Home » Dezbatere »Economie »Opinie »Politica & Doctrine »Sinteze » Citesti:

4. Cum a resimţit populaţia politicianismul antidemocratic între 1990 şi 2012 ?

Gheorghe Savoiu septembrie 11, 2012 Dezbatere, Economie, Opinie, Politica & Doctrine, Sinteze
9 comentarii 1,006 Vizualizari

Cea de-a patra parte a articolului Un banal necrolog al clasei politice

Datele statistice selectate în continuare constituie argumente ale afirmaţiei conform căreia populaţia a răspuns corect şi prompt la intervalul electoral ciclic, declarând un veritabil deces al clasei politice „osificate economic” şi antidemocratice din România, aşa cum s-a putut vedea la ultimele alegeri şi la referendumul din 2012 …

Alegerile generale din mai 1990 – prezenţa la vot = 85 %

Indicele salariului real (mediu net lunar 1992) (1990 = 100 %) 70,8 %

Indicele PIB-ului real 1992 (1990 = 100 %) 79,4 %

Indicele producţiei industriale reale 1992 (1990 = 100 %) 57,6 %

Indicele preţurilor bunurilor de consum 1992 (1990 = 100 %) 838,7 %

Alegerile generale din septembrie 1992 – prezenţa la vot = 76 %

Indicele salariului real (mediu net lunar 1996) (1992 = 100 %) 102,7 %

Indicele PIB-ului real 1996 (1992 = 100 %) 117,4 %

Indicele producţiei industriale reale 1996 (1992 = 100 %) 120,9 %

Indicele preţurilor 1996 (1992 = 100 %) 1547,8 %

Alegerile generale din noiembrie 1996 – prezenţa la vot = 65 %

Indicele salariului real (mediu net lunar 2000 ) (1996 = 100 %) 81,7 %

Indicele PIB-ului real 2000 (1996 = 100 %) 86,7 %

Indicele producţiei industriale reale 2000 (1996 = 100 %) 65,1 %

Indicele preţurilor 2000 (1996 = 100 %) 861,2 %

Alegerile generale din noiembrie 2004 – prezenţa la vot = 58 %

Indicele salariului real (mediu net lunar 2004) (2000 = 100 %) 131,7 %

Indicele PIB-ului real 2004 (2000 = 100 %) 126,1 %

Indicele producţiei industriale reale 2004(2000 = 100 %) 124,6 %

Indicele preţurilor 2004 (2000= 100 %) 212,6 %

Alegerile generale din noiembrie – decembrie 2008 – prezenţa la vot = 39,20%

Alegerile locale din 2008 – s – au prezentat la urne 49,38% din totalul alegatorilor

Indicele salariului real (mediu net lunar 2008) (2004 = 100 %) 162,9 %

Indicele PIB-ului real 2008 (2004 = 100 %) 128,0 %

Indicele producţiei industriale reale 2008 (2004 = 100 %) 116,3 %

Indicele preţurilor 2008 (2004 = 100 %) 131,3 %

Alegerile generale aşteptate din 2012 – prezenţa la vot = ?%

Indicele salariului real (mediu net lunar 2012) (2008 = 100 %) est. 96,0 %**

Indicele PIB-ului real 2012 (2008 = 100 %) est. 94,7 %

Indicele producţiei industriale reale 2012 (2008 = 100 %) est. 96,1 %

Indicele preţurilor 2012 (2008 = 100 %) est. 122,7 %

** Nota: Indicele conform datelor din Romania în cifre – Breviar statistic 2012 oferă un indice 95,1% pentru trei ani din 2011 (cu bază 2008) iar pentru întreg anul 2012 indicele poate fi estimat la 101% (produsul celor doi fiind 96,0% la finele anului 2012 in prag de alegeri parlamentare).

Recentul referendum, din 2012, a condus la o instabilitate de curs leu / euro de circa 10 -15% tot în defavoarea populaţiei României, şi chiar dacă se va revaloriza leul artificial nimeni nu mai crede că electoratul va mai putea fi impresionat de către clasa noastră politică cu orice altceva în afară poate de nişte minciuni greu de imaginat, când omul obişnuit şi dator în euro va resimţi puterea de cumpărare a noului leu ca fiind chiar mai mică, mai ales în raport cu noile preţuri … Iar dacă prezenţa la vot poate scădea mult mai mult sub chiar sub 40 % în alegerile de la finalul acestui an, acest al doilea semnal consecutiv ar trebui să fie unul al decesului unei clase politice antidemocratice sau chiar acţionând împotriva propriului electorat. Acest lucru a devenit deja o realitate în ultimii ani, clasa noastră politică antidemocratică fiind una decedată, clasa politică a unor strigoi din tehnostructura comunistă, bântuind prin copiii şi nepoţii lor sau prin alte rude spirituale. Nu a existat şi sper să nu mai existe vreodată în istoria României, o asemenea clasă politică, marcată de dorinţa aproape integral realizată, de a beneficia simultan de toate avantajele economiei de piaţă în sectorul privat al economiei naţionale, dar şi de toate beneficiile şi excesele comuniste în proprietatea publică.

