Home » Analize »Cultura »Educatie »Opinie » Citesti:

Trei niveluri ale cercetării ştiinţifice

Alexander Baumgarten noiembrie 5, 2012 Analize, Cultura, Educatie, Opinie
45 comentarii 4,880 Vizualizari

Episodul caloriferului nu a fost accidental. El nu trebuie redus la tribulaţiile unei persoane care nu a depăşit cadrele de gândire în care a fost formată. Nu trebuie să folosim acest episod blocându-ne în semnificaţia sa strict particulară, oricât am râs, pe bună dreptate, săptămâni la rând de această formulă cunoscută multora de mulţi ani. Ea făcea demult parte din glumele şefului, la care se râdea complezent sau oportunist. În realitate, merită să trecem de la simplul ei sens la o semnificaţie mai profundă şi care priveşte direct prejudecăţile noastre despre misiunea culturii, a cercetării şi a universităţii.

Teza pe care o argumentez este: episodul caloriferului vine din trei prejudecăţi comune unui număr foarte mare de colegi, chiar şi multora dintre cei care s-au amuzat pe seama lui. Merită să folosim aceste episoade (care ne fac pe toţi să roşim) pentru a înţelege răul cât mai universal cu putinţă. Cele trei prejudecăţi sunt: 1. Noi credem, din păcate, că fenomenul culturii române seamănă, în frumoasa sa inutilitate, cu o panglică elegantă legată de oglinda retrovizoare a civilizaţiei noastre, dar care se regăseşte şi pe vârful unui furnal producător şi eficace al industriei româneşti. 2. Noi credem că, şi în interiorul culturii, educaţia este cu totul altceva decât cercetarea şi că ultima poate ornamenta cu succes învăţământul românesc oricând apare o nevoie de retorică instituţională, dar că în esenţă merită să ne blamăm colegii care publică „prea mult”. 3. Noi credem că, în interiorul cercetării, ponderea studiilor cu aplicare directă în eficienţa industrială trebuie să „ducă greul” cercetării, pe când cercetarea umanistă are o valoare separabilă şi tolerabilă de această primă secţiune, chiar dacă în anii din urmă reducţionismul acesta a fost mult ameliorat.

Argumentele pe care le pot aduce pentru a arăta că toate acestea sunt nişte prejudecăţi nocive şi răspândite sunt preponderent legate de structurile noastre instituţionale şi mentale. Iată-le, într-o formulare succintă:

1. În nici un caz prima teză nu este o formă mascată de a dezgropa o filosofie a culturii proprie debutului secolului trecut. Dimpotrivă, ea este o reflecţie pragmatică asupra cazului particular al României şi are două aspecte. Pe de o parte, ea are în vedere faptul că disproporţia între investiţia în cultură şi investiţia în infrastructură sau în fragila industrie locală are efecte asupra nivelului de conştiinţă individuală a contemporanilor noştri, votanţi şi contributori la bugetul de stat. Nu am pregetat să deplângem întorsătura politică a primăverii lui 2012, râdem pe înfundate când noii conducători îşi încep fiecare frază cu „deci”, dar nu suntem atenţi la imensa lor popularitate într-o masă needucată, inabilă în a gândi cu capul individual al fiecăruia, cu un apetit de satisfacere a unor nevoi atât de primare încât este complet oarbă la calitatea promisiunilor electorale şi candidă de parcă ar fi la prima experienţă a politicului. După ce am desfiinţat logica şi limba latină din licee, umplându-le cu educaţie religioasă sau cu discursul identitar vetust al clasicilor literaturii române, cu o populaţie care citeşte de 7 ori mai puţin decât ungurii sau polonezii, nici nu ne putem aştepta la mai multă rezistenţă a reflecţiei critice. Pe de altă parte, trebuie să recunoaştem că prezenţa românească internaţională oscilează între două extreme cu infinite nuanţe intermediare, de la şmecheraşii cu acordeoane din metroul parizian la tinerii cu doctorate în afara României care reflectează dacă merită să revină. Între aceste extreme, nu cred că s-a vorbit suficient despre cât de eficientă este o acţiune energică a statului român în direcţia unilaterală a ultimului termen extrem. Pe scurt, desfăşurarea unor forţe egale la toate nivelele în efortul României de a intra pe o piaţă concurenţială este profund ineficace. Cred că este o evidenţă faptul că nu vom putea concura eficient producţia de automobile a nimănui şi nici nu mai sperăm să facem autostrăzi mai ieftine decât în restul Europei. Dar este la fel de sigur că în producţia noastră culturală suntem capabili de performanţă rapidă şi că ne costă mai puţin să ne dotăm constant bibliotecile şi să ne încurajăm substanţial cercetătorii şi artiştii, folosindu-i sec pentru o construcţie a imaginii României mai eficace decât orice alt mijloc al civilizaţiei sau al industriei.

2. Separarea cercetării de predare este o prejudecată cu origini sovietice. Organizarea reţelei institutelor de cercetare separate de universităţi, de strictă inspiraţie sovietică, generează două efecte nedorite simetrice: neclaritatea locului cercetării în universitate şi nevoia unei mase critice de selecţie de tineri în institutele de cercetare. Ele presupun o înţelegere mai profundă a rolului cercetării în raportul ei cu universitatea. Astfel, să acceptăm faptul că, fără cercetare, universitatea devine un liceu mai mare: în absenţa unei specii care să arate graniţa, diferenţa este doar cantitativă, dar specia nu se schimbă. Liceul înseamnă transmiterea unei cunoaşteri a diversificării ştiinţelor; el s-a născut în prelungirea emergenţei ştiinţelor moderne, tot aşa cum şcoala primară şi gimnaziul sunt forme de prelungire naturală a şcolii medievale timpurii a celor şapte arte liberale. Universitatea este (doar din punctul de vedere al arhetipului cultural) un bun pas înapoi faţă de modernitatea ştiinţelor tot spre Evul mediu, în sensul în care ea desemnează un spaţiu al disputei şi al examinării posibilităţii adevărului. La şcoală deprindem scrisul şi cititul, la liceu inventăm modernitatea, iar la universitate le privim pe toate de la egală distanţă, examinându-le adevărul. De aceea, universitatea este spaţiul cercetării în sensul cauzei finale. Predarea nu este livrare de cunoştinţe, ci antrenarea posibilităţii studenţilor în a-şi însuşi din surse eficace şi corecte cunoştinţele, pentru a-şi dezvolta saltul spre gustul căutării adevărului cu mintea lor. Trecerea de la elev la student înseamnă trecerea de la cel care doar creşte la cel studios-pasionat de alternativele adevărului. În consecinţă, universitatea trebuie să îşi ordoneze priorităţile numai în funcţie de scopul ei ultim: identificarea celor mai buni tineri exersaţi în căutarea adevărului. Aceasta înseamnă licenţă pentru master, master pentru doctorat. Or, această ordine nu se reflectă deloc în mentalitatea noastră. De pildă, criteriile cu care ne pregătim să ne ierarhizăm profesorii universităţilor pun pe picior de egalitate contribuţia la alcătuirea orarului cu publicarea unui articol de specialitate, sădirea unui pom în curtea instituţiei cu o nouă carte (în esenţă, din raţiuni exclusiv ecologice, putem concede) sau un discurs festiv cu o nouă poziţie descoperită în tabelul elementelor chimice. Natura imaginară a ultimelor exemple subliniază gravitatea faptului, iar intenţia de a submina actuala ierarhie a universităţilor cade exact în prejudecata menţionată. Tocmai somnul comod sub această prejudecată ne ascunde faptul că o cercetare performantă nu poate fi separată de mediul care îi conferă resursa umană şi nu poate ieşi din spaţiul care a consacrat-o istoric.

