Home » Cultura »Politica & Doctrine » Citesti:

Generatia ’27, tentatia nihilista si aventura intelectuala a secolului XX

Vladimir Tismaneanu noiembrie 22, 2011 Cultura, Politica & Doctrine
10 comentarii 1,645 Vizualizari

Subiectul Generatiei 1927 continua sa genereze controverse. O dezbatere purtata aici, la Washington, in cadrul Conferintei de studii slave, est europene si eurasiatice saptamana trecuta a inclus o excelenta prezentare a Cristinei Bejan, autoarea unei teze la doctorat la Oxford sustinuta in iunie anul trecut, pe tema grupului Criterion (cu accent pe personalitatea lui Petru Comarnescu). Am vorbit despre raportul dintre aspiratiile apocaliptice si proto-existentialismul cioranian, despre indemnul lui Francois Furet de a practica istoria intelectuala fara a confunda rolul savantului cu acela al procurorului. Am scris in In “Times Literary Supplement” (5 ianuarie 2010) despre cartea Martei Petreu privind ceea ce numesc pactul faustic dintre Mihail Sebastian si Nae Ionescu. Este timpul ca discutia sa iasa, in fine, din procustianul pat al unui provincialism desuet si sa se exploreze, cu obiectivitate si respect pentru nuante, fenomenele de radicalism politic ca forme de “indracire” a unor intelectuali de seama din veacul XX. Adeziunea la fascism a unui Mihail Sebastian, demonstreaza Marta Petreu, abjurata ori ocultata ulterior, tinea de fapt de relatia pe care Hegel a vazut-o ca esentiala in istoria spiritului, recunoasterea, deci de dialectica stapan-sclav. Este cazul sa analizam fara prejudecati participarea romaneasca la ceea ce R.M. Alberes a numit candva aventura intelectuala a secolului XX. O aventura din care n-au lipsit abdicarile vertiginoase, visurile aberante, iluziile colectiviste, patimile extremiste, fantasmele mesianic-redemptive, ispita a ceea ce istoricul Jeffrey Herf numeste modernismul reactionar.

Am citit pe nerasuflate cartea profesoarei de istoria filosofiei, poetei si eseistei Marta Petreu (editia a doua, revazuta si adaugita a aparut in 2010) pe tema formarii intelectuale a lui Mihail Sebastian, a relatiei dintre tinarul intelectual evreu roman de la Dunare, unul dintre cele mai rafinate spirite ale generatiei ’27, si principalul doctrinar al extremismului revolutionar de dreapta din Romania anilor 20 si 30, Nae Ionescu, seducator (la propriu si la figurat) profesor de logica si metafizica, dialectician-prestidigitator fara pereche, magician al conceptelor din specia lui Leo Naphta, personajul lui Thomas Mann din “Muntele vrajit”. Cartea trebuie examinata in spiritul ei, care este unul al respectului pentru text, pentru surse, pentu faptele istorice, iar nu pe baza de procese de intentii, pe cat de malitioase, pe atat de dubioase. “Atacurile la baioneta”, exploziile nevrotice, nu-si au locul acolo unde se discuta idei. Sebastian nu a fost un scriitor oarecare, rolul sau la “Cavantul” nu poate fi comaparat cu cel al unui Ion Calugaru, for instance. Tema explorata de Marta Petreu poarta asupra unuia din cele mai controversate si inca sangerande momente din istoria politica si intelectuala a Romaniei interbelice. Mai presus de orice, Nae Ionescu a urmarit sa intemeieze religia politica a ortodoxismului romanesc, o filosofie colectivista ostila liberalismului, parlamentarismului, socialismului (fie acesta si democratic) si oricarei forme de rationalism considerat emasculant si lipsit de viata. Naeionescianismul a fost o viziune totalitara despre fenomenele politice, etice, si religioase, iar tanarul Sebastian a sprijinit aceasta perspectiva anti-pluralista. Modernitatea era pentru Nae Ionescu prin excelenta decadenta, corupta si corupatoare. Statul burghez era unul fals, artificial, lipsit de legitimitate. Libertatile civile erau mofturi derizorii. Se impuneau decizii rapide, necrutatoare, luate de un Conducator blagoslovit cu providentiala charisma. In conflictul dintre spirit si suflet, klagesianul Nae lua partea sufletului. La un ceas cand Europa parea sa fi intrat in ceea ce Elie Halevy a numit L’ere des tyrannies, aceste idei explozive pareau sa aibe un viitor si nu este de mirare ca Sebastian s-a contaminat cu patosul lor cadentat. Ceea ce este surprinzator tine de intensitatea adeziunii sale la o formula spirituala menita sa justifice cele mai aiuritoare salturi mortale politice, inclusiv recursul la violenta, teroare, crima. In acei ani de demonizare nihilista, Sebastian a fost de fapt un fanatic. S-a dedat la ceea ce Thomas Mann a numit odata extazul demonismului.

