Home » Cultura »Opinie » Citesti:

Pupătura Senatului

Gabriel Liiceanu martie 1, 2017 Cultura, Opinie
60 comentarii 26,410 Vizualizari

Domnule Emil Constantinescu,

Vă adresez aceste rânduri sub impresia celor întâmplate astăzi la Comisia de Învățământ a Senatului, unde a fost discutat și votat proiectul „Institutului de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului”, a cărui inițiativă înțeleg că ați avut-o în urmă cu câteva luni. Și vă adresez aceste rânduri în mod public, de vreme ce povestea asta ne privește pe toți, fiind vorba 1. de bani publici, 2. de felul în care se raportează un asemenea proiect la prioritățile țării noastre și 3. de felul în care este el conceput, rămânând să judecăm dacă parfumata poveste a Levantului dumneavoastră, care urmează să redreseze imaginea României în lume, este și altceva decât un nume pompos, o cocardă, o cochilie vidă, o decorație, încă „o formă fără fond” sau – de ce nu? – un cadou făcut din banii noștri, o sinecură, din multele forme fără fond și sinecuri din care se alcătuiește istoria civilizației noastre moderne.

Am înțeles că intervenția senatorului Vlad Alexandrescu (USR), care a sugerat în concluzia cuvântului său că proiectul lansat de dumneavoastră, neîntrunind argumente de existență, riscă să aibă aerul unei sinecuri, v-a jignit.  „Nu am să uit această jignire. E prima jignire pe care o primesc în toată viața”, ați spus, amenințător, dar și pândit de ridicol: căci ce se întâmplă în fond dacă nu uitați? Sincer vă spun că reacția dumneavoastră cu „jignirea”, din discuția care a avut astăzi loc în „Sala Albă” a Senatului, nu mi s-a părut potrivită. Cred că a te socoti jignit de concluzia unui lanț de argumente nu e un argument, ci un mod de a fugi de purtarea discuției pe fond. Așa se face că, de fapt, nu i-ați răspuns domnului Vlad Alexandrescu la nici un argument, ci v-ați rezumat la retorica de tipul „cum îndrăznești să nu fii de-acord cu mine?” (Până și Iahve își pleca urechea lui divină la argumentele bietului Moise și își mai schimba părerea în funcție de ce auzea.) Oricum, sper că nu suferiți de „sindromul Dumnezeu”, așa cum sper că nici dumneavoastră, nici domnul Tăriceanu nu ați participat la discuția din Comisie ca să-i intimidați pe mai tinerii senatori cu morga funcțiilor trecute și prezente, ci doar ca să dezbateți, fără patimă și fără aroganță, oportunitatea unui proiect. Căci merita văzut – nu e așa? – dacă proiectul cu pricina, fiind vorba de banii țării și negăsindu-și nici o justificare anume, era sau nu o sinecură. Excludeți total această posibilitate? De vreme ce, în lipsa unei justificări solide a proiectului, această posibilitate apare, o discuție cât mai destinsă merită să se facă în jurul ei.

Domnule Constantinescu, vă întreb din toată inima: chiar credeți că în clipa de față României îi arde de „Institute ale Levantului”? Ba, în plus, și gata „avansate”, după cum, pompos, sugerează titlul institutului pe care-l visați? Am rezolvat noi oare toate problemele urgente și dureroase, care fac ca România să cadă la coada tuturor clasamentelor Europei sau, dacă vreți, în fruntea tuturor dezastrelor ei, ca să ne permitem luxul unui institut despre care un specialist ca Victor Spinei, vicepreședinte al Academiei și medievist de top, spune fără drept de apel că, dacă-i luăm în serios numele și profilul, nu poate lua naștere în mod obiectiv? Că, dacă-l facem, îl facem mințindu-ne sau îl facem ca unii dintre noi să se fudulească cu o decorație de tinichea în piept, clamând în gura mare că, uite, e din aur pur și că, uite, așază România pe orbite planetare? Căci iată ce spune cel care are autoritate în materie, și nu unul care, ca eminent profesor de geologie, ar trebui să se gândească la un institut de cercetare a degradării solului în România în urma defrișărilor dezmățate, și nu la Levant, care – sper să acceptați fără rezerve acest lucru – nu e chiar punctul dumneavoastră forte:

„Oportunitatea unui astfel de institut  la nivelul actual al potențialului științific național nu ni se pare justificată, întrucât centrele de cercetări academice, universitare și muzeale din România nu dispun în momentul de față decât de un număr foarte redus de autentici specialiști capabili să abordeze cu competență problemele complexe legate de civilizația Levantului, iar aceștia sunt aproape în totalitate ajunși la o vârstă înaintată.

Precizăm să pentru o tratare doctă a chestiunilor respective este nevoie de arabiști, turcologi, bizantiniști, semitologi, politologi etc. cu preocupări statornice în domeniu, specializați în centre științifice autorizate din Orient și Occident, cu atât mai mult cu cât tematica avută în vedere de inițiatorii ISACCL nu se regăsește decât cu totul tangențial în programele studiilor universitare din România.”

(Raport de oportunitate privind  ISACCL, Acad. Victor Spinei, vicepreședinte al Academiei, 26 aprilie 2016)