3. Auzim frecvent faptul că soluţiile implementabile direct în industrie sunt prevalente cercetării umaniste, văzute ca un spaţiu separabil cel puţin prin delimitarea ştiinţelor umane la reflectarea continuă asupra esenţei şi limitelor umanului, ceea ce se poate face, în aparenţă, numai cu mijloace proprii. Această atitudine şi-a avut rinocerii ei mai demult, în universalizarea criteriilor de judecare a cercetării dinspre ştiinţe spre umanişti. Atitudinea a fost ameliorată, prin recunoaşterea specificităţii umaniste în finanţarea cercetării. Dar această specificitate nu trebuie gândită ca o autonomie în care respectarea graniţelor înseamnă izolarea funcţiilor. Ştim că teologia hrăneşte imaginarul ştiinţific şi că Nicolaus Copernic vine dintr-un mediu universitar care a răscolit inovator mai întâi întreaga tradiţie umanistă a epocii sale. Aceasta nu înseamnă a supune conceptul umanistelor unui rol de furnizor de modele, ci înseamnă a da un credit absolut cercetării umaniste, înţelegând că aparenţa ei de gratuitate este rezerva progresului spontan al unei întregi comunităţi. Şi mai mult, că acest ultim enunţ este aplicabil la toate cele trei nivelele studiate, în mod proporţional.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "45 comments" on this Article:

  1. Bogdan spune:

    Nu sunt de-acord cu doua lucuri, zise asa, fara demonstratie, ca o banalitate, ajunse cliseu – nu doar la unii semi-analfabeti, ci si la persoane foarte educate, dupa cum vad :

    1. literatura romana, predata cum trebuie si in legatrua cu cea universala, este o educatie extarodinara – nu vad ce sens are utilizarea peiorativa a cuvantului patriot aici; orice umanist roman, trebuie sa o cunoasca, fie si pentru ca trebuie sa se inscrie intr-o traditie a stilului si a scirsului si a tematicii, nu fiecare generatie e un pasoptist sau un cronicar moldovean, nu se incepe totul tabula rasa;

    2. orele de religie, la liceu, de pild,a pot fi extraordinare : eu am invatat notiuni de greaca si ebraica de la un tanar teologo- nu preot, foarte inteligent, apoi notiunid e teologie si simbolistica crestina foarte utile unui umanist adevarat.

    Dar chiar daca nu se intampla peste tot asa, si sigur nu s eintampla, la cata proasta crestere, dezmatare, anafabetism plin de tupeu si ignoranta, droguri, prostitudtie adolescentina etc sunt printre tinerii romani – cred ca ora aia de religie, in care li se mai da doua sfaturi crestinesti, e ultimul lucru rau din tara asta, ultimul lucru care duce in jos invatmantul, mai ales ca s-a ajuns sa fii batiut de el la un liceu mai prost ca profesor!

    Hai sa nu mai populam spatiul public cu clisee din asta, ori ideologice, ori scoase asa din nevoia de a umple randurile.

    Sa dea Dumnezeu – sau Saturn sau doar Demiurgul ori Fiinta Suprema, cum considerati – sa aveti dreptata ca invatamantul umanist romanesc se duce de rapa pentruc a se preda literatura romana (ce ar trebuis a se predea, cum sa invete sa se exprime si sa scrie in romaneste tanarul) si o ora de religie (unde, nu ati zis-o dumneavoastra, dar o sa vina altii sa o zica, este “ingropat Darwin, fireste!), dar ma tem ca ati cazut in capacana de a repeta clisee si non-sensuri, irosind timp si spatiu de a spune lucruri mai interesante.

    Restul comentariului, in schimb, e mai interesant.

    • Hantzy spune:

      daca tot vorbim de demonstratie … si de intaietatea umanismului asupra realului, e greu sa-i faci pe absolventii de politehnica, formati in paradigma formulei ce face legatura intre inginer si caine, sa acorde crezare afirmatiilor monstrilor umanisti, daca demonstratia e cel mult subinteleasa. E greu sa-l creada un din ala care vede doar panglica la oglinda, ca cercetarea umanista se poate si fara demonstratie. Ala nu-l crede nici pa Newton ca para nu pica-n sus si nici pa Arhimede ca, atunci cand face baie, e impins de jos in sus cu o forta egala cu greutatea volumului de apa ce da pe-afara si uda gresia.
      Ala nu crede nici sa-l rupi ca a fost puci pentru ca asa a zis Tismaneanu ca a zis Aligica, iar Aligica spune ca asa a afirmat Cartarescu, care-l ia de martor pe Tismaneanu. Ai priceput?!

  2. Dedalus spune:

    Totusi, cum poate sa existe o cercetaere stiintifica, in absenta cererii pentru asa ceva?!

    In Ro, standardele de stiinta si cultura sunt false si incredibil de coborate.

    Daca depasesti aceste false standarde, esti pur si simplu rejectat (poti sa ajungi muritor de foame daca te incapatanezi sa promovezi cultura sau stiinta la standarde mai inalte).

    De ce sunt standardele atat de coborate?

    Singurul care apreciza ridicarea standardelor si nu coboarea lor este sectorul privat. In Ro nu exista sector privat, sector de afaceri. Aici avem asa:
    - 80% din firme importa
    - 10% din firme impacheteaza
    -5% din firme produc ceva, dar cu un nivel tehnologic foarte scazut
    - 5% din firme incearca sa supravietuiasca promovand alte standarde – 90% din le falimenteraza intr-un ana-doi.

    Intrebarea este: produci kkt-ul care se cere (industrie, agricultura, cultura , nu conteaza – peste ot e la fel) si castigi sau ridici standardele si mori de foame?

    Ghici, ghici…

    OK, dar de ce nu se dezvolta sectoril privat?

    Ca nu sunt bani?!! Pai, aratati-mi mie un antrepenor care spune ca are bai destui.

    Ca nu are grija statul?!! Pai, toate adminsitratiile din lume intai supravietuiesc ele, si apoi au grija de sectorul privat – e in firea omuli, nu a rmanului.

    Atunci de ce?!

    Pai, pentru ca onor clientela (B2B, public etc.) nu concepe decat acele standarde.

    Pai de ce?!

    Pentru ca nici sistemul de educatie national nu pregateste oamenii cum trebuie (nu exista cerere) nici familia nu se preocupa (ca se ocupa primordial de “facut bani” si apoi de educatia tzancilor…).

    De ce?

    Pentru ca sistemul privat, de afaceri este subdezvoltat.

    De ce?

    Swi uite asa, cercul vicios devine evident. El se poate rupe, dar trebuie ca atare vazut, nu carpit cand ici, cand colo.

    • Dedalus spune:

      A se vedea si cazul falimentului TNUVA, companie care s-a incapatanat sa promoveze lactate de calitate unor consumatori penru care faptul ca pe cutie scrie ‘lapte” si ca are pretul cel mai mic s-a dovedit suficient…

      A se vedea si cazul Angst, alta companie care a promovat calitatea si a starsit prin a fi cumparata (partea de distributie) de… nu spun cine.

      Astfel, lactatele au ajuns absolut imposibil de mancat- avem “cascaval” cu gust de petrosin, care se farama precum prarafina si care costa peste 20 de RON kg, avem “lapte” care daca sta prea mult se face…. galben pai!!!

