Home » Cultura »Educatie »Societate/Life » Citesti:

Televizorul lui Marx

Viorel Zaicu ianuarie 24, 2015 Cultura, Educatie, Societate/Life
16 comentarii 4,307 Vizualizari

Nu demult, la invitația unei învățătoare inimoase, am pus la cale o descindere într-o clasă de ciclu primar de la o şcoală bucureşteană pentru a le vorbi copiilor despre cărți, povești, literatură și ce înseamnă să citești. Totul a mers bine până în ziua dinaintea vizitei, când am fost anunțat că evenimentul nu mai poate avea loc, pentru că „directoarea nu este de acord”. Doamna directoare era foarte îngrijorată, se pare, de posibilitatea ca elevii din clasa respectivă să prindă gust pentru cărți și lectură. A invocat, în sprijinul poziției dumisale, imposibilitatea de a obține acordul tuturor părinților pentru o evoluţie atât de avântată a unei ore de „Comunicare în limba română”. Bineînțeles că nu i-a întrebat dacă doresc sau nu asta, dar a fost cât se poate de fermă: Părinții își trimit copiii la școală ca să învețe, nu ca să prindă – Doamne ferește! – drag de cărți.

Am mai spus, nu o dată, că orice părinte din România este membru cotizant al partidului aflat la putere, prin cooperativa Educația SA. Dacă aveți un copil în ciclul primar sau în primii ani ai ciclului gimnazial, aruncați o privire prin camera lui. Numărați „auxiliarele”, revistele și caietele de pe lângă pachetul de materiale educative asigurat de statul român, care s-a angajat să vă educe „gratuit” copilul. Faceți un calcul – cât v-au costat? Apoi gândiți-vă puțin și încercați să răspundeți la câteva întrebări: Ce a învățat copilul dumneavoastră din aceste „auxiliare”? Câte auxiliare ați avut dumneavoastră la dispoziție și ce ați învățat în clasa în care este acum copilul dumneavoastră? Considerați că fata/băiatul știe (de la școală!) mai multe decât știați dumneavoastră la vremea respectivă? Dacă da/nu, de ce? Mi-e teamă că o să aveți o revelație amară.

Părinții moderni se luptă să își vadă copiii „fericiți”. Mulți cred că obțin asta cumpărându-le jucării, jocuri, cele mai bune alimente, cele mai arătoase haine. Sistemul educațional le cere să aibă cunoștințe dintre cele mai exotice, multe dintre ele fără nicio legătură cu viața socială, economică și politică din lumea în care trăiesc. Rezultatul poate fi catastrofal. Și asta n-ar fi nicio problemă. Fiecare om își poate alege felul în care vrea să trăiască. Este „liber să-și trăiască viața așa cum crede de cuviință”, după cum le place unora să spună.

Liber sau nu, viața pe necitite nu e totuna cu viața pe citite. S-au făcut și o să se mai facă studii despre efectele pe care le au asupra organismului practici banale, cum ar fi rugăciunea, meditația, lectura sau urmărirea programelor TV. De multe dintre aceste studii nici nu era nevoie, decât poate pentru a confirma convingerile intuitive ale unor contemporani înțelepți care nici măcar nu au cine știe ce școală. Ar trebui să ne fie destul de limpede că instruirea instituțională nu este suficientă pentru formarea individului educat modern. Tocmai de asta postmoderniștii socio-politici au venit cu conceptul „învățării continue”, care, din păcate, în cele mai multe cazuri nu reprezintă decât o prelungire artificială a posibilităților de exploatare a resurselor de care dispun indivizii trecuți de pragul bunăstării.

