Exista carti menite sa schimbe perspective mult-timp sedimentate, sa ne scoata din confortul conventiilor istoriografice, sa ne alerteze moral. Cartea lui Timothy Snyder „Bloodlands. Europe Between Hitler and Stalin”
(Basic Books, 2010) propune o noua viziune asupra regimurilor genocidare din Europa intre 1930 si 1945. In acei ani au fost ucisi 14 milioane de oameni ca efect al unor programe ideologice maniacale, urmarite cu diabolica perseverenta de catre dictatorii totalitari, Djugasvili si Schickelgruber.
Pregatesc o recenzie-eseu despre lucrarea profesorului Tim Snyder (care va fi tradusa la Humanitas). Intr-un
schimb de mesaje cu H-R. Patapievici ii semnalam un pasaj extraordinaraordinar (il sintetizez):
„Sediul NKVD-ului din Kozelsk (locul de unde aveau sa fie transportati la Katyn spre a fi impuscati aproape cinci mii de militari si civili polonezi) era in manastirea Optyn in care se petrece discutia dintre Ivan Karamazov si Zosima despre ceea ce este ingaduit cand nu mai exista transcendenta (posibiltatea ori imposibiltatea unei moralitati fara
divinitate). Dumnezeu fusese ucis, polonezii insa erau convinsi ca El traieste si se inchinau, faceau rugaciuni, praznuiau Invierea. Amintesc ca armata poloneza era multinationala si multiconfesionala, ca ofiterii din cele trei lagare care aveau sa fie ucisi, deci si de la Kozelsk, erau civic, nu limitativ etnic polonezi. Asadar: ‘They (NKVD-istii)
represented a Soviet answer to that question: only the death of God allowed for the liberation of humanity. Unconsciously, many of the Polish officers provided a different answer: that in a place where everything is permitted, God is a refuge. They saw their camps as churches, and prayed in them. Many of them attended Easter services before they were dispatched to their deaths.’ (p. 138) Intr-adevar, intr-o lume din care Dumnezeu a fost expulzat, cum se mai poate distinge intre Bine si Rau?”
Iata raspunsul lui H.-R. Patapievici pe care il public cu acordul sau. Il consider un remarcabil document intelectual si moral:
„Intr-adevar, Volo, tulburator….. Insa istoria asta imi sugereaza, in mod nelinistitor, si altceva: faptul ca si popoarele (colectivitatile, adica) asuma decizii morale in mod la fel de net precum indivizii: cu acea ocazie, polonezii s-au comportat in bloc potrivit premisei „Dumnezeu exista”, in timp ce rusii, la fel de compact, potrivit premisei ca „Dumnezeu nu exista”. Ce ma nelinisteste este acest aspect de „logica a colectivelor”, prin care un Nae Ionescu (de pilda – nu era insa singurul, in epoca) incerca sa inlocuiasca logica indivizilor. Daca logica colectivelor e falsa, cum cred ca este, atunci cum poate fi explicata „coerenta” de individ a colectivitatilor?
Raspunsul ar putea fi acesta. El se bazeaza pe distinctia dintre colectivitati normale si colectivitati totalitare, pe care o introduce raportarea diferita la rau. In bine, coerenta e data de universalitatea limitarii, care determina pentru toti oamenii conditiile a ceea ce se cade si nu se cade (silogismul moral ia forma: „Daca Dumnezeu exista,
atunci numai lucrurile decente sunt permise”). In rau, coerenta e data tot de un soi de universalitate a limitarii, care e insa acum determinata ca obligativitate a limitarii: iar aceasta obligativitate nu mai fixeaza universalitatea unui comportament, ca in morala normala, ci impune, simultan, doua lucruri, ambele tipice regimurilor totalitare:
absolutul supunerii colective la ordin si relativismul constiintei morale executante (silogismul moral ia forma: „Daca Dumnezeu nu exista, atunci mi se poate impune orice, iar adevarul rezulta din participarea la executie”).
Ceea ce mi sedin Snyder adus in atentie de tine este ca din premisa „Dumnezeu nu exista” nu decurge maxima „Totul e permis” decit in regimurile politice normale (cum era cel in care traia Dostoievski); in regimurile totalitare, din premisa „Dumnezeu nu exista” decurge maxima „Orice ordin poate fi executat”.
