Home » Cultura »Opinie » Citesti:

Întâmplări lingvistice triste, hazlii și puțin indecente. Astăzi despre spelling

Ionel Funeriu noiembrie 16, 2017 Cultura, Opinie
11 comentarii 2,619 Vizualizari

Editurile și redacțiile ziarelor de acum 30–40 de ani aveau angajați corectori profesioniști care vegheau la corectitudinea și acuratețea textelor tipărite. De multe ori ei te salvau de posibile erori de dactilografiere, ba uneori îți atrăgeau atenția asupra unor inabilități stilistice ceea ce nu era rău, fiindcă nimeni nu e infailibil. Câteodată însă aceștia, neînțelegând o subtilitate din textul tău, schimbau, dintr-un imbold filantropic greșit înțeles, câte ceva fără să te anunțe. Uneori am devenit victima excesului lor de zel. Reproduc câteva mostre de care îmi aduc aminte și pentru care am suferit de-a dreptul:

am scris apropria, a apărut apropia;

vorbind despre arealul romanic am scris ROMANIA, a apărut ROMÂNIA;

am citat din Macedonski …copiii-i spun, corectorului i s-au părut prea mulți cei patru i consecutivi și a transformat secvența în copii-i spun, stricând gramatica și prozodia;

am scris or = însă, a apărut ori = sau;

am scris învesti = a acorda cuiva o demnitate oarecare, a apărut investi = a aloca un capital în scop lucrativ sau caritabil;

am scris întreprindere, a apărut intreprindere…

…și închei cu intervenția cea mai dureroasă, care mi-a produs insomnii și nevroze: scriu o dedicație unui prieten francofon într-un volum omagial și, în loc de mon ami, apare mon amie = prietena mea. În acest ultim caz, corectorul a fost ori un semidoct care știa ceva, dar nu destul, despre destinul lui e mut în franceză, ori un filolog care a intervenit cu intenție pentru a-l discredita pe dedicator (căci pe mine nu mă cunoștea). Să mă credeți, așadar, când vă mărturisesc că, urmare a frustrărilor mele textuale din acea perioadă, unul dintre primele lucruri asupra cărora m-am concentrat, atunci când am învățat să scriu în programul Word, a fost posibilitatea de a îndrepta rapid erorile tipografice care pot scăpa lecturii proprii. Și așa am aflat de butonul Spelling de pe fila Review, despre care vă voi povesti câte ceva mai jos.

Pe la începutul anilor ’90 predam un curs despre scriitura de presă la o facultate de jurnalistică din Timișoara. Computerele erau scumpe și puține pe vremea aceea. Cei mai în vârstă își aduc aminte, desigur, că prețul unui PC 486 echivala cu cel al unei garsoniere. În aceste condiții, am beneficiat de generozitatea doamnei Guillermou, lectorul de franceză de la Universitatea de Vest, care ne-a pus la dispoziție o sală cu vreo 20 de computere pe care puteam exersa în voie câte trei ore săptămânal. La seminare, redactam un fel de ziar-școală pe care-l tipăream într-un singur exemplar, apoi îl multiplicam la xerox în 20–30 de exemplare, câte unul pentru fiecare student. Viitorii jurnaliști redactau știri locale, mici texte publicitare, evenimente sportive sau anecdote de pe la căminele studențești etc. Într-un asemenea ziar improvizat un student anunță conferința ÎPS Nicolae Corneanu, mitropolitul Banatului. Nu mai dețin ziarul acela, dar îmi aduc aminte că textul anunțului suna cam așa: „Luni 25 noiembrie a.c., ora 18, în Aula Magna, veți putea audia conferința Ecumenismul – origini și perspective susținută de ÎPS Nicolae Corneanu, mitropolitul Banatului”. Ne gândeam chiar să-i oferim conferențiarului un exemplar din ziarul nostru, ca să ia act de interesul studenților pentru cele veșnice. A trebuit să renunțăm la idee, căci în text s-a strecurat o gafă tipografică penibilă: în loc de mitropolitul Banatului se putea citi în toată splendoarea: mitropilitul Banatului!

