Home » Dezbatere »Societate/Life » Citesti:

…Neculai Constantin Munteanu despre cazul Groşan: A fost sau nu a fost? (2)

Alin Fumurescu aprilie 14, 2011 Dezbatere, Societate/Life
7 comentarii 1,748 Vizualizari

Motto:

Te rog, te rog, te rog – citeşte si reciteşte analiza lui Agopian din Catavencu. Eşti sigur că ai citit ceea ce ai citit?

Florin Iaru

… rahatul e aşa de mare, că nu mai ştii în ce parte să NU te uiţi.

Dorin Tudoran

Lunga vară fierbinte a anului 1989 care avea să-l ducă pe Ioan Groşan de la Bucureşti, la Paris, şi înapoi, via München, la masa bogată a Securităţii, când va deveni, cu sau fără voie, informator al UM 0225, a început în aprile 89. Cu o scrisoare subersivă, venită de la Paris, pe căi ocolite, de la prietenul lui, Nicolae Breban. La vremea aceea, singurul scriitor român fără frontiere pe ruta Est-Vest, şi retur, Nicolae Breban punea la cale înfiinţarea unei Societăţi a Scriitorilor Români. Din exil se înţelege, dar la care ar fi putut adera şi scriitori din ţara. Ideea nu surâdea Uniunii Scriitorilor din Romania şi băga în răcori Securitatea și Partidul. În pregătirea viitoarei societăţi, Nicolae Breban sonda terenul rezistenţei scriitorilor din ţară. Pregătea un număr dedicat României pentru revista „Les temps Modernes” şi cerea unor scriitori din ţară să răspundă la o anchetă. Intrebarile, cum vom vedea mai la vale, sugerau multe şi, pentru cine ar fi avut curaj, lăsau câmp liber şi unor posibile puncte de vedere în afara ortodoxiei oficiale şi a ochiului vigilent al cenzurii. Ioan Groşan era curierul prin care subversivele scrisori urmau sa ajungă la destinatari.

Dar, fatalitate…

In august 2006, Groşan se destăinuia ziarului Cotidianul: „Pâna la urmă, cum-necum, chestia a răsuflat. M-am trezit la UAP cu ditamai colonelul Goran, şeful Securităţii Bucureşti, interesat nu atât de conţinutul scrisorii de la Paris, cât de doamna care le transmisese. În afara unei descrieri sumare (şi false), altceva n-a putut scoate de la mine, în privinţa doamnei. M-a pus sa dau o declaraţie despre cum au ajuns întrebările la mine, despre ce e vorba in ele”.

http://old.cotidianul.ro/ioan_grosan_rendez_vous_cu_secu-14009.html.

Cum a „răsuflat” chestia? Ce se ascunde în acest cum-necum? Declaraţia de care vorbea a apărut în presa postdecembristă. Era pe vremea în care file răzleţe din dosare cădeau ca frunzele toamna. Replica lui Groşan, intitulata ludic „Disident fara voie”, a apărut în ziarul „Ziua”. Ziua a decedat, dar un fragment din articol a fost salvat în notele lui de Mihai Pelin în „Cartea albă a Securităţii”, p 508.

Mărturia lui Groşan din Ziua:

„L-am întâlnit în aceeaşi zi pe prietenul Ioan Buduca de la Viaţa Studenţească şi am hotărât împreună sa împărţim scrisorile ca să câştigăm timp.(…) Am apucat să înmânez întrebările lui Nicolae Manolescu şi Mihai Şora. Mai departe n-am reuşit să-mi continui misiunea de disident fără voie fiindcă, aflat de multă vreme în vizorul Secu, Ioan Buduca a fost luat la întrebări şi, strâns cu uşa, a mărturisit despre scrisorea cu întrebările lui Breban, care se afla mine. Nu şi despre celelalte scrisori personale. M-a avertizat imediat, aşa că…”

Aşa că…. Buduca pare a fi fost veriga slabă. Se întâmplă. Dar cum suntem după loviluţia din decembrie, nu dă rău ca un „disident fară voie” să tragă şi clapa securistului Goran.