Si cred ca mai poate fi adaugat ceva, referitor la raul totalitar: raul „normal” este intrinsec limitat (atit ca intentie, cit si ca numar de victime); raul totalitar este in principiu nelimitat (atit ca intentie, cit si ca numar de victime): raul totalitar contine in el necesitatea esaladarii indefinite a raului. Nu cred ca Dostoievski ar fi putut imagina uciderea om cu om a 21.000 de suflete, la rind, de dimineata pina seara, de catre semenii sai rusi. In conceptia lui, totul i-ar fi impiedicat sa faca asta (duhul ortodox, spiritul slav, omenia omului simplu, frica de Dumnezeu etc.). De aceea, in ciuda demoniei sale simbolice, Verhovenski e inca in logica crimei individuale si a puterii limitate. Dostoievski traia intr-o vreme in
care oamenii inca nu puteau intelege ca „totul este permis” nu inseamna chiar ca totul este cu adevarat permis. Totul inseamna totalitatea posibilitatii, or caracterul la propriu ilimitat al raului totalitar nu poate fi imaginat intr-o societate normala. Iti dai seama de ilimitarea cu adevarat ametitoare din raul totalitar numai angajindu-te in faptuirea lui, care implica intotdeauna trecerea de la „in proportie individuala” la „in proportie de masa”.
De ce nu functioneaza, in totalitarism, mecanismele moralitatii normale? Pentru ca societatile totalitare isi anesteziaza faptuitorii impotriva constiintei ca faptuiesc raul prin pervertirea simtului lor privind raul „normal”: iar aceasta se face prin deschiderea mintii individuale spre ceea ce poate cu adevarat insemna „totul e permis”, la scara colectiva.
Principalul continut al transgresarii moralitatii normale, pe care il face cu putinta deprinderea oamenilor oblisnuiti cu practicile totalitare, consta in faptul ca „totul este permis” devine un indemn indefinit la ilimitare, potrivit principiului „Daca ceva poate fi profanat, atunci el trebuie cu necesitate profanat”.
Care e mecanismul care permite o astfel de escaladare ilimitata a raului? Cred ca raspunsul nu poate ocoli angajarea teologicului (in definitiv, toate ideologiile totalitare sunt religii seculare atee). Sentimentul meu este ca noutatea pervertirii totalitare a simtului normal al raului consta in faptul ca prin „exterminarea nelimitata” e
cautata nu doar uciderea unui numar de oameni, ci batjocorirea in toti cei care ramin inca in viata a ideii insesi de om; iar in ideea de om nu e urmarita doar batjocorirea omului, ca persoana fizica, ci batjocorirea chipului lui Dumnezeu sadit in conditia umana. Ceea ce face raul totalitar un rau intrinsec ilimitat tine de faptul ca la originea sa se
afla setea de a nimici fizic chipul lui Dumnezeu imprimat in chip metafizic in conditia umana. Este ceea ce face din desfasurarea efectiva a raului totalitar o intilnire istorica cu Diavolul in carne si oase.”
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
” In acei ani au fost ucisi 14 milioane de oameni …” asta-i o gluma proasta? soljenitin vorbeste de 60 de milioane doar ca victime ale lui stalin. doar in timpul foametei din ucraina au murit 6 milioane de oameni. si nu doar stalin si hitler au realizat genociduri in acei ani… si genociduri nu s-au realizat doar intre 30 si 45…
Da, te face sa crezi ca tu ai dreptate, ca actionezi in numele unui principiu corect ( inamicul ce trebuie eliminat, rasa care deranjeaza, linistea personala, etc.), apoi dupa prima crima te asigura ca nu vei pati nimic si intradevar o vreme chiar prosperi. Numai ca timpul este” durata intre fapta si pedeapsa ” sau intre ” crima si pedeapsa”. Pedeapsa: ti se ia totul, inmiit…Si cel rau ..e satisfacut. Desigur, ar fi avut liberul arbitru, dar se pare ca a avea dreptate e foarte important…
A cerceta societatea rusa este dificil si trebuie tinut cont de multe regului. Cred ca societatea feudala a fost desavarsita in „Maica Rusie”. Biserica a fost un teribil element de supraveghere si „iobagire” a taranului rus si un mijloc coercitiv extraordinar. Dupa revolutie trebuiau sterse din mitea colectiva ruseasaca toate impietatile create de o biserica atotstapanitoare. Si cum il omori pe Dumnezeu? Omorandui slujbasii. Fara revolutia rusa si aceste odioase si inspaimantatoare crime Rusia azi era tot in feudalism si numai D-zeu stie daca omorarea sa a folosit omenirii sau nu. Oricum, D-zeu va invia intotdeauna!
