Home » Cultura »Opinie »Societate/Life » Citesti:

O intrebare pentru teologi

Mihai Maci februarie 16, 2013 Cultura, Opinie, Societate/Life
60 comentarii 6,053 Vizualizari

S-ar putea ca numele lui Ratko Mladici, Théoneste Bagosora sau Ieng Sary să nu vă spună multe şi să vi se pară a evoca – fiecare – altă lume. Totuşi, oamenii aceştia au câteva lucruri în comun: în primul rând sunt contemporanii noştri. În al doilea rând sunt judecaţi de tribunale naţionale şi/sau internaţionale pentru crime împotriva umanităţii comise în perioada cât au fost la putere. Nici unul dintre ei nu a fost o simplă rotiţă a angrenajului violenţei din lumea lui, care să se poată ascunde în spatele eternei scuze cu “executarea ordinelor”; cu toţii au aparţinut categoriei celor care dădeau ordine. În fine, nici unul dintre cei trei nu se simte vinovat de nimic şi, mai mult, nu pare a avea vre-o percepţie a abnormului la instaurarea căruia a contribuit. Cu toţii vorbesc în termeni de “condiţii de război”, “stare de necesitate”, “drept la apărare”, “necesitate istorică”, etc. – lucruri neutre şi absolute care pot justifica orice. Nu în ultimul rând, cu toţii menţionează faptul că – devreme ce se află în boxă – au fost victimele istoriei care i-a adus în situaţia de actori involuntari ai unei farse judiciare puse la cale de învingători. Nu altfel au reacţionat, la ceasul decăderii, Gaddafi, Saddam Hussein ori compatriotul (şi etern contemporanul) nostru Ceauşescu. Nici Mussolini cel din ultimele ore nu s-a simţit vinovat de nimic, Hitler şi-a pus capăt zilelor în bunkerul său convins că poporul german (ce nu fusese în stare a obţine victoria în război) nu l-a meritat drept conducător, iar Stalin a murit în patul lui punând la care o nouă epurare menită a curăţa Partidul de “elementele şovăielnice”. O armată de dictatori africani şi latino-americani a sfârşit fie de mâna succesorilor lor, fie în exil, neregretând nimic altceva decât faptul că nu au acţionat mai devreme şi mai radical împotriva celor ce i-au îndepărtat de la putere. Cu o treaptă mai jos, nenumăraţii Klaus Barbie şi Alexandru Nikolski ai veacului trecut nu au găsit nimic să-şi reproşeze şi s-au mirat sincer de nerecunoştinţa celor ce le-au pus în cârcă lucruri reprobabile interpretând fapte care, pentru ei, ţineau de “datorie” şi de “serviciul în slujba patriei sau al poporului”. Cât despre birocraţii ororii, de la cei aflaţi în slujba diplomaţiei răului la cei ce completau statistici şi de la entuziaştii de nevoie la cei ce mânuiau ranga, au trecut cu toţii dintr-o epocă în alta voioşi şi descurcăreţi fără a-şi pune nici un fel de probleme căci – nu? – supravieţuirea scuză orice. Cu toţii au acţionat în numele unei necesităţi superioare: cei din vârf în numele imperativelor istorice, cei de jos la comanda celor de sus şi, la capătul rundei, fiecare se apără spunând că a făcut ce i-a fost dat să facă în condiţiile date. Într-o asemenea situaţie mai are rost să vorbim de vinovăţie? Ce mai înseamnă ea atunci când se poate proba, la fel de uşor, că toţi sunt vinovaţi şi că nimeni nu e vinovat?

Credinţa ne spune că – la scară umană – posibilitatea mântuirii se bazează pe caracterul universal al conştiinţei. Departe de ambiguităţile ştiinţelor cognitive (care reactualizează străvechile paradoxe ale autoreflexivităţii), pentru credinţă conştiinţa înseamnă ceva simplu şi clar: capacitatea de a distinge între bine şi rău. Cunoaşterea acestei distincţii (pe care o posedăm înaintea oricărei cunoştinţe şi pe care educaţia doar o actualizează) reprezintă criteriul judecăţilor şi al deciziilor noastre de-a lungul întregii vieţi. Ceea ce înseamnă că omul poate face răul, dar nu-l poate face fără a şti că-l face. Tocmai în această conştiinţă îşi are temeiul responsabilitatea. Şi, în egală măsură, asumarea răului făcut, penitenţa şi iertarea. Să mai remarcăm un lucru: în afara acestei logici a credinţei care a impregnat fundamentele jurisprudenţei, dreptul nu e nimic altceva decât o reglare de conturi între puternicii zilei de azi şi cei ai zilei de ieri. De aceea Unamuno spunea, cu deplină îndreptăţire, că pedeapsa nu e dată pentru a-l mulţumi pe cel jignit, ci – dimpotrivă – pentru a-l ajuta pe cel care a jignit să îndure consecinţele faptelor sale şi să se ridice la nivelul iertării care este deasupra oricărei pedepse.

Vor fi fiind frumoase aceste lucruri, dar sunt ele şi adevărate? Au toţi oamenii parte de conştiinţă adică, cum spune credinţa, conştiinţa e universală? Distincţia dintre bine şi rău este o evidenţă atât de simplă încât e accesibilă oricui sau e un dat istoric, pe care doar subtile hermeneutici îl pot pune în evidenţă (şi întotdeauna într-un context determinat)? Putem face răul fără a şti că-l facem? Poate fi conştiinţa anesteziată până la a stabili legături acolo unde sunt rupturi şi a crea falii acolo unde sunt continuităţi? Este judecata dizolvabilă în mulţime sau în argumentul tu quoque? Dreptul a uitat de dreptate şi a ajuns o complicată afacere de procedură? Şi, mai ales, cărei umanităţi îi aparţine omul fără conştiinţă? Care e soarta lumii în care nu mai există nici o distincţie între bine şi rău?

Mladici, Bagosora şi Sary sunt contemporanii noştri. Înainte de-a fi arestaţi şi deferiţi tribunalelor s-au plimbat nestingheriţi printre noi după ce n-au mai fost la putere. Oameni care şi-au schingiuit şi omorât semenii îşi duc nepoţii de mână în parcuri şi le spun poveşti. Sunt aici, difuzi dar omniprezenţi precum răul fără nume ce ne înconjoară din toate părţile. La 23 de ani de la căderea Cortinei de Fier nici libertatea, nici prosperitatea şi nici educaţia nu sunt lucrurile ce ne vin în minte ca fiind datele de bază ale lumii noastre. Dimpotrivă, cel mai mare jaf din istorie se asociază cu o vulgaritate fără margini pe ruinele a milioane de vieţi risipite şi rătăcite. Cei ce-au câştigat în această cursă imundă îşi agită ostentativ paietele; cei ce-au pierdut îşi îneacă neputinţa în delirul grotesc al pseudorealităţilor. Şi unii, şi alţii vorbesc patetic despre un Dumnezeu care, sătul de ticăloşia lumii, pare a ne fi abandonat pe toţi. După 23 de ani nimeni nu mai înţelege ce s-a întâmplat atunci, in illo tempore, nici cum din speranţa ce ne-a cuprins pe toţi în acele zile s-a născut absurdul în faţa căruia ne resemnăm astăzi. Atunci când îndrăzneşte a se privi pe sine, fiecare îşi spune: aşa a fost să fie; s-a-ntâmplat şi gata. Dar unde e binele şi unde e răul acestei lumi? Unde e judecata menită a ne lumina rosturile vieţii noastre? Unde e capacitatea de a înţelege, de a asuma, de a (ne) schimba? Unde e conştiinţa?

Cu ani în urmă, un prieten mi-a povestit un straniu episod al odiseei afacerilor sale: la un moment dat a avut neplăcuta ocazie de a descoperi că unul dintre partenerii săi îl înşela. L-a chemat şi i-a spus în faţă ceea ce era de spus. Omul nu a negat, ci doar a răspuns: domnule, asta e, am şi eu copii, am datorii şi trebuie să mă descurc. Spune-mi tu, ce-i mai bine să fac: să dau în cap sau să fur? Fără a şti, omul acela a numit problema timpului nostru: într-adevăr, ce e furtul comparativ cu crima? Şi dacă n-am fost în stare să judecăm crimele, cum vom fi în stare să judecăm furturile? Atât criminalul, cât şi hoţul pledează nevinovaţi, reduc realitatea la interpretare, apar şi dispar – puşi pe şotii – în labirintul de oglinzi al mass-mediei. Restul, perdanţii acestei lumi, stau în perplecşi în faţa ecranelor, incapabili a mai distinge adevărul de fals şi binele de rău. Atât în lumea plină de lumini a celor dintâi, cât şi în lumea luminată spectral a celor din urmă o lumină pare a se fi stins cu desăvârşire: aceea a conştiinţei.

Dar, pentru încă o dată, merită să ne amintim cuvântul credinţei: dacă nu există conştiinţă, nu există nici mântuire. Şi dacă nu există mântuire atunci, vorba lui Platon, cei mai fericiţi dintre muritori sunt ticăloşii.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "60 comments" on this Article:

  1. creme spune:

    Violatorii, hotiii, turnatorii, cei care constient au furat din viata celor apropiati sau dependenti de ”onestitatea” si ”responsabilitatea” lor , odata ce s-au cocotat in varf, calcand peste cadavre, nu se vor da jos, ba mai mult, vor sabota orice incercare a celui care doreste sa aduca lumina, cu mai multa indarjire, pana la ultima picatura de sange, stiind ca recunoasterea adevarului fiind singura cale catre libertate si pace (si condamnare a lor).
    Viata semenului furata cu japca, se transforma acum in lupta contra adev arului si pacii.
    Acesti indivizi, sunt identici taurilor din arena, orbiti de furie, gata sa ucida.
    Sunt un pericol social extrem de serios, echivalent terorismului.
    Unul dintre ei, nu va pleca fara sa aduca distrugerea si moartea.