Intitulata “Diavolul si ucenicul sau: Nae Ionescu-Mihail Sebastian”, cartea publicata la editura Polirom, poate fi citita in mai multe registre: mai intai acela al atacului fascizant (de sorginte sorelian-mussoliniana) impotriva institutiilor burgheze din Romania. Este vorba in acest caz de atractia lui Sebastian catre ideile fascismului italian si chiar francez, in nici un caz catre rasismul antisemit, misticismul wagnerian ori socialismul pan-germanist din care s-a nascut nazismul. Mai mult, cel putin in prima faza a Cuvantului, nici Nae Ionescu, personajul pentru care Sebastian nutrea o admiratie netarmurita, invecinata cu orbirea, nu era un ideolog atras de elucubratiile rasiste. Etnicismul sau meta-politic (spre a relua conceptul lui Pieter Viereck) era unul primordialist, autohtonist, grandios-teluric, fundamentalist, reactionar in sensul cel mai exact al termenului. Asemeni lui Peguy, Nae venera la patrie et les morts. Gandirea sa provenea ca orientare dinspre Joseph de Maistre si se inrudea poate cu filosofia lui Charles Maurras. Cand Sebastian scrie impotriva partidelor politice (in primul rand impotriva celui liberal) el participa, alaturi de profesorul sau, la un atac general-european impotriva spiritului democratic, parlamentar, pluralist. Sa nu uitam ca primul presedinte al Poloniei democratice, Gabriel Narutowicz, a fost asasinat de un extremist nationalist. Moda crimei politice era contagioasa si afecta toate tarile din regiune. Pozitia etnocentrica a lui Nae Ionescu nu era esential diferita de aceea a unui Roman Dmowski, ideologul Democratiei Nationale (endecja) din Polonia. In plus, ortodoxismul febril lui Nae Ionescu, fundamentul modelului sau etnocratic, s-a ciocnit cu criticile venite din partea unui Mircea Vulcanescu, alarmat de manipularile politice ale credintei.

Al doilea registru ar fi acela al abordarii demistificatoare (myth-breaking). Marta Petreu schimba paradigma interpretarii lui Sebastian: citind sute de articole ale acestuia, ale lui Nae Ionescu, ale altor membri ai Generatiei, a ajuns la concluzia ca Sebastian a fost in fapt principalul megafon al atitudinilor de extrema dreapta care au constituit viziunea naista despre stat, colectivitate, traditie. As indrazni totusi sa citesc diferit articolul lui Sebastian “Omul cu revolverul” publicat cu putin timp inainte de interzicerea Cuvantului si arestarea lui Nae Ionescu, ca partea represaliilor ce au urmat uciderii lui I. G. Duca. Nu cred ca era vorba de o desantata, iresponsabila, cinica apologie a gangsterismului, ci mai degraba de un text-diagnostic, o premonitorie incercare de simptomatologie a ceea ce mai tarziu, in Cum am devenit huligan, Sebastian definea drept “o epoca si o mentalitate”. Apropos de aceasta lucrare, cred ca ar fi fost utila o discutie in detaliu, mai cu seama in ceea ce priveste definirea spiritului anti-totalitar. “Spiritul critic este un civil”, scria exemplar Sebastian. “Marsurile, odele si simbolurile vagi sunt materia prima a oricarei dictaturi” (citez din memorie). Personal, consider pamfletul lui Sebastian una dintre cele mai lucide analize a relatiei de consubstantialitate ideologica, pe baza de anti-individualism, de dispret pentru subiectivitatea autonoma, dintre fascism si comunism. De acord cu Marta Petreu, nu trebuie sa-l (mai) privim pe Sebastian ca pe un “model”, dar nu trebuie sa dam o semnificatie de-a dreptul cosmica, inexorabila celor “sapte ani din ‘casa Cuvantului’, cei sapte ani de ‘noroc nemeritat’ si de ucenicie pe langa ‘stapanul’ sau, Nae Ionescu”. (p.256) In plus, sunt mai putin dispus decat Marta Petreu sa dau credit ironiilor de doi bani ale unui I. Ludo ori atacurilor venite din partea celor care, in acei ani, ridicau in slavi URRS ca patria sperantelor antifasciste. Nae Ionescu i-a aplicat discipolului sau o “pedagogie negativa” prin acea dezolanta prefata. Textul insa era (si ramane) penibil pentru Nae, nu pentru Sebastian, orice ar fi scris Racoveanu, Braniste si Ludo, spre a nu mai vorbi de Belu Zilber.