      Si totusi, toate aceste produse se cumpara, doar pentru ca au etichete si pret mic.

      Acest fenomen are loc la toate nivelele societatii : tot ce e prost si ieftin castiga in deterimentul a ceea ce este bun (si evident, mai scump).

      Una dintre cauzele perverse ale acestui fenomen este gradul foarte ridicat de analfabetism functional al populatiei: peste jumatate din populatia adulta a tarii!!!

      Asa ca mai avem extraodinar de mult drum de parcurs pana la a reveni macar la situatia din 1989 in ce priveste cunoastintle si educatia, in general.

  3. Sorin Borza SB spune:

    Nu cred că se îndoiește cineva de fina intuiție filosofică pe care o probează școala de la Cluj, de data aceasta prin vocea lui Alex. Aș merge însă în amonte, acolo unde maladiile identificate atât de precis își extrag virușii. Lumea universitară trebuie să se decidă și să formalizeze printr-o lege mult mai clară dacă vrem să fim formatori de competențe sau, poate mai bine, respectând spiritul universităților europene, să readucem școala românescă pe făgașul ei humboldtian…
    Doar cel care nu a înțeles că „nu trăiește omul numai cu pâine” visează azi la o „inginerie socială” mai nocivă decât toți dușmanii „societății deschise”.

    Sufocată de „formatorii de competențe” Universitatea e condusă azi de „șefii pătrățelelor”: noua birocrație academică a pus deja mâna pe învățământul superior…

    • Vali spune:

      @ SB

      Ați atins un miez problematic, un neajuns de adâncime al vieții academice actuale. E tot mai limpede că agenda universitară e subîntinsă de scrupule utilitariste și idealuri birocratice. Studentul recent nu mai e cineva lacom de cunoaștere și finisare lăuntrică, nu mai are inocența ofensivă a curiozității, nu mai crede în jocul cu mărgele de sticlă. E mai degrabă un recrut apter, incolor și previzibil, fără însușiri notabile. Un amestec de clonă și trufanda. Iar profesorii – dacă modelul actual se va dovedi peren – vor ceda locul unor experți laconici, dependenți de benzodiazepine și PowerPoint…

  4. Bradut Bolos Bradut Bolos spune:

    25% someri la noi, pana la 50% someri in vestul salbatec (Spania, Italia). Universitatile reinventate pe fundamente rupte de realitate duc acolo. “Cautatorii adevarului” sunt pregatiti sa fie altceva decat ceea ce doreste piata muncii.
    Universitati din Top 500 falsifica datele privind angajabilitatea absolventilor, zeci de mii de absolventi nu reusesc sa-si plateasca creditele de studii pana la pensie (USA).
    Hai sa ne intoarce cu picioarele pe pamant, ca sa putem gandi in alte stari decat cele de levitatie transcedentala.
    “separarea cercetarii de educatie” in viziune cat se poate de capitalista porneste de la existenta unei piete pentru cercetare, a unui consum de cercetare solvabil. Asa ceva nu exista la noi. In schimb, avem visatori care vor ca banii studentilor sa fie rupti de la pregatirea lor si indreptati spre cercetare. In aceasta ecuatie cel care pierde de doua ori este studentul, o data pierde prin devierea interesului profesorului a doua oara pierde prin devierea banilor de la interesul sau. Banul public pleaca spre “publicarea” in zone fara beneficii pentru societatea de la care este colectat, in loc sa se intoarca sub forma de servicii. Si atunci, contribuabilul este si el fraudat, si simte asta, chiar daca nu realizeaza constient.

    • Mihai Damian Mihai Damian spune:

      Separarea cercetarii de predare in sistemul universitar este o aberatie. Un bun profesor universitar trebuie sa fie la curent cu evolutiile recente ale domeniului sau iar acest lucru nu se intampla daca respectivul nu face cercetare. Deci partea cu “devierea interesului” este incorecta. Problema cu universitatile pe fundamente rupte de realitate exista dar n-are legatura cu precedenta. La noi spre exemplu sunt vreo suta de universitati dar nu exista suficient de multi ingineri de calitate pentru intreprinderile de top. Deci nu trebuie sa cautam prin vestul salbatic, problema e sub ochii nostri. Sa revenim cu picioarele pe pamant deci.

      • Bradut Bolos Bradut Bolos spune:

        Separarea capitolului de buget ”cercetare” de ”educație” este o practică europeană care nu cred că este de sorginte comunistă. Eu cred că are ca scop asigurarea măcar a unei minime finanțări a cercetării, fără de care orice pretenții de performanță sunt aberații de visători lunateci.
        Existența unui ”buget de cercetare” este o formă de a se asigura un consum solvabil pentru cercetare, cel puțin până când se formează o masă critică de consumatori privați care să genereze ei inșiși acest consum.
        Deși nu sunt de specialitate, sunt destul de documentat in problema ingineriei. Cred că în acest moment începe să fie reală nu numai expresia ”prea puțini ingineri de calitate” ci ”prea puțini ingineri de orice fel”.
        După vârful de val generat de aberația Bologna (ma refer la diplomele de trei ani eliberate simultan cu cele de 4), pe măsură ce generațiile actuale ies pe piața muncii o sa vedeti ca avem prea puțini absolventi pentru a inlocui pensionarile. Ies la pensie ”decreteii”… si urmeaza ”seceta”. Insuși modelul ”munca ieftina” este nesustenabil, pentru ca oferta de munca este in scadere drastica. Dar, o sa vedeti asta in doi trei ani, cand o sa numarati absolventii pe degete. Si daca in orase ca Bucuresti, Cluj, Iasi, cu centre universitare puternice o sa mai fie ceva, in restul oraselor o sa fie la mare cautare orice fel de absolventi. Natalitatea scazuta si emigratia au consecinte…

      • Craioveanu spune:

        Separarea invatamantului superior de cercetare nu este o inventie exclusiv sovietica (vezi CERN, Max Plank, Institutul de Cercetari Marine de la Napoli si alte… “sovietice”! Este frumos, dar, din pacate, rareori posibil ca un om sa fie deopotriva si cercetator si profesor de valorare: Newton tinea cursuri execrabile si nu este o exceptie!
        Ca sa fii la curent cu cele mai noi descoperiri ale stiintei nu trebuie sa fii neaparat tu insuti cercetator: revista “Nature” nu este facebook sau torrent: iti dau daca-mi dai! Ca sa predai anatomia la medicina trebuie neaparat sa desoperi un nou os sau nerv?!
        Colegiul medicilor din Marea Britanie a adresat o scrisoare deschisa scolilor medicale in regat, inclusiv faimoasele Oxford si Cambridge la care ne uitam cu jind, reprosandu-le ca au uitat sa pregateasca medici! Este normal ca, atunci cand est promovat numai pe performanta in cercetare sa neglijezi activitatea didactica.
        Asociatia chirurgilor din Germania a reprosat ca rezidentii nu stiu anatomie, numarul de ore afectat acesti discipline “moarte” scazand considerabil in ultimii ani. Cadrele didactice prefera sa “dizolve” anatomia in biologie celulara si neurostiinte, unde se poate face cercetare “de top”.