    Cum il oprim ?
    Care e calea atunci cand in fata ta ai un tradator de tara, gata sa declanseze un razboi doar pentru as salva pielea ?
    Cum reactionezi in fata unui terorist care are in mana un detonator ?

    Cine pe cine ucide primul, pentru binele celorlalti ?

    Cine isi asuma rolul matadorului ?
    Aceasta poate fi o alta intrebare, la care poate raspunde doar Dumnezeu.

    • matadorul de serviciu spune:

      rolul “matadorului” il joaca in primul rand adevarul….cel care vrea sa porneasca un razboi pentru a-si salva pielea (denaturand cu buna stiinta adevarul) trebuie demascat si judecat;
      in cazul teroristului, care murind vrea sa omoare si nevinovati, se poate minimiza raul (moartea teroristului). trebuie insa avut in vedere ca un om caruia i se neaga in mod fragrant si repetat justitia (inclusiv prin frauda si coruptie), prin ucidere e transformat in martir
      “binele celorlalti” e uneori relativ (inchizitia, cruciadele, tratamentul prin sangerare si clisme, etc) si de aceea avem Decalogul/Deuteronomul, juramantul hipocratic, reguli de etica, morala, legi, etc.

      • creme spune:

        ”de aceea avem Decalogul/Deuteronomul, juramantul hipocratic, reguli de etica, morala, legi, etc.”
        Din pacate tocmai impostorii nu tin cont de Lege, ei fiind ”mai egali” decat muritorii de rand, isi fac propriile ”legi”, propria ”justitie”. ( Nimeni nu intentioneaza sa-i transforme in ”martiri”. )

        Intrebarea ramane: daca nici Legea (scrisa sau nescrisa) nu poate apara societatea de IMPOSTORI, ce ne ramane de facut ? Cum ne descotorosim de ei, legal cel putin ?

        Sau ne resemnam in propriul martiraj, a vietilor si sanselor pierdute in minciuna si iobagie ?
        Este asta voia lui Dumnezeu ? Nu cred, Dumnezeu apreciaza libertatea, demnitatea, iubirea.
        Nicidecum sclavia constienta, benevola, care imputerniceste impostori.

  2. Liviu spune:

    Felicitari pentru articol ,
    dar cati vor intelege?

    • methos spune:

      Eu sigur nu. M-am oprit dupa prima greseala de gramatica. Cine nu stie lucruri elementare de gramatica nici nu e in stare sa spuna ceva interesant. Next!

    • Stefan spune:

      Corect! Subtil si fin!

      Felicitari domnului Maci! Poate prea fin pentru Ro.

      • Despera spune:

        de acord cu Liviu si Stefan , felicitari, dle Maci! mai adaug doar :si cui ii pasa?

        • sergiu spune:

          Domnule Maci

          Sunt deja la al 2-lea articol de-al dumneavoastra pe seara asta (acum ca v-am descoperit) si incepe sa-mi placa :)

          In privinta intrebarii dumneavoastra, as raspunde si eu cu o intrebare (mai mult sau mai putin retorica): ce e constiinta? Am auzit undeva spunandu-se ca este Vocea lui Dumnezeu in inima omului. Asadar, contiinta nu ne apartine si nu ne defineste – cel putin nu intrinsec – deoarece ea are doar caracter consultativ in viata noastra. Putem sa o auzim sau nu, iar daca o auzim av libertatea de a o urma sau nu..

          Spunea un domn mai sus ca si cele mai criminale minti au o constiinta. Inclin sa cred ca nu. Altfel de ce ar mai fi fost nevoie de cele 10 porunci si alte asemenea. Parerea mea e ca existenta constiintei n om este strict legata de Lucrarea Harului si care pana la Isus era prezent doar la cei alesi (precum prooroci), iar dupa la toti cei botezati. Dar din nou, Harul nelucrat se pierde, asa ca nu cred ca gresesc prea mult daca zic ca Mladici & co nu mai au constiinta de mult

  3. Geos Costan spune:

    Bună ziua! Am şi eu o întrebare, care poate ar fi fost bine să fie pusă: “dacă în cazul acestor avem de-a face, de fapt, cu o deformare a conştiinţei, a discernământului?”. Acest lucru se procedează încă din şcoli (sau în absenţa lor, după caz); nu degeaba avem conflicte religioase sau cazuri manifeste de bigotism. Cum vede un teolog pe “celălalt”, cum îl defineşte şi cum îl tratează? Şi cum ar trebui să-i trateze “oamenii de rând”? Eu am avut surprize foarte neplăcute cu câţiva şi nu ar trebui să surprindă faptul că acea conştiinţă de care vorbiţi să nu fie aceeaşi cu cea la care fac ei referiri. În fond, vorbim de comportamente faţă de indivizi sau grupuri diferiţi/diferite faţă de “normă” (“normalul” prezent în societate), în unele cazuri (Iugoslavia, Kosovo, Uganda, U.R.S.S., Germania nazistă) fiind vorba de manifestări radicale, susţinute de un aparat instituţional puternic (Armata, statul).

  4. Raresh spune:

    Ce mi-a atras atentia in articol este folosirea unor elemente cu conotatie istorica crestina (mantuire, teologi, etc) separate de acest caracter.
    Intrebarile puse sunt relevante, dureroase, actuale, dar nu noi. Si nu fara raspuns.

    Din perspectiva Dumnezeului revelat in Biblie, “Nu este niciun om neprihănit, niciunul măcar. Nu este niciunul care să aibă pricepere. Nu este niciunul care să caute cu tot dinadinsul pe Dumnezeu. Toţi s-au abătut şi au ajuns nişte netrebnici. Nu este niciunul care să facă binele, niciunul măcar.” (Romani 3.10 – 12)
    “Toti au pacatuit si toti sunt lipsiti de slava lui Dumnezeu” (Romani 3.23).
    Si asta putem verifica practic. Toti oamenii fac lucruri impotriva constiintei lor. Iar unii chiar au constiinta arsa.
    “Fiindcă n-au căutat să păstreze pe Dumnezeu în cunoştinţa lor, Dumnezeu i-a lăsat în voia minţii lor blestemate, ca să facă lucruri neîngăduite.” (Romani 1:28) “Şi, măcar că ştiu hotărârea lui Dumnezeu, că cei ce fac asemenea lucruri sunt vrednici de moarte, totuşi, ei nu numai că le fac, dar şi găsesc de buni pe cei ce le fac.”Romani 1:32

    Cat despre mantuire.. nu exista nici o sansa ca cineva individual, sau rasa in sine sa _se_ mantuiasca (singur / singura). Mantuire inseamna salvare, ori ca sa fii salvat, in primul rand trebuie sa intelegi ca singur esti incapabil de asa ceva.

    In afara lui Dumnezeu, intr-un context umanist, moralitatea nu are sens. Nimeni nu poate sa spuna ca ceva “este bun” sau “este rau” pentru ca tot ceea ce exprima sunt preferinte personale. Ceea ce spune, in realitate este “imi convine” sau “nu imi convine”. Iar legile sunt doar preferinte ale unor multimi de oameni. Ca ceva sa fie in _realitate_ bun sau rau, independent de judecata noastra individuala sau colectiva, trebuie sa existe un standard universal, absolut de bine si rau. Ori daca credem asta, trebuie sa intrebam: cine a dat acest standard, ce spune el si care sunt consecintele nerespectarii lui ? Din nou, intrebari relevante, actuale, dar nu noi si nu fara raspuns.
    Dumnezeu a dat standardul, sfintenia Lui este acest standard, nerespectarea lui este pacat, iar plata pacatului este moartea.
    Faptul ca nimeni nu se ridica la standardul lui Dumnezeu, desi porunca este “Fiti sfinti, caci Eu sunt sfant” nu demonstreaza decat depravarea fiecarui om. Nu are sens sa ne comparam unii cu altii. Eu personal nu am omorat pe nimeni, dar distanta (daca s-ar putea defini o metrica morala) intre mine si Hitler sau Stalin este muuuult mai mica decat distanta dintre mine si Dumnezeu. Atat de mica incat comparatia este irelevanta. Nu eu sunt standardul, nu Hitler este standardul. Nici macar maica Tereza nu este standardul. Dumnezeu este.

    Cat despre mantuire, iertare, justificare, impacare cu Dumnezeu (la nivel personal), singura posibilitate este Isus Hristos. Fara o credinta reala, autentica, nu doar in existenta Lui, dar in marturia, lucrarea, moartea si invierea Lui, mantuirea este imposibila. Isus a spus “Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă.” (Matei 11:28), dar ca sa vii, trebuie sa fi trudit si impovarat de constiinta pacatelor si naturii tale.

    P.S. in mod normal nu discut lucruri religioase pe forumuri, dar articolul punea o intrebare pentru teologi si orice crestin real trebuie sa fie un teolog, in sensul ca trebuie sa isi cunoasca Dumnezeu si Scriptura.