Odată cu acest Raport, discuția ar fi trebuit încheiată. Așa stând lucrurile, dragă domnule Constantinescu, vă rog să vă gândiți dacă nu cumva dumneavoastră și domnul Tăriceanu sunteți cei ce vă aflați în situația obiectivă de a jigni:
- de a-l jigni, desconsiderându-i punctul de vedere, pe cel chemat să aprecieze cu competență maximă oportunitatea acestui proiect.
- de a jigni acea jumătate a poporului român compusă fie din analfabeți, fie din oameni care pot să citească, dar care nu pot să spună ce au citit. Nu credeți că, prin chiar numele ei, tocmai Comisia de Învățământ a Senatului e chemată să gândească proiecte de remediere a acestei grozăvii, și nu să dea 2,6 milioane din fondul de rezervă al guvernului pentru o fandoseală culturală cu 36 de angajați puși apriori în situația de a face figurație? Nu vi se rupe inima de câtă suferință este în țara asta și cât de utili ar fi fost acești bani mergând acolo unde pot salva vieți și destine, și nu acolo unde satisfac, necuveniți, orgolii vide? De ce avem noi nevoie de coregrafia unui institut-fantomă, gândit în absența unor specialiști de nădejde? De ce vă miră că, în aceste condiții, ajungem să vorbim de o sinecură? De ce altceva am putea vorbi, de vreme ce dumneavoastră țineți morțiș să dați substanță unei ficțiuni?
- de a jigni o țară întreagă care se află pe ultimul loc la capitolul „carte” în Europa.
Să ne oprim puțin mai pe îndelete asupra acestui punct capital care, ignorat vreme de decenii, riscă să ne pună în discuție viitorul. România e țara cu cei mai puțini cititori de pe continent (1-1,2  milioane la o populație de 20 milioane de locuitori) și cu cea mai mică piață a cărții (60 milioane euro), la fel ca Bulgaria, „veșnicul nostru pansament”, cum a numit-o pe vecina noastră un istoric abhorat de colegii lui. Să nu uităm însă că Bulgaria are doar 7,3 milioane de locuitori, și nu douăzeci. Și nu vă îngrijorează oare faptul că, dacă tot am intrat pe terenul comparațiilor, Ungaria, care, potrivit faimosului Apel al Academiei Române, tot stă să ne dezmembreze țara, la exact jumătate din populația României are o piață de carte de patru ori mai mare  (230 milioane de euro la 10 milioane de locuitori)? Ce să mai zic de Cehia, care, ca valoare a pieței de carte, urcă la 432 milioane euro la o populație de 10, 5 milioane de locuitori? Dar de micuța Lituanie care, cu o populație de 3,2 milioane locuitori, are, pe lângă alte edituri, un grup editorial uriaș în raport cu noi,  „Alma”, cu cifră de afaceri de 34 milioane euro (jumătate din valoarea pieței de carte din România!) și cu un lanț de 30 de librării? Dar de țara fermierilor, Danemarca, cu 264 de milioane de euro piață de carte la o populație de 5,5 milioane de locuitori, și de sora ei, Norvegia, țară de pescari, cu o populație de 5,3 milioane de locuitori și cu piața de carte de 304 milioane de euro? Dar de brava Finlandă, ai cărei guvernanți, în loc să-și jefuiască țara, au investit totul în învățământ și iată, după 20 de ani, au ajuns la o piață a cărții de 275 milioane euro la o populație de numai 5,5 milioane locuitori? Germania, care se află în fruntea clasamentului european, nu o pomenesc decât așa, de inimă rea, ca să vă spun că, la o populație de 4 ori mai mare ca a noastră (81 milioane locuitori), are o piață de carte de 160 ori mai mare (9,6 miliarde euro).
Vă mai dau o situație care, ca român patriot, te face să-ți piară cheful să mai fredonezi, defilând sub steagurile PSD-ului pe străzile Târgoviștei, Mândri că suntem români. Vreți să aflați câți compatrioți, dintre cei având vârsta între 25 și 64 de ani, au citit minim zece cărți în 2011? Iată: 2,8%. Și acum comparați: Bulgaria 9,2%. Slovacia 12%. Ungaria 14,1%. Serbia 16,1%. Polonia 17,6%. Cehia 19,2%. Slovenia 19,2%. Luxemburg 24,4%. Finlanda 24,4%.
Acum, câți români, din aceeași grupă de vârstă, au citit cel puțin o carte în 2011? Iată: 29,6%. Și acum să comparăm: Bulgaria 48,2%. Ungaria 61,4%. Cehia 67,7%. Germania 75,3%. Norvegia 90%. (Sursa: EUROSTAT) Când vezi cifra norvegienilor, îți vine să spui ca liderul de opinie Mitică Dragomir: „Azi citești, mâine citești, poimâine citești… Te-apucă pandaliile, băi fratele meu!”

În aceste condiții, dragă domnule Constantinescu, îmi e imposibil să nu reiau întrebarea care-mi vine mereu pe buze: de Institute ale Levantului ne arde acum? „Din perspectivă politică – zicea astăzi domnul Tăriceanu, sprijinind proiectul dumneavoastră levantin –, România nu se distinge cu nimic la nivel european.” Ba iată că se distinge. Iar acum, prin inițiativa dumneavoastră, avem ocazia „să ne distingem”, făcând figurație, și cu această butaforie culturală despre care inițial, în septembrie 2016, când ați venit s-o susțineți în Senat, am crezut că e o glumă. Nu a lipsit atunci nici Caragiale. Când reprezentantul guvernului Cioloș a apucat să spună că acest proiect, gândit „cu bani integral de la buget”, și anume din „fondul de rezervă al guvernului”, nu va fi susținut de guvern, o doamnă senatoare v-a liniștit rostind celebra sintagmă „Unde a scuipat Guvernul, pupă Senatul României.” Și iată cum, pupat de doamna senator Cristina Anghel în urmă cu o jumătate de an, ați revenit astăzi în Comisia de Învățământ a Senatului, umăr la umăr cu președintele Senatului, gata să ajutați România să se distingă politic și social. M-a amuzat teribil să-mi amintesc și cât de inspirat s-a dovedit atunci domnul Tăriceanu, când în contextul în care se vorbea de Institutul Levantului, s-a gândit să vă sprijine citându-l pe Poincaré cu faimoasa lui vorbă: „Suntem la porțile Orientului, unde nimic nu-i luat în serios”.
Dacă vă iubiți țara mai mult decât propria persoană, îndrăznesc să vă sugerez, domnule președinte, să vă angajați în remedierea atâtor lucruri prin care, din păcate, ne distingem cu adevărat: prin cele mai mizerabile spitale, prin cel mai jalnic învățământ, prin cele mai multe guri știrbe (cum ziceam, cu infinită compasiune, cândva), prin cele mai mici investiții în infrastructura țării, prin cele mai multe academii de poliție, prin cei mai incompetenți guvernanți, prin cei mai mulți penali în Parlament, prin cea mai mare corupție, prin cele mai multe păduri devastate, prin… Credeți că, studiind (cu cine n-avem!) civilizațiile Levantului, reușim să astupăm găurile oropsitei noastre civilizații actuale? De ce să vă supărați dacă, în lipsa altor justificări credibile, cineva îndrăznește să avanseze ipoteza sinecurei? Nu pot să cred că, dat fiind realismul dumneavoastră politic îndelung exersat, n-ați luat în calcul că această interpretare va apărea cu un desăvârșit firesc în mintea atâtora dintre concetățenii dumneavoastră.
Poate că ce v-a spus domnul profesor Vlad Alexandrescu, cu o autoritate profesională mai mare în domeniu decât a dumneavoastră (trebuie să acceptați acest lucru!), o fi fost prima jignire din viața dumneavoastră. Încerc să cred că așa a fost. Dar la felul în care ne jignesc zi de zi, pe noi toți, isprăvile oamenilor noștri politici nu vă gândiți? Nu vă jignește să fiți susținut de un președinte de Senat cu dosar penal pentru mărturie mincinoasă și favorizarea infractorului? Dar la ordonanțele nocturne nu vă gândiți? La proiectul celor 20 de firme ale primăriei din București, la zecile de mii de titluri doctorale luate peste noapte de toți agramații, la stelele generalissimului Oprea, la aroganța și hoțiile  parlamentarilor? Pe dumneavoastră astea toate nu vă jignesc? (În ce mă privește, nu v-am spus niciodată cât de mult m-ați jignit de-a lungul ultimilor ani incriminându-mi libertatea de alegere și opiniile politice.) Dacă vreți să deveniți credibil cu proiectul dumneavoastră levantin, apărați-l la un post de televiziune neangajat politic și discutați-l, public și față către față, cu academicianul Spinei. Și nu într-o comisie a Senatului, în care aveți câștig de cauză din capul locului și-n care, la sfârșit, șefa Comisiei vă cere scuze că un membru al Comisiei a îndrăznit să iasă din rând.
Și vă mai propun ceva: dată fiind influența dumneavoastră pe lângă domnul Tăriceanu și dată fiind afecțiunea pe care acesta v-o poartă, vă rog să-l atrageți, urmând exemplul de mai jos, în următorul proiect:

Les députés versent 600 000 € de leur réserve pour le livre et la lecture.

