Home » Analize »Dezbatere »Global / Europa »Societate/Life » Citesti:

Poate fi Iranul o ameninţare pentru România?

Serban F. Cioculescu noiembrie 1, 2012 Analize, Dezbatere, Global / Europa, Societate/Life
29 comentarii 3,925 Vizualizari

Aflu adesea, cu o doză de uimire, citind în presa românească şi ascultând intervenţiile televizate ale unor analişti politici autohtoni, că Iranul este o mare ameninţare la adresa securităţii naţionale în sensul că am risca să fim atacaţi cu rachete sau loviţi indirect prin mijloace teroriste. Aşa încât consider necesar să investighez puţin relaţiile bilaterale dintre cele două state şi naţiuni.

Oare cum putem descrie relaţia dintre România, stat din flancul estic al UE cu rang de putere mijlocie şi Iran, unul dintre cele mai populate şi mai întinse state din Orientul Mijlociu? Iranienii şi românii, deşi separaţi de mii de kilometri, poate că se înrudesc prin origini : dacă migraţia indo-europenilor (arienilor) dinspre Podişul Persic către Vest (Europa), via stepele pontice, a avut loc, atunci românii sunt indo-europeni pe filiera traco-dacică. Relaţiile sunt străvechi : în jurul anilor 80 d.c., regele dac Decebal se pare că a încheiat un tratat cu Pacorus al-II-lea al Parţiei, spre a se apăra de romani. Cu aproape şase sute de ani înainte, împăratul persan Darius trecuse Dunărea în celebra expediţie militară din stepa Mării Negre şi Dobrogea. Contactul persanilor cu geţii a rămas gravat în amintirea culturală a românilor şi iranienilor.

În mod tradiţional, relaţiile României cu Iranul au fost bune şi chiar foarte bune, atât în perioada Şahului cât şi în cea a Ayatolahului Khomeini.  Reamintim pe scurt că România şi Persia (Iran) au stabilit relaţii la nivel de legaţie în 1902 şi la nivel de ambasadă în 1965, având o  îndelugată tradiţie de consultare politică şi schimburi economice. Dacă în epoca dictaturii lui N. Ceauşescu, relaţiile cu Teheranul se amplificaseră în mod spectaculos, după căderea regimului Şahului Pahlevi a durat circa un deceniu pentru a se restabili încrederea şi a avea loc din nou o cooperare politico-economică. A nu se uita că Ceauşescu fusese la Teheran înainte de a fi alungat de la putere şi executat şi circula zvonul că liderii iranieni se oferiseră să îi acorde azil politic în caz de nevoie! După 1989, relaţiile bilaterale s-au răcit treptat, pe măsură ce România se străduia să se apropie de UE şi NATO în vederea integrării, şi să îşi câştige bunăvoinţa SUA, stat care a impus un embargo economic Iranului.

Schimburile comerciale dintre România şi Republica Islamică Iran s-au ridicat după primele şapte luni ale anului 2011, la valoarea de 154,057 milioane USD, din care 122,1864 milioane USD export românesc şi 31, 8706 import mărfuri din Iran. Comparativ cu aceiaşi perioadă a anului 2010, statistica arată o creştere a exportului românesc cu 71,8 % şi o scădere a importului din Iran cu 5%. În schimb, ambasadorul iranian la Bucureşti comunica cifra de 200 milioane USD schimburi comerciale în 2011.

Iranul este considerat a fi cam al 30-lea investitor de capital în România, conform statisticilor MAE. Embargoul impus de UE asupra produselor din acest stat a afectat şi schimburile dintre Teheran şi Bucureşti, iar Iranul a declarat că oricum va bloca exporturile de hidrocarburi către multe state membre ale UE. A început stopând exporturile de petrol către Franţa şi Marea Britanie, probabil urmând şi alte state din UE.

Ca urmare a aplicării regimului de sancţiuni internaţionale asupra Iranului, extins şi implementat la nivelul Uniunii Europene prin regulamentul 961/2010, cooperarea româno-iraniană a înregistrat o stagnare.

Pe lângă campionii alarmismului din media şi din politica noastră, există şi experţi români în problema iraniană care neagă caracterul pur negativ şi extremist al statului persan. Astfel, jurnalistul Corneliu Vlad afirmă că Iranul nu este şi nu va fi o ameninţare pentru români, din contră, relaţiile culturale şi amintirile istorice unesc cele două popoare. Profesorul Paul Brusanowski, doctor în teologie, afirmă că în timpul vizitei în Iran a întâlnit un « Islam echilibrat », tolerant cu minorităţile religioase ale ţării, inclusiv cu creştinismul. C. Vlad arată că deja în anii celui de-al Doilea Război Mondial s-a stabilit în România un grup de iranieni prin intermediul Semilunei Roşii, apoi în 1965 şi-au găsit refugiu la noi membri ai Partidului Tudeh (comunist), apoi în anii ’70-80 numeroşi studenţi la medicină care au ales să rămână la noi, de asemeni după Revoluţie au venit şi alţi oameni de afaceri, ajungându-se azi la circa 3000 de iranieni, 200 de firme iraniene şi investiţii de circa 20 milioane de USD. În general, iranienii de la noi sunt mai ales medici (stomatologi şi nu numai) şi oameni de afaceri.

Cultura poate apropia popoarele mai bine decât politica. Autori precum Sadoveanu, Slavici, Rebreanu şi Eminescu au fost deja traduşi în persană. În 2001 a fost inaugurat bustul lui Omar Khayyam în Parcul Kiseleff iar poetul a fost tradus în limba română de mai mulţi traducători iluştri.