Mitul adevăratei economii de piaţă instalate cu avantajele ei de bunăstare este valabil doar pentru clasa politică românească, clasă ce constituie şi formează nodurile din reţeaua de întreprinzători sau antreprenori ai afacerilor din România. Este destul de clar că un număr restrâns de astfel de persoane, respectiv circa un milion, acoperind noile statute ocupaţionale de patroni, asociaţi, întreprinzători pe cont propriu şi familiile tuturor acestor categorii au fost stimulaţi substanţial în noua economie de piaţă românească, iar un alt milion de români se află la limita inimaginabilă a sărăciei… O distribuţie normală a averii într-o societate şi ea normală, s-ar putea spune, dar nu este deloc aşa, ci mai degrabă o Românie puternic asimetrică la stânga (de aici şi izvorul falşilor alegători, mai curând disperaţi decât liberi în votul lor), fără clasă de mijloc, restul de 17-18 milioane apropiindu-se de minimul existenţial european sau supravieţuind în condiţii comparabile cu ajutorul de şomaj sau social în ţările dezvoltate din U.E.

Dar funcţionalitatea oricărei economii de piaţă are la bază un criteriu mult mai important, omis premeditat în tranziţia din România, respectiv „stimulentele contează pentru toţi”, principiu generator al unei clase de mijloc substanţiale în statele europene dezvoltate şi al unei stabilităţi politice, sociale şi economice evidente…

Economia europeană tipică este fie una socială de piaţă (ex: economia germană), fie una de tip nordic. Modelul economiei de piaţă delimitat şi caracterizat de faptul că este dominat de ideea de reunire a pieţei cu armonia socială, iar creşterea economiei are loc simultan cu soluţionarea unor probleme de ordin social, economic şi politic considerate fundamentale. Aspiraţia românească către acest model cu o clasă politică antidemocratică nu este şi nu poate fi o ţintă tangibilă… Chiar dacă obiectivele economice ale Uniunii Europene respectiv cele de creştere economică neinflaţionistă (cu o cerinţă de rată a inflaţiei de maxim 3 % anual), un înalt grad de convergenţă a economiilor constitutive şi o politică unitară a Băncii Centrale de emisiune a euro, par realizabile pentru România, aceasta nu va putea cu actuala clasă politică decât foarte greu şi după foarte mult timp aspira la un veritabil model european, durata unui astfel de demers ar depăşi clar o generaţie. Nimic din bunăstarea promisă de către clasa politică actuală nu se îndeplineşte în România de astăzi, nici cerinţele interne de limitare a preţurilor la bunurile de larg consum, nici revalorizarea leului. În acelaşi timp nu se realizează nici plafonarea deficitelor bugetare şi nici dezvoltarea competitivă a sectorului privat şi toate acestea impun eforturi insuportabile din partea aceleiaşi populaţii a României, aflată în continuare singură în faţa integrării reale, în raport cu clasa ei politică privilegiată şi antidemocratică. Investiţiile străine directe care au adus zeci de miliarde de euro (anticipate ca putând apare eventual în patruzeci de ani , mai ales ca urmare a aderării la U.E.), anterior recesiunii din 2009-2010, şi care reprezentau o soluţie de majorare a eficienţei şi competitivităţii, respectiv randamente cu mult ridicate economic, care valorificau experienţa avansată europeană managerială, nu au putut conduce încă la înlocuirea acestei clase politice româneşti antidemocratice sau la o simplă oprire de la a mai comite erorile sale specifice în economia naţională … Şi cum pentru a recupera decalajele este nevoie de rate de creştere de 3-5 % anual, singura care poate gestiona această convergenţă spre economia competitivă de tip european rămâne tot populaţia acestei ţări, o populaţie a României care mai aşteaptă încă, asemeni unui Mesia, o nouă clasă politică, mai tânără, cu un risc economic redus, formată din personalităţi recunoscute din diverse domenii, atât din interiorul cât şi din exteriorul graniţelor sale, simultan naţională şi proeuropeană.

