Home » Cultura »Interviu » Citesti:

VIDEO Interviu cu Andrei Cornea. Despre mesianism, convertiti si relativitatea credintei

contributors iulie 7, 2015 Cultura, Interviu
2 comentarii 4,664 Vizualizari

„Uimitoarea istorie a lui Sabbatai Mesia” este un roman provocator – o poveste cu adevarat de necrezut, despre unul dintre cele mai stranii personaje ce au exista vreodata. Sabbatai Tevi, eroul povestirii, s-a proclamat Mesia si a declansat o intensa fervoare mesianica in randul evreilor, in jurul anului 1666. A facut fapte inimaginabile pentru un evreu si multi au crezut si au dat marturie ca el era Mesia. Exista pana azi adepti ai lui Sabbatai, numiti dӧnmeh.
Despre aceasta istorie avem destule documente si lucrari care sa o sustina, sa ne incredinteze de realitatea ei neverosimila. Iar Andrei Cornea a cernut tot ceea ce se stie despre Sabbatai, a decupat, din hatisul enorm de teorii si ipoteze, o naratiune clara si a facut un roman captivant.

Intr-o alta perspectiva, este o carte despre mesianismul social si politic ce strabate pana astazi istoria, mesianismul sub forma utopiei si a anomiei, mesianismul ce a patruns in mintea anarhistilor, a declansat idei persistente de razvratire radicala, s-a incarnat in comunism si, poate, inca ne urmareste. Ca un necunoscut, din spate, pe o strada intunecoasa. Cartea se incheie cu o remarca ce ar putea fi citita si cu un ton nelinistitor: “acestea sunt povesti care reincep taman cand crezi ca s-au sfarsit…”

La fel ca toate cartile bune, romanul acesta ingaduie multe paliere de citire, iar autorul nu se sfieste sa le sugereze sau chiar sa le propuna explicit de-a lungul povestirii. Exista de asemenea si mai multe povesti secundare, foarte interesante si putin stiute. De pilda, fascinanta istorie a acelor „convertiti”, adeptii lui Sabbatai Tevi, ce joaca un rol interesant in istoria Tesalonicului pana in secolul XX si inca nu au disparut.

In interviul de mai jos ne-am silit sa dezvaluim cat mai putin din intriga si desfasurarea cartii pentru a nu-i rapi cititorului surpriza si deliciul unei povesti atat de bine spuse.

Cartea despre care vorbim este un roman, care spune o poveste captivanta, pasionanta si bizara – “uimitoare”, cum zice titlul cartii. Este o poveste plina de obscuritati, de contradictii, de lucruri de neinteles, de lucruri iesite din comun; si e totusi o poveste – in mare parte – reala. De ce ati optat pentru aceasta forma de expunere a povestii lui Sabbatai Tevi?

Andrei Cornea: O carte stiintifica despre Sabbatai Tevi n-as fi scris, fiindca s-au scris altele si n-as fi avut ce sa mai adaug cu competentele pe care le am. M-a pasionat insa povestea lui si, initial, m-am gandit ca ar trebui s-o prezint intr-o forma mai simpla, ca sa fac un fel de popularizare, cum se spune, stiinta popularizata. Pe urma, am intrat mai adanc in ea si mi s-a trezit ceea ce nu stiam ca am pana atunci…

Un impuls narativ…

Andrei Cornea: …Un impuls narativ, romanesc, n-am mai facut asa ceva, desi am mai scris un fel de literatura, dar de alt tip. Si am inceput sa construiesc aici o poveste suprapusa, sau, mai degraba, intercalata, interferata cu realitatea, astfel incat, in final, a trebuit sa fac o postfata prin care sa separ nu graul de neghina, cum se spune, ci realitatea de fictiune. Fiindca exista si o doza de fictiune in aceasta carte.

Ati studiat si documente inedite…

Andrei Cornea: Nu documente inedite, nu, dar am citit o gramada de carti.

In carte apare o lada de documente…

Andrei Cornea: A, da! Lada de documente e autentica, ea a fost insa, intre timp, publicata, n-o sa dezvalui acum cui a fost predata si ce s-a intamplat cu ea. Insa lada acestor documente ale populatiei dӧnmeh, adica a evreilor trecuti la Islam si care au trait cateva sute de ani in Tesalonic, a fost adusa in final la Universitatea Ebraica din Ierusalim si dupa aceea ele au fost publicate. Asta e autentic. Cum s-a petrecut toata povestea asta, dialogul respectiv, personajele care au intervenit – asta e contributia mea.

