Home » Cultura »Educatie » Citesti:

Plagiatul. După trei ani (2)

Marian Popescu octombrie 3, 2015 Cultura, Educatie
2 comentarii 1,141 Vizualizari

Demnitate și demnitari. Plagiatul stârnește cele mai aprinse discuții în spațiul public atunci când e vorba de cel comis de persoane cu funcții de demnitate publică. Demnitarii. În România. În Germania, de pildă, unde numai zilele trecute  un alt ministru al Apărării, o doamnă, este acuzat de plagiat, nu există prevederi legale care să îi protejeze pe demnitari, ca la noi. Nu mai spun că, de cele mai multe ori, aceștia, demnitarii germani, adică, își dau demisia – pentru că sunt demnitari – destul de repede atunci când suspiciunile sunt precizate sau universitățile care le-au acordat titlul își formulează public punctul de vedere care indică plagiatul. Noi putem să eliminăm aceste prevederi legale protecționiste în ce îi privește pe demnitarii suspectați de plagiat sau proastă conduită academică. Ele sunt împotriva eticii și integrității academice și favorizează, de fapt, corupția în Educație. Cât despre chestiunea …demnității..

Practica plagiatului, a copierii ilicite, este, însă, mult mai extinsă în mediul academic, și îi privește în principal pe studenți. Dar nici cadrele didactice nu sunt exceptate. Problema care apare adesea este: cum dovedești un plagiat?

Mărimea și Eroarea. Mulți întreabă: dacă e vorba de copierea unor bucăți din textul altuia și folosirea lor în textul tău prin copiere identică și fără să scrii într-o notă sau fără să menționezi fie în text fie la Bibliografie de unde ai copiat acele bucăți (autorul, titlul lucrării, ediția, anul, pagina) și fără să folosești semnele citării (ghilimelele), cât de mult text copiat ilicit presupune plagiatul? Mulți autori de literatură științifică dedicată subiectului spun că nu contează mărimea plagiatului, ci intenția, fapta comisă. Și eu susțin același lucru întrucât aproape în fiecare caz se vede că autorul incriminat folosește, totuși, ghilimelele, notele de subsol sau referențierea corectă. Deci, nu poate fi vorba că nu a știut cum să citeze, cum să referențieze. Desigur, analiza trebuie să țină cont de mărimea lucrării și mărimea plagiatului, fapt care se va reflecta și în gravitatea sancțiunii academice.

În diverse spețe de plagiat, apare, însă, și ideea că autorul incriminat a greșit tehnic (eroare de computer, eroare umană). Este cel mai greu de dovedit acest tip de eroare. Analiza trebuie să fie în acest caz mult mai atentă; dar eroarea rămâne. Contează cât de importantă este aceasta în ansamblul lucrării: dacă se produce odată, e o situație, dar dacă, în cuprinsul aceluiași capitol sau în capitole/părți diferite ale lucrării , eroarea se repetă, e mai greu de admis că e o numai o eroare. Vorbim atunci de intenție, ceea ce e foarte grav.

Diane Pecorari www.idt.mdh.se

Diane Pecorari
www.idt.mdh.se

Cele de mai sus indică o carență majoră: proasta sau ignorarea modului corect de folosire a surselor. Cum cităm, de unde, cu ce scop? Cum și dacă îi învățăm pe studenții noștri aceste lucruri, sunt alte întrebări. Diane Pecorari scrie despre aceste lucruri (pag.43), despre știința de a folosi, de pildă, în cazul parafrazării ideii unui autor, verbele care denotă ce dorește cel/cea care citează și cum se face referire la lucrarea și autorul ei care au generat parafraza. Ea inventează un exemplu (în carte e sub formă de tabel) și indică moduri ale citării/parafrazării.

„a. According to Brie (1995), the moon is made of cheese.

b. The moon is very likely to consist of cheese (Brie, 1995).

c. Dairy researchers have made considerable recent progress in

ascertaining the composition of the moon.

d. Brie claims that the moon is almost certainly made of cheese

(1995, p. 25).

e. There is a growing consensus that the moon is likely to be made of

cheese 15

f. The moon is now thought to be made primarily of cheese [3].

g. For a review of research into the moon’s lactose content, see [3].

h. Bries (1995) report of the whey content of the moon prov ided

solid evidence for this contention.

i. The first hard evidence for the moons caseous composition was

provided by Brie (1995).

Figure 3.1 Citation forms (these cheesy examples are adopted in the

tradition of Swales, 1990).”

Cum spune Pecorari, citarea, parafrazarea, modul în care produci referințele au la bază o decizie pe care fiecare dintre noi, când scriem în mediul academic, de cercetare, trebuie să o luăm: cu ce scop cităm? În scopul cercetării, al cercetătorului ? Decidem să cităm integral sau parțial?

Preocuparea profesorilor ar trebui să fie consistentă în ce privește scrierea academică corectă și educarea studenților în acest sens. La câte facultăți există această preocupare, care e, totuși!, importantă câtă vreme cerem studenților să realizeze lucrări scrise în vederea evaluării lor? Mediul academic are în scrierea academică corectă un pilon de rezistență în ce privește etica și integritatea.

Plagiat oral? Și jocuri politice. Cazul Joseph Biden. Da, se pare că se poate! La noi încă nu a fost semnalat ca atare, dar în culturi unde Vorbirea în public are tradiție consolidată prin sistemul educațional, el a fost semnalat. Mai ales în politică.