Așadar, dacă vreți să vă faceți copilul fericit, poate ar trebui să încercați să-l apropiați de cărți. Mai devreme sau mai târziu fiecare o să-și dea seama că și-ar fi putut croi o altă soartă dacă ar fi citit mai mult, măcar copil fiind. Și orice profesor ar trebui să se bucure dacă reușește să-și facă elevii să citească. Ce poate păți un copil dacă este îndemnat să citească? Lectura este un exercițiu intelectual la îndemâna oricui. Nu este deloc un exercițiu minor, așa cum suntem tentați să-l considerăm astăzi, în epoca tabletelor și a telefoanelor inteligente, când singurul număr de telefon pe care-l mai ţinem minte este 112 și stăm din ce în ce mai prost cu scrisul de mână. Nu este nici lipsit de utilitate practică, așa cum pare la prima vedere. Exercițiul lecturii ne ajută să dobândim abilități care ne sunt absolut necesare în viața de toate zilele: capacitate de concentrare, vocabular, variante articulate de exprimare a opiniilor, un bagaj de cunoștințe care ne permit să confruntăm, discernem și validăm informațiile recepționate (deci să luăm decizii în cunoştinţă de cauză) ș.a.m.d.

Nu toată lumea are o structură specifică adaptată acestui gen de exerciţiu spiritual. Am văzut şi oameni care nu ar fi trebuit să citească. Sau ar fi trebuit să se limiteze la literatură. Ori poate la cărți și broșuri de informare și instruire. Dar au depăşit graniţele, intrând pe teritorii minate, ca filosofia sau eseul luminist. Gândurile li s-au încleiat şi stau bine agăţate de una sau două idei prost înţelese, cu care noii luminaţi vor să măsoare lumea întreagă, numărând greşit obiectele nepotrivite şi catalogându-le fără rost. Aşadar, cititul poate fi dăunător. Vorba unui prieten – „Nietzsche e o lectură periculoasă”.

Cred însă că mai degrabă problema ar trebui să fie pusă altfel. Dacă se întâmplă ca o lectură să facă ravagii într-o minte, cauza nu este lectura în sine, ci oportunitatea oferită de aceasta, pe care mintea respectivă o aștepta, căuta sau chiar pregătea. Catastrofa ar fi avut loc și fără acea lectură. În orice caz, ar fi o greșeală să vă imaginați că numai „lecturile periculoase” pot crea ravagii într-o minte. Am văzut pagube cumplite produse de texte absolut banale, de care cititorul-kamikaze s-a ciocnit cu grație într-un nefericit moment de ghinion bezmetic, alegându-se cu o muzică de fond stranie și cacofonică în care își îmbracă ulterior toate ideile, de obicei mărunte şi stâlcite. Până la urmă, supermodelele la care se zgâiesc astăzi cu jind mulți dintre semenii noştri nu au citit Un artist al foamei, de Kafka, ci articole de revistă.

Bineînțeles că nu toată lumea îşi pune forţele cu texte pline de idei contondente, construindu-și reprezentări eronate şi perorând incoerent în vocabule și sintagme înapoia cărora nu încape niciun sens. Unii depun armele şi se întorc pe câmpiile însorite ale beletristicii. Acolo se simt bine, şi chiar au de învăţat. De multe ori pot învăţa să fie mai buni, mai senini, mai iubitori, să se bucure de ce au şi de ce sunt, poate chiar să fie fericiţi, într-un fel specific ființei umane, nu viețuitoarelor cu simțurile slăbite de nevoi fantasmagorice.

Devenim mai buni citind? Societatea în care nu se citește – sau se citește prea puțin – este pierdută? Nu știu, dar cred că mai presus de speranța unei vieți sociale mai bune am putea pune argumente pragmatice cât se poate de solide. Puteți descoperi și singuri, pe internet, ce efecte are cititul asupra creierului. Ce efecte are beletristica și ce efecte au cărțile de nonficțiune. Ce efecte au poveștile asupra copiilor și care este vârsta potrivită pentru a le citi povești copiilor. (Aici poate o să fiți uimiți să descoperiți ce abilități cognitive au copiii cărora li s-au citit povești din stadiul de fetus.) Dacă nu credem decât în studii, iar studiile de până acum nu au luat în vizor efectele cititului asupra stării generale a organismului, ar trebui să cântărim dacă o minte agilă poate întreține mai bine un corp decât una stătută.

