Home » Cultura »Opinie »Politica & Doctrine » Citesti:

În așteptarea târgului de carte de la Paris, visul compensatoriu al unei ființe îngrijorate

Doina Jela septembrie 27, 2012 Cultura, Opinie, Politica & Doctrine
8 comentarii 1,230 Vizualizari

Cunosc o mulțime de oameni disperați pur și simplu de soarta ICR-ului după plecarea echipei lui Horia Roman Patapievici și înlocuirea oamenilor din teritoriu, – adică din 27 de capitale ale lumii, unde în ultimii ani începuseră să se audă despre noi și lucruri bune, – cu nume care mai de care mai neverosimile, când nu cu oameni fără nume. Sunt, mărturisesc, la fel de disperată. Nu am reacție, nici măcar la articole și luări de atitudine cu care rezonez întrutotul. Ca acela al dlui Papahagi de mai ieri. Fiindcă de pildă, nu exclud, în totalitate, ca o persoană cultivată și inteligentă, ca Doina Uricariu, să fie și suficient de orgolioasă și să vrea să nu se lase mai prejos decât predecesoarea ea și să-și și convingă șefii de la București să-i permite să arate că poate. Nu exclud posibilitatea ca prin inteligență și cultură, dl. Dobrescu să nu strice prea mult din ce s-a făcut la Paris, de bine de rău. Nu ignor nici că în unele locuri echipele nu erau chiar o lumină și nici posibilitatea ca unele echipe, excelente, să rămână pe loc. La Praga, de exemplu, se fac lucruri minunate la ICR. Toți cehii care au avut misiuni în România, au rămas cu o nostalgie a Bucureștiului cultural pe care și-o potolesc acolo. Asta se mai poate întâmpla și în alte locuri, ca la ICR-ul din Israel, de exemplu, model de eficiență și deschidere, și oriunde, acolo unde bătălia pe  post nu este așa de aprigă. Fiindcă de fapt, aici e aici. Nu calitatea profesională, pe care nu o cunoaștem în prezent,  mai mult decât o știam pe cea a oamenilor dlui Patapievici, la început, ne aduce la deznădejde. Nici faptul că, întocmai ca într-un fel de autosabotaj, multe din numiri sunt rezultatul nu doar neinspirat al neinspiratei numiri a dlui Marga acolo unde nu-i era locul ( fiindcă la urma urmei unde-i era locul, te întrebi; și unde le era  la urma urmei locul lui Ponta, sau al lui Antonescu, sau al lui Voiculescu, care l-au numit?) Ceea ce mă face să disper este lăcomia cu care artiști, scriitori, ”au pus botu”, (cum se spune, atât de dur și expresiv pe forumuri), la bani și sinecuri, în schimbul bunului lor nume, în vreme ce tripleta de mai sus, penală, se împărtășește și se legitimează din și prin fosta lor onoare, respectabilitate și nume bun.

Un episod îmi vine în minte atunci când pun pe hârtie cuvintele acestea trei ce par la noi atât de lipsite de greutate. Și el îmi inspiră presupun, visul recurent legat de coșmarul prezenței noastre la târgul de la Paris, din primăvară. În contrast cu deznădejdea, e un vis mai degrabă exuberant. În tot cazul, care iese din registrul dramatismului, al disperării mute, ca și cum în timpul lui aș uita că pagubele sunt serioase și că nu am decât o singură speranță, anume ca în decembrie, banda aceasta de hoți mărunți să nu câștige alegerile și lucrurile să revină, cât de cât la normal.

