Scriind despre eroarea de optiune al lui Heidegger din anii 30, deci despre momentul de cecitate in care acesta a vorbit despre „grandoarea istorica a nazismului”, Hannah Arendt observa ca filosoful german a fost prins in furtunile ideologice ale veacului douazeci. Nu gresea citusi de putin. Asemeni unui Lukacs, fascinat de dialectica marxista, Heidegger a imbratisat, pentru scurta vreme, un radicalism politic de dreapta ce s-a dovedit catastrofal. A contat in mare masura faptul ca multi intelectuali (de la Malraux si Sartre la Noica si Cioran) detestau liberalismul si valorile burgheze in general, blamate pentru ceea ce aparea drept mediocritate si filistinism. Revolutiile totalitare erau explozii apocaliptice inradacinate in mit, resentiment si disperare istorica.
In „Cum am devenit huligan”, acel mic tratat de luciditate pe care Mihail Sebastian l-a publicat in anii 30, dupa scandalul provocat de prefata lui Nae Ionescu la romanul „De doua mii de ani”, era detectat faptul ca intre comunism si fascism existau afinitati esentiale legate de ostilitatea ambelor ideologii in raport cu drepturile omului si cetateanului. In eseul sau din volumul Zeul care a dat gres, Arthur Koestler a demontat definitiv rationalizarile care au facut posibila auto-emascularea constiintei critice. Marele sociolog Raymond Aron a definit drogul ideologic totalitar drept opiul intelectualilor.
Convinsi ca se situeaza de partea victorioasa a marilor confruntari istorice, multi intelectuali au fost prinsi in mrejele ideologiilor radicale. Mai intii revolutia bolsevica, apoi alte rupturi categorice in ordinea stabilita, au dus la adeziuni fanatice si pasiuni incandescente. A existat ceva cu totul nou in secolul douazeci: e vorba de combinatia dintre cultul stiintei, mesianism politic, utopism si voluntarism ideologic nemasurat. Logodna intre elite si gloata, examinata de Hannah Arendt in „Originile totalitarismului”, a asigurat formatiunilor revolutionare de dreapta si de stinga reazimul spiritual de care aveau atita nevoie, in pofida profesiunilor de credinta anti-intelectualiste ale doctrinarilor lor (de la Lenin la Goebbels). Era vremea in care, spre a relua o formula a lui Belu Zilber din cartea sa Monarhia de drept dialectic, „se cadea la Partid” (sau la Miscare). Dinu Pillat a surprins mecanismele fanatizarii ca sustrat si substanta a „revolutiei arhanghelice” (Eugen Weber) in romanul sau Asteptand ceasul de apoi. A fost vremea marilor si funestelor betii ideologice.
Secolul douazeci a fost unul in care propaganda a devenit omniprezenta si, in state precum URSS, Germania nazista, ori China maoista, de-a dreptul omnipotenta. In Romania, stalinismul a fost practicat intr-adevar „pentru eternitate”. Partidul de tip nou, inarmat, cum se spunea, cu o ideologie cu pretentii de infailibilitate, a fost principalul agent al disolutiei vechii societati si al constructiei unui univers total inregimentat. Nu gresea, cred, Eric Hobsbawm (el insusi un marxist devotat pana la sfaristul vietii) cind vorbea despre un secol al extremelor inceput in 1914 si incheiat prin prabusirea blocului sovietic in perioada 1989-1991. Primul razboi mondial punea capat un ciclu istoric al “certitudinilor burgheze”. Nu mai era loc pentru civilitate si decenta. Violenta era celebrata drept virtute suprema, iar idealurile umanitare erau denigrate drept tot atitea mituri sentimentale. In ale sale memorii, Stefan Zweig a surprins declinul „lumii de ieri”, notind inspaimintat ascensiunea noilor tribalisme ideologizate.
Lenin, fondatorul partidului bolsevic, maniac al puritatii ideologice, iacobin ca structura mentala si dictator prin temperament, a fost personalitatea ale carei actiuni si viziuni au jucat un rol decisiv in configurarea noilor stiluri politice ale secolului. Pentru Lenin, iar mai tirziu pentru filosoful politic Cal Schmitt, doctrinarul constitutional al celui de-a Treilae Reich, lumea era impartita in prieteni si dusmani. Politicul se reducea la formula anihilarii mutuale a unor rivali ireconciliabili: „Care pe care”. Prin Lenin, ideologia, partidul unic conceput ca elita charismatica, propaganda de masa si cultul organizatiei revolutionare au devenit teme esentiale ale politicii moderne.