Din fericire, România nu are graniţe directe cu Iran, nici nu face parte din acelaşi complex de securitate. Nici Iranul nu se manifestă agresiv în zona noastră de interes (Marea Neagră, Balcani şi spaţiul UE), aşadar singura posibilitate de a se ajunge la conflict ar fi prin obligaţii de alianţă, prin calcule de atac preemptiv faţă de scutul antirachetă sau prin diverse incidente bilaterale.

Deşi Iranul nu ne e duşman, el nu e nici prieten, cu certitudine. Mulţi români îşi amintesc, de regulă cu îngrijorare, de incidentul din august 2006, când câţiva muncitori români de pe o platformă românească („Orizont”) din Golful Persic au fost sechestraţi de forţe iraniene după ce acestea au deschis foc fără somaţie. Ambasadorul iranian aflat pe atunci în post la Bucureşti, Reza Arshadi a afirmat neconvingător că Iranul nu a dorit să atace interesele româneşti spre a îşi arăta nemulţumirea faţă de susţinerea de către Bucureşti a intereselor şi viziunii SUA în Golful Persic ci doar să restabilească justiţia comercială. Românii au rămas cu amintirea unui afront din partea statului iranian. Persistă aşadar imaginea unui Iran ostil şi potenţial periculos, mai ales că unii oficiali americani au insistat că rachetele Shahab 5, eventual dotate cu echipament nuclear, ar putea lovi şi România şi justificând astfel necesitatea instalării unor elemente de scut antirachetă la noi.

Iranul a reacţionat negativ probabil şi la apropierea diplomatică a României de Egipt Qatar şi Iordania, state considerate pro-americane la nivelul elitelor conducătoare, state sunnite şi care se tem de Iran şi avantul Islamului şiit în Golful Persic. Bucureştiul are cu aceste state nu doar relaţii comerciale, economice, culturale ci şi acorduri militare (2004 cu Iordania şi 2001 cu Egipt) şi cooperare excelentă a structurilor de informaţii.

În februarie 2012, într-o serie de interviuri acordate unor jurnale româneşti, ambasadorul iranian la Bucureşti, dr. Bahador Aminian Jazi, susţine că Iranul nu se teme de un război cu Israelul, stat considerat, culmea, “raţional şi înţelept”, că în mass media occidentală prevalează doar viziunea negativă asupra Iranului. In plus, pretinde că statul său nici nu intenţionează să facă rost de arme nucleare: „Oficialii iranieni nu doresc deloc arme nucleare. E impotriva credinţelor noastre. Liderii nostri religioşi au spus ca este impotriva islamului, exista o fatwa care spune ca bomba nucleara este un pacat.” În plus, AIEA a dezvăluit secrete nucleare iraniene duşmanilor Iranului iar “numele a unul sau doi dintre savantii iranieni ucisi au fost anuntate intr-o rezolutie a Natiunilor Unite.”  În plus, deşi se cunoaşte starea economică deteriorată a Iranului, pe fondul embargoului comun SUA-UE, acesta insistă că “spre exemplu, produsul intern brut a ajuns la 475 miliarde dolari, în 2011, fiind în creştere cu 68 miliarde dolari faţă de 2010. Rezervele valutare au crescut cu 26 miliarde dolari faţă de 2010, la 104,6 miliarde dolari, în 2011, Iranul ocupând locul al treilea în Orientul Mijlociu şi Asia Centrală, din acest punct de vedere.” În opinia sa, datele FMI indică creştere economică reală de 3,4% în 2012 (estimativ), inflaţie de peste 12% şi un PIB de peste 475 miliarde dolari. Probabil că ambasadorul a trunchiat sau a modificat cifrele reale. Zi de zi, embargoul sapă adânc la temelia economiei iraniene, inflaţia fiind imensă iar şomajul împovărător.

Referitor la scutul anti-rachetă şi la problematica Deveselu, acesta a dat dovadă de mult tact:”Iranul nu este prea încântat de astfel de decizii, însă relaţiile noastre cu România rămân bune. Nu există probleme cu guvernul român. Încercăm să ne menţinem bune toate relaţiile bilaterale.”

Oficialii din România nu pot adopta o poziţie pur „neutră” faţă de Iran, adică una de cooperare pur pragmatică în interes bilateral. Chiar dacă ar vrea, s-ar trezi sub presiunea SUA şi a Europei să respecte regimul de sancţiuni şi marginalizare a Teheranului. Totodată, poate că Bucureştiul a înţeles şi că trebuie să evite provocările inutile, precum cea din noiembrie 2005 când şeful diplomaţiei române s-a zbătut în mod hilar, straniu, pentru anularea meciului de fotbal amical dintre reprezentativele celor două state. De asemenea, savanţi iranieni dornici să participe la conferinţe ştiinţifice în România nu au primit viza de intrare. Există o comunitate de intelectuali, doctori şi oameni de afaceri iranieni care au activat sau activează în România, chiar dinainte de 1989. În măsura în care aceştia au legături cu cercurile reformatoare din ţara lor, cultivarea relaţiei cu ei se poate dovedi benefică în momentul în care Iranul se va democratiza şi se va deschide politic şi economic către Europa, polul politic şi cultural asociat de mulţi iranieni libertăţii, în contrast cu Rusia, statele din CSI şi China, care la rândul lor se află sub presiunea democratizării şi modernizării.

