Home » Cultura »Politica & Doctrine » Citesti:

Nu putem separa, în chip platonician, arhetipul comunist, neprihănit, de experienţele concrete, cu crimele în masă, cu Gulagul

Vladimir Tismaneanu septembrie 9, 2014 Cultura, Politica & Doctrine
31 comentarii 1,603 Vizualizari

Fiecare generaţie trăieşte un Kronstadt, spunea cîndva Koestler, o despărţire de iluzia zeului infailibil, o prăbuşire a catedralei de amăgiri în care se oficia credinţa oarbă. Pentru generaţia părinţilor mei, oameni care crezuseră cu ardoare în mitologia stalinistă, în special în pretenţia comunismului de a fi opusul absolut al fascismului, a fost greu să suporte chiar ideea Pactului Molotov-Ribbentrop din august 1939, dar au făcut-o. Şocul lor real, cel care i-a făcut să-şi chestioneze marile angajamente, a fost “Raportul Secret” al lui Nikita Hruşciov la Congresul al XX-lea al PCUS, în februarie 1956. Este momentul în care oameni care pînă atunci erau gata să cauţioneze proiectul sovietic, “Marele Experiment”, drept o apoteoză a umanismului revoluţionar, trăiesc dezvrăjirea.

Profesorul Paul Cornea discută luminos şi cu o mare onestitate aceste lucruri în cartea voastră de dialoguri. Este acolo o anamneză demistificatoare pe care mulţi alţii au evitat-o. Mama mea se trezise încă din momentul cînd a aflat despre procesul medicilor din URSS, deci în februarie 1953. Poate chiar mai devreme, în toamna anului 1952, în timpul procesului Slansky, marea înscenare de la Praga. Ai mei lucraseră cu Rudolf Slansky la Moscova, îl cunoscuseră relativ bine. Unii dintre acuzaţi îi fuseseră mamei mele profesori la Moscova (fraţii Kogan, de pildă). Sora ei, Cristina Luca, fusese mazilită în iunie 1952, fiind un fel de ţap ispăşitor pentru un întreg grup din jurul Anei Pauker, între care, în primul rînd, celebra Ana Toma, soţia lui Pantiuşa, adică generalul Gheorghe Pintilie, şeful Securităţii. Cristina a fost debarcată din funcţia de directoare a direcţiei presă şi cultură din MAE, a fost trimisă să lucreze ca biolog la Muzeul Antipa. Ana Toma (apropiaţii îi spuneau Anuţa) a devenit prim-adjunctă a ministrului comerţului exterior. O susţinea chiar Gheorghiu-Dej, o recompensă pentru trădarea Anei Pauker. Între cei care au înfierat-o pe Cristina într-o şedinţă sinistră de la MAE a fost chiar bunul ei prieten Grigore Preoteasa. Tatăl meu era prieten cu Preoteasa, fuseseră în acelaşi proces al studenţilor comunişti în 1936. Mama era prietenă cu Ecaterina (Kati), soţia lui Preoteasa. Sora lui Kati, Ilus, a fost a doua soţie a lui Petru Năvodaru, a crescut-o pe Ana, cea care avea să devină soţia lui Paul Goma. În copilărie am fost apropiat de Gheorghe şi Ileana Preoteasa, am avut aceeaşi dădacă, am mers, cel puţin o dată, la vila lor de la Predeal. Ileana (noi îi spuneam Ilinca) a fost prima soţie a lui Adrian Năstase. Trăieşte acum în America, la fel şi fratele ei, fugit încă din anii ’80.

Revenind la traseele deziluziei, aş adăuga aici cîteva cazuri interesante, similare, în fond, cu acela al lui Paul Cornea. Să-l luăm, de pildă, pe Leszek Kolakowski, născut în 1927, stalinist entuziast, filosof anti-clericalist, anti-tomist, anti-existenţialist, care, de prin 1955, devine o voce a criticii din interior a sistemului. Deci încă înainte de “Raportul Secret” care nu făcea decît să-i confirme lui Kolakowski, dar şi atîtor altora care aveau să simbolizeze ofensiva revizionismului marxist. Acel Kolakowski, adorat de studenţi şi detestat de birocraţia ideologică, a scris faimosul eseu în care definea socialismul prin determinaţii negative: “Nu este socialistă acea ţară în care generalii şi poeţii spun acelaşi lucru, doar că generalii o spun primii”…