Dar, cum zice românul, în tot răul și-un bine. Profit de ocazie, îl muștruluiesc cum se cade pe autor, îl felicit pe cel care a observat eroarea și le vorbesc studenților despre opțiunea Spelling din programul word. Le explic că în memoria computerului sunt înregistrate, în principiu, toate cuvintele unei limbi cu paradigma lor gramaticală la zi: mitropolit, mitropolitului, mitropoliți ș.a.m.d. Pe mitropilit, programul nu-l găsește în memoria sa și-l avertizează pe „scriitor” că ceva nu-i în regulă. Am probat acest lucru pe computerele lectoratului, unde terminologia informatică anglo-americană era tradusă în franceză. Când am tastat acolo maisson, „ordinatorul” a sesizat prompt eroarea, iar submeniul correction automatique l-a înlocuit instantaneu cu maison. Studenților le-a plăcut procedeul și unul dintre ei, cu relații în mediul informatic studențesc, a adus câteva zile mai târziu un asemenea program adaptat limbii noastre. Când ziarul era gata, mi-l prezentau mândri că textele lor, odată trecute prin sita deasă a Spellingului românesc, apăreau fără greșeală. Erau atât de încântați de procedeu, încât îi acordau credit absolut. Până într-o zi, când au anunțat un concert pentru melomani: „…la emisiunea Ora melomanului, veți putea audia Bolero și Vals de Maurice Ravel, avându-l la pupitru dirijoral pe renumitul Leonard Bernstein”. Toate bune și frumoase, atât numai că în textul lor ora era a… mamelonului… Decepția viitorilor jurnaliști fu maximă: eroarea de tastare a străbătut nestingherită grila Spellingului. Profit din nou de situație și le vorbesc studenților despre limitele „inteligenței artificiale”: computerul nu „înțelege” textul, el constată doar că formularea e corectă, dar numai din punct de vedere lexico-gramatical. Computerul n-are competențe semantice închei eu apodictic. Un student mă contrazice în glumă: „Freud ar jubila, dom’ profesor, la urma urmei textul e corect și semantic, pentru că există o oră a mamelonului: matinală, vesperală sau nocturnă, după caz. Râdem cu toții și observăm că numai contextul în ansamblul lui decide despre ce e cu adevărat vorba și mai constatăm împreună că pentru aceasta e nevoie de grila inteligenței umane.

În timpul dezbaterii noastre colocviale și cam gălăgioase despre inteligența artificială și cea naturală (umană), doamna Guillermou care știa bine românește, ne aude din cabinetul său, înțelege despre ce-i vorba și intervine decisiv cu un exemplu din franceză, care ilustrează și mai bine limitele Spellingului. Într-o teză de doctorat la teologie, autoarea lucrării introduce de câteva ori în textul francez formula anno Domini (ablativul lui annus Domini) ceea ce înseamnă, în latinește, „în anul lui Dumnezeu”. Odată teza redactată, aspiranta la titlul de doctor o „dă” pe Correction automatique; programul face ce știe el: îi corectează toate erorile tipografice pe care le găsește în text. Nenorocire însă: latinescul annus nu se află în baza lui de date și atunci Le logiciel a trouvé le mot apparenté, adică Software-ul a găsit ruda lui cea mai apropiată, anume anus. Nu-i greu de imaginat consternarea comisiei doctorale, citind anus Domini, în loc de annus Domini (id est: anno Domini) și nici cum au felicitat-o membrii acesteia pe nefericita autoare care a creditat necondiționat „inteligența” artificială.

Acum, la sfârșit, ar trebui să închei cu o concluzie sau cu un sfat profesoral ex cathedra. Am părăsit însă catedra acum câțiva ani, așa că îmi cenzurez asemenea impulsuri. Sper totuși ca întâmplările povestite aici să suplinească absența avântului pedagogic din rândurile mele.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "11 comments" on this Article:

  1. Silviu spune:

    Imi amintesc ca atunci cand am utilizat pentru prima oara Word-ul si am descoperit opțiunea “autocorrect”, am utilizat-o pentru a crea din prescurtări uzuale, cuvinte. De ex. introduceam de la tastatura “dpv” si autocorrect-ul il transforma in “din punct de vedere”. In loc de “tb” – “trebuie”, “pt” – “pentru”. Am gasit foarte utila opțiunea “Autocorrect”.

  2. Ela spune:

    Foarte instructiv si acest text, tot atat de savuros ca precedentele, va multumesc stimate domn, este o reala placere sa va citesc!
    Eu cred ca este o sansa imperfectiunea functiei Spelling, si asta pentru ca nu ne permite abandonul complet al gandirii vigilente si nici al permanentei instruiri, decat daca suntem complet nepasatori de corectitudinea mesajului pe care dorim sa-l comunicam…Or, si cei mai lenesi dintre noi, tin ca vorbele sa nu le fie “rastalmacite”.
    E perfect ca inca exista limite ale inteligentei artificiale, si tot ce doresc este ca omul sa evolueze, mereu, un pic mai repede decat tehnologia, atat cat sa continue sa o considere comoditate, unealta de progres, si nu inlocuitorul sau.

    Vara trecuta, o prietena a mea Jil, americana, s-a casatorit la Paris cu Ronald, un francez. Pentru tiparirea invitatiilor, s-a contactat o reputata agentie de publicitate, careia i s-a transmis in scris textul. Imensa surpriza dar si jena palpabila (familia mirelui fiind conservatoare, si catolica practicanta…), cand le-am primit, deoarece in loc de “Jil si Ronald” fusese tiparit “Gilles si Ronald” :D
    Din fericire, toata lumea si-a pastrat simtul umorului, chiar si cei care au retiparit in cateva ore, 200 de invitatii…

    • David Wilson spune:

      Frumoasa compunere, dar eu cred ca acele noi invitatii erau tipartite: “Gilles et Ronald” (fr.) sau “Gilles and Ronald” (amer.), pentru ca nu- asa avem simtul umorului !