„Televizorul este foarte educativ.” Așa spunea Marx. Groucho Marx. „De câte ori îi dă cineva drumul, mă duc în camera cealaltă și deschid o carte.” (Când evaluați greutatea cimiliturii trebuie să țineți cont și de faptul că Groucho Marx a murit în 1977.) Educația de acest gen ne poate transforma viața dintr-una scurtă, violentă și urâtă într-una frumoasă și cu siguranță mai lungă decât cea mărginită la educația de stat și de televiziune. Eliminând din viaţa noastră practici pe care le-am câştigat greu şi foarte târziu (textele de tiraj au început să circule dincolo de cercurile clericilor şi aristocraţilor abia prin veacul al XVIII-lea) renunţăm – de bunăvoie, s-ar zice – la o determinaţie importantă a condiţiei noastre spirituale.

Dacă vreţi să asiguraţi fericirea copilului dumneavoastră încercaţi să-l faceţi să citească, până nu e prea târziu. Ceva trebuie să-i placă, iar oferta de azi e foarte generoasă. Un copil care citeşte câteva rafturi de cărţi o să se simtă mai bogat şi mai fericit decât unul care nu mai are loc în cameră de gadgeturi, console, tablete şi monitoare. Jean Paul Richter spunea despre cărţi că sunt „scrisori mai lungi către prieteni”. Dacă privim lucrurile astfel, cine citeşte are mai mulţi prieteni adevăraţi decât cine are un cont gras de Facebook. Învăţaţi-vă aşadar copilul să-şi facă mulţi prieteni de acest fel. Şi să considere televizorul educativ după modelul lui Groucho Marx. O să aibă o viaţă mai frumoasă şi mai bună, n-o să se simtă niciodată sărac, singur şi bolnav, iar lumea în care trăieşte o să se întindă cu mult peste graniţele oricărui atlas. Şi luaţi în seamă faptul că nu e târziu nici pentru dumneavoastră.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "16 comments" on this Article:

  1. Nautilus spune:

    “Totul a mers bine până în ziua dinaintea vizitei, când am fost anunțat că evenimentul nu mai poate avea loc, pentru că „directoarea nu este de acord”. Doamna directoare era foarte îngrijorată, se pare, de posibilitatea ca elevii din clasa respectivă să prindă gust pentru cărți și lectură. A invocat, în sprijinul poziției dumisale, imposibilitatea de a obține acordul tuturor părinților pentru o evoluţie atât de avântată a unei ore de „Comunicare în limba română”. Bineînțeles că nu i-a întrebat dacă doresc sau nu asta, dar a fost cât se poate de fermă: Părinții își trimit copiii la școală ca să învețe, nu ca să prindă – Doamne ferește! – drag de cărți.”

    Din mai multe motive foarte complicate, unul din cele mai curioase lucruri care i s-au întâmplat unui elev în Iepoca Raţiilor şi Cozilor era datul peste mână dacă părinţii / bunicii / profesorii îl vedeau cu orice fel de altă carte în afară de aceea de şcoală.

    După ce a pomenit şi Arhi de asta, şi au mai pomenit şi alţii, de la Suceava până la Constanţa, încep să iasă la iveală multe chestii ciudate din acea iepocă.

    • Mircea Paul Vasiliu VASILIU MIRCEA PAUL spune:

      100 de puncte !

    • Oana spune:

      Ce mai aruncam cu cartile pe sub birou cand auzeam usa camerei deschizandu-se… Intr-adevar ai mei parinti erau disperati sa citesc ‘ce trebuie’. Si ‘ce trebuie’ era atat de plictisitor si deprimant ca si acum am oroare de cartile ‘la moda’ :(

  2. Dan Neumann spune:

    Cititul… inutil… duceti-va in scolile din Bucuresti… altele decat cele de vaza, renumite pentru pozitia sociala buna a parintilor, desi cred ca experimentul se poate realiza si aici. Va jur pe viata mea ca peste 80% din profesori nu citesc decat obligati… legati… de sila… pentru diplome de licenta si masterate… si acolo citesc pe sarite… peste 90% din cadrele didactice din Romania nu au citit nimic din marea literatura… eseul filozofic le este interzis intelectual.