Iar faptul că unele conducte de petrol şi gaze ar putea transporta resurse energetice din Caspica şi Asia Centrală către Oceanul Indian, trecând prin Iran, nu constituie neapărat o pierdere pentru România deoarece Europa Occidentală va prefera rutele mai scurte şi mai sigure, aşadar prin zona Mării Negre şi a Mediteranei de Est. Trebuie precizat că celebrul gazoduct Nabucco, pe care UE planifică de atâta timp să îl construiască între Caucaz şi Austria, via Turcia, România, Bulgaria şi Ungaria, ar putea aduce gaze nu doar din Irak şi Egipt ci chiar şi din Iran, dacă şi numai după ce acest stat îşi va normaliza relaţiile cu SUA şi cu UE acceptând controlul internaţional asupra activităţilor nucleare.

Se pune întrebarea în ce măsură ar avea nevoie România de un adversar spre a îşi consolida o identitate în politica externă. Şi în ce fel ne-ar influenţa un atac al Israelului cu sau fără SUA contra Iranului?

Cum e puţin probabil ca Iranul să ameninţe cu represalii nucleare un stat membru al UE, poate că nu există motive reale pentru care Iran ar deveni sperietoarea number one a Europei unite. E puţin probabil să vedem activată în premieră „clauza de solidaritate” stabilită de Tratatul de la Lisabona în 2007 pentru toţi membrii UE în caz de agresiune sau atac terorist. Sau  faimosul articol 5 din Tratatul de la Washington al NATO.

Un atac israelian contra statului iranin ar determina un risc sporit de atacuri teroriste comise de iranieni (sau de agenţi Hezbollah activaţi de Teheran) în Europa şi inclusiv în România contra unor ţinte israeliene, de asemenea nu am putea rămâne indiferenţi la dramele umanitare din regiune. Ar exista şi riscul unor valuri de refugiaţi. În plus, ar apărea scindări la nivelul UE şi NATO, mai ales dacă Israelul ar fi considerat agresorul, ceea ce ar dăuna grav coeziunii euro-atlantice.

Deja Turcia a blocat participarea Israelului la Summitul NATO de la Chicago în calitate de partener de securitate. Pe de altă parte, relaţiile foarte proaste dintre Turcia şi Siria au determinat şi răcirea accentuată a celor dintre Ankara şi Teheran, pentru că Iranul percepe ca pe o ameninţare geopolitică serioasă tentativele de înlăturare a regimului Bashar al Assad din Siria. Iar Turcia şi-a făcut un scop major din schimbarea de regim la Damasc şi din sprijinirea elementului sunnit majoritar contra celui alewit pe care Bashar se sprijină. Triunghiul strategic exploziv Turcia-Siria-Iran şi conexiunea cu Israelul, adversarul lor comun, provoacă multă îngrijorare diplomaţiei româneşti.

Oare prin ce prismă trebuie văzute relaţiile Bucureştiului cu Teheranul? România are relaţii speciale cu Israelul, ţară care îşi antrenează trupele în munţii noştri, are un parteneriat strategic reînnoit cu SUA, având în curând instalate elemente americane de scut antirachetă. În plus există şi un parteneriat strategic cu Ankara iar imigranţii sirieni din ţara noastră se numără cu miile. De aceea, spectrul unui război cu Iranul bântuie imaginarul colectiv al multora. Oficialii români în general se feresc să discute acest subiect sensibil, iar dacă o fac spun lucruri banale de tipul « nu trebuie să ne fie teamă de Iran ». Mai mult ca sigur figurează în planificarea strategică a factorilor de decizie de la noi şi acest scenariu al unui război implicând Iranul şi unul sau doi parteneri strategici ai României. Deşi există în mod cert un anumit grad de teamă al populaţiei române faţă de agresivitatea Iranului, la fel este privită cu suspiciune şi activitatea Israelului în regiunea Orientului Mijlociu. Am constatat discutând cu studenţii mei sau citind forumurile jurnalelor, că iranofobia e egalată adesea de israelofobie, iar acest lucru pare a fi valabil şi în alte ţări din cadrul UE pe care le-am vizitat.

În concluzie, cred că Iranul nu doreşte un conflict cu vreun stat membru al UE, aşadar nici cu România, în plus nici nu avem dovezi că ar fi întreprins acţiuni teroriste sau acte grave de sabotaj contra intereselor româneşti în ultimii ani.  În concluzie, ar fi inutil să ne inventăm un inamic sub forma Iranului, stat cu care nu avem vreun conflict direct, doar spre a dovedi că avem « tupeu » în politica externă şi de securitate. Dar nici nu trebuie să îl scăpăm din ochi…

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre: , , , ,



Currently there are "29 comments" on this Article:

  1. alois spune:

    Dle Cioculescu, sunteti absolut sigur ca Romania nu are cu Israel vreun acord secret care sa prevada sprijin in caz de conflict cu Iranul? Eu tin minte ca isrealienii isi antrenau trupele la noi in paduri si munti (le-a si cazut un elicopter) exact pentru ca seamana cu relieful Iranului. Si atunci cum sa ne mai considere Iranul stat prieten? Asta ca sa nu mai vorbim de Deveselu….Pe urma, daca ne-am apuca acum sa eludam embargoul sigur ne-am “lua-o” urat de la americani. Prin urmare nu prea avem marja de manevra.

    • anda spune:

      alois, Iranul si Romania nu are nici pe departe relief asemanator. Nu stiu de unde aveti aceasta informatie. Nu comparam 5600 m cu 2500 si nici caldurile din Iran cu cele din Romania.

