Home » Cultura »Interviu »Media / Tech »Societate/Life » Citesti:

VIDEO Interviu. Teodor Baconschi despre esecul intelectualului in politica, noile perceptii sociale intermediate de tehnologie si ce inseamna libertatea in crestinism

contributors aprilie 2, 2015 Cultura, Interviu, Media / Tech, Societate/Life
12 comentarii 3,191 Vizualizari

Cartea lui Teodor Baconschi, “Facebook – Fabrica de narcisism”, ar fi putut avea ca subtitlu reflectiile unui crestin-democrat asupra felului cum ne schimba viata noile tehnologii si asupra lumii recente. Fiind bazata pe experiente directe, cartea ar putea fi considerata si un jurnal de idei. Textele ce o alcatuiesc sunt foarte incitante, la orice pas cititorul va fi surprins de digresiunile neasteptate si corelatiile indraznete ce se alatura subiectului declarat al volumului, Facebook-ul. In plan secund insa, cartea este o meditatie despre valori, democratie, umanism, traditie crestina. Prin urmare, a fost un bun prilej pentru o discutie mai ampla.

Idei principale:

-         Pe Facebook vedem omul nou, in forta lui statistica. Acest om al ceausimului tarziu, al comunismului tarziu, e o victima, poti sa-l privesti cu simpatia pe care o acorzi unui cobai social. El este in acelasi timp un actor care – pana la urma – franeaza reasezarea valorilor sau procesul de urbanizare a civilizatiei romanesti.

-         N-avem anticorpi la mitologia anticrestina din secolul al XIX-lea. De exemplu, Inchizitia apare dupa Evul Mediu. Exista perceptii incorecte, falsificate de aceste polemici din secolul al XIX-lea si mostenite ca atare, necritic.

-         Democratia postbelica, asociata cu proiectul Uniunii Europene, a fost generata politic gratie unor ganditori crestin-democrati, care doreau sa ingroape efectele totalitarismului nazist sau (dupa 89) comunist, recurgand la acest filon personalist al teologiei crestine.

-         Misticii, marii teologi, parintii Bisericii au fost de partea de partea libertatii, a spiritului, si nu a literei care ucide: au respins dogmatismul obtuz, perspectiva legalista, care bate omul la cap cu reguli moarte, fara sa-l ajute sa se implineasca personal in libertate, in comuniune cu ceilalti si in creatie.

-         Mitul acesta al intelectualului care sta in turnul de fildes, e boier, se uita de foarte sus la parterul asta de capete plesuve de romani anonimi care muncesc si platesc taxe, trebuie sa dispara. Pentru ca e o continuare directa a comunismului, adica a urii fata de elite, pe care comunismul a sadit-o in noi toti.

-         Intelectualii publici care s-au implicat in politica partizana au fost evacuati fara niciun drept de apel. Practic, rejectati de sistem,  li s-a dat in cap din toate partile in acelasi timp. S-a folosit inclusiv angelismul unei anumite opinii publice, asteptarea ca omul sa fie perfect.

Citind cartea, m-am gandit ca titlul Facebook – fabrica de narcisism este un pic nedrept. Cartea nu este atat despre o retea de socializare, cat despre stilul de viata pe care-l impune acum tehnologia si comunicarea digitala. Pornind de la acestea, este o meditatie despre varii aspecte – valorile crestinismului, criza Occidentului, aparitia unor noi conformisme, modificari de comportament si consum, noi moravuri, noi caractere, noi rutine etc. Este despre felul cum internalizam noile tehnologii, mai bine sau mai prost, desigur. Daca n-ar fi existat Facebook, credeti ca lumea de azi ar fi fost altfel?

Facebook este un element in scenariul unei revolutii  tehnologice. Reteaua de socializare vine odata cu acest val de noi tehnologii care a modificat geografia sociala – tot ce tine de psihologia interactiunii umane, de raportul individ-alteritate, de  gramatica profesionala. Deja suntem in interiorul acestei tehnosfere innoite, care pretinde reflectie filozofica, adica sistematizare, gestiunea riscului, distantare, astfel incat sa pricepem ce ni se intampla, sa facem asta la timp, ca sa putem, eventual, modela din mers aceasta mutatie, orientand-o spre binele comun. Adica sa extragem din impactul noilor tehnologii cat mai mult capital social, intelectual, cat mai multa pozitivitate. Pentru ca exista si o parte intunecata a acestei realitati hi-tech, m-am ocupat de ea in cartea mea, am cautat sa fac inventarul derapajelor posibile si, ca intotdeauna in fata noilor tehnologii, chestiunea dozajului sau a intentiei se dovedeste fundamentala.

De pilda, aveti cateva pagini in care descrieti ceea ce numiti omul nou, parvenitul, semibarbarul, arivistul semiurbanizat, cu care toti ne-am intalnit pe Facebook in mod direct. Ce a facut Facebook pentru acest om nou? L-a legitimat? I-a potentat aparitia in public?