Apoi, în Franţa, gînditorul marxist, profund influenţat de Nietzsche, Henri Lefebvre, cel care ulterior va scrie pagini esenţiale de critică a vieţii cotidiene, rupea, în autobiografia politico-filosofică La somme et le reste, cu dogmele de tip sovietic. Scrierile sale neo-marxiste aveau să fie atacate feroce de ideologii oficiali ai Partidului Comunist Francez, inclusiv de către Roger Garaudy, pe atunci membru al Biroului Politic. Lefebvre descrie acolo, într-un capitol intitulat “Bouffonnerie et tragédie dans l’histoire”, interogatoriul la care l-au suspus cerberii de la Comisia Controlului de Partid. Peste 12 ani, acelaşi Garaudy ajungea el însuşi să proclame necesitatea desovietizării culturii politice a comunismului francez şi, în final, era exclus din PCF. Itinerariul său, ulterior, inclusiv convertirea la Islam şi transformarea în negaţionist al Holocaustului, sînt teme care ar putea fi discutate separat. Să spun doar că, în cazul Garaudy, a existat întotdeauna un element fanatic, o propensiune spre semnele de exclamare. Alte exemple de apostazie: Edgar Morin, François Furet şi Annie Besse. Aceasta din urmă fusese o comunistă virulentă. După 1956, se desparte nu doar de soţul ei, ideologul comunist Guy Besse, ci şi de certitudinile îngheţate ale stalinismului. Devenită Annie Kriegel, a fost o mare istorică a comunismului, o remarcabilă creatoare de şcoală. Între cei pe care i-a format, să-i amintesc pe Stephane Courtois, Marc Lazar, Annette Wiewiorka. În cartea sa apărută în anii ’60 şi tradusă în româneşte la Editura Politică, în colecţia “Idei Contemporane”, Marxismul secolului XX, Garaudy vorbea despre clipa cînd, citind revelaţiile lui Hruşciov despre crimele staliniste, a trăit sentimentul întîlnirii cu abisul, se referea la o imagine memorabilă din Fenomenologia spiritului de Hegel. O altă carte importantă, în aceeaşi direcţie, tradusă în româneşte la sfîrşitul anilor ’60, dacă nu mă înşel, era Necesitatea artei, a esteticianului marxist austriac Ernst Fischer, fost emigrant politic în URSS, ca şi Georg Lukacs. Împreună cu Frantz Marek şi Maria Urban, Fischer a fost printre liderii grupării renovatoare din Partidul Comunist Austriac. A fost denunţat şi el, ca şi Garaudy, ca şi venezueleanul Teodoro Petkoff, de Leonid Brejnev într-un discurs faimos din 1969, deci după invazia Cehoslovaciei, ca promotori ai sediţiunii revizioniste. Pe Teodoro Petkoff l-am cunoscut la Caracas în vara anului 1982, am discutat despre Marx şi Lenin, despre Berlinguer şi Ceauşescu, despre Mao şi Fidel. Conduce azi revista “Cual” şi este unul din criticii cei mai vocali ai experimentului chavist.

Mă întrebi dacă un tînăr de azi poate pricepe, dacă poate cuprinde şi surprinde drama acelei “căderi la partid”, cum o numea Belu Zilber, a renunţării la raţiunea critică, ori, cum scriam în cartea mea Mizeria utopiei, a auto-emasculării spiritului autonom. Eu cred că da, dovadă scrierile unor Bogdan C. Iacob, Angelo Mitchievici, Marius Stan, Ioan Stanomir, Cristian Vasile şi, evident, pot da şi alte nume. Pot da exemplul colegului meu de la Universitatea Maryland, istoricul Piotr Kosicki, ori ale unor autori remarcabili, precum David Brandenberger, Jochen Hellbeck, Jan Plamper. Empatia (Einfühlung), intropatia, capacitatea de transpunere în situaţiile psihologice explorate, adeseori situaţii-limită, sînt şansa şi premisa unei asemenea întreprinderi. La fel în direcţia analizei demitizării, a rupturii cu dogma, există tineri care au scris şi scriu lucruri excelente. Să-l amintesc, de pildă, pe cehul Michal Kopecek.

Ion D. Sîrbu a fost un idealist, un hegelian îndrăgostit de filosofia lui Blaga, sedus de făgăduinţa egalitară a marxismului, un spirit rebel, un artist, era ceea ce Kolakowski numea bufonul, se situa la antipodul încruntaţilor clerici ai partidului, deci nu putea fi un aparatcik. Ontologic, I.D. Sîrbu nu putea fi obtuz. Revin la Koestler care făcea distincţia dintre yoghin şi comisar. Ori la Camus, cu a sa disjuncţie dintre revoltat şi revoluţionar. I.D. Sîrbu, asemenea unor Attila Jozsef ori Paul Nizan, să spunem, era un revoltat, un partizan al justiţiei sociale, un moralist rătăcit într-o lume amorală, nu se putea împăca, sub nici o formă, cu profitocraţia comunistă. Îl dezgusta orice formă de oportunism, de parvenitism, de conformism. Nu cred însă că putem separa, în chip platonician, arhetipul comunist, impecabil, neprihănit, imaculat, de experienţele concrete, cu crimele în masă, cu genocidul social, cu Gulagul. Marx a spus că practica e criteriul adevărului. Spunea Adorno: “Îndepărtarea de concret umileşte”. Nu e oare onest să judecăm aplicarea utopiei comuniste respectînd îndemnul fondatorului a ceea ce Gramsci numea filosofia praxisului? Nu-l bastardizăm oare pe Marx însuşi încercînd să ne imaginăm un marxism de eprubetă, cristalin, total diferit de marasmul şi supliciile istoriei reale? Mi se pare că aceasta ar fi implicaţia tezei lui Ion Ianoşi despre “vinovaţii fără vină”. M-am întrebat adeseori dacă oameni precum Ion Ianoşi i-au citit pe Raymond Aron şi pe Isaiah Berlin, ca să nu mai vorbesc de Hannah Arendt…