      • Adian spune:

        Israel nu are munti unde sa se antreneze soldatii. Nu in ultimul rand, aceste desfasurari au scopul de a arata cine cu cine si de ce Israel cu Nato… Cand spui ‘teatru de operatiune’ ar trebui sa reflectezi putin si apoi o sa vezi nuanta reala ;)

  2. LIviu spune:

    Bun articol domnule profesor, pacat ca insa tabloidizarea presei si natura comerciala a televiziunilor nu vor aloca spatiu/timp de emisie pentru aprofundarea acestor chestiuni, care insa pentru Romania sunt oricum foarte tangential discutate chiar si de catre parlamentari sau factorii decizionali implicati, ca sa nu mai spunem de jurnalisti.
    Mult succes, se pare ca online-ul va hrani aceasta nisa a chestiunilor de politica externa si ne va delecta si pe noi cei foarte putini interesati de aceste lucruri!
    Mult succes si la Institut!

  3. Escu spune:

    Imi doresc enorm de mult sa aveti dreptate, domnule profesor!

    Numai de (inca) un razboi nu are nevoie acum planeta asta, iar acest potential razboi nu va avea cu siguranta magnitudinea unui conflict local.

    Ambii beligeranti au avantaje de partea lor, insa efectele acestui conflict ar fi resimtite pentru foarte multi ani de acum inainte …..

  4. Stefan spune:

    In general, oamenii care au fost in Iran s-au intors cu impresii bune despre aceasta tara. Iar atitudinea “ostila” a Iranului de astazi este doar o reactie la toate sanctiunile ce li se impun si la amenintarile Israelului. (e interesant cum in presa toate amenintarile Iranului sunt demonizate in timp ce amenintarile Israelului sunt “cosmetizate” ca sa para ceva firesc)
    In fine, imi pare rau ca americanii se baga peste tot pentru a apara un popor perfid.

    “Every time anyone says that Israel is our only friend in the Middle East, I can’t help but think that before Israel, we had no enemies in the Middle East.”
    — John Sheehan, un american

    • Corneliu spune:

      Stefane, comentariul tau, ca si tenta generala a articolului sufera de superficialitate in referirile la ceeace se intampla in prezent cu Iranul.
      Despre toate se scrie, incepand cu “acel oaspe, Darie al lui Istaspe…”, se insira o istorie de milenii, dupa care trebuie sa tragem concluzia ca Iranul de azi este OK
      Bineinteles ca Romania insasi nu are motive sa se teama de Iran. Iranul nu ameninta Romania, ceeace e de la bun inceput o baza pentru o gandire linistita.
      Se eludeaza insa cu buna stire ce este Iranul in zilele noastre.
      De 33 de ani Iranul este o dictatura teocratica islamica, primitiva si sangeroasa, a carei ideologie de baza este raspandirea islamului in lume si instituirea hegemoniei sale in intregul Orient Mijlociu.
      Ca mijloc de forta pentru santajarea intregii regiuni, Iranul s-a super inarmat in ultimele decenii si lucreaza intens pentru dotarea cu arme nucleare. Amintesc ca un fapt “marginal’ ca mii de militari iranieni sunt angajati foarte activ in genocidul pe care-l comite dictatorul Assad asupra propriului popor rasculat, soldat pana acum cu cca 36.000 de victime.
      Si sa nu uitam ca Iranul este amestecat in organizarea, finantarea si dotarea de organizatii teroriste islamiste in toata lumea.
      Un aspect foarte periculos al politicii Iranului este agresivitatea continua pe care o manifesta conducerea iraniana fata de Israel. Cele doua tari nu au granita comuna si niciun litigiu de niciun fel.
      Cu toate acestea Iranul ameninta in mod declarat Israelul cu anihilarea fizica, cu locuitorii sai cu tot. Amenintarile sunt reluate aproape zilnic, de zeci de ani incoace, conducerea iraniana vorbind in modul cel mai serios de momentul in care Iranul ii va putea aplica lovitura de lichidare. Daca luam in consideratie si goana febrila a Iranului dupa arma nucleara, scriem 1+1=2, intelegem perfect pentru ce Iranul doreste atata sa se doteze cu asemenea arme.
      Dorinta Iranului de a distruge Israelul provine dintr-o isterie islamica aproape mesianica, o fixatie care nu-si are motivatia intr-o ratiune de oameni normali.
      Bineinteles ca Israelul face tot ce e posibil pentru a-i impiedica pe iranieni sa ajunga la un asemenea potential si i-a avertizat in aceasta privinta.
      Deci, sa fie clar, cei care ameninta sunt iranienii, si inca cu anihilarea, nu mai putin.
      N-am inteles treaba aia cu “popor perfid”. Exista popoare perfide sau neperfide? Nu ti se pare ca asta cam suna a rasism?

      • Stefan spune:

        Tu ai fost prea atent la propaganda evreiasca si acum o impartasesti cu mine. Dictatura a fost si pe vremea sahului, insa era sustinuta de SUA deci era OK.
        Iti raspund atat de simplu pentru ca bati campii destul de rau si nu merita sa demontez fiecare aberatie in parte.
        Cius.

        • Corneliu spune:

          Tu ai fost prea atent la propaganda evreiasca si acum o impartasesti cu mine. Dictatura a fost si pe vremea sahului, insa era sustinuta de SUA deci era OK.
          Iti raspund atat de simplu pentru ca bati campii destul de rau si nu merita sa demontez fiecare aberatie in parte.
          Cius.