Trebuie, ca să-l fac ceva mai transparent, să  conturez mai întâi contextul lui. Episodul de care îl leg, s-a petrecut în mod real, tot la Târgul de carte de la Paris. Iar el îmi revine frecvent în minte, întrucât, ca ființă interesată de carte, sunt, în general, mai neliniștită de pagubele din domeniu, și mai în particular, mă gândesc cu groază și rușine la ce va fi acolo în martie 2013, când, grație prestigiului lui Patapievici și muncii oamenilor lui de acolo, România este țară invitată. După ce la Torino, la Londra, la Frankfurt și la Praga, cu cheltuieli nu exorbitante, anii trecuți prezența românească a atras atenția prin grație, imaginație, inteligență și umor, mă tem că ne vom întoarce la prăfuiala, stânjeneala, penibilul standului pustiu ca o librărie de gară de provincie, de acum opt-nouă ani, când întorceam ochii, trecând prin dreptul lui, ca un copil complexat care nu vrea să fie recunoscut în tovărășia ponosită a celor dragi, la ieșirea din școală. O vedeam acolo de ani și ani pe aceeași doamnă din Ministerul Culturii, supraviețuind regimurilor politice și propriei inadecvări, stând stingheră pe scaunul ei din spatele tejghelei unde nu se oprea nimeni, și măsurând cu ochi severi trecătorii, ca și cum toți i-ar fi fost subalterni.

Dacă îmi amintesc bine, în 2006, când s-a petrecut evenimentul care-i împrumută visului meu acea țandără de real necesară, lucrurile începeau să se îndrepte, deși doamna de la minister era tot acolo. Era, din fericire secondată de câteva domnișoare mai relaxate, mai sprintene, vorbind  bine măcar franceza și știind câte ceva despre comunicare și public-relations. Eram chiar la standul nostru, când un fel de  curent a trecut prin imensa hală, făcând-o să frisoneze și un freamăt a străbătut mulțimea, care și-a întors brusc ochii în aceeași direcție. O șoaptă, reluată de mai familiarizații vizitatori, amestec de admirație, teamă, respect, satisfacție și veselie: l’Entarteur!

Era prima dată când auzeam de personajul acesta și inițial am crezut că este un fel de animator al târgului, cam ca, la noi, poetul Paul Daian cu cocoșul lui, cu barba lui în culori multicolore, pijamaua lui și bucata de telemea pe care o purta în palmă, strigând ”Veniți să vedeți ce brânză a făcut editura cutare, anul acesta!”.

Nu, l’Entarteur  este altceva. Întâi și întâi că nu e un tip plătit de organizatorii târgului, lucrează pe cont propriu, iar treaba lui este pe cât de temută, pe atât de riscantă.

Foarte pe scurt, fiindcă foarte multe se pot afla azi de pe internet, scriindu-i numele în căsuța de Google, l’Entarteur  este deja în lumea francofonă o instituție în toată regula; o instanță morală care sancționează necinstea, emfaza, contrastul dintre vorbe și fapte, derizoriul drapat în pretenție, obrăznicia și minciuna, alegându-și periodic un personaj care consideră el că le întruchipează, pândindu-l unde se găsește, în parlament, pe croasetă la Cannes, în amfiteatrul unei universități celebre, în aeroport, de regulă în zone cu multă lume, camere de luat vederi și aparate de filmat. Și acolo unde-l prinde, îi lipește de figură un tort, în care se găsește de fiecare dată și un mesaj care explică alegerea. E un fel de premiu de excelență, la care nu râvnește nimeni, fiindcă vizează persoane publice care se vor și trec drept respectabile.

Indeobște este vorba de genul și cu slănina-n pod și cu varza unsă. Lumea francofonă zice    ”care vrea să aibă și untul și banii pe unt”.Ca să vă faceți o idee, în martie 2006, la Târgul de la Paris, cel căruia l’Entarteur  i-a lipit de  figură tortul, a fost filosoful Bernard-Henry Lévy. Și a făcut-o, semnificativă onoare, el personal. De aproape 40 de ani, anume din 1968, când îi venise Entarteur-ului ideea,  BHL-ul fusese în vizorul lui de mai multe ori. Acum, infatuatul și cam demagogul apărător al tuturor cauzelor bune, niciodată altfel decât în lumina tuturor reflectoarelor, pățea pentru a șasea oară rușinea. Dar au pățit-o și înaintea lui și după el, alte numeroase nume strălucite: Marguerite Duras, Patrick Poivre d Arvor (vedetă de televiziune care a transformat un film cu Castro, al altcuiva, în interviu propriu, montând întrebările), Nicolas Sarkosy, Jean Luc Godard , Bill Gates. Lista poate și ea fi găsită pe Google, ca și episodul care-l privește pe fiecare, relatat în detaliu, uneori cu secvențe video.