  3. iosiP spune:

    Am fost pasionat de lectura de cand ma stiu. Din fericire, biblioteca parintilor mi-a oferit suficient material ca sa-mi satisfac pasiunea iar singurele restrictii pe care le-am avut au fost cele privind pierdutul noptilor (rezolvata prin achizitia unei veioze speciale care se prindea de carte) si cea a cititului in timpul meselor (si asta rezolvata prin faptul ca maica-mea tinea cartile de bucate in bucatarie, ceea ce m-a transformat in “chef”, macar pe plan teoretic).

    Citesc si acum ori de cate ori am ocazia – adica timpul necesar – doar ca, spre dezamagirea domnului Zaicu, prefer o tableta in locul cartilor tiparite. De ce? Pentru ca pot sa iau cu mine in concediu cateva sute de carti intr-un spatiu fizic echivalent cu cel al uneia singure. In concluzie, un mare DA pentru lectura dar un NU pentru cartile in format clasic.

    Cumparand tablete salvati padurea ;)

    • Viorel Zaicu Viorel Zaicu spune:

      Vă înșelați. Nu sunt deloc dezamăgit. Pledoaria mea este pentru lectură, nu pentru cartea tipărită, care poate trăi — și o va face foarte bine — și fără mobilizări deosebite.

    • V Argesanu spune:

      Fără zâmbiliciul din final, v-as fi luat de bun comentariul despre (in)utilitatea tipăriturii pe hârtie – print pe limba anglosaxofonului român!

      Câteva observații despre “fundătura” în care ne bagă tendința noastră de a «moderniza», după modă, suportul pe care circulă acea parte a cunoștințelor persistente ce au modelat generațiile – acea zestre de cultură a umanității conservată prin scris.
      …imprimat pe lut uscat la soare ori ars în cuptoare, daltuit în piatră, înscris pe papirus, pergament sau tipărit pe hârtie, imprimat pe foite metalice…
      …al naibii de trudnic, dar cu atât mai incărcat de valoare!
      …și surprinzător de simplu în accesarea informației înscrise, nefiind necesar pentru asta decât «hardul» cu care ne-a înzestrat pe fiecare Mama Natură – ochiul și mintea personală, completat cu «softul» achiziționat de fiecare prin educație – putința de a recunoaste și interpreta «sirul de caractere» numit scris în limba maternă și altele, străine ori sensibilitatea rafinată tot prin educație în a pătrunde sensurile unei imagini în două sau trei dimensiuni (pictură sau moțion și sculptură)

      Că schimbarea frecventă a suportului pentru păstrarea zestrei pomenită mai sus poate să îngreuneze până la imposibil accesul la conținul ei am realizat-o în ultimii ani de activitate ocupați de organizarea informatizată a unei importante arhive/bază de date națională cuprinzând inregistrări tip print, video și audio ale evenimentelor semnificative din România anilor ’50 până în prezent. Cerința de a asigura accesul rapid la oricare inregistrare, fără a-i afecta integritatea a scos la iveală dificultatea de a face accesibile inregistrările pe patru tipuri de suporturi, excluzând banala hârtie, cu folosirea a patru tipuri de aparatură de redare pentru a cărei menținere în viată, tehnicienii arhivei respective fac adevărate acrobații. Alminteri, acea parte a arhivei ce depinde de un anumit tip de aparatură de redare devenită nefuncțională este inaccesibilă, inexistentă!
      Ironia sorții, singura fără probleme a rămas sectiunea de printuri, otravă pentru șoareci se găsește pe toate drumurile :)

      Păcat, Doc Asimov, că în tot ciclul Fundației tale n-ai pomenit nimic despre tehnica de păstrare pe timp de 12 milenii a inregistrărilor Bibliotecii Galactice din Trantor!
      …că dacă se uzează acumulatorul tabletei dlui iosiP, ori i se schimbă formatul de înregistrare, ori i se deteriorează oarece componentă, s-a terminat cu fudulia! Îndărăt la bookiseala tom cu tom de pe rafturile de lemn!
      …tableta mai poate rămâne pentru un tenis de masă mai fistichiu!