        • Ilinca spune:

          @Craioveanau
          Nu este adevarat ce afirmati: in toate universitatile din lume un universitar este cercetator si cadru didactic. Iar tema finantarii cercetarii ” nu avem bani de aceea nu facem cercetare” este una falsa in cele mai multe cazuri ( exceptii sunt dar raman exceptii) si serveste drept scuza celor care nu sunt capabili sa faca cercetare dar ar dori sa ramana in universitati. Sunt multe domenii unde, intr-adevar, daca nu ai o baza materiala adecvata nu poti face cercetare de calitate, chimie, fizica….Culmea e ca aceste domenii, la care se adauga doar alte cateva, duc greul in cercetare si reusesc sa se impuna la nivel international. Nu am auzit de multi economisti, filosofi, sociologi, psihologi care sa aiba o cariera la nivel international si sa fie cunoscuti ca atare, in schimb gasiti multi oameni valorosi in fizica, matematica, informatica, chimie….

        • liviu spune:

          In articolul de la adresa http://liviudrugus.wordpress.com/2012/11/07/tiberiu-brailean-este-convins-ca-exista-un-mod-economic-de-gandire-aceasta-convingere-tine-de-secolele-trecute/ tocmai laudam luarea ca model de urmat medicina care incepe cu studiul intregului (anatomia) si apoi continua cu disciplinele specializate pe segmente ale cunoasterii despre om. Se vede treaba ca daca dam frau liber tentatiilor de a fi pe val si la moda, riscam sa stricam tocmai fundamentul pe care se pot dezvolta aceste noi tendinte. Ca o posibila solutie, fiecare profesie ar trebui sa-si impuna punctul de vedere referitor la curriculum prin consultarea celor din afara universitatilor. Universitarii tind sa imagineze fantomatice noi ”stiinte” si discipline doar pentru a mai forma o catedra, pentru a asigura locuri de munca prietenilor si rudelor. Cu ce pret? Cu pretul distrugerii disciplinelor fundamentale si al incarcarii orariilor studentilor.

    • janina georgescu spune:

      @Bradut Bolos (ce figura simpatica aveti…)

      Puteti sa-mi dati exemplu de un articol al dumneavoastra in care ati descoperit ceva in ultimul timp? Ceva important. V-am cautat pe Science Citation Index dar nu am gasit nici o citare a dv. undeva.

      In Romania ….pur si simplu nu mai exista unversitati. Sunt doar adunaturi de pile, rude, amante etc. Foarte putine cadre didactice se regasesc pe Web of Science….adica sunt CITITI de cineva si rezultatele lor sunt citate. Cu siguranta, economistii nostri sau juristii sunt ultimii la cercetare.

      Dar suntem buni la plagiat. Mang si acuma e profesor la Oradea, platit de la buget, si senator, Ponta, Sova si madam Stan(d)ford idem, chiar si Abramburica si-a plagiat teza cu retete furate prin spionaj din SUA, a aflat toata tara, inclusiv ea care credea ca retele erau de la fabrica de rulmenti din Ploiesti, de la Nasul Tv.

      Asa ca, respectati-i pe cei care produc articole ISI, dv&comp., care probabil nici macar nu ati “submitted” o lucrare la vreo revista serioasa.

      • Bradut Bolos Bradut Bolos spune:

        @janina georgescu. Din pacate imi este imposibil sa va confirm sau sa va infirm numarul de citari. Spre deosebire de dvs. nu am acces la Science Citation Index de ceva vreme, precum multi altii din universitatile de pe la noi. Nu pot decat sa va invidiez pentru accesul de care beneficiati. Probabil cand se va considera ca este necesar ca si cercetarea sa beneficieze de finantare, o sa pot sa va confirm sau sa va infirm rezultatul cercetarii dvs.
        Vedeti dvs, aplicatia practica a teoriei pe care o critic eu este 0,7% din buget pentru cercetare, in conditiile in care educatia beneficiaza de 4,3% (2009, Eurostat). Recunosc, asemenea constatari banale nu au impact in revistele de specialitate. Este evident ca subiecte spectaculoase gen plagiatul unui presedinte sau a unui ministru starnesc mult mai multa pasiune si deci citari. Nu stiu daca nu as prefera sa vad 1,2% pentru cercetare (media europeana) si sa am acces si eu la revistele in care as vrea sa public, evident sa le pot si citi de undeva din Romania.

        Eu am cautat numele dvs pe Google Scholar si nu am gasit nimic. Evident daca aveti articole publicate in baze de date acesibile doar cu abonament, nu va pot nici macar gasi rezumatul sau titlul articolelor dvs Va promit ca voi relua cautarea la prima vizita intr-o universitate dintr-o tara unde cercetarea este finantata la un nivel decent, unde probabil voi putea accesa si baze de date serioase.
        Am gasit un nume oarecum asemnanator, “Julia Georgescu”, afiliata institutului Max Plank. Intr-adevar, jos palaria, toata stima, daca dvs sunteti persoana in cauza, ma inclin cu respect, tac, si iau notite. Oricum resursele institutului Max Plank, unde cerceteaza persoana in cauza ar dubla probabil bugetul cercetarii, poate si al educatiei din Romania, dar, ciudat, nu provin din fonduri destinate educatiei, ci fonduri destinate cercetarii. Ciudat, dar am impresia ca exista foarte putine influente sovietice in functionarea institutului respectiv.

        • Gogu Bosorogu spune:

          De ieri seara ISI Web of Knowledge functioneaza din nou. Scopus de vineri dimineata. Cine are interes sa stie, stie…
          Va pun eu cu placere rezultatele cautarii de azi dimineata:
          http://fbx.ro/9q52frfuw2t1ervk
          4 “proceeding papers” si 1 “article”, 0 citari.

        • Research Student spune:

          Dna J.G. are dreptate. Nu exista universitati in Romania, cu atat mai putin pe cercetare stiintifica. Stiu decani care nu au publicat articole ISI in viata lor. Publica doar in revista universitatii, nu ptr ca e bun, pentru ca e decan. Mai mult, priviti regulamentul de burse al ULBS, cik daca studenti vor burse de excelenta stiintifica sa scrie articole ISI si BDI. vedeti aici
          http://mastersprise.blogspot.ro/p/6-regulament-burse.html

          Cu toate acestea, in ce priveste acuzele la adresa dl Bolos ca nu a publicat articole ISI nu poate fi sustinuta. A scris articole ISI Proceedings atata cat a putut si cati bani a primit ca sa o faca. Ca sa ai ISI iti trebuie carti, nu doar articole din reviste, iar sa cumperi o carte din SUA la 45 de dolari, raportat la salariul din Romania e o avere. Eu am terminat in 2011 la Universitatea Petru Maior, si stiu ca profesorii fac ce pot. E adevarat ca unii ocupa functii pe degeaba si ca sunt mai anonimi decat anonimul, dar si acolo sunt unii care stiu sa predea, altii stiu sa scrie. Cunosc un profesor pe nume RP, care scrie foarte bine, dar preda foarte prost.
          Problema nu este doar a profesorilor, eu vad problema si la studenti. Spre exemplu, eu mi-am pierdut timpul accesand baza de date de la UPM si citind articole din Cambridge Journals, Taylor and Francis si SAGE. Ar fi interesant de stiu cati studenti au citit vreun articol de pe aceste baze de date. E important si ce face studentul acasa. Din propria initiativa citesc articole, tot din propria initiativa am descarcat arhive de la cele mai bune jurnale din domeniul meu, va vine sa credeti ca de la UPM, clasificata C, D si E? Pai sa si credeti dna J.G. La UPM ies studenti mai inteligenti decat la SB, Cluj, Bucuresti etc.