Povestea lui Sabbatai este spusa de doctorul Mehmet Akif, un adept al lui Sabbatai, si interlocutorul lui este un voltairian. Altfel spus…

Andrei Cornea: Un grec…

Un grec, dar rationalist. Citim o poveste spusa de cineva din interiorul povestii, parte din poveste, pentru un spirit iluminist rationalist, lucid. Asa ca sunt cautate in carte si explicatii moderne, psihanalitice, sociologice, de teorie politica. Ati vrut sa realizati o fixare conventionala a povestii?

Andrei Cornea: Asa a pornit cartea, am mai depasit uneori aceasta problema, desi problema a ramas in nucleu. E vorba de chestiunea credintei, care e, de altminteri, o problema pusa chiar din primul capitol, in dialogul dintre doctorul Mehmet Akif si Spyros, grecul voltairian, prietenul lui. Ideea mea este ca credinta e un fapt irational, nu exista credinta adevarata sau falsa; exista credinta mai puternica sau mai slaba, eventual, sau mai dominanta, sau mai putin dominanta. Toate credintele sunt adevarate pentru cei care cred in ele si sunt false pentru cei care nu cred in ele. Asta e punctul de la care am plecat. Deci, lucrurile neverosimile sau greu de inteles care se petrec in istoria religiilor, in general, si in aceasta istorie a unui Mesia din secolul al XVII-lea pot fi considerate adevarate sau false in functie de perspectiva in care ne plasam. E valabil si pentru toate celelalte, inclusiv pentru alti Mesia, inclusiv pentru Iisus Christos, pentru Mahomed, pentru cine vreti. Din cauza asta am avut nevoie de un personaj care sa sustina aceasta teza, personaj cu care partial ma identific, si am avut nevoie si de un personaj care s-o conteste, iar acesta este voltairianul, care sustine ca exista credinte mai adevarate si credinte mai putin adevarate si ca ele trebuie privite totusi si din perspectiva ratiunii. Dupa asta, lucrurile s-au mai departat, s-au atins si alte subiecte, alte puncte, fiindca personajele au tendinta de a se dezvolta, de a se autonomiza putin, dincolo de ceea ce le-a impus de la inceput Autorul.

Asta inseamna ca relativizati credintele?

Andrei Cornea: Exact asta inseamna. In masura in care sunt credinte, ele sunt valabile, au valoare de adevar pentru grupul care crede in ele, altminteri nu. Si in mare masura, contribuie, eventual, si la bunastarea grupului respectiv, ii fac pe oameni sa se simta mai puternici, sa-si infranga adversarii, sa-si infranga teama.

Iar Sabbatai Tevi este un fel de reprezentant al acestei relativizari? El se converteste la Islam, fiind un Mesia autoproclamat iudeu.

Andrei Cornea: Cine va citi va vedea ca nu e numai autoproclamat, el capata sustinere si este recunoscut. La un moment dat, are loc convertirea in conditiile pe care le arat sau le sugerez. Aici ar trebui sa spun ca am si fantazat un pic, am adaugat de la mine o multime de lucruri, legate mai ales de raporturile cu autoritatile otomane si cu intentiile lor reale. M-am servit, ce-i drept, de faptul ca se stiu destul de putine lucruri despre pozitia lor autentica. S-au pastrat foarte multe documente despre Sabbatai Tevi, fie din partea evreilor, favorabili sau ostili lui Sabbatai Tevi, fie din partea unor autori crestini, vizitatori, ambasadori care treceau prin Imperiul Otoman si relatau. In schimb, s-au pastrat foarte putine documente din partea turcilor, din partea otomanilor, fie pentru ca n-au vrut, fie pentru ca n-au existat, fie pentru ca au disparut.

Este ciudat cat de bine a fost tratat de turci…

Andrei Cornea: Da, tocmai asta este, a fost foarte bine tratat si trebuie spus ca, in general, otomanii reprimau cu severitate orice miscari sociale care pareau sa tulbure linistea publica; or, el a fost bine tratat. Aici, sigur, am intervenit si eu, iar ceea ce s-a intamplat a fost ca el, Sabbatai, a ramas un Mesia pentru grupuri mai mari sau mai mici, pe fata sau mai ascunse, chiar si dupa convertire. Convertirea a devenit un act fundamental al religiei lor, care s-a ascuns, a plecat de la suprafata, s-a disimulat, a devenit o religie a ascunderii si a ramas asa sute de ani, pana in sec. al XX-lea.