„…i-am spus că mie întrebarile mi se par normale, că ancheta e făcută de Temps Modernes, o foarte seriosă revistă de stânga, chipurile, că e un prilej foarte nimerit pentru promovarea culturii româneşti în lume (s.n.)

Şi acum, din „Cartea Alba”, p. 439, declaraţia lui Ioan Groşan:

Mai 1989

Declaraţie

Subsemnatul Groşan Ioan, referent de specialitate în cadrul UAP, am primit în urmă cu două săptămâni o scrisoare din Franţa, de la scriitorul Nicolae Breban, în care mi se solicită să răspund la o anchetă literară privind cultura română, anchetă realizată de revista „Les temps modernes”, care apare la Paris. Totodată, Nicolae Breban mă ruga să înmânez întrebările respective, în număr de cinci, scriitorilor Ştefan Augustin Doinaş, Mircea Dinescu, Ştefan Agopian, Andrei Pleşu, Gabriel Liiceanu, Mircea Cărtărescu, Ileana Mălăncioiu, Ioan Buduca, Nicolae Manolescu. Întrebările sunt următoarele:

1. Din compartimentele culturii vii, româneşti, care credeţi că ar fi cel cu adevărat competitiv în planul culturii europene?

2. Credeţi că e vina noastră că literatura română este prost sau deloc cunoscută (sau „fals” cunoscută) în străinătate, în Occident, şi dacă da, din vina cui? În primul rând a noastră, a creatorilor din ţară, a emigraţiei noastre, care a încercat poate o exagerată politizare a literaturii, sau, pur şi simplu, a Occidentului?

3. Faţă de literaturile socialiste din jurul nostru, literatura noastră a pierdut, cel puţin o dată, ocazia de a se afirma: când credeţi că a fost acel moment? În timpul stalinismului, în august 1968 (şi anii liberalizării), sau azi?

4. Ce legătură credeţi că există între literatură şi politică? Există în România ultimelor decenii creatori de primă mână, şcoală onirică, suprarealistă, „estetizantă”, textualistă etc., care nu conţin un mesaj social-politic direct, explicit; credeţi că într-o ţară din Europa Centrală, comunistă, aceşti creatori, în ciuda nivelului înalt al operei lor, sunt simplu evazionişti?

5. În perioadele de criză (sau, dacă doriţi, de ananghie, de catastrofă), credeţi că un cetăţean oarecare, chiar şi un specialist de înaltă clasă, poate să se „îngroape” în etica propriului său profesionalism? Este aceasta, ca în cazul lui Noica, un semn al supravieţuirii profunde şi universale a culturii noastre, sau doar o fugă, o imaturitate, o absenţă a experienţei şi identităţii civice?

Acestea sunt întrebările pe care, evident, nu le-am transmis, considerând că obiectul lor depăşeşte un cadru strict literar şi cultural, fără a face o bună propagandă culturii noastre în lume. (s.n)

Ioan Groşan

(O observatie, între altele, la textul lui Nicolae Berban. Deși aflat tocmai la Paris, la intrebarea de ce „literatura română este prost sau deloc cunoscută (sau „fals” cunoscută) în străinătate, în Occident”, semidisidentul cu pașaport la purtator excludea eventualitatea că de vină ar putea să fie obtuzitatea culturnicilor oficiali, cenzura sau chiar politica culturala a regimului comunist! Din subtilitățile epocii!)

Revenim la oile noastre. In declaraţia orală făcută în faţa lui Goran, ancheta lui Nicolae Breban era „un prilej foarte nimerit pentru promovarea culturii româneşti în lume, iar în cea scrisă „depăşeşte un cadru strict literar şi cultural, fără a face o bună propagandă culturii noastre în lume”. E o nuanţă, nu? Şi o curiozitate. Groşan avea o memorie fotografica pentru a reproduce întrebările atât de exact sau când a dat declaraţia avea în faţă textul scrisorii lui Breban? Încă un mister care s-ar cere lămurit de I. Groșan.