Mensevicii si liberalii, nepregatiti pentru un asemenea atac, au fost rapid invinsi. Marea si nefasta inovatie leninista a fost partidul monolitic bazat pe o ideologie cu ambitii transformatoare absolute. “Fara ideologie revolutionara nu exista miscare revolutionara” afirma Lenin, postulind astfel suprematia dogmei. Salvarea este fagaduita aici si acum. Celebrarea Revolutiei si a Istoriei sint pentru Lenin si discipolii sai teme sacrosancte. In numele utopiei revolutionare a societatii fara clase sint acceptate si chiar promovate metode teroriste de lichidare a oricarei opozitii (politice sau spirituale).
Cind Hitler afirma ca „Fuhrerul este legea”, el se facea in fond ecoul tezei leniniste privind caracterul “neingradit de vreo lege al dictaturii proletariatului”. Astazi, cind fascismul si comunismul ca ideologii si miscari globale au suferit infringeri colosale, exista iluzia ca ele au fost simple aberatii in istoria umanitatii. In realitate, totalitarismul (in ambele sale ipostaze) ramine un element al crizei modernitatii. Pe scurt, secolul douazeci, cu ale sale colosale rasturnari sociale si transe ideologice, a fost unul al competitiei dintre mitul totalitar (al revolutiei, natiunii sau rasei) si neincheiatul, mereu amenintatul proiect al individualismului civic. Mult aclamata victorie a democratiei liberale in competitia cu comunismul nu inseamna citusi de putin disparitia primejdiilor totalitare. Furtunile ideologice ale veacului douazeci nu s-au incheiat. Francois Furet a scris despre trecutul unei iluzii, adica al pasiunii utopice marxiste. Dar, cum stim de la Freud, iluziile au si un viitor, in pofida amarelor lectii ale istoriei.
http://www.humanitas.ro/humanitas/actor-procesul-patrascanu
http://www.humanitas.ro/humanitas/a%C5%9Ftept%C3%A2nd-ceasul-de-apoi
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
L-ati ales cat se poate de bine pe Belu Zilber, din toate punctele de vedere. Tipul individului idealist, exaltat, credul -pana in panzele albe- in miscarea revolutionara de stanga, in comunism, in Uniunea Sovietica. Lucrurile au inceput sa se schimbe dupa prima sa vizita in URSS care a avut loc in 1946. TOT in ce crezuse si pentru ce luptase stimabilul revolutionar s-a naruit ca un castel de nisip. A sfarsit prin a ciripi informatii strict secrete despre dezastrul economic din Romania post-belica partii americane, in timpul conferintei de pace de la Paris. Informatiile au fost facute publice in New York Times A fost condamnat pe viata de tovarasii sai de drum. Eliberat din inchisoare in 1964, a criticat sistemul pentru care luptase in Monarhia de drept dialectic, evident lucrare nepublicata pana la moartea sa. S-a intretinut la batranete meditand copii la matematica in apartamentul sau din Bucuresti. Stelian Tanase ii acorda lui Zilber un capitol semnificativ in cartea sa Clientii lu’ Tanti Varvara.
Ati deschis in sapou o portita catre o tema realmente controversata : Heidegger si national-socialismul german. In marginea acestei teme, apar cateva intrebari de neevitat:
Exista in gandirea lui Heidegger ingrediente din care poate fi dedus riguros un proiect existential si politic cu caracter nazist ?
A fost Heidegger nazist ? (Unii biografi spun ca da. Alti specialisti voorbesc de un scurt episod de entuziasm ideologic, dar refuza sa ii fixeze ganditorului o culpa atat de grea.)
A fost Heidegger antisemit ?
Thomas Sheehan – un specialist (american) de prima mana in Heidegger – are doua articole mai vechi* despre viata lui Heidegger in Germania lui Hitler. Daca nu le stiati, vi le recomand calduros spre lectura. (Da, stiu, Sheehan e oarecum un fenomenolog cu simpatii de stanga, insa vorbim de cineva care l-a cunoscut personal pe Heidegger, care i-a rumegat opera cateva decenii si care intrebuinteaza, in hermeneutica lui religioasa indeobste, marile categorii ale gandirii heideggeriene.)