  5. Ciprian spune:

    Recunosc, nu sunt teolog, dar vazand ca e vorba de teologi, de credinta, de bine si de rau, de tribunale internationale, mi-a fost imposibil sa nu alunec in concretul imediat si sa nu ma gandesc la Papa de la Roma, proaspat demisionat, care a adunat si el niste condamnari din aceeasi categorie cu cele ale lui Mladici sau Saddam, de la un tribunal din Kuala Lumpur si de la altul din Bruxelles. Un exercitiu interesant, dar si imperios necesar, ca sa ne mentinem in spiritul articolului, ar fi cercetarea daca acesta si a alti “ilustri” “eroi” ai prezentului, nu cumva trebuie sa completeze lista inceputa in text, evident numai ca rezultat al manifestarii a constiintei, a “judecatii menite a ne lumina rosturile vieţii noastre si a capacitatii de a înţelege, de a asuma”.
    Cat despre romani si cei 23 de ani, cu evolutiile destul de tulbarator descrise in articol, sa avem credinta (vie si adevarata) si sa speram ca vom iesi, cu ajutorul lui Dumnezeu, din starea dramatica in care ne aflam si ca va fi mai bine.

    • AT spune:

      Puteti sa fiti mai explicit despre condamnarile acumulate de papa Benedict? Eu nu stiu de nici o astfel de condamnare.Sunt convins ca daca ar fi existat ar fi fost pe prima pagina a tuturor ziarelor.

      • Ciprian spune:

        Nu prea, sunt surse “conspirationiste”, iar tribunalele respective nu stiu cata putere executiva au, cel putin in raport cu papa, dar mie personal imi par destul de semnificative aceste verdicte, chiar daca sunt poate mai mult simbolice (chiar nu-mi dau seama).
        Totusi, iata un link: http://itccs.org/.

  6. Vlad A spune:

    nu se discuta legalitatea dijmei luata de zapciu. asa a legiferat ispravnicul. discutiile se mai poarta doar la nivel cantitativ (nu calitativ). zeciuiala poate deveni oricind sfert sau jumatate. depinde de conjunctura. de sistem. furtul este legiferat, nu se mai face la intimplare. a devenit o stiinta, cu integrale si zecimale. ca sa se deprinda cu folosirea matematicii si aplicarea ei in piata, sistemul isi instruieste zapciii. asta a propos si de scoala care produce spalati la creier (termen mai omenesc) si fabricile de diplome.
    si criminalul si hotul isi legitimeaza actiunile (pentru ca pot) ceilalti asteapta dreptatea divina (singura care le a mai ramas)

  7. sateanulonline spune:

    Un articol interesant. Porniti de la probleme sociale pentru a ne propune interogatii mai profunde. Raspunsul la intrebarile Dvs. este chiar intr-una dintre ele: “Dar unde e Binele şi unde e Răul acestei lumi?”. Am scris cu litere mari 2 cuvinte. La ce ne-ar folosi constiinta-busola, daca nu mai exista Nord si Sud?

  8. Ontelus Dan Gabriel spune:

    A fi înseamnă a suferi, pentru iluzia proprietății sau pentru diverși idoli ai acestei lumi. Istoria este călătoria oamenilor, după Căderea părinților Adam și Eva, adică un drum întru apostazie. Iar modernitatea reprezintă apoteoza apostaziei, în care rătăcirea și răstălmăcirea sunt orgolios-iluminist prezentate drept progres.

  9. Laur006 spune:

    Foarte multumesc pentru paragraful din incheiere. Acum ramane ca cei care nu se considera ticalosi si nici nu cred in mantuire, sa defineasca fericirea muritorului.

  10. DanielS spune:

    Binele nu este chiar atit de dezavantajat, precum reiese din articol (excelent de altfel, felicitari!). Fiecare generatie trebuie sa spuna adevaruri vechi intr-o rostire noua.

    Majoritatea hotilor si criminalilor, desi au o constiinta deformata, totusi o au. Nimeni nu e capabil sa se dedice total raului. Toti fac fapte bune, macar pentru a le compensa putin pe cele rele din trecut. Toti isi doresc sa nu mai ajunga vreodata la “necesitatea” de a face rau.

    Constiinta binelui si a raului, prezenta ei in oricare dintre noi, este dovada ca aceasta poate exista in univers. Iar daca exista, e greu de crezut ca omenirea e singura detinatoare de constiinta din univers. E greu de crezut ca omenirea e cea mai avansata constiinta din univers (sau multivers). E greu de crezut ca nu exista contacte intre constiinte, ca acestea traiesc separat, complet indiferente unele fata de altele. E greu de crezut ca omenirea, istoria si viitorul sint un balon de sapun care dispare fara urma, iar asta ar fi toata aventura existentei.

    E greu de crezut ca intre viitor si trecut exista doar legaturi matematice, reci, seci, lipsite de sens. Nici macar matematica nu este rece sau lipsita de sens. Dar poate fi neplacuta la un moment dat.

  11. Adi spune:

    De ce e folosit numele lui Platon intr-o argumentatie ce se bazeaza in mare parte pe morala crestina? Saracul Platon nu a apucat si probabil nu ar fi sustinut in nici un fel credinta crestina, de ce abuzati de posibilitatea de a alatura fortat aceste elemente?

  12. Vlad Ionescu spune:

    Caror teologi va adresati si la care credinta va raportati? Credinte sunt nenumarate pe lumea asta. Si diferite, chiar foarte diferite. Dar cred ca stiti asta deja! De aceea va rog sa limpeziti lucrurile.

  13. Catalin Cioaba spune:

    Felicitari pentru articol!

    Frumoasa, absolut frumoasa si adevarata ideea ca omul, desigur, “poate face răul, dar nu-l poate face fără a şti că-l face.”

  14. cc spune:

    Nu cred ca in religia crestina si practica ei gasim raspunsul ci mai degraba in indepartarea de crestinism. Ati dat cateva nume de “baieti rai” deveniti celebri printr-o mediatizare exagerata. In cazul Mladici, fiind mai aproape de noi, stim cu siguranta ca mediatizarea a avut ca scop indepartarea atentiei mondiale de la interventia militara ilegala si extrem de brutala in afacerile interne ale unui stat suveran. Politicul si-a desemnat un reprezentant foarte dubios (sincer nu sunt nici acum convins ca Ponti e femeie ) care a eliminat in ciuda evidentelor foarte clare, principalii suspecti din cazul Srebrenitza – trupele croate si cele olandeze. Astfel, la celelalte acuze aduse trupelor sarbesti (cele mai multe justificate) s-a adaugat aceasta oroare care a facut ca opinia publica sa ceara sub impuls emotional o pedeapsa exemplara. Nu scriu acestea pentru a disculpa in vreun fel atrocitatile trupelor sarbesti, dar vreau sa atrag atentia ca in spatele fiecarui criminal de razboi sunt papusari care castiga enorm din aceste conflicte. Atata vreme cat nu vor fi pedepsiti adevaratii vinovati, vom trai cu impresia ca vina este a altora: biserica, invatamant, apartenenta sociala sau cea nationala/ etnica. Priviti cu ce vrasmasie li se spune unor amarati din secuime ca e rau sa fi asociat cu orice este romanesc. Priviti ce usor se inchide ochii la criminalitatea africana sau magrebiana din Occident si cat de repede se afirma ca orice infractor e neaparat roman. Cu ochii pe procesele de la Haga, nu am vazut ca in inima Europei crestine au aparut 3 state islamiste unde, europeni normali sunt fortati sa treaca la o religie a crimei pe care nu si-au dorit-o atunci cand si-au exprimat aspiratiile de autoguvernare. Atentie la papusari! Noi am scapat ieftin de data asta: doar 9 miliarde de euro an pierdut pentru ajutorul democratic dat asta vara. Sa-i multumim lui Dumnezeu ca nu ne-au trimis in tara trupele olandeze sa ne ajute la referendum :-)

  15. alex spune:

    ce te faci cu cei care, prin vot, sunt solidari cu indivizi dovediti ca fara constiinta? Hoti, plagiatori, instigatori la omor? Iar daca la Judecata de Apoi vom fi judecati ‘pe neamuri’, nu stam bine deloc…

    Felicitari pentru articol.

  16. r2 spune:

    Vorbiti de ambiguitatile stiintei cognitive undeva, prin contrast cu certitudinile teologiei. Cred ca putem pune aceaste diferenta intr-o alta lumina. In chestiunea constiintei / raspunderii morale / liberului arbitrru, una din teorii este urmatoarea: liberul arbitru este o abstractie. Este o idealizare a fiintelor umane, asemanatoare cu idealizarile pe care le facem la geometrie, unde vorbim de linii perfect paralele, sfere si cuburi perfecte etc. Desi se porneste de la idealizari, concluziile rationamentelor din geometrie sunt totusi aplicabile si foarte utile in lumea reala.

    Parerea mea este ca aici se incadreaza si ideea de constiinta, de bine si rau universal. Probabil ca binele si raul nu sunt tocmai universale, dar e mai bine sa le conisderam asa decat sa abandonam conceptul. Delimitarea intre ele iarasi nu e asa clara in toate situatiile, dar important e sa fie suficient de clara in general. Fara asemenea idealizari, nu putem vorbi de morala, iar fara ideea de morala, societatea nu poate functiona. In general, cand este vorba de probleme complexe (iar functionarea societatii este o astfel de problema), nu se poate ajunge la nici o decizie fara simplificari. Ca exemplu, nu se poate juca sah fara conceptul de avantaj material (si multe alte concepte si abstractii). Toate aceste concepte, luate la bani marunti, sunt simplificari, aproximari, abstractii sau cum vrem sa le spunem. Toate aceste reguli o sa aiba si zone unde diferentele nu sunt tocmai clare, sau in care o sa se contrazica una pe cealalta (nu mai dau exemple). Regulile morale sunt in aceeasi situatie. Exista cazuri cand e greu sa spui ce e bine si ce e rau (exemplul clasic, e moral sa jefuiesti un magazin de paine daca nu ai ce da de mancare copiilor?) Dar asta nu inseamna ca trebuie abandonate.