În plus, eu sînt dintre aceia care nu acceptă analogia (pentru mine facilă şi specioasă) între Marx şi Nietzsche. Sigur, au fost amîndoi gînditori planetari, au prefigurat, în scrierile lor, iminenţa unei revoluţii apocalitice, răsturnarea tuturor valorilor. Dar la Marx era vorba de o revoluţie materială, concretă, la Nietzsche de una spirituală. Pentru Marx, arma criticii şi critica armelor erau întruchipările aceluiaşi gigantic spasm social. Nu spun că din Marx se deduce automat universul concentraţionar, ar fi o absurditate, un simplism inacceptabil. Dar există la Marx un cult al violenţei istorice combinat cu legitimizarea terorii în numele scopurilor ultime, presupus altruiste şi curate. Celor care, asemenea unui Gianni Vattimo, propun “comunismul hermeneutic”, diferit de cel istoric, li se poate răspunde că nu fac decît să repete iluziile altor vremuri, ignorînd, cu metafizică superbie, the killing fields ale unui secol mai sîngeros decît oricare altul. Cred că aşa ar fi răspuns I.D. Sîrbu eforturilor de “retestare a ipotezei comuniste”…

Textul de mai sus face parte din seria de dialoguri purtate cu criticul Daniel Cristea-Enache si publicate in in revista online “LiterNet”.

http://atelier.liternet.ro/articol/14823/Vladimir-Tismaneanu-Daniel-Cristea-Enache/Nu-putem-separa-in-chip-platonician-arhetipul-comunist-neprihanit-de-experientele-concrete-cu-crimele-in-masa-cu-Gulagul.html<a

http://atelier.liternet.ro/articol/14780/Vladimir-Tismaneanu-Daniel-Cristea-Enache/Nu-mi-au-placut-situatiile-colective-si-gindirea-de-grup.html

http://www.revista22.ro/revizionismul-marxist-si-spectrele-comunismului-3460.html

http://www.contributors.ro/cultura/superba-franchete-amintirile-profesorului-paul-cornea/

http://www.hotnews.ro/stiri-cultura-17486788-video-despre-straniul-obicei-imbalsamarii-cadvrelor-conducatorilor-comunisti-despre-revizionismul-marxist-discutie-vladimir-tismaneanu-marius-stan.htm

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,



Currently there are "31 comments" on this Article:

  1. Andrei A. spune:

    Domnule profesor
    „Complotul medicilor” avea toate ingredientele necesare pentru a deveni primul pogrom comunist. Așa cum îl percep eu pe Stalin, nu văd niciodată o motivație irațională ori impulsivă, ca la prietenul lui de non-agresiune. Înțeleg că pe un vast areal european (și nu numai), a promova un antisemitism de stat, nu poate „să strice”, cu atât mai mult cu cât ar fi un rar eveniment în spațiul totalitar comunist care nu e „de clasă”. Am avea un „circ” cu intrare gratuită și accesul nerestricționat de dosar. Care era de fapt intenția lui Stalin în demararea acestei acțiuni medievale, chiar și pentru standardele nu foarte „sofisticate” ale URSS în acea vreme ?

  2. Andrei A. spune:

    Vă mulțumesc- rămân totuși oarecum în ceață :) . „Regia spectacolului” pare un pic deosebită față de sfârșitul anilor ‘30. Avem un început de Revoluție Culturală adaptată după „sensibilități” locale ?

    • Nu am un raspuns, e loc ptr conjecturi. Ce stiu este ca nu mai functioneaza modelul show trial. Nici in cazul “afacerii Leningrad”, nici in cele amintite. Dar au loc show trials in Europa de Est” Rajk, Kostov, Slansky. Dej a vrut un asemenea proces public cu lotul Patrascanu, nu i-a reusit. Patrascanu a refuzat sa participe la ritualul “confesiunii”.

      Ipoteza este ca se pregateau mega-represiuni, deportari, deci Stalin isi visa o intoarcere la anii 30. Exista o teribila panica in inalta nomenclatura. Toti au respirat usurati cand tiranul a parasit aceasta lume. La mitingul de doliu, doar Molotov avea lacrimi in ochi. Beria jubila, Malenkov se credea uns succesor, Hrusciov complota sa devina seful partidului…

  3. Andrei A. spune:

    Din cele povestite despre mama dumneavoastră, să deduc că între părinți a apărut la un moment dat un decalaj ideologic ?
    Nu am crescut în lumea dumneavoastră, deci contactele mele cu copii de „ștabi” au fost accidentale. M-a surprins la ei un fel de cinism- e o impresie corectă, sau doar o concluzie pripită, de „turist ” ? Ori plusau, dintr-un fel de spirit de frondă ?

  4. antonie spune:

    Platon nu face o separare între formele ideale și „umbrele” lor reale. El spune că sunt lumi distincte. Tot ce există în percepția comună are corespondent în lumea ideală a formelor. Altfel spus, formele rele fac lucrurile rele, formele bune fac lucrurile rele. Lucrurile rele nu au corespondent forme ideale bune. Lucrurile rele nu sunt „întinarea” formelor bune, nu sunt imagini materializate ale formelor rele. Fizica se apropie din ce în ce mai mult de acest model al lumii imaginat de Platon. Putem spune că modelul ideal al lumii lui Platon este lumea reală a fizicii de azi. Ori că Platon a modelat lumea de azi, ca percepție. Nu e un paradox. Lumea e percepută în funcție de context. Ori se pare că cel mai …nefalsificat, încă, context e cel creat de Platon, oricât a încercat Aristotel să o facă…2000 de ani… Fizica devine din ce în ce mai …platoniciană…

    • antonie spune:

      corectare.. Formele rele fac lucrurile rele, formele bune fac lucrurile( BUNE)”…..„Lucrurile rele nu sunt „întinarea” formelor bune,( SUNT) imagini materializate ale formelor rele”

  5. Bertolt Lazaroiu spune:

    ” Nu spun că din Marx se deduce automat universul concentraţionar, ar fi o absurditate, un simplism inacceptabil. Dar există la Marx un cult al violenţei istorice combinat cu legitimizarea terorii în numele scopurilor ultime, presupus altruiste şi curate. ”

    Corect. Cica Rousseau ar fi bunicul lagarelor de concentrare de fapt. Am citit asta pe undeva. Si cred ca cei care au scos chestia asta ar putea fi si mai indrazneti si sa-si puna problema daca nu cumva Platon a fost stra-strabunicul.