Decesul tuturor partidelor actuale nereformate şi cangrenate a fost redactat de către populaţia României prin prezenţa ei la vot în 2008 şi va fi probabil semnat la alegerile parlamentare din decembrie 2012. Nici chiar soluţia absurdă a plăţii datoriilor externe din propriile averi ale clasei politice actuale, nu mai poate schimba absolut cu nimic situaţia actuală, dar poate să îmbunătăţească cel mult soarta celor bătrâni, bolnavi, abandonaţi etc. dacă se va dovedi legal că aceste averi reprezintă fraudări şi nimic mai mult …

Achitarea datoriilor va fi suportată oricum de către unii ca mine şi de către copiii şi nepoţii mei şi de către familiile dvs., în calitate de popor, cum ni se va reaminti, probabil cu greaţă, ca unora ce nu ne-am putut compensa cu un minim de efort salariile şi pensiile „uriaşe” primite în aceşti 22 de ani … În acest caz, nouă nu ne mai rămâne decât fie să devenim înţelepţi în raport cu politicienii actuali, rostind firescul „odihnească-se-n pace” şi alegând o nouă clasă politică mai mult sau mai puţin autohtonă (fiind greu de crezut că lupii localnici şi-au schimbat năravul aşa de repede, îmi leg speranţa de lupii cu adevărat tineri ai democraţiei româneşti, dar mai ales de cei şcoliţi în străinătate), fie traducându-l postelectoral după 2013, prin requiescat in pace sau rest in peace să ne orientăm majoritar către românii din afară spaţiului românesc tradiţional, care au trăit, învăţat şi muncit în lumi capitaliste dezvoltate, limpezite de pragmatism şi scăldate în democraţie. Aceşti români, liberi în sufletele lor, mai pot încă să ne ofere o soluţie politică europeană, deprinsă în ultimii 22 de ani prin exerciţiu, să ne arate cum, să ne înveţe în ce fel şi, la final, dacă va fi nevoie, să ne oblige să respectăm legile, regulile şi bunul simţ elementar, pentru a putea convieţui şi supravieţui ca neam, în temeiul aceluiaşi bun simţ pe care unii dintre bunii noştri l-au transmis, prin şapte generaţii de preoţi lui Ilie Lazăr, cel mai demn politician român interbelic, prin trei generaţii de funcţionari lui Mircea Vulcănescu, profesorul creştin de statistică morală ori prin două generaţii de academicieni, adeptului convins al valorilor democraţiei anglo-saxone parlamentare la noi, veşnic liberului Victor Rădulescu Pogoneanu, în dorinţa lor de a ne face mai educaţi, mai sănătoşi, mai cultivaţi, dar şi mai demni, mai creştini şi, în final, mai liberi…

Stimulentele dar şi sancţiunile” sper să conteze pentru toţi la fel, în noua clasă politică atât de mult aşteptată! O simplă notă de deces sau un banal necrolog al actualei clase politice antidemocratice este tot ce a mai rămas de consemnat din punct de vedere istoric la alegerile ce vor veni, indiferent de rezultat …

În concluzie, din punctul meu de vedere: R.I.P.

Bibliografie selectivă

1. Galbraith, J. K. (1990), Teoria sărăciei de masă, Ed. Economică, Bucureşti.

2. Hayek, F.A. (2002), Infatuarea fatală. Erorile socialismului, Ed. ANTET, Bucureşti.

3. Săvoiu, G., (2006), An oscillating macro-management added to unnecessary and conjectural decision – the major causes of a long and costly period of transition to market economy. Proceedings The International Symposium held by the “Constantin Brâncoveanu” University in Pitesti, 26th May 2006.

4. *** Economia românească 12 ani de tranziţie, Ed. INS, Bucureşti, mai 2002.

5. *** România în cifre – iunie 2005, Ed. INS, Bucureşti.

6. *** Colecţia Anuarul statistic al României, Ed. INS, Bucureşti, 1991-2012.

____________________



Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "9 comments" on this Article:

  1. Mircea Paul Vasiliu VASILIU MIRCEA PAUL spune:

    Reiau propriul meu comentariu la un articol despre OLTCHIM.

    NU STIU CE MAI TREBUIE SA SE INTIMPLE (Marţi, 11 septembrie 2012, 21:51)
    pentru ca toti nostalgicii ceausismului sa inteleaga ca DIRECTORII COMUNISTI sint irecuperabili, inutilizabili, incompetenti 100%. Datorita LOR economia ante-1989 ajunsese la pamint, iar acele mult-regretate posturi sigure si salarii mici dar la timp erau pura minciuna. Si minciuna a crapat in Decembrie 1989 insa TOTI proletarii au vrut sa continue in aceeasi maniera, doar cu Ceausila lipsa. De 22 de ani se vede clar ca NU SE POATE, ca fostii directori (actuali manageri) nu se pricep decit la furat iar prostimea tot ii da cu regretele.

