Home » Dezbatere »Societate/Life » Citesti:

Monahie și maraton? Un alt punct de vedere

Marian Chiriac decembrie 5, 2011 Dezbatere, Societate/Life
13 comentarii 764 Vizualizari

Am citit cu interes punctul de vedere al domnului Marius Vasileanu, care în articolul Biserica la breaking news? Despre stareța care a născut doi gemeni făcea o paralelă – după mine surprinzătoare – între vocația monahală și alergarea unui maraton.

După cum e lesne de bănuit, acest articol analiza modul în care presa a tratat cazul acestei nefericite starețe, dar și problemele din interiorul Bisericii Ortodoxe Române.

Sunt de acord, în principiu, cu concluzia de etapă a dlui Vasileanu:  “disfuncţiile şi hei-rupismul din interiorul BOR dau apă la moară hei-rupismului şi lipsei de profesionişti din mass-media românească. Ignoranţa din Biserică şi lichelismul din presă – aceştia sunt cei doi gemeni de care ar trebui să ne ruşinăm“.

Sunt însă în textul dlui Marius Vasileanu cîteva lucruri față de care am –  ca jurnalist și, întîmplător, alergător de maraton – un punct de vedere diferit.

Spune dl Vasileanu că  “cel ce îmbrăţişează şi se lasă îmbrăţişat de viaţa monahală este precum un alergător de cursă lungă, la un maraton“, cursa monahului fiind, totuși, una pe viață. Apoi, deși apreciază că este un efort deosebit, nu pentru toată lumea, la maraton se întîmplă totuși și “peripeții“: alergătorii se mai împiedică, se mai odihnesc, uneori iau o “dușcă de lichid“ interzis, ba chiar abandonează. Și totuși nimeni nu îi blamează pentru asta, ba chiar sunt priviți ca niște eroi, este concluzia sa.

Monahia, ar fi la rîndul său, “precum un maraton care durează o viață“ dar ale cărei reguli subtile sunt cunoscute doar de cei familiari cu acest fenomen, specialiștilor și monahilor înșiși. “De ce atunci o privire atât de aspră şi lipsită de orice înţelegere pentru cei care-şi asumă un maraton de ordin spiritual?“, “Atunci de ce această isterie mediatică cu privire la stareţa care a născut?“, se întreabă dl. Vasileanu.

Deși aparent logică, comparația între maraton și monahie, folosită de dl Vasileanu, mi se pare inadecvată. Întîi de toate, maratonul este o competiție cu tine însăți/însuți. E o cursă pe care o alergi singur, pentru a-și dovedi că poți să îți depășești limitele fizice, că poți să îți găsești noi limite psihice (exclud, aici, pe profesioniști, care fac acest lucru și pentru a-și cîștiga existența).

În schimb, monahia nu cred că e o cursă solitară, ci un sacerdoțiu, o vocație și o obligație liber asumate. Ca monah ești – sau ar trebui să fii – un model pentru alții, să te pui – prin rugăciune și efort sapiențial – în slujba lui Dumnezeu și a oamenilor. E tot o cursă pe termen lung, dar cu altă finalitate, cu alte implicații.

Desigur, și în maraton se pot face greșeli. Poți greși prin faptul că nu ți-ai controlat starea de sănătate, că nu te-ai antrenat suficient, că folosești substanțe interzise etc. Și pentru asta se plătește: te poți accidenta, poți abandona, poți fi eliminat din viața sportivă. Dar e o vină individuală, nimeni altcineva nu este responsabil pentru asta.

Ce se întîmplă însă cînd un monah greșește? Nu sunt eu în măsură să mă pronunț asupra unei asemenea situații. Domnul Marius Vasileanu prezintă însă cîteva din motivele care au dus la apariția nefericitului caz al stareței de la Tăriceni și, printre altele, menționează “lipsa de vocație a nenumăraţi dintre cei care sunt astăzi călugări (inclusiv ierarhi!) și care nu au vocaţie reală pentru o astfel de viaţă“ (viață monahală – n.m.)

La maraton îți trebuie, așadar, doar o bună stare de sănătate, o minimă condiție fizică, un program de antrenament și să cunoști regulile competiției. În monahism, se pare, e vorba întîi de toate de vocație. Maratonul e (aproape) pentru oricine. Monahia e însă doar pentru cei aleși.

În rest, nu pot decît să fiu de acord cu dl. Vasileanu. Cel mai adesea, presa a tratat cazul stareței cu superficialitate, cu lipsă de omenie, căutînd exclusiv senzaționalul.