    • Maximalismul de tip iacobin, domnule “BL” a fost analizat, intr-adevar, de Jacob L. Talmon intre altii, in lucrari clasice pe care poate le-ati citit (ori le veti citi). La fel, calea, intortocheata, vermittelt, de la Platon la Marx, a fost discutata de Karl R. Popper. Vreau sa sper ca nu sunteti ironic in mesajul Dvs si, mai ales, ca nu impartasiti pozitia lui Bertolt Brecht despre procesele-spectacol de la Moscova.

      Pentru cei care nu stiu, Brecht ajunge la New York (cred ca in 1941) si este invitat la un party in Greenwich Village. Intrebat de Sidney Hook (gazda) cum a fost posibil ca poetul dialectic sa sustina public credibilitatea confesiunilor (obtinute sub tortura) ale vechilor bolsevici, camarazii lui Lenin, Brecht a raspuns: “Cu cat erau mai inocenti, cu atat meritau mai mult sa moara”. A fost poftit afara…

      • Bertolt Lazaroiu spune:

        Era o referire la un articol aparut ieri intr-o publicatie online, nu dau amanunte ca o cunoasteti, care relua un articol vechi din 1971 si in care se spunea textual ca Rousseau a fost bunicul lagarelor de concentrare, fara ghilimele, diezi, bemoli sau altele. Intre timp, a disparut de acolo. In rest, da, cunosc dezvoltarile lui Popper pe acest subiect, nu tin minte insa sa fi fost atat de transant. Sa-l faci responsabil pe Rousseau pentru stalinism e totusi o performanta, in conditiile in care pana si influenta lui asupra terorii iacobine e ceva la fel de hazardat ca a-l face pe Nietzsche precursorul nazismului.

        Buna intepatura cu Brecht, inteleg ca scopul e deconstruirea lui pentru a-l depolitiza total ca autor, atata doar ca e un demers fara mari sanse, Brecht fiind un autor politic cam in proportie de 80%. Nu e ca Eminescu sau Pound, la care sa putem da la o parte scrierile politice si sa lasam doar poezia fara riscul de a-i mutila.

      • Bertolt Lazaroiu spune:

        Și referitor la “citatul” din Brecht, tipul era destul de ironic de felul lui și cam avea obiceiul sa spună lucrurile intr-un mod mai subtil. Cine erau cei nevinovati de crime împotriva Partidului și a lui Stalin dacă nu cei care-i erau realmente loiali?

      • gheorghe/gheorghieni spune:

        @VT

        Cu tot respectul, domnule Profesor, cred ca ar trebui evitat pe cat posibil orice referinta la Popper atunci cand in tema se afla filozofia clasica si in mod cu totul special Platon. Cand eram “undergraduate” am citit la un moment dat Popper ca sursa secundara intr-o chestiune legata de Legile lui Platon. Am realizat ca individul nu numai ca era pe aratura dar ca nu citise nimic din Platon intrucat interpretarile lui nu aveau nici un suport textual iar unele chiar adaugau textului chestii inexistente. Nu-mi aduc aminte, din pacate dar fara regrete, unde in Popper am citit acele comentarii. Cativa ani dupa acest eveniment, citind corespondenta intre Eric Voegelin si Leo Strauss, am surpriza confirmarii opiniei formate in cazul Popper ce reiese dintr-un schimb de scrisori intre cei doi pe subiectul Popper. Scrisorile lui Strauss sunt datate 10.04.1950 si 08.08.1950, iar cea a lui Voegelin 18.04.1950 si pe care le puteti citi in “Faith and Political Philosophy: The Correspondence Between Leo Strauss and Eric Voegelin, 1934-1964″ trans. and ed. Peter Emberley and Barry Cooper, University of Missouri Press, 2004, pp.66-69.

    • gheorghe/gheorghieni spune:

      @BL

      Nu inteleg daca ce spuneti in comentariu sunt simple relatari culese din lecturi secundare sau sunt opiniile dvs. formate in urma lecturii surselor primare.
      Rousseau n-a fost in nici un caz tatal, bunicul, nasul sau cumatrul lagarelor de concentrare sau a gulagului sovietic (nu faceti referire si la lagarele sovietice, adica comuniste). Rousseau a fost insa cel ce a deschis cutia Pandorei, a urii fata de prezent, de traditie si mai ales ura fata de starea de fapt/evolutie a speciei umane. A fost cel ce a initiat si descris posibilitatea schimbarii radicale a naturii umane creaind un regim politic pe masura.
      In ceea cel priveste pe Platon ce spuneti in comentariu este abominabil dpdv filozofic. Nu intru in detalii intrucat nu cred ca l-ati citit pe Platon si de aceea eventualele comentarii nu vor avea asupra dvs. efectul scontat al unui dialog genuin.
      Ce pot insa sa spun este ca opinia, proprie sau nu, exprimata in comentariul dvs. reprezinta un element propagandistic al curentului marxist (in toate formele lui) in vederea diminuarii si diluarii contributiei acestei ideologii (in nici un caz filozofii) la crearea si organizarea celor mai genocidare regimuri politice cunoscute.