      …Nu de sfârșitul oarecum nobil în hârtie pentru cărți să ne ferim pădurea, ci de labele unor vereștoi și hrebenciuci, conaționali înfrățiti in ticăloșia la scară nebănuită împotriva codrilor noștrii!

      • iosiP spune:

        Excelenta calitatea scriiturii, domnule Argesanu – va multumesc pentru comentariu!

        Pe de alta parte insa, in buna traditie a inginerilor care au ochi inteligenti dar nu se pot exprima, revin usor cu picioarele pe terra firma pentru a va comunica urmatoarele: am fost “sef de proiect” pentru integrarea intregii biblioteci de legislatie, precedente juridice si documentatie colaterala dintr-o tara europeana. Va asigur ca lucrurile n-au decurs fara dificultati, atat la nivel de OCR, digitizare sau relationare (referentiere/indexare). Acum insa orice jurist din tara cu pricina poate citi toate documentele care pot oferi informatii despre un caz, fara a folosi un teanc de carti si dosare. O fi bine, o fi rau?

        P.S. Ca tot l-ati mentionat pe Asimov, ce-ar fi ca lecturarea unei carti sa va ofere legaturi virtuale catre alte opere ale aceluiasi, legaturi virtuale catre lucrari ale altor autori (dar pe aceeasi tema) si chiar catre articole stiintifice legate de “ipotezele de lucru” ale scriitorului? Si asta fara sa ingerati otrava penrtru soareci!!

  4. dusu spune:

    ma intreb;ar fi ezistat romanica de azi daca nu era scoala de renume mondial pe care au urmat o pontii,basesti sau boci ?

    • Nautilus spune:

      Calitatea umană şi nivelul intelectual al multor lideri politici de la noi de la Regat încoace te fac să crezi că şi lor li s-a dat peste mână în copilărie atunci când puneau mâna pe carte.

  5. UnOarecare spune:

    Multumesc d-le Zaicu. Ati exprimat f.bine exact ce gandesc si eu. Felicitari pt articol!

  6. Stelian Ene Stelian Ene spune:

    Nu toată lumea are o structură specifică adaptată acestui gen de exerciţiu spiritual. Am văzut şi oameni care nu ar fi trebuit să citească. Sau ar fi trebuit să se limiteze la literatură. Ori poate la cărți și broșuri de informare și instruire. Dar au depăşit graniţele, intrând pe teritorii minate, ca filosofia sau eseul luminist. Gândurile li s-au încleiat şi stau bine agăţate de una sau două idei prost înţelese, cu care noii luminaţi vor să măsoare lumea întreagă, numărând greşit obiectele nepotrivite şi catalogându-le fără rost. Aşadar, cititul poate fi dăunător.

    Să râd sau să mă uit înspăimântat în oglindă ? Oare conștientizarea pericolului e un semn că sunt la adăpost ? Excelent.

    • Ela spune:

      “Nu toată lumea are o structură specifică adaptată acestui gen de exerciţiu spiritual. Am văzut şi oameni care nu ar fi trebuit să citească…” – cu alte cuvinte, exceptiile confirma regula!? Ce se intampla insa, atunci cand, din ce in ce mai multi oameni isi petrec viata confirmand diverse regului ;) ? Raman valabile aceleasi reguli, se schimba valorile…?

      “Oare conștientizarea pericolului e un semn că sunt la adăpost ?” – foarte bune intrebare!
      S-ar putea ca omul, cu adevarat, liber sa nu fie cel care CREDE ca este ci, tocmai, acela care STIE ca nu e liber?

  7. Mircea Paul Vasiliu VASILIU MIRCEA PAUL spune:

    Ziarul Românul Arad 1913-1914 ANALFABETISMUL NOSTRU.