E de-a dreptul uimitor cati adepti ai convertitilor mai exista si astazi…

Andrei Cornea: Nu stiu cati mai sunt chiar astazi…

Sunt tot felul de estimari – de la zeci de mii la peste o suta de mii…

Andrei Cornea: Da, s-ar putea sa mai existe; in orice caz, povestea pe care o relatez eu incepe in 1924 in Tesalonic, cunoscut oras grecesc care atunci apartinea Greciei, dar nu de multa vreme. Si are loc atunci un celebru schimb de populatii, un tragic schimb de populatii, in care populatia musulmana din Grecia si din Tesalonic este deportata in Turcia, iar populatia ortodoxa din Turcia este deportata in Grecia. Un schimb de populatii care face ca pana astazi 98% din populatia celor doua tari sa fie, sa zicem asa, monocroma. Nu mai exista minoritati. Ramane totusi, pe moment, in ’24 –’25, in Tesalonic, o populatie evreiasca destul de considerabila, care va fi si ea nimicita in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial. Practic, toti evreii sunt deportati la Auschwitz. Iar acesti convertiti, acesti dӧnmeh, sunt si ei deportati odata cu ceilalti musulmani trimisi in Turcia si se incearca raspandirea lor in toate zonele. E interesant de spus – apare si in carte, e si un fapt – ca acesti dӧnmeh reusisera sa devina un fel de elita a musulmanilor din Tesalonic, in special din Tesalonic; aveau in randurile lor o multime de oameni de calitate, scriitori, jurnalisti, medici, avocati, ba chiar si barbieri, cei mai buni barbieri din Tesalonic erau convertiti, erau dӧnmeh. Isi pastreaza reputatia, se pare, si dupa ce sunt expediati in Turcia, dar, bineinteles, sunt considerati un fel de evrei ascunsi, un fel de oameni cu dubla infatisare, cu dublu aspect, care nu-si prezinta adevarata lor natura, sunt suspectati si se cauta eliminarea lor. Iar ei raspund prin ascundere, printr-o si mai mare ascundere, prin disimulare si, in general, chiar si printr-un efort, autentic probabil in cazul multora, de a-si uita propriul trecut, de a-l ingropa, de a-l anihila.

Exista si o intamplare mai recenta cu Iacob Frank, care s-a convertit la crestinism…

Andrei Cornea: Iacob Frank – in secolul al XVIII-lea… Amintesc de aceasta poveste spre sfarsitul cartii, aceea e o parte autentica, sa spunem asa, nu e o inventie, insa e un episod destul de negativ. Iacob Frank, un evreu din Polonia, a pretins ca e o reincarnare a lui Sabbatai Tevi; mai intai a trecut la Islam si dupa aceea s-a convertit la crestinism si a format o secta radicala, care practica desfraul. Astazi, unii ar privi lucrurile acestea ca fiind destul de putin grave – casatoriile de grup si schimbarea sotiilor, schimbarea partenerilor. A starnit un mare scandal in Polonia la jumatatea secolului al XVIII-lea; pana la urma a fost arestat, a fost inchis intr-o inchisoare unde a stat vreo 13 ani, dar in conditii bune, tratat bine. S-au folosit de el autoritatile catolice pentru a dezlantui persecutii impotriva evreilor ortodocsi, pana la urma se zice ca ar fi fost otravit. Exista legende ca ar fi supravietuit, ar fi fugit. In general, frankistii, cei care il urmau, au primit titluri nobiliare, s-au casatorit in familii bune, in familii aristocratice din Polonia, din Austria si unii dintre ei au ajuns in inalta aristocratie. Povestesc si mica istorie a unui anume Moise Dobruska, care si-a schimbat de vreo doua-trei ori numele, a devenit un prieten al imparatului Iosif al II-lea, francmason probabil, celebrul imparat iluminist al Imperiului Habsburgic, dupa care a plecat in Franta, s-a facut iacobin, si-a schimbat din nou numele, s-a imbogatit, a dat faliment si pana la urma a fost condamnat la moarte, ghilotinat in timpul Revolutiei Franceze, spunandu-se ca, de fapt, era un trimis secret care voia s-o elibereze pe Maria Antoaneta din inchisoare.