Ma rog, în stresul anchetei, spuneai orice ca sa scapi.

Chiar orice? Mai există însă și un „adevăr”, al Securităţii, într-o nota din 8 iunie 1989, care rezumă cazul Groşan-Buduca-Breban, si care răstoarnă adevărurile mărturisite și recunoscute până acum și schimba puțin perspectivele. La care se adauga o recomandare alarmantă și categorică adresata superiorilor cu putere de decizie. (Cartea Albă, p. 440 – 441)

“La data de 13 aprilie a.c., Ioan Buduca, redactor la revistele Amfiteatru şi Viaţa Studenţească, şi Ioan Groşan, referent de specialitate la Uniunea Artistilor Plastici, membri de partid, ambii cunoscuţi cu preocupări literare, s-au prezentat, separat, la conducerile lor profesionale şi au informat în scris despre primirea, prin intermdiul unei persoane necunoscute de ei, a unei scrisori din partea lui Nicolae Breban, stabilit la Paris. Cele doua conduceri au sesizat organele de securitate, punind la dispoziţie textul scrisorii şi informările celor în cauza”.

Deci acel cum-necum avea un „cum” câte se poate de banal. Le-a fost frică şi s-au autodenunţat. Însa, în 8 iunie 1989, nu mai erau nişte adolescenţi naivi ca să nu ştie unde vor ajunge informările lor scrise.

Iar recomandarea către superiori era categorică.

„Analizând conţinutul scrisorii lui Nicolae Breban, modul ilegal de transmitere şi atitudinea persoanelor cărora le-a fost adresată, rezultă că acţiunea lui Nicolae Breban şi Dumitru Ţepeneag urmăreşte să aducă atingere politicii statului nostru în domeniul literaturii, fapt pentru care opinăm să nu se dea curs unei asemeni activităţi”

Evident, „adevărul” Securităţii putea fi o minciună. Securitatea a mistificat, s-a automistificat, a falsificat, a mințit, și-a arogat merite pe care nu le avea sau și-a însușit munca altora. Nu o putea face și de aceasta dată. Pentru simplu fapt ca, în astfel de cazuri, conducerile profesionale sesizau nu numai organele de securitate, ci și organul superior Securității, PARTIDUL.

Orium, și aceste contradicții ar trebui mai clar explicate de cei implicați și, în primul rând, de Ioan Groșan.

Sigur, Breban şi Ţepeneag erau la Paris, mare lucru nu li se întîmplă. Însă atingerea politicii statului în domeniul literaturii era o tinichea periculoasa în dosarul celor doi tineri scriitori. Care deja zdrăngănea. Securitatea ştia că Groşan şi Buduca aveau deja în buzunar o invitaţie, primită de la Breban pentru o călătorie la Paris, şi bani în bancă. Buduca ar fi spus, şi securitatea ştia, că nu va da curs invitaţiei, deoarece, nominal, invitaţia venea de la Dumitru Tepeneag. Cum invitaţia lui venea de la un ziarist francez, Groşan a depus cererea de paşaport în iunie 89, probabil, pentru o calatorie pe care și-o fixase pentru 15-30 septembrie.

De regula, în asemnea cazuri, în jurul solicitantului de paşaport  începea o fojgăială nevăzută. Securistul instituţiei lua referinţe orale şi scrise de la vecini, prieteni, colegi între care, fireşte era şi „surse”, dar niciodată nu stătea de vorbă şi cu petentul. Groşan era un caz atipic. Cu el securistul UAP a stat de vorbă chiar despre acea călătorie, dar şi despre persoanele pe care urma să le viziteze. Cum paşaportul nu venea, Ion Groșan a mai făcut ceva care aducea a curaj, dar în mod normal ar fi putut să nu-i aducă paşaportul râvnit, tocmai din cauza relaţiei pe care o invoca: Ameninţasem că, dacă nu mă lasă sa plec, vorbesc cu Hurezeanu, de la Europa Liberă”.

http://old.cotidianul.ro/ioan_grosan_rendez_vous_cu_secu-14009.html.

