haotic. “Gramatica Academiei” are, deja, două volume masive; în curând va avea patru, după aceea probabil şaisprezece. La fel ca peste tot – în administraţie, în viaţa publică, oriunde – regulile se înmulţesc, devin tot mai neclare şi de neînţeles şi sfîrşesc prin a nu mai interesa pe nimeni. Cam asta e şi soarta gramaticii de gimnaziu: părţile ei de vorbire şi de propoziţie (cu nesfârşitele analize complementare) nu au decât o singură utilitate – Testarea Naţională de la finele clasei a VIII-a. Apoi nu-i vor mai interesa decât decât pe infim de puţinii ce se vor rătăci prin facultăţile de limbi. Restul vor vorbi în continuare limba casei, fără a face nici o legătură între aceasta şi schemele învăţate la şcoală. Ceea ce se uită – deși numim limba comună “limbă literară” – e faptul elementar că nu prin gramatică se cultivă limba, ci prin literatură. Ei bine, literatura are marele dar de-a lipsi cu desăvârşire din programa de gimnaziu. La vârsta la care copilul se deschide spre lume, spre semeni şi spre sine, la vârsta la care descoperă iubirea şi tristeţea și își pune – acut – întrebarea cu privire la rostul său, nu e nimeni care să-i spună că toate acestea sunt universale şi că ceea ce trăieşte el, departe de-a fi ceva izolat și nesemnificativ, e ceea ce ne defineşte ca oameni. Că de mii de ani cei mai buni dintre noi au încercat să numească aceste stări difuze şi că citindu-i pe marii scriitori nu “învăţăm” la o materie sau pentru o notă, ci călătorim în noi înşine. Că literatura întregii lumi e aici pentru a ne însoţi şi a ne lumina calea la vârsta căutărilor. Toate aceste lucruri sunt bine ascunse de elevii zilei de astăzi. Pentru că manualele lor au doar, pe ici pe colo, mici texte, greu de înţeles pe ce criterii selectate – cu predominanţa clasicilor – al căror rol nu pare acela de-a spune ceva, ci cel de-a ilustra nesfârşitele lecţii de gramatică şi teoria literaturii ce urmează. Aceasta din urmă e cea care contează cu adevărat. Iată, de pildă, o mostră, luată la întâmplare (indicaţii cu privire la concluziile “Argumentării apartenenţei la specia literară – pastel” cu referire la “Iarna” lui Alecsandri): “Construcţia poetică alcătuită din secvenţe care compun un tablou de natură într-un ansamblu foarte coerent, figurile de stil şi imaginile artistice cu mare forţă expresivă, precum şi implicarea afectivă a eului liric în receptarea peisajului sunt argumente convigătoare că poezia Iarna este un pastel.” (în “Limba şi literatura română. Pregătire completă pentru clasele VII – VIII si pentru evaluarea naţională”, Grup Editorial Art, 2014, p. 131). Ce (mai) e de spus? Mai înainte de toate, asta e limba română? Când te uiţi pe fereastră, sau la câmpul din faţa ta “se implică eul liric în receptarea peisajului”? Apoi, câţi dintre noi, citind o poezie, ne vom gândi – mai întâi şi mai întâi – s-o încadrăm într-o “specie” şi apoi să demonstrăm (cu “figuri de stil”) că-i aparţine acesteia? Poate că lucrurile acestea le face – în anumite circumstanţe – un teoretician al literaturii. Dar e necesar să le facă orice elev (şi, prin extensie, orice cititor)? Nu ajungem – prea repede – la un mecanism formal în care nu mai avem poezii (pe care – poate tocmai de aceea – nu le mai citeşte nimeni), ci specii şi genuri literare, debitate în şabloane care pot fi aplicate în orice situaţie, permutând nişte titluri şi termeni? Aşa arată literatura noastră de manual. Care e morala ei? Din 52 de studenţi câţi am în anul I, doar câţiva au au citit altceva decât unele romane (nu toate) din programa de bacalaureat (şi aceştia, de regulă, citesc “literatură motivaţională”). Puşi să rezume unul dintre ele, abia sunt în stare de câteva platitudini. Acesta e rezultatul, direct şi palpabil al felului în care se face “limba şi literatura” în şcoală. La capătul orelor de “analiză” şi de “descifrarea textului” elevii rămân nu doar cu lehamitatea unei munci sterile, ci mai ales cu o ură tenace faţă orice text scris. Căci ei înţeleg esenţialul: textul acela nu vorbeşte despre lumea lor, nu le spune nimic şi nu-i ajută cu nimic în căutările lor. Îl fac pentru că “trebuie” facut şi doar cu gândul de-“a scăpa” cât mai repede (şi mai definitiv) de el. Nimic din ceea ce fac în şcoală nu îi învaţă nici bucuria lecturii, nici frumuseţea limbii. Tot ceea ce le dau orele de română, pe lângă formalismul gramaticii, sunt nişte şabloane gradilocvente descinzând direct din autorii (necitaţi) ai “comentariilor” anilor ’80. Nişte şabloane care au marele merit de-a nu spune nimic, dar de a complica foarte mult nimicul acesta. Ne mirăm atunci că tinerii noştri se uită la telenovele? Poate acestea suplinesc – cu stilul lor simplist şi cu miraculosul de studiou – nevoia de umanitate (şi de poveste) căreia şcoala nu-i răspunde în nici un fel. Ne mirăm că vorbesc rural? Dar limba de manual nu e limba lor (şi – onest vorbind – nu e a nimănui). La fel ca administraţia, la fel ca oamenii politici, la fel ca la “sărbătorile naţionale”, şcoala vorbeşte o limbă aulică, străină de cea în care oamenii îşi exprimă bucuria, tristeţea şi grijile vieţii de zi cu zi. Limba învăţată la şcoală nu foloseşte decât în acest ghetou închis şi izolat de lume (izolare bine păzită de nenumărate inspectorate şi comisii) care e şcoala. Până la urmă, faptul că elevii refuză să vorbească între ei în această limbă calpă e un semn de normalitate. Cum nimeni nu-i deschide către cultură, singura lor limbă rămâne cea a tribului din care fac parte: a familiei şi a satului. Asta e româna zilei de azi: o limbă care se privatizează şi se sfarmă în forme idiomatice, în absenţa unui unificator comun. Acest unificator ar fi trebuit să fie marea literatură a lumii și, evident, literatura română, cea în care şi-au găsit expresia neliniştile şi căutările omului dintotdeauna și, în mod particular, ale omului de pe aceste meleaguri. Menirea pricipală a literaturii e aceea de a-l pune pe om faţă în faţă cu problemele lui; de a da măsura fiecărei epoci și regiuni şi de a decanta semnificaţia experienţelor noastre de viaţă. Însă această literatură a devenit, în cel mai bun caz, un hobby al unei subţiri – şi, tocmai de aceea, mereu ameninţate – subculturi urbane.

Dar, la un alt nivel, face literatura actuală – mai ales cea română – acest lucru? Să judece fiecare. Mie unuia mi se pare că nu. Mai curând îmi vine a crede că literatura actuală se închide în solipsism (fie narativ, fie stilistic) şi, astfel, se condamnă la irelevanţă. La jumătatea drumului dintre o şcoală ce evacuează literatura (mai ales cea universală) în beneficiul unui formalism (pseudo-)teoretic şi o literatură ce se închide în autoreferenţialitate avem ceea ce ne arată sondajele de opinie: cel mai mic număr de cititori şi cea mai restrânsă piaţă de carte din Europa. Nu e nimic surprinzător aici. Căci atunci când literatura refuză problemele omului pentru a plonja în cool şi trendy, ea nu se mai adresează celui ce caută urmele sensului în textul scris. După cum şi limba, atunci când îşi pierde funcţia esenţială – cea a numirii – nu mai e un mijloc de recunoaştere ci, dimpotrivă, un instrument al înstrăinării omului. De la Homer încoace, oamenii şi-au învăţat limba odată cu povestea care le numea stările lăuntrice. În momentul în care noi am disociat aceste lucruri şi am ajuns să le predăm ca pe nişte “tehnologii” oarecare, limba s-a rupt şi ea într-o parte artificială (care a rămas în şcoală) şi una vie (care a investit lumea din afara ei). Tasarea materiei, formalizarea ei tot mai acută (sub presiunea criteriilor de examinare), introducerea unei terminologii funambuleşti (din varii domenii şi teorii) au avut ca efect sclerozarea limbii române de manual în forme pe cât de fixe, pe atât de inutile. Dacă ar fi să judecăm lucid, am realiza că tipul de discurs pe care l-am citat – à propos de poezia lui Alecsandri – nu e nimic altceva decât pastişa neizbutită a unei definiţii ştiinţifice. Însă acolo unde ştiinţa îşi investeşte riguros termenii, genul acesta de definiţii nu face decât să juxtapună sintagme gongorice şi hiperbole fără acoperire. În treacăt fie spus, cred că ar fi cu totului surprinzătoare pentru un elev trecerea de la acest stil aulic, fals şi fad, la o cronică literară în care – culmea! – criticii literari, dezbăraţi de acest vocabular, îşi expun (până la impudoare) opiniile personale într-un limbaj cât se poate de colocvial. Şi atunci, care e raţiunea acestui alexandrinism filologic în care – aşa cum voiau structuraliştii veacului trecut – limbajul îşi creează (graţie structurilor represive ale şcolii) subiecţii: vocali, infantili şi găunoşi? Nu aş putea da un răspuns, însă mi se pare clar că “limba şi literatura” şcolii nu sunt gândite nici de persoane atente la copii, nici de oameni deschişi spre literatură și spre cultură în general.

Un lucru e cert: un copil care traversează învăţamântul preuniversitar – şi nu are şansa unei pasiuni literare, a unui dascăl cu har sau a unei biblioteci aparte – nu are cum învăţa nuanţele limbii şi desfăşurarea ei în literatură. Un asemenea copil va rămâne cu nişte rudimente de gramatică, asemeni parilor putreziţi în ploaie, cu o mulţime de şabloane verbale deprinse din comentarii (care-l vor face să se exprime stereotip şi-i vor bloca libertatea de expresie) şi, eventual, cu amintirea vagă a acţiunii (greu de înţeles) dintr-un roman citit pentru Bacalaureat. Şi, evident, cu frustrarea de a fi prizonierul stărilor ce-l bântuie şi cărora nu le poate da nume. Să nu fim ipocriţi întrebându-ne de ce e atât de mare numărul analfabeţilor funcţionali (adică a celor care ştiu citi, dar nu înţeleg ce citesc) din România. Pentru că şcoala noastră ca atare are drept scop – nerecunoscut, dar nu mai puţin real – tocmai producerea de analfabeţi funcţionali! Contează oare pentru cineva ce înţeleg copiii din “Iarna” lui Alecsandri? Are cineva timp să-i asculte şi să-i ia în serios, pornind de la felul în care se raportează ei la o zi de iarnă? Primeşte şcoala calificative – şi profesorii gradaţii – după ce înţeleg copiii? Să fim serioşi! O ştim cu toţii: învăţarea mecanică a şabloanelor garantează reuşita majorităţii la testări, iar aceasta se reflectă în “cotarea” şcolii şi a profesorilor (inclusiv în ceea ce priveşte meditaţiile). Dacă am vrea ca tinerii să înţeleagă ceva, ar trebui să le dăm răgazul necesar înţelegerii, să îi deprindem – cu largi ocoluri – arta subtilă a numirii, să-i învăţăm lungul exerciţiu al discernământului şi să-i iniţiem în taina exprimării clare. Lucrurile acestea sunt mult prea mult pentru şcoala românească de azi. Ea nu poate nimic altceva decât faimosul Seminar de la Socola al lui Creangă: recitarea ritmică a unor tropi, pe care nimeni nu-i înţelege şi de care nimeni n-are nevoie, “pentru că aşa trebuie” și sub continuă amenințare.