Si despre Atatürk s-a spus ca are o legatura cu dӧnmeh…

Andrei Cornea: Despre Mustafa Kemal Atatürk, marele intemeietor al Republicii Turce, care a nimicit, a desfiintat califatul si l-a depus pe sultan, s-a spus ca prin mama lui descindea dintr-o familie dӧnmeh; lucrul n-a fost confirmat, dar au circulat aceste zvonuri si adversarii lui islamisti bineinteles ca le-au utilizat ca argument impotriva lui. Sigur este ca si-a facut studiile liceale in Tesalonic, el era din Tesalonic, chiar intr-o celebra scoala, infiintata de Semsi Bey, un cunoscut dӧnmeh din acea perioada, un liceu modern, bazat pe principii stiintifice moderne. Este destul de interesant de vazut cum o secta, ma rog, o religie, o secta, aparent atat de mistica si medievala – cum erau acesti oameni care credeau in Mesia Sabbatai -, este, pe de alta parte – in secolul al XIX-lea cel putin, poate chiar de la sfarsitul secolului al XVIII-lea – atat de legata de modernitate, de modernizare intr-o zona cum era Imperiul Otoman, este in fruntea progresului in materie de educatie.

In paralel cu povestea principala despre Sabbatai, se deapana o poveste secundara, cea a fiului lui Spiros Philippidis, care e atras de ideile comuniste, fascinat de promisiunea stalinista. Aceasta povestire secundara vrea sa evidentieze niste trasaturi comune intre cele doua mesianisme.

Andrei Cornea: Evident, iar legatura e credinta. De acolo se si pleaca, e explicit. Credinta care nu poate fi combatuta, atat cat este. Cand este credinta, nu poate fi combatuta de argumente. Celor care cred, credeau in stalinism – si au fost atat de multi in Europa Occidentala! – degeaba le spuneai ca Stalin a comis crime, ca sunt lucruri rele, ca s-au facut atatea lucruri… Inca nu aparuse Stalin in cartea mea, era in ’24 de-abia, murise Lenin, dar oricum, degeaba le spuneai lucrurile astea, ei continuau sa creada cu fervoare. Si toti cei care au trait in lumea aceea povestesc ca pentru ei comunismul era asemenea unei credinte religioase. Sigur, la un moment dat se putea intampla sa si-o piarda, atunci vedeau lumea altfel – si tot ce le aparea mai inainte perfect aparea acum fisurat si viceversa; deci lumea capata o cu totul alta fata, dar ea venea in urma unui fenomen misterios, de parasire a credintei, asa cum credinta venise in urma unei convertiri la fel de misterioase, prea putin legata de argumente rationale. Din pacate! Fiindca daca ratiunea ar domina, poate lumea ar fi mai simpla.

Amintiti si de un cabalist mistic evreu, Abulafia. Mesianismul lui era interior…

Andrei Cornea: Da si nu… Dar si el credea ca trebuie sa se apropie Mesia; si fapt este ca Abulafia, in Evul Mediu, pleaca sa gaseasca sau incearca sa gaseasca, isi propune sa se duca sa gaseasca locul unde se afla raul miraculos, Sambatyon sau Apa Sambetei, daca vrem sa traducem, si care separa taramul nostru de locul unde traiesc cele zece triburi pierdute. Motivul asta apare tot timpul in cartea mea, este un motiv important. La cele zece triburi pierdute, unde pana la urma se duce si Sabbatai aparent, se duce si personajul nostru, deci e locul in care te indrepti pentru a-ti completa vocatia si a te intalni cu divinul, a te intalni cu zeii tai.

Cred ca e vorba si de o transgresiune a mesianismului inspre social, politic …?

Andrei Cornea: Nu stiu sa va spun. Da, este adevarat ca mesianismul capata o noua fata, asta ne spun istoricii, mai ales dupa expulzarea evreilor din Spania in 1492 si-n deceniile care urmeaza. Insa interesant – si spun asta vrand ca orice cititor sa o retina – este un moment de mesianism si de milenarism, nu numai in comunitatile evreiesti din jurul Mediteranei, ci si in foarte multe dintre cele crestine, inclusiv la catolici, in Spania…

Sau in Anglia, legat direct de Sabbatai.