Domnule Paul Enache, ati atins un subiect strong ca sa zic asa. Aveti dreptate cu distrugerea fizica a bisericii si a reprezentantilor acesteia (retin imaginile de propaganda sovietica din anii 20-30, cu biserici dinamitate, la propriu). Ar fi de pomenit aici si felul cum aceasta biserica rusa a fost „readusa la viata” de catre Stalin, in 42-43, in contextul ralierii energiilor nationale in cadrul a ceeace s-a numit „Marele razboi pentru apararea patriei”, ( odata cu reintoarcerea la miturile si eroii „clasici” – vezi Kutuzov, eliminarea comisarilor politici din Armata Rosie si revenirea la gradele armatei tariste, ma rog nu mai detaliez fenomenul). Si daca tot abordam biserica rusa, cred ca nu e lipsit de importanta felul cum s-a produl acest reviriment. Cu patriarh si inalte fete atent „selectionate”, cu grade sub sutana, si tot asa. Si felul cum acest pattern s-a transmis mai departe, dupa 1945, si bisericilor ortodoxe din sfera de influenta sovietica. Eu in acest registru, in aceasta logica am tendinta sa vad evolutiile actuale din cadrul Bisericii noastre majoritare. Creed ca ar face obiectul unui articol mai vast, scris fie de Vladimir Tismaneanu, fie de Horia Patapievici.
„chipul lui Dumnezeu imprimat in chip metafizic in conditia umana” lol
Pacat ca inteligenta lui Patapievici este tinuta prizoniera de instincte teologice scolastice ridicole .
Nu, nu toate totalitarismele au fost „religii ateiste” – in Mein Kampf, Hitler face de multe ori trimiteri la Dumnezeu si la vointa lui pe care Hitler este chemat sa o implineasca. Nazismul a avut o dimensiune metafizica explicita.
Incercarea de a pune „by default” semnul egal intre ateism si raul absolut (Kantian) este un reflex conditionat ce isi are originea in modul pervers de a folosi gandirea pornind de la emo-premise mistico-teologice.
Nimeni niciodata nu a ucis in numele ateismului ca atare insa in numele lui Dumnezeu a curs mult sange.
Cat despre poporul rus si framantarile lui Ivan Karamazov, ele arata doar ca un popor semi-salbatic nu poate gasi alte resurse morale decat in frica inspirata de biciul lui Dumnezeu care e un fel de Big Brother imaginar.
„Nimeni niciodata nu a ucis in numele ateismului (…)”
What?????
Nu ma asteptam din partea unui „free-thinker” la afirmatii atat de dogmatice si intepenite in absolutisme de necontestat…. Poate, poate, ici colo, mai lasam o portita de falsificare a afirmatiei, ce spuneti?
Ma bucura interesul aproape obsesiv pe care il acordati comunismului, in ciuda parerii ca ar fi o treaba desueta si anacronica.
O dovada ca numai anacronic nu e, o aveti aici:
«Die Wege zum Kommunismus können wir nur finden, wenn wir uns auf den Weg machen und sie ausprobieren, ob in der Opposition oder in der Regierung.»
In ce an si in ce tara a fost scrisa fraza de mai sus?
2011. Germania. Gesine Lötzsch, reprezentanta a stangii in Bundestag.
http://newsticker.sueddeutsche.de/list/id/1092267
Cine spunea ca o prostie sau o minciuna, cu cat e mai mare, cu atat e mai credibila… imi pare ca a surprins un adevar etern.
Va multumesc pentru comentariu. Eforturile de exeonerare a comunismului (ideea buna care ar merita inca si inca odata testata, indiferent de costurile istorice ale utopiei) merita discutate cu documentata atentie. Nimeni nu vorbeste despre „nobletea fascismului” (ar fi imediata taxata, o asemenea afirmatie, drept o blasfemie, ceea ce si este), dar despre „frumusetea” idealurilor comuniste se pare ca se poate vorbi cu perfecta impunitate.
