Home » Cultura » Citesti:

Jurnal de premiere

Mircea Morariu decembrie 5, 2017 Cultura
Deocamdata nu sunt comentarii 297 Vizualizari

1.Cântec pentru o actriță
Nu știu dacă Crista Bilciu, deopotrivă autor al textului dramatic și regizor al spectacolului cu piesa Pe jumătate cântec, și-a gândit creația (celor două ipostaze deja enumerate li se asociază și aceea de creator al conceptului video) anume pentru actrița Anda Saltelechi. Știu doar că ea, Anda Saltelechi, poate fi socotită, fără nici cea mai mică urmă de exagerare, interpreta ideală, cea în absența căreia nu cred că piesa și spectacolul ar fi avut succesul pe care îl are. Spun toate acestea în ceea ce socotesc a fi deplină cunoștință de cauză. Fie și numai pentru motivul că am văzut spectacolul în două rânduri, în două festivaluri, ambele cu caracter competitiv, de fiecare dată Anda Saltelechi adjudecându-și detașat premiul pentru interpretare feminină.
Prima oară am văzut Pe jumătate cântec la Festivalul de Teatru de la Oradea. Grave probleme tehnice, întreruperi nedorite au grevat atunci asupra reprezentației. Cu toate acestea, Anda Saltelechi a regăsit puterea de a reintra în rol, în pielea personajului Francesca, așa cum poate numai o actriță perfect formată, absolut stăpână pe emoții, pe nervi, pe corpul ei, pe capacitățile sale de concentrare ar fi putut să o facă. A doua oară, am văzut Pe jumătate cântec cu ocazia celei de-a XXI a ediții a Festivalului Internațional al Teatrului de Studio de la Pitești. Am avut parte de o veritabilă demonstrație de actorie. Anda Saltelechi a trecut cu o stăpânire exemplară, cu o putere remarcabilă de diferențiere, cu nenumărate și rafinate nuanțe prin cele nouă ipostaze din viața Francescăi. Ale cărui eșecuri, înfrângeri, neîmpliniri sunt urmărite de când personajului în vârstă de numai cinci ani îi este stricată aniversarea de mult prea autoritarul tată până la 33 de ani, atunci când cancerul îi stopează definitiv și nedrept drumul. Drum care nu a fost altceva decât o succesiune de 33 de sicrie plumbuite. Adică de tot atâtea decepții, renunțări, umilințe, determinate în parte de potrivnicia vieții, dar și de incapacitatea Francescăi de a le opune propria voință.
Tema, subiectul piesei Cristei Bilciu nu sunt noi chiar din cale afară. S-au mai scris piese, am mai văzut spectacole în care ne sunt aduse în fața ochilor poveștile unor oameni care nu și-au găsit nici rostul și nici fericirea nici în anii comunismului biruitor în care au avut neșansa de a se naște, nici în postcomunismul care lor le-a oferit extrem de puține șanse. Francesca s-a născut într-o familie simplă, din aceea de țărani urbanizați mai de voie, mai de nevoie, și-a petrecut primii ani din viață într-un cartier muncitoresc, cu blocuri și apartamente uniformizate, înțesate de oameni de etnii multiple. Aici și-a descoperit dragostea și talentul pentru cântec. Irosit mai apoi în cârciumi sordide, fie ele din țară sau din străinătate. Acolo unde performance-ul trebuia să se situeze în vecinătatea prostituției. Reîntoarcerea acasă nu a însemnat însă regăsirea. Ci alte netrecute încercări. În profesie, în căsătorie. La proba esențială a supraviețuirii.
Textul, conceput în nouă secvențe, ne înfățișează cele nouă probe, tot atâtea examene ale vieții pe care Francesca le ratează. E însuflețit de o seamă de momente de o admirabilă poezie, alteori de izbucniri de autoironie. În calitate de regizor, Crista Bilciu a decis că ar fi bine să își însoțească montarea de un destul de complex pachet video. Nu toate secvențele respectivului pachet sunt chiar foarte utile. Există riscul pleonasmului și al tautologiei. Îl depășește remarcabila forță artistică a Andei Saltelechi. E ceea ce contează.
Teatrul de Foc din București- PE JUMĂTATE CÂNTEC; Autor, regizor&video: Crista Bilciu; Cu; Anda Saltelechi; Data reprezentației: 9 noiembrie 2017