Vă las să descoperiți singur despre ce e vorba. (E vorba de a da, nu de a lua.)

https://www.actualitte.com/article/amp/monde-edition/les-deputes-versent-600-000-de-leur-reserve-pour-le-livre-et-la-lecture/69912

Cu cele mai bune gânduri,

Gabriel Liiceanu

.

.

.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "60 comments" on this Article:

  1. Ela spune:

    Multumesc, domnule Liiceanu!.Este singurul cuvant pe care-l pot spune.

  2. Pe mine nu ma mira aceasta dorinta a unui om invins de a descoperi Levantul.

    Nu stiu de ce dar am sentimentul ca o data invins ca Presedinte al Romaniei, Emil Constantinescu va face figura de om invins si in acest proiect.

    PS. Sa citeasca (sau sa reciteasca ) balada lui Doinas, Mistretul cu colti de argint si poate se va trezi la timp !

    • Şi Doinaş a fost un învins, dacă nu îl mai citeşte omul de rând fără un cenaclu Flacăra. Oroarea de lectură transcende ticăloşia clasei politice. 1. Sistemul e prost. Trebuie să existe şi în lumea cititorilor un fel de Clasă de Mijloc. Aceasta citeşte ce împrumută, din nişte biblioteci, care ar trebui aduse aduse la zi, nu să ofere un fond de carte murdar, mai mult dejist-ceauşist. Iar acasă, familia firesc e să aibă autori canonici în ediţii ieftine, de buzunar. Ca în Finlanda. (Sub bolşevici, Kawabata costa cât o pâine.) 2. Elitismul e contraproductiv. Editurile n-au practicat Luminarea Poporului, preferând a se adresa doar publicului gata cultivat. S-a susţinut chiar că 35-50 000 cumpărători de cărţi bune sunt suficienţi! 3. Postromânismul. Devin bestsellari tocmai autorii caustici faţă de valorile naţionale, ceea ce mută cititorii naivi direct la Antene şi la PSD, unde se simt mai toleraţi că nu se urăsc pe ei înşişi că s-au născut români sau în RO. 4. Educaţia: după atâta subsalarizare, e greu azi s-atragi şi profesori regali în sistem, capabili să citească Musil ascultând Busoni!

    • cladob spune:

      invins, neinvins, din pacate o face pe banii poporului, altfel poate face ce vrea cu Levantul lui ca nu vad la ce ar fi bun. Asta mai lipsea ca in rest aveam de toate

  3. Microfarad spune:

    ”Dacă vă iubiți țara mai mult decât propria persoană, îndrăznesc să vă sugerez…”
    Cu siguranta o sugestie retorica dle Liiceanu.
    Dl. Constantinescu ne spunea cu propriile cuvinte ca a fost infrant de sistem.Pafff, ce exprimare eufemistica.Cata autocompasiune si lipsa de cojones pentru conducatorul unei natiuni.De fapt pe romaneste,Dl.Constantinescu ne-a vandut clicii de mafioti ex-pcristi, neo-ceausistilor si securistilor interlopi. Asta dupa ce ne-a castigat increderea si votul cu un discurs indreptat eminamente impotriva lor.

    A vandut interesul romanilor si al Romaniei pentru a-si salva fiul de consecintele propriilor fapte.

    Si chiar daca putem sa-i intelegem decizia din punct de vedere uman, nu putem sa-l mai creditam cu ceva mai sus decat o uriasa, infinita si ireversibila dezamagire.Levant?Of doamne…

  4. Cinicul spune:

    Domnul Liiceanu nu mai ia prizonieri. O punere la punct usturatoare pentru EC. Abia acum at trebui sa se simta ofensat. Garantez ca se va ascunde si declara invins de servicii.
    Tara arde si baba se piaptana.
    Au trec vremurile cand il aveam pe Iorga sa scrie Bizant dupa Bizant.

  5. Adrian spune:

    Cred că e o neînțelegere, jignirea fiind în opinia mea presupunerea că un geolog nu poate înțelege studiile medievale. Ca și cum un filosof nu ar putea înțelege dreptul roman.

    Cât despre absența cercetătorilor români, să nu uităm că trăim (încă) în Uniunea europeană.

    Pe scurt, lipsa informației despre proiectul în cauză, despre ce funcție ar urma a deține anumite persoane (e.g. fostul președinte al țării) menține confuzia. S-ar putea admite derularea proiectului dacă ar fi în întregime stipendiat de o entitate privată? Nu e clar.

    • lovitura vs crapatura spune:

      1. nu este discutat aici dreptul la opinie, ci competenta decizionala intr-o alta profesie. Nu se finanteaza un hobby, ci un Institut AVANSAT.
      2. este vorba de cheltuirea unei sume insemnate din bani publici, in mod discretionar
      3. sunt necesare argumente despre oportunitate si utilitate care sa aibe girul unor specialisti recunoscuti in domeniu; de ce cadrele universitare cu experienta nu pot integra astfel de cercetari in programa si institutele existente (ar finanta UE astfel de proiecte?)
      4. in conditiile in care se discuta statutul unui nou UE, unde avem sperante, cerinte, dar nu propuneri viabile, cheltuirea a peste 2 milioane de euro pentru studiul “avansat” al unei zone din afara Europei, (distrusa de conflicte violente si care a trecut de mult de faza argumentelor civilizate), fara gir, etc este o risipire criminala a banului public (de ex cateva spitale judetene ar putea fi dotate cu unitati de urgenta, cateva mii de bolnavi n-ar mai trebui sa aduca tratament de acasa, etc)
      Sa zicem ca am avea un Institut Avansat si un specialist strain ajunge la Constanta pentru a studia muzeele locale sau la un congres despre contributiile romanesti in Levant; fara legatura cu regretul unor zile si oportunitati irosite are dureri precordiale; este dus la Spitalul Judetean unde nu poate folosi noptiera sau buda fara sa se razboiasca cu gandacii care isi revendica teritoriul…presupunand ca nu ar face un nou infarct, credeti ca va avea o memorie buna despre “experienta”?
      5. alternativ, cu 2 milioane de euro se pot cumpara sisteme de supraveghere electronica pentru decongestionarea penitenciarelor, etc

      • Adrian spune:

        Sunt de acord cu tot ce scrieți. De pildă 1. Competența decizională. Dorește fostul președinte să fie managerul de proiect? Sau doar susține proiectul, pe care-l consideră oportun?. 5. Multe lucruri se pot face cu două milioane, inclusiv de calitate, rămâne de văzut cine cum/cu ce garantează (că pentru turnat asfalt de unică folosință, cum scrie altcineva aici, calea e ..bătătorită) . N-am înțeles de ce senatorii care s-au opus nu s-au declarat împotrivă pur și simplu. Că, dac-ar fi dorit vreun efect propagandistic, ar fi putut să susțină de pildă că un transfer al unui jucător la o echipă mai importantă face ridicolă suma.

