Home » Cultura »Global / Europa »Politica & Doctrine » Citesti:

Secret arzător: Elogiu burgheziei (Un articol de Marius Stan și Vladimir Tismaneanu)

Marius Stan decembrie 5, 2014 Cultura, Global / Europa, Politica & Doctrine
4 comentarii 2,385 Vizualizari

Motto:

“Doar interzisul ocupă simțurile, doar interzisul excită dorința; și cu cât ochii văd și urechile ascultă mai puțin, cu atât mintea visează mai mult” (Stefan Zweig, Lumea de ieri)

Scriem aceste rânduri ca simple reflecții cultural-istorice, nicidecum cu pretenția unei abordări sociologice de adâncime. Secolul al XIX-lea a fost unul burghez. Adică urban. De aici și reacțiile împotriva ideologiei dominante, adică împotriva liberalismului burghez, socotit meschin, ipocrit, descărnat, lipsit de suflet. Burghezul este filistin, proletarul și aristocratul, unificați prin revolta anti-burgheză, sunt de fapt posesorii nobleții sociale. Paradox care îi apropie pe Marx, profet al valorilor proletare, cu Nietzsche, apostolul virtuții aristocratice. Moderniștii sunt și ei dezgustați de spiritul burghez, considerat pedestru, pudibond formal, de fapt duplicitar. Rimbaud se sufocă și pleacă în Africa, Wilde caută salvarea în propria-i versiune de socialism. Ibsen, Shaw, Heinrich Mann acuză mizeria etică a “templului familiei burgheze”. În “Manifest”, Marx scrie necrologul clasei burgheze, îi acordă nota maximă pentru dinamismul de odinioară, o veștejește pentru faptul că a devenit o excrescență socială patogenă. Wagner denunța imperiul Aurului și exalta lumea Sângelui. Diabolizarea capitalului financiar coincide cu exacerbarea pasiunilor antisemite.

Anti-capitalismul, antisemitismul și anti-liberalismul conturează o tematică pe care o vedem renăscând acum, în numele aceluiași romantism utopic. Este vorba de fapt de conflictul pe care Ferdinand Tönnies îl privea drept unul între Gemeinschaft și Gesellschaft. Cea dintâi, înrădăcinată în legături primordiale, organice, cea de-a doua, teritoriu al indivizilor atomizați. A fi aruncat în lume, spre a cita formularea lui Martin Heidegger, devine condiția omului modern.

Lucrurile se schimbă, ori se agravează, odată cu Primul Război Mondial. Așa cum spune A. J. P. Taylor, “până în august 1914, orice englez care respecta legile societății putea trece prin viață și cu greu să observe existența statului dincolo de oficiul poștal și de polițist. Putea trăi unde îi place și cum îi place. Nu avea numere oficiale sau carte de identitate. Putea călători în străinătate și putea să-și părăsească țara pentru totdeauna fără un pașaport sau vreun alt fel de permisiune oficială. Putea să-și schimbe banii într-o altă valută fără vreo limită impusă. Putea cumpăra bunuri din orice țară a lumii în aceleași condiții pe care le-ar fi găsit și acasă… Statul îl lăsa pe cetățeanul adult în pace”.

Expresia maximă a repulsiei față de statul burghez o reprezintă dihotomia lui Charles Maurras între pays réel și pays légal, din păcate adeseori citată de chiar de unii specialiști, uitându-se cine și de ce a spus-o…

Așa cum a arătat și istoricul american John Lukacs (tema apare și în teoria și critica Școlii de la Frankfurt), fascismul (și îndeosebi național-socialismul) a fost o revoluție (NU o contrarevoluție) antiburgheză. Tema a fost dezvoltată și de către istoricul Jeffrey Herf într-o lucrare extrem de importantă despre politica modernismului reacționar (Reactionary Modernism: Technology, Culture, and Politics in Weimar and the Third Reich), în care autorul arată cum promotorii acestui curent erau naționaliști ce au desprins anticapitalismul romantic al dreptei germane de pastoralismul retrograd și l-au orientat spre o așa-zisă minunată nouă ordine care înlocuia haosul amorf produs de capitalism printr-o națiune unită, avansată din punct de vedere tehnologic. Acesta a fost mirajul nazismului.

George Grosz, The Eclipse of the Sun, 1926

Cel care a surprins foarte izbutit esența modernismului reacționar a fost Thomas Mann (Eseuri), atunci când scria că “aspectul cu adevărat caracteristic și periculos al național-socialismului era un amestec de modernitate robustă și o atitudine favorabilă progresului combinate cu idealizarea trecutului: un romantism puternic tehnologizat”. În “Muntele vrăjit”, se ciocnesc două arhetipuri: iluminismul burghez al lui Settembrini și mesianismul teocratic al lui Naphta. Lupta dintre cele două subîntinde istoria politică și spirituală a tragicei modernități europene.