Ceea ce este și mai remarcabil, este faptul că din 1968, întreprinderea cu un singur angajat a acestui umorist anarhist belgian, pe numele lui adevărat Noël Godin (născut la Liège în 1945), a crescut și s-a dezvoltat, el ajungând să aibă un staff, presupun, consilieri, o echipă și chiar o Internationale Patissière admirabil de activă și de eficientă. Activiștii lui se costumează, se travestesc, se deplasează urmărindu-și și găsindu-și victima și în gaură de șarpe, reușesc să treacă de portari, de body guarzi, să scape de polițiști și să nu se aleagă de cele mai multe ori decât cu o amendă, cu câteva ore de arest, sau, mă rog, cu o bătaie zdravănă.

Acesta este visul pe care-l tot visez, pesemne fiindcă mă gândesc cu jale și rușine la ce va fi la Budapesta, unde Brândușa Armanca nu mai e, la New York, de unde a plecat Corina Șuteu, la Madrid și cum spuneam, la Paris, unde  o să o vedem probabil pe aceeași eternă doamnă din Ministerul Culturii, care a supraviețuit lui Ceaușescu, Iliescu, din nou Iliescu, Constantinescu și Băsescu, cu taiorul ei țeapăn, cu vârsta ei tot mai respectabilă, cu totala ei necunoaștere a vreunei limbi străine, bătând la ochi între frumusețile tinere, deștepte, școlite, firești, de la standurile din jur, dar de ale cărei priviri autoritar-stânjenite fug vizitatorii ca dracu de tămâie. Visez că i-am cerut în prealabil ajutor, nu dlui Barosso sau dnei Viviane Reding, ci  acestui Lenin post-comunist, șef al Internaționalei Patisiere, care mi-a răspuns prompt, la care m-am afiliat și activez frenetic și cu folos. Că am strâns deja o groază de adepți, voluntari, și că am împânzit deja imensa hală de la Porte de Versailles, fiecare ducând în mâini, totuși invizibil, un imens tort cu frișcă. Cu doamna de la minister nu avem nimic. Mai precis am decis că n-aș strica pe ea un tort. Fiindcă am uitat să vă spun că sunt  deja șefa Filialei Românești a Internaționalei. În aceasta calitate nu am decis încă dacă să stric sau nu un tort pe niște inși ca Ponta, Antonescu,Voiculescu, care sunt așteptați acolo, să taie unele panglici și pe altele să le scoată pe nas. Ei nu intră în sfera noastră de activitate, ei sunt penali. Se face în vis că am lista mea, a noastră. Iar ea începe și se termină cu aceia  dintre intelectualii noștri până mai ieri onorabili și onești, sau aproape, care au căzut atât de ușor în păcatul lăcomiei și ”au pus botu”, cum spun forumiștii. În visul meu, mai ales pe ei îi văd asaltați de tinerii afiliați cu mic cu mare la Internationale Patissière, ascultându-mă cum niciun șef n-a fost vreodată ascultat, formând rapid și eficient comandouri și urmărindu-i, cu torturile în brațe, în toate misiunile lor de reprezentare, de peste tot, (în visul meu suntem ubicui și eu și echipa, sau toate misiunile se desfășoară acolo, nu mi-e prea clar) și umplându-le gura de frișcă, acoperindu-le fața, sub camerele de luat vederi ale tuturor televiziunilor, inclusiv Antena 3. Mă trezesc în hohotul de râs al mulțimii și al meu propriu și râd așa, până realizez că n-a fost decât un vis, câteva minute delicioase.