      • Bertolt Lazaroiu spune:

        Ma tem ca nici eu nu inteleg daca vi se pare “abominabil dpdv filosofic” ca cineva sa-l considere pe Platon stra-strabunicul lagarelor de concentrare sau ca cineva sa tagaduiasca acest fapt. Dar inteleg ca sunteti foarte suparat. Cat despre Rousseau, mai este un comentariu de-al meu mai sus, nu e problema mea ca a aparut dupa al dumneavoastra desi a fost scris inainte, se mai intampla.

        • gheorghe/gheorghieni spune:

          Problema dvs. este ca acel comentariu nu schimba cu absolut nimic ridicolul situatiei in care v-ati aruncat intelectual.

          • Bertolt Lazaroiu spune:

            Cultura generala si eruditia sunt folositoare doar atunci cand cineva face uz de ele ca sa spuna ceva relevant, care sa permita dezvaluirea sau clarificarea unor lucruri, aducerea la lumina a unor noi perspective. Utilizarea eruditiei ca ca simplu instrument de punere in valoare a propriei persoane nu prea profita nici macar celui care o face, cu atat mai putin celorlalti.
            Ceea ce ati scris pana acum nu mi-a fost, personal, de niciun folos si nu mi-a adus vreo noutate (afara de faptul ca nu ar trebui sa ma incred in ceea ce spune Popper despre Platon, lucru pe care oricum nu l-am facut). Am aflat, in schimb, ca sunteti o persoana foarte culta.

  6. B. Rusu spune:

    Apropo de posibilitatea de a deduce din Marx universul concentrationar:

    “Este suficient de clar ca Marx insusi nu si-a imaginat socialismul ca pe un sistem despotic in care aparatul politic si-ar mentine privilegiile pe baza unui monopol asupra mijloacelor de productie; dar nu i-a raspuns lui Bakunin in legatura cu acest subiect si acesta din urma merita recunoscut ca fiind primul care, cum ar veni, a dedus leninismul din marxism”. (Kolakowski, Main Currents of Marxism).

    O luare de pozitie a lui Marx ar fi blocat, poate, aparitia leninismului. Ar fi permis in orice caz invocarea lui Marx pentru condamnarea bolsevismului.

    Gasesc ca critica socialistilor libertari, comunisti sau nu, a marxismului nu este suficient cunoscuta sau, cand este, este bagatelizata si neapreciata. Au circulatie numai criticile de dreapta, post-factum, numai cele care au “demonstrat” dupa aparitia URSS ca URSS este o dictatura oribila cu o economie care nu poate functiona, ca s-a ajuns in mod inevitabil de la planificarea economica la dictatura etc. Teroarea bolsevica a fost anticipata de catre libertari inca din secolul al 19-lea; rusii, mai ales, care au cunoscut pe pielea lor Siberia si temnitele tariste, nu puteau sa nu-si dea sema ca dictatura bolsevica nu va renunta nicidecum la aparatul represiv si la sistemul concentrationar, ci dimpotriva.

    Imi dau seama ca, citind “arhetipul comunist”, lumea se gandeste la comunismul totalitar de ideologie marxista. Daca sunt de acord ca acest comunism totalitar nu poate fi separat de intrupare lui istorica, ca pretins ideal bun in sine, nu sunt de acord ca totalitarismul comunist nu poate fi separat de ideea de comunism. Eu cand ma gandesc la “arhetipul comunist” exclud din start dictaturile secolului trecut, in care n-a existat nici un strop de comunism propriu-zis si ma gandesc mai degraba la o comunitate traditionala de eschimosi.

    • Bertolt Lazaroiu spune:

      Daca e adevarat ca Marx nu a raspuns interpelarii lui Bakunin, la fel de adevarat e si ca Bakunin nu a raspuns unei alte interpelari de-a lui Marx, in care acesta il acuza ca doreste sa restranga comunismul si ideea de partid comunist la o structura de militanti revolutionari, gata la orice, o elita. Lucru pe care din cate imi dau seama Lenin l-a preluat de la Bakunin, nu de la Marx. Am mai mentionat acest lucru intr-un alt comentariu la un articol al dlui. Tismaneanu.
      Socialistii, comunistii sau anarhistii este ca de-a lungul timpului si-au aruncat unii altora critici dintre cele mai pertinente. Problema e atunci cand dorim sa luam de la fiecare doar chestiile care ne convin si sa lasam deoparte, de pilda, antisemitismul lui Proudhon sau Bakunin sau rasismul lui Marx, ca sa dau doar cateva exemple, desigur explicabile (dar nu scuzabile) in contextul epocii.
      Desigur, anarhismul e seducator si a adus si aduce un suflu nou criticii statului si societatii, in multe privinte mai proaspat decat marxismul, dar nu-l mai fetisizati.