Da, omul nou era o fictiune sociologica post-comunista. Radeam de o fantoma, spuneam ca nu stim daca acest om nou s-a nascut, a murit, va invia. Acum il vedem insa in forta lui statistica. Pe Facebook, intr-adevar, aceasta forma noua de socializare confera vizibilitate gratuita oricui, inclusiv acestui tip uman cumva nedefinit, intre sat si oras, care a fost fabricat in laboratorul comunismului. Care este mai degraba autist, daca-l intrebi ce se intampla in jurul Romaniei nu stie, isi cunoaste prost trecutul pentru ca a digerat ce a preluat in scoala comunista. Adica o caricatura national-comunista, care urma sa fie desavarsita prin domnia lui Ceausescu. Acest om al ceausimului tarziu, al comunismului tarziu, e o victima, poti sa-l privesti cu simpatia pe care o acorzi unui cobai social, dar este si un actor care – pana la urma – franeaza reasezarea valorilor sau procesul de urbanizare a civilizatiei romanesti. De fapt, nu prea exista civilizatie rurala, civilizatia e legata de civitas, n-ai cum s-o scoti dintre zidurile cetatii, ale orasului. Retardul istoric pe care-l acuzam in fel si chip de 25 de ani este si rezultatul acestei urbanizari ratate sub comunism.

Cum functioneaza “omul nou” pe Facebook, modifica perceptii sociale?

Da, ganditi-va ca Facebook – prin faptul ca stimuleaza narcisismul, egocentrismul, ideea ca esti buricul pamantului, ca tu contezi, ca tu ai dreptate, ca restul sunt, cel mult, publicul tau, care trebuie sa te aplaude – perpetueaza un scenariu dictatorial. Pana la urma, fiecare e un mic Ceausescu pe Facebook, chiar daca ascunde acest lucru. Mai degraba intolerant cu diferenta de opinie. Selectia prietenilor pe lista se face pe baza unor afinitati, care pana la urma dizolva diversitatea ideatica intr-un fel de pasta comuna. Nu poti sa ai in lista de prieteni fani ai Antenei 3 daca ai tinut cu Traian Basescu, sa zicem. Asemenea clivaje se reproduc, se simplifica intr-un tablou in alb si negru. Si asta incurajeaza mitocania, abordarea de sus, respingerea dialogului. E adevarat ca exista si o parte buna a acestui autodenunt narcisic. Omul nou se crede ce nu e, dar el e la randul sau vazut de ceilalti si la un moment dat va fi pus la punct. De pilda, faptul ca nu se exprima corect gramatical e sanctionat, ridiculizat, deci apare si un efect de ajustare reciproca, asta ajuta cumva ca societatea sa-si stabileasca un autoportret de grup, colectiv, care ar putea sa fie precis, mai detaliat.

Comunicarea pe Facebook indeamna la conformism, la prudenta, la folosirea  excesiva a ghilimelelor. Ne e teama sa asumam afirmatii, sa nu sarim peste gardul simtului comun?

Din observatie directa, da. Sunt doua aspecte: unii sunt mult mai curajosi pe Facebook decat in viata reala. Atrag atentia prin zgomote, prin exces verbal, pozitionari violente, prin vehementa tonului. Altii nu-si asuma de fapt ce spun acolo, pentru ca isi construiesc un profil fals si atunci discuti cu o fantoma, cu o poza care, de fapt, e o masca. Si sunt unii care, pe un profil real, au batraneasca prudenta a supravietuitorului, atat de specifica noua. Acestia sunt gata sa fie de acord cu oricine, caută in permanenta compromisul…

In general vorbind, nu vi se pare ca parca folosim tot mai mult ghilimelele, punem tot mai des in ghilimele tot felul de idei, de concepte, ni le asumam mai putin decat inainte?

Asta e, cred, un reflex a ceea ce numeam iarmarocul virtual. Participantii la dezbaterile de pe Facebook au sfarsit prin a-si da seama ca ele nu au un efect nemijlocit asupra realitatii: sunt cumva gratuite si jucause, asa incat trebuie luate cu o doza de umor si distanta. Foarte putini se mai iau suta la suta in serios in momentul in care fac un “statement” si mai ales previn ironia cu care va fi primit ceea ce spun ei printr-o atitudine mai degraba satirica, ironica, sarcastica.

Una dintre afirmatiile care mi-au atras atentia era ca va numarati printre aceia care cred ca secularizarea e rodul crestinismului definit ca religie a iesirii din religie si, explicati mai departe, libertatea  ocupa centrul metafizic al omului asa cum este definit el in antropologia crestina. Aceasta apropiere libertate-crestinism poate parea cam ciudata pe Facebook, unde majoritatea, si atei, si crestini, leaga, asociaza crestinismul de o anumita ingradire, de o morala negativa sau unii chiar de Inchizitie…

