Ce semnificaţie are de fapt Tratatul de la Trianon, dincolo de folosirea sa într-un sens ideologic sau altul? Pentru a răspunde la această întrebare, este util a prezenta circumstanţele care au dus la apariţia sa.
Ȋn primul rând, este necesar a analiza cauzele destrămării monarhiei austro – ungare. Pe lângă cele îndeobşte cunoscute, legate de dorinţele naţiunilor de emancipare, în contextul sfârşitului Primului Război Mondial şi a apariţei celor 14 Puncte ale Preşedintelui Wilson, este mai puţin cunoscut faptul că Austro – Ungaria a căutat realizarea unei păci separate cu Franţa, Marea Britanie şi SUA, oferindu-şi bunele oficii pe lângă Germania pentru ca Franţa să redobândească Alsacia şi Lorena, în schimbul unei păci care ar fi garantat menţinerea dublei monarhii şi după sfârşitul războiului. Carol al IV-lea a început discuţii în acest sens până când în mai 1918 Austro – Ungaria a fost obligată de Germania să semneze o alianţă politică, militară, şi economică. Odată cu constituirea acestei alianţe care se va dovedi efemeră, şansele unei păci separate au fost total compromise. Austro – Ungaria va fi redusă în următoarele luni până la sfârşitul războiului la statutul de satelit al Germaniei. Iniţiativa de a începe oficial dezmembrarea Austro – Ungariei a venit din partea Secretarului de Stat al SUA Robert Lansing care a inclus această recomandare într-un memorandum adresat Preşedintelui Wilson, în vederea aplicării autodeterminării naţiunilor. Statele europene au fost mai reticente aplicării acestui principiu dar implicarea masivă în efortul de război din partea SUA a făcut ca orice posibilă opoziţie la dezmembrarea dublei monarhii să nu fie posibilă.
Opţiunea între a păstra Austro – Ungaria într-o oarecare formă şi a renunţa total la această construcţie statală nu a fost luată la începutul războiului. Este adevărat, statele occidentale au făcut promisiuni României în vederea unirii cu Transilvania dar acest gest nu era văzut ca parte a renunţării totale la statul austro – ungar. De abia odată cu aspiraţiile cehilor, slovacilor, românilor, a naţiunilor din ceea ce se va numi ulterior Regatul Iugoslaviei, guvernele aliate au recunoscut legitimitatea acestora şi implicit a deciziilor luate la Congresul Naţionalităţilor Oprimate care a avut loc la Roma în iunie 1918. O influenţă majoră în luarea acestei decizii îi aparţine lui Tomas Masaryk care a exercitat un lobby extrem de eficient în SUA. Faptul că emigraţia slovacă din SUA s-a implicat şi ideea unui stat comun pentru cehi şi slovaci a părut a fi coerentă au contribuit la succesul acestei acţiuni.
Mai puţin cunoscut este faptul că liderii politici maghiari au susţinut la un moment dat demersurile lui Masaryk. Mihaly Karolyi i-a trimis un mesaj la sfârşitul lunii octombrie 1918 în care îşi exprima dorinţa ca Republica Populară Maghiară să colaboreze cu noul stat cehoslovac. Atunci când se discută cauzele Tratatului de la Trianon, trebuie avut în vedere aspectul extrem de relevant legat de existenţa unui guvern bolşevic la Budapesta care dorea exportarea comunismului în statele nou create după destrămarea dublei monarhii, mai ales în Cehoslovacia şi România. Internaţionalismul de tip comunist a intrat în coliziune directă cu tendinţa elitei maghiare de a păstra într-o formă sau alta dubla monarhie.
Cehoslovacia s-a născut oficial la 28 octombrie 1918, Croaţia şi ţinuturile locuite de sârbi din Austro – Ungaria şi-au manifestat dorinţa de a se alătura Serbiei pentru a forma Iugoslavia, Transilvania a decis unirea cu România la 1 decembrie 1918, iar Masaryk a reuşit să convingă minoritatea rutenilor să se alăture Cehoslovaciei, prin implicarea diasporei rutene din SUA. Un posibil avantaj în păstrarea Ruteniei Transcarpatice în interiorul noului stat ungar ar fi fost auto-determinarea naţiunilor care ar fi împiedicat o naţiune să treacă de la un stat la altul, ci ar fi fost mai degrabă un argument pentru crearea unui stat al rutenilor. Maghiarii nu s-au concentrat, în perspectiva tratativelor de pace, în discuţia cu liderii ruteni, pentru a vedea în ce condiţii s-ar fi putut imagina o Ungarie care să includă Transcarpatia şi să acorde drepturi susbstanţiale minorităţii rutene.