    Cu toate, că şi noi am muncit şi jertfit acum de un timp destul de îndelungat pentru instrucţiunea poporului, totuş cu durere trebuie să mărturisim şi recunoaştem cu toţii, că noi Românii din statul ungar şi astăzi avem cel puţin 50—60% de analfabeţi, iar fraţii din România bogată şi independentă şi mai mult.
    Şi oare, cari ar putea fi cauzele acestei boale naţionale, care se cheamă analfabetism? Ca unul, ce mă aflu de treisprezece ani în serviciul instrucţiunii poporului nostru, pot spune din experienţă, că între cauzele principale, cari au contribuit şi contribuie încă şi astăzi la numărul cel mare al analfabeţilor noştri, în rândul prim se pot număra indiferentismul şi antipatia poporului nostru românesc faţă de şcoală şi trebile ei.
    Şi într’adevăr, dacă observăm bine lucrurile cu durere trebuie să constatăm, că poporul nostru românesc nici astăzi nu înţelege sau nu vrea să înţeleagă si să priceapă bine importanţa şi folosul cel mare al şcolii, al învăţăturii. Şi astăzi, după atâţia ani de când ne avem şi noi instrucţia noastră, în cele mai multe locuri se priveşte şcoala, ca un malum necessarium, ca o greutate, delà care nu poţi aştepta, cine ştie ce mult bine. Poporul nostru şi astăzi, în multe părţi ţine morţiş la părerea greşită moştenită delà moşi-strămoşi, că el poate trăi şi fără şcoală, fără învăţătură.
    Câte rele nu se nasc apoi din indiferentismul acesta al poporului nostru faţă de şcoală.
    Şi de fapt, dacă băgăm bine seamă, vedem, că în genere poporul nostru nu îşi trimite copii bucuros la şcoală. Şi dacă şi-i trimite, asta o face numai de frica pedepsei, ce eventual i-o croieşte legea. Dacă îşi înscrie copii la işcoală, nu-i lasă să frecventeze regulat, nu le cumpără cărţile şi recvizitele de lipsă, nu se interesează, ce învaţă şi ce spor fac copiii lui în şcoală; de asemenea nu se mai îngrijeşte, de ei după ce au părăsit şcoala să mai ia din când în când cartea şi pana în mână, ca să nu uite cu totul. Deci nu e mirare, dacă pe lângă o astfel de atenţie şi îngrijire a părinţilor faţă de copiii lor, an de an mulţi rămân din aceştia sau fără leac de cunoştinţă de carte, sau cu cunoştinţă puţină, pe care azi, mâne uşor o uită cu totul.