Un “trecut deocheat” a fost intr-adevar aceasta perioada a furorii naiste a lui M. Sebastian, ca si in cazul unor Cioran, Eliade, Noica, dar cu cativa ani inaintea “indracirii” acestora. Pozitiile revolutionare de dreapta ale lui Sebastian (extremismul “moderat”) au fost probabil cunoscute de exegetii sai, dar, sugereaza Marta Petreu, acestia au preferat a le trece sub tacere. Un idol nu poate fi imprevizibil, failibil si heterogen. Sebastian a aderat la extrema dreapta cu patima primei mari iubiri. Nu la conservatorism, ma grabesc sa o spun, ci la acea formula politica pentru care pasoptismul, Luminile, Revolutia Franceza (inclusiv girondiniii) erau numele unor catastrofale erori. Tema revolutiei plutea in aer in acea perioada, institutiile statului de drept se clatinau nu doar in Romania. Pe de alta parte, poate ca ar merita spus ca unii evrei au aderat la fascism in Italia acelor timpuri, inclusiv Margarita Sarfati, atat de apropiata de Duce. Cartea lui Alexander Stille, Benevolence and Betrayal, trateaza tocmai acest delicat, spinos si totusi real subiect. Sa mai spun ca in anii 30, cand legislatia antisemita ducea la discriminari la adresa studentilor evrei (mai intai numerus clausus, apoi numerus nullus), au fost destui tineri evrei din Romania care au plecat la studii in Italia lui Mussolini. Repet, a fi simpatizat cu Mussolini in anii 20 insemna cu totul altceva decat a-l admira dupa 1938, cand Italia fascista a adoptat legislatia rasista inspirata de nazisti. Fascismul italian, cu ale sale abominabile represiuni, prigoane si asasinate, nu a fost exterminist, nu a urmarit anihilarea mecanic-tehnologica a unor intregi categorii umane definite in chip biologic. Cel putin in faza descisa in carte (1929-1933), Mussolini se bucura inca de sprijinul unor intelectuali influenti, inclusiv Giovanni Gentile. Futuristul Marinetti a ramas fascist pina si in timpul abjectei Republici Sociale Italiene de la Salo (1943-1945). Despre Papini, sicofant al Ducelui (pe care il numea “prietenul poetilor”), nu mai este cazul sa insist.

