Home » Cultura »Global / Europa »Politica & Doctrine » Citesti:

Spiritul revoluţionar, spiritul critic și interogaţiile fierbinţi (Un eseu de Vladimir Tismaneanu și Marius Stan)

Vladimir Tismaneanu aprilie 10, 2015 Cultura, Global / Europa, Politica & Doctrine
21 comentarii 2,209 Vizualizari

Motto: “N-am încredere decât în omul singur, dar in el am foarte multă încredere.” –Mihail Sebastian

Secolul XX a fost unul al fanatismelor ideologice, al utopiilor redemptive și al pasiunilor colectiviste. In anii 30, numiţi de poetul englez W. H. Auden “a low and dishonest decade”, spiritul revoluţionar, încarnat in extremele de stânga (bolșevism) si de dreapta (fascism) a purtat un război deschis împotriva spiritului democratic, liberal, burghez, pe scurt critic. Una din cărtile la care ţinem în chip deosebit, autorii acestui articol, este “Cum am devenit huligan” de Mihail Sebastian (1907-1945). Apariţia in 1935 a acelei cărti, ca ripostă la controvesele generate de incendiara prefaţă a profesorului Nae Ionescu la romanul “De două mii de ani” (1934), o tentativă de justificare logică a antisemitismului teologic, a devenit ceea ce se cheamă une cause célèbre. Dar nu prefaţa lui Nae Ionescu ne interesează acum, nici mistica politică propagată de acesta, o formă sui generis de romantism politic anti-capitalist. Ceea ce ne propunem aici este să readucem in discutie câteva idei ale lui Sebastian care ni se par de o incontestabilă, dogoritoare actualitate acum, când noi radicalisme populiste si noi ideologii totalitare ameninţă, fluturând drapelul anti-burghez, fundamentele unei ordini întemeiată pe refuzul înregimentărilor oarbe, deci pe spiritul critic. Pentru cei mai tineri e bine să amintim că eseul-pamflet scris de Sebastian, de fapt un manifest anti-totalitar, unul dintre primele la nivel european, a fost interzis în anii comunismului. Cenzorii știau bine de ce. Ideologia rece nu putea admite interogaţiile fierbinţi.

Să spunem că antiteza spirit revoluţionar-spirit critic este prezentă si într-un eseu faimos al lui Leszek Kolakowski publicat, în traducere franceză, cu prefata lui Jorge Semprun. Pentru Kolakowski, mentalitatea revoluţionară este una care opune salvarea imediată, totală si absolută, damnaţiunii totale, la fel de definitivă si absolută. Deci “totul sau nimic”. Altfel spus, revoluţionarii nu cred in purgatoriu. (v. Leszek Kolakowski, “L’esprit révolutionnaire”, Paris, Médiations/Denoel, 1985, pp, 14-15). Asa gândeau și revoluţionarii mistici din România anilor 30, fie ei leniniști sau fasciști, admiratori ai Cominternului sau ai Căpitanului.

Scrie așadar cu acută luciditate Mihail Sebastian in 1935, in plin război civil internaţional, spre a relua conceptul politologului exilat german Sigmund Neumann: “Comunistii si fascistii isi fac din ‘spiritul de cazarmă’ axa actiunilor lor politice. Mai mult decat atât: justificarea lor morală. ‘Omul in unformă’ este tipul de grandoare umană, pe care experienţele extremiste de dreapta si de stânga incearca să-l impună timpului nostru. Cămășile negre, brune, albastre si verzi simplifică violent ideile, atitudinile, si sentimentele reducându-le la o culoare, la un semn, la un strigăt”. Altfel spus, spiritul revoluţionar, intotdeauna profetic si maniheist, uniformizează, masifică, sterge diferenţele de personalitate, reduce totul la numitorul comun al obedienţei cazone. Spiritul revoluţionar se pretinde creator, este in fapt nihilist.