    • Dolarel spune:

      D-le Rusu – cititi Critica programului de la Gotha – justificarea violentei in istorie este explicita. Dictatura proletariatului este o dictatura programatica care rezulta cum spune V. Tismaneanu din arhetip, nu apare intamplator, pentru ca Lenin era nebun. Nu – comunismul aduce astfel de nabuni la putere, fanaticii total dezumanizati care pot convinge masele ca incarneaza ideea.

      • Dolarel spune:

        iIar daca vreti comunism eschimos, puteti merge acolo. Acela e un comunism cvasi-familial. Puteti incerca sa impartiti bunurile dvs. cu matusile si nepoti. Ce ziceti ? Reusiti? Va impartiti televizorul? Puneti masina la comun? Dar apartamentul? Dar economiile pentru copii? Facem pariu ca la primii bani pierduti comunismul minunat se dizolva?

  7. intelectual sovaielnic spune:

    Va felicit, domnuule profesor ! Cu eruditia Dvs. proverbiala, spulberati sintetic mitul unui marxism “pur”, care, cica, ar fi fost “pervertit” de Stalin ! Stalin, ca si Lenin, de altfel, se inscriu perfect in linia ereditara a lui Marx care, sa nu uitam ultima fraza din “Manifestul comunist”, voia rasturnarea lumii vechi prin v i o l e n t a !

    Personal, cred ca profesorul Ianosi i-a citit pe Isaiah Berlin si pe Hannah Arendt ! Sint sigur ca i-a citit si pe Grossman si pe Soljenitin, deci nu are scuza ignorantei ! El stie ca teroarea bazata pe ideologie nu e o inventie ! Aceste cutremuratoare lecturi nu l-au tulburat peste masura, el raminind convins ca”nu poti sa faci omleta fara sa spargi ouale”, caci, bineinteles, pentru un marxist consecvent, e evident ca “scopul scuza mijloacele” !

  8. ion adrian spune:

    Pana nu se intelege ca impunerea ca necesitate ideologica si istorica a partidului unic(contradictie in termeni :) ) cat si proprietatea comuna(adica administrata de stat asupra mijloacelor de productie care cuprind atat resursele naturale ca obiecte ale muncii, cat si restul obiectelor muncii si mijloacele de munca(uneltele) secreta in mos necesar , inexorabill totatarismul comunist cu anexele sale lupta(de fapt ura) de clasa si cu extinderea, neasumata dar realizata prin principiul repartitiei socialiste, a proprietaii colective si asupra fortei de munca, adica practic asupra celui ce o exercita asa numitul om al muncii si deci aducerea acestuia intr-o noua forma de sclavie sociala exploatarea difuza cea mai ampla cunoscuta in istoria omenirii conducand la o repartitie egalitarista si deci profund ilegala, rezultand ca nu se intelege exact ce inseamna marxism leninismul de orice nuanta s-ar pretinde ca este, pana atunci desigur ca acest marxism -leninism va fi fost doar intinat de alde Ceausescu, Stalin . Mao et co.
    Deasemeni in domeniul muncii asumarea in fals a ipotezei (de fapt fortarea acesteia prin crearea omului de tip nou) ca omul lucreaza mai degraba cu elan si daruire in interes general social decat in cel peronal a dus la alienarea si scizofrenizarea persoanei lucru care inca ne mai urmareste prin efectele sale odioase.

    Cu asta dati-mi voie ca , vorba unui prieten poet filozof, sa inchid ontic si formal nasturii la redingota lui Marx.

  9. Ron L Winger spune:

    Dear Mr Tismaneanu, I am a Romanian citizen who managed to escape from communism in 1973. Since then, I could not practice the language, but I still can read it and understand it perfectly. What you write is most impressive indeed. And one can only wish that many would read it and appreciate it as such. Unfortunately, the story is not only about communism. Each era has its similarly miserable more universal traps in which many humans fall. Now it seems to be Islamist extremism. And of course, there are also the more local versions of it. For instance, the French Revolution, after no less than 225 years, is still going on. Otherwise they would not vote for taxing 75% all incomes which are over one million Euro. Similarly, the Russians just found out that you can be fully insane as a nation even without being at all communist, or without considering yourself the Third Rome …
    So that, perhaps, you could, based on your extraordinary experience and clarity of insight, go to a higher level, and analyze the issue in general, that is, as a general human sickness, and not only related to communism …
    Until then, with all the best wishes to you …

  10. Mihai Ionescu spune:

    Domnule profesor,
    Desi am promis ca nu va voi mai citi, a trebuit sa fac un act de onoare, la solicitarea unui bun prieten. Articolul dumneavoastra este o insulta la adresa intelectualilor care au ales sa priceapa exact ce spune marxismul, inainte ca evidenta efectelor sa-i faca sa arate caraghiosi, duplicitari, ideologizati, fanatizati si responsabili morali de pandemia marxista (leninista, stalinista si asa mai departe). E o insulta la adresa lui Raymond Aron si nu inteleg ratiunea pentru care il alaturati acelora fata de care era in fatis dezacord, mult inainte de „ socul” raportului secret al lui Hrusciov (este adevarat ca L’opium des intellectuels a aparut in anul 1955, dar opinia lui era deja cunoscuta).