2.Improvizații bine ritmate
Există în literatura dramatică franceză câteva Improvizații celebre. Prima, scrisă și reprezentată în anul 1663, se cheamăVersaill Improvizația de la Versailles și îi aparține lui Molière. Cea de-a- doua- Improvizația de la Paris- a fost scrisă în 1937 de Jean Giraudoux. Cea de-a treia poartă inconfundabila semnătură a lui Eugène Ionesco. Se cheamă Improvizația de la Alma. A fost scrisă în 1955 și pusă în scenă un an mai târziu- la 26 februarie 1956- la Studio des Champs Elyseés- în regia lui Maurice Jacquemont.

După însăși mărturisirea lui Ionesco piesa, scrisă declarat sub influența modelului scrierii lui Molière, a fost o mică și acidă reglare de conturi cu câțiva critici teroriști, numiți ca atare în Note și contra-note. Nimeni alții decât celebrii Roland Barthes, la vremea aceea din cale afară preocupat de studiul semnelor și al semioticii, Bernard Dort și Jean-Jacques Gautier, socotit de autorul piesei ca cel mai primejdios dintre toți. Sigur, Ionesco mai avea un dinte și împotriva formulei brechtiene care, la ora respectivă, însemna rețeta absolută de a scrie teatru. Cam tot la fel cum, după mintea unor domnișoare cronicărese de pe plaiuri mioritice, din cale afară de negre în cerul gurii, singurul teatru actual, unica formulă de teatru care poate schimba lumea ( a propos de tema celei mai recente ediții a Festivalului Național de Teatru), este aceea a teatrului social și politic.
Piesa aceasta scurtă a lui Ionesco i-a reținut atenția tinerei regizoare Andreea Ciocîrlan care a montat-o, într-o adaptare destul de liberă, într-un spectacol intitulat Ei, și?, produs sub egida UNATC. Un spectacol în trei timpi. Primul- coșmarul lui Ionesco ce se visează asaltat de cei trei Bartholomeus, doctori în teatrologie, dornici să afle ce mai scrie, coșmar în care cei trei se multiplică la infinit (foarte bun ritmul accelerat impus desfășurării acestei părți introductive). Cel de-al doilea- atacul terorist comis aievea de Barholomeus la puterea a treia al cărui efect este depersonalizarea și totala supunere a lui Ionesco, situația tragi-comică rezolvată de intervenția hotărâtă a slujnicei Marie (o reminiscență caragialeană din mica bijuterie Conul Leonida față cu reacțiunea). Cel de-al treilea – visul și trezirea lui Ionesco, cel care își găsește în atacul terorist căruia i-a fost supus sursa viitoarei lui piese. Trebuie reamintit că Ionesco mărturisea în aceleași Note și Contra-Note că în Improvizația de la Alma a turnat aievea fragmente din scrierile lui Barthes, Dort și Gautier.
Decorul semnat de Florentina Burcea și Ioan Inocențiu Ieremia (camera de lucru unde somnolează Ionesco transformată ad hoc în sală de spectacole) evoluează savuros, plin de ritm câțiva tineri actori. Vlad Nicolici (un Ionesco extenuat, super-obosit, în pijama, cu rinoceri desenați pe bluză), Mircea Alexandru Băluță, Carol Ionescu, Kostas Mincu ( absolut savuroși în cei Bartholomeus) și Nicoleta Moscalenco, remarcabilă, naturală în Marie.
UNATC București- EI, ȘI; Regia: Andreea Ciocîrlan; Cu: Vlad Nicolici, Mircea Alexandru Băluță, Carol Ionescu, Kostas Mincu, Nicoleta Moscalenco; Data reprezentației: 11 noiembrie 2017

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre: , , ,





Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Mircea Morariu


Mircea Morariu

Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facult... Citeste mai departe


În memoria Regelui Mihai

În memoria Regelui Mihai - Bach: Ricercar a 6 (din Ofranda Muzicală) - Andrei Vieru

Cauta articole

decembrie 2017
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)