Scrie Sebastian mai departe despre modul in care tiraniile totalitare pariază exact pe dorinta de supunere si pe voluptatea auto-emascularii autonomiei persoanei: “Se retează astfel dintr-odată toate indoielile posibile, se strivesc nuantele, se teșesc sub o formdabilă presiune nivelatoare pozitiile personale de gândire. Nu ramân in joc decât doua-trei adevăruri absolute si nebuloase, asupra cărora nimeni nu are voie să se intrebe, dar pentru care toata lumea trebuie să moara. Da,da–alb, negru. Atat. Restul e suprimat, șters din conștiinta noastră, sterilizat in sensibilitatea noastră. Cu o camașă, cu un imn, cu un salut si cu o insignă, ai rezolvat toate problemele, ai găsit toate răspunsurile. Vrei o religie? Iată o carte de membru. Vrei o metafizică? Iată un imn. Vrei o pasiune? Iată un șef”. Oamenii tânjesc, in asemenea condiţii de debusolare axiologică, spre ceea ce Erich Fromm a numit, tot in anii 30, the magic saviour (salvatorul magic). Cauza este teama de libertate, dorinţa de evadare din libertate (escape from freedom). Așa se naște ispita totalitară despre care a vorbit Jean-François Revel in anii 70.

Este vorba, spune Sebastian, de extazul omului in uniformă: “O sută de mii de tineri care ridică intr-o arenă bratul drept in sus, o sută de mii de brate tresărind parcă dintr-un singur umăr, este o masină care flatează nu stiu ce instinct de putere, nu stiu ce senzatie biologică”. Da, există ceva ce tine poate de instinctul mortii, pulsiunea thanatică detectată de Freud in aceasta frenezie a supunerii. In 1935, scriitorul româno-evreu Mihail Sebastian anticipează demonstratiile unor Elias Canetti, Arthur Koestler, George Orwell, Manes Sperber: “Corurile, marșul in cadenţă și simbolurile vagi, aceste beţii psihologice, sunt materia primă a oricărei dictaturi. Că sunt dezonorante sau nu, puţin interesează. Ele sunt eficace, și asta e de ajuns. Există un singur dușman care le poate sta impotrivă: spiritul critic. De aceea, orice dictatură, fascistă sau comunistă, debutează prin suprimarea lui…. Noaptea de chef va trece insă, și in zori va veni dezgustul. Nopţile de chef tin uneori foarte mult in istorie: ani și decenii, dacă nu veacuri. La sfarșitul lor, dezgustul insă vine fără greș. … Marxismul și fascismul pot cuprinde o sută de adevăruri politice și economice decisive, dar amandouă pornesc de la o groaznică ignorare a omului. Este și in marxism, și in fascism o lipsă de viaţă si un abuz de scheme care le face din capul locului artificiale. Acest lucru se va răzbuna astăzi sau peste o sută de ani, dar se va răzbuna. … Se circulă greu astăzi prin lumea ideilor, fără uniformă. Spiritul critic n-a avut niciodata uniformă. E un civil“. (subl. noastră)

Spiritul revoluţionar se prevalează de categorii politice “tari”, imparte lumea in tabere ireconciliabil opuse, in prieteni si dusmani. In România, cel putin, acestea sunt vorbe fără noimă, afirmă Sebastian, iar diagnosticul său uimeste prin perenitate: “…’stânga’ si ‘dreapta’ romanească adăpostesc cele mai variate compromisuri, cele mai fanteziste contradictii. Lipsei lor de continut politic li se adaugă o gravă lipsă de sinceritate personaăa care le goleste de orice continut. E o discrepanţă strigătoare intre ceea ce spun oamenii si ceea ce fac ei, e un dezacord intre scrisul lor si viaţa lor. Democraţi cu scandaloase averi, socialisti cu strălucitoare cariera mondenă, teologi cu chef si temperament–e prea plină societatea noastra de asemenea exemplare pentru a ne mai osteni să credem in ‘democraţia’, in ‘socialismul’ si in ‘ortodoxia’ lor”. Aceste cuvinte au fost scrise acum 80 de ani, dar avem impresia că ele surprind o realitate care ne este, vai, extrem de familiară…