    Oricate nume mari ati invoca in multimea acelora carora marxismul „le-a inselat asteptarile”, adevaratele repere umane raman in posesia celorlalti, care au interpretat corect, chiar daca printr-un rationament lipsit de complexitate, geneza universului concentrationar din insasi tezele marxiste, dupa cum, de altfel, razbate si din cetatea ideala a lui Platon ( sa ne amintim: „barbati superiori”, gardieni, mestesugari fara drept de opinie politica, proprietate comuna, koinogamie, educatia copiilor in comun; cam asta era cetatea ideala a lui Platon, nicidecum o viziune „platoniciana”, edulcorata a unui comunism neprihanit: asezarea lucrurilor dupa „binele” stabilit numai de catre conducatori se realiza prin forta, in lipsa oricarei legi si numai prin constiinta si pregatirea lor superioara filozofica ).

    Sa ne intelegem bine: intelectualilor marxisti nu le-a fost ascuns adevarul, ci ei au refuzat sa-l vada. Mai mult, acestia denaturau cu mare dezinvoltura, ceea ce n-ar fi de mirare, din moment ce idolul lor a facut-o si cu tenacitate ( vezi „corectura” discursului din 1863 a lui W.E.Gladstone si a operei lui Adam Smith, in general). E drept ca unora umbra de constiinta le-a mai redus din tenacitate. Apoi, chiar daca ar fi avut asa un colaps mintal temporar, o pierdere temporara a ratiunii (desi este de aratat ca mase intregi de oameni cu un nivel de inteligenta mult mai redus au inteles instantaneu ce aduce ideologia proprietatii comune, a lipsei de clase si de Dumnezeu; pina la urma ideologia marxista a fost una minoritara chiar in statele unde s-a instaurat ca religie de stat), au mai aparut informatii privind efectele transpunerii in practica a marxismului, cum ar fi cartea lui Victor Kravcenko, editata si in Franta in anul 1947 (de subliniat faptul ca Victor Kravcenko castiga procesul de calomie pe care l-a intentat revistei Les Lettres francaises, iar in acest proces de remarcat marturia lui Margarete Buber-Neumann, reluata de aceasta in cartea sa : Deportee en Siberie, publicata in 1949), cu mult inainte ca intelectualii din Franta sa savureze cele 11 numere din Le Monde dedicate raportului rostit de Nikita Hrusciov la cel de-al XX-lea Congres PCUS (citez cazul intelectualilor din Franta, in oglinda cu referirile dumneavoastra).

    Din prezentarea pe care o faceti faptelor unor intelectuali, de-a valma, iese in relief teza comunistului inocent, inselat in asteptarile sale de perfida intrupare a marxismului intr-un mod imprevizibil, drept pentru care s-a dezis de comunism cu prima ocazie in care a realizat ca teoria nu poate fi separata de practica (ce ironie: integrarea determinista a teoriei in practica este atat de indragita de marxism, pornind chiar de la filozofie), iar practica comunismului s-a dovedit a fi naucitor de inumana, genocidara (desi polonezii s-au intrigat fata de un numar „ridicol” de mic de victime, exceptind perioada razboiului). Cred insa ca nu ati epuizat subiectul si ca se mai pot dezvolta teorii complexe care sa aiba drept scop reducerea sau chiar eliminarea responsabilitatii intelectualilor marxisti. Unele dintre aceste teorii chiar ar putea „demonstra” simbioza incredibila petrecuta intre religia iudaica si marxism sau intre cea crestina si acelasi marxism, simbioze care au avut (si se pare ca inca mai au) niste exponenti cat de poate de reali (as cita iarasi din intelectualitatea franceza, dar asta ar face loc unor interpretari care ne indeparteaza de teza inocentei marxistului teoretic). Remarc ca ati avut grija sa inserati cateva asertiuni care v-ar proteja fata de critica pe care v-am adus-o, „aducandu-mi” aminte ca dumneavoastra ati spus „ XXXXX”. Nu va obositi sa o faceti, caci o sa constatati ca va negati propriile [alte] afirmatii, ceea ce, academic vorbind, nu este de laudat, mai ales cand articolul se doreste a fi o viziune inchegata asupra unui eveniment istoric. Pe de alta parte, oricat de multa rationalitate ati utiliza, contradictiile interne ale marxismului reduc actul alegerii la negarea acelor parti care „nu convin”. Care nu convin rationalitatii, care nu convin moralei, care nu convin constiintei. Aceasta insa nu diminueaza cu nimic responsabilitatea alegerii, a purtarii drapelului printre cei mai slabi in ratiune. As mai avea ceva de subliniat in zona in care alunecati spre istoricism, dar ar fi prea mult, cat timp derivate logice simple isi arata coltii printre randuri.
    Mihai Ionescu

    • Daca deschideati linkul la “LiterNet”, ati fi putut citi intrebarea/prolog a lui Daniel Cristea-Enache. Raspund la acea intrebare (inclusiv ref. la I. D. Sirbu). Despre Margarete Buber-Neumann (cartea ei a aparut mai intaii in germana) am scris chiar aici pe Contributors. Regret ca ca v-ati lasat convins de prietenul Dvs, chiar nu are sens sa cititi ce scriu :) Vorbesc despre “The God that Failed”, un sindrom pe care Dvs pareti a nu-l intelege. Sincer, nu cred ca avem o polemica. Sunt primul care sa admir luciditatea unor Aron, Leon Blum, Camus (v. cartea lui Tony Judt despre cei trei). Dar nu aceasta e tema articolului. Deplangand acest malentendu va doresc numai bine!

      http://www.contributors.ro/cultura/vieti-si-destine-in-secolul-incendiilor-ideologice/