_________
* vezi aici Heidegger and Nazism
Va multumesc pentru comentariu. Tocmai am terminat de scris o recenzie la cartea „Hitler’s Philosophers” de Yvonne Sherratt (Yale UP, 2013). Antisemitismul lui Heidegger s-a manifestat dupa venirea la putere a national-socialistilor. A devenit Rector al Universitatii din Freiburg, a condus (ori macar a aprobat) epurarile profesorilor evrei, a republicat „Sein und Zeit” fara dedicatia pentru prietenul si mentorul sau, Edmund Husserl. Nazistii nu-l considerau insa un personaj de incredere. Era din alta plamada decar un Alfred Bauemler, filosoful oficial al sistemului, un personaj agresiv si mediocru. Dupa parerea mea, Yvonne Sherratt simplifica exceisiv lucrurile. Sunt convins ca stiti pozitia lui Karl Jaspers. Este de amintit ca intre studentii lui Heidegger (dinainte de 1933) s-au numarat Hannah Arendt, Karl Lowith, Herbert Marcuse (toti evrei). Cred ca si Hans Jonas. Habermas l-a numit pe Marcuse „primul heideggero-marxist”.
http://tismaneanu.wordpress.com/2010/05/10/heidegger-nazismul-si-metapolitica/
Buna ziua. Nu e topicul articolului dar la blogul dvs. nu se poate comenta deci intreb aici.
Ati scris , in dialogul ce se constituie drept „Cartea Presedintilor” urmatoarele : ” În fapt însă, Republica Socialistă România, cum am mai spus-o, nu era nici republică, nici socialistă şi nici românească. ”
Acuma las deoparte chestia cu republica si socialista , dar nu pot intelege de ce considerati ca tara nu era romaneasca . :roll: Ati putea, va rog , sa explicati terminologia folosita ? Dvs. faceti referire la perioada de dupa 1965 , cind s-a adoptat noul nume. Daca era vorba de mileniul 3, sec. 21, cind Romania a devenit colonie europeana si qvasi-protectorat american, as fi inteles , dar asa ……
Domnule profesor, cind e vorba de prezentari orale , cum a fost recentul dialog cu Gitenstein , inteleg flip of tongue –dar in lucrari scrise , revazute de redactori , supuse unui oarece” peer review ” , se considera ca autorul isi asuma ce este scris sub numele lui.
Nu e flip of tongue, imi asum ceea ce scriu. Este o parafraza a unei formulari celebre a lui Boris Souvarine–URSS, patru initiale, patru minciuni. Daca era intr-adevar romaneasca acea „Republica Socialista”, de ce a scris Paul Goma „Romani, eliberati-va de romani”? E nevoie sa deconstruiesc acea formulare? Nu, nu era romaneasca acea „republica socialista”, ci comunisto-securista. In rest, cred ca vedem lumea de ieri si de azi destul de diferit. Cum v-am mai spus, sunt sincer flatat ca urmariti cu atata interes ceea ce scriu si spun. Mai ales ca oferta de articole aici, pe Contributors, si nu doar aici, e diversa si generoasa.
Domnule profesor , Souvarine o fi vorbit despre URSS , care era federatie , e cu totul altceva . Goma nu stiu daca e autoritate in materia de care vorbim , dinsul e scriitor , a gasit si el acolo o exprimare mai naspa …Si doar nu preluati toate abordarile lui Goma, nu ? (de ex. „Saptamana Rosie” :wink: )
Dar dvs. sinteti politolog, nu scriitor , si cind afirmati ca Republica nu era Romaneasca , well, se presupune ca operati cu concepte, clasificari, etc. specifice unui political scientist, adica un om care are toate instrumentele la indemana sa faca o asemenea formulare. Nu cred ca veti gasi , nici macar aici, pe „Contributors” , opinii similare . Sigur, e o discutie separata , exista nuante , dar intr-adevar , aveti dreptate, vad cu totul altfel trecutul –macar din punctul acesta de vedere.