Nu stiu din cine este citatul. Poate fi din Daniel Cohn-Bendit ori din alta persoana cu nostalgii similare.
As mai spune ceva, a propos de unele discutii actuale: nu cred ca putem vorbi de un esec al anticomunismului democratic in Romania. Ori putem vorbi, fiecare avem dreptul sa credem ce dorim, dar nu cred ca este o apreciere adecvata. Cum nu m-as grabi sa vorbesc despre un esec al antifascismului democratic. Statul roman a condamnat si Holocaustul, si regimul comunist. Exista o institutie abilitata (CNSAS) care ofera public informatii verificabile despre cine a colaborat cu Securitatea. Exista proiecte de legi menite sa asigure justitia morala. Scepticismul defetist nu a rezolvat niciodata vreo problema.
Depinde care sunt criteriile de evaluare a asuccesului/esecului. Idealurile anticomuniste sunt parte a mostenirii revolutiei din decembrie 1989. Anticomunisti au fost minerii din Valea Jiului din august 1977si muncitorii de la Brasov din noiembrie 1987. Exista astazi cateva institutii care se ocupa cu istoria si memoria totalitarismului: as aminti CNSAS, IICCMER, Arhivele Nationale, INST (Institutul National pentru Studierea Totalitarismului, care tine de Academia Romana), Instiutul „Wiesel”. Mi se pare normal sa amintim rolul Academiei Civice, al Memorialului de la Sighet.
Cu bune ganduri,
Vladimir Tismaneanu
Domnule Tismaneanu!
Daca ati avea timpul necesar, va sugerez sa cititi in penultimul numar al „Revistei 22” articolul „Esecul dureros al anticomunismului” si sa va exprimati o opinie.
Eu, unul, apreciez ca, in mod subtil, autorul articolului (domnul Ion Vianu) ataca, indirect, grupul de intelectuali din jurul domnilor Liiceanu, Plesu, Patapievici etc.
Domnule Bucur,
Va multumesc pentru mesaj. Am citit in ultimele numere din „22” articolele domnilor Filon Morar si Ion Vianu, diferite, cred,ca abordare si concluzii. Cred ca raspunsul cel mai bun consta in activitatile de cercetare a regimului totalitar-comunist desfaurate la IICCMER, la Centrul de Investigare al Academiei Civice/Memorialul de la Sighet, Institutul National pntru Studiul Totalitarismului, Institutele Academiei „Iorga”, „Xenopol”, „Baritiu”, CNSAS si Arhivele Nationale (ordinea este aleatorie). Faptul ca istoria comunismului din Romania a devenit obiect optional de studiu in licee, scris de cercetatori ai IICCMER, fosti membri ai Comisiei Prezidentiale Consultative si profesori de liceu nu este catusi de putin de neglijat. Tot astfel, nu mi se par ignorabile democratizarea Arhivelor Nationale, activitatile de investigare in cadrul CNSAS etc
Analiza comunismului este indisociabil legata de ceea ramane un fapt istoric indubitabil: condamnarea regimului comunist, prin vocea sefului statului, drept ilegitim si criminal. Din acest act oficial al statului roman decurg consecinte juridice, pedagogice si morale. Exorcizarea demonilor trecutului nu se reduce la actiuni juridice (desi acestea sunt esentiale), ci include cunoasterea a ceea ce s-a petrecut, analizele comparative, recuperarea si salvarea memoriei. O discutie la obiect pe subiectul decomunizarii ar trebui sa se focalizeze pe aceste trei dimensiuni.
Va sugerez ca, in masura timpului, sa intrati pe site-ul IICCMER:
http://www.crimelecomunismului.ro
Veti constata ca se fac lucruri consistente, ca nu este vorba doar de actiuni simbolice, desi, veti fi poate de acord cu mine, in politica simbolurie conteaza imens.
In concluzie, condamnarea comunismului face parte din ceea ce literatura de specialitate, bazata pe experientele a peste douazeci de comisii de adevar (truth commissions) in diferite state aflaate in tranzitii post-dictatoriale, numeste justitie morala.