Da, pentru ca noi n-avem anticorpi la mitologia anticrestina din secolul al XIX-lea, aparuta in conditiile ideologiilor care dominau acest secol. Adica scientismul – cultul stiintei,  progresismul – cultul religios al progresului nesfarsit, pozitivismul – ideea ca trebuie sa ai o baza empirica pentru orice afirmatie, o proba de laborator pentru ca un lucru sa poata fi certificat, anticlericalismul, iarasi, de secol XIX. Si chiar in secolul al XIX-lea au aparut si pozitiile contrare. Miscarea romantica si neogoticul reprezinta o reactie la aceste ideologii anticrestine, care au fost distilate in invatamantul comunist si au intrat ca stereotipuri  in mintea omului cu pregatire medie convins, de pilda, ca crestinismul egal inchizitie. Lasa ca in lumea ortodoxa a crestinismului rasaritean nu a existat vreodata Inchizitie, nici macar Evul Mediu nu a cunoscut  Inchizitia. Inchizitia apare dupa Evul Mediu. Sunt perceptii incorecte, falsificate de aceste polemici din secolul al XIX-lea si mostenite ca atare, necritic. Cei care cunosc istoria bisericii si a crestinismului, in termeni  juridici, intelectuali, politici, au datoria de a denunta asemenea mistificari.

Ar fi interesant de explicitat mai mult aceasta afirmatie ca secularismul a fost pregatit de religia crestina…

E destul de usor de stabilit o genealogie in acest sens. Antropoloiga crestina se bazeaza pe notiunea de persoana. Acest personalism a insotit teologia crestina,   a codificat drepturile omului, a permis depasirea clivajului stapan-sclav in vechea societate greco-romana. Tot de acolo vine umanizarea normelor juridice la Bizant sau actiunea caritabila a bisericii sub multe forme, pe toate meridianele. Crestinismul a dus la  umanizarea vietii politice si sociale, la respectul persoanei umane, ca prezenta unica si irepetabila, in care se afla sadit chipul lui Dumnezeu. Omul este Imago Dei. Cu alte cuvinte, putem spune ca, printre alte surse intelectuale, incluzand aici dreptul roman si filosofia greaca clasica, democratiile moderne au ca izvor crestinismul. Chiar si democratia postbelica, asociata cu proiectul Uniunii Europene, a fost generata politic gratie unor ganditori crestin-democrati, care doreau sa ingroape efectele totalitarismului nazist sau (dupa 89) comunist, recurgand la acest filon personalist al teologiei crestine. Persoana e definita si prin libertatea ei. Evident ca asta a dus, in scenariul biblic, la caderea omului in pacat, prin denaturarea libertatii cu care e inzestrat. Astfel omul isi tradeaza vocatia originara. Preluand o viziune semnata de Marcel Gauchet, un mare antropolog francez al religiei si un interpret al democratiei tarzii, sunt de parere ca aceasta dialectica a libertatii in crestinismul istoric a dat nastere democratiei moderne si spiritului de maturizare. Din faptul ca individul modern se simte in primul rand autonom, pe picioarele lui, decurge dorinta sa de autogospodarire socio-politica, institutionala. Crestinismul preia din lumea pagana un om considerat in faza copilariei spirituale si, in toata aceasta istorie deja bimilenara, il duce la maturitate.

Insist pe aceasta problema, pentru ca in ultimele saptamani disputa legata de ora de religie a dominat discutiile pe Facebook. Cum aplicam libertatea asta, practic? Am gasit un citat din Steinhardt pe care as vrea sa-l comentati in contextul disputelor despre religie, stiinta, orele de religie E un citat din Jurnalul fericirii, scris in 1970. Spune Steinhardt:

“Preotii care se grabesc sa aprobe cu inflacarate cuvinte de lauda masurile morale luate de unele guverne totalitare – desfiintarea  prostitutiei, interzicerea  avortului, ingreunarea  divortului – au in gand, cred, mai mult literele si drasticitatile, decat spiritul care sta la baza acelor masuri. Caci spiritul nu poate sufla decat acolo unde e libertate si unde virtutea provine din libera alegere. Daca nu s-ar pune teribila problema a isipitei, mai ca s-ar concepe  orasul in a carui  piata centrala, in fata catedralei, s-ar alinia bordelul, carciuma si tripoul, numai ca ar fi goale.”