Nuantele sint importante, domnule profesor. Spre exemplu , in contextul de mai sus, cred ca nu e intamplator faptul ca „Humanitas” (sau dvs.) a ales sa scrie titlul asa cum apare pe coperta . Dvs. , domnule profesor, chiar sinteti de acord cum apare titlul volumului ?
http://goo.gl/2gXaF
http://tismaneanu.wordpress.com/2013/05/23/cartea-presedintilor-iliescu-constantinescu-basescu/
Eu am adresat , respectuos , o intrebare autorului cartii ,in legatura cu titlul ales –si inca astept un raspuns , nu un link . Nu e o intrebare intamplatoare , e in legatura cu fraza la care faceam referire, si sint convins ca ati inteles despre ce e vorba. Dar daca nu , si pentru ca mi-ati recomandat a citi si alte articole pe „Contributors” , va recomand la rindul meu a citi titlul unui articol de azi, de pe aceasta platforma , scris de Marius Dobre. Nu e greu de gasit , e chiar deasupra textului dvs.
Cat priveste linkul oferit, well, tocmai asta imi recomandati ?!? Pai de acolo am preluat citatul din comentariul meu, nu ? Dar , precum spuneam si altadata, link for link :
http://www.goodreads.com/book/show/708516.The_Look_It_Up_Book_of_Presidents
1. Titlul este ales, in chip consensual, de ambii autori. Nu as citi mai mult (sau mai putin) in el decat spune. 2. Multumesc ptr recomandare. 3. Cum nu toata lumea stie adresa blogului meu, iar Dvs faceti referire la el, mi se pare firesc sa o postez. Propun sa revenim la tema articolului.
Domnule Profesor Tismaneanu,
„Dar, cum stim de la Freud, iluziile au si un viitor, in pofida amarelor lectii ale istoriei.”
Toate iluziile au un viitor…
http://www.cafegradiva.ro/2013/05/hannah-arendt-incerca-sa-intelegi-nu.html?utm_source=feedburner&utm_medium=email&utm_campaign=Feed%3A+CafeGradiva+%28C%40fe+Gradiva%29
Multumesc ptr link. Chiar ieri discutam cu un prieten: Margarete von Trotta a a regizat si flimul despre Rosa Luxemburg. Despre RL, Hannah Arendt a scris candva un impresionant eseu (recenzie la biografia scrisa de istoricul britanic J.-P. Nettl). Trecutul si viitorul iluziilor: Francois Furet si-a intitulat cartea la care ma refer (Le passse d’une illusion) ca aluzie la Freud, Die Zukunft einer Illusion:
http://gutenberg.spiegel.de/buch/929/1
Evident, toate iluziile, ori cele mai multe, au si un viitor, mai ales religiile (traditionale si seculare). Dar au si un prezent :)
With all due respect, Dr. Tismaneanu, nu cred ca m-am departat f. tare de subiect. Ati titrat „opiul intelectualilor” si spuneti ca ” Furtunile ideologice ale veacului douazeci nu s-au incheiat.”
Indeed. Atunci cind considerati ca „Republica ….Romania ” nu era romaneasca , ce se poate deduce ? Nici macar iredentistii maghiari , celebri cu agresivitatea lor in anii ’70 nu au mers asa departe. Dar ei macar nu erau politologi , nu pretindeau a fi neutri , obiectivi . Inteleg ca ati considerat , in „Raportul Final…” ca regimul a fost „ilegitim si ilegal” dar nici macar acolo nu ati mers asa departe , incat sa spuneti ca statul , natiunea ca atare nu erau „romanesti” .
Atunci cind scrieti : „A fost vremea marilor si funestelor betii ideologice.” nu credeti ca se aplica si la abordarea dvs. la care faceam referire ? Eu am impresia, domnule profesor, ca de niscaiva vreme se incearca , pe poporul roman, adica pe romani la ei acasa, pe varii tronsoane politico-propagandistice, ceea ce psihiatrii numesc „recovery of fake memories” . [adica se „induce” un fals (prin hipnoza, autosugestie, etc.) si apoi urmeaza „recovery of repressed memories] . Adica, tre’ sa-mi amintesc ca era pustiu prin RO , ca nu erau zone industriale, nici educatie, nici sist. medical, etc. Iar acuma, citind abordarea unui reputat politolog , tre’ sa-mi dau seama ca am fost un bou , ca tara in care am trait nu era romaneasca , si deci bine fac toti strainii care vin la furat , ca doar e a lor, dintotdeauna, si ei vor doar „retrocedari ” ….Ei, acuma intelege si boul de mine de ce Basescu a luat miliarde de la FMI pt. tara care nu e romaneasca si i-a virat rapid la sucursalele straine care le-au trimis afara la bancile mama ..