    NU SE POATE !

    Sincer sa fiu nu stiu ce ne-ar mai putea spune Galbraith si Hayek care in viata lor nu s-au intilnit nici macar CU UN SINGUR DIRECTOR COMUNIST.

    • Gheorghe Savoiu Gheorghe Săvoiu spune:

      Aveţi desigur o mare parte din adevăr de partea dvs. Atat de mult ironie amară ascunde afirmaţia dvs. finală, şi asta pe bună dreptate, încât am căutat să îmi reamintesc unde anume am citit cât de bine a desluşit Hayek o întâlnire cu un astfel de personaj al puterii comuniste. Am regăsit după multe căutări pasajul care sigur o să vă minuneze prin claritatea portretului autorităţilor unui stat colectivist: …” ei [directorii comunişti, în exemplu nostru – nota imi aparţine cu scuzele de rigoare] vor avea de făcut aceste lucruri [îndatoriri], fie că sunt sau nu de acord cu ele, iar probabilitatea ca oamenii aflaţi la putere să fie indivizi cărora le-ar displace deţinerea şi exercitarea puterii este egală cu probabilitatea ca o persoană cu o fire extrem de blândă să capete slujba de biciuitor – şef pe o plantaţie cu sclavi”. (Friederich Hayek citează fascinat şi cinic din F.H. Knight in capitolul „De ce ajung în frunte cei mai răi”, la pagina 173 a cărţii sale „Drumul către servitute”). Intuiau şi ei se pare destul de bine pielea personajului care se conforma unui set doctrinar fără a cilipi şi amploarea decrepitudinii, nu a mai fost nevoie să se experimenteze în laborator, cum au făcut-o alţii cu noi şi după 1989 timp de 22 de ani…

  2. Dedalus spune:

    Pe termen scurt, analiza ajunge la rezultate asteptate, anume ca populatia nu mai are incredere nici in clasa politica, nici in sistemul democratic al economiei de piata. Drept cauza a acestei situatii este indicata scaderea nivelului de trai ca rezultat al proastei gestionari a economiei de piata.

    Pe termen mediu si lung insa, eu as pune in discutie devalorizarea pilonului central al economiei de piata: initiativa particulara, afacerea.

    Ca rezultat al coruptiei generalizate si sistemice, termenul de “afacere” a devenit sinonim cu “spaga”, “parandarat” si alte asemenea.

    Marii corupti discuta despre spagile lor numindu-le “afaceri”. Detinerea unui post in administratie este sinonim cu “afacere” – altfel de ce “oameniii de afaceri” s-ar mai inghesui sa fie primari sau deputati de exemplu? Ca doar nu pentru leafa de primar….

    Valoarea centrala a economiei de piata romanesti este “banul nemuncit”. Altfel spus, mai mult valoreaza 100 de lei spaga decat 1000 de lei luati pe munca. “Nu vreau sa muncesc! Vreau bani!” pare sa fie strigatul de lupta al societatii romanesti actuale.

  3. Alexandru spune:

    ……….”mai creştini şi, în final, mai liberi”"…de partea se ocupa BOR, intr-un mod habotnic, sectar si intunecat, cu reflexe si mentalitati demne de secolul 11, nu 21.
    In plus…o face pe banii nostri, ai tuturor.
    Din pacate, de la clasa politica la elita intelectuala (asa cum sunt ele) pina la cler si sectorul privat, toti factorii de decizie si toti detinatorii de putere (de toate categoriile) , se preocupa cu succes de a urma un plan care poate fi descris succint : tara te vrea prost, sarac, bolnav, incult, obedient, dependent si sa ii mai si multumesti pt asta.
    Si planul functioneaza extrem de bine, indiferent daca el chiar exista intr-o forma constienta/asumata in anumite cercuri interne sau externe, fie ca e o reactie si o modus vivendi difuz si neinstitutionalizat a unui mix de forte si personaje cleptocratice si criminale.

  4. Vlad A spune:

    :) felicitari pentru articol.
    de la comunismul apocaliptic prin socialismul stiintific la clientelismul economic si capitalismul de stat !
    sistemele oligarhice sint axate pe controlul puterii, sint opuse meritocratiei, sprijininduse pe coruptie si inselaciune. intr un stat asistential se impun democratic.
    poate ca statisticile dvs nu schimba lucrurile, dar pot fi utile celor care vor sa inteleaga ce s a intimplat din 90 incoace.