Acesta era contextul în care au început tratativele de pace la Paris în ianuarie 1919. Teritoriile dominate de Ungaria de la formarea dublei monarhii erau deja înglobate de facto în noi state naţionale care revendicau recunoaşterea actelor de auto-determinare ce avuseseră deja loc. Ȋn momentul începerii discuţiilor de la Paris, Ungaria se afla deja într-o stare de anarhie. Bela Kun s-a opus trimiterii unei delegaţii maghiare la negocierile de pace. Prezenţa unui guvern bolşevic la Budapesta a fost unul dintre cei mai importanţi factori ai Tratatului de la Trianon, în forma sa finală. O Ungarie democratică ar fi putut influenţa tratativele de pace, desigur într-o măsură redusă dar ar fi existat cu siguranţă mai multă deschidere. Dat fiind potenţialul extrem de agresiv al unui stat bolşevic în centrul Europei, scopul conferinţei de pace a fost doar în subsidiar de a stabili graniţele noilor state, scopul principal fiind de a crea garanţii că pacea va fi de durată în contextul noilor graniţe. Liderii politici maghiari au eşuat în a demonstra că dorinţele lor pot asigura pacea în Europa Centrală.
Modul de organizare al Conferinţei de Pace nu a fost deloc favorabil Ungariei. Lipsită în mod voluntar de o voce, fără relatări de la faţa locului, Ungaria nu a realizat de la bun început că tratarea în comun a problemelor legate de frontierele noului stat este în beneficiul ei. Astfel, au fost formate două comitete care au tratat distinct problema frontierelor Ungariei cu România, respectiv Cehoslovacia. Problema Transilvaniei a fost astfel discutată în paralel cu cea a frontierei sudice a Slovaciei. Abia la sfârşitul acestor negocieri Ungaria a realizat că pierderile teritoriale, însumate, sunt importante. Poate că dacă la Budapesta ar fi fost la putere un alt guvern, democratic, cererea de a discuta toate problemele teritoriale într-un singur format ar fi fost măcar pusă pe ordinea de zi.
Cei care au negociat graniţele României şi ale Cehoslovaciei la Paris nu au realizat că rezultatul discuţiilor va fi cel final. Multă vreme s-a crezut că rezultatul tehnic al discuţiilor va fi folosit la nivel politic în cadrul unor negocieri ulterioare. Incapacitatea Ungariei de a lua în considerare rezultatul tehnic, fără a judeca dacă îi este sau nu nefavorabil şi a încerca o îmbunătăţire a situaţiei prin intervenţia factorului politic a fost decisivă. Cu aceeaşi problemă s-a confruntat, la o scară mai redusă şi România dar implicarea factorului politic a fost la momentul potrivit, primită pozitiv şi cu rezultatele dorite.
Delegaţia SUA a insistat pe aplicarea cu stricteţe a factorului etnic în trasarea viitoarelor graniţe, iar această poziţie a fost decisivă. Alte delegaţii nu au propus metode alternative. Factorul etnic a primat în faţa unor eventuale considerente economice. Anglia a încercat timid aplicarea unui criteriu legat de viabilitatea noilor state în funcţe de liniile de comunicaţii existente dar SUA a fost constantă în atitudinea sa. De exemplu, trasarea graniţei între Cehoslovacia şi Ungaria nu a luat în calcul legăturile rutiere sau feroviare. Propunerea americană era în favoarea unei graniţe etnice; propunerea britanică respecta liniile feroviare, astfel încât mai multe zeci de mii de maghiari ar fi făcut parte din Cehoslovacia, în plus faţă de cei a căror soartă era deja decisă. Harold Nicolson nota în jurnalul său dezamăgirea că propunerea britanică nu a fost luată în calcul. Episodul arată foarte clar faptul că trasarea graniţelor s-a făcut prin dispute în interiorul aliaţilor, iar opiniile delegaţilor români şi cehoslovaci au contat în măsura în care se pliau pe factorul etnic, respectiv economic (cel care nu a contat în cele din urmă). Ar fi arătat altfel graniţele dacă Ungaria ar fi participat activ la Conferinţa de Pace? Foarte puţin probabil. Argumentul etnic era la vremea respectivă imbatabil. Ȋn plus, nu era deloc uşor a formula argumente economice, în contextul post-conflict în care liniile de comunicaţie erau aproape complet distruse.