Andrei Cornea: Tatal lui era englez – s-a si speculat la un moment dat pe tema asta, in Olanda, in Germania, in multe parti… In mediile protestante, si chiar si-n medii catolice, exista in acea perioada a modernitatii timpurii, secolele XV-XVII, o asteptare… Multi asteptau sfarsitul lumii, vazut nu atat ca simpla catastrofa, cum se vede astazi, ci ca implinirea unei sperante, ca momentul prezis in Biblie, in Apocalipsa, cand omul se va concilia cu Dumnezeu. Si amuzant sau interesant, din perspectiva noastra, este ca mari savanti sau mari ganditori aflati la originile modernitatii – de la Newton pana la Comenius, Samuel Hartlib si multi altii – incep sa faca speculatii asupra Apocalipsului, sa calculeze, sa-si puna competentele lor de matematicieni, de astronomi, de filosofi, de cercetatori ai Scripturilor, de critici ai traditiei biblice in slujba acestui ideal, de a calcula venirea lui Mesia, sau a doua venire a lui Mesia, depinde. Apoi apare ideea – unii spun ca e exagerata, altii sustin ca e corecta, aici savantii inca discuta – ca ar exista o noua Kabala nascuta in Palestina, la Safed, in nordul Palestinei. La un celebru cabalist, Isaac Luria, care intr-un cerc de discipoli imagineaza o noua Kabala, o noua forma, o interpretare noua a Kabalei, in care exista un element mesianic si un element activ, apare ideea ca kabalistii si oamenii intelepti pot grabi prin actiunea lor concreta prin rugaciuni, printr-o tehnica anume, pot grabi venirea lui Mesia. Nu e suficient numai sa asteptam, trebuie sa ne pregatim, sa facem ceva.

Iar Sabbatai amplifica curentul acesta…

Andrei Cornea: Da, amplifica curentul, il duce pana la limite, ba chiar dincolo. E aici o tema care, recunosc, m-a preocupat si in alta carte, in Povesti apocrife* – o carte de mici parabole, pe care am publicat-o mai demult. Este vorba despre problema raului si chestiunea creativitatii raului – sentimentul meu este ca raul, raul ca rau, are de multe ori un rol creator, producand binele sau, in orice caz, ducand istoria mai departe. Dorind sa eliminam raul, cadem in aplatizare. Sigur, e greu de spus unde te poti opri. Oricum, Sabbatai e un caz in care utilizarea raului ca transgresiune a legii – incalcarea in mod deliberat, in unele puncte, a legii, puncte teologice, dar si puncte morale – trebuie sa duca la grabirea binelui, binele trebuie sa vina mai curand. Un fel de dialectica, cobori – ca sa urci muntele, trebuie sa cobori intai valea. E o teorie periculoasa, pe care au preluat-o intr-o anumita masura, la un moment dat, ideologiile radicale din sec. al XIX-lea – anarhistii, radicalii rusi si, in mare masura, bolsevicii.

Asa se incheie cartea: “povesti care incep exact cand crezi ca s-au sfarsit”. Este mesianismul o poveste care ar putea reincepe?

Andrei Cornea: Da, sigur, se poate interpreta si asa, fraza finala poate fi interpretata din mai multe puncte de vedere, dar si asa se poate. De altfel, vedem in lumea noastra destule miscari mesianice, personalitati care-si revendica un rol de salvatori nationali sau salvatori ai unei comunitati mai mari sau mai mici. Sigur ca ne putem teme de astfel de miscari si, in general, ar trebui sa fim prudenti si rationali, dar iata ca sunt moment cand nu mai putem face acest lucru. Am vazut ca secolul al XX-lea a fost plin de astfel de miscari – nu numai comunismul, fascismele, la noi miscarea legionara. Acum auzim povestile despre Islamul radical, care si asta e o poveste de acest tip, dar poate ca exista si miscari mai benigne, mai putin dispuse sa rastoarne chiar toata lumea, insa problema credintei ramane. E greu de luptat cu ea atunci cand exista si adesea nu avem de facut altceva decat sa dam din umeri.

Ar trebui sa prezentam si coperta cartii. Este o lucrare a lui Chagall…

Andrei Cornea: Pentru mine, simbolizeaza o chestiune foarte prezenta in aceasta carte sub diverse forme – chestiunea identitatii, cel putin a dedublarii, daca nu mai mult. Oameni care au mai multe nume, care au mai multe religii, care nu se pot decide asupra uneia sau alteia sau care sunt obligati sa treaca de la una la alta, care-si pierd numele pentru a gasi un altul – trecerea asta din tot felul de vieti in alte vieti, nici pe cele vechi nu le poti abandona complet, dar nici cu cele noi nu te poti identifica complet. E o drama pe care au trait-o la modul foarte general asa-numitii marani, evreii care s-au convertit in Spania sub presiunea Inchizitiei, dar care nu au abandonat complet unele traditii iudaice si au fost urmariti pentru asta. Multi dintre ei au reusit sa plece dand mita – si prin alte modalitati – si s-au refugiat in tari mai tolerante, cum era si Imperiul Otoman la acea vreme, in Olanda, sau chiar in Italia, unde au revenit la iudaism, la credinta stramosilor, de data asta pastrand anumite elemente catolice undeva in mentalitate, in felul de-a fi si nereusind niciodata sa fie in ordine.