Aici se rupe filmul, din puzzle lipsesc piese, care s-ar putea afla în cele trei dosare de la CNSAS, iar adevărul îl cunoaşte doar Groşan şi securiştii care îl manipulau deja, cu sau fără voia lui.

Dupa propria relatare în Adevărul:

„… ai fost recontactat în 1989
Da, exact, la Uniunea Artiştilor Plastici, unde lucram de un an. La invitaţia lui Breban şi a lui Ţepeneag trebuia să merg la Paris. Şi au zis „sigur că o să treceţi şi pe la Monica Lovinescu, şi pe la Virgil Ierunca“. Şi am zis „da, sigur că o să trec, de ce să nu trec?”. Ei credeau că n-o să mă mai întorc, era în octombrie 1989.
Cum s-a întâmplat asta?
Păi Breban şi Ţepeneag ne-au chemat de la Paris, pe mine şi pe Ioan Buduca. Dar lui Buduca nu i-au dat drumul. Îl invitase Ţepeneag pe Buduca şi ăia ştiau cine e Ţepeneag. Pe mine, de fapt, mă invitase un ziarist de la Antenne 2, pe care l-am ajutat în ’88 să filmeze pe aici dezastrele astea. Jerome Bony îl cheamă. Au zis că, mă rog, dacă e Jerome Bony, mie mi-au dat drumul. Mai ales că îmi apăruse şi cartea, „Trenul de noapte”.
Cum s-a produs recontactarea în ’89? Unde şi cine?


Într-un birou la UAP. Era o doamnă, căpitan Dobre. O femeie căruntă.

Ea te-a sunat?
Nu, am fost anunţat de la secretariat că mă aşteaptă cineva acolo. Şi această Dobre mi-a zis „ştim c-o să plecaţi acolo şi cu cine o să vă întâlniţi şi o să ne revedem când vă întoarceţi“.
Deci tu i-ai zis că urma să o vezi pe Lovinescu…
Nu, ea mi-a zis, ştim că o să mergeţi la ăştia – deci ştiau tot – că o să mergeţi la cenaclu… I-am zis, sigur c-o să mă duc, doar n-o să stau izolat.

Şi ce ţi-a propus?
Mi-a zis că mă contactează la întoarcere. La întoarcere, fix a început revoluţia.
Tu când te-ai întors?
În noiembrie.
Şi te-au contactat la întoarcere?
Nu, n-au apucat.”

Aceeaşi scenă este redată şi în relatarea ziaristei Mirela Corlăţean, publicată, în Cotidianul din 3 august 2006, cu titlul „Ioan Grosan, rendez-vous cu Secu”. Sunt unele asemănări între mărturiile lui Ioan Groşan din Adevarul ianuarie 2011 şi cele din Cotidianul din august 2006 dar şi unele deosebiri, nu mai puţin interesante.

Din nou Ioan Groşan susţine că prima data Securitatea a încercat să-l racoleze în 1978, încercare soldată cu refuz. Din nou amnezie, prima încercare avusese în 1974, aceea acceptată.

Se continuă cu relatarea incidentului cu scrisoarea din Paris trimisă de Nicolae Breban şi cu declaraţia data în faţa colonelului Goran. În pasajul care urmeaza toate propoziţiile între ghilimele îi aparţin lui Ioan Groşan. Asemănările, ca şi deosebirile sunt la fel de importante.