Da, inca de la Parintii apostolici, asadar, prima generatie de apologeti ai crestinismului, a aparut gandul ca opusul pacatului nu este virtutea, ci libertatea. Ideea ca omul, liber fiind prin statutul sau, trebuie sa ajunga la discernamantul de a alege binele prin propria vointa. Numai ca azi suntem intr-o etica relativista;  omul obisnuit distinge cu greu unde e binele si unde e raul. Ca sa refacem tandemul bine-rau (fara de care viata sociala nu are sens) se cuvine sa revenim la valorile tari. Daca relativizam si binele si raul, suntem intr-un amalgam cenusiu, confuz, nimeni nu mai stie care-i directia, se fac abuzuri, se pot crea confuzii si mai mari; pe de alta parte, lumea e vaccinata dupa totalitarisme si nu mai suporta nimeni autoritatea. Autoritatea sub toate chipurile sale e intr-un proces de dizolvare graduala. O vedem disparand ca gheata in apa calda. Nu mai are forta pe care a avut-o in trecut. E un fel de libertate inteleasa ca anomie, ca abolire a respectului fata de orice lege, iar drepturile omului sunt decuplate de datoriile care ar trebui sa le insoteasca. Si atunci toata lumea revendica drepturi,  dar nu-si asuma datoriile fara de care convietuirea devine dificila si improbabila. Cred ca misticii, marii teologi, parintii Bisericii au fost de partea libertatii, a spiritului, si nu a literei care ucide: au respins dogmatismul obtuz, perspectiva legalista, care bate omul la cap cu reguli moarte, fara sa-l ajute sa se implineasca personal in libertate, in comuniune cu ceilalti si in creatie. Noi trebuie sa ramanem, cred, in aceasta perspectiva, respectand in calitate de crestini aceasta traditie spiritual-intelectuala. Astazi trebuie sa dam raspunsuri neincorsetate. Adversarii crestinismului pretind ca suntem fiinte emancipate, post-crestine, nu mai acceptam ierarhii, nu mai acceptam medieri institutionale, fiecare e liber sa creada ce vrea. Asta e Vulgata secularismului. Cred ca trebuie sa repunem pe masa toate marile teme – libertate, traditie, raportul dintre litera si spirit – ca sa evitam o alienare totala fata de propria vocatie.

Care credeti ca va fi soarta Bisericii Ortodoxe Romane in contextul ortodoxismului, in care Biserica Rusa devine din ce in ce mai mult promotoarea slavismului…

Nici pana la ocuparea Crimeei de catre Putin Bisericile ortodoxe nu prea isi vorbeau…  Pentru ca autocefalia, faptul ca ele sunt in granitele unui stat national suveran, le face sa fie destul de inchise in ele insele. Exista un fel de dialog, dar nu o comuniune ortodoxa veritabila. In ultimii 25 de ani, in libertate, dupa comunism, au aparut conflicte jurisdictionale intre diferitele Biserici ortodoxe.  La ora actuala, relatiile dintre natiunile ortodoxe nu sunt cele mai bune. Deci nu as lega Putiniada de dificultatile BOR. E artificiala conexiunea.

S-ar putea ca BOR sa se simta incomodata. Exista si organizatii ortodoxe, mai mult sau mai putin apropiate de BOR, care propaga tot felul de idei apartinand istoricismului.

E o nevroza a subdezvoltarii istorice care ia si aceasta forma a fundamentalismului,  ca e ortodox, ca e islamic, ca e catolic, nu mai conteaza.  Oameni speriati de viitor se refugiaza intr-un trecut mitizat sumar, il iau in posesie. Cred ca e un deficit de dialog. E multa vorbarie in societatea romaneasca, o trancaneala enorma, un zgomot de fond urias, lipsit de substanta si de reguli de dialog. Nu suntem in stare nici macar sa definim participantii firesti la rezolvarea eventuala a unei dileme sociale, vorbind, de pilda, de orele de religie. Iar  partile adverse, combatantii, daca apar, sunt autisti, lupta pe terenuri  diferite. Ei nu se intalnesc niciodata pe acelasi teren ca sa dezbata, sa confrunte argumente. Vaneaza fiecare pe tarlaua lui, aflata de obicei la foarte mare distanta de a celuilalt si rezulta ceva caraghios; fiecare tabara o tine pe a ei si nu rezulta un dialog imbogatitor, care sa ne ajute pe toti sa transam problema, chiar prin vot daca e nevoie, prin referendum, insa intelegand fondul chestiunii.

Cum apare acum intelectualul pe Facebook? Isi pierde cumva din statut?

Nu, in primul rand ca acesta e un mit comunist: intelectualul boier. Intelectualul in Tarile Romane n-a fost  boier. A fost membru al aristocratiei la inceputurile culturii noastre, dupa care, cand s-a specializat, a aparut o clasa intelectuala. Pe baza accesului la studii in Occident, a unei  mici burghezii, sigur ca a aparut o categorie care a creat Romania moderna. Ii datoram asta, pentru ca nu poti sa faci un stat fara o elita. Si elita aceasta a fost modesta.  A fost laborioasa; a fost in general, marginalizata si chiar brutalizata. Nu vorbim de ce s-a intamplat la canal in anii ‘50. Vorbim de conditia intelectualului mic-burghez in Romania de dupa Marea Unire. Mitul acesta al intelectualului care sta in turnul de fildes, e boier, se uita de foarte sus la parterul asta de capete plesuve de romani anonimi care muncesc si platesc taxe, trebuie sa dispara. Pentru ca e o continuare directa a comunismului, adica a urii fata de elite, pe care comunismul a sadit-o in noi toti. Noi am ajuns la ura de sine maxima urandu-ne elitele si chiar participand, unii dintre noi, la distrugerea lor intre 1947 si 1980. Era aproape terminata in ‘80, nu mai aveai ce sa decimezi. Intelectualul pe Facebook este romanul de pe Facebook, cu studii superioare, care intelege, are umor, diseca realitatea, are referinte, un cadru mai larg de intelegere a oricarui fenomen si devine lider de opinie in mod normal. Pentru ca oamenii isi dau seama, pot face comparatii tocmai gratie acestei democratii virtuale. Pe Facebook e foarte greu sa pastrezi distanta sociala, ideea e ca toata lumea coexista acolo simultan.