    Cat despre ideea ca cei care fac rau trebuie sa fie pe undeva constienti de lucrul asta, iar pedeapsa le da sansa sa se simpta mai putin vinovati fata de societate, nu stiu daca nu cumva e o idealizare prea mare. Pana una alta, majoritatea puscariasilor se considera victime nevinovate, nu doar Adrian Nastase. Asta e natura umana. Intr-un context, Klaus Johannis a fost intrebat “cine are dreptate?”, iar raspunsul lui a fost “dreptate…. dreptate are toata lumea, doamna” (daca tin bine minte). Cred ca dansul a avut mare dreptate :) Cei mai multi oameni nu au ce sa-si reporseze in lumea lor, inclusiv nazistii si criminalii in serie se considera “oameni buni”. E un fapt verificabil si documentat. Dar, repet, asta nu inseamna ca ideea de bine universal trebuie abandonata. Era de la bun inceput doar o idealizare.

    Revenind la diferenta intre ambiguitate stiintei cognitive fata de certitudinile teologiei, nu as spune ca stiinta este mai ambigua. Mai degraba as spune ca, in functie de situatie, certitudinile religiei s-ar putea sa fie mai functionale decat ambiguitatile stiintei. Bineinteles, este doar o parere.

    Felicitari pentru articol, si pentru cel precedent, domnule Maci.

  17. Mircea Paul Vasiliu VASILIU MIRCEA PAUL spune:

    Mă repet, dar nu am încotro. Deci HANNAH ARENDT (evreică germană, filosof) :

    Faptul că oamenii sînt incapabili de a ierta ceea ce nu pot pedepsi și nu pot pedepsi ceea ce se dovedește de neiertat reprezintă un element structural, profund semnificativ, al afacerilor umane. El reprezintă exemplificarea magistrală a jignirilor ce se numesc, de la Kant încoace, „radical rele” și despre care nu cunoaștem mare lucru, chiar noi cei care am fost expuși uneia din rarele sale explozii în spațiul public. Tot ceea ce știm este că nu putem nici pedepsi, nici ierta aceste ofense și că, drept consecință, ele transced domeniul afacerilor umane și al capacităților omenești, ambele fiind distruse din temelie ori de cîte ori acestea (ofensele radical rele) apar. Astfel, atunci cînd actul însuși ne ia orice putere de a acționa, nu ne rămîne decît să repetăm împreună cu Isus: Pentru el mai bine ar fi să i se atîrne o piatră de moară de gît și să fie aruncat în mare…

    NU PUTEM IERTA CEEA CE NU PUTEM PEDEPSI !

    Asta ne distruge din temelie – vezi pct.8 de la Timișoara.

  18. euNuke spune:

    Sper că vor fi primite şi răspunsurile teologilor amatori. Eu nici măcar amator nu sunt, dar m-am hotărît să devin teolog de weekend, ca să pot intra intr-o dezbatere mai degrabă axiologică decît religioasă. Întîi ţin să remarc că întrebarea din titlul nu apare expres formulată în text. Mai degrabă textul este presărat cu numeroase interogaţii -de uz retoric- iar Întrebarea rămâne in subtext. Eu o să răspund totuşi interogaţiilor, chit că nu se face asta de obicei într-o polemică.

    “Vor fi fiind frumoase aceste lucruri, dar sunt ele şi adevărate?”
    Nu-s nici frumoase, nici adevărate. Mântuirea este un concept artificial, o creaţie religioasă străveche şi uzată, o plăsmuire a unor minţi rudimentare speriate de vocea propriei conştiinţe incipiente şi de fragilitatea ordinii sociale a timpurilor. Este o promisiune solemnă ce se suprapune peste sistemul de sancţiuni istoric, menită să asigure o mai mare respectare a codicelor de legi ale vremii, care, din cauza analfabetismului rămâneau necunoscute in litera lor majorităţii populaţiei, insă, in esenţa lor veşnic măsluită, erau propagate şi utilizate de o elită clericală incapabilă să-şi strunească supuşii prin apelul la virtuţi şi prin exersarea publică a discursului cu valenţe etice. Salvarea divină este promisiunea politicianistă, demagogică a căpeteniilor religioase ale antichităţii. Adevărul salvării post-mortem -neputînd fi probat- trebuia susţinut prin nimbarea purtătorului de cuvânt, de unde şi nevoia de Hristos.

    “Au toţi oamenii parte de conştiinţă adică, cum spune credinţa, conştiinţa e universală?”
    Cu excepţia psihopaţilor, a oligofrenilor şi retardaţilor, da, cam toţi oamenii au parte de conştiinţă. şi este universală pentru că a apărut şi s-a dezvoltat in regiuni geografice foarte depărtate şi la rase de oameni fără prea mari legături intre ele.

    “Distincţia dintre bine şi rău este o evidenţă atât de simplă încât e accesibilă oricui sau e un dat istoric, pe care doar subtile hermeneutici îl pot pune în evidenţă (şi întotdeauna într-un context determinat)?”

    Distincţia dintre bine şi rău este totodată o evidenţă simplă şi un dat istoric. Nu-i nevoie de hermeneutică pentru a decela un nivel superior de conştiinţă ce se datorează in mare parte unui parcurs istoric aparte ce a condus la zdruncinarea conştiinţelor unei mari părţi a populaţiei şi la un pas înainte către asumarea largă a comportamentelor virtuoase cu temei etic conştient. de pildă, o comunitate amish ce descinde din sectele protestante lovite crunt in timpul războaielor religioase din sec 17 va păstra in memorie pildele acelei epoci şi se va dedica cu predilecţie unor valori pacifiste cu totul străine epocii. Pentru ei distincţia este foarte clară. Dar distincţia pe care ei o operează nu este universal valabilă, pentru că are un fundament religios, la fel cum o sectă islamică sau un cult hindus suferă de pe urma aceluiaşi raţionament vicios ce stabileşte că morala decurge dintr-un adevăr de natură religioasă, adică relevat, de unde şi separarea pe care o implică adoptarea acelui adevăr de către o comunitate. In islam pacea se presupune a exista doar intre membri comunităţii islamice, in rest este lumea războiului ce e musai să fie pacificată prin răspîndirea unui adevăr divin, stimulaţi fiind tocmai de acea promisiune de mântuire. Ei între ei sunt capabili să evalueze binele şi răul, de pildă crima şi furtul sînt incriminate şi sancţionate drastic, dar aceste valori sunt circumscrise confesiunii religioase, sunt recunoscute doar celor de aceeaşi credinţă.

    “Putem face răul fără a şti că-l facem?”
    Da. Datorită relativităţii şi totodată preeminenţei sistemului de valori religioase in societate chiar şi in prezent. Aceste sisteme poartă in sine un defect structural originar, vector al segregării, care minimalizează in mod programatic răul săvârşit in dauna celor de o altă religie, sau, in cazul anumitor religii, in dauna unor grupuri umane definite printr-un atribut cu conotaţie peiorativă ce face parte din datul istoric: prostituate, homosexuali, libertini, adulterini, femei, mari proprietari, bancheri, capitalişti etc.

    “Poate fi conştiinţa anesteziată până la a stabili legături acolo unde sunt rupturi şi a crea falii acolo unde sunt continuităţi?”
    Da. Comunismul a dovedit-o cu prisosinţă. Propagându-se in Europa ca una din cele mai nefaste doctrine religioase cu valenţe escatologice, marxismul a reuşit “performanţa” de a uni elite intelectuale şi financiare cu bande de interlopi, jefuitori şi criminali, in efortul de a răsturna ordinea proprietăţii private -demonizată activ de către apostolii săi revoluţionari, iar după cucerirea puterii statale comuniştii au destrămat societăţile căzute in captivitate invrăjbind ca niciodată grupuri şi întregi segmente sociale ce convieţuiau altădată cumsecade, respectîndu-se reciproc. Efectele sunt mai vizibile ca oricând astăzi: gospodarul vrednic, negustorul [azi "bişniţar"], învăţătorul şi profesorul, medicul, farmacistul, inginerul sunt la ciuca dispreţului unor coate-goale propulsaţi la vârful societăţii şi ţintele predilecte ale băşcăliei şi infamiei organizate in presă.

    “Dreptul a uitat de dreptate şi a ajuns o complicată afacere de procedură?”
    Dreptul dintotdeauna a fost o complicată procedură ce a prilejuit, chiar stimulat, afaceri specifice. ce e rău in asta? Numai existenţa unei pieţe libere a acestor servicii îţi garantează obţinerea unei bune apărări in faţa abuzurilor statului ori a încălcării drepturilor tale de către răufăcători. Dreptul nu are memorie, nu in sistemul nostru. In cel anglo-saxon, da, există o oarecare raportare la precedentul istoric.

    “Şi, mai ales, cărei umanităţi îi aparţine omul fără conştiinţă? Care e soarta lumii în care nu mai există nici o distincţie între bine şi rău?”
    Simplu: comuna primitivă. Şi nu e atât de greu de imaginat. sălbăticie, violenţă, anomie societală, reapariţia turmelor, tirania masculilor alfa şi aşa mai departe.

    • Marcel Capraru marcel capraru spune:

      “Simplu: comuna primitivă. Şi nu e atât de greu de imaginat. sălbăticie, violenţă, anomie societală, reapariţia turmelor, tirania masculilor alfa şi aşa mai departe.”