Joe Biden www.redalertpolitics.com

Joe Biden
www.redalertpolitics.com

Un caz care a avut celebritatea lui, în 1987, este al lui Joseph Biden, senatorul democrat de atunci. Chiar dacă atât comentatorii politici cât și media americane nu au ajuns, cum susține Pecorari, la un acord, faptul că senatorul a folosit, în campania sa electorală pentru obținerea învestiturii în cursa prezidențială, fraze dintr-un discurs de succes rostit în Anglia de către liderul laburist Neil Kinnock, a fost incriminat pentru neatribuirea citării. Cazul e interesant și dramatic pentru că acuza de plagiat oral a terminat cursa de învestitură la președinție a candidatului democrat în confruntarea cu republicanul Ronald Reagan și a permis contracandidatului din propriul partid, Michael Dukakis, să primească învestitura. Iată faptele așa cum le relatează Diane Pecorari în cartea sa (pag.22-28).

Neil Kinnock www.bbc.co.uk

Neil Kinnock
www.bbc.co.uk

Neil Kinnock se pregătea, în primăvara lui 1987, pentru discursul de la conferința anuală a partidului la câteva zile după ce, în Anglia, demarase campania pentru alegerile generale, și și-a scris textul speech-ului. A doua zi, în timpul susținerii speech-ului, își dă seama că ceva nu merge, că nu captează publicul. A lăsat hârtiile și a continuat să vorbească liber. A evocat faptul că e primul de ” o mie de generații” din familia sa care a intrat la universitate și a extins ideea „miei de generații” care nu au reușit nu pentru că nu au putut/vrut etc., ci pentru că nu au avut o platformă care să le susțină voința, dorința, visele etc. Discursul a fost un succes uriaș. Această parte a speech-ului e montată într-un clip electoral de regizorul lui Chariots of Fire și difuzată la TV. Un prieten al lui Biden îl vede fiind în Anglia, îl copiază pe o casetă și i-o trimite acestuia la întoarcere. Biden e impresionat de leit-motivul „o mie de generații” și de argumentarea sa și folosește fraza în propriul său speech, citându-l pe Kinnock. Folosește corect (îl citează pe Kinnock) fraza și în câteva întruniri ulterioare, dar nu îl menționează pe Kinnock la prima mare adunare electorală din august 1987. Discursul acesta este televizat și presa începe să observe similitudinea între Kinnock și Biden și să pronunțe acuza de plagiat. (S-a aflat apoi că cineva din staff-ul lui Dukakis a pus alături fragmentele video ale celor două discursuri și a făcut ca montajul să ajungă la presă.) Biden fusese impresionat de discursul lui Kinnock, l-a citat la început, dar mai apoi și-a apropriat fraza-cheie. Se întâmplă. Nimeni, însă, nu a putut demonstra plagiatul. S-a considerat că a fost o eroare umană, Biden îl citase, totuși, pe Kinnock. Dar, iată, asta l-a costat, se pare, învestitura la candidatura democrată pentru prezidențiale. Oricum, o analiză la rece arată că și plagiatul oral poate deveni o armă politică. Senatorul fusese corect, și apoi, când vorbești, fără text, accidente mai pot apărea.

Problemele…imaginației. Vă puteți imagina că s-ar întâmpla așa ceva la noi? Ce spune asta despre noi, ca țară, atunci când plagiatul este vizibil, fără îndoială, iar demnitarul respectiv, protejat de o lege specială, e în funcție, și e chiar…ironic (într-o traducere aproximativă:  face mișto): „credeam că o să mă întrebați de plagiat” zice demnitarul către presă care îl întreba despre misiunea sa de reprezentare a statului român în străinătate?

Faptul că o frază, o imagine (vezi cazul regizorilor și scenografilor de teatru și de film) te impresionează e normal. Că intră, con/sub/conștient, în memoria afectivă a cuiva e normal. Sunt artiști, de pildă, care nu cred că au comis un plagiat dacă, în spectacolul lor, același mod de exprimare scenică a actorului sau aceeași scenografie văzute în spectacolele altora. Imaginarul lor consideră aproprierea ca un fapt de creație. De fapt, unde începe folosirea corectă a citării și unde se termină ea în plagiat?

(Va urma)

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "2 comments" on this Article:

  1. Mircea M. Cociu spune:

    Excelent!

  2. Grammaticus spune:

    Bineinteles ca exista plagiat si in scenografie, nu ma refer la cel pe care Dvs. pareti sa-l scuzati (si nu e bine! Una e influenta pe care o poti resimti fata de creatia unui artist si alta…) , ci mai ales la cel din lucrari de doctorat ale unor pseudo-scenografi, patronate de cate un “mare regizor”, de exemplu de unul semnatar al scrisorii catre Bruxelles in 2012. Sa vedeti acolo texte luate cu mouse-ul direct de pe net. Nu plagiatul e marea problema, ci calitatea jalnica a asa-ziselor doctorate. In zona “umanioarelor” nivelul merge de la compunere de clasa a V a la deliruri despre “antropologie”. Nimic intelectual in aceste doctorate. Spuneati intr-un articol mai vechi, stimate domnule Marian Popescu, ca nu ar trebui sa li se ceara artistilor doctorat (daca va citez exact). Foarte bine, dar atunci sa nu mai se organizeze cursuri de master de catre facultatile de arta din Romania, pentru ca pe-acolo se considera ca “cercetarea” inseamna “lucrari practice cu studentii”. La master ii inveti sa deseneze mai bine, nu-i asa? Nu le oferi accesul la concepte, la abstractie, la ideile acelea care, ca tot vorbiti de scenografie, erau tare de tot in spatele creatiei unui Bortnovski sau Ciulei, ci “practica, atata tot. Fara lecturi si mai ales, fara gandire critica.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Marian Popescu


Marian Popescu

Marian Popescu este profesor al Universității din București, expert independent în comunicare, artele spectacolului și politici culturale. Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)