Citesc cu admirativa uimire textele lui B. Fundoianu (nascut la Iasi in 1898, mort la Auschwitz in 1944), publicate acum pe blogul Fondane. Mi se par de o dogoritoare actualitate, intelectuala, morala, politica. Nu vreau sa sun exagerat de pesimist, dar am impresia ca traim intr-un univers in care vorbele au tot mai putina noima, valorile reale sunt sistematic maculate, iar simtul istoric agonizeaza. Despre acela moral, mai bine sa nu discutam. Este un simptom pe care l-as numi voluptatea ticalosiei. Ori, altfel spus, ubicuitatea miseliei. Cand politicieni de trei parale se joaca iresponsabil cu demnitatea victimelor totalitarismului, cand se organizeaza sindrofii ale tortionarilor, cand se practica manipulari ieftine pentru a excita pofta de senzational a unui public prea putin informat si sistematic dezinformat, nu ai cum sa nu impartasesti temerile lui Andrei Plesu legate de ofensiva obscenitatii.
Textele romanesti ale tanarului Fundoianu (viitorul eseist, filosof si poet francez Benjamin Fondane, discipolul lui Șestov, prietenul lui Cioran, arestat ca evreu in timpul ocupatiei naziste, deportat si gazat la Auschwitz) sunt mai actuale decat atatea efemeride pe cat de banale, pe atat de stridente ce ocupa paginile ziarelor fara a lumina in vreun fel lumea in care traim. Ba chiar dimpotriva. Retineti ca acest articol a fost scris cu peste doua decenii inainte de “Ferma animalelor” de Orwell. Fundoianu (Fondane) si Orwell aveau ceva esential in comun: dispretul pentru ceea ce scriitorul britanic numea “smelly little orthodoxies which are contending for our souls”.
“Mocirla, cartoful, excrementul si fericirea”, in aceasta fetida sinteza vedea Fundoianu reteta perfecta pentru perpetuarea porcilor…
PORCUL
de B. Fundoianu (1921)
Din dicţionarul meu domestic
Porcul meu nu e vacă, nici cal şi nici asin: e porc. El ştie lucrul ăsta şi nu se supără. Câteodată e mai puţin modest cât un afiş. I se citeşte bucuria în ochi. Porcul meu e fericit că-i porc. Dacă ar fi încă prea nerod să jongleze cu metafizica (acest obicei exclusiv al altora), e cert că s-ar ruga în toată ziua: „mulţumesc, o, Doamne, că m-ai făcut porc şi nu vacă, [sau] cal, sau altfel de asin“. Dar porcul meu nu-şi ascunde orgoliul cum ai pune un inel într-o cutiuţă de catifea. E prea cinic.
Porcul n-are multe idei – ca şi oamenii. Şi-mi pare bine. Nu-mi place să mă regăsesc în toată lumea. Dar are câteva idei esenţiale: ideea-mocirlă, ideea-varză, ideea-fericire, ideea-excrement. Porcul iubeşte realitatea. Realitatea e mocirla, varza, fericirea, excrementul. De aceea nu prea e pornit pe dificile abstracţii. El cunoaşte planta: legumă. Şi nici nu există. Porcul meu e un Dumnezeu pe mici raporturi.
Viaţa, aici lângă ferma unde au înfrunzit broaştele, se reduce la două fenomene: plăcerea şi neplăcerea. Pentru porcul meu, plăcerea e virtutea. Or, porcul meu ţine să aibă virtuţi, cum un pom ţine să aibă fructe. Dar dacă ar trebui să umble după virtuţi – adică după plăceri –, adio, fericirea! Fiindcă fericirea stă în nemişcare. Porcul meu e mai inteligent. El ştie că simţurile mint şi că fericirea nu stă în lucru, ci în conştiinţa lucrului. Se opreşte la prima băltoagă, la primul cartof, la prima râmă. O declară în prealabil plăcere. Şi plăcerea-i gata. De altfel, porcul ştie că plăcerea nu e în lucru, ci în funcţiune. A mânca e o virtute. Nu importă ce. A dormi e o virtute. Nu importă cum. A trăi e suprema virtute.
Dar porcul e un degenerat. Născut dintr-o rasă de feudali, a ajuns slugă. Plecat dintr-o rasă de elită, a ajuns un mediocru. Păros şi cu robinete de piele pe burtă, are mai mulţi puieţi de câţi îngăduie eticheta. Porcul meu e scroafă. Dar imediat după întâia tinereţe trântită într-un noroi, ca într-un peisaj, revine la eredita[t]ea confuză. Trecutul e un catalog de bălării şi de ruini. Scroafa mea e bătrână. Dinţii se surpă şi mărarul încetează din plăceri. Dar poţi avea, cu dinţii stricaţi, amintiri! Atunci scroafa îşi aminteşte de viaţa din păduri.
*
Scroafa crede în metempsihoză. Se pipăie la bot şi se miră că nu-şi găseşte colţii. Ar vrea să se repeadă la câne, dar n-are cu ce să-l spargă. Ar vrea să umble în cuirasă şi să fie mândră, dar e domestică. Asia din largi platouri o ispiteşte: florile de lotus se mănâncă? Ar iubi singurătatea. Ar iubi viaţa, cum iubeşti o agonie. Dar scroafa mea e prea scroafă ca să iubească viaţa pentru ceea ce nu-i poate da. Simţul istoric e o aberaţie de-o clipă. Bunul-simţ îl leapădă la locul lui: dincolo de memorie. Şi revin iar în plan mocirla, cartoful, excrementul şi fericirea.