PS: Cu toţii trecem prin schimbări de opinii, lumea nu este statică, putem avea iluzii la un moment dat, erori de apreciere, naivităţi, opţiuni de moment pe care apoi le regretăm. Să ne amintim de Malraux, de Claude Roy, de Marguerite Duras, de Pierre Daix, chiar de Merleau-Ponty. Sebastian insusi nu a fost ferit de ispita demonismului, cum a demonstrat Marta Petreu intr-un remarcabil studiu despre relaţia dintre autorul romanului “De două mii de ani” si Nae Ionescu. Aici ne referim la “Cum am devenit huligan”, nu la intregul itinerariu spiritual al celui care avea să scrie unul dintre cele mai impresionante documente (“Jurnalul”) despre prigoana evreilor in anii războiului, o carte menită să dăinuie ca probă a supravieţuirii spiritului in cele mai negre condiţii imaginabile.

http://www.libhumanitas.ro/cum-am-devenit-huligan-humanitas-2008.html

http://www.contributors.ro/cultura/generatia-27-tentatia-nihilista-si-aventura-intelectuala-a-secolului-xx/

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,



Currently there are "21 comments" on this Article:

  1. Ioana Hincu spune:

    :) “Spiritul revolutionar se prevalează de categorii politice “tari”, imparte lumea in tabere ireconciliabil opuse, in prieteni si dusmani. In România, cel putin, acestea sunt vorbe fără noimă, afirmă Sebastian, iar diagnosticul său uimeste prin perenitate: “…’stânga’ si ‘dreapta’ romanească adăpostesc cele mai variate compromisuri, cele mai fanteziste contradictii. Lipsei lor de continut politic li se adaugă o gravă lipsă de sinceritate personaăa care le goleste de orice continut. E o discrepanţă strigătoare intre ceea ce spun oamenii si ceea ce fac ei, e un dezacord intre scrisul lor si viaţa lor. Democraţi cu scandaloase averi, socialisti cu strălucitoare cariera mondenă, teologi cu chef si temperament–e prea plină societatea noastra de asemenea exemplare pentru a ne mai osteni să credem in ‘democraţia’, in ‘socialismul’ si in ‘ortodoxia’ lor”. Aceste cuvinte au fost scrise acum 80 de ani, dar avem impresia că ele surprind o realitate care ne este, vai, extrem de familiară…”

    Da. Cu doua amendamente:
    1) Nu voi fi niciodata de acord cu plasarea fascismului (sau dictaturilor de orice fel) la dreapta spectrului politic. Iata de ce:
    https://ihincu.wordpress.com/2013/11/07/confuzii-la-ordinea-zilei-exista-dictaturi-de-dreapta/

    Mai mult, cred (chiar cred) ca o asemenea pozitionare intretine confuzia intre ideologii si doctrine, intre dreapta si stanga. Si confuzia nu poate fi decat paguboasa. Si mai cred ca este in primul rand sarcina politologilor sa revina asupra terminologiei si clasificarii asteia. Din aceste motive.

    2) in opinia mea (a mea, personala) spiritul revolutionar, colectivist si escatologic ramane pagubos, indiferent de epoca si motiivatii. Revolutionarii autentici, de vocatie, vor sa stearga urmele trecutului si istoriei, si vor ca lumea sa inceapa cu ei. Ceea ce inseamna intotdeauna (unde intotdeauna inseamna intotdeauna) pierderi inestimabile in ce priveste beneficiile castigate si evolutia unei societati (nu poate fi totul rau). Cu doua (aparente) exceptii: revolutia cristica, inceputa de Isus, acum 2000 de ani, si revolutia americana, inceputa acum 200 de ani.

    Si spun ca cele doua sunt revolutii pentru ca au adus o schimbare radicala, spectaculoasa, totusi benefica in lumea oamenilor (rezultatele sunt incontestabile prin comparatie cu toate celelalte doctrine si revolutii, dincolo de erorile si “ereziile” de parcurs), schimbari ale caror beneficii nici acum nu si-au dat masura reala.