Oricât ar părea de paradoxal, dată fiind metoda predilectă de lucru a negocierilor, în care factorul etnic juca rolul decisiv, SUA nu a fost cel mai interesat actor politic în vederea finalizării noilor delimitări teritoriale din Europa Centrală. Acest rol l-a jucat Franţa. Italia nu a reuşit să se opună eficient formării unui stat iugoslav puternic în timpul negocierilor de pace (chestiunea nu va fi soluţionată nici după încheierea acestor tratative, Italia va continua să dorească revizuirea frontierei în Iliria, ceea ce a dus la episodul ocupării Fiume). Din cauza acestei probleme, Italia nu a fost interesată în problema delimitărlor din Europa Centrală. Franţa a realizat că absenţa Italiei din acest proces de negociere va face ca puţini actori să fie interesaţi de problema graniţelor Ungariei, ceea ce îi va crea implicit un avantaj. Ar fi putut Ungaria, cu un alt guvern la putere, să fie mai activă în relaţia cu Italia, să încerce o poziţie mai favorabilă a acestui stat? Foarte puţin probabil. Italia avea, aşa cum am afirmat, propria sa agendă.
Un alt dezavantaj pentru Ungaria a fost statutul său de stat înfrânt. Românii, sârbii, slovacii, cehii erau aliaţi ai statelor occidentale. Un diplomat britanic, Sir Eyre Crowe, care a participat la negocierile de delimitare a graniţelor, a mărturisit ulterior că, atunci când argumentele maghiare şi cele ale noilor state erau aproape identice, balanţa era înclinată în favoarea celor din urmă. Mărturiile directe din Budapesta legate de atrocităţile comise de regimul Bela Kun împotriva propriilor conaţionali (a se vedea de exemplu mărturia contelui de Saint-Aulaire, ajuns incognito la Budapesta) au făcut ca luarea unor decizii mai complicate să devină mult mai uşoară.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
„Nem, Nem, Soha“ – Kárpátia
Trianon e folosit de muzica rock maghiară de azi pentru propagandă chauvinist naționalistă.
Au trecut 100 de ani. Uniunea Europeană poate fi azi și mâine o soluție bună pentru toți cei 27 de parteneri de azi și pentru candidații de aderare. Granițele în UE devin invizibile, fictive, nu mai despart oamenii.
Trianon e azi numai un eveniment istoric foarte indepărtat. Detaliile autorului contribuie la clarificare pentru cei curioși.
Urmările Trianonului în est și vest nu au dus la calmarea politică și militară a continentului Europa în secolul 20. Dezastrul WW2 e numai indirect legat de WW1 și Trianon. Putea veni și altfel.
Cred că azi avem o șansă bună pentru un „altfel”, pentru libertate, pace și democrație în UE. Nu e mult, nu e puțin.
Hannah Arendt a scris „teorie politică”, a încercat să înteleagă.
(…”…. Günter Gaus: Ihre Arbeiten– wir werden auf Einzelheiten sicherlich noch kommen – ist in wichtigen Teilen auf die Erkenntnis der Bedingungen gerichtet, unter denen politisches Handeln und Verhalten zustande kommen. Wollen Sie mit diesen Arbeiten auch eine Wirkung auch in der Breite erzielen, oder glauben Sie, dass eine solche Wirkung in der heutigen Zeit gar nicht mehr möglich ist – oder ist Ihnen ein solcher Breiteneffekt nebensächlich?
Hannah Arendt: Wissen Sie, das ist wieder so eine Sache. Wenn ich ganz ehrlich sprechen soll, dann muss ich sagen: Wenn ich arbeite bin ich an Wirkung nicht interessiert.
Gaus: Und wenn die Arbeit fertig ist?
Arendt: Ja, dann bin ich damit fertig. Was für mich wesentlich: Ich muss verstehen. Zu diesem Verstehen gehört bei mir auch das Schreiben. Das Schreiben ist, nicht wahr, noch in diesem Verstehensprozess.
Gaus: Wenn Sie schreiben, so dient es Ihrem eigenen, weiteren Erkennen.
Arendt: Ja, weil jetzt bestimmte Dinge festgelegt sind. (…) das heisst: Worauf es mir ankommt, ist der Denkprozess selber. Wenn ich das habe, bin ich persönlich ganz zufrieden. Wenn es mir dann gelingt, im Schreiben adäquat es auszudrücken, bin ich auch wieder zufrieden.