Dar dacă ai sta să te uiți la presa generalistă, doar la cea care face infotainment și trăiește din scandal, ai vedea că în ultima lună a relatat doar despre moartea a doi alergători în timpul unui maraton desfășurat la Philadelphia. O situație rară, ieșită din comun, dar cu impact emoțional major. Vă rog însă să mă credeți că în acest interval de timp s-au întîmplat multe alte lucruri la cursele de maraton, unele cu adevărat importante.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "13 comments" on this Article:

  1. Nini Abagiu spune:

    Buna ziua,
    totusi sa nu judecam.

    Putem face o paralela cu (scuzati limbajul) “fa ce zice popa, nu ce face popa”.

    Si asa diavolul s-a bucurat ca a smintit o maica, pe deasupra, Stareta!. Daca a fost “lucrat” si un preot, diavolul s-a bucurat inmiit. Hai sa incercam sa nu ii mai dam apa la moara, sa intelegem caderile si sa le gasim un folos in “cresterea” noastra spirituala, nu in cadere.

    Va imbratisez,
    Nini Abagiu.

  2. mumu spune:

    Cred ca monahismul este termenul corect, cautat de dvs aici, nu monahia.
    O femeie poate fi monahie, un barbat poate fi monah si amandoi au ales calea monahismului sau calea monahala.

    • Mihai spune:

      Aveti dreptate, forma corecta pentru Cinul Monal este Monahism, monahia este reprezentanta de sex feminin a cinului, dar toate acestea ce mai conteaza cand este atat de important sa ne dam cu parerea, se merge pe principiul multi vad putini pricep.

  3. Sorin spune:

    Nu va inteleg obiectiile. Calugaria e clar ceva mult mai greu decat maratonul. Ca atare, inevitabil, unii mai si cad… Si nu e nevoie sa-i condamnam noi, asta-i tot.

  4. Vlad Ionescu spune:

    Asa cum spuneam si in comentariul la articolul domnului Vasileanu, problema cu acesta monahie este stict o problema a Bisericii, fiindca faptele ei nu au relevanta decat pentru comunitatea credinciosilor ortodocsi. Cred ca autorul are obligatia de a preciza din ce pozitie face aceste judecati, din launtrul sau din afara Bisericii ortodoxe! Ca sa stim la ce valori ne raportam si ce fel de limbaj folosim cand ii raspundem.

    • Radu D.L. Popescu spune:

      Mai degraba, daca ii raspundem sau nu!

      Ca doar nu poti avea doua raspunsuri la aceeasi intrebare.

  5. Radu D.L. Popescu spune:

    Calugaria este o stare. Nu numai la credinciosi. Se numeste asceza.

    Este o stare benevola, care provine dintr-un anumit curs al vietii sau dintr-o relevatie.

    Nu e o stare impusa. Deci, n-ai cum sa faci asemenea greseli. Cand ai trairi potrivnice, inseamna ca iesi din starea de asceza.

    Calugaria, la noi, a devenit un soi de parazitism social, unde oameni fara nicio chemare stau la adapost de greutatile vietii, fara sa renunte in schimb la placerile oferite de ea.

    Este o caricatura, care se incadreaza perfect in tabloul penibil care este BOR.

    Comparatia cu maratonul ramane valabila doar in sintagma “singuratatea alergatorului de cursa lunga”, dar si la maraton participa doar alergatori care isi doresc cu ardoare asta, in nici un caz oameni care pe parcursul alergarii se opresc sa bea o bere sau sa faca o “partida” mica.

    De aceea, comparatia cu maratonul este penibila!

  6. Radu D.L. Popescu spune:

    Erata: Revelatie, evident.

  7. Marius Vasileanu Marius Vasileanu spune:

    Criticilor grabiti: daca veti avea curiozitatea sa cautati in DEX, inclusiv in cel on-line, termenul “monahie” este folosit corect in titlul articolului de mai sus!… Este o forma veche si folosita ceva mai rar pentru “monahism” sau “calugarie”.

  8. Marius Vasileanu Marius Vasileanu spune:

    Stimate domnule Marian Chiriac,

    Va multumesc pentru pertinentele dvs. observatii. Daca am inteles bine din cele de mai sus, ati simtit nevoia sa subliniati faptul ca monahismul (monahia) real este o vocatie. Total de acord – asta am spus si eu la un moment dat, ferindu-ma sa fiu excesiv de didactic & tehnic in contextul de fata. Cum se poate observa, nu am construit decat o metafora care, prin natura ei, nu poate fi decat imperfecta. Tocmai pentru a fi mai bine inteles in efortul meu de a apara valorile reale ale Bisericii. Unii au acceptat jocul, metafora, cu toate deficientele ei, altii nu. Desigur ca exista diferente majore intre monahism (monahie) si maraton – ceea ce am si SPUS catre finalul articolului meu. Iar atunci cand am subliniat ca uneori alergatorii se-mpiedica unii de altii, am vrut sa spun cu alte cuvinte si ca (monahii) “alearga” impreuna. Adica, teoretic, ar trebui sa fie in comuniune.