      Eroare Mr. euNuke. Ceea ce descrii e comportamentul animalelor văzut din perspectiva omului.
      Omul din comuna primitivă e altceva. Dacă ați face efortul, măcar intelectual, de a cunoaște viața unui trib primitiv de astăzi, n-o să vedeți nici sălbăticie, nici violență, nici turmă nici tirania masculilor, ci, mai degrabă, un fel de armonie cosmică . Poate că omul preistoric să fi avut trăsăturile descrise de dvs. , deși nu suntem siguri. ( see, Ubuntu ukuma, concept specific Africii subecuatoriale)

      • r2 spune:

        domnule capraru,

        l-ati luat prea tare pe euNuke. dansul sustine ce spun multi altii pe care nu ii puteti in nici un caz acuza de faptul ca nu au facut “efortul intelectual”. inteleg de ce oamenii prefera sa auda ce spun “antropologii pacii” despre armonia universala a omului primitiv, dar cinstit este sa fie evaluate si dovezile aduse de ceilalti antropologi, care spun ca cele mai multe “pre-state societies” au fost si sunt de o violenta rara.

        recomand o carte excelenta despre istoria violentei “The better angels of our nature: Why violence has declined”

        http://www.amazon.com/The-Better-Angels-Nature-ebook/dp/B0052REUW0/ref=sr_1_2?ie=UTF8&qid=1361113426&sr=8-2&keywords=why+violence+has+declined

        “A modern concern with the dignity and rights of all peoples inhibits us from speaking too frankly about rates of violence in preliterate peoples, and the “anthropologists of peace” have worked to give them a Rousseauian image makeover. Margaret Mead, for example, described the Chambri of New Guinea as a sex-reversed culture because the men were adorned with makeup and curls, omitting the fact that they had to earn the right to these supposedly effeminate decorations by killing a member of an enemy tribe.”

        si un fel de mic rezumat al cartii, din Wall Street Journal, facut de autor

        http://online.wsj.com/article/SB10001424053111904106704576583203589408180.html

      • euNuke spune:

        Domnule Capraru, îmi criticaţi descrierea succinta a comunei primitive de parcă aţi fi in deplină cunoştinţă de cauză, ceea ce este imposibil. Haideţi să ne înţelegem: triburile izolate descoperite in America de Sud sau prin Africa nu sunt definitorii pentru perioada istorică pe care in mod convenţional o numim “comună primitivă”. Ne pot furniza nişte indicii asupra stilului de viaţă primitiv şi cam atât. “Armonia cosmică” ce ar caracteriza comuna primitivă este rezultatul reveriei, nu al observaţiei ştiinţifice. Nu există fundament raţional pentru asemenea glorificări ale unor presupuse epoci paradiziace. In schimb, in urma unui mare efort intelectual…de aproximativ 5 minute, o să completez lista de orori ale primitivismului, pe baza informaţiilor furnizate de cercetarea vieţii şi obiceiurilor unor triburi rupte de lume, altele decât cele minunate menţionate de dumneavoastră, de pildă Wari din Brazilia, Asmat din Papua, Sumba din Indonezia :
        “sălbăticie, violenţă, anomie societală, reapariţia turmelor, tirania masculilor alfa şi…”
        -antropofagie
        -terorizarea, excluderea din turmă, şi, in numeroase cazuri, sacrificarea ritualică a indivizilor deosebiţi prin caracteristici fizice de marea masă: albinoşii, taraţii, handicapaţii.
        -mutilarea ritualică a copiiilor
        -vânătoarea de capete, derivată tot dintr-o credinţă primitivă conform căreia posesorul de tărtăcuţe va păstra puteri magice asupra victimelor in lumea de după moarte.
        -incest
        -poligamie

        Omul modern califică aceste practici drept ‘animalice’, un epitet evident impropriu, căci rudele noastre mamifere sunt străine de asemenea fapte macabre, şi niciodată nu le-a trecut prin mintea lor puţină să-şi schingiuiască semenii pentru plăcere or ca să satisfacă duhul din baltă ori zeul pietroiului.

        Ca atare, “armonia cosmică” este un eufemism modern pentru raţionalizarea primitivă -adică tentativa de justificare prin apelul la forţele supranaturale- a celor mai abominabile fapte săvâşite de oameni lipsiţi de un cod moral solid.

        Pe de altă parte sunt convins că nu toate triburile şi turmele răspândite in Eurasia in urmă cu 10.000 de ani practicau toate aceste obiceiuri sinistre, dar in niciun caz nu erau paşnice, ci cât se poate de războinice şi crude. Ei sunt strămoşii noştri, iar fără violenţa lor anihilatoare orientată chiar împotriva celor cu ritualuri dezgustător de atroce, noi nu am fi existat.

        Fascinaţia faţă de primitivi şi populaţii exotice a făcut ravagii şi printre intelectualii europeni de secol 19, printre ei şi un oarecare repetent la filozofie, Marx, care din informaţia de almanah a vremii a plămădit o puerilă doctrină egalitaristă in care proiecta in termeni emfatici, pseudo-ştiinţific, o Comună a viitorului, in care omul urma să fie definitiv ‘eliberat’ de povara conştiinţei şi a moralei, iar pentru înfăptuirea acestei minunate lumi era necesar să dobândească prin o nouă conştiinţă -conştiinţa de clasă, adică echivalentul modern al spiritului de turmă din ‘epoca de aur’ a copilăriei omului.

  19. Shogun spune:

    Astăzi nu prea-i la modă să citim Biblia – Biblia, zice societatea secularizată de astăzi, e pentru proști, pentru ăia slabi de înger și așa mai departe. O fi, însă ca unul care fac parte din grupul celor ce și-au făcut timp să treacă măcar o dată prin Biblie (iar cine n-a făcut-o e un incult, indiferent cât de inteligent e și câte diplome are) nu pot să nu observ că acolo se zice ceva despre om, anume că se naște cu o problemă. Zice Biblia că aia se numește păcat – indiferent cum s-ar numi, tot una: chiar ne naștem cu probleme la cap; de-aia judecăm greșit și acționăm la fel. De-aia oamenii se urăsc, se ucid între ei și nici măcar n-au mustrări de conștiință. Iar dacă Biblia are dreptate, atunci – numai zic, nu dau cu bâta – am dat de belea: ne naștem cu păcatul ăsta în noi care – o fi, n-o fi adevărat – pare să fie mai tare decât voința noastră. Iată de ce în ultima vreme chiar am dubii că omul se naște cu voință liberă, așa cum ne zic toți la școală, în societate, în filme etc. Și tot gândind eu așa, se pare că încep să pricep de ce are omul nevoie de Dumnezeu: pentru că, dacă s-a născut cu păcat și din cauza lui face numai tâmpenii, atunci musai să-l ajute cineva, iar după matematica mea nu-i om pe lumea asta să-l poată scăpa pe altul de păcat sau cum i-o zice… Chiar nu mă mir că am avut printre noi oameni precum Hitler, Stalin, Gingis Han, Timur Lenk și alți psihopați care au măcelărit milioane de oameni, dar și indivizi precum politicienii români de azi a căror prostie e soră cu genocidul. Totul din cauza păcatului, indiferent că sună bine sau nu.

  20. Nicolae Lisievici spune:

    Quo vadis Domine? Se pare ca intrebarea a ramas la fel de reala si dupa 2000 de ani.

  21. fericire in ticalosie... spune:

    invocarea ignorantei (incusiv “nebunia”) ca scuza pentru a comite (sau in cazul comiterii a ceva) rau nu este acceptata nici in iudaism, nici in crestinism, islamism, hinduism, etc. si nici in societatea civila. Pedeapsa e insa mai mica decat in cazul comiterii unui rau in cunostiinta de cauza.

    Ezekiel 33:10-20 merge mai departe si spune ca cel care a gresit isi poate indrepta greselile si in consecinta iertat iar cel care nu a gresit isi poate pierde mantuirea daca alege sa greseasca.

    si cum bine a intuit Platon, in lipsa nemuririi ticalosia pare cea mai fericita optiune (si asa se explica necesitatea eticii, moralei, legilor…etc)

    • Mihai Lutescu spune:

      Îndrăznesc şi eu să-mi dau cu părerea fără a fi teolog.

      Cred că ştiinţele cognitive pe care le menţionaţi în treacăt validează (indirect) un alt concept esenţial al credinţei, acela al SMERENIEI, fără de care cred că conştiinţa nu mai poate funcţiona corect.

      “Au toţi oamenii parte de conştiinţă adică, cum spune credinţa, conştiinţa e universală?” da, dar în absenţa SMERENIEI poate fi “anesteziată până la a stabili legături acolo unde sunt rupturi şi a crea falii acolo unde sunt continuităţi”.

      Este studiat şi răstudiat ceea ce înseamnă DISONANŢA COGNTITIVĂ şi mai ales ce produce aceasta disonanta cognitiva, procesul acela de atenuare al ei care are o putere colosală, este capabil să ne modifice credinţele, percepţiile, valorile, convingerile morale. Acest proces (de atenuare a disonanţei cognitive) este motorul auto-justificării, te poate împinge pe spirala virtuţii sau a ticăloşiei, te face să îţi rescrii propria memorie, să crezi că-ţi place lucrul în care ai investit, etc. Mai multe despre asta într-o carte a doi colaboratori ai lui Festinger, http://en.wikipedia.org/wiki/Mistakes_Were_Made_(But_Not_by_Me).

      Şi procesul ăsta este universal, funcţionează la dictator ca şi la omul de rand, la omul cumsecade ca şi la ticălos. Mi se pare că SMERENIA ar fi tocmai virtutea care s-ar putea opune direct acestui proces, pentru că ţi-ar putea furniza tăria de a rezista presiunii disonanţei cognitive.

      Smerenia ar fi deci condiţia necesară pentru ca conştiinţa să funcţioneze corect.