Să mai ţinem cont de un lucru: în ciuda a ceea ce se spune, adesea părinţii îşi fac timp – măcar pe clasele mici – pentru a fi alături de copii atunci când aceştia îşi fac temele. Numai că, cel mai adesea, abia trecută clasa I-a, părinţii se pierd în abisul formulărilor de manual; ei înşişi – adulţi fiind – nu (mai) înţeleg limba de lemn a cerinţelor şcolare (şi, din păcate, nu odată îşi pierd cumpătul de faţă cu copiii). Or, ce altă probă a deplinei inutilităţi sociale a lucrurilor cerute de şcoală poate avea copilul dacă părintele lui, cel care pentru el întruchipează siguranţa vârstei adulte, nu le înţelege şi nu e capabil să le rezolve? Statul crede că rezolvă (măcar în parte) problema penibilei salarizări a cadrelor didactice împingându-i pe aceşti copii la meditaţii, unde nu fac decât să reia (sub presiunea banilor) schemele stupide ale manualelor. În realitate, ceea ce reușește statul este faptul de-a decredibiliza cunoaşterea: din bun universal, accesibil oricărui om cu mintea deschisă, ea devine o marfă la care au acces cei cu bani şi cu pile. Și din bucurie (a descoperirii de sine), devine o corvoadă. Nu e de mirare că, în lumea noastră, expertiza autohtonă e privită cu dispreţ, în vreme ce cea străină e creditată chiar şi atunci când dă greş. Şi, de asemenea, nu e de mirare că, în lumea unei asemenea şcoli, oamenii separă net cunoştinţele de diplome şi, fără a-şi face iluzii asupra primelor, le vând pe celelalte fără nici un scrupul – cu conştiinţa curată a faptului că sunt simple formalităţi pe care “trebuie” să le aibă la “dosar”. Scopul întregii noastre şcoli nu e acela de-al aduce pe elev la înţelegere – de sine şi a lumii – ci cel de a-l deprinde ritualul repetării, la unison, a unor formule magice prin care cineva, acolo sus, crede (sau credea) că lumea poate fi regenerată. Repetarea de către fiecare a acestor formule – sub ameninţarea examenelor – e ţinută a crea acea unitate naţională pe care o invocăm patetic (cel mai adesea tot cu formule stereotipe). În fapt, ea nu creează decât un simulacru de unitate, căci – dincolo de şabloane – copiii gândesc diferit, fiecare în logica clanului lui şi, slăbită coerciţia institituţiei pedagogice, se risipesc – definitiv – în graiuri idiomatice și interese de clan.

Atunci când vorbim de şcoală, noi avem impresia unui tot unitar; în realitate e vorba de ceva descompus în substanţa lui. Recenta dezbatere – aşa firavă cum a fost ea – asupra home-schooling-ului ne-a arătat cât de mare e masa de refuznici, de oameni care la cea mai mică oportunitate alternativă, ar abandona “sistemul”. Ceea ce poartă mai departe şcoala e pe de-o parte inerţia, pe de alta accentuarea presiunii prin formalizarea conţinuturilor, intensificarea controlului, mărirea sarcinilor (atât a profesorilor, cât şi a elevilor) şi jocul pervers cu funcţii şi gradaţii. Dincolo de acestea nu mai e decât neantul unei lipse de rost căreia nimeni nu mai ştie a-i da un nume. Pe măsură ce lucrurile se golesc de sens, formele se multiplică şi devin mai constrângătoare.

Poate datorită faptului că nu sunt – încă – supuşi logicii instituţionale, elevii sunt cei care, organic, rezistă acestei aberaţii. Dacă ne uităm la ceea ce scriu ei în engleză pe reţelele de socializare vom vedea că, cel mai adesea, îşi exprimă stările lăuntrice: bucuria, tristeţea, ataşamentul, indignarea. Or rostul unei limbi e tocmai acela de a numi viaţa lăuntrică a omului. Atunci când nu o mai numeşte, limba decade, se anchilozează şi – finalmente – dispare. Oricât de ciudat ar părea, acesta e destinul pe care şcoala îl pregăteşte limbii române. În ceea ce-i priveşte, tinerii aceştia care-și descriu în engleză pulsiunile sufletului alcătuiesc – deja – o emigraţie internă, sincronă şi paralelă celei externe. Îi includem, formal, în statisticile noastre, dar ei se pregătesc să plece şi să lase în urmă cochilia vidă a unei limbi ce nu mai e în stare să numească realul. Că se vor duce efectiv în lumea largă sau că vor rămâne aici (lucrând în – sau pentru – companii străine) contează prea puţin. Cum, de asemenea, e prea puţin important dacă – un timp – vor vorbi încă limba casei, a tribului sau a regiunii lor. Ceea ce contează cu adevărat e faptul că termenul mediu între limba idiomatică şi cea universală – în speţă româna literară – se estompează progresiv şi, probabil, de la un anumit moment nu va mai fi decât un vestigiu pentru amatorii de antichităţi. Într-un mod pe care urmaşii noştri probabil nu-l vor mai înţelege, am reuşit să ruinăm – prin şcoală! – limba noastră comună. Am artificializat-o, am falsificat-o, am formalizat-o, am transformat-o în şabloane, am desprins-o de literatură şi de viaţă şi am încremenit-o în sterilitatea gramaticii şi a teoriei literare. Acestei limbi moarte, tinerii îi spun: nu! Nu o contestă, nu o deconstruiesc, nu o denunţă; pur şi simplu o părăsesc şi se caută pe ei înşişi şi unii pe alţii într-o limbă capabilă să le numească deopotrivă lumea lăuntrică şi lumea în care trăiesc. Odată cu limba aceasta stereotipă, ei refuză tot ceea ce instituţiile care o folosesc vehiculează drept “România”: patriotismul de tinichea, retorica gângavă a politicienilor, senzaţionalul de televizor, inintelibilitatea actelor administrative. În nimic din toate acestea nu se (mai) regăsesc. Iar atunci când pleacă efectiv, o fac fără nici un regret. Şi acolo unde ajung, îşi vor reconstrui fiecare, aranjând într-un decor propriu, România lui. “Sărbătoarea iei”, a sarmalei, Doodle-ul de pe Google şi Happy New Year-urile ce vor începe să curgă pe Facebook sunt o dovadă a faptului că România Mare devine tot mai mică.

Aşa că acesta e răspunsul pe care cred că-l pot da întrebarii Doamnei Melania Cincea: mesajele acestea în engleză sunt murmurul emigraţei interne, a celor pe care încă nu ştim a-i identifica, dar care mâine vor fi o problemă la fel de mare ca emigraţia propriu-zisă.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "73 comments" on this Article:

  1. Dragos spune:

    Mda…TL;DR

    C o vr s zk asta?

    Limba este in continua schimbare si a fost de cand lumea.

    Asa ca… ffs gtb. :P

  2. Emil spune:

    Din concluziile lui Tom Nichols în eseul lui din 2014 “The death of expertise” (şi nu numai de acolo, eu citez pe cel care mi s-a părut cel mai percutant) se pare că această desconsiderare a punctului de vedere al experţilor nu ar fi un fenomen specific doar României. Mai mult ca sigur proporţiile nu sunt aceleaşi şi sunt convins că corelează cu cei patruzeci şi ceva la sută analfabetism funcţional, Ce vreau să subliniez este că acest fenomen pare să fi devenit universal.
    Cu aceeaşi stimă şi interes. Sărbători fericite, domnule Maci!

  3. adi spune:

    E un fel de furculision, parerea mea. Nu nu mai pentru ca destui scriu incorect, dar stim destule opere clasice pline de frantuzisme. Daca ar fi avut facebook sigur ar fi fost plin de monser, “parol, mitzo sa ma-ngropi” si altele. Poate peste 100 de ani vor fi chinezismele.

  4. Mihai spune:

    TLTR!

  5. The Neacsu spune:

    A vorbi, ca tânăr, în orice limba non-materna este mai ales un diluant. E mai ușor (și acceptabil social) la 12 ani, de exemplu, sa spui ‘hug’ decât ‘te îmbrățișez. Kiss kiss’ decât ‘te sarut’. E o punte utila pentru a vorbi lucruri mari fără a părea ca vorbesti lucruri mari.

  6. Emanuil Tibrea spune:

    Articolul dvs este in linii mari pertinent si actual. As avea doar doua observatii. Prima: cred ca atunci cand va referiti la ceea ce ar trebui sa vorbim noi toti, ar fi mai adecvata sintagma “limba standard” decat cea utilizata de dvs de “limba literara”. Sunt convins ca realizati diferenta asa incat nu mai argumentez. Si a doua: este foarte bine ca observam si comentam, acesta este primul pas, prin care aratam ca am devenit constienti de situatie; dar odata lucrurile constientizate, trebuie sa incercam sa urcam pe palierul urmator, adica sa facem lucruri concrete pentru a imbunatati situatia. Presupun ca atat dvs cat si alte persoane, faceti si lucruri concrete, dar realitatea la nivel de tara ne dovedeste ca ceea ce se face este insuficient. Daca sunteti interesat, mi-ar face placere sa ma contactati si sa discutam despre cum s-ar putea face mai mult si mai eficient.

    • Ioan Gostian spune:

      O idee foarte buna, aceea a d-lui Tibrea, la care ar trebui sa adere toti cei carora le pasa de aspectele mentionate in articol.

    • victor L spune:

      Poate dl Maci a inteles, si pentru el nu mai argumentati; dar ce inseamna “limba standard”?
      Vorbita de cine si unde?
      De betia de cuvinte ati auzit?

  7. Paracelsius spune:

    Frumoasă lamentație. Era şi mai frumoasă dacă autorul nu comitea greşeli de limbă vituperând taman împotriva decăderii limbii. O fi ceva meta?