Was für ein Vorhaben!…..
Noch im Dezember 1945 hatte Karl Jaspers bei Hannah Arendt angefragt, ob sie ihm für die Zeitschrift einen Aufsatz schicken könne. Und Arendt hatte geantwortet, die Aufforderung, mitzutun, habe sie ungeheuer gefreut. Aber:
„… wie glücklich ich wäre, könnte ich einfach schreiben und schicken. Mir scheint, keiner von uns kann zurückkommen (und Schreiben ist doch eine Form des Zurückkommens), nur weil man nun wieder bereit scheint, Juden als Deutsche oder sonst was anzuerkennen; sondern nur wenn wir als Juden willkommen sind.“
„So ist es heute für uns Juden in der Tat fast unmöglich, einem Deutschen, der uns begegnet, nicht mit der Frage aufzuwarten: Was hast Du in den zwölf Jahren von 1933 bis 1945 getan? Und hinter dieser Frage steht beides: ein quälendes Unbehagen, dass man von einem Menschen etwas so Unmenschliches verlangt, wie die Rechtfertigung seiner Existenz, und der lauernde Verdacht, ob man nicht gerade mit einem konfrontiert ist, der entweder in einer Mordfabrik angestellt war oder der, wenn er etwas von den Ungeheuerlichkeiten des Regimes erfuhr, der Meinung war: wo gehobelt wird, fallen Späne.“
Hannah Arendt: „The Modern Challenge to Tradition: Fragmente eines Buchs“
Herausgegeben von Barbara Hahn und James McFarland, unter Mitarbeit von Ingo Kieslich und Ingeborg Nordmann, Kritische Gesamtausgabe / Complete Works, Critical Edition. Band 6, Göttingen: Wallstein Verlag, 2018; 924 Seiten
Hannah Arendt: „Sechs Essays“
Herausgegeben von Barbara Hahn unter Mitarbeit von Barbara Breysach und Christian Pischel, Kritische Gesamtausgabe / Complete Works, Critical Edition. Band 3, Göttingen: Wallstein Verlag, 2019; 504 Seiten;
… „…)
Sa nu uitam totusi de Republica SOVIETICA Bavaria si BREMEN.
…samburii din care a aparut NAZISMUL pe un teren fertilizat din belsug de aliatii castigatori ai WW1.
Ma mir ca nimeni nu vorbeste despre reinfiintarea Poloniei ca stat, desi e in Europa Centrala, si cum de au ajuns croatii, cehii si slovacii de partea aliatilor cand la fel ca ARDELENII au luptat impotriva Antantei (vezi, Padurea Spinzuratilor!)?
Promiţător, aşteptăm continuarea. Dar pare că autorul susţine că în 1918 Hungaria a avut un ghinion teribil, fiind învinsă dar şi că a fost obstrucţionată din cauza regimului comunist al lui Bela Kun. Parţial adevărat, dar ostilitatea vecinilor contra Hungariei era din cauza dez-naţionalizării practicată ca politică de stat timp de secole. Pur şi simplu Hungaria era un stat odios( ca şi Austria), asta o ştiau nu numai vecinii dar şi „marile puteri”. Practic, Hungaria a căpătat ce a meritat. Dar Hungaria nu a înţeles nimic din „lecţia” Trianonului şi continuă şi în prezent politica revanşardă şi agresivă contra vecinilor.
Excelent articol. Felicitari !
Sugerez autorului sa abordeze si pozitia delegatiei romane si evolutia acestei pozitii cu echipele de negociatori romani care s-au succedat pe perioada Versailles si apoi a Trianon-ului. Stim prea putin despre acele discutii si cred ca arhivele de acum deschise pe tema tratatelor de pace de dupa RM1 ar ajuta foarte mult.Cu respect.
Ungaria a fost mai mereu (pastrez o doza de reticenta pentru ca nu cunosc in amanuntime istoria ei) DE PARTEA GRESITA A ISTORIEI. Si este si acum cu V. Orban.
Tot timpul se lamenteaza ca au pierdut aia si ailalta si mai stiu eu ce, dar uita sa spuna ca TOTI CEILALTI (si nu putini) au castigat. Cand am invatat eu istorie sintagma era de „inchisoare a popoarelor” (imperiul dualist retrograd).