        • ok spune:

          1. competenta decizionala apartine specialistilor recunoscuti in domeniu; un Institut nu are manager de proiect. Oportunitatea de asemenea se argumenteaza de specialisti (inclusiv in politica economica externa), care pot compara diverse propuneri pentru cheltuirea unui buget limitat; ceea ce ne duce la 5. banii privati si banii publici functioneaza dupa reguli diferite; ex, Romania (CNAS) deja datoreaza cateva zeci de milioane unor tari din UE unde s-au tratat pacienti care nu au avut leac in tara, iar cu 2 milioane probabil si-ar recapata instantaneu bunul renume macar intr-una din ele, etc. Daca Dl senator/fost presedinte chiar considera ca problema e arzatoare poate insa sa foloseasca bani proprii, asa cum a facut Dl Plesu, din fonduri mult mai reduse si private, etc.
          In fine, decenta exprimarii dumneavoastra contrasteaza cu ranchiuna aratata de fostul presedinte fata de colegul senator.
          Numai bine!

  6. Margot spune:

    Absolut halucinant! Nu știi dacă sa razi sau sa plângi.
    Citind textul anterior al dlui Liiceanu, ma gândeam ca e totuși firesc ca bietii bătrâni edentati ai României, batjocoriti de toate regimurile in care au trăit ca niște semi-animale, sa nu priceapă pe ce lume se afla. E chiar induiosator (pana la un punct) si, fireste, tragic.
    Dar când ditamai fostul șef de stat (si fost universitar pe deasupra) pare a nu pricepe ridicolul atroce căruia i se expune pledând țanțoș pentru cai verzi pe pereti, e de un grotesc fără fisura. Si fără masura. Nemultumindu-se sa reprezinte doar cea mai crunta dezamagire din istoria noastră recenta, bietul Milica joaca acum partitura chelului căruia doar tichia de margaritar ii mai lipseste. Jalnic!
    Iar ceea ce e si mai amețitor, e ca oricât ar fi de tembele gaselnitele mai-marilor dâmbovițeni, se găsesc întotdeauna imbecili care sa azvarle banii publici pe fereastra pentru a le pune in aplicare. In 9.9 cazuri din 10, aceste gaselnite nu sunt nimic altceva decât sinecuri, sau forme inabil mascate de jaf la drumul mare. Cât despre onoarea “nereperata” a dlui Constantinescu, a se slabi!

    • Genescu spune:

      Subscriu in totalitate! Poate gresesc eu, dar e valabil un anume dicton: “Sic transit gloria mundi”….Evident, presupunand ca ar fi fost vreo glorie de trecut…

  7. Klopo_Tare spune:

    Constantinescu a fost o dezamăgire totală în ce privește realizările interne – un bon a rien care a făcut doar un singur lucru în politica internă: l-a împiedicat pe veșnicul conducător roșu, tov. Iliescu, să devină șeful de stat al României, un obiectiv doar parțial realizat, întrucât între 2000-2004 respectivul personaj a redevenit președinte.

    • Stefan Michiu spune:

      Ion Iliescu a redevenit presedinte-oribil, dupa 10 ani de democratie-datorita, aceluias domn, Emil Constantinescu!

  8. Teodor Tutuianu spune:

    Astia cunosc istoria si cultura Levantului cat stiu eu fotbal american ! Niste nerusinati !

    • Klopo_Tare spune:

      Și care este, mă rog, legătura dintre istoria României și cea a Levantului? Influența comună otomană? Epoca fanariotă, cu grecii la conducere? Avem nevoie de un Institut Balcanic mai mult decât unul al Levantului – bulgarii și sârbii au multe în comun cu noi, mult mai multe decât Levantul – ce cuprinde practic coasta est-asiatică a Mediteranei….

  9. Stefan Michiu spune:

    Asa cum ne-a obisnuit, articolul domnului Gabriel Liiceanu este fantastic!Adevaruri argumentate, spuse cu specificul inconfundabil,clar,fara menajamente ridicole al domnului Liiceanu!As compara initiativa fostului presedinte-”care roade n-a adus”- cu expresia populara a chelului cu tichie de margaritare!Dupa ce ne-a dezamagit in mandatul domniei sale, dupa ce a intrat o lunga perioada in “silentio stampa” cand Tara a fost si este pe muchie de cutiit privind insasi fundamentele Statului de drept si democratiei, acum, culmea ridicolului ne cadoriseste, in cardasie cu abjectele figuri ale politichiei romanesti cu un “ilustru”institut de studii levantine!Consider salutara pozitia publica a domnului Liiceanu privind acest subiect, si ii multumesc!
    PS.Din cate stiu, in Dacia Malvensis stationa Legio XIII Gemina; va rog sa scuzati indrazneala, domnule Liiceanu,dar, prin figura dumneavoastra, prin curajul civic, prin caracter,prin munca asidua fata de res publica eu vad in persoana dumneavoastra, intruparea,peste milenii, a latinitatii noastre!Cu deosebita stima si pretuire!

  10. man of war spune:

    pupaturile senatului nu mai sint de mult mingiietoare ci mai degraba ucigatoare (precum saruturile mafiei). la fiecare pupatura mai moare o sosea, se mai darima o scoala sau se mai distruge un spital. pupaturile senatului reprezinta alte sinecuri pentru alti trogloditi, alte comisii si alte comitete pentru trepadusii vesnic flaminzi de partid, scurgeri de fonduri bugetare catre nasii si cumetrii politici, alti doctori si alti academicieni analfabeti ce si rotunjesc averile si isi “innobileaza” carierele

  11. luci spune:

    Dar de ce nu-L lăsați , dle Liiceanu ? Și numele e atît de frumos și de potrivit … Și să ¨prezideze¨ în continuare acolo , cu turban și șalvari . Sîntem balcanici , sîntem levantini , să ne mai lăsați cu occidentalismele dvs. , că la noi merge și-așa .

    • da, spune:

      cu conditia de a cheltui bani proprii, nu milioane de euro din bani publici pentru a pune o tichie de margaritar pe un trup bolnav

  12. Genescu spune:

    Chapeau, domnule Liiceanu! Dar nu stiu in ce masura va intelege dl. EC. Nu pentru ca nu ar fi avut candva capacitatea, dar nu cred ca o mai are acum. Altfel nici macar nu s-ar fi apropiat de asa proiect, cu astfel de “tovarasi” si cu asa idei. Doar nu si-a imaginat ca suntem chiar toti prosti si nu se va intelege ca este vorba doar de o alta “forma fara fond” sau, mai rau, de o noua forma de sifonat bani publici pentru nimic. Sau s-o fi gandit “eminentul” geolog ca unde a mers mia merge si suta, apropos de banii deturnati sub diverse forme de politicienii damboviteni catre buzunarele proprii….

  13. Kurt spune:

    Ai o idee pune-o pe masă.
    După 27 ani de democrație în spațiul public cuvîntul liber nu mai e un risc major pentru nimeni. Libertatea expresiei e o roadă binefăcatoare a revoltei din 1989. Vedem 2017 o societate civică româneasca activă, admirată în UE. Nu a fost tot timpul așa!