    • dusu spune:

      ei ! ii vorba de tastatura ; da autoru asta are timp … scrie o litanie lunga ptr cei care au vreme sa l asculte
      io gindesc ca dumnealui ii suparat ca limba ca o miere,argumentul forte prin care romini vechi,regateni, au unit prin cucerire Transilvania, ar putea sa piarda din influenta si cere statului rominilor sa produca mai multa scoala in romineasca

      • Constantin spune:

        Noi astia din vechiul regat simtim ca in 1918 transilvanenii ne=au cucerit. Da’ sa va spun ceva, ne place, pentru ca astfel s-a intregit neamul romanesc. Ne-au cucerit sentimental cu savoarea traditiilor, a particularitatilor de exprimare, cu mai multa ordine, dar si ceva lentoare in actiune. Cat despre limba, intr-adevar, limbile latine, precum cea romana, marturie a continuitatii populatiei daco-romane pe melegurile carpato-dunarene, sunt melodioase, placute urechii. Spre deosebire de cele ungro-finice, ori germanice, as zice, daca cineva ar vrea musai sa faca o comparatie.

        • dusu spune:

          poate aveti dreptate referitor la limbi !?
          io am fost invatat in scoala ca rusa e cea mai melodioasa ! dvs ce ziceti ?
          pe cit sinteti de jmekeri le intoarceti pe toate ca la intorsu armelor din 23 august 44

  8. Ela spune:

    Eu cred ca e vorba si de ignoranta…
    Daca oamenii ar fi informati despre imaginea concreta pe care o percep strainii fata de cineva care-si reneaga limba materna, transmitand astfel jena, frustratia pe care o resimte pentru ca este “doar” roman (pentru ca asta se vede!), cred ca situatia ar fi diferita…!?
    Desigur, e mai comod pentru anglofili sa se inteleaga rapid in grupuri de prieteni, in voiaj, etc., apoi insa, cand vine vorba de lucruri mai serioase, de colaborare si deci de eventuala selectie, va asigur ca e un “sovin” este preferat unui vorbitor de romgleza. De ce? Pentru ca cel care-si respecta identitatea, se respecta si implicit va respecta si pe altii: asa se pare ca functioneaza psihologia umana, si multi oameni sunt la curent cu asta :)
    Dincolo de ridicolul amestecului de romana cu engleza si de impresia de mediocritate intelectuala, se ajunge si la situatii mai perverse, cu consecinte extrem de complexe pentru intreaga societate, de ex tutuirea generalizata! Or, si asta este tot o dovada de ignoranta! Orice limba are, nu doar cuvinte, ci si nuante. Daca americanul se adreseaza si copilului sau, si presedintelui SUA, tot cu “you”, nu inseamna ca e obligatoriu sa facem si noi la fel, ca sa fim cool! Nu suntem cool, suntem iresponsabili, pentru ca pe urma, deplangem agresivitatea verbala si lipsa de respect din Ro!
    In plus, niciun prost vorbitor de limba materna, nu va stapani o limba straina! E verificat!
    Din pacate, unora le ajunge mediocritatea si aproximatiile, iar cei care simt pericolul viitor, nu stiu sa…vorbeasca :(
    Lost in translation, probabil…

    • viorel popescu spune:

      <>

      De fapt lucrurile stau cam asa:

      In Old English, thou was singular and you was plural; but during the 13th century, you started to be used as a polite form of the singular…”

      Daca doriti, dati o cautare dupa “shakespearewords thou and you”

    • David Wilson spune:

      Ela (24/12/2016 la 12:57)

      “Nu suntem cool, suntem iresponsabili, pentru ca pe urma, deplangem agresivitatea verbala si lipsa de respect din Ro!”

      Deci folosind logica dvs., daca un roman se adreseaza altuia folosind un pronume de politete (?):evs. domia-voastra scl,inseamna ca il si respecta ?

      Daca da, dupa parerea mea (si nu trebuie sa fiti de acord cu mine) sunteti intr-o mare eroare: respectul se CASTIGA prin actiuni / fapte si nu neaparat prin modul de adresare.

      Agresivitatea verbala se poate manifesta in diverse moduri: uitati-va la cei mai vocali oameni politici sau jurnalisti romani si “respectul” cu care se adreseaza “inamicilor”. Ca o remarca, cu toate ca americanii folosesc “you”, cel putin politicienii se adreseaza “inamicilor’ politici folosind – cu precadere – cauvantul “bunul meu amic, amicul meu sau alta combinatie folosind acest cuvant”.

      • Ela spune:

        Este inca opinia mea, ca traitul impreuna in societate este civilizat numai cand se respecta o “distanta” intre oameni…
        Nu cred ca respectul trebuie sa se castige, ci ca trebuie sa se acorde oricui, deci tuturora, neconditionat! Eu asa am fost educata, si va asigur ca e mai simplu sa respecti pe toti, decat sa te gandesti, la fiecare pas, daca merita, sau nu, sa fii politicos! In plus, e dificil sa fiti imbrancit si injurat de o persoana care va vorbeste respectuos, indiferent ca sunteti tanar sau varstnic, barbat sau femeie.
        Am studiat un pic fenomenul lipsei de curtoazie din Ro, si am remarcat ca, folosind zilnic o usa pe care scrie “trage” si “impinge”, dupa 3 luni, unii tineri au un comportament de adevarati badarani! Ignora persoanele in varsta, femeile insarcinate, nu le tin usa, se rastesc la cei mai nevoiasi si insulta cu mare usurinta si spor!
        Apoi, traducerile filmelor si ale romanelor, din engleza, este o alta catastrofa, provenita de la aceeasi lipsa de nuante in interpretarea textelor. Tutuiala generalizata deformeaza insasi continutul filmelor sau al cartilor, este altceva ce sa vede in Ro, in comparatie cu originalul!
        Am discutat aceste probleme si la alt nivel si ni s-a raspuns “nu asta conteaza…!” Dar ce conteaza, nu se stie exact…Intre timp, cultura romaneasca se tot duce la vale…

  9. Autentic spune:

    Excelenta analiza, felicitari! Tinerii de toate varstele – tineri la suflet -, au nevoie de autentic, iar sefilor de trib nu prea le pasa atata timp cat ziua de maine pare asigurata material.
    M-am intrebat la un moment dat unde au disparut populatiile care au ingropat tezaurul de la Pietroasa si Hinova (si altele inca nedescoperite de arheologi si cautatori de aur) si de ce avem din limba lor doar “Decebalus per Scorillo” (actualizat probabil “Nastase by Morris”?), tablitele de la Tartaria si cateva sute de cuvinte in vocabularul curent. De ce dialectul latin al colonizatorilor romani a fost adoptat de bunavoie de catre locuitorii statului creat de Burebista, dincolo de interiorul arcului Carpatic pe care il controlau direct?
    De ce intrebarea retorica “cand o sa vina americanii?” a fost inlocuita dupa 40 ani de palpabila manela “cu ce m-am ales in viata?” si raspunsul materialist-dialectic: “ce-am mancat, ce-am baut, ..”etc (speram ca cineva va reactualiza transformarea cantitatii intr-o noua calitate)

    E bine ca Romania are inca suflete tinere, pentru ei rostesc urarea autentica, autohtona si usor adaptata gramatical:
    “Craciun Fericit si Sarbatori Fericite!”.

  10. Adrian spune:

    Nimeni nu-și va (mai) instala vreun program de calculator selectînd limba română (sau alta în afara limbii predefinite “de bază”) după una-două experiențe catastrofale de non-traducere sau bug-uri (poftim!) la tot pasul. Poate părea bizar (iar acum chiar depășit), dar traducerea tehnică e chiar o profesie. Neglijată, dacă nu chiar sabotată, precum multe altele, pe (adică, în baza) “principiul(ui)” las’ că știm noi mai bine, îi păcălim ușor, să iasă banu’.

  11. victor L spune:

    Exista si o alta cauza, sensibila de adus in discutie.
    Nu stiu s-o definesc, dar e ceva asemanator cu jena fata de limba, de obiceiuri.
    Daca ma apropiam de un grup de colegi svabi, care vorbeau in “pasareasca” lor, cind eram aproape isi continuau discutia, dar vorbind romaneste.
    Daca ma apropiam de un grup de unguri, isi continuau imperturbabili discutia in ungureste.
    La diferite sarbatori, tinerii svabi si unguri se imbraca in costume nationale, fara sa faca parte din formatii de dans, cor ori altceva. Le place, nu se rusineaza de frumoasa expresie mioritica “ma, tarane!”
    Parafrazind intimplarea din articolul “Pepita”, de Alina Bratosin, unii ar vrea sa faca ceva “pe limba romana” :P
    Nu exista scuze sa nu iti folosesti limba materna.
    Cum am vorbi acum daca manifestam acelasi zel cind invatam obligatoriu limba rusa, chiar din clasa a IV-a?
    Urmariti-i pe basarabeni ;) unii chiar zic ca nu vorbesc romaneste.
    Dece ne-o fi mintit inaintasul cu “avem o limba ca un fagure de miere”?
    NB,
    nu dati cu parul, ca vreau sa merg pe colindat :P

    • dusu spune:

      vladutz draga; de asta data ti am facut un favor ! te am citit
      ma voi astia ca vladutz,patrioti romini : fiecare stat are dreptul sa si numeasca limba cum ii place
      si asa cum voua rominilor va place romineasca, lasati i si pe moldoveni sa si numeasca limba cum le place ! aveti ginduri ascunse cu ei ? vreti sa i uniti si pe ei ca vorbesc aceasi limba ?
      amu stiu ca familia intreaga a tovarasului basescu a rasuflat usurata; romini se lasa furati, da sa stie ca ii fura un patriot

      • Dan_Bruma spune:

        Oricum ai numi-o tot romaneasca e limba din Basarabia. E acceasi situatie ca la australieni sau americani, ei vorbesc engleza dar îi zic australiana sau americana :) Nu e nici o problema în sine, problema mai mare e ca Dodon vorbeste ruso-moldava si nu romano-moldava.

        • dusu spune:

          si cum faceti dvs distinctie intre ruso-moldava si moldavo-rusa ? functie de cum ati fost setati de statul rominesc ? poate de aceea v i se pare o problema mai mare !?

  12. Cinicul spune:

    Nu numai tinerii vorbesc o limba romana barbarizata de imprumuturi dintr-o engleza aproximativa. Pe Contributors avem numeroase articole infestate cu englezisme si nu sunt toate scrise de tineri semi-analfabeti scoliti prin universitati mediocre din UK sau USA.
    Ziarele audio-vizualul sunt si ele contaminate de acest neo-bonjurism.

    Intre Gulita al Coanei Chirita cu Furculision si Lingurision si Petre Roman si Adrian Severin cu cu neo-frantuzismele anilor 90 si noii noii convertiti la Newspeak-ul din Brave New World-ul sec 21 cu promotie in loc de oferta speciala sau locaţie in loc de pozitie nu exista decat o diferenta de acces la internet.
    Tatal lui Petre Roman si prietenii sau ne-au introdus limba rusa, dom Pedro ne-a readus frantuzismele, iar nepotii stalnistilor anilor 50 ne convertesc acum la trenduri, targeturi.
    Si mai grav este cand intru intr-o intr-o librarie Humanitas si vad ca la usa ma astepta un raft de Promotii. Daca si Humanitas a capitulat la Newspeak, totul e pierdut.
    Abia astept sa va ce se va intampla post-Brexit, cand engleza va deveni o limba de mana a doua in UE. Tare m-as bucura sa-i vad pe neo-englezitii de azi contorsionandu-se sa pronunte niste cuvinte compuse din germana, limba care va deveni, asa cum se cuvine, limba franca a Europei.

