Home » Dezbatere »Politica & Doctrine » Citesti:

Destinul politic între frivolitate, modestie și grandomanie

Mihail Neamtu iunie 21, 2011 Dezbatere, Politica & Doctrine
10 comentarii 3,195 Vizualizari


Veseliei tâmpe și frivolității languroase în care se scaldă spațiul public occidental merită să le opunem puțină sobrietate. Când presa internaţională discută ad nauseam scandaluri amoroase ale unor deputaţi ori senatori americani, e firesc să cauţi în altă parte modéle şi surse de inspiraţie. Filmul HBO despre John Adams – al doilea preşedinte SUA şi prietenul lui Thomas Jefferson – îţi vine în întâmpinare. Descoperi oameni și caractere care, având simțul urgenței și sentimentul importanței timpului trăit, nu s-au lăsat devorați de putere.

Și în România modernă, marii profeți ai renașterii naționale, de la blăjenii greco-catolici ai secolului XIX până la Nicolae Iorga sau Iuliu Maniu în veacul trecut, au deplâns excesul de clovnerie al politicii valahe. Gustul pentru anecdotă, neseriozitatea angajamentelor colective ori pletora de cancanuri scot la iveală chipul unui neam stricat și nevrednic. Care este reacția la această patologie? Cu ce virtuți se îndreaptă ușuratecii?

Mulţi spun că vindecarea neseriozităţii vine prin asumarea „retoricii destinului”. În cazul Americii, tentația e omniprezentă. În 2008, Barack Obama a atins recordul sincerităţii declarând în plină campanie electorală: „noi suntem cei pe care i-am aşteptat” (we are the ones we’ve been waiting for). Descoperim aici varianta progresistă a misionarismului politic: cei dinaintea noastră au existat pentru ca noi să ne facem loc pe scena istoriei. Deşi bine-intenţionată, solemnitatea e viciată de narcisism.

Într-un alt context, marcat de ofensiva sovietică din timpul războiului rece, Ronald Reagan a evocat monstruozitatea tiraniei şi binefacerile libertăţii. Discursul intitulat „A Time for Choosing” (1964) se încheia astfel: „dumneavoastră şi cu mine aveţi o întâlnire cu destinul (You and I have a rendezvous with destiny)”.  Sunt cuvinte mari, imposibil de rostit într-un ambient intoxicat de batjocură, persiflare şi defăimare. Reagan vorbea însă din convingere, cu reverenţa oricărui american faţă de Părinţii fondatori şi Civilizaţia Decalogului.

Pentru o ţară cu dimensiunea Statelor Unite, idealismul este ingredientul necesar al discursului politic (la stânga sau la dreapta). Cum trebuie procedat însă atunci când aspiraţiile unei naţiuni de numai douăzeci de milioane de cetăţeni sunt calibratela scara faptelor mici ale istoriei? Răspunsul e simplu: cu modestie.

Tocmai acest lucru pare să fie ignorat de retorica pompoasă a multor actori din arena politicii autohtone. Un viciu (i.e., purtarea uşuratică) e combătut printr-un păcat (i.e., grandomania). Tipologia abaterilor e vastă şi n-ar putea fi rezumată într-un singur articol. Reţinem doar câteva exemple:

(1). Grandomania fanfaronului. Cum i-ar fi putut lipsi ţărişoarei noastre bărbaţii şi domniţele cu os domnesc şi sânge albastru închipuit, prinţişorii de dată recentă cu vocaţie republicană şi boierii adăstaţi, fără regret sau rușine, pe meleagurile vechii Securităţi? Făcând politică, ei răspund la chemarea străbunilor. Sunt pasionaţi de heraldică și deplâng în secret abolirea titlurilor nobiliare.

(2). Grandomania firilor apocaliptice. Întâlnim aici insul care face politică pentru a stopa o serie de catastrofe imaginare. El este mesagerul de platou TV al tuturor enormităţilor posibile şi imposibile – crainicul plăgilor negre, vocea care anunţă pe acelaşi ton grav-lacrimogen atât scumpirea pâinii, cât şi iminenta instaurare a dictaturii.

(3). Grandomania lunaticilor. Verva spumoasă și statura eventual impozantă se întâlnesc pentru a naște chipul strivitor al neantului. Gâdilate în orgoliu de cohorta jurnaliștilor, aceste voci rămân blocate pe emisie și nu reușesc să spună niciodată nimic.

(4). Grandomania de lux. Debordanta stimă de sine se exprimă de această dată prin fast și splendoare. Plimbat printr-o Capitală plină de noroaie, omul nostru politic poartă costume extravagante, pantofi din piele de leopard, ceasuri scumpe și brățări de aur. Iată un ego sensibil – avatarul mărunt al Regelui Soare, bandajat cu elemente de protocol și etichetă.

