Stavridul, Turcia si Uniunea Europeana.

Pe 9 decembrie la galeria NON din Istanbul a avut loc vernisajul artistului german Johannes Vogl, care si-a prezentat lucrarile sale rezultate in urma unei resedinte de doua luni in Istanbul. Ele izvorasc dintr-o atentie marita acordata interactiunii intre natura si spatiul urban si releva teme ce pot indemna la reflectie si interpretare. Una dintre instalatii, de exemplu, este formata din ecrane pe care sunt proiectate filmulete cu caini vagabonzi dormind pe strazile din Istanbul. Oamenii trec pe langa ei calm, iar ei sunt la fel de calmi, nederanjand pe nimeni si nefiind deranjati. Este una din primele observatii pe care le-am facut cand am venit la Istanbul: animalele “strazii” nu au nimic din agresiunea si teritorialitatea celor din Bucuresti. Singura explicatie pe care am gasit-o este ca ele nu sunt agresate si nici “luate in posesiune” de oameni, de multe ori trecatorii oprindu-se la intamplare si mangaind cainei de dimensiuni impresionante. Aici nu exista cainii scarii, de exemplu, care ar musca pe oricine nu sta la acea scara…

O alta instalatie insa mi-a atras atentia in mod special: intre doua bare agatate de tavan, paralele in plan vertical, o serie de lanturi de bicicleta se invart avand atasate de ele la o distanta suficienta stavrizi uscati si afumati (nu puteau fi proaspeti din motive evidente).

Cine a trecut vreodata pe sub podul Galata (sau s-a oprit sa manance la vreun restaurant de peste de acolo) va avea cu siguranta un moment de recunoastere: sutele de pescari de pe pod, invizibili din acel unghi, scot unditele de care sunt agatati cate doi, trei, cinci si chiar mai multi stavrizi sau hamsii – aceleasi nume si in turca – de diverse marimi pescuiti cu spor din Cornul de Aur.

Pescarii de pe podurile  care traverseaza Cornul – Galata si Ataturk – au toate varstele, ambele sexe si pot fi vazuti la orice ora din zi si din noapte acolo. Pescuitul de acest fel are functii socio-economice multiple: pestii sunt folositi ca hrana proprie sau comercializati in cartier; in acelasi timp exista printre pescari si unii specializati in instrumente sau momeli, pe care le vand celorlalti; vanzatori ambulanti de ceai, sahlep, apa si sandvisuri trec regulat si se elibereaza de marfa; pentru foarte multi dintre pescari, aflati dincolo de varsta pensionarii dar nu numai pentru ei, faptul de a fi impreuna cu ceilalti, de a vorbi si de a simti solidaritatea apartenentei la acelasi oras este la fel de importanta. Pescuitul de pe poduri este o lume in sine cu caracteristicile sale socio-economice si emotionale carea adauga la culorile multiple ale orasului de pe Bosfor.

Pestii pe care ii prind acesti pescari sunt de dimensiuni mici (iar volumul in sine e mic). Nu acelasi lucru se poate spune si despre pescadoarele care pot prinde cantitati industriale. In iulie anul acesta in urma unui lobby sustinut, s-a legiferat interzicerea pescuitului de peste sub o anumita dimensiune care sa depaseasca o cantitate data. Regularizarea a starnit multa nemultumire declansand proteste ale pescadoarelor care au blocat pentru cateva ore intrarea in stramtoare. Insa nemultumirea este mult mai profunda: in limba turca, acelasi peste are denumiri diferite in functie de dimensiuni si grad de maturitate. El se prepara diferit si evident are gusturi diferite. O cunostinta de aici era absolut revoltata: “cum sa imi regularizeze gustul? Asa ceva nu se poate…” Cumva mi-a adus aminte de intreaga discutie in jurul Ignatului si porcului in Romania in preajma acceptarii in Uniunea Europeana.

Si daca tot am ajuns aici, in ziua vernisajului lui Vogl presa turca a reflectat decizia de semnare a acordului de acces al Croatiei la Uniunea Europeana si amanarea Turciei cu vadita (si indreptatita ar spune unii) nemultumire. Comentatorii de aici constata in primul rand ca o crestere economica spectaculoasa nu este un argument suficient pentru intrarea un clubul European, fie el si subrezit economic asa cum pare acum. In opinia factorilor decidenti de la Bruxelles, o serie de alte gusturi ar trebui ajustate pentru a face loc Turciei in uniune, in ciuda faptului ca aceasta a inceput demersurile de apropiere fata de structurile si acordurile europene inca din 1958 – cand evident UE nu era ceea ce este acum. Va putea UE sa regularizeze gusturile turcesti fara a-si aliena un partener important si un potential membru al uniunii? Probabil ca in acest caz vointa politica cere sa fie acompaniata de ajustari importante din ambele parti. Istanbul insa nu ar mai fi Istanbul fara stavridul cu mii de nume pentru toate marimile… tocmai de aceea ajustarile reciproce sunt necesare pentru ca nevoia de celalalt in relatia Turcia-UE este reciproca.