Ce parere aveti despre intelectualii in politica in anii din urma? De prin 2012 a existat un val de intelectuali care au intrat in politica, a existat si o asteptare destul de mare din partea unei categorii de public…

Intelectualii publici care s-au implicat in politica partizana au fost evacuati fara niciun drept de apel. Practic, rejectati de sistem,  li s-a dat in cap din toate partile in acelasi timp. S-a folosit inclusiv angelismul unei anumite opinii publice, asteptarea ca omul sa fie perfect. Se vede foarte clar ca mana asta de oameni  – scoliti, europeni, complecsi – care au facut pasul in politica erau mai pregatiti pentru a desena o cale de dezvoltare pentru Romania, impreuna cu resursa umana calificata din tara. Cu toate acestea, au fost judecati fiecare pentru cate o chestie punctuala care ii despartea de sfintenie si cu o masura de mii de ori mai exigenta decat cea aplicata acelora pe care romanii ii voteaza si continua sa-i voteze, desi sunt convinsi ca vor fi inca o data victimele unei cleptocratii incompetente.

De ce a reactionat asa sistemul?

Sistemul e setat pentru oameni de paie – previzibili, santajabili, usor de citit, de descifrat, care nu pun nimanui nicio problema. Acesti oameni sunt, in general, promovati. Sigur ca a fost si va mai fi nevoie de intelectuali-floare la butoniera; sunt convins ca, in doze mici, vor mai fi curtate pentru diverse roluri-rolisoare politice unele figuri intelectuale asezate, temeinice. Daca cutare e un om extrem de cultivat, inteligent, a vazut lumea, e respectat si daca persoana asta face pasul catre partidul X sau Y automat ii transfera o zestre importanta de credibilitate. Problema cu intelectualii e ca nici nu prea se ajuta intre ei, nu prea au spirit de echipa; sunt destul de individualisti, au un ego urias si vor leadership, asta e problema. Daca ar fi acceptat pozitii decorative de plan secund cred ca toata lumea ar fi fost fericita.

Si dvs. acum in ce pozitie va aflati?

Exact in asta, de plan secund. Am facut o dubla tentativa – de doua ori nefericita – de a ma instala in politica; n-am reusit sa intru nici in parlamentul national, nici in cel european. N-are sens sa dau vina pe cineva, probabil ca eu sunt de vina. Ca sa nu se traga concluzia inexacta ca-mi place acest tratament prost, m-am retras fara resentimente din competitia politica.  Repet, nu am timp sa stabilesc acum liste de vinovati. In 2012, cand am candidat la Iasi, pentru ca acolo m-a trimis partidul din care faceam parte, am luat aproape 10.000 de voturi, dar n-a fost suficient, a lipsit ceva. Ce-a fost a fost, am inchis capitolul, am grad de ambasador, am o cariera diplomatica de 15 ani in spate, am publicat a 13-a carte…

Ati renuntat la politica…

La cea militanta, da. Eu raman un om de dreapta, asta e viziunea mea cand vine vorba de politica sau de vot. O dreapta crestin-democrata. Asta a fost optiunea mea inca de la mijlocul anilor ‘90. E adevarat, crestin-democratia n-a capatat la noi nicio intruchipare semnificativa. Eu continui sa fiu loial, crezand in doctrina aceasta, dar fara sa fiu prizonierul ei. Vom vedea ce va fi dupa aceasta purgatie la care asistam, daca va ramane loc si pentru aceia cu doctorate la Sorbona, ca sa citez pe cineva.

V-as mai intreba cum vedeti nevoia de educatie umanista in societatea de azi? Cititorii vor gasi in aceasta carte cateva idei interesante pe aceasta tema.

Cartea mea e si o pledoarie pentru educatia umanistica, pentru ca marele cod biblic al civilizatiei euro-americane e accesibil prin cultivarea literelor, de la Platon la Heidegger, a culturii inalte, a filosofiei occidentale, a istoriei stilurilor, a umanismului, a Renasterii, a tot ce tine de marea literatura. Nu cred ca un om bun cetatean, subiect democratic, activ profesional poate sa se lipseasca de o cultura umanista solida. Oricat ar evolua stiintele, oricat le-am datora, oricat ne-ar modifica viata in bine sau in rau, suntem datori sa pastram echilibrul intre cunostintele tehnico-stiintifice pozitive si frecventarea competenta a acestui patrimoniu universal.

Prin asta intelegeti si o readucere in prim-plan a valorilor, a unui tip de umanism care s-a pierdut?