(5). Grandomania vanitoasă. Poți etala fudulia şi într-un registru subtil, altfel decât prin strălucirea limuzinei sau frumusețea amantei-trofeu. La rigoare, e suficient să te sufoce sentimentul propriei superiorități intelectuale. Vorbim despre politicianul care ține la titluri, bibliografie, cărți și doctorate. El vrea să-l reprezinte pe nea’ Fănică de la sifonărie întrucât a citit în original dialogurile lui Platon.

Dacă democrația există pentru cetăţeni, atunci empatia şi umilinţa sunt virtuţi indispensabile ale actorului politic. Vizionarismul și sobrietatea unui Reagan erau contracarate prin umor şi apropiere de oamenii („cum poate un președinte să nu fie actor?”; „marxiștii sunt cei care l-au citit pe Marx; anti-marxiștii sunt cei care l-au înțeles”; rănit în spital, după tentativa de asasinat, Preşedintele se adresează medicilor: „sper că sunteți cu toții republicani”). Or, tocmai auto-ironia este exclusă din definiţia grandomaniei; pompozitatea își este sieși suficientă.

Mândria iubește lauda și nu înțelege cum de tocmai Iisus, Cel care şi-a revendicat permanent transcendența, a ajuns să spele picioarele apostolilor? De ce i-a oblojit pe nişte pescari cu tălpile crăpate și fără studii universitare? Grandomanii practică distanța rece faţă de semeni și cultivă replica uşor condescendentă. Îi stânjeneşte critica personală sau aluzia la caracterul failibil al naturii umane. Faptul de-a le fi contemporani ne revine deja ca o imensă favoare. Noi existăm pentru a le sluji în primul rând lor (plătind taxe, impozite, mergînd la vot, făcând voluntariat, emigrînd în străinătate, etc).

Să recapitulăm.

O scurtă privire asupra biografiei unui Adams, Churchill sau Reagan ne învață că politica mare se face prin apartenența la un destin istoric și pornind de la o chemare personală. Molima frivolității se combate din tranșeele unui etos militant, lipsit însă de încrâncenare. Utilizezi armele voinței, dar accepți că poți fi ridicol; ai aplomb, dar te amuzi de gafele proprii; te lași cuprins de entuziasm, dar elimini toxina fanatismului.

Una este să te socoți util, în ordine pragmatică, și cu totul altceva e să te socoți indispensabil, în sensul necesității absolute, sub raport metafizic.

De aici și sfatul lui Nicolae Steinhardt acordat celor umflaţi în pene: „nu te lua atât de mult în serios.” (De te fabula narratur).

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre: , , , ,



Currently there are "10 comments" on this Article:

  1. victor L spune:

    1984 banuiesc, nu 1964.

  2. Iancu Jianul spune:

    Textul este notabil lipsit de sobrietatea unei limbi accesibile chiar daca licenta literara originala e laudabila. In acelasi timp avalansa de epitete,metafore si alte mijloace stilistice vin de-a valma parca subtiaza obiectivele aparente ale articolului.
    Da, cu sigrnata exista o predispoziie balcanica spre superficialitate si aplecare catre calea cea mai usoara. Dar in acelasi timp, societatea americana este o societate cu un atasament antrenat si stimulat cu valori mai mult sau mai putin serioase,istorice,culturale. Deci statul promoveaza constant o anumita tehnologie publica si astfel exista o disponibilitate spre apelare colectiva la care poate reveni oricand.
    In rest fraza lui Obama face mai curnad aluzie la venirea asteptata a Profetului de dupa Mantuitor, intr-un apel subtil la lumea musulmana precum si la mitul continuitatii binelui.
    Cea a lui Reagan cred ca e preluata dintr-un film – ceea ce e explicabil.
    Dar ce e cu trimiterile catre modelul dreptei credinte, dualitatea viciu-pacat ce guverneaza succinta clasificare a speciilor politice prezente pe dulcele meleag crestinat de chiar Andrei?
    Intelege cineva de ce Iisus a spalat picioarele apostolilor? Poate preotii nostri atat de departati de cele ceresti si atat de apropiati si integrati in cele lumesti?
    Crezi ca aceste tipologii sunt accidente sociale sau rezultate oarecum justificate ale unor istorii mai noi sau mai vechi?

  3. Mircea Paul Vasiliu VASILIU MIRCEA PAUL spune:

    Ma autocitez:

    DISC-JOCKEII mizeriei spirituale, care ne asurzesc cu „manele filosofice”, plimbîndu-ne zi de zi, ceas de ceas, printr-un haos aiuristic de idei mici şi strîmbe. În cel mai bun caz semi-adevărate, însă NICIODATĂ realmente importante. Fie despre prezent, fie despre trecut.