    Si spun ca sunt aparente (prin antiteza cu toate celelalte) pentru ca au fost singurele revolutii care, dupa stiinta mea, nu s-au indreptat spre stergerea din temelii a lumii preexistente, ci pe imbunatatirea ei fundamentala. Si asta pentru ca ambele au avut in centru ideea de individ, viata, libertatea, liberul arbitru (spiritul critic, iata) si preeminenta lor asupra interesului colectiv. Sau, altfel spus, pentru ca n-au fost doar revolutii bazate pe categorii politice “tari”, ci pe ceva mult mai profund: pe natura si spiritul omenesc, si posibilitatile lor realiste de a se manifesta superior in libertate.

    • Ioana Hincu spune:

      …si pe increderea in individ – apropo de motto :) tocmai asta uitasem (vezi comentariul anterior)

  2. Ioana Hincu spune:

    In acelasi sens – pun care nu voi fi niciodata de acord ca fascismul apartine spectrului politic de dreapta, fie si extrem – mai multe argumente, cateva recente, apropo de revirimentul partidelor nationaliste in Europa actuala:

    https://ihincu.wordpress.com/2014/05/23/incetati-confuzia-asta-intre-extremism-nationalist-si-dreapta/

    Precizare; la data cand am scris textul asta, putinismul si dughinismul inca nu pareau atat de agresive ca acum. Iar putinismul si dughinismul au toate caracteristicile extremismului nationalist, ale colectivismului etnicist, si de orice pot fi acuzate, numai de a fi doctrine de dreapta nicicum :)

    • Multumiri pentru comentarii. Putem discuta, evident, daca fascismul este de dreapta, de stanga, sau, cum scria un istoric istaelian, Zeev Sternhell, it is neither left, nor right. In acest articol ne referim la intelesul curent al radicalismului de dreapta. Dar, fireste, trebuie retinut ca fascismul este nu numai anti-liberal, ci si anti-consservator. Unul dintre cei mai respectati si respectabili critici ai totalitarismelor, fascist si comunist, a fost crestin-democratul don Luigi Sturzo, un veritabil conservator. Autorii va doresc Sarbatori Fericite!

      • Mircea Lutic spune:

        S-a spus despre fascism si nazism ca “sunt de dreapta”.
        Mie unul mi-e greu sa inteleg de ce “Partidul National-Socialist al Muncitorilor Germani” e considerat un partid de dreapta. Ma poate ajuta cineva?

  3. comentariu spune:

    Umanist si sincer in exprimarea:
    PS: Cu toţii trecem prin schimbări de opinii, lumea nu este statică, putem avea iluzii la un moment dat, erori de apreciere, naivităţi, opţiuni de moment pe care apoi le regretăm.

    S-ar putea ca la un moment dat sa descoperim ca nu traim in democratie, ca totalitarismul a cuprins societatea si ca suntem sclavii unor tirani cu interese convergente care au generat sistemul.

    Atunci vom regreta dictatura care ofera legitimatea gindirii diferite si a actiunii.

    Acest mesaj a fost inregistrat si va ramine pentru eternitate indiferent cit de absurd este.
    Cauza este dorinta de a inmagazina toate datele de la toti chematii si nechematii si de a le corela pentru a obtine o concluzie pentru a controla subiectii cint mai bine si cit mai mult si de a se cunoaste ce marime de ciorapi purtam.
    Soarta oamenilor este o carte care se scrie contiuu si in care se inregistreza de la tocanita cu mamaliga pina la gogosile pe care le consumam.