Categoric, e nevoie de un cult al valorilor autentice din Pantheonul umanitatii. Corectitudinea politica a cam facut praf canonul occidental, adica suma autorilor importanti, fara de care nu te poti considera un om educat. Acel canon a functionat pana acum 20-30 de ani. Este destructurat pe ideea ca insusi cultul valorilor umanismului crestin euro-american este o sursa de discriminare a altor culturi si ca artistul anonim din Congo este omologul lui Mozart. Noi, ca europeni, fara sa dispretuim alte culturi, fara sa acceptam vreo unda de rasism sau de xenofobie, trebuie sa ne pretuim cultura, matricea civilizationala si sa revenim, cand ne educam copiii si cand formam noile generatii, la marea cultura europeana din care ne tragem gandirea, sensibilitatea si, pana la urma, viitorul comun. (A consemnat Lucian Popescu)

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre: , , ,



Currently there are "12 comments" on this Article:

  1. Diana spune:

    Da, mitul intelectualului boier, fiţos şi cu bani e invenţie şi e o manifestare a urii induse de comunism. Nu aşa a fost în România. Intelectualii nu erau înstăriţi, dar cei mai mulţi aveau un trai decent, îşi asumau onorabil responsabilităţile, erau respectaţi şi de foarte multe ori iubiţi. De aceea au fost atât de urâţi de comunişti. De aceea au avut nevoie de multă violenţă, propagandă, timp şi energie ca să îi distrugă, şi tot nu au reuşit ce au voit.
    Din păcate, intelectualii de azi nu au redus nici un pic distanţa impusă de comunişti între ei şi oamenii de pe stradă. Sunt incapabili de a dialoga cu omul simplu, nu ştiu care sunt întrebările şi lipsurile lui. Mai ales ignoră şi dispreţuiesc calităţile lui. Nu cred că există în lume intelectuali mai infatuaţi ca cei români. Nu sunt capabili de gratitudine faţă de nimeni şi nimic, nu le pare rău de nimic, nu îşi cer scuze niciodată, nu recunosc că au fost în eroare. Poziţia lor e simplă: poporul e prost, ei au drepate, sunt veşnic neînţeleşi şi nu le rămâne decât să se plângă de tot ce există.

    • Mircea Lutic spune:

      Asta se intampla pentru ca intelectul nu se suprapune cu iubirea de oameni.
      In cultura indiana (descrisa de ex. de Yogananda in “Autobiografia unui yogin”) iubirea de oameni e mult mai prezenta (chiar la oamenii de rand) si atat intelectualitatea cat si diversele culte mistice sunt elite care se suprapun peste asta.

  2. victor L spune:

    - “Intelectualii publici care s-au implicat in politica partizana au fost evacuati fara niciun drept de apel. Practic, rejectati de sistem, li s-a dat in cap din toate partile in acelasi timp. S-a folosit inclusiv angelismul unei anumite opinii publice, asteptarea ca omul sa fie perfect.”
    Admiratorul multor intelectuali, dar si privitorul scenei politice romanesti, am o parere, usor-usure, diferita.
    - nu au fost rejectati, ci nu s-au adaptat, neintelegind unde au intrat;
    - tocmai pentru ca intrind in politica cereau (si pretindeau) ca politica sa fie “fara pata si prihana”; au venit pe cai albi, ca Feti Frumosi
    - nu li s-a dat in cap, ci unii dintre ei nu au inteles ca au intrat intr-o competitie (asa cum este mediul politic romanesc), si asteptau sa li se dea functii. Au crezut (sincer? ma indoiesc) ca politica se face fara bani, numai din idealism. Iar in Romania (nu ma intereseaza daca si in alta parte) politica se face cu multi bani (si murdari, uneori).
    - “angelismul unei anumite opinii publice” se baza pe tiradele cu care au intrat in politica.
    “Intelectualii publici care s-au implicat in politica partizana”cred ca nu au facut pasul fara sa cunoasca ce se intinpla in politica partizana, cred ca erau constienti. Prea usor se descurajeaza.
    Interventia mea nu este deloc un atac la adresa intelectualilor, vorba cuiva, m-ar bate Dumnezeu! ci o atentionare: prea multe scuze/explicatii pentru nereusite.
    Si chiar prea multi inocenti versatili.
    Ca Sorin Iliesiu, ca sa nu lungesc lista :P

  3. Carmen Lapadat spune:

    Ei, nu poti… Poti sa ai in lista persoane care au dat like la Antena3, ca nu stai (neaparat) sa discuti despre antena 3 pe FB. Scopul FB poate fi de a nu pierde legatura. Am in lista diferiti oameni pe care i-am cunoscut si pe care inainte de a-i cunoaste nu i-am intrebat de “antene”… nu as fi avut cum inainte, dar nici dupa… Vad ca nici ei nu m-au sters pe mine din lista de pe FB… In privinta narcisimului, intalnesc cateva sute de copii saptamanal, aceiasi in fiecare saptamana, iar in fiecare an altii. Acesti copii folosesc FB. Nu vad o legatura directa intre FB si narcisism. Vad un mod de comunicare, cum erau scrisorile sau e-mailurile. Daca vrei sa comunici si in legatura cu ceea ce simti zilnic, ce ai mai vazut, nu mi se pare narcisism. Inainte puteai sa ignori o alta persoana cu o carte in mana, cu o tigara, pretinzand ca lucrezi cu creionul pe hartie, gasind o “preocupare”. Acum unii poate fac fata stresului sau ii ignora intentionat pe altii citind de pe telefon…