    In capetele, mințile oamenilor de pe stradă e cea ce numim „patrimoniu viu”, sunt cunostințele, visele, speranțele. In cărți sunt cunostințele mai vechi, cunoscute unora. Ce e nou, viu, îndrăzneț si inovator 2017 e în mințile citoyenilor de pe stradă. Aici se decide viitorul societății civice si soarta țării. Libertate sunet înălțător (Das ewig weibliche zieht uns hinauf, Faust, J.W.Goethe)!

    ….. „….. „Suntem la porțile Orientului, unde nimic nu-i luat în serios”.
    Dacă vă iubiți țara mai mult decât propria persoană, îndrăznesc să vă sugerez, domnule președinte, să vă angajați în remedierea atâtor lucruri prin care, din păcate, ne distingem cu adevărat: prin cele mai mizerabile spitale, prin cel mai jalnic învățământ, prin cele mai multe guri știrbe (cum ziceam, cu infinită compasiune, cândva), prin cele mai mici investiții în infrastructura țării, prin cele mai multe academii de poliție, prin cei mai incompetenți guvernanți, prin cei mai mulți penali în Parlament, prin cea mai mare corupție, prin cele mai multe păduri devastate, prin… Credeți că, studiind (cu cine n-avem!) civilizațiile Levantului, reușim să astupăm găurile oropsitei noastre civilizații actuale?…. „…..

    Pentru tinerii de azi, elevi, studenți, trecutul e numai trecut. Pentru cei cu o biografie împărțită (prin eliberarea din 1989 în două părți distincte), trecutul recent e încă prezent, apăsator și cîteodată înspăimîntător. Coșmarurile din trecutul recent nu ies la spălat. Trecutul naționalcomunist ramîne o amenințare acută? Fiecare citoyen poartă în suflet partea lui. Unii nu s-au schimbat de loc in 27 de ani, păstreaza pînă azi aceași mentalitatea de subordonați (Der Untertan, Heinrich Mann), ca 1939 – 1989 în anii de dictatura autohtonă (pentru unii Antonescu e patriot român, erou mare, pînă azi?). Dictatura și mentalitatea de budgetari de stat au lăsat urme dureroase, nefertile și sunt pe drept acuzate în textul de față. Senatorii ….??

    … „… câți români, din aceeași grupă de vârstă, au citit cel puțin o carte în 2011? Iată: 29,6%. Și acum să comparăm: Bulgaria 48,2%. Ungaria 61,4%. Cehia 67,7%. Germania 75,3%. Norvegia 90%. (Sursa: EUROSTAT)… „….

    Statisticile sunt noua dogmă după prăbusirea ideologiilor secolului 20? E evident: cititul nu a devenit o preocupare majoră în țară după 1989. Un cărturar, publicist ca G.L. așteaptă, dorește o curiozitate mai mare îndreptată spre carte. Are dreptate? A apărut invazia programelor TV. Văd aici un obstacol greu de trecut. Oamenii cască gura zi de zi la TV. E confortabil, după vidul în sfera publică naționalcomunistă, mai ușor de iertat? Cărturarii? Elevii? Studenții? Era digitală separă, deosebește generațiile mai mult decît în secolele precendente. Tinerii din generația Internet- Google sunt conectați digital cu cei de vîrsta lor. E normalitatea de azi. E bine așa. Tinerii comunică mai mult digital cu smartfone (părinții sunt generația fără telefoane, fără mașină de scris, altă poveste?), pun mîna mai rar pe o carte.

    S-a tradus mult, s-a publicat mult. Ce a rămas de făcut? Cine scrie?

    • ilidia spune:

      Invazia televiziunilor s-a produs si in tarile enumerate, nu numai in Romania. Si,totusi, acolo se citeste mai mult. Are si “scoala” sau mai cuprinzator, educatia, vina ei…

    • donquijote spune:

      O carte in format digital este tot O CARTE. Cel care o citeste in format digital va raspunde afirmativ la intrebarea din sondaj: da am citit o carte. Deci sondajul nu este afectat.
      Cel care nu citeste nicio carte, crede ca o carte in format digital este un joc pe calculator si n-are cum sa evalueze.

  14. Cititor spune:

    Sugerez dlui. Emil Constantinescu sa urmeze exemplul dlui. Andrei Pleșu si sa înființeze orice instituție culturala dorește cu banii sai si nu cu bani de la buget. Dl. Pleșu a înființat Colegiul Noua Europa investind in acesta instituție un premiu pe care l-a primit, gest altruist si demn de admirație (daca ne gândim la utilitatea, prestigiul si rezultatele acestui colegiu nu pentru dl. Pleșu, ci pentru dezvoltarea studiilor aprofundate). Sa facă si E. Constantinescu la fel.

    • Cornelia Topală spune:

      Mă bucur din suflet că mai există cineva care amintește public că domnul Andrei Pleșu a înființat NEC din banii personali… Felicitări pentru acest gest care aduce lumină asupra acestei personalități a culturii române pe care se trezesc să-l blameze și să-l insulte fel și fel de ființe subculturale… Ființe care ar face mai bine să citească măcar cîteva pagini din scrierile sale… Ca să devină puțin mai bune și mai inteligente…

  15. Constantin spune:

    Citesc în două rânduri în cuprinsul textului “proiectul dumneavoastră levantin” și trebuie să fiu de acord, într-adevăr, este probabil un proiect levantin. Dar, din acest motiv mă și aștept să aibă parcursul unui proiect levantin, adică, toate criticile asupra lui să fie ignorate.

    Doar că, vedeți dumneavoastră, cei pe care i-am desemnat prin vot să administreze bunurile cetății, considerându-se legitimați astfel să decidă cum vor, le vor administra în interesul propriu. Banii publici (inclusiv ai mei, carevasăzică) vor ajunge să fie “sifonați” precum sumele fabuloase care au avut anterior parcursuri asemănătoare. Privesc cum sunt furat, cu ciudă că nu pot face nimic.

    Îndrăznesc din acest motiv să fac observația că acesta nu este Proiectul, ci un singur proiect dintr-un ansamblu de proiecte levantine care au ca scop principal exploatarea resurselor publice în interesul câtorva apropiați ai kleptocrației. Valoarea sa este minoră în raport cu sutele și sutele de milioane de euro furate prin contractele ilegale cu statul.

    Așadar, suntem mai mult decât martorii unui proiect levantin care aparține unei persoane, am devenit victimele unui sistem levantin conceput după modelul crimei organizate, care a creat o “stare levantină” din care nu văd cum am putea ieși curând. Statul în Piață nu ajută; ar trebui să se permanentizeze, pentru că jaful din averea publică a devenit un fapt continuu. Nici victimizarea nu ajută, dar dacă ne prefacem că totul este în regulă cu noi și singura “deraiere” socială este un proiect absurd pentru cercetarea nimicului, riscăm să ne adâncim în Mitul peșterii și să nu vedem realitatea tragică pe care societatea noastră o trăiește. Comparațiile între România și alte state europene făcute în text oferă detalii înspăimântătoare despre profunzimea întunericului în care viețuim.