Nu știu dacă e de bine sau de rău, visul meu, știu doar că soluții reale pentru târgul din primăvară, îngrijorarea și chiar disperarea noastră, nu am. Asta înseamnă că funcția de compensare măcar, tot și-o realizează.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "8 comments" on this Article:

  1. Dora spune:

    Adorabil articol, doamna! Ca sa va mai ridic moralul am sa va spun despre o revelatie pe care am avut-o discutand cu un prieten. Ne puneam intrebarea de ce guvernatii nostrii dau regulat cu oistea in gard in ultimul tim: sa fie propria incompetenta, cabala internationala, steaua infailibila a lui Basescu? Brusc am avut revelatia, stimulata si de un clip viral pe care l-am vazut de curand (ala cu Poneis Malditos – reclama la Nissan). E blestemul poneiului roz!
    Daca va amintiti, a fost activat prin 2008 in urma unei expozitii in care micul animal aparut cu antica zwastica pe crupa a fost infierat cu manie de Antene si de mana lor legislativa din Parlamentul Romaniei. S-a format si o comisie de ancheta contra bietului animal! Si atunci blestemul a lovit! Toti membrii comisiei (cu exceptia lui Iordanescu presupus aparat de iconite si amulete), dar toti ceilalti cu Vadim in frunte n-au mai reusit sa intre in Parlament!
    Ma astept ca blestemul sa actioneze in continuare contra Guvernului Ponta & Comp. pana isi vor opri actiunea lor distructiva sau pana ii va distruge. Intre timp, puteti actiona si dvs. macar cu o savarina asupra potentialilor complici.
    Vorba romaneasca: Nu mor caii cand vor cainii!

  2. radu-bradu spune:

    Nu pot sa spun ca sunt asaltat de prea multe intrebari, dar asta nu face ca la varsta mea pensionabila sa nu-mi pun din cand in cand cateva. De exemplu:
    – Primul Ministru Ponta zice ca nu poate coabita cu Presedintele Basescu. Daca nu ma-nsel Presedintele a fost ales(de multe ori!), iar Prim Ministrul a fost numit. Deci cine trebuie sa plece?
    – Crin Antonescu nu a primit voturi suficiente sa intre in Senat, ajungand acolo pe cai ocolite. Cum se face ca aceasta nulitate a ajuns Presedinte Interimar cu carti de vizita cu tot si actualmente Presedinte de Senat?
    – Un anumit tip, patron de televiziuni ( 1,2,3), cu probleme si procese mari , cand sa fie judecat de o instanta superioara si-a dat demisia din Senat, procesul trecand la o instanta inferioara. Acum vrea sa candideze din nou pentru Senat. Daca va castiga alegerile, procesul va trece din nou la instanta superioara. Si uite asa de colo pana colo, timpul va trece, termenul va fi depasit si procesul nu va mai avea rost. Va scapa oare Felix de milioanele de euro pe care le datoreaza Ministerului Agriculturii si de “bucuria” de a fi coleg de camera cu Adrian Nastase?
    Intrebari ar fi multe, dar raspunsuri……………

  3. radu-bradu spune:

    DOAMNA Doina Jalea,
    M-am luat cu altele si n-am vorbit despre articol. L-am citit cu atentie de doua ori. Credeti ca Noel Godin (sau unul de-ai lui) va veni cu un tort mare pentru doamna aceea care n-are nicio treaba cu cultura? Sau daca , din fericire, ar fi pe acolo fostul electrician Andrei Marga, credeti ca Entanteur va strica un tort pe el?
    Va multumesc pentru bucuriile pe care mi le oferiti! M-ati facu sa am in continuare o zi frumoasa!