    • David Wilson spune:

      @ Cinicul (24/12/2016 la 16:19)

      “Abia astept sa va ce se va intampla post-Brexit, cand engleza va deveni o limba de mana a doua in UE.”

      Nu stiu exact la ce va referiti la “limba de mana a doua”. Cu siguranta stiu ca engleza nu va fi prima optiune in special in inginerie (aviatie, calculatoare etc.) si probabil in afaceri / comert; lucrez cu germani care prefera engleza tehnica.

      In politica, filozofie, muzica si in general in stiintele umane (care nu-i asa nu sunt asa de exacte ca matematica, fizica, ingineria) este mult mai bine sa fie folosita limba materna.

      Cum remarca si @Adrian 24/12/2016 la 14:23) “traducerea tehnică e chiar o profesie.”. As aduga faptul ca in multe tari exista profesia de “technical witter” care cere atat cuunostinte avansate de limba engleza cat si din inginerie, medicina etc., dupa caz.

      • Ciniculs spune:

        English speaking nations n-au fost nicioadata foarte buni la muzica, filozifie si pictura. Au fost si sunt buni la facut baini. Muzica si filozifia au fost un monopol german. Ceea ce se numeste azi muzica sau filozofie sunt niste surogate care dau iluzia valorii.
        Va invit maine la concertul de Anul Nou de la Viena. Uitati alte surogate!

  13. Cristian PATRA spune:

    Excelent articol ! Păcat că mass-media nu e preocupată deloc de involuțiile în ce privește limba romana. La televizor, din aproape toate emisiunile, urla spre tine incultura, necunoașterea limbii romane, “îmbogățirea ” ei cu neologisme, unele inventate ad-hoc, greșeli în pronunțarea denumirilor geografice și multe altele. Ce să mai pretinzi de la un copil, de la un tânăr care își însușește cunoștințele (și) de la televizor / din presă sau din mediul on-line. Lipsa acordului gramatical, pocirea unor cuvinte sunt tot mai răspândite. Eu observ și o tot mai accentuata pronunție cu tenta regionala, parca ne depărtăm tot mai mult de “centrul” vorbirii românești. E plăcut “dulcele grai moldovenesc”, și vorbirea molcomă a ardelenilor, și rostirea rapida a frazelor de către olteni, dar mi-ar plăcea ca în mediul public “elevat” să ascult o limbă românească corectă. Cred ca jumătate din țară spune “s-o dus”, “o făcut” etc în loc de “s-a dus”, “a făcut”. E doar un mic exemplu. Oare ce putem face ? Nu am un răspuns…
    P.S. Nu ma deranjează comunicare tinerilor (și) în engleza, dar măcar sa fie corect făcută…

  14. DG Ontelus spune:

    În maniera care l-a consacrat, autorul denunță pesimist-necruțător blestemul vieții publice românești, magistral numit prima oară de către Titu Maiorescu, în studiul critic de acum aproape un secol și jumătate, intitulat ,,În contra direcției de astăzi în cultura română”; este vorba despre ,,formele fără fond”, devenite o fatalitate pe care nici îndreptățita teorie lovinesciană a sincronismului nu a reușit să o îmblânzească, din păcate. Fără a-l contrazice pe autor, aș adăuga doar că acest îngrijorător fenomen surprins, al unei emergente emigrații interne, în fapt un generalizat exil interior, extins cel puțin la scară generaționistă nu constituie decât încă un simptom al globalizării, o aculturație, o cronicizată criză de identitate. Orice s-ar spune, modernitatea românească este un eșec monumental, o parte din vină aparținând establishment-ului politic-cultural, dar cauza reală fiind discrepanța colosală dintre identitatea medievală a satelor devălmașe și identitatea modernă a târgurilor noastre, discrepanță pe care ultimele două secole, ale modernității, nu au diminuat-o, ci au exacerbat-o, și anume în forme grotești, fantastice, absurde, tragice.

    • Cinicul spune:

      Un comentariu foarte bun.
      As adauga ca fenomenul descris nu este generat numai, sau in principal, de migratia romanilor (cei plecati nu fac prea mult rau limbii romane) ci de tinerii care isi fac studiile pe la universitati mediocre de prin occident. Astazi orice buticar (ma dau si eu in stamba cu achizitii recente ale limbii romane) din Caracal, Dolhasca ori Dej isi trimite fiul/fica la studii in UK, Olanda sau US de unde se intorc si mai agramati. Cei mai multi studiaza Political Sciences (o asociere monstruasa de cuvinte) sau Arts.
      Universitatile private din Romania fac si ele o groaza de rau producand pe banda pseudointelectuali care abia de stiu sa citeasca. Romania are nevoie de maximum 7 universitati solide. Sa ma ierte domnul Maci dar indraznesc sa spun ca pana si Universitatea din Oradea nu-si prea are locul in mediul academic romanesc.
      Migratia spre Spania, italia sau aiurea are insa un alt efect pervers prin depopularea satelor si disparita culturii traditionale. Ce punem in loc? O cultura damboviteana, un amestec de balcanism cu un surogat de occident.

      Discrepanta dintre cultura romaneasca rurala medievala si cea urbana, de imprumut, nu e chiar atat de veche, ea a inceput in perioda intrebelica. Bonjuristii secolului 19 se intorceau de la Paris vorbind frantuzeste, dar scriau in limba romanesca pe care o auzisera la mosiile de la tara, mai mult chiar indreptau aceasta limba. Maiorescu si Eminescu s-au intors din spatiul lingvistic german dar n-au folosit cuvinte nemtesti aruncate alandala in textele publicate.
      Paradoxal perioada cumunista a dus, prin migratia masiva de la tara la oras, la o oarecare nivelare a discrepantei de care vorbiti si la o oarce stergere a diferentelor regionale. Parca-i vad pe neoproletcultistii de azi sarind in sus, dar trebuie sa constatam cu amaraciune ca limba romana vorbita acum 30 ani era mai curata si mai corecta gramatical decat cea de azi. Poate si pentru ca audio-vizualul era foarte redus, dar si pentru ca exista o intelectualitate veritabila.

  15. Ghita Bizonu' spune:

    Dar ce ziceti despre lipsa de educatie ? Educatie in sens general (aveam un coleg de vreo 23-24 ani. Am avut o scurta discutie cand am vazut ca pune 2 “frame” unu cu “Welcome” si altul cu “Have a nice day”. De ce? Pau cum altfel sa zic? I-am explicat scurt juniorului ca in romaneste mai avem si alte urari decat “da-te-m @@@@ mea” si”te bag”. Fiindca i-am explicat intr-un mod “adecvat”a bagat la teasta)

    Dupa parerea mea problema nu este doar scoala (adica “sistemul” si “Statul”) ci si dvoastra profesorii .. astia mai tineri. Ca recitind scrisa dvoastra am avut chiar si eu unele dificiltati de a intelege : aveti ceva de spuns sau doar “va exprimati” adica va dati “intelectual”? Caci trebuie sa va zic un “secret”- adolescentii de azi sunt complet incapabili sa povesteasca si un film (nu ca acum 50 de ani majoritea erau in stare sa fie prea clari dar totusi intelgeai care gagiu este certat cu care gagiu si cine trosneste mai pe care ..) Imi este frica ca adolescentii de azi se uita la televizor cam cu nivelul de intelegere a unei pisici .
    Si oricum astia nu prea inteleg nici ce vor sa zica nici in engleza “de balta” pe care o maimutaresc intr-un jalnic pigin (si totusi piginul este mai util) Scuze tocmai am “jumulit” nitel pe un junior care are ceav dificultai de a intelege ce e aia “shotgun” si asta pe un portal dedicat unor astfel de obiecte.

    Deci domnule profesor “dottore” si parinte … chiar asa nu puteti face nimic? Ceva prin sindicat? Prin societatea “civila”?
    Sau e mai usor sa ne plangem ca Bizonii nu fac nimic?

    A da. Cred ca rostul studiului literaturii este si sa invete tinerii sa poata sa explice inteligibil o si o situatie. Sau mai grosolan zis sa fie in stare sa dea un raport clar :e ripta transmisia sau a sarit o roata? [Multi, prea multi tineri, chiar provenind din familii "educate" sunt incapabili sa explice ceva fara a invoca o anunume parte anatomica de cel putin 2 ori pe minut ... O situatie care poate fi explicata scurt in 90 de secunde .. se prelungeste in 5 minute incoerente in care 1/4 din comunicare se reduce la "ce @@@@ mea" la fiecare inceput de propozitie care propozitie se termina invariabil cu "in @@@@ mea" si fraza se termina -normal, . cum altfel cu - "imi **g @@@@" ]

  16. radustroe spune:

    Un alt simptom, o alta expresie, a fenomenul mai larg al dezintegrarii, risipirii, Romaniei ce a avut loc in ultimii 20 de ani.

    Un fenomen “consonant” cu restul : dezintegrarea economiei nationale (dezindustrializare si capusare cu multinationalele strainilor a ce a mai ramas din economie) urmata de parasirea tarii cu milioanele in urma pierderii locurilor de munca..dezintegrarea sistemelor de sanatate si invatamant, armata, cluburi sportive, cercetare, etc…pierderea suveranitatii (transferata comisarilor EU)..absenta unui proiect national si a unor politici de interes national..disparitia unui orizont de asteptare, a unei proiectarii existentiale intr-un viitor al Romaniei pentru noua generatie (atat cat mai e, am intrat si in colaps demografic dupa 1989).. deznationalizare prin indoctrinare in “spiritul european” cel fara istorie si identitate (vezi promovarea publica a unor propagandisti ca Lucian Boia), etc.

    Asistam la moartea romanilor ca natiune politica, si a statului roman in ultima instanta.. Iesirea din istorie, iesire patronata de elitele politice si intelectuale.

    • dusu spune:

      domnule ; v ati gindit vreodata ca orice este impus cu forta, cind aceasta dispare, lucrurile incep sa revina in matca naturala daca nu mai exista constringeri ?

    • Cinicul spune:

      Aveti dreptate in tot ceea ce spuneti mai putin condamnarea lui Lucian Boia.
      Boia a produs multe carti, nu toate foarte bune dar a avut curajul sa spuna lucruri pe care noi romanii avem cam de mult timp pudoarea sa le ascundem. Daca vrem sa iesim din dezastrul actual trebuie sa stim ce a generat acest dezastru si radacinile lui sunt mult mai vechi, ele incep prin evul mediu.
      Boia scrie si lucruri care nu plac celor care ne vand azi povesti de adormit copiii; cititi spre exemplu Mitul Democratiei, carte publicata mai intai in Franta,
      Am scris deliberat ca Boia a produs si nu a scris pentru ca in ultimii ani Lucian Boia produce carti pe banda rulanta, cate 2-3 pe an, practic scrie pentru bani. Pacat.