  16. Popescu Ion spune:

    Legăturile teritoriului românesc cu cel levantin sunt esențiale pentru istorie. Dar și pentru politica și economia statului român. Și chiar pentru societatea românească. Cine nu știe asta, nu știe nimic despre cultura și civilizația românească.
    Faptul că nu există un institut de cercetare dedicat acestor aspecte este trist. Mai mult, în context actual, este și foarte periculos.
    Desigur, cercetarea costă bani. Dacă nu există cercetători, ei trebuie creați. Cercetători specializați în cultura și civilizația din Turcia, Siria, Israel, Cipru, Liban sunt foarte necesari. E chiar o chestiune de strategie națională.
    Cred că Emil Constantinescu e mai competent decât dl Liiceanu și dl Alexandrescu în ceea ce privește evaluarea interesului național pe care-l va servi acel institut. A fost Președintele țării. Președintele are atribuții de politică externă, nu?

    • mitzu beciuklistu spune:

      Iata unul dintre cei 15.000 de specialisti ai lui Umilica Intaiul si, cu voia Domnului, Ultimul! Ma miram ca nu apar, sa-si revendice, slavind impostorul, ciosvirta de bani publici din jucaria dorita de cel mai inutil Ales al romanilor din ultima suta de ani. Unde e loc de ciuguleala de bani gratis, apar si “genialitatile” poporului, alea mereu dornice “sa ni se dea”, ca ele stiu mai bine, nu in zadar au adus Tara la sapa de lemn si tot nu se umple burdihanul nesatul.

    • mere si pere spune:

      “Legăturile teritoriului românesc cu cel levantin sunt esențiale pentru istorie. Dar și pentru politica și economia statului român. Și chiar pentru societatea românească. Cine nu știe asta, nu știe nimic despre cultura și civilizația românească.
      Faptul că nu există un institut de cercetare dedicat acestor aspecte este trist. Mai mult, în context actual, este și foarte periculos.
      Desigur, cercetarea costă bani. Dacă nu există cercetători, ei trebuie creați. Cercetători specializați în cultura și civilizația din Turcia, Siria, Israel, Cipru, Liban sunt foarte necesari. E chiar o chestiune de strategie națională.”

      …aceste afirmatii ar putea fi facute in mod competent de experti recunoscuti, istorici, filologi, teologi, etc.. Acesti experti ar putea ajunge la concluzia ca 2 mil euro ar putea sustine mult mai eficace cercetari arheologice, antropologice, genetice, etc pe teritoriul daco-get, unde avem informatii putine (noroc cu sapaturile la autostrazi (Ardeal), malluri (Timisoara) sau chiar in curtea muzeelor (Drobeta Turnu Severin). Despre Levant avem mult mai multe informatii decat despre propria istorie. Au avut dacii scriere? ce inseamna Decebalus per Scorillo? Tartaria etc. facem specialisti in calendar maya sau incercam sa deslusim calendarul dacilor?
      Altfel spus, daca Dl Constantinescu ar fi propus un Institut Avansat pentru Cercetari Geologice la Rosia Montana, cu buget 2 mil, poate ca reactiile vis-a-vis de o initativa a unui fost presedinte si simultan geolog care si-a incununat cariera cu un discurs la Royal Society ar fi fost altele. Ranchiuna manifestata catre colegul senator nu face cinste nimanui.

      “Cred că Emil Constantinescu e mai competent decât dl Liiceanu și dl Alexandrescu în ceea ce privește evaluarea interesului național pe care-l va servi acel institut. A fost Președintele țării.”
      …iar dl Liiceanu e sigur mai competent decat Popescu Ion. In multe.
      Interesul national este si o sintagma folosita in auto-promovarea unui personaj controversat, dar oficial o atributie CSAT, SIE, ambasade, etc.
      Argumentele istorice, culturale sunt utile inainte de declansarea unui razboi (stare in care se afla de cativa ani buni Levantul) dar sunt greu de sustinut intr-o confruntare cu AK-47, tancuri, etc.; situatie in care fostul presedinte Obama (si alti actuali presedinti europeni) nu a/au putut sa isi impuna punctul de vedere. Credeti ca daca Dl Constantinescu apeleaza la sentimentele izvorate din vechi legaturi controversate va avea rezultate mai importante?

      “Președintele are atribuții de politică externă, nu?”
      …politica externa este facuta de guvern, presedentie, diplomatie, etc. Presedinte este Dl Iohanis

    • Dacă măsurariul e lipsa specialiştilor, atunci trebuie desfiinţate o droaie de Institute relativ existente. Dar e mai bine să-i pape intelectualitatea banii ăştia decât să fie îngropaţi de guvern în asfalt de unică folosinţă. Aici, la Porţile Orientului, incultura despre Levant e vastă. Un Institut al Levantului e bun măcar pentru a fixa geografic unde e Levantul, denumire folosită la noi mai mult pentru a persifla epopeic idealismul paşoptist din Ţara Românească: https://de.wikipedia.org/wiki/Levante

    • Constantin spune:

      “Faptul că nu există un institut de cercetare dedicat acestor aspecte este trist.”

      Domnule Popescu Ion, vorbele dumneavoastră m-au emoționat profund, aproape într-atât încât să fiu de acord să finanțez [inclusiv] din banii mei un institut cât mai avansat pentru ca dl E Constantinescu să aibă și domnia să o bătrânețe liniștită, ca mulți politicieni, și să beneficieze pe lângă ceea ce are conform legii, respectiv, casă, birou, secretară, pază SPP, maşină, plus o pensie de 75% din salariul Preşedintelui în funcţie, de ceva bani de buzunar de la Institut. Apoi, m-am gândit dacă nu cumva, în cazul în care oricum suntem nevoiți să-i dăm ceva de pomană celui care s-a lăsat prudent învins de Sistem, este mai rentabil să-i facem o rentă viageră, astfel încât să nu mai plătim salariile celorlalți viitori angajați ai Institutului degeaba.

      Și tot gândindu-mă așa, mi-am dat seama că dl E Constantinescu și-ar putea aminti unele lucruri petrecute, în economie și nu numai, sub mandatul domniei-sale, privatizări, bunăoară, alte-alea, astfel încât să înceapă să vorbească pe la diferite parchete. Prin urmare, pentru politicienii români este mult mai bine să facem institutul, după cum spuneți dumneavoastră. Haideți, domnule, să-l facem, până nu începe dl Constantinescu să aibă amintiri și revelații!

      • Yoda spune:

        Frumoasa atitudine! Dovediti un suflet bun si multa grija fata de batrani. Ma gandesc ca daca ii facem un institut, poate ii trece lui Emil Constantinescu supararea ca a fost invins de sistem, se duce sa se joace cu jucariile cele noi si ne mai scuteste de „idei trasnite”.