  4. DanT spune:

    Pai hai sa vedem cum isi folosea Sebastian “spiritul critic” in 1944.
    Sa rasfoim Jurnalul:

    “Vineri, 1 sept. 1944: Nedumerire, frica, indoiala. Soldati rusi care violeaza femei…Soldati care opresc masini in strada, dau jos pe sofer si pasageri, se urca la volan si dispar. Azi dupa-masa, la Zaharia, au navalit vreo trei si au rascolit casa de fier, de unde au luat ceasornice. (ceasornicul e jucaria care le place cel mai mult).
    Nu pot lua prea in tragic toate incidentele sau accidentele. Mi se par normale. Chiar juste. Nu e drept ca Romania sa scape prea usor. La urma urmelor, Bucurestiul asta imbelsugat, nepasator, frivol e o provocare pentru o armata care vine dintr-o tara pustiita.”

    “Vineri, 8 sept. 1944: Soldatii astia rusi, care trec pe strazile Bucurestiului, cu zambetul lor de copil si cu badarania lor cordiala, sunt niste ingeri. De unde iau puterea sa nu puna foc peste tot, sa nu ucida, sa nu prade, sa nu prefaca in scrum orasul asta in care locuiesc mamele, nevestele, surorile, amantele celor care au asasinat, incendiat si nimicit propria lor tara?
    Numai exterminarea totala a Germaniei ar putea rascumpara – pe o balanta ideal a Justitiei – tot sau macar o parte din ce s-a intamplat”

    No comment

    • Chiar nu stiti a face diferenta dintre cateva notatii de jurnal, deci ceva intim, nedestinat, in orice caz nu imediat, altor ochi, un spatiu unde asezi in pagina stari de moment, ganduri ce pot fugi rapid, poate si furii de o secunda, si un text publicat? Chiar doriti sa deturnati discutia? Pacat.

    • Bogdan Brebenel spune:

      Atmosfera generală după 23 august 1944 a fost una pozitivă, publicul era sătul de război și de alianța cu Germania, de mersul general al lucrurilor. Schimbarea era percepută pozitiv, foarte puțin anticipau ce urma să se întâmple. La ora la care MS scria în jurnal ce scria, România nu semnase nici măcar armistițiul cu Uniunea Sovietică (12 Septembrie). Că armistițiul s-a transformat într-o capitulare și Stalin avea în buzunar alte planuri pentru Europa de Est asta este altă poveste.

      Schimbările de opinie sunt absolut firești pentru acea perioadă. Și Bellu Zilber (amicul lui Lucrețiu Pătrășcanu) care în perioada interbelică credea sincer că URSS ar fi fost “lumina de la răsărit” s-a lămurit despre democrația populară după prima vizită la Moscova, la finele războiului mondial. Am dat exemplu un caz fericit, în realitate mulți dintre creduli și naivi nu s-au trezit niciodată.

    • Peter Manu spune:

      Nimic de comentat, intr-adevar; Sebastian avea dreptate.

  5. lucian spune:

    S-ar putea intelege situatia unor intelectuali ce au aderat , mai mult ,ideal, , la miscarile radicale ale sec. trecut – dat fiind avintul tineretii si faptul ca lucrurile nu erau deloc clare si pt. ca fenomenul era aproape fara precedent , cu unele afinitati cu avangardismul .La fel ar trebui judecati si cei ce au coabitat cu marxismul sau maoismul , din acelasi spirit de revolta .O ,condamnare, a posteriori este mult prea facila si poate putin ipocrita – asa cum unii , prea zelosi , l-au acuzat pe Platon de ,protofascism,. Este absolut de neiertat insa o asemenea adeziune azi ; probabil insa ca rinocerizarea va lua chipuri si straie noi – o recunoastem in atitea fundamebntalisme , religioase , pseudoreligioase sau pur si simplu politice , nota generala a discursului , de toate partile , a devenit destul de ridicata .
    Un Paste linistit .

  6. DanT spune:

    Dar asta e culmea cenzurii: am copiat din Jurnalul lui Sebastian zilele de 1 si 8 sept. 1944. Dupa care am scris “No comment”.
    De fapt l-ati cenzurat pe Sebastian, nu pe mine.