          Esti “foarte convingator”, n-am ce zice.
          N-am facut decat sa aduc faptele asa cum sunt.
          Apropo, ai idee cam cat de disproportionate sunt dimensiunile celor doua state? Daca stii din intamplare, atunci ai cum sa justifici stupida acuzatie ca Israelul ameninta Iranul?
          Cat despre Iran, te pomenesti ca e o tara libera si democratica, iubitoare de pace…
          Crede-ma ca limbajul tau e cam inafara domeniului pentru aceasta publicatie.
          Cat despre “demontare”, mai incet, caci pur si simplu nu poti.

        • Ioana spune:

          nu numai ca Iranul nu doreste conflicte cu statele membre ale UE, dar nu vrea razboi nici cu SUA sau Israelul – tot “baletul” de declaratii belicoase dintre cele doua state are ca scop aratarea muschilor, nicidecum vreun razboi real. niciuna nu ar iesi prea bine dintr-un astfel de razboi – Iranul e saracit, vulnerabil la jocuri ale puterilor externe si, cu siguranta, mult in urma la capitolul tehnologie. Israelul a iesit sifonat din conflicte cu tari minuscule precum Libanul, iar armata lui se reduce la tehnologie (si “conflicte” intre drone si populatie civila… – asta apropo de state primitive si sangeroase).

          mai merita adaugat faptul ca Iranul nu a fost implicat in razboaie ofensive in ultimul secol, lucru care nu se poate spune nicidecum despre Israel.

          faptul ca, din ratiuni meschine asa-zisii politicieni romani se pot lansa in afirmatii aberante la adresa unui stat important precum Iranul este grav, aratand, inca o data, decaderea la care a ajuns politica romaneasca.

        • Doru Dragan spune:

          Ti-a explicat Corneliu clar fara sa te jigneasca. Nu e vorba despre o “propaganda evreiasca” ci despre lucruri cunoscute de toata lumea. Iranul este deranjat de existenta statului Israel fara a avea importanta ce face acest stat pe cand Israelul ameninta doar in cazul in care Iranul continua sa faca eforturi in directia obtinerii armei nucleare.
          Sahul a incercat sa modernizeze Iranul. Pe vremea lui se produceau autocare Mercedes si nu se imbogatea uraniu.

  5. Bradut Bolos Bradut Bolos spune:

    Nu cunosc, si nu comentez aspectele de politica si diplomatie.
    Riscul major in cazul unui conflict implicand Iranul este blocarea stramtorii Ormuz, implicit perturbarea pietei petrolului. Probabil cei care analizeaza scenariile posibile au in vedere si aceste riscuri si masurile posibile de contracarare.
    La nivelul de volatilitate al pietelor din acest moment, orice factor de risc in plus poate genera efecte incalculabile. Pe de alta parte, materializarea unui risc asteptat ar putea reduce nivelul de volatilitate generat de incertitudine.
    Foarte interesanta analiza, partea economica ar putea fi mai extinsa un pic, pentru ca in cazul de fata este extrem de relevanta.

    • Corneliu spune:

      Fara indoiala ca aspectele economice sunt extrem de importante, iar un conflict cu Iranul poate produce, pe langa efectele sale in zona, un tsunami economic care ar putea ravasi intreaga econimie mondiala.
      Tinand seama insa de ceeace s-ar putea intampla acolo, din atentia celor care analizeaza complexul problemei este pur si simplu interzis sa lipseasca cunoasterea precisa, actualizata si detaliata a situatiei la zi.
      Aceasta presupune cunoasterea corecta a regimului teocratic dictatorial din Iran, a ambitiilor sale, cunoaterea corecta a complexelor transformari prin care trece lumea araba (in niciun caz o “primavara”), vechiul conflict israelo-arab, toate analizate dupa neutralizarea fluviilor de propaganda si a notiunilor primite “as granted”.
      Altfel, ne-am afla ca la 31 august 1939, convinsi ca urmatoarea dimineata poate fi numai una calma si senina.

  6. Mihai spune:

    Pentru a cunoaste mai bine Iranul va invit la expozitia de arta persana ”Iran – leagan de cultura si civilizatie” la Biblioteca Judeteana ”Dinicu Golescu” Arges din Pitesti. Arta persana este superba, am fost de mai multe ori. Merita. Expozitia se desfasoara pana pe 11 noiembrie 2012, intrarea publicului este gratuita. Toate gandurile bune.

  7. Marcel spune:

    Domnule Cioculescu,

    In primul rand vreau sa va multumesc pentru ca aduceti in dezbatere un subiect aproape ignorat in media noastra sau condamnat la simpla prezentare a unor idei prefabricate (de genul demonizarea uneia dintre parti). Analiza dumneavoastra contine o interpretare corecta – zic eu – a relatiilor directe intre Romania si Iran. Cu toate acestea, as dori sa subliniez pericolul indirect pe care actuala conducere Iraniana (nu e nevoie sa acuzam un popor intreg pentru deciziile celor de la putere) il reprezinta pentru securitatea noastra.