  17. ilidia spune:

    Din pacate cei mai multi folosesc o limba engleza rudimentara si o folosesc din snobism…

    • Consonant spune:

      Ati prins bine ideea, foarte succint. Tocmai ma pregateam sa oberv ca facem comentarii la un articol pe “Contributors”, asociat la “Hot News”. In Bucuresti avem “Bucharest Christmas Market” si competitii pe care le numim “Race for …”. Cititi va rog numele zonelor rezidentiale din Bucuresti: nu veti gasi niciuna cu nume romanesc, parca poporul asta ar vorbi limba engleza de doua mii de anii … Daca deschizi televizorul dai de “Breaking News” si “Talk Show”, vezi transmisii “live”, si lista continua cu o lungime enorma.

      Daca atrag atentia ca nu are niciun rost sa scriem “site” si sa pronuntam “sait” fiindca avem cuvantul “sit” care denumeste acelasi lucru, mi se spune ca “despic firul in patru” si primesc tot felul de alte categorisiri (“situs” in latina, “sit” in romana, in franceza “site”, preluat in engleza cu aceeasi scriere “site” dar adaptat pronuntiei englezesti).

      Una dintre marile probleme este ca specialistii tac malc. Eu utilizez doua limbi straine ca limba de lucru si mai cunosc la diferite niveluri inca vreo patru, insa limba romana este cea in care gasesc
      cea mai potrivita exprimare ceea presupune sa gasesc corespondentele cele mai potrivite cu un mic efort, dar cu o recompensa pe masura. Iar profesia mea este foarte departe de filologie.

      Nu este vorba despre tineri, autorul greseste de la inceput: este vorba de o problema globala a Romaniei pe care aproape nimeni nu o observa sau nu vrea sa o enunte fiindca le este teama ca vor fi catalogati drept “nationalisti retrograzi”.

      Este vorba de un mimetism prostesc, lipsa de cultura, supeficialitate, snobism, etc.

      • David Wilson spune:

        @ Cinicul (26/12/2016 la 4:29)

        Bine ati spus “fost recent in Quebec” nu locuit in Quebec; presupun ca turist pe o perioada de cateva saptamani sau luni.

        Daca ati fi locuit o perioada de cativa ani (minimum treii) ati fi perceput altfel realitatile si nu v-ati fi panicat ca “cei 4 milione de francofoni din Canada nu au nici un viitor.” Apropo, sunt multi francofoni care locuiesc in Ontario si Alberta.

        Poate comentariile mele va pot ajuta:

        1.- Limba franceza (franceza canadiana /quobecoaza cum incearca unii s-o numeasca) este limba oficiala si obligatorie in Quebec. Pentru folosirea limbii engleze ca limba oficiala intr-o companie trebuie sa existe o derogare legala (exemplu Bombardier, Pratt and Whitney, Bell Helicopter).

        2.-Limba franceza fiind una din limbile oficiale ale Canadei, este obligatorie si in toate agentiile federale (fie in Quebec sau in orice provincie de limba engleza – din Newfoundland pana in British Columbia).

        O remarca special: sunt foarte putini politicieni / candidati (la nivel federal) care nu sunt fluenti in ambele limbi oficiale; “se orienteaza” avand in vedere marimea bazinului electoral din Quebec (4 din totalul de 36 de milioane) !

        3.- Etichetele / instructiunile de folosire – tot prin lege – pentru orice produs vandut in Canada (fabricat oriunde in Canada sau importat) sunt in franceza SI engleza.

        4.- Sunt scoli (inclusiv la nivel de colegiu) cu predare in limba franceza in unele provincii/teritorii anglofone; si reciproca este adevarata.

        5.- In Quebec (provincie preponderent republicana/anti-monarhie) nu se sarbatoresc zilele oficiale legate de monarhie si nimeni nu se plange de “efecte devastator” : de exemplu Victoria Day….si asta apropo de pericolul “anglofoniei”.

        6.- ” Cel mai eficient atac asupra unei natiuni este distrugerea limbii sale. ” s-ar putea sa fie o confuzie intre “natiune” si “nationalitate”.

        In concluzie nu vad nici un “efect devastator” al ofensivei anglofone asupra viitorului francofonilor.

        In timpul petrecut in Quebec, am remarcat ca orice dialog pe care-l il ai (magazin, statie de benzina, politie etc.) interlocutorul ti se adreseaza mai intai in franceza (ca asa-i legea) iar daca simte o ezitate in raspunsul tau, imediat trece pe engleza. Este si asta un mod de adaptare la situatia de “insula” franceza intr-un “ocean” anglofon.

        Am lucrat 3 ani in Montreal (Quebec) si alti 6 ani in Toronto (Ontario) la aceeasi firma si sunt de 21 de ani in Canada.

        • David Wilson spune:

          Evident raspunsul este pentru @ Cinicul (26/12/2016 la 4:29).

          Rog administratorul sa-l ataseze corespunzator.
          Multumesc.

          • Cinicul spune:

            Recunosc ca am fost ca turist in Quebec. Bilingvismul canadian este un mit, un minim lip service (iarasi am pacatuit de o crima pe care o condamn), nu am cunoscut nici un canadian anglofon sadea care sa cunoasca din franceza ceva mai mult de bonjour si inca cateva cuvinte. In majoritatea aeroporturilor daca raspunzi in franceza functionarii raman blocati. Incercati asta in Vancouver sau Calgary.
            M-au amuzat unele traduceri in franceza de pe aeroporturile sau de pe produsele vandute in Canada. Sunt pline de greseli si, uneori, pline de un umor involuntar.

            NB
            Sunt fluent in franceza si engleza. Pana si sotia mea care stie franceza ceva mai putin decat mine s-a ingrozit.

            • David Wilson spune:

              @ Cinicul (27/12/2016 la 17:04)

              Multumesc pentru comentariile din pozitia de turist si o sa informez parlementarii alesi – la nivel federal si provincial – despre acestea.

              La randul meu v-as ruga sa-i informati pe romani care doresc sa viziteze Canada cam ce-i asteapta aici si ca vor avea surprize chiar daca si-au pus mari sperante cu privire la ridicarea vizelor (de turist).

              Oricum “NB” (de la finalul comentariului dvs.) imi da asigurarea ca cel putin dvs. si cat sotia veti contribui la aducerea Romaniei la nivelul cel putin al unei tari din grupul G7, cu toate imperfectiunile constatate.

          • Cinicul spune:

            “imi da asigurarea ca cel putin dvs. si cat sotia veti contribui la aducerea Romaniei la nivelul cel putin al unei tari din grupul G7, cu toate imperfectiunile constatate.”

            Din pacate sunt si eu plecat pe unde-a uitat mutu iapa si nu sunt mandru de asta. Asta nu ma impiedeca sa vad ceea ce este bun in alte tari si sa nu observ ceea ce este doar propaganda.

            • David Wilson spune:

              @ Cinicul (29/12/2016 la 4:55)

              Propaganda este in viziunea unor turisti (de cateva zile/saptamani) sau a unora cinici / carcotasi. Pentru a va convinge de contrariu trebuie cel putin cativa ani intr-o tara.

  18. Arpad spune:

    Articol oportun si bine argumentat. Felicitāri !
    (Poetul nostru isi scria numele Alecsandri; nu ne costa nimic sa-l scriem la fel…)

  19. victor L spune:

    E un Nu sau o balmajeala :P
    -”HotNews.ro va ureaza un Craciun fericit si sarbatori frumoase alaturi de cei dragi!:
    Un raspuns:
    ” Keep your souls high! (Sâmbătă, 24 decembrie 2016, 20:13)

    SHEAPA [utilizator]
    Sărbători frumoase și liniștite! Sunteți o echipă frumoasă și aveți colaboratori de o înaltă ținută!

    Sper să vă țineți “penița” la fel de ascuțită și în 2017, că subiecte ….. nu dă Doamne ��

    Și dacă e să îmi doresc ceva pentru anul viitor, e să văd și mai mulți jurnaliști tineri și frumoși lângă voi, gata să răstoarne lumea pentru chestii insignifiante …. adevăr, principii, morală civică ….

    Your are #thevoice!
    Thank you for your service. “

  20. Klopo_Tare spune:

    Incredibil de adevărat și la obiect, acest articol! Putem vedea analfabetul funcțional la lucru în ziaristică – expresii incorecte gramatical (ăsta este un lucru explicabil, însă gramatica are ca rol eențial și structurarea gândirii, iar de aici apar greșeli implicite de logică; iar lipsa de logică este o gravă carență profesională, în special la ziariști).

  21. George Gafencu spune:

    In general este bun articolul, însă am câteva comentarii la el:

    1. Deși nu mai locuiesc de 15 ani în România, nu o să fiu niciodată de acord cu măcelărirea limbii române. Este ceea ce ne face pe noi români și trebuie transmisă intactă. Pe la începuturile emigrării am trecut și eu prin faza asta. Lecturile în limba erau greu de găsit 15 ani în urmă, inclusiv în mediul online, și folosirea limbii române devenise dificilă după vreo câțiva ani de folosire numai în comunicare la telefon cu rudele. Însă apariția unei librării românești în Canada și publicațiile românești apărute online m-au ajutat să îmi păstrez limba intactă.

    2. Sunt de acord cu limitarea “focurilor gramaticei”. Am trecut și eu prin școala prin mi-ți-li, ne-vi-le și alte năzbâtii ca astea. Nu ele m-au învățat limba română, ci lecturile masive din timpul copilăriei. Am validat teoria asta când am învățat franceza și engleza. Numai lecturi masive de material lingvistic corect pot educa pe cineva, nu învățarea gramaticii până la nivel de greață.

    3. Măcelărirea limbii române vine tocmai din îndepărtarea de comunicare și literatură. Ceea ce am văzut că se face impresionant în câteva școli americane este impulsionarea comunicării prin crearea de cluburi de dezbatere competițională, pronunțare corectă competițională pentru cei mai tineri sau cluburi de oratorie pentru elevi și studenți. De asemenea literatura nu se face la grămadă. Profesorul de obicei selectează o carte sau mai multe de fapt pentru anul școlar și cartea e disecată în temele de casă și la clasă multidisciplinar. Este discutat spiritul epocii, caracterul personajelor, drepturile acordată de epoca respectivă și alte cele. Eseurile pe care le scriu elevii le educă Abilitățile de comunicare. Sunt multe lucruri care nu se fac bine în școlile americane, însă comunicarea și literatura cred eu că se predau corect.

    3. Nu sunt de acord cu folosirea unor termeni englezești când există termeni românești echivalenți. A vorbi de update când există actualizare pare anacronic. Însă există și destui termeni care nu pot fi traduși în română, cum ar fi clasicul mouse.