  4. lucian david spune:

    adorabil e putin spus! am ris cu pofta si m-am bucurat ca v-am citit din nou rindurile.
    de fapt e risu-plinsu, dar (incercam) sa luam partea buna….
    daca vreti pot sa va devin voluntar, sa-mi spuneti unde sa ma inscriu.
    realizez finalmente ca situatiunea e sinsitra rau. nagymama avea o vorba: “no, da nu vezi ca-i ocoshag din pui beteag!” asta-i meteahna mare la romanica, (prea) multi ocoshi (despetepti) cu educatie si cultura butaforica….
    multumesc ca existati! weltanschauung personal imbunatatit remarcabil!

  5. Adalbert Klein spune:

    Stimata doamna Jela,

    sunt de parare ca e o idee excelenta! Va multumesc ca ne-ati semnalat aceasta “cazuistica” inedita. Rendez-vous en mars 2013 :-)

    Toate cele bune va doresc.

  6. Luminita Marcu luminita spune:

    In sfirsit, acest articol e un semn ca n-au innebunit toti, ca nu toti oamenii care au inteles comunismul, ba chiar au fost dizidenti, si-au pierdut acum capul in cel mai jalnic mod dupa descreieratii actuali. iata ca doina jela a fost si a ramas un om normal si luminat. vazindu-i pe antonesei, pe foarta, imi pierdusem speranta.

  7. Vlad M spune:

    Adevarul este ca pe nimeni nu intereseaza ICR si activitatea sa , pentru ca nu imbunateste semnificativ viata nimanui , cu atat mai putin a marilor multimi. Ca va place , ca nu va place , ICR este un detaliu redundant si nu este astfel decat in peroratiile aproape orgasmice ale unor personaje ca d-voastra , ce cred ca prestigiul unei tari este dat de literatura sa. E doar un motiv de epatare , de plasare a nasucului pe sus tot acest matrapazlac al unor quasi-intelectuali . Cu respect , dar nu cu admiratie , cineva avid de cultura , constient totusi ca ICR este un subiect mult prea umflat pentru realele sale capacitati si intrebuintari. Ca tot e vorba de forumuri , cum ar spune forumistii , ICR-ul e o “hipstereala”.

  8. T. St. spune:

    Da, Antonesei, Foarta si noii sinecuristi care se ridica furiosi in scarile ICR (membrii echipei B) sint chiar mai rai decit fostii sinecuristi (membrii echipei A, trupa lui Pata). Si unii si altii se bat pe banii facuti de romanii aia la care ei se uita de sus: tarani, tinichigii, zugravi, ospatari, aia care fac brinza, cirnatii, piinea, castravetii, ciubotele, izmenele, hirtia igienica etc. si carora, pentru asa o indrazneala nerusinata, guvernul le ia 80% din cistig. Cu care face ce vrea muschii lui de guvern. Printre altele, arunca si niste firimituri echipei “culturale” preferate de laudatori. A sau B, dupa cum da… dracu.

    Sigur, pretextul celor doua echipe de demagogi pentru furtul alaturi de politicieni e cultuuuuraaa, Romania, imaginea in lume, blah-blah-blah… Chestii atit de sofisticate incit ei si doar ei se pot ocupa de ele, nimeni altcineva de pe fata pamintului. Se naruie cultura romana fara tirgul de carte de la Paris organizat de echipa A.

    E ridicol. Oameni cuprinsi de disperare ca nu mai pot sa zboare la Paris, NY etc. pe banii statului… Sfirsitul lumii, ce mai.

    ICR, la fel ca si Academia Romana si multe alte institutii de frecat menta, ar trebui înțărcate de la bugetul statului. Isi gasesc surse de finantare private, sa traiasca! Nu, adio si n-am cuvinte! Prea multi paraziti-facatori-benevoli-de-bine intretinuti din taxe si impozite in Romania.

    Daca aveti valoare, iesiti pe piata! Daca nu, mai taceti si cautati-va un job!



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Doina Jela


Doina Jela

Este scriitoare, autoare u unui important numar de volume, care investigheaza si analizeara regimul comunist din Romania , cum ar: Cazul Nichita Dumitru, încercare de reconstitui... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)