    In primul rand, pe plan economic, Iranul ameninta cu o explozie a pretului petrolului printr-o blocada (chiar si temporara) a stramtorii Ormuz, pozitie sustinuta in repetate randuri de oficialii Iranieni. Chiar daca unii considera ca afirmatiile respective sunt vorbe goale, amenintari fara fond, nu trebuie ignorata posibilitatea unui astfel de eveniment. Pozitia de putere energetica pe care incearca sa o mentina Iranul (unii considera ca atacul cibernetic impotriva Saudi Aramco a fost o incercare de a opri compania de la a-si creste productia de petrol pentru a compensa oprirea exporturilor Iraniene catre Europa si America) poate avea repercursiuni serioase asupra Romaniei deoarece si noi simtim puternic toate variatiile pretului petrolului.

    In al doilea rand, e ingrijoratoare atitudinea statului Iranian fata de stabilitatea politica din zona. Sustinerea acordata regimului Al Assad, sprijinirea miscarii Hezbollah si folosirea acesteia pentru diferite misiuni “speciale”. De exemplu, UAV-ul care a survolat spatiul Israelian se considera ca ar fi fost comandat dintr-un centru de comanda Hezbollah aflat in Beirut. Pozitia Beirut-ului le permite sa monitorizeze atat Israel-ul cat si Siria. Din acest punct de vedere, interesele politice ale statului Iranian sunt strans legate de existenta si functionarea Hezbollah – putem considera ca un stat care sprijina o organizatie terorista si incurajeaza instabilitatea politica nu reprezinta o amenintare la adresa Romaniei? Intreaga zona incepe sa semene cu un butoi cu pulbere totul pe fondul incapatanarii Iraniene de a sustine prietenii siiti din zona. Iar sustinerea presedintelui Sudanez in conditiile in care acesta este considerat unul dintre responsabilii pentru genocidul din Darfur nu imi da deloc impresia unei conduceri care sa aiba in interes stabilitatea zonei ci, mai degraba, acapararea rapida de influenta si putere. Pe scurt, Iranul pare sa fie unul din statele care intretin instabilitatea din zona iar aceasta are (si va avea din ce in ce mai mult) repercursiuni asupra restului lumii – incepand de la probleme economice, pana la executarea de atentate teroriste, aparitia unor noi zone de conflict.

    Ma bucur ca ati ales sa prezentati faptul ca nu trebuie sa traim intr-o teroare permanenta ca am putea fi atacati maine de Iran. Nu exista niciun fel de dovada in acest sens si oamenii nu ar trebui sa isi faca griji nefondate din cauza unei prezentari neadecvate a realitatii in media. Trebuie, totusi, retinut si faptul ca Iranul este un stat destul de mare, cu o pozitie strategica puternica si cu resurse importante. La dispozitia lor se afla mai multe modalitati prin care statul nostru ar putea avea de suferit prin continuarea politicii de pana acum. Limitand articolul dumneavoastra la cele de mai de sus dati loc unor interpretari demne de teoria conspiratiei – ca Iranul nu este, de fapt, decat o victima a politicii internationale si a nedorintei altora de a imparti averea globala. Poate ca ar fi buna si o continuare despre modul in care politica dusa in acest moment de conducerea iraniana poate afecta tara noastra – pentru ca sunt multe de spus.

  8. Emil spune:

    Dat fiind natura descentralizată a islamului, aş privi cu mai multă îndoială nu ştiu ce fatwă emisă de nu ştiu care ayatollah anonim şi pomenită de nu ştiu ce ambasador iranian la Buricul Pământului România. Ba chiar ziariştii ăia care i-au luat respectivul interviu puteau să-l întrebe cum e cu fatwa ailaltă, mult mai cunoscută, emisă de Spiritul lui Dumnezeu Khomeini, cea care cerea oricărui musulman pios să-l omoare pe Salman Rushdie pentru Versetele Satanice. Rushdie a scăpat, dar am înţeles că unul din editorii cărţii sale nu a fost aşa de norocos.

  9. mircea spune:

    Este evident ca pana si intrebarea suna prost. Dar v-ati prins! ;) Nu este vorba despre amenintarea iraniana ci despre scutul anti-racheta american ;) )

  10. eu spune:

    Nu stiu daca Iranul ca tara e marea problema aici. Noi vedem un punct de pe harta si pierdem contextul general. Iranul este prima tara din regiune care revendica dreptul la a avea arme nucleare. Cand Iran, sper sa nu, le va avea, ce vor face vecinii lui? Vor vrea si ei!
    Iranul sprijina – e stiut asta – grupari teroriste din intreaga regiune; multe dintre armele care se folosesc acum din Gaza impotriva israelului sunt de provenintenta Iraniana. Cum ar fi sa puna Iran la dispozitia uneor teroristi din Gaza o mica bomboita nucleara? Si nu e vorba numai de Gaza si Israel, ci si de alte regiuni, de exemplu Siria.
    Oricune ar incerca sa obtina arme nucleare ar trebui impiedicat. Deja sunt prea multi cei care le au. Cui ii foloseste ca detinatorii de arme nucleare sa se inmulteasca?
    In orice loc normal din lumea asta, cand un om doreste sa detina o arma, un pistol, trebuie sa treaca de examene si evaluari psihologice. Ar trebui sa se aplicae asta si la nivel de tara, sa fie evaluata fiecare tara care cere sa detina un anumit tip de armament – nu ma refer numai la cel nuclear – de catre o comisie internationala, evaluare care sa stabileasca daca autoritatea din tara solicitanta poate tine sub control armamaentul solicitat.