La fel de interesanta mi se pare analiza relatiei Sebastian-E. Lovinescu: departe de a se identifica moral si estetic cu viziunea sincronista a celui care a fost un fel de Settembrini roman, deci arhetipul anti-naismului, Sebastian a ramas in fond, pana la capat, un nostalgic al naeionescianismului, deci al unei filosofii “rumanesti” care ii interzicea identificarea ca roman. Relatia dintre demonicul Nae si invatacelul sau Iosif Hechter a fost intr-adevar una de o ambivalenta ce tine de resortul psihanalizei. Nefasta prefata scrisa de Nae Ionescu pentru romanul De doua mii de ani nu a dus la finalul relatiilor de mare cordialitate dintre cei doi. Dimpotriva, Sebastian se va feri sa-l acuze direct pe Nae de antisemitism, ii va gasi cele mai contorsionate scuze si va accepta sa-i viziteze superba vila de la Balcic si se costumeze in “mariner” cand accepta invitatia profesorului de a participa la o excursie pe yachtul acestui hedonist specializat in predicarea ascetismului mistic. Cartea Martei Petreu este de fapt istoria unei prietenii, ori poate mai bine spus a unei iubiri dintre un tanar indragostit de absolut si un alchimist al gandirii pentru care viata nu este altceva decat experiment, aventura, risc. O iubire care a implicat ambele parti: o stim de la Hegel, dialectica stapanului si sclavului nu este una univoca. In Sebastian, dincolo de anumite interese indoielnice (ma despart de speculatiile legate de dorinta de a o flata cumva pe Elena Lupescu prin promovarea unui “june evreu”), Nae a gasit un adorator, un zelot de o sensibilitate aproape maladiva. Poate ca tocmai aceasta vulnerabilitate excesiva explica slabiciunea lui Nae pentru cel pe care il remarcase inca de la acel fatidic bacalureat din Braila. O slabiciune care nu s-a stins vreodata, dincolo de inregimentarea profesorului intr-o miscare totalitara a carei natura tinea de ceea ce Hannah Arendt a numit “logodna intre gloata si elite”. Si fiindca am pomenit-o pe Hannah Arendt, ma intreb daca nu este ceva similar, la nivelul inefabilului, al inexprimabilului, al infra-rationalului care explica relatia acesteia cu Martin Heidegger la atatia ani dupa episodul de tinerete, tot asa cum Sebastian nu s-a putut rupe complet vreodata de vraja Logosului naeionescian.

Cartea Martei Petreu este si istoria prieteniilor unei generatii pierdute, ratacite, supliciate, a pasiunilor pentru miscari politice nascute din resentiment abisal si sperante apocaliptice. La stanga si la dreapta, s-au tesut in acei ani prietenii intemeiate pe spirit anti-filistin, pe expectatii mesianice, pe vise nesabuite.

http://www.contributors.ro/cultura/infrigurata-disperare-pasiunea-lui-emil-cioran/

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "10 comments" on this Article:

  1. Ontelus Dan Gabriel spune:

    Parca totusi banii nu detineau in perioada interbelica forta totalitara pe care o exercita astazi… Insa acesta este, probabil, pretul corect pentru evitarea milioanelor de victime inregistrate, in schimb, in sangerosul secol al XX-lea. Altfel, prostia a insotit si insoteste constant umanitatea.

  2. Observatorul spune:

    Dle Tismaneanu, va apreciez scrierea lucida.

    Insa am senzatia ca in textul dvs. despre Sebastian-Nae se sare putin calul. Tot ceea ce citesc aici este o speculatie teoretica facuta din pura placere intelectualista. Este fantezie intelectuala. Daca Nae si Sebastian ar citi textul de mai sus nu cred ca s-ar abtine de la niste remarci cinice pe seama “destrabalarii” de vorbe si a deconectarii de la realitate. Pana la urma toata aceasta discutie despre Generatia 27, interbelicii – fascisti sau nu, provinciali sau universali, nu poate duce nicaieri, oricat se desparte firul in patru. Opera acestora ramane valabila chiar daca este insotita de un maldar de maculatura. Acesta este sentimentul pe care il am citind textul dvs. In cartea pe care o recenzati nu am reusit sa gasesc nimic nou. La ce bun articolul dvs?