Critica devastatoare a Republicii de la Weimar a venit din trei direcții principale: a) stânga bolșevizantă (KPD, PC din Germania); b). dreapta revoluționară (national-bolsevicii, dar mai ales NSDAP) și c) o direcție detestată de primele două, adică avangarda artistică, pentru care Republica de la Weimar reprezenta triumful plutocrației crapuloase. Să revedem desenele lui George Grosz caricaturizând pana la grotesc viața berlineză a anilor 1920, să reascultăm muzica lui Kurt Weill, să recitim piesele lui Bertolt Brecht ori poemele lui Ernst Toller (candva favoritul lui Max Weber, pentru scurt timp președinte al Republicii Sovietice Bavareze), și ne vom da seama despre ce este vorba. Iar dacă adăugăm și sarcasmul ambivalent al austriacului Karl Kraus, deja avem un tablou cât se poate de bogat și lămuritor pentru că el captează exact dialectica unei culturi aflate în criză. O cultură prinsă între Scilla utopiei revoluționare și Caribda salvării prin valori burgheze, de fapt, cele două mari “plăci tectonice” ale epocii.

Reacția antiburgheză este bazată pe sentiment, ceea ce, prin urmare, duce la resentiment. De la Max Scheler la Raymond Aron, de la Daniel Halevy la Alain Finkielkraut și Mario Vargas Llosa, de la Hannah Arendt și Karl Jaspers la Judith Shklar și Daniel Bell, avem și o altă tradiție, una conștientă că tocmai valorile burgheze, torpilate, negate, calomniate, sunt singurele care pot sfida ofensivele barbariei. Este ceea ce moderniștii anilor weimarieni nu au înțeles și au plătit această eroare cu exilul ori lichidarea în lagărele de exterminare. Atunci când democrația burgheză era atacată de detașamentele paramilitare naziste și comuniste, ele atacau exact parlamentarismul burghez. Atunci când Weimarul se scufunda și avea o disperată nevoie de a fi susținut (cum spunea cândva Jeffrey Herf), mulți intelectuali au ales să-i grăbească sfârșitul. Era vorba de o combinație suicidară de resentiment social, anxietate, dar mai ales, o iresponsabilă, mistuitoare ură de sine (Selbsthass). Horifiat de prăbușirea lumii de ieri, Stefan Zweig se sinucide în Brazilia, la Petrópolis, în 1942. Monsieur Gustave moare în filmul lui Wes Anderson asemeni civilizației cosmopolite pe care doar burghezia modernă a reușit să o creeze. Istoria Kakaniei lui Robert Musil a fost, spre a relua titlul unei cărți despre Viena, una a splendorii nervoase. Burghezia este o clasă non-apocaliptică, nu-și arogă virtuți redemptive, cultivă moderația etică și devine astfel ținta ofensivelor extremiste. Este ceea ce-i mărturisea Václav Havel lui Adam Michnik într-un dialog apărut anul acesta în volumul “An Uncanny Era” la Yale University Press. La un sfert de veac de la revoluțiile din 1989, rămâne o lecție actuală și arzătoare precum acele secrete despre care a scris cândva Zweig…

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,



Currently there are "4 comments" on this Article:

  1. radu spune:

    Primul razboi mondial a creat premizele nazismului si a celui de-al doilea razboi, nu vre-o revolta anti-burgheza pur si simplu.

    Razboiul a generat o mutatie psihologica in spiritul celor care au participat la el. A celor care au participat direct (pe front, in atacurile infanteriei) in primul rand dar chiar si in mintea celor care au participat indirect si trait doar atmosfera lui.
    Transformarea psihologica ce are loc e descrisa in detaliu de Ernst Junger in Furtuna de otel (Stahlgewittern), e mentionata chiar si de Hitler intr-o scriere autobiografica, e observabila si in prezent in cazul celor care se intorc acum din razboaie (Afghanistan, Cecenia,etc.).
    Se intorc in viata societatii dar se mai pot adapta, nu se mai pot intoarce la viata lin-tihnita burgheza.Ea pare acum una fara fad, una moarta psihologic si estetic (datorita lasitatii endemice ?!), pare o umbra in comparatie cu trairile ce apar in situatiile limita (Erntsfall) ce le creaza razboiul.
    Unii din cei care se intorc isi gasesc substitute in activitati asemanatoare- de exemplu pilotii americani din WW1 s-au ocupat de dat spectacole de acrobatii aeriene dupa razboi..Altii devin mercenari si pleaca sa lupte in razboaie ce nu sunt alte lor…. Iar altii se apuca de politica revolutionara si odata ajunsi la putere indreapta tara spre ceea ce doreau de la bun inceput si le lipsea lor cel mai mult : un alt razboi.

    Nazismul e o forma de existentialism.E o fascinatie cu marginea prapastiei, cu abisul in care ai putea sa cazi…si, desigur, in care pana la urma chiar cazi daca il tot cauti asa de mult cu lumanarea.