  5. SilviaM spune:

    Asteptam sa apara un asemenea articol.Documentat, argumentat, la obiect.
    Cu aceste afirmatii insa nu sunt de acord:
    “În acest caz, nouă nu ne mai rămâne decât fie să devenim înţelepţi în raport cu politicienii actuali, rostind firescul „odihnească-se-n pace” şi alegând o nouă clasă politică mai mult sau mai puţin autohtonă (fiind greu de crezut că lupii localnici şi-au schimbat năravul aşa de repede, îmi leg speranţa de lupii cu adevărat tineri ai democraţiei româneşti, dar mai ales de cei şcoliţi în străinătate), fie traducându-l postelectoral după 2013, prin requiescat in pace sau rest in peace să ne orientăm majoritar către românii din afară spaţiului românesc tradiţional, care au trăit, învăţat şi muncit în lumi capitaliste dezvoltate, limpezite de pragmatism şi scăldate în democraţie. Aceşti români, liberi în sufletele lor, mai pot încă să ne ofere o soluţie politică europeană, deprinsă în ultimii 22 de ani prin exerciţiu, să ne arate cum, să ne înveţe în ce fel şi, la final, dacă va fi nevoie, să ne oblige să respectăm legile, regulile şi bunul simţ elementar, pentru a putea convieţui şi supravieţui ca neam….”
    Sa motivez totusi de ce nu consider tinerii nostri scoliti prin strainatate o speranta pentru iesirea din feudalism a Romaniei.
    Ei bine dragii de ei sunt in majoritate fiii, nepotii, rudele de suflet ale celor care au spoliat avutia nationala.Sunt fiii actualilor politicieni, stapani de echipe de fotbal, primari de sector, alti baroni locali.In concluzie aceste “sperante” intr-un viitor stralucit sunt iluzorii.Se mai pot numara si bursieri ai statului, cu speranta mea de data aceasta ca bursele sa fie obtinute fair play, nu ca in anii 90.Acestia oricum nu se mai intorc decat daca Romania e deja “reparata” pentru ca lor li se cuvine ce e mai bun, nu au timp sa faureasca.
    Lupi batrani vs lupi tineri?!
    Cu tot respectul domnule profesor, lupii tineri sunt creatia materiala si mai ales spirituala a celor batrani.Altfel nu ajungeau lupi, ci bieti iepuri infricosati pentru propria supravietuire.

    • Gheorghe Savoiu Gheorghe Săvoiu spune:

      In mare parte cred ca asa este cum spuneti, dar am avut in vedere pe cei cu adevarat scoliti la universitati de prestigiu si nu prin diplome eliberate mai degraba contra unui cost fantastic in fantomatice pseudo universitati si mi se pare firesc (fie si numai in optim paretian 20/80) sa mai acord prezumtia de nevinovatie celor care se nasc din lupi batrani, fie ei si bursieri de tot felul…Pe de alta parte prefer lupul iepurelui fie si numai pentru curajul său…
      Dar aveti dreptate si speranta mea este aproape de nivelul unei erori de 3-5%, la limita acceptării ei în decizia economică… Dar tot aşa cum ştiţi speranţa moare ultima! Eu unul vă mulţumesc că aţi delimitat o temă atât de interesantă referitoare la tinerii care studiază în afară, cine sunt şi ce vor aceştia în raport cu România. Mă gândesc cum ar arăta un chestionar deja într-o astfel de cercetare pe internet…

    • Radu spune:

      De acord.

  6. Ivi spune:

    Mai intai o simpla intrebare – cat este (a fost) efectiv in valoare absoluta “total alegatori”, inclusiv “total alegatori liste permanente”? …pentru ca, daca raportezi la “total alegatori liste permanente”, probabil ca toata “argumentatia statistica” s-ar putea sa nu mai “tina”…
    …se stie ca o “corelatie” nu este o “cauzalitate”, iar intregul demers pare sa se bazeze in mare pe aceasta corelatie, care este in cel mai bun caz discutabila…

    P.S. …astept aceste date pentru a face un comentariu mai larg la intregul articol …in rest (dar nu R.I.P.) sa auzim de bine, si de ce nu? … sa ne vedem cu bine “unii mai fraieri si altii mai intelepti”



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Gheorghe Savoiu


Gheorghe Savoiu

Gheorghe Săvoiu predă statistică şi econometrie la Universitatea din Piteşti. "Doctor f.p. (fără plagiat) în statistică economică (Universul preţurilor şi indicii in... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)