„O ultimă întîlnire cu Securitatea, nepovestită însa în articol, ar fi avut loc cu câteva săptămâni înainte de Revoluţie, după ce se întorsese dintr-o vizita la Paris. „Jerome Bany, reporter la Anthene Deux, îmi trimisese invitaţie, dupa ce l-am ajutat sa filmeze Casa Poporului si Circul Foamei de la Unirea. Ameninţasem că, dacă nu mă lasă să plec, vorbesc cu Hurezeanu, de la Europa Libera. Mi-au dat drumul crezând că nu mă mai întorc”, îşi aminteşte Groşan. La Paris s-a întâlnit cu scriitorii români din emigraţie, iar la întoarcere a fost căutat din nou de un ofiţer. „Tovarăşa căpitan care m-a căutat ştia însă cu cine mă întâlnisem la Paris, ceea ce demonstra că existau informatori ai Securităţii şi în diasporă”, spune Groşan”.

http://old.cotidianul.ro/ioan_grosan_rendez_vous_cu_secu-14009.html.

Deci în ambele mărturii apare ameninţarea cu Emil Hurezeanu, dacă nu primeşte paşaportul. În ambele apare sugestia fetei cu părul cărunt, ştim că o să mergeţi la ăştia, adică Monica Lovinescu, şi pe la Virgil Ierunca, dar şi pe la alţi membrii ai exilului românesc militant anticomunist. De unde ştia fata cu părul cărunt cu cine se va întîlni la Paris Ioan Groşan? Vorbise prea mult la restaurantul Uniunii Scriitorilor? Sau mai degraba fata cu părul cărunt îi sugera cu cine să se vadă şi Groşan accepta sugestiile? Și poate ca odata cu sugestiile cu cine să se întâlnească lui Groșam i se vor fi strecurat și câteva instrucțiuni mai precise. Aici adevărul îl ştie numai el şi el refuză să se pronunțe cu claritate.  Și poate că o parte din acest „adevăr” se află în dosarele sosite sau încă nesosite la CNSAS.

În mod normal şi la felul de a acţiona al securităţii în acele vremuri, un scriitor, deja amestecat într-o afacere care urmărea să aducă atingere politicii statului nostru în domeniul literaturii, care a amenințat că de nu primește pașaportul apeleză la Emil Hurezeanu și a mai anunţat că are de gând să se întîlnească cu alte oi negre ale Securităţii din exil și de la Europa liberă, n-ar fi primit paşaport! Cu excepţie. Instituiția cu cuvântul hotărâtor în eliberarea pașaportului, Securitatea, avea interesul ca Groşan să se întâlnească cu aceşti oameni. Iar Emil Hurezeanu se profila ca ţintă principală. Şi aşa a şi fost, după raportul detaliat pe care l-a dat ofiţerilor de la UM 0225, la începutul lui decembrie 89

Și din nou apar contraziceri între două declarații. În Adevarul din ianuarie 2011, Ioan Groșan susține că nimeni nu l-a mai contactat, „n-au mai apucat”, „a venit revoluția”,  în  Cotidianul din august 2006, afirma clar că s-a văzut cu fata cu părul cărunt, cu tovarăşa căpitan, care „ştia însă cu cine mă întâlnisem la Paris”, după care ofteaza din greu, „ceea ce demonstra că existau informatori ai Securităţii şi în diasporă”. Evident, informatori existau în diaspora, însa o prudenţă elementară diminua pericolul: era suficient să te întâlneşti separat cu fiecare şi să nu spui nimănui cu cine te-ai mai văzut. Groşan s-a întâlnit cu mulţi, a vorbit cu toţi, a căutat în dreapta şi în stânga adrese şi numere de telefon şi, culmea, s-a dus şi la un cenaclu unde a văzut şi a fost văzut de multă lume, ca și cum chiar asta ar fi fost sarcina lui. Iar informatorilor existenţi în diasporă li s-a mai adaugat încă unul, Ioan Groşan, în calitate de trimis special de la Bucureşti.