          Romania, la nivel de cercetare stiintifica, nu are acces la literatura universala, decat din 2009, dupa cate stiu eu, prin infocercetare.ro si dupa aceea ANELIS. Accesul se face la nivel national, ptr ca universitatiile nu isi permit singure sa isi plateasca accesul. Totodata, e un pic mai greu pana se ajunge la integrarea informatiilor de pe platformele de date internationale in bibliografia studentului, astfel incat sa fie racordat la descoperirile recente. E greu si ptr profesori. Pana citesc articolele, care sunt cu sutele, pana le analizeaza care sunt bune ptr studenti si altele s.a. . Dar sunt convins ca prin munca vom reusi si noi sa avem ISI, asa ca d-voastra. Si mai sunt convisn ca sunt profesori din Romania care au articole ISI mai multe si mai bune ca d-voastra.

          Eu sunt ferm convins ca trebuie sa renuntam la a critica profesorii. Mai odihniti-va dna J.G. si nu ne mai criticati profesorii nostri.

          Ludwig Wittgenstein
          Tractatus Logico-Philosophicus

          “I do not wish to judge how far my efforts coincide with those of other philosophers. Indeed, what I have written here makes no claim to novelty in detail, and the reason why I give no sources is that it is a matter of indifference to me whether the thoughts that I have had have been anticipated by someone else. Here I am conscious of having fallen a long way short of what is possible. Simply because my powers are too slight for the accomplishment of the task.–May others come and do it better”.

          • Gogu Bosorogu spune:

            Ei bine, atunci intrebati-va daca are rost sa avem Universitatea Petru Maior cand exista una mai buna la Cluj. N-am nimic cu dl Bolos sau cu ceilalti oameni de la UPM, dar cred ca sunt mult prea multe universitati de stat. Si cum populatia de varsta scolara tot scade, o sa avem din ce in ce mai multe… Se risipesc resurse aiurea in opinia mea, cu atat de multe universitati…

            • Research Student spune:

              UPM este o universitate care acopera o arie geografica destul de mare. In plus multi nu isi permit sa mearga sa traiasca la Cluj. Mail mult, UPM pe domeniul meu are resurse bibliografice mai multe, mai recente si mai bune ca Sb, unde sunt la master. Universitate mare, dar resurse lipsa, Ulbs e in top, UPM nu. Eu cred ca nimeni nu stie exact ce universitate trebuie sa se inchida.

            • Bradut Bolos Bradut Bolos spune:

              E un pic off topic, dar UPM exista din doua motive, costul vietii in Mures este mai mic decat in Cluj, si pasiunea unui grup de oameni.
              Poate un pic din amaraciunea care razbate din cele scrise de mine pleaca si din faptul ca multe elemente ale sistemului au fost gandite ca sa nu permita nimanui sa concureze cu universitatile de top, si ca oamenii din josul ierarhiei sa nu poata sa concureze cu cei din varful ei.

            • Gogu Bosorogu spune:

              Nu vad de ce UPM nu ar putea sa concureze cu UBB, dar de ce trebuie sa primeasca bani de la buget? Suntem noi atat de bogati ca sa avem atatea universitati de stat?
              Ce logica are o universitate la Targoviste? Doar ca e costul vietii mai mic la Targoviste? Pai atunci hai s-o facem la Cocarlati si mai apoi desfiintam si universitatile bucurestene…

            • Bradut Bolos Bradut Bolos spune:

              Raspunsul la afirmatia dvs il puteti gasi analizand corelatia intre componenta comisiilor, alocarea fondurilor si punctajele acordate la evaluari pe ultimii 20 de ani.

        • AC spune:

          Scopus de acasa:

          Boloş, B., Bacârea, V., Mǎrusteri, M.Approaching economic issues through epidemiology-an introduction to business epidemiology, Romanian Journal of Economic Forecasting, Volume 14, Issue 1, 2011, Pages 257-276

          This article has been cited 0 times

          … case closed.

      • Claus spune:

        Da…dar e democratie si Dl. Bolos are dreptul sa-si dea cu parerea… ca vezi doamne bietii absolventi americani au datorii imense si cercetarea lor e vai de capul ei. Sa fie clar, in State, care dupa cate stiu sunt cu mult inainte decat altii in cercetare baza sunt universitatile. Si acei cercetatori sunt profesori excelenti (marea majoritate). In SUA nu poti sa predai Mecanica quantica o viata intreaga, de exemplu, ci un profesor de fizica trebuie sa predea orice parte a fizicii. Ca el face cercetare intr-un domeniu specific e alta mancare de peste. Apoi cercetarea se face cu studenti masteranzi si doctoranzi. De peste 10 ani de cand predau aici nu s-a intamplat ca masteranzii si doctoranzii sa plece cu datorii din scoala. Din potriva toti au avut stipends si tuition suport din scholarshipuri si alte surse. Trebuie sa fi efectiv fraier sa pleci cu datorii din graduate school (exceptie fiind medicina). Mai mult toti au luat job-uri de cel putin $65,000 pe an din primul an (masteranzi) si mai mult cei cu doctorat. Deci Dl. Bolos hai sa nu ne dam cu presupusa fara sa cunoastem realitatea, okay?

    • Stefan spune:

      Cei care ataca criteriile de performanta din universitatile de cercetare sunt oameni care, intr-un fel sau altul, sunt cu musca pe caciula. Dl Bolos este un astfel de personaj. Dansul face parte dintr-o familie universitara care include tatal (fost rector), mama (adica nevasta rectorului), fiul (adica dl. Bolos) si nora (adica sotia dlui Bolos). Daca ajungi la universitate pe considerentul ca esti baiatul lui tata si al lui mama si ai un CV foarte foarte subtire, bineinteles ca trebuie sa-ti justifici cumva situatia. In cale de consecinta, in loc sa transpire pt a face ceva semnificativ in cercetare, dansului, la fel ca multor altora de aceeasi teapa, i se pare normal sa respinga criteriile “dusmanoase” importate de la occidentalii carora le plange de mila si le da lectii.

      • Bradut Bolos Bradut Bolos spune:

        @stefan
        Ati citit macar ce am scris eu? Eu am senzatia ca sunteti prea ocupat cu etichetari superficiale.
        1. Incepeti cu “cei care critica…”, si eu nu reusesc sa vad unde am facut referire la criterii. Eu m-am referit la alocarea banilor pentru cercetare distinct de educatie, ca sa existe cercetare, adica sa se poata indeplini criteriile. Cu amaratii de bani pentru pregatirea studentilor nu se poate face cercetare performanta, abia se face o amarata de educatie minimala.
        2. Dvs. sugerati ca am “origini nesanatoase” la “dosarul de cadre”? Eu sugerez ca abordarea de “infierator” la “organizatia de partid” va califica pentru un job in Coreea de Nord unde se mai gasesc poate simpatizanti ai epoci staliniste. Daca am crescut cu casa plina de carti trebuia sa ma fac fierar-betonist?

  5. Bogdan spune:

    Cum strica predarea literaturii romane, care oricum abia e cunoscuta, dupa cum se vede nivelul de scris “cercetarea” si invatamantul romanesc?! – Nicio explicatie! – Banuiesc ca elevii romani vor trebui sa invete sa se exprime si sa scrie din traduceri in romana de Shakespeare si Dumas, nu din Eminescu, Slavici, Rebreanu, ca sunt “vetustI” si “patriotici”, desi numai asa nu i-am vazut infatisati in multe manuale alternative….