  17. Laur spune:

    Dl Constantinescu, cel invins de sistem, datoriata, pe de o parte faptului ca Presedentia Romaniei era o palarie mult prea mare pentru persoana sa, iar pe de alta slabiciunilor fiului sau pentru bani nemunciti (a se citi furati), in 2012 tocea scaunele pe la Antena 3, ca sa-l injure pe Basescu, ca apoi sa-si primeasca tainul, o sinecura.(o maslina , o lamaie, o apa plata, ceva ).Jalnic pentru un ex presedinte . Ce nu ne spune Dl Constantinescu, este ca, dupa ce a fost invins de sistem, el s-a alaturat acestuia, fara rusine si fara remuscari.Incerc sa gasesc un presedinte(sef de stat), al Romaniei, ( care si-a incheiat mandatul), de care sa fi avut parte si cu care sa nu-mi fie rusine . Din pacate imi da cu minus.De inainte de 89 in comunism , noaptea democratiei ,nu e cazul sa caut . Pe Iliescu l-am ” citit ” din decembrie 89, cand cu discursul in care spunea despre NC ” a intinat valorile comuniste” si nu-mi puneam sperante, in Constantinescu chiar am crezut si l-am votat fara rezerve.A fost cea mai mare dezamagire politica, pe care am trait-o si motivul pentru care rezultatul de mai sus, imi da cu minus.O retragere in tacere din scena, ar fi cel mai demn lucru pe care-l mai poate face.Nu cred ca orgoliul imens, il va lasa sa faca asta.

  18. Andrei spune:

    La o lună după instalarea in funcția de președinte, Emil Constantinescu se lăuda în discursul de Anul Nou că a înființat o fundație denumită ”Copiii României”. Pentru ca, la o lună după Anul Nou, să aflăm că fundația respectivă este condusă de fiul președintelui. Iar, după vreo 2 ani, să aflăm că fundația ”Copiii României” s-a desființat în urma unor mari probleme financiare, în timp ce beizadeaua (că tot vorbim de Levant) s-a îmbogățit inexplicabil.
    Doamne, cum a fost și cum e posibil ca o țară cu real potențial, așa cum este România, să ajungă să fie condusă de indivizi ca Milică și ca actualii nr. 2 și nr. 3 în stat?
    Mulțumim pentru excelenta filipică, Domnule Liiceanu!

    • Horia spune:

      Subscriu in totalitate. Si daca imi readuc in minte modul in care au evoluat (de fapt, involuat) colaboratorii sai apropiati – dealde Ciuvica etc), imi dau seama din nou ca intreaga echipa a Emilului era din aceeasi faina ca si el. Trist pentru acesti indivizi, dar mult mai trist si pagubos pentru noi.

  19. Ioan Ionesi spune:

    Donmule Liiceanu,si totusi,daca o sa va raspunda?

  20. r2 spune:

    Citind articolul domnului Liiceanu parca vad imaginile alea cu armata americana cand ataca cu rachete cate o cosmelie de-a teroristilor. Vai de EC si de cosmelia lui de institut.

  21. CRISTINA ANTONINA spune:

    Eu cred ca nici macar nu va citi articolul …Traieste intr-o altfel de bula …

  22. DanC spune:

    Sincer, ma omoara toate scrisorile astea deschise. Nu are nici un rost un dialog intre un talent de calibrul domnului Liiceanu si un cal mort ca domnu’ Emil. Iar restul, noi astia care citim – doar pierdem juma’ de ora, apoi ne dam cu parerea. Intre timp gashka lu’ nea Emil mai da cate-un jaf mititel la stat.
    Nu vi se pare ca treaba asta e o uriasa frecare de menta? 27 de ani de frecare de menta…

    • Mihai spune:

      @DanC : Extrem de perfida ideea care se desprinde din ceea ce ziceti – anume, ca “doar pierdem juma’ de ora”. Daca asta e tot ce reprezinta pentru Dvs. textul D-lui Liiceanu (o pierdere de timp), nu inteleg de ce mai intrati sa-l cititi si mai mult, de ce va mai obositi sa lasati un astfel de comentariu ?

      Nu, n-a fost, nu este si nu va fi niciodata o pierdere de timp rostirea adevarului. Sa tineti minte asta pentru tot restul vietii.

  23. victor L spune:

    Un pic de uitare (intrata in legile omenesti): dl Emil Constantinescu nu se afirma de azi de ieri cu liderii uslamisti sau pesedisti, in linia lor.
    Dece atita surprindere?

  24. basilicus spune:

    Poatea daca s-ar da 6% din pib pentru Educatie, conform legii….chiar, de ce nu se respecta legea? De ce nu protesteaza nimeni? Nu deranjeaza pe nimeni ca nu se aplica o lege?

  25. Rockerul spune:

    Felicitări , dle Liiceanu , punct ochit punct lovit , ca deobicei ! Acesti oameni ne jignesc inteligenta si fiinta națională in mod constant . Cred că singura greseală din viața dragului Senior C.Coposu a fost desemnarea sefului B.O.B.din Univ.Bucuresti drept candidat in 96 al Convenției Democratice ….o hahalera voiculesciana !

    • Gheorghe spune:

      BOB = ? Cred ca ar trebui explicitat. Adica: Biroul Organizatiei de Baza ( a partidului comunist roman , partid inca ne scos si legal in afara Legii, chiar daca el a costituit elementul de baza al unui sistem ce a fost declarat oficial ” ilegitim si criminal”)

  26. eu****** spune:

    Cu mare tristete constat starea actuala in care se afla un fost Presedinte al Romaniei.
    Pare ca nu este primul care decade, dar parca era mai bine sa nu stiu ca a putut sa ajunga atat de jos.

    Imi pare rau de romanii simpli, ca si mine, reprezentati odata de EC!
    Imaginea si prestigiul unui fost presedinte, chiar si dupa ce a fost improscat cu cerneala si a fost infrant de sistem, se putea mentine! Absolut regretabil!

    Oroare maxima!

  27. alex spune:

    Nu stiu, probabil ca asa e cum zice dl Liiceanu.

    Dar folosirea argumentului “Am rezolvat noi oare toate problemele urgente și dureroase, care fac ca România să cadă la coada tuturor clasamentelor Europei sau, dacă vreți, în fruntea tuturor dezastrelor ei,” este inoportuna.

    Un singur exemplu: de peste 10 ani nu s-a schimbat mare lucru in accesul populatiei la apa potabila curenta (din retea). Suntem pe ultimele locuri in Europa, toti vecinii nostri stau mai bine (inclusiv R Moldova, Ucraina, Serbia- tari care nu sunt in UE)! Mie asta mi se pare o problema urgenta si dureroasa si vad ca de ani de zile nu se intampla mare lucru.

    https://www.theguardian.com/global-development-professionals-network/2015/jul/01/global-access-clean-water-sanitation-mapped

  28. Tichie de Margaritar spune:

    Poi respectivul a promulgat si Legea LUPU, prin care a facut stapani pe padurile Romaniei niste indivizi de dinaintea Marii Uniri care fusesera deja despagubiti de catre statul roman in INTERBELIC.