  8. Marian Grigore spune:

    Scoala nu absolva parintii de responsabilitatea de a deschide ochii copiilor lor catre lucruri care nu se invata la scoala.
    Scoala, de cand a devenit fabrica de forta de munca pentru revolutia industrial, face mai mult instruire si nu educatie. Mai mult, polueaza instruirea cu ideile politice care convin epocii respective. Sa nu uitam ce istorie am invatat noi, cei care am stat la cozi.
    Cred ca acest rol de instrument de propaganda si bazin electoral dependent de stat a convenit si guvernelor post-decembriste. Pana si directorul unei scoli de la cucuietii din deal este numit politic. Motiv pentru care, prin prisma copiilor mei, nu cred ca s-a schimbat nimic fundamental in scoala romaneasca, doar ca a mai pierdut din calitate.
    A se vedea cati din politicienii nostri si-au dat copiii la scoli si universitati de stat si/sau din Romania. Este o buna evaluare a “reformelor” ultimilor 25 de ani.
    Cred ca problema invatamantului trebuie disecata in cateva coordonate, care sunt trecute cu vederea.
    - Coordonata normativa: stabilirea unui cadru reglementar in privinta programelor scolare si a unui cadru de evaluare a calitatii actului de instruire etc. Acesta da posibilitatea cuiva sa poata intelege, cand are pe cineva in fata care spune ca a absolvit 8 sau 12 clase, ce tip si bagaj de cunostinte/competente (?) ar trebui sa aiba persoana respectiva. Acesta este rolul statului (al ministerului). Si aici putem discuta cat de rigida trebuie sa fie aceasta reglementare in functie de nivel: primar, gimnazial, liceal, universitar si care este gradul de autonomie a unitatii de instruire.
    - Coordonata operationala: cine opereaza o scoala, este de stat sau private, care sunt criteriile de admitere/selectie, cum se organizeaza pentru desfasurarea programului de instruire pe care s-a angajat sa-l ofere clientilor sai – elevi/student/parinti. Mai mult, sistemul de stat impune si un monopol geographic – trebuie sa-ti dai copilul la scoala de pe raza domiciliului.
    - Coordonata financiara: cine finanteaza activitatea operationala a sistemului.
    Astazi, sistemul este organizat de maniera in care toate cele trei coordonate sunt (cu putinele exceptii ale unor scoli private) monopolul statului, lucru care face ca “prestatorul” (scoala) sa nu aiba o raspundere directa in fata “clientului” (elevul/studentul/parintele). In cazul de fata, dna directoare respectiva a putut interzice initiativa dlui Zaicu pentru ca ea nu raspunde in fata parintilor, ci trebuie sa tina inspectoratul multumit, care a numit-o in functie.
    Nu exista nici macar o concurenta serioasa intra-system.
    Cheia este existenta unui mechanism de feedback direct in privinta performantei scolii. Atat timp cat cele trei coordonate nu vor fi analizate si separat si nu se va sparge monopolul statului, vom continua in acelasi mod iar gustul pentru lectura nu va fi format sistematic in scoala.
    Nu vreau sa minimizez rolul familiei, el ramane essential si este legat si de valorile prevalente in societate.

  9. Ela spune:

    Am auzit ca, in Ro, 90 % din absolventii liceului ar avea un vocabular alcatuit din…500 cuvinte!
    E posibil sa fie exagerat…? Poate ca da, sau poate ca nu, cert este ca am remarcat ca (si!) tinerii romani se exprima cu foarte mare geutate : poticnelile, balbaielile, onomatopeele si anglicismele nu totdeauna “fericite” care ar vrea sa inlocuiasca cuvinte banale romanesti, reprezentand leitmotivul tentativelor de a forma fraze coerente :(
    Limbajul este, insa (!), consubstantial cu gandirea, si aici intervine MAREA PROBLEMA : acesti tineri gandesc foarte mult si, nereusind sa-si exprime gandurile, se simt frustrati si sufera profund! Evident ca, niciunul nu va admite ca nu poate sau ca nu stie, ceea ce este previzibil la aceasta varsta si, unii vor prefera sa-si apere cu agesivitate impotenta decat sa “o trateze”, iar altii se vor inchide in ei…
    Or, in acest moment cheie trebuie sa intervina, cu tact si inteligenta, adultul responsabil!
    Daca-mi pot permite un sfat, evitati “de ce n-ai facut…?”, “ti-am spus eu ca…” si “trebuie sa…”!
    Cand tinerii vor intelege ca limbajul se hraneste din cultura, in aceeasi masura in care o exprima, ca nu sunt suficiente cuvintele uzuale (cu care cer de mancare sau anunta ca s-au plictisit…) ca sa fie in armonie cu ei insisi, atunci vor putea decide sa citeasca!?
    De dorit ar fi ca toata lumea sa “joace jocul”, editurile sa fie mai exigente (cu autorii publicati si cu nivelul traducerilor), profesorii mai informati si mai pedagogi, iar parintii sa incerce sa-si cunoasca odraslele asa cum sunt, sa-i incite sa vorbeasca si sa aiba rabdare sa-i asculte fara sa-i intrerupa…



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Viorel Zaicu


Viorel Zaicu

Studii de filosofie, incheiate cu un doctorat obtinut la Universitatea din Bucuresti in mai 2008. Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)