As mai adauga un lucru pe care l-am spus de multe ori dar poate ca trebuie reiterat: Raportul nostru a fost o opera colectiva avand ca fundament filosofic anticomunismul civic-liberal. Ideile noastre, ale autorilor Raportului (membri ai Comisiei si experti) au fost si raman anti-totalitare, deci antifasciste si anticomuniste.
Cu bune ganduri,
Vladimir Tismaneanu
Câteva consecinţe şi paradoxuri ale inexistenţei şi existenţei divine:
1. Dacă Dumnezeu nu există, TOTUL E PERMIS.
E corolarul clasic, dostoievskian. În lipsa unei transcendenţe care să întemeieze religios umanismul, semenul (i.e., asemănătorul, în virtutea participării la Chipul Suprem) dispare, fiind înlocuit de surogatele discursului cinic sau progresist, de un Celălalt neglijabil, statistic, toxic, inginereşte ameliorabil etc.
2. Dacă Dumnezeu nu există, TOTUL E INTERZIS.
Absenţa unui principiu divin sau, la limită, a ultimului vestigiu de sacralitate, nu duce, după cum s-ar putea crede, la un soi de hedonism anarhic. Din contră, locul vacant al lui Dumnezeu e confiscat de o instanţă obscenă care prescrie noi şi noi plăceri, reglementând totalitar comportamentul şi situaţiile obţinerii lor. De pildă, eşti somat în permanenţă să atingi performanţe sexuale absolute, însă pentru a reuşi trebuie să faci gimnastică, jogging, să mănânci adecvat, să dormi cazon ş.a.m.d.
3. Dacă Dumnezeu există, TOTUL E PERMIS.
În măsura în care Dumnezeu e dincolo de etic şi de juridic, dacă te declari instrumentul Lui, unealta lui în Istorie, nimeni nu poate polemiza cu tine şi nimeni nu are căderea să-ţi sancţioneze faptele. E logica tuturor fundamentalismelor religioase, dar şi presupoziţia de adâncime a totalitarismelor politice, epurată de transcedenţă („Dacă Legile Istoriei există, totul e permis”). În numele Lui ori sub auspiciile Luptei de Clasă poţi comite acte de terorism, atentate, deportări, masacrări etnice ş.a.m.d.
1. Ipoteza (inarcata de sofisme si non-sequitur) falsa infirmata de secularismul tarilor scandinave dar si de milioane de indivizi morali si atei in acelasi timp. Societatile salbatice probabil, au nevoie de o autoritate supranaturala, de exemplu de ideea ca fundamentul moral este de ordin „transcendental”.
2. Este nevoie de o leziune a cortexului prefrontal pentru a realiza un astfel de silogism : „nu exista dumnezeu=hedonism organizat” . Cu siguranta ca hedonismul ar fi singura alternativa a celor ce chiar cred in dumnezeu. Cu siguranta credinta in dumnezeu inhiba pornirile deviante ale multor psihopati, asta nu inseamna ca ea nu poate fi inlocuita cu medicatie.
3. Daca dumnezeu este dincolo de omenesc, atunci este si irelevant. A justifica acte imorale cu peroratii misticoide este o forma de schizofrenie.
2. Este nevoie de o leziune a cortexului prefrontal pentru a realiza un astfel de silogism : “nu exista dumnezeu=hedonism organizat”
Hedonismul asta organizat nu presupune desfrau pe strazi, ci, mai degraba, punerea in practica a tot ceea ce ne trece prin cap. Viata de zi cu zi…de azi este un splendid exemplu.
Carcoteala pe marginea playerului Dostoievsky este tardiva azi.
Totalitarismul propune un trabsfer de vinovatie de la masele largi la liderul absolut. Aparenta sau foarte evudenta nevinovatie afisata se datora unor declaratii ca aceasta facuta de Adolf Htler: Eu sunt constiinat voastra!
toate bune si frumoase in articol, dar la Optina nu are loc nicio discutie intre Ivan si Zosima pe marginea existentei/ inexistentei lui Dumnezeu si a ceea ce este permis. Discutia se petrece intr-o carciuma si protagonistii sunt Ivan si fratele sau Aliosa. La Optina are loc o discutie intre Ivan si Zosima despre raporturile dintre stat si biserica.
:))