  22. victor L spune:

    Din multimea de revoltati, sa ne temem de nasterea unui “Dodon”:
    ” A inlocuit limba romana cu limba moldoveana pe site-ul presedintiei Republicii Moldova”.

  23. euNuke spune:

    Grozav text. L-am citit cu mare plăcere deși suferă de aceleași păcate pe care le analizează referindu’se la limba celorlalți.

    De pildă, ni se explică cu litere îngroșate că limba școlii publice e un soi de păsărească :
    “şcoala vorbeşte o limbă aulică, străină de cea în care oamenii îşi exprimă bucuria, tristeţea şi grijile vieţii de zi cu zi. ”

    Dar cine oare a mai auzit de o limbă “aulică”? Cum poți să înțelegi legătura invizibilă pe care autorul o vede între școală și o curte domnească? Sau poate voia să sugereze că limba școlii este ceva rafinat, elitist, ce nu ar fi de nasul țăranilor hrăniți exclusiv cu snoave iară nu cu opuri de literatură universală? Dacă Facultățile statului ar fi Împărații ale deștepților-cu capu-n-nori atunci limba lor cu siguranță ar fi aulică și s’ar descurca cu ea doar ei între ei. Dar din păcate nici măcar asta nu se’ntampla: universitarii rumâni nu isca mai nimic în afara unor periodice scandaluri sterile.

    Apoi, ni se expune pe un ton grav o teorie a tribalizarii României în care graiurile imaginare au un rol determinant. Iar limba -ni se explică savant- ar trebui să fie instrumentul din mâna elitelor politice și a intelectualilor patrioți prin care s’ar putea realiza ‘civilizarea’ brutelor regionaliste prin extirparea culorii locale. ‘Simt enorm și văz monstruos’: așa se poate descrie discursul ăsta atât de românesc prin fatalismul lui. Aflăm de sumedenie de clanuri ce amenință unitatea și integritatea scumpei noastre țări și a limbii noastre dulci: mitocani analfabeți funcțional, cosmopoliți și bonjuriști, juni anglicizati, profesorași anchilozați în programe, părinți depășiți de situație și academicieni ce produc pe stoc volume de gramatică. Toți par a folosi în mod intenționat un limbaj argotic: sunt toți infractori vinovați de trădarea patrimoniului lingvistic comun. :) Din fericire haosul ăsta e ceva firesc și nu poate fi ‘ordonat’ prin ucaz universitar: așa a fost dintotdeauna limba, împărțită în dialecte și graiuri, liberă și totadata supusă mofturilor unor analfabeți, deschisă uneori la nou, închisă altădată în sine; a evoluat și s’a îmbogățit fără să fie aprovizionată mecanic de o ‘literatură universală’; s’a scindat ori de câte ori între grupuri de populație s’a căscat un hău; a avut emigrație lăuntrică și îmbrățișări neașteptate din partea străinilor; și’a tolerat barbarii seduși de apropierea vreunui Imperiu [roman, persan, turc, austriac, rus, german, britanic, european] dar a și îndurat dragostea posesivă a ‘tiranilor’ grămătici hotărâți să o închidă în colivii savante.

    Dar unde’s tinerii sau, mai bine zis, de ce se află tinerii în această jelanie a “graiurilor idiomatice”*? Tinerii anglofoni nu sunt altceva decât un pretext pentru dezlănțuirea eului liric pricinuită probabil de apropierea sărbătorilor. :) Și sper să nu se supere pe mine domnul Maci: împărtășesc lirismul și pesimismul său uneori, așa că nu sunt deloc mai cu moț. “Murmurul emigrației interne” l’am simțit și eu adeseori și a lăsat o dâră umedă în cuget. Generația acestor internauți anglicizati nu diferă cu nimic de cea a pașoptiștilor și de următoarele generații ce au adus cultura Europei pe meleagurile noastre. Excesele acestei generații anglicizate nu sunt cu nimic mai rele decât cele înfăptuite de ‘barbarii’ franțuzi de la sfârșitul secolului 19. Nici motivațiile nu sunt altele, în general [poate doar impulsul de a'si construi o carieră în Occident, mai puternic ca niciodată]. Recenții sunt la fel de duși cu mintea în altă parte ca și străbunicii lor din intelighenție. Dar, poate cel mai bine ar fi fost dacă pentru acest text erau invitați măcar 2-3 martori/membri ai generației ce utilizează în mod curent engleza în detrimentul limbii materne. Să aflăm de la ei ce și cum și de ce întrebuințează in comunicare zic că ar fi fost mai civilizat, mai corect, decât să speculăm la infinit și să ne strângem apoi lacrimile în batiste.

    “murmurul emigratiei interne”-asta înseamnă să te lași năpădit de eul liric. :)

    *sintagma aceasta -graiuri idiomatice- nu cred că are ce căuta intr’un text despre limbă; cel mai bine ar fi ca autorul să descopere singur de ce.

  24. Razvan Orasanu Razvan Orasanu spune:

    My God, what a stew…..my mustard jumped when I read it :)

    Domnule Macri, scoala romaneasca este condusa de Ministerul Educatiei. Este ministerul care, atunci cand nu a avut un plagiator la varf coleg cu dvs si azi la Universitatea Oradea (nu v-am auzit ultragiat vreodata de aceasta trebusoara) a avut tot felul de aventurieri, birocrati, politruci cu jumatati de idei transformate in sfert-idei odata ce au fost implementate.

    Cand am trecut din sistemul romanesc in cel anglo-saxon am dat prima “compunere” de 5 pagini dintre care vreo trei au fost taiate de profesorul cu training la University of Cambridge. “Irrelevant” a fost singurul cuvant, in rosu. Cam asa.

    Cand se va schimba? Cand va exista o mana de oameni si nu voci singulare ca dvs si mine – o “miscare” , un “nucleu” care reuseste sa gaseasca si sa impuna reforme.

  25. Cinicul spune:

    Limba este ultima bariera defensiva a unui popor. Am fost recent in Quebec si am vazut efectele devastatoare ale ofensivei anglofone. In ciuda tuturor tuturor masurilor de protejare a limbii lor, cei 4 milione de francofoni din Canada nu au nici un viitor.
    Merita mentionat cazul irlandez, un popor complet dezationalizat dupa ocuparea tarii de catre Cromwell. Cum s-a ajuns la asta? Prin bararea accesului la educatie. Putini stiu ca englezii au interzis catolicilor irlandezi (practic majoritatea populatiei locale) accesul in licee si pana la 1871 au interzis predarea in scoli a limbii celtice iralndeze.
    O lectie pe care au preluat-o si perfectionat-o maghiarii in Transilvania, rusii in Basarabia si mai nou ucrainenii “prieteni” in Bucovina si Bugeac.
    Ce am vrut sa spun cu asta? Cel mai eficient atac asupra unei natiuni este distrugerea limbii sale. Cea mai eficienta aparare : educatia. Toate autostrazile din Romania nu fac doi bani daca nu avem o educatie buna.

    Englezii ridiculizeaza controlul pe care Academia franceza il exercita asupra limbii franceze. Poate ca sunt ceva excese in acest control, dar el merita studiat. In Romania Consiliul National al Audiovizualului ar trebui sa amendeze studiourile care schimonosesc limba romana, pe cei care vorbesc gresit gramatical. Ar fi o operatie chirurgicala utila.

    • Kstj spune:

      “Merita mentionat cazul irlandez, un popor complet dezationalizat dupa ocuparea tarii de catre Cromwell.”

      Traiesc printre irlandezi de ani buni si mai degraba mi se pare un popor mandru de radacinile sale, in nici un caz deznationalizat. Da, in majoritatea zonelor se vorbeste engleza, si unii irlandezi vorbesc irlandeza cam cum vorbesc eu latina, deci nu prea mult. Dar mandria de a fi irlandez e reala pt ei, se vad (si pe buna dreptate) a fi o tara mica, dar cu efecte mari (spre deosebire de romanii nostri, care au o tara de vreo cateva ori mai mare, dar isi plang de mila constant ca vai, tara mica, cine ne baga in seama/ce putem face, etc).

      Sau nu am inteles eu sensul cuvantului deznationalizare?

      • Cinicul spune:

        Daca va scriam in ruseste, maghiara sau turceste intelegeati ce inseamna dezantionalizare?
        Sau macar in moldovineste? Daca irlandezii scriu insa in engleza e OK, e un progres.
        Dvs va prefaceti ca nu intelegeti sau traiti degeaba in Irlanda?
        Daca rusii sau ungurii va interziceau accesul la limba romana se chema dezantionalizare, cand au facut-o englezii e scuzabila. Daca copiilor dvs nu li s-ar permite accesul la liceu pentru ca sunt romani ar fi o crima, cand au facut-o engleziii a fost un factor de progress.
        Daca ati fi incercat sa-i fugariti pe rusi sau turci din Romania ati fi azi revolutionar, cand au facut-o irlandezii se chemau rebeli si erau impuscati sau trimisi in Australia, iar actiunea lor se chema riot.
        Sincer sa fiu nu stiu daca meritati sa traiti in tara care v-a oferit ospitalitate pentru ca nu ati inteles nimic din istoria ei.
        In fond tot ce vreti sa spuneti este ca basarabenii ar trebui sa fie mandri ca mai bine de o jumatate din ei abia de vorbesc romaneste, pentru ca in fond limba rusa este mai importanta si in felul acesta au access la mai multe oportunitati.

      • dusu spune:

        imi cer scuze pe domnul cinic nu am avut vreme sa l citesc, dar as remarca : irlandezi sint un popor,romini e o populatie
        io is mindru ca s ardelean si mi rusine daca afla cineva ca s de la romanica

        • Cinicul spune:

          Cu raspunsuri ca ale dvs inteleg de ce am devenit o populatie si nu un popor.

          PS

          Irlandezii din Ulster sunt un popor sau o populatie?
          Nu are rost sa ma discutam ce inseamna o natiune.

          • dusu spune:

            nu ati fost niciodata un popor ! asa ca nu puteati deveni acum populatie
            si inainte tot populatie ati fost doar ca spalarea pe creer si frica de a spune nu a celor mari, au creat aparenta ptr cei ca dvs sa credeti ca sinteti popor.
            platind o multime de jigodii sa spuna neadevaruri sau chiar minciuni sfruntate v o adus aci
            amu v i greu sa priviti realitatea si va revoltati impotriva celor ce incearca sa va aduca cu picioarele pe pamint

            • Cinicul spune:

              Chiar si ardelenii ar trebui sa stie gramatica limbii in care s-au nascut. In rest sa auzim si de bine.

            • Cinicul spune:

              Sunt cam incet la minte (ardelenii n-ar trebui sa ma condamne) dar abia acum am inteles ca dvs sunteti maghiar. Pacat ca n-ati avut curajul s-o reconoasteti de la inceput.