    Si inca un cliseu stupid, gratuit de stupid si de publicitar, luat parca din “predicile” stupide ale unui tanar militant secularist si politician verde si orice altceva, absolut penibil : ora de religie inseamna “umplerea” programei cu educatie religioasa!!! Bine ca nu ati zis ca il ingroapa pe Darwin! – La cate droguri, betii, casete pornio, batai, injuraturi etc se consuma prin liceu, evident ca ora aia de religie, care de altfel poate fi refuzata de parinti pe “probleme de constiinta”, “strica” pofta de carte, moralitatea, asiduitatea intelectuala, gandirea libera s.am.d. a elevilor, care, dupa cum stim, sufera de prea multa disciplina si sunt “indoctrinatI” ca in lagarele de concentrare…. Si te mai miri ca au ajuns multi tineri romani sa isi dea copii la tot felul de scoli confesionale create de Biserica ortodoxa, catolica sau diverse biserici protestante! Asta e nivelul profesorului universitar, si inca unul notabil cand discuta despre invatamantul romanesc…Maine o sa se zica ca “Dupa dealuri”, un film bun artistic dar utilizat ideologic in mod stupid, care va fi uitat peste cateva luni si distribuit peste cativa ani la cinemateca, ca fiilm de arhiva, face inutila existenta sau chiar sustine distrugerea unor manastiri ca Voronet, Agapia etc, caci ele sunt o “imagine vestusta” a Romaniei “dogmatice”, “mistice”, “orientale” bla, bla, desi mul mai multi straini au vazut si vor vedea, ramand impresionati, manastirile alea de sute de ani vechime, dar vibrante, decat filmul “Dupa dealuri”…

    Ca sa conchid, asa gandesc, cu cetitudine si francezii despre programa lor literatura si despre Notre-Dame, ori britanicii despre literatura si catedralele lor, ca sa nu mai zic de spaniolii aiai catolici obscurantisti, germanii cu luteranismul lor pietist si Goethe, elvetienii aia fanatici care interzic prin referendum ridicarea de minareturi in tar etc…Oameni care respecta, ca si romanii, dupa cum se vede!…..

  6. Ivi spune:

    Ce mă uimeste este faptul ca aproape intotdeauna cei care zic ”că critică” (cacofonia voită…) nu fac decât o ”bășcălie”, în cel mai bun caz o ”critică bășcălioasă”, și foarte rar o critică adecvată și pertinentă…

    …un singur lucru îl întreb pe autor ce înțelege prin acel ”noi” și mai ales ”noi credem”?!?

    …eu personal nu cunosc pe nimeni care ”să creadă și/sau să se identifice” cu ceea ce spuneți domnule AB prin ”noi credem” …așa că dacă vă criticați (bășcălios sau nu) propria ”falsă mitologie” nu aveți decât să o faceți, însă scutiți-ne de uniformizatorul ”noi credem” și spuneți simplu ”eu cred”…

  7. DanielT spune:

    Un articol excelent, bine formulat, argumentat şi pertinent aşa cum ne-aţi obişnuit.

    Zilele trecute întâmplător citisem despre un olimpic internaţional în informatică din oraşul natal, (dincolo de faptul că am avut contact direct cu mentorul său pedagogic mă întrebam cum se reuşeşte totuşi să se producă performanţă–concluzia personală subiectivă e datorită efortului părinţilor şi a unor profesori…nu a sistemului ). Bucuros că măcar la nivel de imagine e o ştire pozitivă printre atâtea ştiri negative, am urmărit modul de recompensare a activităţii acelui tânăr. Modul cum societatea îşi răsplăteşte valoarea.

    Prima fază , în şcoala proprie, evenimentul a fost folosit am impresia mai degrabă în a promova opera profesoarei de română (dicţionar compilaţie) cadoul oferit de instituţia respectivă complet inutil în calea aleasă de respectivul(un dicţionar de română..e o formă de erudiţie dar nu văd legătura cu IT-ul). Primăria a reparat greşeala oferind un premiu material de 10 000 de lei care probabil îi va permite acelui copil să achiziţioneze un sistem informatic, licenţe pentre softuri, abonamente sau cărţi în legătură cu domeniul…sau să facă o excursie-deplae în alte medii culturale.

  8. Peter Manu spune:

    Domnul conferentiar Baumgartner afirma, fara sa prezinte o dovada, ca “în producţia noastră culturală suntem capabili de performanţă rapidă şi că ne costă mai puţin să ne dotăm constant bibliotecile şi să ne încurajăm substanţial cercetătorii şi artiştii, folosindu-i sec pentru o construcţie a imaginii României mai eficace decât orice alt mijloc al civilizaţiei sau al industriei”.

    Despre ce fel de productie poate fi vorba? Pentru ce e nevoie sa “dotam” biblioteci atata vreme cat tot ce s-a scris important exista deja in format electronic? pentru ce ne-ar interesa “imaginea” Romaniei si nu felul in care traiesc oamenii din Romania? In ce fel “productia culturala” aduce beneficii celor xcare nu au canalizaree in locuinta?

    Pe linia deschisa de Domnii Patapievici si Cartarescu, Domnul Baumgartner vrea sa ne faca sa credem ca progresul Romaniei depinde de oameni ca dansii. Este o viziune in care aroganta este depasita numai de lipsa de empatie si realism.

    Prof. Peter Manu
    Hofstra University
    New York

    • Vali spune:

      Domnule Peter Manu,

      Cu părere de rău vă spun că sunteți alăturea cu drumul. (Dacă nu cumva faceți o perfidă tumbă politică). Unde vedeți domnia voastră fermenți de vanitate și autosuficiență în textul lui Baumgarten? În convingerea articulată și de bun-simț că e nevoie de o recuperare lucidă și respectuoasă a elitelor? În pledoaria pentru reintroducerea paradigmei humanitas în viața școlii românești? În pariul curajos pe achiziția de carte (cine poate citi masiv Platon, Dante, Goethe sau Dostoievski în format electronic?) și pe folosul umanioarelor?

      De fapt, nu idei ciufuliți domnia voastră aici, ci oameni. Problema nu e reforma mediului academic sau regândirea matură a unor priorități în spațiul culturii. Duhul românesc, educația, lumina, valorile se chircesc din cauza unui taraf de orgolii: Patapievici, Cărtărescu, “boierii mințiiˮ, Baumgarten, Papahagi, “intelectualii lui Băsescuˮ. Ăștia ne duc de nas, ne manipulează, ne strică tinerimea, profită lacom și clămpăne vetust (dar insidios). Bravo, domnule profesor Manu! The guilty parties were finally identified…

      • R.A.Muresan spune:

        De acord. Si eu sustin ca ICR-ul a fost cea mai performanta institutie publica de la noi. Cred ca modelul ar trebui reluat, daca se poate pe fundatii noi, private. As contribui financiar la sustinerea unui asemenea proiect.

      • Peter Manu spune:

        In loc de “duhul romanesc” invocat de de domnulcare sde ascunde i spatele pseudonimului Vali, as prefera sa vorbim despre un dus romanesc, cu apa fierbinte, zilnic, pentru toti. Ar face mult mai mult bine “imaginii’ Romaniei (si sanatatii publice, si stimei fata de sine) decat orice contributie la exegeza lui Platon or Dostoievski.