  7. Iustin spune:

    Controversatul eseu despre destinul tragic al evreilor ce il are drept autor pe Profesorul Nae Ionescu prefateaza romanul autobiografic “De doua mii de ani”, nicidecum pe “Cum am devenit huligan”. Nu putem intelege cu ce scop autorii articolului procedeaza la aceasta translatare a prefetei ionesciene, nepomenind nicio iota despre romanul caruia ii fusese dedicata in realitate prefata. Repet: eseul ce profereaza “antisemitismul teologic” il are ca autor pe profesorul Ionescu si prefateaza romanul “De doua mii de ani”. “Cum am devenit huligan” este scris ca reactie a lui Sebastian la valul de critici severe ce au inundat presa acelor vremuri si care isi aveau declicul mai mult in prefata Profesorului decat in lucrarea autorului insusi. Diferenta de continut si de atitudine dintre cele doua scrieri ale lui Sebastian este dincolo de orice dubiu. Ma intreb de ce autorii acestui articol evita cu acrivie orice referinta -chiar si indirecta- la romanul “De doua mii de ani”. Stiu ei ceva ce noua ne scapa?

    In opinia mea eseul profesorului Ionescu nu merita catusi de putin eticheta de “antisemitism” iar despre marele profesor este nedrept sa se spuna ca a reprezentat un propagandist al vreunui model de mistica politica. Cat despre afirmatia ca profesorul ar fi fost atasat de un anumit spirit romantic anti-capiltalistas putem s-o numim o “copilareasca neghiobie”. Cine spune asta demonstreaza ca apreciaza gandirea profesorului doar din auzite si ca, in realitate, nu a citit nimic din opera lui.

    Tot ca opinie personala marturisesc ca lucrarile profesorului Nae Ionescu mi se par a fi sub multe aspecte net superioare celor ale profesorului Kolakowski. Ionescu il depaseste pe polonez si sub aspectul profunzimii precum si sub cel al claritatii exprimarii si pertinentei stilului.

    • Va multumim pentru ca ne-ati atras atentia asupra acestei erori. Evident, aveti dreptate, am corectat. Intr-adevar, prefata lui Nae Ionescu, solicitata de Sebastian, in 1933 inca unul din apropiatii profesorului, a provocat acele polemici extrem de intense. Una din problemele prefetei era chiar confuzia intre autor (Iosif Hechter, adica Mihail Sebastian) si personajul central al romanului. Dar, cum spunem in text, nu ne-am propus sa discutam pozitia lui Nae Ionescu legata de posibilitatea ori imposibilitatea asimilarii, justificarile metafizic-religioase ale antisemitismului etc. Dar cand se spune ca “destinul lui Iuda” adica al evreilor, este suferinta pentru vesnicie, cand este intrebat Iosif Hechter daca nu simte cum ii patrunde “intunericul si firgul in oase”, in anul 1934, in plina politica rasista in Germania lui Hitler, in plina ascensiune a legionarismului, permieti-ne sa nu ne ferim de cuvanul antisemitism. Cat priveste comparatia Nae Ionescu-Leszek Kolakowski, chiar stilistic vorbind, ne depaseste. Sarbatori Fericite va dorim.

      PS Cum probabil stiti, sofismele spectaculoase ale lui Nae Ionescu i-au inspirat lui Eugen Ionescu (Eugène Ionesco) personajul Logicianului din “Rinocerii”: “Voici donc un syllogisme exemplaire. Le chat a quatre pattes. Isidore et Fricot ont chacun quatre pattes. Donc Isidore et Fricot sont chats.” Regretatul Matei Calinescu a discutat subiectul Generatiei 1927 cu maxima rigoare academnica si cu exemplara subtilitate psihologica: “The 1927 Generation in Romania: Friendships and Ideological Choices (Mihail Sebastian, Mircea Eliade, Nae Ionescu, Eugène Ionesco, E. M. Cioran)”, East European Politics & Societies, September 2001, pp. 649-677. De asemenea, cartea nu mai putin regretatului Leon Volovici consacrata, in mare masura, acestui subiect. Pentru ca, pe langa tensiuni ideologice acute, s-au ruinat in acei ani prietenii ce pareau inebranlabile. Ceea ce-a incercat Sebastian in “Cum am devenit huligan” a fost sa radiografieze, cum spunea chiar el, “o epoca si o mentalitate”.