    • David Wilson spune:

      @ Cinicul (26/12/2016 la 4:29)

      Bine ati spus “fost recent in Quebec” nu locuit in Quebec; presupun ca turist pe o perioada de cateva saptamani sau luni.

      Daca ati fi locuit o perioada de cativa ani (minimum treii) ati fi perceput altfel realitatile si nu v-ati fi panicat ca “cei 4 milione de francofoni din Canada nu au nici un viitor.” Apropo, sunt multi francofoni care locuiesc in Ontario si Alberta.

      Poate comentariile mele va pot ajuta:

      1.- Limba franceza (franceza canadiana /quobecoaza cum incearca unii s-o numeasca) este limba oficiala si obligatorie in Quebec. Pentru folosirea limbii engleze ca limba oficiala intr-o companie trebuie sa existe o derogare legala (exemplu Bombardier, Pratt and Whitney, Bell Helicopter).

      2.-Limba franceza fiind una din limbile oficiale ale Canadei, este obligatorie si in toate agentiile federale (fie in Quebec sau in orice provincie de limba engleza – din Newfoundland pana in British Columbia).

      O remarca special: sunt foarte putini politicieni / candidati (la nivel federal) care nu sunt fluenti in ambele limbi oficiale; “se orienteaza” avand in vedere marimea bazinului electoral din Quebec (4 din totalul de 36 de milioane) !

      3.- Etichetele / instructiunile de folosire – tot prin lege – pentru orice produs vandut in Canada (fabricat oriunde in Canada sau importat) sunt in franceza SI engleza.

      4.- Sunt scoli (inclusiv la nivel de colegiu) cu predare in limba franceza in unele provincii/teritorii anglofone; si reciproca este adevarata.

      5.- In Quebec (provincie preponderent republicana/anti-monarhie) nu se sarbatoresc zilele oficiale legate de monarhie si nimeni nu se plange de “efecte devastator” : de exemplu Victoria Day….si asta apropo de pericolul “anglofoniei”.

      6.- ” Cel mai eficient atac asupra unei natiuni este distrugerea limbii sale. ” s-ar putea sa fie o confuzie intre “natiune” si “nationalitate”.

      In concluzie nu vad nici un “efect devastator” al ofensivei anglofone asupra viitorului francofonilor.

      In timpul petrecut in Quebec, am remarcat ca orice dialog pe care-l il ai (magazin, statie de benzina, politie etc.) interlocutorul ti se adreseaza mai intai in franceza (ca asa-i legea) iar daca simte o ezitate in raspunsul tau, imediat trece pe engleza. Este si asta un mod de adaptare la situatia de “insula” franceza intr-un “ocean” anglofon.

      Am lucrat 3 ani in Montreal (Quebec) si alti 6 ani in Toronto (Ontario) la aceeasi firma si sunt de 21 de ani in Canada.

  26. Dan_Bruma spune:

    Problema este ca la un moment dat o limba in raport cu alta poate parea saraca adica nu satisface în mod integral nevoia de traducere rapida si economica (eficace) In fata acestui obstacol de eficacitate preiei termenul direct. Acest fenomen cred ca exista si se manifesta peste tot, barbarismele sint o modalidate de a imbogati limbajul. Din cate stiu americana a preluat multe cuvinte din franceza in mod direct, fiancé par exemplu, sau carte blanche etc. Eu cred ca limba romana este în faza de contact direct cu culturile europeana si americana cele de toate zilele si nu cele din carti. Asta se “traduce” prin importul direct de cuvinte straine ei. Eu nu cred ca este o problema, dimpotriva asta arata ca romanii sint pe cale sa devina un popor european (european people ca sa zic asa) Cred ca se instaleaza in Romania o noua cultura populara, autentica care este pe cale sa-si produca limbajul ei.

    • Cinicul spune:

      Fiancee, carte blanche, entrepreneur, buget, si multe alte cuvinte de sorginte franceza au fost preluate de englezi inainte sa fi existat vreo limba americana (care de fapt nu exista nici azi). Numai Sarah Palin crede in existenta unei limbi americane si asta nu e un titlu de mandrie nici pentru ea nici pentru cei ce-au promovat-o sau vor s-o promoveze.
      Engleza are cca 36% cuvinte de origine franceza, cca 38% saxone (in general cele foarte scurte, ca de exemplu pig, big, etc) si restul de origine latina sau dein alte limbi.
      Invazia normanada din 1066 a insemnat un progress urias in evolutia Angliei, practic asta a pornit ceasul civilizatiei pe acest taram. Nu prea exista nimic remarcabil in UK inaintea invaziei normande (francofone). The Domesday book este un monument de organizare si civilizatie care n-a fost egalat decat peste multe sute de ani in majoritatea tarilor din lume.

  27. Constantin spune:

    Exista lucruri imperfecte in Educatie. Ma amuza sa observ cum sunt relevate si cum evolueaza discursul. Aproape intotdeauna. Pare extrem de dificil de identificat cauzele lor reale, desi o comparatie cu sistemele de educatie performante este la indemana aproape oricui. (Spre exemplu, se vorbeste uneori despre invatamantul din Finlanda, dar parca nimeni nu observa ca fiecare cadru didactic lucreaza cu grupe de 7-8 elevi, in timp ce in Romania clasele sunt de peste 30.)

    Apoi, este nostima solutia propusa. “Daca nu se poate face educatie de cea mai buna calitate, atunci mai bine lipsa!”. Daca scoala nu ofera conditii ideale, mai bine tinem copiii acasa, ca-i invatam noi sa numere pana la 100, iar engleza invata de la televizor. Daca romanii isi vorbesc mizerabil limba si nu sunt capabili sa alcatuiasca din propozitii fraze, mai bine excludem studiul gramaticii din scoala, in speranta ca astfel vor vorbi mai corect. Amuzant, nu?!

  28. Neamtu tiganu spune:

    Ultimele evenimente din germania au dus și la mai multe studîi legate de străini. Pe primul loc sunt sirienii, iar pe al doilea, ghici cine… bIngo, … romanii!?
    Ma întreb în aceste condiții ce relevanta mai are învățarea limbii române, limba care nu prea se vorbește pe aici?

  29. Vlad spune:

    Cred ca e felul lor de a spune da vietii.

  30. Kurt spune:

    Cine cunoaşte două limbi are patru ochi.

    …”.. nu prin gramatică se cultivă limba, ci prin literatură. …”….

    Cum se prezintă „România literară” în primăvara 2018 la Buchmesse Leipzig? O singură limbă literară în ţară (Leagănul respiraţiei, Animalul inimii)? Tara „literară” a lui N.M.? Stat naţional UNITAR centralizat?

    …”… atunci când limba încetează a mai fi un unificator naţional şi e înlocuită de graiuri idiomatice, naţiunea însăşi se descompune în triburi….. „…

    E chiar aşa? Elveţia ca o „naţiune” (sensul politic al cuvîntului) are patru limbi literare, are patru limbi oficiale de stat. Care limbă, care literatură e liantul în Elveţia: franceza, italiana, germana, retoromana? Belgia are trei limbi literare, are trei limbi oficiale de stat. Care limbă, care literatură e liantul: franceza, flamanda, germana (Habsburg, Bibliothek einer verlorenen Welt /Richard Wagner 2014, Hoffman Campe … un bibliotecar la Bruckenthal Hermannstadt… )? Canada are două limbi literare şi multe alte limbi oficiale în cartiere, tolerate şi respectate. Care e liantul…?
    Unde ne sunt traducătorii?

    …”.. mesajele acestea în engleză sunt murmurul emigraţei interne, a celor pe care încă nu ştim a-i identifica, dar care mâine vor fi o problemă la fel de mare ca emigraţia propriu-zisă…. „….

    Tinerii învaţă la scoală, la liceu, la universitate limbi moderne. De ce nu? Le folosec. De ce nu? Folosesc cea ce folosesc ceilalţi tineri din generaţia lor, sunt UP TO DATE, conectaţi digital la un patrimoniu universal. E normal. E bine. E minunat. Libertate!

    ………..”… de ce tinerii români, atunci când îşi scriu pe reţelele de socializare, folosesc ca limbă de exprimare engleza şi nu româna. Această întrebare m-a făcut mai atent la mesajele care vin din toate părţile şi, într-adevăr, am observat şi eu că – din ce în ce mai mult – engleza tinde să ia locul limbii materne în “comunicarea online”…. „…..

    La ce s-a renunţat din Proclamaţia de la Alba Iulia 1918? In textul de faţă găsesc… niţel contrariul. Ce s-a proclamat acolo?! Ce se sărbătoreşte la 100 de ani de la Proclamaţia de la Alba Iulia / 26 de ani Proclamaţia de la Timişoara? Victor Neuman scrie despre Banatul multicultural, multilinguistic. TM2021 luminează prin citoyenii de ieri, de azi şi de mîine. Cîte limbi literare 1716-2016 sunt de citit în Timişoara /Banat (Pe treptele vîntului)? Lucian Boia scrie de spre un viitor deschis.

    … Mi-am spus, mai întâi, că adolescenţii aceştia scriu în engleză pur şi simplu pentru că (o) ştiu. Spre deosebire de părinţii lor, care fie nu au reuşit să înveţe nici o limbă străină, fie le-au învăţăt târziu (şi le vorbesc greoi, cu un accent indelebil, traducându-şi frazele din română), fie au rămas în ghetoul “gintei latine” (cu spaniola şi italiana), tinerii zilei de azi au crescut într-o lume saturată de media anglofonă (în particular americană). De la desenele animate ale copilăriei – multe netraduse – la “filmele online gratis” (nu întotdeauna cu subtitrare) şi la hit-urile muzicii actuale, de la cărţile tehnice ale gadgeturilor la apps-urile telefoanelor mobile şi la “extensiile” programelor de calculator, totul le-a venit şi le vine în limba engleză. Astfel că au ajuns s-o vorbească oarecum osmotic, cu mult înainte şi mult mai bine decât îi “deprind” orele de la şcoală. Engleza e, într-un anume fel, limba universului lor populat de telefoane cu nebănuite aplicaţii, de filmuleţe comice, de jocuri virtuale şi de conexiuni universale…. „…..

    In era digitală tinerii sunt legaţi la un patrimoniu universal, nu sunt „legaţi de glie”. Minunat. JUST IN TIME se obişnuiesc cu un vocabular al generaţiei Google- Smartfone-Facebook. De ce nu? Vocabularul părinţilor are amprenta „vidului” din sfera publică din cei 50 de ani de dictatură autohtonă 1939- 1989 românească, e limitat, e deformat. Cei cu biografia „frîntă” au probleme de vocabular? Mă refer la dascăli, redactori, critici literari (MN în RL), budgetarii din instituţile publice. Cine s-a limitat la limba de lemn cenzurată de regimurile de la Bucureşti (Patria mea a fost un sîmbure de măr)?