        • Vali spune:

          Nu mă ascund nicăieri, domnule Manu. În nici un caz sub calota vreunui nume inventat. (Vă indispun pseudonimele? Dar sub genul ăsta de iscălitură s-au scris, de-a lungul vremii, opere onorabile. Gândiți-vă la un Lewis Carroll, la un Twain sau la George Eliot.) Vali nu e o ștampilă de împrumut, ci varianta domestică a prenumelui meu: așa mă strigau bunicii, așa mă știau anturajele copilăriei, așa îmi spun, în continuare, părinții, amicii, femeia de lângă mine. Vali îmi e, prin urmare, mai aproape și mai confortabil decât lemnoasa identitate de buletin. În sfârșit, nu cred că răzlețele mele comentarii acuză spectaculos, spurcă sau calomniază, nu cred că am depășit vreodată granițele tradiționale ale pamfletului. Dacă ar fi să scriu, aici sau oriunde altundeva, lucruri grave, să deconspir spioni, nereguli contabile sau adultere, aș folosi, evident, detalii personale de tipul celor din cartea de telefoane. Pentru a putea fi urecheat juridic, în caz că bat câmpii…

    • catperson spune:

      D-le prof. Manu,

      Adesea am fost in dezacord cu ce scrieti pe acest forum, insa de aceasta data chiar ca e prea de tot…
      Adica dvs. vedeti cei 2 versanti importanti intr-o natiune, cultura si traiul material, ca excluzandu-se?! Adica daca o natie nu-si cultiva elitele si-si dispretuieste potentialul cultural atunci sigur ii va merge mai bine, material?! Si invers, daca tot ce tine de cultura va fi investit si pretuit, atunci o galopanta saracire materiala o va cotropi?! Sunteti universitar: aveti exemple?
      Si cum de nu va jenati sa sugerati ca ar cam trebui ales: canalizare sau biblioteci…
      Daca universitarii nu accepta ca acesti 2 itemi nu se exclud si ca nu e “SAU” ci e mortis sa fie “SI”, atunci chiar cred ca nu mai e nicio speranta in tara asta…Daca universitarii aleg canalizarea si nu bibliotecile, nimic nu mai e de zis…
      Decat, poate, ca cei pe care dvs. ii plangeti ca n-au nici canalizare (si suntem destui carora sa ne pese de ei, credeti-ma!), nu vor avea in veci nici acces la biblioteca electronica pe care o preaslaviti (ca s-o “infierati” pe cea veche).
      Ce pacat ca, desi la un ocean distanta de noi, tot n-ati scapat de varii influente si tot simtiti ca trebuie sa fiti de partea / impotriva cuiva…

      • Grammaticus spune:

        Chiar, mi-e greu sa-nteleg ce-l mai mina in lupta pe acest domn bine situat departe de tara indelung nenorocita. Mi-e …

  9. CetateanulRoman spune:

    Gasesc in articol idei ce rimeaza cu ale mele cit si unele care ma fac sa ma intreb care e rostul lor. Poate am nevoie de mai multe elemente ca sa inteleg! De asemenea ma pun pe ginduri comentariile facute! Unele par a fi simpla “rica universitara”. Poate ar trebui sa spunem ca in primul rind scoala ar trrebui sa produca specialisti de calitate. Buni arhitecti, ingineri, medici, avocati, etc. Pregatiti in asa fel incit sa fie competitivi cu cei “de afara” si nu sa devina cei mai culti dintre ingineri sau cei mai tehnici literati! Nu e diferenta mare intre elevii nostri de liceu si cei de afara. Afara pedepsele sint administrate mai riguros. Atit. Nici in facultati diferentele nu sint atit de importante. Diferentele apar din momentul in care incepi sa construiesti o cariera si daca ai de mentor un profesor roman putin conectat la mediul de cercetare/productie de afara ai sanse mici. E timpul sa renuntam la “sociatatea pretioaselor” si sa facem mai temeinic ceea ce trebuie. Cultura de tip enciclopedic este desueta in momentul in care cantitatea de informatii se dubleaza cu o rata ametitoare. Si oricine are o tableta si acces la internet poate deveni …erudit… E adevarat ca e greu sa traiesti numai cu piine, dar fara ea e practic imposibil!
    Legat de orele de religie trebuie sa observ ca tocmai generatiile atit de blamate pentru rele apucaturi sint benefiaciarele principale ale indoctrinarii religioase. Obscurantismul indus la virste fragede cu siguranta tulbura si debusoleaza. E greu sa decelezi in clasele primare unde poti afla care sint regulile de convietuire la ora de educatie civica sau l acea de religie?
    E adevarata Biologia sau geneza? Si cum regatul domnului incepe acolo unde se opresc cunostintele noastre……
    Nu cred in cercetarea de dragul cercetarii, doar asa ca sa cheltuim un grant. Cercetarea are un final cu aplicabilitate. Trebuie investit si in cercetarea din domenii “neproductive”, ne ajuta sa ne consolidam societatea cit si pozitia noastra in corul international. Vorbim de invatamint si evaluam intotdeauna profesorii, stabilim ce ar trebui sa faca; practic intelegem invatamintul ca fiind locul de munca al sindicalistilor din invatamint. Ar trebui pus accentul pe performanta ce trebuie sa o obtina absolventii. TOTI absolventi. Pe moment metoda de educare/pregatire pare inspirata din celebrul “Mergi sau crapa” al Legiunii Straine. Cei ce nu reusesc sint singurii vinovati de asta! Sistemului nu i se poate reprosa nimic! Cind el e vinovatca nu poate obtine maximum din fiecare copil care incepe clasa intii. Si pe linga faptul ca nu se pricepe mai e si corupt; si corupe.

  10. R.A.Muresan spune:

    Cunosc oameni speriati pina la nevroza de perspectiva revenirii cercetarii in universitate. Asta pe de-o parte. Pe de alta insa, cunosc si persoane care au trait toata viata din cercetare, dar pentru care noul nu ar fi putut proveni decit din domeniul paranormal. S-ar parea ca intr-adevar, despartirea artificiala a universitatii de cercetare le-a debilitat pe ambele.
    Mie-mi suna bine ideea ca “universitatea este spatiul cercetarii in sensul cauzei finale”. Stiu cumva ca asta ar fi putut sa fie normalitatea demersului universitar, dar pentru spatiul universitar romanesc e ca si cind ideea ar fi noua. De asemenea, imi pare interesanta ideea ca “universitatea trebuie sa isi ordoneze prioritatile numai in functie de scopul ei ultim: identificarea celor mai buni tineri exersati in cautarea adevarului”. Cu atit mai mult cu cit demersul se poate constitui cu usurinta intr-un program.

    Spuneti:
    “Stim ca teologia hraneste imaginarul stiintific si ca Nicolaus Copernic vine dintr-un mediu universitar care a rascolit inovator mai intai intreaga traditie umanista a epocii sale. Aceasta nu inseamna a supune conceptul umanistelor unui rol de furnizor de modele, ci inseamna a da un credit absolut cercetarii umaniste, intelegand ca aparenta ei de gratuitate este rezerva progresului spontan al unei intregi comunitati.”