SI tot acum boul de mine intelege de ce ati scris , in titlu , „presedintilor” cu litera mica , atunci cind peste tot in lume se scrie cu majuscula . Pt. ca peste tot functia respectiva e tratata cu respect si scrisa cu majuscula , fiindca se refera la un conducator al unui popor, al unei natii la ea acasa, dar in tara care nu e „romaneasca” de ce ar fi la fel ? E si asta o maniera subtila de brainwash …
Dar un lucru tot nu inteleg : de ce totusi Marius Dobre a scris „Presedintilor” cu majuscula ?!? O fi pentru ca se refera la alte tari si nu la RO „care nu e romaneasca” , sau poate pt. ca nu e politolog si deci nu intelege subtilitatile ?
„A fost vremea marilor si funestelor betii ideologice.” Este si acum , domnule profesor.
Pai cum sa explicam faptul ca dvs. alegeti
Regret, chiar nu vedem lucrurile la fel nici in ce priveste trecutul, nici prezentul. Nimic grav, suntem cu totii (ma rog, nu chiar cu totii) pluralism. Statul si natiunea interfera, nu sunt acelasi lucru. Au existat state inainte de formarea natiunilor. Dupa cum, stiti bine, au existat si exista natiuni care nu au avut vreme de secole identitate statala. Cred ca v-am tratat cu deplin respect. O voi face si in continuare. Dar ma veti ierta daca, din ratiuni de timp, nu voi putea raspunde detaliat. Va asigur ca gasesc dialogul cu Dvs stimulant.
Încerc o variantă de răspuns la nedumeririle vioaie ale agreabilului, de altfel, canibal de forum :
1. Da, Vladmiri Tismăneanu e mai degrabă savant (sociolog și istoric al regimurilor totalitare), decît prozator. E legitim, prin urmare, să așteptăm de la dînsul un anumit tip de rigoare, de transparență conceptuală, de protocol academic. Totodată, e dreptul domnului profesor să adnoteze axiologic o realitate dată, să-i fixeze substanța etică și filonul politic. Nu văd nimic defect în încercarea de a preciza nimbul cutărui fenomen, eveniment comunitar, episod istoric.
2. Plec de la ideea că judecățile de valoare nu pot fi formulate dintr-un hamac echidistant și că angajarea lor într-o discuție presupune un anumit ἦθος, adică un mod de a fi în spațiul unor valori permanente. Cred că a denunța natura anti- sau non-românească a RSR ține de acest tip de exercițiu intelectual. Cu alte cuvinte, ai un corp valoric regulator (e.g. piață liberă, democrație, stat de drept, libertate a presei etc.) căruia îi adaugi dimensiunea patriotică a ființei tale. În aceste condiții, România, respectiv românitatea devin reperele unei optime așezări în Istorie (adică modele cînd nu ai un precedent istoric, sau tradiție cînd există un peisaj social de acest fel în trecut).
3. Aș zice că RSR a fost un experiment politic totalitar de extracție sovietică, reconfigurat, sub Ceaușescu N., ca dictatură comunistă cu ambiții dinastice. Adică o administrație națională ilegitimă copiată după un model extern (cel stalinist) și transformată, apoi, într-un regim despotic de inspirație asiatică.
Corespondenta comunism fascism bazata pe negarea drepturilor omului este subliniata in mod exact.
Evaluati cit si cum sunt respectate drepturile omului si se obtine o masura a gradului de totalitarism rpin fascism sau comunism.
Cam toti dictatori incep prin declararea cit se poate de frumos a drepturilor omului dar pe drum si mai ales la putere incep sa le ingradeasca pina la disparitie.
Dictatorii in accesiune au o comunicare deosebita, armate de propaganditi o sustin profesionist.
Minciuna si pretextele exista in mod fericit cu totalitarismul.
Cred ca in timp totalitarismul s-a perfectionat si se ascunde sub diferite forme aparent nevinovate.
Sper ca miine nu va trebui sa fim supusi la acelasi conversatii micinoase cu vecinii despre cresterea nivelului de trai sustinuta de conduicatorul drag indiferent de culoarea lui verde sau rosie si ca nu va trebui sa slavesc din nou sacrificiul pe care il face pentru salvarea omenirii si dezvoltarea culturii, economiei si stiintei…