    • Ioana spune:

      Israelul are arme nucleare, si tine acest lucru ascuns, nu semneaza niciun tratat etc.

      prin urmare, nu are niciun drept sa vorbeasca in aceasta chestiune.

      in plus, la care regiune va referiti? – Israelul are arma nucleara, India are arma nucleara, Pakistanul are arma nucleara…

      amenintari? – cel mai ofensiv stat din regiune (evident, cu permanent ajutor american) este tot Israelul.
      despre Gaza nici nu e cazul sa vorbim – terorismul statal al Israelului intrece cu mult orice “terorism” de provenienta palestiniana.

      la rece vorbind, si fara partinire, Iranul NU constituie o amenintare, in sine. un razboi declansat de SUA-Israel contra Iranului, insa, ar reprezenta o amenintare la adresa unei bune parti din lume. de asa ceva trebuie sa ne temem si, in cazul acela da: si de o reactie a Iranului.

  11. dragos spune:

    @Marcel
    “In primul rand, pe plan economic, Iranul ameninta cu o explozie a pretului petrolului printr-o blocada (chiar si temporara) a stramtorii Ormuz, pozitie sustinuta in repetate randuri de oficialii Iranieni.” Spui tu

    In primul rand ma indoiesc profund ca Iranul chiar ar putea sa faca ceva in stramtoarea Hormuz in fata flotei a cincea americane din bahrain. Probabil ai auzit de recentul exercitiu militar american din golf, la care au participat 30 de natiuni, in septembrie, cand s-a demonstrat destul de clar cine face diferenta acolo. http://www.businessweek.com/news/2012-09-16/u-dot-s-dot-leads-biggest-gulf-mine-exercise-in-signal-to-iran. Desigur, poate sa ameninte, dar nu ar fi dreptul lor? Ce zici tu aici, Iranul nu are niciun drept sa se apere sub nicio forma?

    In al doilea rand, nu ti se pare ca masurile ecomonice/financiare impuse de UE si SUA ameninta si ele integritatea Iranului? Ti se par corecte? Exista dovezi clare ca iranul produce uraniu mult imbogatit?

    @eu
    Iranul nu ar fi singura putere din regiune care va detine arme nucleare. Israelul detine arme nucleare inca din anii 60, poate si mai devreme. Nu ai auzit de Mordechai Vanunu? Stiai ca israelienii l-au tinut 18 ani in inchisoare, din care 11 in izolare (ceea ce e un record), pentru c[ a divulgat secretele nucleare israeliene in 1986?

    @Serban Cioculescu
    Inteleg ca ati vizitat tari din UE, dar nu am inteles daca ati vizitat si Iranul. Daca nu, dati o fuga, o sa va placa. Eu l-am traversat de la nord la sud si inapoi si am fost deosebit de incantat de ce am vazut si auzit. Apropos de relatia bilaterala Iran-Romania, sa stiti ca am intalnit oameni care mi-au spus cu un usor repros ca l-am omorat pe Ceausescu. Lor li se parea ciudat, pentru ca stiau ca dictatorul este “liderul Romaniei”. Sigur, nu aveau de unde sa cunoasca situatia din Romania. Probabil va amintiti ca ultima vizita a lui Ceausescu intr-o tara straina a fost in Iran.

    • Corneliu spune:

      Pentru Dragos si “eu”.
      Intre Iran si Israel, ca prezumtive puteri nucleare, exista o diferenta esentiala.
      Iranul isi reafirma in mod deschis si repetat intentia de a anihila Israelul, in timp ce Israelul nu atenteaza la existenta niciunui alt stat, fiind din contra, el cel permanent amenintat si nu numai de catre Iran.
      Deasemenea, Iranul face la fel de deschis toate pregatirile pe care le considera necesare pentru a-si aduce la indeplinire promisiunea.
      E o diferenta care nu poate fi ignorata.

  12. Andrei Luca Popescu spune:

    Domnul profesor mi se pare că închide ochii deliberat la câteva puncte, iar argumentația sa cu geții și prietenia dintre popoare mi se pare total anacronică.

    Nu cred că a zis cineva că Iran atacă direct România sau că există acest risc, poate doar vreun hăbăuc pierdut prin peisaj. Presa românească suferă de o mare boală în această perioadă, pe care sper că o va depăși. Dă titluri menite să atragă sau să sperie cu orice preț, pentru a obține audiență. Chiar cu prețul de a induce în eroare. Conținutul materialelor nu sunt deloc așa, dacă presa respectivă este serioasă.

    Riscul este al unui atac asupra unor aliați principali ai României, pe teritoriul României, adică SUA și Israel. Nu cred că Bulgaria are relații proaste cu Iranul. Și iată ce s-a întâmplat la Burgas. Riscul unui război convențional este într-adevăr redus, dar nu cred că aceasta este adevărata amenințare.

  13. adrian spune:

    Domnilor, parea mea referitoare la armele nucleare este :

    Dupa cum merg lucrurile in lume, ar trebui sa luati in calcul si scenariul in care Iranul va fi o putere militara nucleara.
    Si dupa aceea sa faceti strategiile si tacticile.
    Asta in prima faza.

    Problema este daca mai multe tari incep sa devina puteri nucleara tinind cont ca suntem intr-o era in care comunicatiile, persoanele si tehnologia circula rapid, ce strategii si tactici mai pot fi valabile?