    ….”… Pentru cei tineri, engleza nu e doar o limbă, ci şi o mixtură de jargon şi argou, un cod – poate mai eficient decât cel vestimentar – al grupului şi al generaţiei. În plus, engleza mai are o particularitate: spre deosebire de franceză sau de germană poate fi învăţată fără prea mare grijă pentru corectitudinea exprimării. Asta deoarece regulile sunt puţine, frazele scurte şi cuvintele – prea adesea – mono sau bisilabice. Acest minimalism al formelor nu doar că o face foarte accesibilă, ci şi deschide spre o combinatorică – fonetică şi topică – graţie căreia omul (mai ales cel tânăr) îşi poate găsi expresia personală la această vârstă …….” ……

    Vocabularul în engleză se potriveşte cu ritmul de viaţă al tinerilor de azi… … APP. In numai treizeci de ani folosirea universală a limbii engleze a devenit utilă, necesară dacă ne uităm care sunt cei care oferă soluţii noi, oferă global conectare digitală…. acces liber: Microsoft, Google, Apple, Facebook, Amazon. Nici un stat „naţional” nu a creat, nu a impus regulile pentru Word, Excel, explorer. Milioane de cărţi din universităţile SUA au fost digitalizate de Google şi puse în internet: …. foarte multe gratuit. Ce a făcut statul „naţional UNITAR centralizat” cu o singură limbă oficială de stat pentru a fi UP TO DATE cu globalizare în domeniul comunicării digitale? Unde se găseşte un dicţionar, o enciclopedie UP TO DATE românească 2016? G. Liiceanu deplînge volumul mic la comerţul românesc cu cărţi. Era digitală….

    …”.. Omul recent” e cel ce vorbeşte limba zilei de azi, cea care îl racordează la problemele şi la oportunităţile lumii actuale.
    Engleza e lingua franca a prezentului, rostită cu sute de accente ……. e limba științei și a administraţiei (care, difuzând în lume, “formatează” realul nostru cotidian conform unor tipare care se universalizeză), e limba inovaţiei din orice domeniu, e limba web-ului şi a tot ce vine cu acesta (sau prin intermediul lui). E o limbă ubicuă şi vie, care poate fi folosită “creativ” fără nici un apel la literatura anglo-americană, ceea ce face ca ocolul prin “marea cultură” să nu fie necesar şi, astfel, îl scuteşte pe tânăr de o călătorie în lumea morţilor. ….. În acelaşi timp, ca “vehicol universal al comunicării”, e limba lumii şi a zilei. A vorbi în engleza înseamnă a te proiecta la scara lumii, iar cine o foloseşte în epoca internetului se adresează lumii întregi…. „…

    Limba universală s-a creat prin folosirea ei. E vie. Sunt tinerii, userii….. Miliarde Menschenkinder folosec engleza de mult timp. Weltbürger e un sentiment şi o normalitate pentru unii. Tinerii de azi se simt Weltbürger (J.W.Goethe… Weltliteratur… Weltbürger)?
    Vocabularul tinerilor diferă de cel al părinţilor. Da. Fiecare schimbare de generaţii e văzută de unii ca o ruptură. Aşa e . Ruptura se repetă cu fiecare generaţie.
    Libertate. Milioane de sezonieri români au preluat după 1989 răspunderea pentru propriul destin căutind în occident, în sud-estul UE, de lucru. Sezonierii, imigranţii români vorbesc în localităţile unde s-au stabilit temporar/permanent 1990 -2016 cu colegii de lucru, cu vecinii din cartier, cu administraţia locală în spaniolă, franceză, italiană, olandeză, engleză, … .. da şi în engleză ….

    Încotro- România 2017- 2021? Cum se prezintă ţara parteneră la preşedinţia UE? Care UE e de dorit (Vişegrad/Bratislava 2016- suveraniştii- naţionalişti.. … Brexit) 2017- 2021!? Tinerii români 2016 sunt citoyeni cu dublă cetăţenie. Aşa e azi. E normal. E bine. Libertate

    TM2021 luminează prin citoyenii ei, de ieri de azi şi de mîine.
    Shine a light.

    • dusu spune:

      mie articolul mi a aratat cum gindeste autorul
      e evident un romin ! ha ha
      da sa nu se supere ! ii apreciez deschiderea, o insusire mai rar intilnita la romini

    • Vlad spune:

      Accesul liber nu e chiar liber … in sensul ca aplicatiile Microsoft, Apple nu au codul sursa deschis. Acelasi lucru e valabil si pentru Google cu Android-ul al carui cod sursa e distribuit cu Apache 2.0 care nu are copyleft, adica nu se extinde si asupra lucrarilor derivate si care nu se obliga sa distribuie codul sursa, asa cum e de exemplu GPL (Gnu Public License).

      Aplicatiile se supun restrictiilor legislative. De exemplu in USA exista legi de restrictie privind exportul de produse criptografice strong. DMCA (Digital Millennium Copyright Act) este un amendament la o lege care sustine tehnologiile de tipul DRM (Digital Rights Management) adica tehnologii informatice menite sa restrictioneaza partajarea sau cititul cartilor in format electronic. Mai multe puteti citi aici: https://www.gnu.org/philosophy/right-to-read.en.html

  31. Sara Sabău spune:

    Am 15 ani și am învățat 6 ani în altă țară, și din umila mea experiență aș vrea să mă adresez câtorva aspecte.
    Această problemă se regăsește și în alte țări, nu numai în România; abrevierile, limbajul electronic, jargonurile si argourile, toate acestea sunt folosite de către întreaga populație tânără din majoritatea țărilor civilizate. Originea problemei nu este sistemul de învățământ, ci unul din factorii CONTRIBUITORI (poate se simte cineva) sunt ipocriții și ignoranții (adulți) care în loc de a cunoaște și stăpâni limba maternă, o prostituează: “Contributors”, “home” (interfață, pagină principală), “live” (în direct), “breaking news”, “weekend”, “update”, “download”, “hobby”, “upgrade”, cuvinte folosite zi de zi la televizor, la radio, in ziare și reviste, etc. de către indivizi care sunt calificați (sau ar trebui să fie) pentru aceste funcții.
    Cât despre materia predată, toate acele reguli, teorii si formule gramaticale sunt existente peste tot unde ați merge în cantități egale ca în România, dacă nu și mai abundente. Toate materiile, îmlreună cu toate componentele lor ajută la dezvoltare chiar dacă unele se învață un pic mai forțat.
    Este un mesaj apocaliptic nefondat faptul că limba română – din ideile expuse in articol- ar ajunge un “vestigiu pentru amatorii de antichități”. Limba engleză este limba inovației, care pune presiune pe absolit toate celălalte limbi, neținând cont dee mediul in care tânărul individ se află (fie în Romania, sau intr- o alta țară cu un nivel de dezvoltare mai avansat) iar toate aceste țări se vor afla mereu într-un continuu conflict pentru a-și menține fluxul culturii si al limbii.
    În concluzie, părerea mea este că articolul are un fond complet eronat.

    • dusu spune:

      cred ca sint mai batrin ca dvs, dar sa nu intelegeti ca imi arog prin asta o pozitie superioara
      doar ca probabil dvs nu stiti !? formarea poporului rominesc nu a inceput cind a murit Decebal ! constructia lui a inceput abia pe la 1848 si continua si azi. tehnologia e azi depasita,dar sa pierzi friiele limbi ar insemna mai mult din jumatate din argumentul unitati pe care se bazeaza constructia
      de asta se teme autorul si muuulti ca el

      • Constantin spune:

        „cred ca sint mai batrân…”
        Dacă nu ați fi crezut că are vreo importanță nu ați fi adus în discuție vârsta, care intr-adevăr, nu este nicidecum o virtute, dar de obicei aduce mai multă înțelepciune.

        Cu privire formarea popoarelor, român maghiar, ale vecinilor din regiune șamd. există tratate de istorie disponibile [gratuit] inclusiv în rețeaua Internet. Ele ajută, de asemenea, la explicarea unor noțiuni precum „popor”, „stat național” etc. Despre aiurelile (ca să mă exprim elegant) d-lor Dodon și Putin, care vorbesc despre statul Moldovean care se întinde de la Nistru, incluzând o parte din Dobrogea, pâna în inima Translivaniei (atenție, în Moldova mare intră și o parte din secuime!) și despre limba moldovenească, găsiți detalii în literatura d-lui Dughin. Despre Transilvania mare și limba ardelenească găsiți detalii la extremiștii maghiari care păstrează nostalgia Austroungariei (doar că austriecii nici nu vor s-audă de ei, pentru că visează la rândul lor la Austria mare :) ). Cred că Valahia și limba valahă există conform prostiilor lor undeva pe lângă orașul Pitești, pentru că sudul României ar trebui să revină Bulgariei.

        Vă asigur, se găsesc manuale de istorie gratuit online (inclusiv în limbile ardelenească, moldovenească și valahă) iar pentru cei mai mulți cititul nu implică un efort major și nici nu dăunează sănătății…sau greșesc cu privire la difiicultatea citutului, caz în care cer scuze.

  32. Sara Sabau spune:

    @ dusu (28/12/2016 la 14:51)
    Dacă nu vreți să arogați superioritate, de ce îmi dați lecții de istorie trucată? Temerile autorului si a celor mulți alții sunt fabricate; “friile” le pierd si alte țări, nu numai România, cu aceleași efecte, dar limba română are un vocabular prea bogat ca sa fie slabită de englezisme.

  33. David Wilson spune:

    @ Ciniculs (30/12/2016 la 17:32)

    Nu sunt adeptul generalizarilor : fiecare natiune are contributia sa (va place sau nu) la muzica, filozofie, pictura (in general domeniul as zice umanistic) ca si in domeniul stiintelor exacte.

    Multumesc de invitatie: Concertul de Anul Nou il urmaresc de prin anii ’70 la TVR din Romania iar acum din alta tara.

    La Multi Ani !



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Mihai Maci


Mihai Maci

Lector la Universitatea din Oradea. Studii de licenţă (1995), de masterat (1996) şi de doctorat (2007) la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj. Preocupări iniţiale legate de S... Citeste mai departe


România. O iubire din care se poate muri – Gabriel Liiceanu

Gabriel Liiceanu: „Nimeni nu poate spune când alege cineva să nu mai trăiască pentru că viața i-a fost trasă prea jos. Nimeni nu poate spune când anume o societate, acumulând o cantitate de disperare, scârbă și revoltă incompatibile cu pofta minimă de viață, își atinge punctul ei de fierbere. La noi, la români, lucrul acesta e cel mai puțin previzibil. Raportul poporului nostru cu limita a rămas până în clipa de față un mister. Românii numesc «minune» o reacție colectivă pe care nimic n-o prevestește. Și care, raportată la lungile perioade de letargie care o preced, e cu atât mai neverosimilă."

E randul tau

Reforma educatiei din China a cunoscut 2 etape succesive: a) selectia celor capabili pentru a mer...

de: Dedalus

la "Bule, scriitori vii şi bucurii pentru copii"

Cauta articole

iulie 2017
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Iun    
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
31  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)