Multumiri Luizei Palanciuc si lui Mihai Șora pentru aceasta arheologie a unui univers intelectual scufundat intr-o stranie uitare.
Textul de mai sus a aparut pe portalul LaPunkt. Introducerea dezvolta un text mai vechi (din 2012). Ideea de a relua aici articolulul lui B. Fundoianu cu un preambul adus la zi se datoreaza citirii unui percutant articol de Eugen Stancu:
http://www.lapunkt.ro/2013/09/24/benjamin-fondane-documentar/
Despre Fundoianu/Fondane:
B. Fundoianu / Benjamin Fondane, fiul lui Isaac Wechsler şi al Adelei Schwarzfeld, s-a născut la Iaşi, în ziua de 14 noiembrie 1898, într-o familie de intelectuali. Debutează în periodice româneşti şi evreieşti, unde publică poeme şi traduceri din limba idiş, semnând, pentru întâia oară, B. Fundoianu, după toponimul Fundoaia, localitatea de provenienţă a tatălui. Cărţile scrise şi publicate în limba română vor apărea sub acest pseudonim. În decembrie 1923, emigrează în Franţa, unde, câteva luni mai târziu, îl va întâlni pe Lev Şestov, filosoful de origine rusă a cărui gândire îl va marca pentru totdeauna. În 1931, se căsătoreşte cu Geneviève Tissier (1904-1954). Este o perioadă de intensă creativitate, în care autorul, devenit Benjamin Fondane, îşi concepe opera în limba franceză, doar parţial publicată în timpul vieţii. În martie 1944, ca urmare a unui denunţ, este arestat, împreună cu sora sa, Lina, şi închis în lagărul de la Drancy. Câţiva prieteni obţin eliberarea lui Fondane, care însă nu acceptă să părăsească lagărul fără Lina. La 30 mai 1944, sunt deportaţi împreună la Auschwitz. Urma Linei se pierde. Fondane va fi gazat în ziua de 2 sau 3 octombrie 1944.
http://fondane.net/b-fundoianu-benjamin-fondane-1898-1944/
Sfasiat interior, mereu chinuit, neimpacat cu el insusi ori cu lumea, Fondane a simbolizat in chiar a sa existenta tragica acea drama a culturii moderne pe care o definea, reluind un concept hegelian, drept la conscience malheureuse.
http://www.editions-verdier.fr/v3/oeuvre-laconsciencemalheureuse.html
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Pe vremea vechiului ICR le-am semnalat celor de la asociatia Fondane ca pot sa fie sustinuti din Romania si mi se pare ca au primit un sprijin, asa cum se cuvenea.
Fondane – Fundoianu in Romania – scria extraordinar si mi-aduc aminte ca m-a bucurat cel mai mult o excelenta critica pe care o facea dramaturgiei lui Pirandello (in revista „Contimporanul” )
Intr-adevar un scriitor extraordinar. Va multumesc pentru postare, chiar imi era dor… :)
O buna educatie emotionala presupune controlul afisarii publice a libertatii emotionale interioare. O buna igiena emotionala presupune o stapinire limitata a ratiunii asupra libertatii emotionale interioare.
La extrem se pot suprima emotiile si/sau afisarea acestora. Sau se pot eroda timpuriu si altera definitiv emotiile prin betie emotionala continua, in absenta oricarei cenzuri.
Oamenii experimenteaza si aleg de obicei cai de mijloc. Educatia, morala si inteligenta se suprapun educatiei si igienei emotionale. Ceea ce rezulta este bineinteles o diversitate incintatoare de personalitati si caractere cu reactii previzibile si accidente imprevizibile.
Realitatea exterioara omului include realitatile interioare ale celorlati. De aici se nasc multe confuzii. Unii percep realitatea exterioara in interior, altii invers. Ratiunea poate fi pervertita in fel si chip. La fel si emotiile. Dar permanent mentinem si verificam conexiunile dintre noi. De aceea organismul social urmareste echilibrul, o extrema atrage alta extrema, apatia generala atrage excitarea, iar hiperexcitarea atrage … altceva, si asa mai departe.
Unde vreau sa ajung? La voluptatea ticalosiei. Organismul social urmareste echilibrul domnule profesor. O stare anormala se poate naste in societate, dar aceasta atrage automat o reactie de compensare undeva. Cineva mai destept decit mine ar putea prezice mai multe scenarii cu diverse probabilitati. Asa ca astazi am decis sa fiu optimist.
Legile fizicii sunt invalide sau inaplicabile in cazul Homo Hapiens. Acest aspect constituie o problema fundamentala in stiintele sociale moderne care este mentinuta cu incapatanare ideologica de marea majoritate a „oamenilor de stiinta” (era sa adaug „si pacea”).
Cumva sintem conectati intr-un organism social. Iar astazi sintem mult mai conectati decit oricind datorita electronicii. Informarea si dezinformarea sint mult mai pregnante. E o situatie noua, asa ca vom trai experiente noi fata de generatiile anterioare.
Nu putem detecta legi perfecte? Fizica cuantica lucreaza de mult probabilistic, cu rezultate experimentale incredibile, confirmate si reconfirmate, cu aplicatii practice tot mai diversificate si mai uimitoare.
Asa ca am decis si astazi sa fiu optimist.
Mi-as dori optimismul dvs.