  29. Jehan spune:

    Extraordinar articol! Cu mulțumiri către autor, nu pot decât să adaug că Emil Constantinescu, căruia în 1996 i-am facut mare propagandă voluntară (deh, anticomunist!) în orașelul meu ,,roșu” și in județul meu și mai ,,roșu”, nu doar ca m-a dezamagit profund prin mandatul prezidențial catastrofal, cât mai ales prin comportamentul lamentabil din ultimii ani. Putea să îmbătrânească rezonabil, dar preferă să se acopere de laturi cu oricare aparitie publica. Mai adaug faptul ca un șef de stat care s-a inconjurat de alde Marian, Ciuvica, Petre si alte nulitati, nu poate sa aiba decât dispretul nostru aici și al istoriei, în altă parte.

  30. c. florea spune:

    daca in pofida atator argumente de bun simt prin care d-l liiceanu aproape ca implora initiatorii acestui proiect extravagant sa nu arunce pe fereastra banii publici, ei isi vad linistiti de treaba mai departe, atunci nu stiu ce ar mai fi de facut pentru a convinge acesti oameni sa nu-si mai bata joc de o tara intreaga.

  31. Diaspora spune:

    Dar poate ca dl Constantinescu are si el ca Ciorbea nevoie de bani ! O fi avind si el saracu rate de sute de mii de euro la banci ca Ciorbea. De ce nu vrea nimeni sa-l inteleaga si pe el ? A vazut omul ca e rost sa-si achite datoriile ( la cum mereg minariile in era PSD-ALDE ) si acum si dvs si prof Alexandrescu incepeti sa-i puneti intrebari si mai vreti si raspunsuri ! Sigur ca omul se simte jignit ! Aoleu !!!!! Romania a luat-o serios la vale ! Racile comunismului sunt ca un cancer. Desi ai impresia ca ai scapat, el ramine in organism si cum se iveste prilejul revine sub alte forme !

  32. Aniana spune:

    De cate ori va citesc mi se umple sufletul de bucuria de a mai avea si Oameni minunati,daruiti cu adevarat poporului nostru.
    Dl Constantinescu a fost cea mai mare dezamagire post decembrista din pdv politic.Daca ar avea macar o umbra de demnitate ar trebui sa se retraga definitiv din viata publica.

  33. Horia spune:

    Simplu domnule Liiceanu !
    Pai daca acum e prima data cand s-a simtit jignit, inseamna ca in episodul cu cerneala n-a simtit nimic. Ce ordonante noaptea, autostrazi, sau paduri defrisate? BANUL ! Ei, aici e alta poveste. Cand am ajuns la bani, gata, s-a oparit !
    Cam asta e tot ce poate fi spus si intr-adevar, daca stau sa ma gandesc mai bine, in afara de acel episod penibil cand a fost improscat si de faza cu ingenunchiatul si sistemul, nu imi amintesc nimic important legat de acest om.

  34. mV spune:

    Yes … men-i, asa sa fie?

  35. AC spune:

    La nivelul acesta trebuie privite toate aceste infiintari de institutii si companii de stat ca noi forme de angajare a unei clientele. Constantinescu nu a venit cu nici o lista de cercetatori reputati specialisti pe Orient. Sunt multi tineri competenti; cu doctorate in domeniu – unii au plecat unii au renuntat, pentru ca acest institut care ar fi fost bun pentru ei este din start facut pentru niste absolventi de academii de superinalte studii politice unde isi ia diplomele si doctoratele masina de partid. Constantinescu e un esec jalnic; un om ridicat de valul istorie sus, care a dezamagit si s-a pliat pe antena 3.

  36. Deceanu Ovidiu spune:

    Ingrozitoare statistica aceea !

  37. cristis spune:

    Se adevereste din nou că cele două mari probleme ale României sunt prostia/incompetența și corupția. Aici probabil că este vorba despre amândouă.

  38. Gheorghe spune:

    Subscriu integral articolului / scrisorii acestui domn .
    Ma duc cu gandul si la un alt geolog vestit: gelu voican voiculescu….
    As mai adauga aceasta adresa :
    http://www.digi24.ro/stiri/actualitate/social/camine-de-batrani-din-romania-afaceri-clandestine-si-pericol-pentru-pacienti-683180
    Sper ca-i va folosi in luarea unor decizii domnului nostru prim-ministru grindeanu cat si Parlamentului.
    Nu poti minti mereu si pe toata lumea, continuu.. Chiar si cei ce-o fac- seara de seara, trebuie sa aiba si mustrari de constiinta la un moment dat.
    De buna seama, o fac pentru a sublinia inca o data ca Romania are alte multe de facut dar prioritatile dau masura calitatii si moralitatii alesilor clasei noastre politice.

  39. msiulica spune:

    Profesorul Presedinte Emil Constantinescu- iera Doamne! sa spun Cioran, este evident pentru oricine ca inainte de a fi fost presedinte a fost un geniu.

    Nu este niciun fel de ironie l mijloc. Domnia Sa- Emil- este a fost si va fi acel ceva inefabil care fizionomic si nu numai aduce cu Alexandru Ioan Cuza. Nu Alexandru Macedon.Nu.

    Ma intreb ca si cetatean oarecare- anonim si low profile(sic) de ce oare Domnia Sa Emil nu propune si infiintarea urmatoarelor Institute Avansate:

    1. Institul Avansat de studiere a Prostiei

    2.Institutul Avansat de studiere a metafizicii quarcilor.

    3.Institutul Avansat de studiere a efectelor manelelor asupra creierului uman( si animal).

    4.Institutul Avansat de studiu al efectelor benefice ale sexului

    5.Institutul Avansat de studiu al efectelor devastatoare ale orgoliului ca forma de lipsa de smerenie supra demnitatii umane.

    Domnia Sa Emil.Vai si cum mai rageam prin 94: emil, emil.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Gabriel Liiceanu


Gabriel Liiceanu

Născut la 23 mai 1942, la Râmnicu-Vâlcea. Studii universitare la Bucureşti, Facultatea de Filozofie (1960-1965) şi Facultatea de Limbi Clasice (1968-1973). Doctorat în filozo... Citeste mai departe


Bucharest Science Festival 2017

Bucharest Science Festival 2017, 27 septembrie - 1 octombrie

Cateva dintre evenimente:
  • Exploratorii frontierelor Cosmice - Conferința susținută de Prof.l Mark McCaughrean, Senior Advisor pentru Ştiinţă şi Explorare în cadrul Agenţiei Spaţiale Europene
  • Food Evolution - Cum decidem cum să ne hrănim? - vizionarea documentarului Food Evolution + o discuţie prin Skype cu scenaristul şi producătorul lui, Trace Sheehan
  • Atelierele de chimie Kids' Lab
  • Atelierele GeneEd - ateliere practice de extragere a ADN-ului
  • Noaptea Cercetatorilor de la Muzeul Muzeul Naţional de Istorie Naturală "Grigore Antipa" si de la Muzeul National de Geologie

Pentru detalii despre programul complet al festivalului și rezervări vă invităm să vizitați siteul www.BucharestScienceFestival.ro.

E randul tau

Nu se pune problema „acceptării” anonimatului. Pur și simplu nu am fost întrebați, am fost r...

de: Gabriel Fornica-Livada

la "Învățământul care îl merităm. Despre țapul ispășitor și arderea canapelei"

Cauta articole

septembrie 2017
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Aug    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)