  22. Alduin spune:

    Insuccesul crestinismului pe plan politic si social nu poate fi contestat. A exista fara a fi “ucigas” este o utopie. Crestinismul in 2000 de ani nu a facut lumea mai buna si decaderea lui este stras legata de aceasta himera numita “constiinta religioasa”. Nu exista “constiinta morala” si un judecator noctur ce desparte binele de rau si delimiteaza aceste optiuni pe baza unor principii utopice. Pentru toate crimele si toti criminali din istoria, nu suntem responsabili decat noi insine. Fiecare crima infaptuita de aceste personaje sinistre este o dovada vie a imanuritatii noastre, Responsabilitatea nu e doar in mainile celui ce infaptuieste crima, e si in mainile celui care ramane indiferent fata de ea.

    • Stefan spune:

      Dar nu numai crestinismul, ci orice religie a fost folosita ca si pretext pentru lupta si impunere. “Zeul porunceste” a fost de prea multe ori folosit in isotorie ca scuza. Nu stiu daca hindusii l-au folosit pe Shiva ca pretext, dar Crestinii si Mahomedanii si-au folosit “Dumnezeul” ca pretext de lupta (unii inca il folosesc).

  23. Bucur spune:

    Spuneti asa: [conştiinţa înseamnă ceva simplu şi clar: capacitatea de a distinge între bine şi rău] Un simplu exemplu la indemana: Am vazut persoane care ofereau hrana cainilor vagabonzi pe strazi. Stiind ca acesti caini transforma aceasta hrana in excremente pe strazile oraselor (cam 5 tone zilnic! numai in Bucuresti), si ca in multe cazuri (16.000 anul trecut in Bucuresti) acesti caini musca si chiar ucid oameni, persoanele respective cred ca fac un bine sau un rau atunci cand hranesc acesti caini? Dvs. ce credeti?

  24. Marcel Capraru marcel capraru spune:

    Toate bune și frumoase, d-le Maci, dacă n-ai porni, dumneata sau credința, de la o premisă falsă, atunci când scrii:
    “pentru credinţă conştiinţa înseamnă ceva simplu şi clar: capacitatea de a distinge între bine şi rău. Cunoaşterea acestei distincţii (pe care o posedăm înaintea oricărei cunoştinţe şi pe care educaţia doar o actualizează) reprezintă criteriul judecăţilor şi al deciziilor noastre de-a lungul întregii vieţi. ”

    Când vorbești de conștiință, vorbești ca despre un dat. Ar trebui să studiezi primele capitole din psihologia copilului (din păcate nu prea ai de unde, această disciplină începe cu capitolul 10, primele nouă nu s-au scris, le-a sugerat Maria Montessori în Secretul copilăriei), pentru a vedea că nu posedăm capacitatea de a distinge între bine și rău, ci doar potențialul acesteia. Nu ne naștem cu conștiință, d-le Maci, ne-o construim în funcție de mediu. Iar când mediul e toxic, conștiința crește strâmb.

    • Bucur spune:

      My point exactly!

    • Excelentă observație, Marcel Capraru!
      Premiza articolului nu este 100% corecta, deși articolul în sine este excelent. Dacă acceptăm să ne exprimăm doar în sfera iudeo-creștină a credinței, flexibilitatea conștiinței, capacitatea ei de a se lăsa intoxicată de etica circumstanțială, a trebuit corectată de Dumnezeu prin darea celor zece porunci. N-am fi avut nevoie de ele dacă această conștiință ar fi fost suficientă!
      Sfântul apostol Pavel vorbește despre un „cuget luminat de Duhul Sfânt“. Ceea ce a fost alterat și deformat de păcat trebuie „reprogramat“ de intervenția nașterii din nou și prin lucrarea de iluminare a Duhului Sfânt.

      Veți spune: aceasta este valabil doar pentru adevărații creștini, pentru sfinți. Probabil că da. Există de fapt două așa numite creștinisme: creștinătatea, care este sfera de influență a creștinilor și creștinismul pur care poate fi practicat numai de aceia care au avut o întâlnire personală salvatoare cu Dumnezeu prin credința în Isus Christos. Pe aceștia, Duhul Sfânt îi călăuzește „în tot adevărul“, transformându-i în sarea pământului și lumina lumii. Doamne, fă să fiu și eu unul dintre aceștia!

      Creștinătatea contemporană manifestă eclipse evidente și nu puțin deficit de sare dumnezeiască. Probabil că sunt din ce în ce mai puțini cei care să-și manifeste influența creștină adevărată în jur.

      Salut cu entuziasm apariția acestui articol într-un context inundat de postmodernism și pragmatism materialist dialectic.

      • Constantin Balasoiu Constantin Balasoiu spune:

        Nu cred ca e prea salutar textul dlui Maci. In definitiv probl pe care o pune el e ca din moment ce mintea criminala si mantuirea au in comun aceeasi constiinta, mantuirea devine pur si simplu o mare enigma. Chiar si pt un baptist sau ce sunteti dvs asta e o probl, mantuirea si mintea criminala se exclud reciproc. Daca deci admiteti paradoxul sau aporia dlui Maci, ar fi mai destept atunci daca v-ati numara printre ticalosi, nu printre ceilalti. :)

    • Constantin Balasoiu Constantin Balasoiu spune:

      @Caprar: la modul in care puneti probl, ceea ce Popper numea utopian social engineering devine pur si simplu o reteta pt dvs. :)

  25. qed? spune:

    pentru a stabili conditionalitate/cauzalitate intre constiinta si smerenie, cele 2 trebuie definite corect.
    Caracterul universal al constiintei poate fi dezbatut (nou-nascutul, persoane in stare vegetativa, unele boli neurologice, etc). Pentru un psiholog ar fi interesant de mentionat faimosul experiment al lui Stanley Milgram ca si mecanism de represie al constiintei.

    Un judecator sau un procuror nu numai ca are dreptul dar si datoria sa nu se arate “smerit” in fata unor ticalosi, si asta fara sa-si faca procese de constiinta.
    Constiinta exista si in afara smereniei, putand fi circumscrisa eticii si moralei.

    Smerenia e un concept strict legat de credinta si dragoste….”vezi mai intai barna din ochiul tau inainte de a arata paiul din ochiul FRATELUI tau (intru credinta)”….”smerenie” in afara acestor concepte este doar fatarnicie; am ajunge sa confundam smerenia cu linguseala, sau slugarnicie in fata unor criminali setosi de putere.
    Pentru a pretinde smerenie, un pacatos trebuie sa-si indrepte mai intai pacatele….insa omul cu adevarat smerit nu va pretinde niciodata smerenia altora.
    Smerenia nu inseamna acceptarea pacatului altora in numele proprilor slabiciuni….Isus indeamna credinciosii sa-si admonesteze fratii care gresesc…iar Sf. Ioan spune ca exista un pacat capital (crima?) care nu poate fi absolvit nici de apostoli….
    si bineinteles, exista smerenia fata de Dumnezeu, de exemplu cum e ea susprinsa in Cartea lui Job (Iov)

    Cel care a cunoscut insa cu adevarat dragostea, credinta si smerenia poate sa spuna ca are nu numai constiinta, dar o constiinta curata.
    O constiinta curata poate insa avea si cel care a respectat cu strictete regulile eticii si moralei.

    • Brother Verulus spune:

      Nu cred intr-o delimitare atat de puternica intre smerenie si constiinta. Exista o cauza care determina “smerenia” si aceasta cauza nu poate sa fie externa, implicit “divina”. Constiinta este produsa de creier, e suficienta o mica degradare a unei zone din creier pentru a obseva o degradare rapida a “constiintei”. De ex. un accident in zona lobului frontal determina schimbari profunde in personalitate si comportament. Smerenia nu e decit un produs (o stare a fiintei) religios care apare in constiinta (produsa de creier si societate) religioasa. Nu ii o cauza atat de vie incat sa determine schimbari majore in univers.

  26. euNuke spune:

    Domnule Capraru, dumneavoastră susţineţi o ipoteză asupra genezei morale aflată in răspăr cu dogma religioasă creştină:
    “Nu ne naștem cu conștiință, ne-o construim în funcție de mediu.”
    Domnul Maci nu se pronunţă suficient de clar asupra chestiunii, dar ne lasă de înţeles că ar fi de partea oamenilor Bisericii in privinţa apariţiei şi naturii conştiinţei.

    O să învederez in cele ce urmează concepţia teologilor creştini asupra conştiinţei, cu scuzele de rigoare pentru utilizarea limbii engleze:

    a]extrase din catehismul catolic modern:
    “Conscience is the manifestation of God’s will that is made to men by the voice of reason, by the dictates of their intellect.”
    “Moral conscience, present at the heart of the person, enjoins him at the appropriate moment to do good and to avoid evil. It also judges particular choices, approving those that are good and denouncing those that are evil.”