  14. Victor spune:

    Iranul e o tara de teocratie terorista. Ea nu ameninta Romania ci linistea si pacea lumii intregi. Condus de un grup islamist extrem si antidemocratic, Iranul isi subjuga populatia interna care sufera de un nivel de trai extrem de jos. In acelas timp ca sa se mentina in putere, oligarhia iraniana face un efort sa obtina arma nucleara si sa pericliteze toate tarile, mosleme si ne-mosleme din regiune. Iranul e sprijinit de doua tari care au interese economice in aceasts tara si nu fac nicio alta socoteala, sau de fapt daca americanii spun +, ei spun -. E vorba de Rusia si China, doua tari care nici ele nu pun democratia prea inalt pe agenda lor politica. Presedintele Iranului, Ahmedinajad neaga holocaustul si ameninta Israelul s-o stearga de pe pamant. Lumea progresiva poate sa-si permita ca asa o tara condusa de o teocratie fanatica sa obtina arma nucleara si sa desechilibreze toata lumea? Roanaia, chiar daca nu e amenintata directpoate sa-si permita sa nu-si ridice vocea contra unui regim fanatic si periculos. Numai exista valori in lumea asta ci numai interese economice? Toti am devenit Chamberlain moderni?

  15. Corneliu spune:

    Am recitit articolul azi diimineata si nu pot decat sa-mi intareasc impresia ca articolul este scris de fapt ca un prospect de imagine.
    Problemele grave pe care pune Iranul in fata zonei geografice din care face parte cat si in fata lumii sunt eludate cu eleganta si indemanare, terorismul pe care-l promoveaza in zona pentru atingerea ambitiilor sale este facut inexistent, amenintarile fara precedent in istoria moderna de suprimare fizica a unui alt stat cu intreaga sa populatie nu exista si ele, ca si alte aspecte pe care le-am atins in comentariile mele precedente.
    Dictatura medievala iraniana poate fi comparata doar cu dictatura comunista din Coreea de nord, cu diferenta ca cea iraniana e mult mai periculoasa in exterior. Nu intamplator exista o atat de stransa colaborare intre cele doua forte ale “axei raului”.
    Pacat numai ca un cititor neavizat ar putea chiar sa se intrebe ce tot are Occidentul cu acest stat atat de pasnic.
    Cert este ca Iranul nu poate avea nimic cu Romania, dar asta inca nu o transforma intr-un porumbel al pacii…

  16. Serban Cioculescu spune:

    Stimati cititori, va multumesc tuturor pentru comentariile foarte pertinente pa care mi le-ati facut. Voi tine cont de ele in viitoarea mea carte. In cateva zile o trimit la editura.
    Intr-adevar, nu am mentionat toate aspectele relevante la nivelul securitatii internationale deoarece as fi depasit limita normala a unui articol pentru Contributors. Deja mi s-a parut cam lung. Iranul categoric intretine activ terorismul islamic (la fel ca si Arabia Saudita pentru ramura sunnita a extremismului), isi ameninta vecinii, poate determina proliferarea nucleara prin “imitatie” si clar are o sansa sa reuseasca sa faca rost de arma nucleara. E un stat periculos, agresiv atat prin mesianismul sau ( obsesia pentru Imamul ascuns si resurectie post-martiriu e bine cunoscuta) cat si prin sentimentul de vulnerabilitate interna si externa care ii determina un comportament asertiv. si greu predictibil Presedibtele e la cutite nu doar cu Ayatolahul ci si cu puternicii frati Larijani iar membrii Garzii se agita necontenit. Eu ma tem cel mai mult de un razboi pre-emptiv declansat de Israel, care stie ca SUA nu il vor lasa singur. De ce? Cititi cartea The Israeli Lobby de Walt si Mearsheimer si veti vedea. Pe de alta parte, Iranul, daca va face primul pas stie ca are o sansa mare sa atraga si Siria, Liban in conflict si sa destabilizeze Turcia.
    In opinia mea, planificatorii politicii de securitate a Romaniei trebuie sa ia in calcul toate aceste scenarii si sa pregateasca niste raspunsuri adecvate. Nu trebuie sa ne lasam complet surprinsi de crizele regionale. In plus trebuie sa ne chestionam permanent aliatii din NATO si partenerii din UE ca sa vedem ei ce atitudine au si ce planificare de criza.

    • Emil spune:

      Sunt sincer curios dacă cel care a semnat acest ultim comentariu “Serban Cioculescu” chiar este autorul articolului. Sincer, mă îndoiesc. Nu apare chestia aia cu “Autor Contributors”. Iar afirmaţii de genul “Cititi cartea The Israeli Lobby de Walt si Mearsheimer si veti vedea.” sunt de clasa a II-a. Be…..

      • serban cioculescu spune:

        Stimate domnule Emil
        Sunteti un pic cam prea…curios. Da, nu apare chenarul acela tip de care mentionati pentru ca nu doresc sa ma “separ” de masa cititorilor. Personal mi se pare un element cam elitist, ca si cum autorul textului ar avea un statut net superior celui al cititorilor. Deci nu am cerut acest “privilegiu” si nu il voi folosi. Cat despre Walt si Mearsheimer nu e rau sa mentionez cartea deoarece publicarea ei a reprezentat nu doat rodul unei cercetari intense ci si un act de curaj intro-o America dotata din abundenta cu ochelari de cal in ceea ce priveste problema israelita si cea arabeasca. Nu zic ca tot ce e acolo e 100% adevarat dar nici nu e o carte anti-semita sau o simpla facatura.
        V-am satisfacut macar in parte curiozitatea?



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Serban F. Cioculescu


Serban F. Cioculescu

Dr. Şerban F. Cioculescu (n. 1972) este cercetător ştiinţific în domeniul studiilor de securitate la Institutul pentru Studii Politice de Apărare şi Istorie Militară din Bu... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)