      • Ela spune:

        Multumesc, asa este, eu am gresit folosind conjunctia romaneasca, nu ei, inscrisul cu pricina fiind “Gilles et Ronald”.
        Oeuf corse! (alta aventura de tip lost in translation :) )

  3. Lec spune:

    Salut dl Funeriu
    Terenul lingvistic este imens si plin de tot felul!
    Dv. prezentati cateva exemple care se refera la
    exprimari in scris .
    Daca ati putea sa realizati o prezentare similara,
    cu exprimare verbala, cred ca ar fi de lucru serios.
    Daca nu ma insel , oamenii comunica proabil,
    90% verbal , dupa aceea in scris, dar si nonverbal.
    Cred ca scoala a pierdut cam o complet
    la capitolul de cultivare a limbii si de comunicare verbala corecta.
    Mai este undeva proba orala de examen ?
    Poate imi spuneti dv!
    O intrebare directa :
    cum spunem corect : cur sau fund?
    Va multumesc.

    • Funeriu spune:

      …primul e termenul curent, din lat. culus. Cu ani în urmă, cineva i-a pus exact această întrebare academicianului Graur. Dezinhibat, acesta a pronunțat de mai multe ori vorba asta la radio spre disperarea celor din redacție și scandalizarea ascultătorilor pudibonzi. Din motive lesne de înțeles, acest cuvânt sună un pic vulgar. De aceea se recurge la eufemisme: dos, fund, șezut etc. În franceză e cul. Dar, pentru că în fr. consoana finală (l) nu se pronunță și pentru că ultima silabă e întotdeauna accentuată, numele proprii românești precum Eminescu, Enescu etc. sună cam rău. Pentru a evita un malentendu, francezii scriu și zic: Enesco, Eminesco etc. De la diminutivul lui cul s-a ajuns la… chiloți (culotte, în fr.).

    • victor L spune:

      Raspunsul lui Alexandru Graur la aceiasi intrebare:
      – fund nu este corect, pentru ca exista fund de oala, de butoi, de sac, etc. Mai este, daca nu ma insel, si Fundul Bîrgaului
      Deci ramine cum zice poporul :P
      Exista, la nervi, rabufnirea:
      – Ma doare-n cur de tine!
      Ca doar n-o sa spui ma doare-n fundul lăzii :P

  4. Lechi spune:

    Salut dl prof.
    Multumesc pt raspuns.
    Modesta mea instruire in domeniu, ma indeamna la prudenta in a formula opinii in domeniu.
    Totusi, ma vad obligat sa va sugerez un text care, in
    opinia mea, clarifica multe.
    Este vorba de un mic eseu,
    scris de Jaroslav Hasek, la sfarsitul cartii sale, Peripetiile bravului soldat
    Sveik…
    Autorul o ia de-a dreptul…
    Vrea sa faca dreptate multor cuvinte de care ne ferim in scris, sau in public, dar care le utilizam cu multa dezinvoltura.
    Cred ca englezii ne-au luat-o inainte la acest capitol..
    Ca sa nu lungim vorba,
    ce parere aveti?

    • Funeriu spune:

      Despre autor și personaj – numai de bine. Iată textul la care cred că vă referiți: „Bine s-a spus cîndva că un om educat poate citi orice. Împotriva a ceea ce este firesc se ridică numai porcii şi bădăranii ipocriţi, care în purismul lor abject nu se uită la conţinut şi se năpustesc mînioşi asupra cuvintelor izolate. Acest soi de oameni care îşi arată indignarea în văzul lumii caută în schimb, cu nespusă plăcere, closetele publice, pentru a citi acolo inscripţiile neruşinate de pe pereţi.”

  5. Crina Stanici spune:

    Am si eu o intamplare hazlie. Ligvistica, evident.
    Anii 90. Vacanta. Studenti ardeleni intr-o Dacie spre mult dorita Mare Neagra. Ajungem, noaptea, in Pitesti. Bezna, dar la un moment dat, intr-o intersectie un politist. Nu stiu ce cauta acolo, ca masini nu treceau. Era tarziu, cum spuneam. Si noi infometati. Franam, ne apropiem usor de politist, deschidem geamul la masina si intrebam discret si frumos: „Ne scuzati, am putea gasi si noi in apropiere vreun Non-Stop?”, iar politistul, amabil de altfel, la fel de discret si serios: „Non-Stop la ora asta?”

  6. IORGULESCU Vasile spune:

    A fost o plàcere sà te regàsesc si sà te citesc, dragà Ionel.
    Mult bine din Strasbourg.
    V. Iorgulescu



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Ionel Funeriu


Ionel Funeriu

Profesorul Ionel Funeriu s-a dedicat studiului versificației românești, lucrarea sa majoră, Versificația Românească, propunând o nouă teorie asupra versului românesc. Por... Citeste mai departe


În memoria Regelui Mihai

În memoria Regelui Mihai - Bach: Ricercar a 6 (din Ofranda Muzicală) - Andrei Vieru

Cauta articole

decembrie 2017
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)