  4. nimrod spune:

    Un nou atac la FB? De ce nu ma mai surprinde? Fiindca, vorba propagandistului, am experienta vietii. Aveam, deci, la un moment dat, niste prieteni: un chirurg, un senator, un artist plastic si un istoric. Care cum avea timp liber (putin, la asa oameni) mai veneau pe la mine. Ma pune dracu’ insa intr-o noapte sa chem politia fiindca un vecin asculta manele la maxim. Rezultatul? M-am ales cu o reclamatie la asociatia de locatari, cum ca la mine e un du-te vino, de speriat, deranjant.
    Mi-am expediat prietenii. Nu mai vine nimeni. Acu’ e liniste, ca doar rachetii, vagaboandele, tainuitorii si distribuitorii de droguri care se perinda non-stop pe la vecinul meu mafiot nu genereaza nici un du-te vino.
    Acuma vad ca si prietenii mei de pe FB stau in gat cuiva si sunt cam de aceeasi factura ca si cei vii, de alta data: un chirurg european celebru, o cantareata de opera adevarata, o miliardara din Filipine, un istoric, o patroana de galerie de arta dintr-o tara baltica… Nici astia nu-i voie? Creez cumva du-te vino pe internet si nu incap unii si altii de mine? Trebuie recomandare? Aprobare? De la Ponta? De la CNA? Mai sa fie… Cine-i Narcis, daca nu e cu banat? Hehe… :) (daca mai era nevoie)

  5. dorin valeriu spune:

    Da, democratia crestina ramane o optiune politica valabila. Dincolo de rasuflatele notiuni stanga/dreapta. Ca nu mai are reprezentare politica e altceva, ramane optiunea inimii !

  6. DragosNicolae spune:

    Observatie. Angelismul nu este revelatie ci exceptie (despre care suveranul decide, Schmitt dixit) si care nu vine niciodata la loc sterp. Prozelitismul facut pentru statul-natiune (cel mai aprig sustinator al libertatilor individuale, in care credem pentru ca asa ni se spune in chip mincinos, crede si nu cerceta – sofism iluminist) in care ne simtim (oare…) in siguranta, ca urmare a unor povesti vechi, este aidoma oricarui prozelitism.
    Va solicit voua, cititorilor, sa ganditi cu propriile capatani.

  7. Pe internet asertiunile filosofarde sint oarecum penibile. Doar n-o sa-i ademeniti la strugurii filosofiei politice pe feisbucisti si hipsteri. Opinia mea e brutal formulata si abrubt croita: esecul intelectualilor in politica se cheama fripturism. Cit ramin in mediul lor aseptico-panseistico-nelucrativ, intelectualii sint salvati de epidemia pentru care nu sint vaccinati; cind plonjeaza printre politicieni, contagiunea e nefasta, endemica.

  8. DanielT spune:

    Știți ce e ironic. Chiar intelectualii care pozează în reformiști sunt retardați față de timpurile actuale și deconectați la dinamica lumii moderne. Dacă îi raportați la cei care sunt formați în țară (izolarea față de curentele de gândire din Occident are încă efecte asupra actualei generații de intelectuali-formatori ) par avangardiști dar dacă sunt raportați la ceea ce reprezintă actuala elită intelectuală din Occident sunt retardați.

    Ăsta e cuvântul, în sens de întârziați deconectați. Așa ca încearcă să adapteze la slănina națională, aromal occidentului și apoi să o vândă în sens de produs inovator. Vorbind în termeni plastici.

    Dacă vor să vadă unde a ajuns lumea civilizată e suficientă răsfoirea e kindle a best-sellers la titluri.
    Personal, oricând prefer un Malcom Gladwell unui MIhail Neamțu sau un Neil De Grasse Tyson unui Baconschi.
    Calibre diferite. Asta e.
    Unii lucrează pe research alții improvizează pe aceleași principii filozofice pe care orice om dintr-o crâșmă e capabil să argumenteze. Gen lumea de azi nu mai e lumea de ieri etc. Normal, evoluează.

    Libertatea lor în creștinism înseamnă un gen de cretinism autoimpus.

    Adică să înghiți o viziune fără acoperire factuală, fără să poți să contești faptele.Să omori curiozitatea cu conformitatea la kilogram . Să accepți fără întrebări ceea ce ți se prezintă ca informație de cele mai multe ori fără valoare adăugată, dar frumos ambalată într-un vocabular grandios.
    Nu e nici o mirare că tot ce au atins oamenii aceștia s-a stins fără a avea un succes.
    I popular. Corupției stângii se contrapune stagnarea în trecut a dreptei.
    Intelectualii români au cea mai mare problemă.
    Cea de actualizare.
    Faptul că Platon, Socrate sunt clasici, nu-l face neapărați actuali în contextul societăților în perpetuă schimbare.