      http://www.humanitas.ro/humanitas/ideologia-nationalista-si-problema-evreiasca

    • Grammaticus spune:

      Da, nu merita doar “eticheta”. “Profesorul” Ionescu era platit sa aduca si in Romania , cum spunea cu adevarat Profesorul Constantin Radulescu-Motru “Germania exporta antisemitism”, cat mai multa otrava rasiala. Si multi tineri ii datoreaza moartea, nu viata, si ratacirea sufleteasca acestui nemernic.

  8. Dr Zen spune:

    Sfanta sarbatoare a invierii Domnului sa va aduca cele patru taine divine: incredere, lumina, speranta si iubire.

    https://www.youtube.com/watch?v=oUMIVFGnrsI

  9. F. P. spune:

    Probabil ca sustinerea existentei antisemitismului in 1934 este o eroare involuntara. Nu-mi pot imagina o distorsionare deliberata, ar duce in zonele propagandei si decredibilizarii. Daca sustinerea ar fi avut acoperire, banii occidentali, intre care si multi semitici, ar fi incetat sa curga. Nu numai ca nu s-a intamplat asa, ci fluxurile financiare si propagandistice s-au intetit, contribuind la inarmarea pana in dinti a Germaniei si la obraznicirea fara limite a lui Hitler. Nu spun nimic nou, aceste lucruri sunt azi cunoscute, gratie cercetarii asidue si eticii istorice. Reamintesc doar, pentru a avea o idee despre propaganda (nongermana) care a impins la dezlantuirea conflagratiei din 1939-1945, ca Adolf Hitler a fost numit “Omul Anului 1938″ de catre celebra revista Time. In 1934 se putea vorbi cel mult despre un inceput al rasismului de stat, pe care, vai, il vedem si in unele razboaie regionale de azi, care ii omoara pe crestini doar pentru ca sunt crestini (David Cameron a avut un rechizitoriu pe subiect absolut remarcabil) sau pe unii islamici doar pentru ca sunt islamici de o credinta sau alta. Antisemitismul, asa cum a fost conceptualizat si cum a fost condamnat prin lege, dupa WW2, a avut drept miez si punct de plecare Holocaustul. O distinctie, poate chiar o concluzie, mi se pare evidenta: rasismul nu este antisemit, dar antisemitismul este rasist.

    • SB spune:

      @ FP Legea pentru protecția sângelui ( Blutschutzgesetz) a fost adoptată în 15 sept. 1935 la al 7-lea Congres NSDAP. Interzicea și pedepsea inclusiv raporturile sexuale între evrei și neevrei – nu doar căsătoria. E greu de spus care era atitudinea cetățeanului de pe stradă – cert e doar faptul că germanii i-au acordat lui Hitler încredere politică. Dacă au fost mistificați sau au vrut să privească în altă parte e o întrebare pe care istoria nu a dezlegat-o și nu pare interesată să o dezlege

      • eu****** spune:

        Poate a fost si un oarecare dezinteres al marilor puteri…

        Daca la aceea vreme SUA, ANglia, Franta ar fi luat atitudine fata de excesele care se manifestau in Germania poate ca istoria de astazi ar fi fost altfel….

  10. eu****** spune:

    Nu cred ca “sustinerea existentei antisemitismului in 1934 este o eroare involuntara”.
    Poate ca nimeni nu si-a putut imagina ca se va ajunge atat de departe – poate ca propaganda si puterea nelimitata au condus la Holocaust. Si dupa încheierea razboiului s-a incercat descifrarea celor petrecute atunci…

    Daca s-ar identifica cu exactitate mecanismul probabil ca evenimentele similare ar putea sa fie blocate, numai ca din pacate ele se reapar, la scara mai mica sau mai mare, in istoria recenta.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Vladimir Tismaneanu


Vladimir Tismaneanu

Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)