Si-au asumat asta?

Andrei Cornea: Si-au asumat asta intr-un anume fel, unii dintre ei, cel putin, in momentul in care a aparut Sabbatai Tevi, care le-a spus: “E bine, asta nu e un rau, e bine sa ai mai multe identitati, sa tii si de religia cutare, si de religia cutare, pentru ca toate religiile acestea nu sunt decat fragmente ale unei religii unice, pe care oamenii au avut-o la inceput si pe care au pierdut-o, s-a spart in felurite bucati care acum se razboiesc intre ele. Voi sunteti mai buni decat ceilalti.” Cu asta i-a atras. (a consemnat Lucian Popescu)

* “Povesti impertinente si apocrife”, Andrei Cornea – Bucuresti, Humanitas, 2009

ANDREI CORNEA s-a născut în 1952. Licenţă în istoria şi teoria artei la Academia de Arte Frumoase (1976). Licenţă în filologie clasică la Universitatea din Bucureşti (1980). Doctorat în filologie clasică la Universitatea din Bucureşti (1994). Muzeograf la Muzeul Naţional de Artă (1976–1987). Cercetător la Insti tutul de Istorie a Artei (1987–1990), iar între 1990 şi 2006, la Institutul de Studii Orientale „Sergiu Al-George“. În prezent, profesor la Universitatea din Bucureşti.

Scrieri: De la portulan la vederea turistică (Sport-Turism, 1977); Primitivii picturii româneşti moderne (Meridiane, 1980); Forme artistice şi mentalităţi culturale în epoca romano-bizantină (Meridiane, 1988); Scriere şi oralitate în cultura antică (Cartea Românească, 1988; reed. Humanitas, 2006); Penumbra (Cartea Românească, 1991; reed. Polirom, 1998); Platon. Filozofie şi cenzură (Humanitas, 1995); Maşina de fabricat fantasme (Clavis, 1995); Turnirul khazar (Nemira, 1997; reed. Polirom, 2003); Cuvintelnic fără frontiere (Polirom, 2002); De la Şcoala din Atena la Şcoala de la Păltiniş (Humanitas, 2004); Când Socrate nu are dreptate (Humanitas, 2000; trad. fr. Les Presses de l’Université Laval, Canada); Noul, o veche poveste (Humanitas, 2008); Poveşti impertinente şi apocrife (Humanitas, 2009), O istorie a nefiinţei în filozofia greacă (Humanitas, 2010).
Traduceri: Platon (RepublicaPhilebosTheaitetos), Aristotel (MetafizicaDespre generare şi nimicire), Plotin (Opere I-III).

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre: , , ,



Currently there are "2 comments" on this Article:

  1. George Gafencu spune:

    Vreau sa multumesc Contributors pentru publicarea interviului respectiv.

    Citindu-l, am simtit neuroni in miscare pe care nu stiam ca ii am. Reflecta o gandire profunda.

    Interviul respectiv mi-a adus aminte de cate schisme a avut si biserica crestina. Unele au fost mari, cum a fost la 1054 cand s-au despartit catolicismul si ortodoxia. Au mai fost cateva mai mici, cand curente protestante s-au separat de biserica catolica. Au mai fost si unele si mai mici, cand curentele neo-protestante s-au separat de cele protestante.

    Au mai fost si unele care s-au pierdut in negura timpurilor, fiind clasificate ca erezii: arienii, iconoclastii, bogulii si altii care ei care nici macar nu mai sunt pomeniti pe undeva.

    Mie mi-a placut o expresie care explica toate luptele care s-au purtat pe motive religioase pe forumurile astea. Credinta e absoluta pentru cei care o au, si falsa pentru restul. E singurul lucru care poate fi spus cu certitudine.

    Sunt curios ce ar spune Isus vazand ca biserica lui este sparta in bucati si bucatele, fiecare bucata pretinzandu-se ca biserica adevarata si urand pe celelalte ca fiind credinte false.

    • Carstea spune:

      Chiar daca sunteti curios, n-o sa va spuna. Nu are consilieri, lucreaza singur. In Scripturi, este amintit undeva, ca in sanul bisercii o sa apara partide, pentru ca sa fie alesi cei mai buni.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)