      • Mihai Ionescu spune:

        Domnule professor,
        Imi este imposibil sa apreciez cat de mult inteleg din “sindromul The God that Failed”, dar imi este clar ca atat cat inteleg nu il accept ca argument in favoarea nevinovatiei intelectualilor marxisti, indiferent de ziua, ora si minutul in care acestia s-au dezis de ideologia lor. Faptul ca nu v-ati pronuntat asupra responsabilitatii lor, ba inca ati admis teza inocentei trairii teoretice neprihanite a marxismului (cu exceptia citarilor din anumiti clasici greu de contrazis, problema asupra careia voi reveni), ma face sa cred ca dumneavoastra aduceti sindromul mai sus citat ca argument, justificandu-le derapajul rational si subliniind intens revenirea, “dezvrajirea”, si nu culpa. Aceasta stare combinata cu admiratia pe care o declarati fata de luciditatea lui Aron, Blum si Camus (revenirea promisa !), nu poate duce decat la disonanta cognitiva. Asa ca aveti dreptate aratand ca nu avem o polemica, fiindu-mi imposibil sa intru in polemica cu cineva care are, in acelasi timp, doua atitudini aflate in contradictie. Nu este egalitate intre un intelectual care denunta avatarurile marxismului si unul vrajit si dezvrajit de acestea.

        Dar poate ca ma insel, caci tocmai contradictiile interne au despartit apele in manifestarile clinice ale Sindromului. Poate asteptati si dumneavoastra cotitura hruscioviana. Daca lui insusi Sartre i-au trebuit vreo zece ani (si nici atunci nu cred ca era vindecat complet; eu nu cred in sinceritatea strangerii de mana dintre Sartre si Aron cu prilejul Ile de lumiere), atunci ceilalti sunt indreptatiti la mai mult. Asa ar fi, daca ar fi vorba de un proces de cunoastere, de descoperire. Ori in acest caz avem o negare a adevarului pina la limita in care contradictiile acumulate ajung la masa critica in care ori disonanta cognitiva devine insuportabila pentru suflet, ori devine “utila” schimbarea in parte a ideologiei (a se vedea, ca exemplu, “necesitatea” rectificarilor leniniste). Din scrierile dumneavoastra observ ca sunteti linistit, asezat ferm si confortabil, fara dubii, previzibil. De ce as intra in polemica, din moment ce raspunsurile dumneavoastra inca nu ma surprind ? Ce as avea de castigat ? Cred ca mai nimic. Nu am un nume cunoscut printre intelectuali, dar nici nu doresc sa mi-l fac, nici macar provocand o polemica cu dumneavoastra. Asa cum am mentionat, motivul postarii a fost o chestiune de onoare.
        Mihai Ionescu

        • Nu inteleg de ce-mi scrieti mie aceste randuri. Poate va adresati platformelor care se ocupa de “retestarea ipotezei leniniste” :) Nu veti avea o polemica cu mine.

        • ion adrian spune:

          Dle Ionescu,
          Citeste ce i-am raspuns mai la inceput dlui Tismaneanu si poate se va ajunge astfel la discutia fundamentala care trebuie dusa si de care s-au apropiat , spun ca doar s-au apropiat un Ludwig von Mises un Kolakowski si alti cativa pe care dl tismaneanu ii poate foarte bine prezenta(este si dlui printre ei).
          Atractia comunista inca exista caci din pacate numai gulagul nu e suficient asa cum ii sunt suficiente nazismului lagarele de concentrare, caci ura de rasa este din start o stupiditate pe cand nobilele idealuri intinate din pacate inca mai sunt cantece de sirena pentru multi.
          Asa ca repet :astept pe cel care sa reduca ideologia marxista in mod stiintific cum le place si marxistilor sa se prezinte la ceva care asemeni perpetuumului mobile nu mai fie primit de nimeni cu vreun suport minim rational.

  11. Andrei A. spune:

    De curând citeam un articol referitor la mai recentele evenimente politice din Albania. Sincer, mi-am pus problema dacă nu cumva portretul actualului prim-ministru pare mai interesant decât cel al domnului Ponta. Pierdusem șirul tuturor metamorfozelor fostului partid comunist albanez, dar văd că în avatarul socialist este una din forțele politice principale. Dată fiind cumplita moștenire istorică a locului, nu mă avânt la comparații cu PSD-ul :) . La începutul anilor ‘90, nivelul de sărăcie în Albania era atroce, comparat cu orice altă țară post-comunistă. E aproape imposibil de imaginat cel din 1945 prin comparație… Vorbim adeseori de Coreea de Nord, uitând că o copie a ei, într-o anumită măsură, se afla la o aruncătură de băț de noi. În toate piruetele lui Hoxha, văd parcă o idee călăuzitoare și pentru „cârmaciul” nostru. Care a fost natura relației între cele două partide, mai ales că în ultimii ani cel albanez a încercat o reapropiere de Moscova în vreme ce contrapartea românească a devenit un fel de oaie neagră pentru glasnosti și perestroika ? Eram de facto un fel de vitrină pentru „așa nu” în campusul țărilor care au rămas fidele Moscovei până la sfârșit.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Vladimir Tismaneanu


Vladimir Tismaneanu

Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

Că incompetența și corupția sînt legate, merg mînă în mînă, stau la aceeași masă, etc., ...

de: vintila mihailescu

la "Corupție sau incompetență?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)