  2. gheorghe/gheorghieni spune:

    Imi permit doua observatii ce tin de filozofia politica. Nu Marx este cel ce defineste termenul de “bourgeois” ci Rousseau. Cum Rousseau este cel care afirma ca proprietatea privata este esenta inegalitatii umane. De aceea nu pot fi de acord cand spuneti ca Marx si Nietzsche se aproppie priin critica burgheziei. Apropierea este doar aparenta pt. simplul motiv ca amandoi isi extrag revolta din Rousseau. Diferit, desigur. dar revolta are obiect comun. Doar atat.
    A doua observatie se adreseaza afirmatiei ca Nietzsche este “apostolul virtuții aristocratice.” Nu pot fi de acord cu aceasta conjectura pt. simplul motiv ca Nietzsche dispretuieste pur si simplu aristocratia. O admira doar pt. capacitatea de a-si exprima deschis si accentuat crezul si vointa insa nu-i atribuie un statut de exemplu de urmat. Din potriva, ii considera complet idioti, in sensul detasarii de realitatea sensibila.
    Nu am citit niciodata ceva scris de Ferdinand Tönnies si de aceea ce voi spune aici nu o consider ca o observatie in sine ci o simpla presupozitie. Felul in care definiti cei doi termeni, Gemeinschaft și Gesellschaft, ma face sa ma gandesc imediat la termenii lui Rousseau amour de soi si amour propre. Similitudinea e prea izbitoare.

  3. DanT spune:

    O foarte reusita descriere a lumii pre-1914 se gaseste in “Lumea de ieri” a lui Stefan Zweig.

  4. Mircea Paul Vasiliu VASILIU MIRCEA PAUL spune:

    Astăzi, într-o lume fluctuantă, ne este foarte greu să înţelegem latura psihologică a imensei catastrofe numită PRIMUL RĂZBOI MONDIAL. Atunci minciuna a crăpat, s-au prăbuşit toate valorile unanim acceptate, şi NIMENI NU A MAI CREZUT ÎN NIMIC.
    Atunci poporul încă mai credea orbeşte în autorităţi… un respect nemărginit faţă de „cei de sus”, faţă de miniştri, faţă de diplomaţi şi faţă de sagacitatea lor, sinceritatea lor îi mai însufleţea încă pe oamenii simpli. Dacă s-a ajuns la război, asta nu s-a putut întîmpla decît împotriva voinţei propriilor lor oameni de stat; ei înşişi nu puteau avea nici o vină, nimeni în toată ţara n-avea nici cea mai mică vină. Aşadar, criminalii, provocatorii războiului, trebuie să fi fost dincolo, în celaltă ţară… [Stefan Zweig, Lumea de ieri Amintirile unui european]
    În mintea contemporanilor s-a instalat un peisaj mai sinistru decît no man’s land-ul dintre liniile de luptă, cel arat de obuze şi împănat cu muribunzi.
    Sau ultra-sintetic: războiul a sfîșiat urzeala istoriei și i-a separat pe toți de trecut, brusc și definitiv (Stephen Kern via Vladimir Tismăneanu Diavolul în istorie)
    Cu privire la Grande Guerre ceea ce vine de departe şi se prelungeşte în timp este chiar MINCIUNA INSTITUŢIONALIZATĂ. Soljeniţin ţine o dizertaţie completă despre această plagă imensă a spiritului uman (Nu trăiţi în minciună !), dar el vorbeşte din postura unui supus al totalitarismului stalinist. Ce ”Stalin” conducea despotic vreo ţară europeană la 1914 ? Zero Stalin ― exclusiv persoane fine, culte, elegante. Nişte de, von, of, ot.
    Şi atunci CINE voia război ? Ne explică un ziarist anonim (New York Times din 1912):
    ”Răspunsul trebuie găsit în cancelariile Europei, printre persoanele ce, de prea multă vreme, se joacă cu vieţile oamenilor ca şi cu pionii unui joc de şah, care au ajuns atît de prinşi în mrejele formulelor şi jargonului diplomaţiei încît nu mai sînt conştienţi de crudele realităţi cu care jonglează.”
    Mărturie de epocă irefutabilă ! Iată că sistemul „dublei gîndiri” (conceptualizat de Orwell în 1984) este anterior comunismului ― şi încă la vîrful celor mai civilizate naţiuni !
    Maşinăria de îndesat cîrnaţi propagandistici fiind deja bine rodată, Lenin a preluat-o din mers, schimbînd doar umplutura pe gustul noilor vremi ( + «un sos gros și apetisant» de ideologie solidă Made in Germany «Marx», + niscai teroare pentru «ușurarea deglutiției» preluată de la iacobinii francezi +… ce spuneam despre rădăcinile europene ale Rusiei ? ).

    Detaliile ce susțin afirmațiile de mai sus la paulvasiliu_ro@yahoo.com



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Marius Stan


Marius Stan

Politolog și fotojurnalist pentru Radio Europa Liberă. Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)