    ŞOBOLANII mass-media ronţăie harnic stima de noi înşine pînă la spulberare completă, pînă la confuzie totală. La urma urmelor, ce sîntem noi, românii ? Urmaşii lui Ştefan cel Mare ? Un mare om de stat sau un „sfînt” (?!) cu 4 neveste şi zeci de amante ? Sîntem cei ce l-au suportat pe Ceauşescu 25 de ani fără murmur ? Sau asasinii lui în ziua naşterii Domnului ? Acu’ e criminal, acu’ e patriot. Ce mai poţi înţelege ? Ce mai putem stima ?

    … un popor neputincios, pentru care nu existǎ mîntuire…

    Pompăm din greu broasca naţionalistă, visînd-o taur – dar ea plezneşte subit şi sistematic, lăsînd în urmă doar mormane de palavre (duhnind a înşelătorie).

    Sau auto-înşelătorie ? Poate ne făcea plăcere cînd Ceauşilă-gîngavul dădea mîna cu Mircea cel Bătrîn pe „ruinurile” Tîrgoviştei. Poate veritabilul nostru erou naţional e rudimentarul repetent Bulă, nu sinucigaşul rege Decebal. Putem suporta demascarea? Putem renunţa la duplicitate ? Putem privi în oglindă cu ochi limpezi, fără nici un fel de ochelari ?

  4. sabin spune:

    Imi permit sa va intreb: care este, dupa dumneavoastra, utilitatea reala a textului pe care il publicati? Dincolo de o facila acuza de anti-intelectualism, atat de penibila in fond, va rog sa imi spuneti daca chiar credeti ca a balmaji in continuu platitudini moraliste are vreun fel de rol, chiar si cathartic?
    As vrea sa inteleg cum poate fi recuzat arsenalul de acuze al stangii extreme intelectuale in statu nascendi la noi cand dumneavoastra va indeletniciti incontinuu cu a face arabescuri verbale perfect vide de sens praxeologic. Pentru ca aici nu este vorba doar despre cat de utila ar putea fi diatriba dumneavoastra cat despre cat de utila este realmente/identificabil. Mi-ar placea sa cred, si sper ca macar va puneti aceste probleme si nu lasati unora ca Alina Mungiu Pippidi intreaga “dreptate”.
    In fata vulgaritatii/tampeniei generale ramanem la a produce carti de tipul “minima moralia” sau libelleuri de genul “Apelului catre lichele”? chiar vi se pare ca au fost eficiente? sa fie imposibil sa depasim dilema asta a imposibilitatii de a antrena veritabil societatea?

    • Mihail Neamtu Mihail Neamtu spune:

      Stimate domn,

      Va multumesc pentru observatii. Cred ca dreapta si stinga produc nu doar politici diferite, ci si caractere. Oamenii politici trebuie sa fie in slujba unui ideal mai mare decit ei insisi – acest lucru trebuie repetat pentru ca altfel ne trezim captivi intr-un proiect colectiv care nu e altceva decit un ego-trip.

      Discernamintul moral este o virtute care sprijina decizia politica. Reflexia morala nu e deloc vida de continut practic – orice constructie solida incepe printr-o cernere si discernere a calitatilor individuale. Moralismul excesiv e daunator, insa, si aici va dau perfecta dreptate.

      Apel catre lichele si Minima Moralia ramin niste repere, cred, fara sa suplineasca deloc nevoia de politici publice, actiune concreta, organizare, etc.

      • Sabin spune:

        Va multumesc pentru raspuns. Ar fi multe de spus si discutat despre epistemologia asta care la noi pretinde sa fundamenteze o cunoastere reala prin moralism de gazeta sau jurnal cultural. Cred ca aveti partial dreptate, si mi-ar place sincer sa aveti complet dreptate, dar din pacate rezultatul este contrar. Nu vreau sa insist si sa fiu un Tocqueville-Cassandra a actualitatii intr-un forum, dar cred ca dupa atatia ani de moralism asezonat cu descoperiri legate de colaborationism cu Securitate si decadere completa a nivelului discursului public in vulgar cred ca nivelul salutar al dumneavoastra, al unui Plesu, Liiceanu este complet irelevant. Imi pare sincer rau.
        Cu stima.

        • it_s__not_news spune:

          Salve,

          Am acuzat de atit de multe ori lipsa de ancorare in real a d-lor Neamtu, Aligica, etc ca imi este destul de greu sa le iau apararea, si totusi trebuie sa o fac.
          Articolul d-lui Neamtu nu e pentru actorii politici – desi e declarat astfel, ci pentru ceilalti, noi, in care politicienii se reflecta. Ori, exact asta inseamna “a antrena societatea”.

  5. vival spune:

    Textul este oglinda in care ne vedem propriile chipuri. Daca nu ne place ceeace vedem, este oare vinovata oglinda?

  6. it_s__not_news spune:

    +1, excelent text



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Mihail Neamțu


Mihail Neamtu

Intelectual public și antreprenor român. Între 2012 și 2015, a fost președintele partidului Noua Republică. Doctor al Universității din Londra (2008). Ultima publicație: C... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)