    b]opinia teologilor:
    “This feeling of guilt disturbs the false calm of conscience and could be called conscience’s complaint against my self-satisfied existence. It is as necessary for man as the physical pain which signifies disturbance of normal bodily functioning.” [Ratzinger]
    “You don’t have to be a person of faith or religious background to be able to tell the difference between good and evil, between right and wrong. Even in countries that are officially atheistic, their laws will reflect norms of fundamental ethics, for example, that murder, rape, and larceny are wrong, that patriotism, honesty under oath, and philanthropy are good.” [john keating - episcop american]
    “conscience is like God’s herald and messenger; it does not command things on its own authority, but commands them as coming from God’s authority, like a herald when he proclaims the edict of the king. This is why conscience has binding force.”[San Bonaventura]
    “A man of conscience is one who never acquires tolerance, well-being, success, public standing, and approval on the part of prevailing opinion, at the expense of truth.”[Ratzinger]
    “To be a person of conscience means first of all, obeying one’s own conscience in every situation and not silencing its inner voice, even if it is sometimes severe and demanding. It means working for what is good and increasing it within and around oneself, and never giving in to evil, in the spirit of St. Paul’s words: ‘Do not be overcome by evil, but overcome evil with good’ (Romans 12:21). To be a person of conscience means being demanding with oneself, getting up again after falling, being ever converted anew. To be a person of conscience means working to build up the kingdom of God—the kingdom of truth and life, of justice, love and peace—in our families, in the communities in which we live and throughout our homeland. It also means courageously assuming responsibility for public affairs; it means being concerned for the common good and not closing our eyes to the misery and needs of our neighbor, in a spirit of Gospel solidarity: ‘Bear one another’s burdens’ [Papa Ioan Paul II]
    “To claim that one has a right to act according to conscience, but without at the same time acknowledging the duty to conform one’s conscience to the truth and to the law which God himself has written on our hearts, in the end, means nothing more than imposing one’s limited personal opinion.” [Papa Ioan Paul II]
    This shameful font of indifferentism gives rise to that absurd and erroneous proposition which claims that liberty of conscience must be maintained for everyone. It spreads ruin in sacred and civil affairs, though some repeat over and over again with the greatest impudence that some advantage accrues to religion from it. ‘But the death of the soul is worse than freedom of error,’ as Augustine was wont to say. [St. Augustine, epistle 166.] When all restraints are removed by which men are kept on the narrow path of truth, their nature, which is already inclined to evil, propels them to ruin. Then truly ‘the bottomless pit’[Apoc. 9:3] is open from which John saw smoke ascending which obscured the sun, and out of which locusts flew forth to devastate the earth. Thence comes transformation of minds, corruption of youths, contempt of sacred things and holy laws–in other words, a pestilence more deadly to the state than any other. Experience shows, even from earliest times, that cities renowned for wealth, dominion, and glory perished as a result of this single evil, namely immoderate freedom of opinion, license of free speech, and desire for novelty.”[Papa Grigorie XVI]
    “Whoever equates conscience with superficial conviction, identifies conscience with a pseudo-rational certainty, a certainty which in fact has been woven from self-righteousness, conformity and lethargy. Conscience is degraded to a mechanism for rationalization while it should represent the transparency of the subject for the divine and thus constitute the very dignity and greatness of man.”[Ratzinger]

    c] Opinia lui Hristos [presupunind ca întâmplarea este reală sau conţine un sâmbure de adevăr]:
    Ioan 7:53-8:11
    “S’a dus la muntele Măslinilor.
    2 Dar disdedimineaţă, a venit din nou în Templu; şi tot norodul a venit la El. El a şezut jos, şi -i învăţa.
    3 Atunci cărturarii şi Fariseii I-au adus o femeie prinsă în preacurvie. Au pus-o în mijlocul norodului,
    4 şi au zis lui Isus: ,,Învăţătorule, femeia aceasta a fost prinsă chiar cînd săvîrşea preacurvia.
    5 Moise, în Lege, ne -a poruncit să ucidem cu pietre pe astfel de femei: Tu dar ce zici?“
    6 Spuneau lucrul acesta ca să-L ispitească şi să-L poată învinui. Dar Isus S’a plecat în jos, şi scria cu degetul pe pămînt.
    7 Fiindcă ei nu încetau să-L întrebe, El S’a ridicat în sus, şi le-a zis: ,,Cine dintre voi este fără păcat, să arunce cel dintîi cu piatra în ea.“
    8 Apoi S’a plecat iarăş, şi scria cu degetul pe pămînt.
    9 Cînd au auzit ei cuvintele acestea, s’au simţit mustraţi de cugetul lor, şi au ieşit afară, unul cîte unul, începînd dela cei mai bătrîni, pînă la cei din urmă. Şi Isus a rămas singur cu femeia, care stătea în mijloc.
    10 Atunci S’a ridicat în sus; şi, cînd n’a mai văzut pe nimeni decît pe femeie, Isus i -a zis: ,,Femeie, unde sînt pîrîşii tăi? Nimeni nu te -a osîndit?“
    11 ,,Nimeni, Doamne“, I -a răspuns ea. Şi Isus i -a zis: ,,Nici Eu nu te osîndesc. Du-te, şi să nu mai păcătuieşti.`”

    Şi observaţiile mele, foarte pe scurt: conştiinţa nu este un concept-cheie in limbajul biblic, nu este nici măcar un element vital in arhitectura dogmatică creştină, iar Hristos este singurul creştin care face apel la exercitarea liberului-arbitru şi la sforţarea conştiinţei personale. Toţi ceilalţi creştini au adoptat noţiunea de conştiinţă forţaţi fiind de împrejurări şi au redefinit-o ca să o poată aşeza in propriul sistem axiologic, intr-o tentativă disperată de a ţine la un loc ansamblul normelor religioase aflate sub asaltul normelor şi conceptelor laice. Astfel, pentru creştini, conştiinţa este efectiv o Voce a lui Divinităţii sădită in om, un atribut înnăscut al fiinţei umane, dăruit de divinitate, şi nicidecum un organ moral ce se şlefuieşte şi se dezvoltă prin utilizarea sa cotidiană, prin raportarea permanentă la un set de valori asumate, descoperite sau deduse pe cale raţională, şi nu primite din Ceruri.

    • Ciprian spune:

      “Nu se va zice: “Uite-o aici”, sau: “Uite-o acolo!” Caci iata ca Imparatia lui Dumnezeu este inlauntrul vostru.” (Luc.17:21)”.
      Din punctul meu de vedere, este cat se poate de clar si concis.

  27. vida clara spune:

    Ziceti dumneavoastra domnule Maci:

    “Au toţi oamenii parte de conştiinţă adică, cum spune credinţa, conştiinţa e universală?”

    Constiinta este al naibii de universala domnule Maci, mai universala de cat e nici nu mai
    are cum. Dar daca i-ai face analogie cu apa si tot ai sti ca sunt anumite chestii (spre
    exemplu “gasca” care trece prin apa ca … gasca prin apa.
    Oamenii nu cu “constiinta” ci cu “discernamantul” aleg “binele” de “rau”.
    Se mai alatura discernamantului si intuitia (flerul).
    Cand vorbim de “constiinta universala” nu trebuie neaparat sa o si suprapunem cu “constiinta
    umana” pentru ca una este naturala-naturala iar cea de-a doua este o constienta modelata
    de mii de ani de conveniente sociale.
    Noi oamenii, pentru “constiinta universala” suntem ceea ce era nisipul pentru un cautator
    de aur (adica, are de vanturat o Sahara de nisip pana gaseste trei fire de aur).
    Nordul (nu cel geografic, nu cel magnetic ci “nordul Vietii” este la locul lui iar cei care au
    in ei o chemare analogica cu aceea a acului busolei (de data asta, magnetice” vor fi
    “trasi de ata” intotdeauna spre el. Problema ramane ca nu scrie in fruntea nimanui pe
    care-l trage ata si care impinge el insusi de ata. Poate ca e mai frumos asa, o fi stiind ea
    Viata de ce. Eu cred ca venim in Viata ca niste elevi la scoala si ca unii se imbogatesc
    (in sensul in care se imbogateste uraniul) iar altii (pleava-n vant) se intorc cum au venit.
    Cred eu insa ca … cum dam coltul cum o sa primim …. repartitia si o sa stim mai mult
    decat inainte.

  28. ochiul spune:

    Domnule Maci, de ce v-ati astepta ca un teolog sa aiba un raspuns la intrebarile dvs.? Pentru ca Biblia are deja toate raspunsurile si doar un teolog e capabil sa va ofere repede o suita de citate mai mult sau mai putin rastalmacite?
    Cat de rapid se poate face legatura intre Mladici, Bagosora şi Sary, Hitler si Stalin (trei continente mentionate!) si un prieten ticalosit si constiita definita sau nu de religie?
    Puneti la un loc numele de mai sus int-un articol si mentionati laolalta si crestinismul si obtineti usor un val de citate de la cititorii indignati. Eventual primiti si un comentariu de la un nazi al gramaticii, nu e articol din ziua de azi fara unul din ei.
    “Care e soarta lumii în care nu mai există nici o distincţie între bine şi rău?”. Imi pare rau dar asta e fraza pe care o identific ca fiind punctul cel mai de jos al articolului.
    Slabut, foarte slabut…

  29. Emil spune:

    Daca e sa ne punem In acord cu Biblia, da, ne nastem cu o constiinta. Ea poate sa fie deformata in timp supusa fiind unui model cultural sau altul.

    • Marcel Capraru marcel capraru spune:

      D-le Emil, Biblia susține că omul făcut, Adam adică, nu cel născut, a avut conștiință. Adam – prin urmare, omul adult,- a încălcat porunca lui D-zeu și a fost decăzut. De atunci nimeni nu s-a mai născut adult, iar copilul nu poate fi bănuit de păcat, e un embrion spiritual, o sămânță de spirit, care își creează o formă materială pentru a exista în lumea materială -trupul- și un instrument cu ajutorul căruia să interacționeze cu mediul: conștiința. Acest instrument e construit de către copil în primii șase ani de viață, după legi proprii, așa cum trupul e construit timp de nouă luni în perioada intrauterină după legi pe care embriologia și genetica le-au studiat deja. Așa cum trupul poate fi strâmbat dacă în perioada intrauterină e bombardat de radiații, toxine, lovituri mecanice, etc. la fel și conștiința poate crește strâmb dacă, în primii șase ani ( dar, mai ales în primii trei, când se țese urzeala conștiinței -subconștientul- ) mediul psihologic, moral, relațional, social e toxic și plin de obstacole. Prin urmare, nu conștiința e deformată de diferitele modele culturale, ea se construiește în conformitate cu modelul, altfel nu poate interacționa cu lumea. În noul născut nu există conștiință, ci potențialul ei, designul, proiectul după care copilul construiește un adult adaptat timpului și spațiului său istoric. De aceea omul are istorie, animalele, nu. Dacă iei un nou-născut dintr-un trib amazonian și îl înfiezi, va construi un român get-beget de secol XXI, va vorbi românește, va avea toate obiceiurile și apucăturile românilor. Dacă iei un cățel din acel trib, va deveni un câine care va face tot ce ar fi făcut în acel trib: va lătra. Faptul că adulții nu cunosc legile naturale (sau divine) după care copilul construiește conștiința și intervin cu ignoranță în acest proces, la care se adaugă faptul că nou-născutul vine pe lume într-un mediu ne-natural, într-o SUPRA- NATURĂ construită de adult pentru nevoile sale, care este o stavilă în calea creșterii normale a conștiinței și la care, în fine, se mai adaugă orgoliul adultului de a se lua pe sine drept creator al copilului (când, de fapt, el n-a făcut altceva decât un act sexual – restul e un proces care se desfășoară după legi imuabile), constituie factorii care deformează conștiința.
      Pedeapsa decăderii ar fi imensă, disproporționată în raport cu fapta, dacă s-ar aplica fiului omului.