    Nu intamplator am spus “alearga” (in ghilimele) mai sus, nu intamplator am scris de fiecare data “maraton” cand m-am referit la cel de ordin spiritual.

    Ca alergator de cursa lunga nu cred insa ca nu ati simtit niciodata ca nu sunteti chiar singur. Marii performeri sunt incurajati nu numai de antrenor, nu numai de aplauzele de pe margine, ci ajung uneori – rar, este adevarat – sa simta ca intreg Cosmosul este de partea lor… Poate ca doar in acele clipe se poate vorbi despre faptul ca “maratonul” de ordin spiritual este o (vaga) PROIECTIE din multidimensional intr-un spatiu cu trei dimensiuni, rezultand astfel un “maraton” de 42 si ceva de km.

    Va asigur de intreaga mea simpatie si sunt incredintat ca modestia de care dati dovada ca maratonist se apropie de unul din vectorii sine qua non ai monahismului (monahiei) – smerenia.

  9. elena spune:

    Nu pricep comparaţia cu maratonul de nici un fel.

    Dacă te duci la maraton şi fugi douăzeci de kilometri, zece sau unul jumate e vorba doar de distracţia şi rezistenţa ta.
    Nu şubrezeşti prestigiul unei instituţii şi nu ameninţi standardele morale – atâtea cât vor mai fi fiind.

    Femeia în cauză putea să renunţe oricând la călugărie dacă admitea cinstit că preferă o viaţă laică. Putea să renunţe discret şi după ce rămăsese însărcinată, măcar ca să nu pună biserica într-o situaţie stânjenitoare. A ales să pice din stăreţie direct în sala de naşteri cu tot scandalul aferent. Ce s-o fi gândit? “ce mare rău am făcut” / “ia să nu mă judece nimeni”

    Dacă astea sunt standardele clericale de morală (o chestiune privată) şi de decenţă (chestiune publică), atunci ce se poate pretinde de la oamenii obişnuiţi?

    • Marcel spune:

      Daca te folosesti de substante “ajutatoare” compromiti in primul rand sportul si pe altii, onesti, care il practica. In acest sens paralela e justificata. Altfel, sigur ca maratonul nu poate fi comparat cu monahismul. Fie si doar pentru faptul ca o cursa se termina dupa cateva ore, in timp ce calugaria e pe viata.

  10. enzo spune:

    Am participat la doua maratoane, unul terminat intr-un picior, al doilea abandonat dupa 20 de km din acelasi motiv, un genunche cu probleme.
    In ambele cazuri m-am simtit excelent, atmosfera te invita sa impartasesti entuziasmul celor de langa tine, sute sau chiar mii de participanti. Mentionez ca dureaza cam 4-5 ore. Depinde de performer.
    Cum poti sa compari 4-5 ore de cursa, din care de obicei doar ultima ora e mai nasoala, acolo se simte puterea psihicului si disciplina mentala, cu o viata monahala ? O viata de lipsuri si izolare, o viata daruita unui scop mai presus de intelegerea ‘prostimii’ – cel putin in teorie.
    Asemenea scandaluri au fost peste tot de cand exista manastiri in lume, pentru ca exista asemenea cazuri celebre peste tot in lume.
    In sat la bunici la slujba de Craciun toata lumea ingheata de frig mai putin preotul, parca nu simte frigul, parca e animat de o forta interioara, predica linistit, nu se grabeste, are parca un zambet pe fata aia batrana care tradeaza ca ii place la nebunie sa slujeasca in biserica cam cum imi place mie sa ma dau cu bicicleta sau sa alerg. Desigur exista si reversul medaliei, cam ceea ce vedem la televizor.
    Trebuie sa recunosc ca nu am vazut prea mult monarhi la viata mea, nu am asistat la nici un discurs tinut de vre-un rege. As fi curios daca el se simte la fel de fericit atunci cand se adreseaza poporului, daca si el pare sa simta un fel de forta interioara care il face sa nu simta frigul si il face sa se comporte ca un adevarat protector. Un monarh nu alege sa fie unde este, el se naste in familia regala, de afara cel putin, singura lui grija pare a fi sa aibe maniere de aristocrat si o alura demna.
    Maicuta respectiva a avut un moment de slabiciune, semn clar ca nu este facuta pentru asa viata. In rest ma abtin de la comentarii pro sau contra si incerc sa ma ghidez dupa vorbele alea de maxima intelepciune: cine e fara de pacat sa ridice primul piatra. Inainte sa ii judecam pe altii, sa ne gandim la noi si la momentele in care nu am ales in viata cele mai cinstite sau potrivite decizii.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Marian Chiriac


Marian Chiriac

Marian Chiriac este jurnalist, corespondent pentru România al Balkan Insight (www.balkaninsight.com) Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)