    E de admis ca cercetarea umanista sta la leaganul oricarui demers de cercetare. Teologia si filosofia hranesc insa nu doar imaginarul stiintific dar si pe cel ideologic. Experienta ne-a aratat ca manipularea neadecvata a ideologiilor in diversele demersuri politice poate degenera rapid si monstruos: nu stiu daca trasatura de gratuitate a cercetarii umaniste ar putea fi o prejudecata, dar am vazut ca o ideologie poate fi aproape la fel de devastatoare ca si o arma de distrugere in masa.
    Manipularile colectiviste s-au manifestat cel mai pregnant chiar in domeniile umaniste si mult mai slab in cele ale stiintei. Stiinta insa lucreaza in mod curent cu ideologii, dar ele se aplica aproape exclusiv ideilor — in stiinta, ideologia aproape ca nu se aplica oamenilor. Stim insa ca marile probleme incep chiar atunci cind ideologia se aplica oamenilor.
    Umanismul si stiinta ar trebui sa fie azi chiar mai apropiate decit in trecut, tocmai pentru a se evita eliberarea necontrolata a ideologiilor inspre teritoriile politice. Va fi mereu tentant pentru unii sa ia in calcul energiile sociale declansate de ideologii, dar ideologiile au un mare potential social exploziv, fiind mai degraba surse importante de instabilitate. Utilizarea ideologiilor necesita documentare si informare, mai ales ca inca nici azi nu se cunosc prea bine modurile in care functioneaza social o ideologie, ideologiile ar trebui sa fie pentru uzul intelectualilor, si sa se aplice mai ales in contextul unor idei. Marile ideologii sint anume gindite pentru a disloca traditii sau prejudecati, sau pentru a acumula energii motivationale, pentru a provoca dezbateri, pentru a incerca demersuri noi, dar care pot in unele cazuri degenera. Ideologiile tin asadar de domeniul experientelor imaginare iar aplicarea sau impunerea lor in cadrul unor grupuri largite de oameni e totuna cu a face experimente sociale. Stim acum despre experimentele sociale de amploare ca au provocat printre cele mai mari tragedii din istorie.
    Cred ca dialogul strins dintre umanism si stiinta ar putea sa lamureasca, printre altele, inclusiv conceptul de ideologie, care s-a dovedit atit de problematic pentru modernitate.

    “Intre aceste extreme, nu cred ca s-a vorbit suficient despre cat de eficienta este o actiune energica a statului roman in directia unilaterala a ultimului termen extrem.”

    Desi corect, punctul acesta de vedere imi pare idealist, cel putin la fel de idealist ca acela in care asteptam de ani buni ca parlamentarii nostri sa se autocenzureze prin consolidarea unor legi si institutii anticoruptie eficace.

  11. frank g. schmidt spune:

    stimabile domn baumgarten,

    fara sa fi aprofundat prea mult problema aici in austria, stiu ca universitatile de pe aici primesc tot felul de contracte de cercetare atat din partea unor companii cat si din partea statului respectiv a organizatiilor publice (öffentliche dienste). poate ca ar fi o modalitate de a ameliora problema, mai ales ca in mai toate cazurile cred ca este vorba de aplicatii destul de strans legate de practica.

    doua sunt insa lucrurile care ma intriga intr-o oarecare masura si anume:

    1. facand abstractie de ratacirile ideatice ale unui anumit domn in legatura cu caloriferul, mi se pare ca luati subiectul mult prea in deradere refuzand sa acceptati faptul ca respectivul calorifer este totusi un act de cultura. desigur nu obiectul in sine, dar tocmai utilitatea lui practica. si aici desigur ca nu ma refer la caldura pe care o radiaza iarna ci la posibilitatile sale de a influenta expresia arhitecturala si astfel crearea si utilizarea spatiului.

    2. nu sunt foarte sigur daca viziunea dumneavoastra in ansamblul ei nu merge catre un gen de societate indiana – dansii au in multe domenii rezultate remarcabile, cu surprindere s-ar putea sa constatati ca sunt foarte bine plasati in clasamentul de purchasing power parity si in mod surprinzator (sau nu) la acelasi nivel de saracie ca romania (conf. cia factbook 30% din populatie sub nivelul saraciei – indicat pe mapa mondiala cu culoarea galbena). desigur, pe fondul unui complet diferit background cultural mai sunt si de cel putin 50 de ori mai multi ca noi.

    eu traiesc in continuare cu parerea, care daca imi este corect contraargumentata sunt oricand dispus sa mi-o schimb, ca lipsa unei pregatiri si unei viziuni adecvate pentru educatia preuniversitara va afecta substantial, prin lipsa calitatii, rezultatele universitare. varfurile absolute despre care faceti vorbire vor razbi in cele mai multe cazuri, este adevarat, cu precadere intr-un mediu academic extern.

  12. landsome spune:

    Citez: “Teza pe care o argumentez este: episodul caloriferului vine din trei prejudecăţi comune unui număr foarte mare de colegi, chiar şi multora dintre cei care s-au amuzat pe seama lui. Merită să folosim aceste episoade (care ne fac pe toţi să roşim) pentru a înţelege răul cât mai universal cu putinţă.”

    RAUL? RAUL … UNIVERSAL? Cu alte cuvinte, am ajuns sa gandim orice tema de politica publica in termenii de “rau universal”!?!?

  13. Grammaticus spune:

    In scoala postliceala unde ma aflu eu si care poarta numele pompo-gaunos de “Universitate” e plin de analfabeti si analfabete – profesori!- care nu citesc o carte, nu stiu engleza decit cit stie orice precupet (dar au luat atestatul de limba pe cai oculte), au IQ de batracian si, in plus, primesc granturi CNCSIS pentru cercetare pe internet… In aceasta scoala postliceala o studenta mi-a spus, cu ochii plini de o ura care mi-a risipit brutal umorul (putea deveni violenta!) “ne trimiteti la biblioteca sa ne pedepsiti”!
    Cita vreme Romania va plati furtul de 15% in plus la salariu pentru DOFTORATELE unor astfel de oameni, nu o sa existe nici o cercetare! Vreunui nenorocit de taran care munceste pina moare, greu, ii da cineva 15% pentru dofotorat, din banii publici?
    Mi-e sila pur si simplu sa mai aud de cercetare! Numai cind te uiti la jalnicele creaturi care cica fac “cercetare”. The Planet of the Apes!
    Majoritatea covirsitoare a facultatilor de la noi sint niste postliceale nenorocite. De ce nenorocite? Ca macar scoala de brancardieri si asistente medicale mai pune la mina amaritilor o bratara de aur pe cind facultatile produc ratati plini de amar.

  14. asda spune:

    Care este diferenta dintre cercetare si predare? Cel putin in cazul celei de-a doua trebuie sa poti explica simplu, astfel incat sa inteleaga si studentii. Autorul articolului nu prea reuseste acest lucru, adica sa se exprime clar si mai putin alambicat. Prea mult contact cu cercetarea, in dauna contactului cu predarea strica. Deci, cum e cu cercetarea si predarea?

  15. 1.Cred ca economia nationala (total) decazuta,”modeleaza” (profund) negativ tot ceeace se afla intr-o “societate economica”, de la degradarea invatamintului si respectului pentru studiu si pina la universitatea (particulara) ca afacere “economica”.
    2.Intr-o lume economica lipsita de intreprinderi si locuri de munca – unde unica competitie este prin relatia politica sau de familie, fie suma platita pentru angajare – scoala si studiul si-au pierdut valoarea de “avantaj (personal) comparativ”,pe piata sociala si a muncii! Valoarea scolii este irecuperabila,fara o reconstructie economca nationala,care sa faca din cultura personala si profesionala, criteriul suprem de promovare profesionala si evaluare sociala.
    3.Unitatea dintre “unversitar si cercetator”,existenta doar in spatiul universitar, este dincolo de orice discutie,unica generatoare de invatamint si cercetare stiintifica performanta.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Alexander Baumgarten


Alexander Baumgarten

Conferentiar universitar doctor, Catedra de Istoria Filosofiei Antice si Medievale Universitatea "Babes-Bolyai", Cluj. A publicat 6 volume de studii şi exegeză a filosofiei medie... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

Că incompetența și corupția sînt legate, merg mînă în mînă, stau la aceeași masă, etc., ...

de: vintila mihailescu

la "Corupție sau incompetență?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)