      • Teodor Constantinescu spune:

        Cu alte cuvinte, la întrebarea “este bine că ucideți în serie milioane de oameni?” Hitler ar fi răspuns, cu totală sinceritate, pozitiv, nu?

  30. Corneliu Cazacu Corneliu Cazacu spune:

    Nu inteleg lamentarile autorului.

    Cum Romania este una din tarile cu cel mai mare procentaj de credinciosi [1], cu mai putin de 25.000 necredinciosi [2], putem fi fericiti ca, cel putin din punct de vedere moral, sintem inaintea tuturor (in speta inaintea necredinciosilor japonezi, suedezi, danezi, etc). Mai lipseste aducerea celor 25.000 la credinta pentru a realiza o societate cu adevarat perfecta.

    [1] http://en.wikipedia.org/wiki/List_of_religious_populations (vezi topul credinciosilor si cel al necredinciosilor)
    [2] http://en.wikipedia.org/wiki/Religion_in_Romania

  31. Dan spune:

    Mai întâi felicitări domnule Maci! Interesant, subtil şi frumos articol.O gură de oxigen dată celor care ne punem şi întrebări de genul acesta.
    Am citit o parte dintre comentarii şi constat că s-au spus multe lucruri interesante. Îndrăznesc să spun şi eu ceva pe această temă.
    Din perspectivă teologică conștiința nu are caracter constrângător. Ea este o “ureche” prin intermediul căreia auzim “glasul lui Dumnezeu”. Fiecare dintre noi experiem manifestările acesteia ca un fel de mișcare a inimii, mișcare care are un conținut ontologic. Conștiința se manifestă în noi dar fără o intenție a noastră. O trăim, într-un fel, atunci când se manifestă, ca şi cum ne vine ceva din exterior deși percepem această manifestare a fiind undeva în noi, o manifestare a “inimii”. Din această cauză avem în limbajul nostru termeni de genul “inima îmi spune” sau “conştiinţa mă mustră”. Aceşti termeni descriu nişte fapte obiective.
    Deci, ca să concluzionez, conștiința este o manifestare obiectivă a ceva ce vine din exteriorul omului dar care se manifestă în interiorul său. EA NU ARE CARACTER CONTRÂNGĂTOR CI NUMAI DE ÎNŞTIINŢARE. După ce percepe această “înștiințare” omul intervine cu discernământul său, cu voia sa, cu răspunderea sa şi poate transpune sau nu în fapte îndemnurile sale.
    După cum vedeţi, conştiinţa este şi un mijloc de percepţie a spiritualului, un mijloc de întâlnire real a omului cu Dumnezeu.
    Acesta este modul de prezentare al teologiei ortodoxe. O aprofundare a sa poate fi făcută şi din scrierile Sf. Simeon Noul Teolog.
    Legat de articol pot spune că tocmai lipsa caracterului constrângător al manifestărilor conştiinţei face ca cei menţionaţi în articol să pară fără conştiinţă, pe de o parte, dar şi răspunzători pentru propriile decizii, pe de altă parte.

  32. cinic-si-rau spune:

    aduc aminte ca si Ratko Mladici si Biljana Plavici si Milosevici si… au avut in spate predicilie sefului bisericii sarbe Pavle. (acelasi care s-a opus cu vehementa unei biserici a romanilor din Banatul sarbesc).

  33. Constantin Balasoiu Constantin Balasoiu spune:

    Prea simplist, oricum am impresia ca ati ridicat o probl mai curand pentru psihologi. Ce spuneti dvs, mi se pare, e cum se face ca fara constiinta nu exista mantuire cand de aceeasi constiinta dispun si cele mai criminale minti atunci cand se justifica, iau decizii etc. ASta trebuie sa fie un paradox. Cred ca psihologul v-ar putea spune ca copilaria criminalului a fost plina de brutalitate, obisnuinta cu brutalitatea s-a intamplat mai intai aci (adica mintea criminala e altceva decat mintea omului obisnuit). Teologul v-ar putea spune ca in afara participarii la omenitatea lui Cristos si/sau theosisul divino-uman in/prin biserica, totul e posibil. Oricum, si intr-un caz, si in celalalt, constiinta criminala e altceva. Cu alte cuvinte, probl dvs poate fi eliminata sub argumentul ca e prea simplista. Paradoxul sau aporia dvs e fals/a.
    Ca o probl de teodicee, probl dvs ar avea probabil mai mult sens, adica cum se face ca exista rau intr-o lume unde constiinta binelui e cel putin la fel de puternica (cu atat mai rau cu cat le ai pe amandoua in aceeasi minte)? Asta inseamna ca teologii au o probl cu Dumnezeul lor, adica sau nu e atotputernic, sau nu e dragoste (cu atat mai rau cu cat teologi ca Staniloae zic ca e iubire in sens ontologic) si/sau prea drept, sau toate, sau pur si simplu nu exista. Asta ar fi intr-adevar o probl adresata in intregime teologilor. Nu insist, nu asta e probl dvs, spun doar ca a pune probl asa inseamna a nu distinge intre DUmnezeul creatiei si revelatiei crestine de ideea, binele sau fiinta filosofiei, iar in interiorul teologiei inseamna a nu intelege iconomia divina si/sau mesajul intruparii si crucificarii.

  34. Daniela Silvia spune:

    Cum sa zic…?Whatever works,Mihai Maci,acesta este paradoxul vietii noastre!
    Orice raspuns poate fi legitim oricand,depinde de unde priviti,in ce context o faceti si unde vreti sa ajungeti?
    Cred insa,ca pentru a trata cat de cat constructiv un subiect (pentru ca banuiesc ca asa intentionati sa discutam!?),indiferent ca e vorba de unul transcedental sau de o tema “pur domestica”,ar fi util sa incepem prin a ne “acorda viorile”:ce analizam?
    Adevarul absolut neexistand,retete de tip “universal valabile” sunt deocamdata(?) de evitat,deoarece mai aproape de utopie decat de realitate,in consecinta,constiinta umana se adapteaza cu + sau – succes realitatilor de tot felul:socio-culturale,geo-politice,temporare,etc.etc.,intr-un scop,de aceasta data unanim,acela al supravietuirii si perpetuarii!
    Am gasit textul dumneavoastra un exemplu ca oricare altul de maniheism,ori sunt convinsa ca stiti deja ce “succes” are aceasta filosofie in avansarea mentalitatilor,e un fel de batut pasul pe loc ca sa…se largeasca groapa!
    Intrebari ca:ce e bine si ce e rau?ce prefera si ce detesta Dumnezeu?cine-i pacatosul si cine-i virtuosul?,sunt fara multa noima si ma surprinde ca le sugerati atentiei noastre…
    Ca sa va raspund si teologic,ceea ce consideram ca fiind bine sau rau,purtam deopotriva in noi,este darul divin cu care avem totala libertate sa facem ce vrem! si,n functie de optiunile fiecaruia,raiul si iadul,le traim deja aici,pe pamant!
    Din totdeauna omul a privit “in sus” ca sa caute raspunsuri si ajutor,si le-obtinut de fiecare data,chiar daca a fost sau nu capabil sa le si sesizeze…Problemele mai complicate au inceput atunci cand i s-a spus ca nu e demn sa se adreseze direct Lui,ca nu e in masura sa discearna corect,sa isi intoarca deci privirea in jos,smerit,si sa lasa “intermediarii” sa se ocupe de mantuirea lui ulterioara!!!
    Undeva in Biblie se spune “sa nu judeci pe altii…etc”,eu inteleg din asta sa “nu ne pierdem vremea” judecand pe altii,pentru ca o facem deseori cu pasiune si isterie,si nu doar ca ne uzam,dar ni se si distrage atentia de la esential,adica: viata fiecaruia,in care avem ce facut ce putem mai bine cu ce avem de la El.

  35. adrian rusu spune:

    N-ar trebui lucrurile aşezate la locul lor? „Ne naştem cu o conştiinţă”. Totuşi cuvântul (conştiinţă „sineidesi”s) NU EXISTĂ in Vechiul testament. Asta cu toate că Adam şi Eva „cunosc binele şi răul”. Ba chiar, ca să facă binele, Dumnezeu si apoi, Moise trebuie să furnizeze urmaşilor lor 10 legi, şi apoi alte câteva mii. Se vede treaba că zisa cunoaştere nu este acelaşi lucru cu „conştiinţa”….



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Mihai Maci


Mihai Maci

Lector la Universitatea din Oradea. Studii de licenţă (1995), de masterat (1996) şi de doctorat (2007) la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj. Preocupări iniţiale legate de S... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)