    • patricia spune:

      Observatorul are dreptate.Cu ajutorul alfabetului biata hartie primeste orice.Peste Generatia 27 nu se poate trece cu vederea.Ea este framantata ,sucita,redusa,adaugata cu ingrediente convenabile unei stangi politica care cauta sa para filozofic independenta.”Studiile” si “prezentarile” se fac de obicei departe de locul faptei,unde se poate scrie orice,iar apoi transferate la locul tintit drept faimoase,de prestigiu international la”Oxford,ca si cum acolo ar fi sanctuarul adevarului.Pretentia mai ales de totalitarism nazism etc asupra acestei generatii e caraghioasa.Ea a fost real vorbind o cautare de inlaturare a unor lipsuri sau nedreptati perene.Au cautat asa cum s-au priceput.,si nu ai interzis altora sa caute alte cai.Apoi acuzatii pe presupuneri ca daca ar fi reusit afr fi facut cutare sau cutare,se pot face oriccui,si liberalismului si docialismului.Curentele trebuiesc lasate sa se concureze,va reusi cel care va cuseri prin ideie nu prin gratii si lacate.

  3. Daniel StPaul spune:

    Ma acroseaza juxtapunearea Peguy-Nae Ionescu, chiar si in registrul restrins specificat (au passage, la Peguy e vorba de morts pour la Patrie, ca sa nu existe dubii); “trairismele” celor doi sint cit se poate de diferite, la intiiul exaltarea actului/faptei de viata pulseaza pina la clipa ultima aux champs d’honneur, in timp ce al doilea a fost un floretist al verbului, “combatant” din amvon. Ceea ce, insa, creeaza un abis intre cei doi, in contextul general al spiritului articolului, este faptul ca Peguy a fost un filosemit fervent iar Nae Ionescu, dupa cum stim…

    • Imi cer scuze ca raspund laconic, sunt pe drum, vine Thanksgivingul. Nae a avut si el perioada sa filosemita ori, daca vreti, anti-antisemita. Daca se stingea din viata in 1932, sa spunem, asa ar fi ramas in amintirea multora.

  4. Margicu spune:

    Imi pare rau dar mi se pare ca exista o diferenta intre a subscrie tezei Hannei Arendt (contestata intre altii de politologi italieni ca Emilio Gentile) cu privire la fascismul italian pre-1938 si a afirma negru pe alb ca el “nu a fost extremist”.

  5. marcos spune:

    M-ar interesa cateva fraze de lauda la adresa regimului comunist facute de marta petreu. ele exista, chiar daca ea nu era importanta pe atunci. mult mai grave decat legionarismele.
    oricat ar fi fost de rea, aceasta miscare n-a condus Romania in perioada anilor 30, cand a fost sustinuta de intelectuali. in loc sa cautam cu lupa culpe la dreapta, ca doar asa e la moda in occident, imita si d-na petreu pe lavastine si pe cine mai poate, mai bine ne-am ocupa de lasitatea si pactul cu diavolul comunist. spre deosebire de celalalt, acest pact nu s-a incheiat nici acum.

    • Margicu spune:

      Nu e vorba de a cauta culpe cu lupa. Miscarea Legionara, Partidul Crucii cu Sageti si alte semenea au fost organizatii criminale, nu trebuie nici o lupa – sare in ochi. Cat despre pactul cu diavolii, nu cunosc intelectuali romani care sa se proclame deschis maoisti, castristi sau guevaristi. Exista in schimb droaie de studenti la teologie care lacrimeaza dupa fratiile de cruce, citeaza din Nichifor Crainic din Stelescu sau (mai rar) din capitan.

    • Daca veti cauta chiar pe Contributors, s-a scris si se scrie intens si des despre complicitatile dintre intelectuali si comunism. Marta Petreu nu o imita pe Alexandra Lavastine, mai degraba, din cate stiu, aceasta a preluat masiv, fara a cita, din lucrarile profesoarei de la UBB ca si din acelea ale lui Matei Calinescu.

      • Hannibal Lecter , MD spune:

        …”din cate stiu, aceasta a preluat masiv, fara a cita …”

        Puteti sa dati sursa acestor informatii ,sau,daca va bazati pe propriile observatii ,sa dati cateva exemple (doar trimiteri la pagini din textul Lavastine ,re. Petreu sau Calinescu) ?
        Va multumesc. Happy Thanksgiving Day !



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Vladimir Tismaneanu


Vladimir Tismaneanu

Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)