Deci, dupa revenirea de la Paris, Iona Groşan, înainte de a lua o masă de cinci ore cu cei doi ofiţeri de la UM 0225, a avut o întâlnire cu fata cu părul cărunt, tovarăşa căpitan care răspundea de UAP, un fel de antemergator al celor doi, care a cules primele impresii şi primele informaţii de la Paris ale lui Iona Groşan, le-a comunicat colegilor de la UM 0225 şi probabil a avut un rol importanat în aranjarea întâlnirii. La întâlnire, chiar daca raportul de recrutare se facuse în timp ce se afla la Paris, chiar daca acum n-a mai semnat un agnajament, Ioan Groșan era deja un informator prețios pentru Securitatea externă. Foarte prețioas. Și foarte talentat.

( Va urma)

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "7 comments" on this Article:

  1. victor L spune:

    E drept, nu prea mai am rabdare sa citesc mizerii si despre mizerabili, dar am impresia ca atit le imbirligati cu parerile personale incit nu stiu, zic zau cu limba scoasa, ce sa mai inteleg.
    Ori credeti ca redind doar faptel/scrisele, noi nu vom pricepe?

  2. Bine aţi revenit!
    Din cei nouă scriitori cărora trebuia să le înmîneze întrebările, numai Agopian îl apără aproape furibund. Şi, din cîte ştiu, şi singurul care a plecat în SUA unde, după cum declara, l-au prins şi evenimentele din decembrie. Are ce are cu Manolescu, dar chiar aşa? Parcă-i prea multă expunere pentru o amărîtă de funcţie. Pe Breban l-a preluat Cristian Teodorescu, prea ar fi bătut la ochi, probabil.
    Iar Groşan e jalnic de-a dreptul. El a fost “disident fără voie”, “colaborator fără voie”, după cum încearcă să convingă. Sînt şi erau şi atunci foarte puţine momentele în care chiar nu aveai încotro. Iar din dovezi nu reiese deloc că ar fi fost în aşa situaţii. E un soi tembel de a cere compasiune, ceea ce-mi repugnă. Şi, în fine, aşteptam mai mult şi de la EH în interviul din Kamikaze. Parcă scapă lucruri importante printre degete exact cînd te aştepţi să le afli.
    Vă aştept cu acelaşi interes în continuare.
    Să ne citim cu bine! :)

    Şi salut, Alin! :)

  3. neamtu tiganu spune:

    Nea Aline, ai avut p-aici, acum citeva zile, un articol ff. misto, am comentat ceva, f. inteligent, nu a aparut… ma rog, am impresia ca astia de la Contributors te cam saboteaza, taie comentariile la articolele matale, le lasa doar pa Florica si pa victor L, personaje pupincuriste notorii.

    • N.C.Munteanu spune:

      Mda! Istoria scrisa, nescrisa si de sertar a securitati e plina de informatori buni si de securisti cumsecade. Si patrioti. Toti. Toti o apa si-un paminit!

  4. victor L spune:

    La orizont se iveste alt nume de poet-colaborator cu Secu.

  5. Gamer spune:

    Iar informatorilor existenţi în diasporă li s-a mai adaugat încă unul, Ioan Groşan, în calitate de trimis special de la Bucureşti

    Macar despre respectivul s-a aflat/stiut in diaspora ca e “scula” aparatului represiv de partid si de stat. Dar ce te faci cu cei care mimau dizidenta fata de “inaltele si nobilele idealuri ale socialismului de faurire a societatii multilateral dezvoltate si inaintare spre comunism” fie in diaspora fie in tara? Si nu ma refer, doar, la exemple “de notorietate” cum sunt e.h. ori m.d. Timisoara 8 se dovedeste caduc nu prin vechime ci prin numarul covarsitor al celor care, dac-ar fi avut bun simt, ar fi trebuit sa dispara din viata publica. Sigur ca e cumva contra naturii sa pretinzi asemenea lucruri din partea unor turnatori/tradatori/slugi. Mai ales cand iei in considerare cantitatea enorma de “note informative” dar si numarul “semnatar(i/e)lor”



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Alin Fumurescu


Alin Fumurescu

om Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)