  9. Raluca Burla spune:

    Intelectualii publici, nu toti, sunt afectati de snobism lingvistic, adica folosesc in dialogul cu oamenii care nu sunt de formatie umanista , jargoanele voluntar complexificate până a deveni ininteligibile, ale stiintelor in care si-au dat doctoratul. Incapacitatea de a dialoga cu omul simplu si tendinta permanenta, poate din deformatie profesionala ,de a sanctiona prompt orice individ care nu se ridica la un anumit standard intelectual , devine un handicap in dialogul cu omul de pe strada. Omul de pe strada devine intimidat , timorat si nu mai indrazneste sa -si exprime pasul verbal sau in scris. Apeleaza la alti indivizi publici, care de multe ori sunt niste nulitati. Dar niste nulitati populare, din pacate, care stiu sa manipuleze constiinta colectiva.
    Unii intelectuali publici au o adevarata problema in a -si recunoaste greselile, nu tolereaza pareri contradictorii si uneori pretind privilegii anacronice . Cuvantul lor nu poate fi pus la indoiala, pentru ca deandata ce exprimi alta parere risti sa fii etichetat ca nerecunoscator al superioritatii intelectuale si incapabil de admiratie. Poate ca de aici se trage esecul anumitor intelectuali in viata politica. Le recomand sa mai renunte din cand in cand la a se victimiza ca genii neintelese si sa mai studieze noile curente intelectuale occidentale.
    Din fericire avem o reprezentare , slaba e adevarat, in PE a inelectualilor de elita, dar exista, ma refer la Cristian Preda si Traian Ungureanu.
    In ceea ce priveste noua carte scrisa de Teodor Baconschi, pot sa afirm ca am citit-o cu rabdare si efort pana la capat, spun efort, pentru ca e plina pana la refuz de jargon academic. In al doilea rand, titlul e nepotrivit, deoarece este prea putin vorba despre facebook si mai mult despre ceea ce a spus si Lucian Popescu,
    adica reflectiile unui crestin-democrat asupra felului cum ne schimba viata noile tehnologii , o meditatie despre valori, traditie crestina, umanism. De fapt, titlul ar fi trebuit folosit ca subtitlu. Inca un mic tertip folosit de editori, pentru a atrage privirile cumparatorilor, ar fi desenul copertii , care sugereaza stilizat tehnici de Kama Sutra in fata unui lap-top. Este destul de surprinzatoare frivolitatea copertii in antiteza cu continutul extrem de “ortodox”. Cartea va avea succes printre utilizatorii de facebook cu studii universitare de filologie -istorie , antropologie. Digresiunile sunt multe si bine documentate.
    Nu are sanse de a deveni un best-seller, dar nu din cauza ca este cartea cu nr 13 a domnului Baconschi, ci tocmai datorita lipsei de accesibilitate pentru cititorul cu nivel cultural mediu spre bun.
    Astept cartea cu numarul 14 .

  10. Ghita Bizonu' spune:

    Intelectualul roman este defazat cultural fata de zona in care traieste.
    Intelectualul roman viseaza la Platon si cetatea condusa de filozofi .. uitand ca Platon era aristocrat deci militar (si profesorul sau Socrate era wsi veteran daca nu si erou de razboi) si de abia pe urma “filozof”. acest “idela” al “cetatii” conduse de “filozofi” este o rperentare a unei societati bipartite : o elita “intelctuala” ( preoti pastratori ai traditeie sau “intelti” / “invatati” /”mandarini”) care conduc o masa de lucratori (cu arma, cu banul sau cu bratele) . Acesat este modelul ideal al tarilor asiatice bazate pe “despotsim hidraulic” .

    Insa intelectualul roman traieste intr-o alta zona. Zona “ariana” in care societatea “idela” este un tripartita : clerul, clasa militara si poporul adica orantes, pugnantes et laborantes cf reprzentarii medievale – capul, bratele si trupul .. Si in societatile noastre pugnantes de multe ori uzurpa provilegile clerului sau patrund in cler. Pugnantes se aliaza, incuscresc cu cei mai bogati dintre laborantes. De fapt cei care cinduc sunt pugnantes , adica starea a 2a .

    Intelectualul roman destesta starea de pugnantes. Asa ca nu poa sa fie decta defazat fata de societatea in care traieste si deci irelevant.

  11. Mircea Lutic spune:

    Inchizitia a existat in evul mediu.
    Intre 1200 si 1500 a fost o institutie a bisericii catolice.
    Dupa aceea au aparut in Spania si Portugalia inchizitii regale.
    Giordano Bruno a fost ars pe rug in anul 1600 – deci mult inaintea secolului 19.

    http://en.wikipedia.org/wiki/Inquisition



Comenteaza:







Do NOT fill this !

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)