Home » Economie »Energie »Reactie rapida » Citesti:

Vrem gaz ieftin pentru popor, nu pentru băieții deștepți

Otilia Nutu martie 26, 2013 Economie, Energie, Reactie rapida
39 comentarii 3,029 Vizualizari

Am avut o discuție în contradictoriu cu d-nii Iulian Iancu de la Parlament și cu dl Emil Calotă de la ANRE. Care susțin că vai, consumatorul, ce milă ne e de el. Și că nu se poate, dom’le, să avem acum bursă de gaze la OPCOM, vă dați seama ce s-ar întâmpla? Și că ce catastrofă ar fi dacă am exporta gaz.

Să explicăm.

Dacă azi am lăsa piața liberă, prețurile gazului nu s-ar duce la nivelul gazului de import de la Gazprom (care a fost și 500 de dolari). Petrom ar vinde destul de ieftin, față de ceilalți, că ei produc gaz asociat, adică îl scot odată cu petrolul, doar n-or să-l arunce. Romgaz ar vinde și el cât să aibă clienți, peste Petrom, dar sub Gazprom. Gazprom și-ar scădea prețul, la fel și GDF de la unguri de la care importăm. Probabil că prețul ar fi pe la 300-350 USD / 1000 m3, în niciun caz la 500.
Dacă piața începe să funcționeze, vor mai apărea și alți jucători. În timp. Gazul din Marea Neagră. Gazul de șist. Mai mult gaz de import din Vest. Dacă nu, nu va face nimeni investiții noi.

Dacă gazul e mai scump pentru consumatorii industriali, încep să se preocupe de eficiența energetică. Să fie clar: consumatorii industriali care contează sunt Interagro, Azomureș și Elcen, nu alții. Ăștia trei consumă cât toți consumatorii casnici. Elcen are nevoie de gaz ieftin ca să-și acopere pierderile că nu-i plătește RADET. Interagro că e băiat deștept. Azomureș că s-a nimerit. Dacă dăm gaz ieftin la Interagro & Co, cum noi poporul deținem 80% din Romgaz și 20% din Petrom, asta înseamnă că întreținem Interagro & Co din buzunarul nostru. Adică subvenționăm noi poporul pe cel mai bogat om din România. În condițiile în care 50% din popor n-are nici măcar acces la gaze!

Liberalizarea pieței s-ar putea face instantaneu, fără să plătim noi consumatori casnici un leu în plus. Chiar pentru toți consumatorii casnici, nu doar pentru “vulnerabili”, ăia pe care ne chinuim de vreun an să-i “definim”.

Dacă Romgaz ar vinde la preț de 2-3 ori mai mare decât azi, ar face profituri frumușele, care sunt venit la bugetul de stat, partea care nu e reinvestită. Din profiturile Petrom, 20% sunt ale statului. Apoi putem face și chestia aia cu supraimpozitarea: banii ăia suplimentari câștigați de Petrom și Romgaz se pot împărți între stat și companii – în alte cuvinte, putem lua și mai mulți bani de la Petrom decât 20% dividende și 16% impozit pe profit, pt profiturile suplimentare.
Din banii ăștia, statul poate spune direct, drag popor, vă plătesc eu jumate – trei sferturi – 90% din factura FIECĂRUI CONSUMATOR CASNIC. Deci: dacă într-o piață liberalizată factura unui consumator casnic e 100 de lei, ea îmi poate apărea pe factură ca 100 de lei din care: 90 lei plătiți de la bugetul statului (scris negru pe alb) și 10 lei am eu de plată!
Mecanismul ăsta se folosește deja, pentru termoficare, pentru o parte din consumatori, deci este cât se poate de simplu de făcut. Și e perfect legal și perfect compatibil cu Directivele UE.

De ce nu se face? Pentru că avem nevoie de “prețuri reglementate” ca să justificăm de ce-i dăm gaz ieftin lui Niculae de la Interagro și celorlalți, și să spunem că e okei, “totuși plătește mai mult decât prețul reglementat”. Adică: prețul reglementat este o referință falsă în beneficiul băieților deștepți, atât.

Cei care se opun bursei de gaz la OPCOM sunt cei speriați de transparența tranzacțiilor. OPCOM a făcut împreună cu un grup de stakeholderi documentele pentru platforma de gaz, adică o piață unde să se liciteze gazul din România. A depus-o la ANRE. ANRE o ține pe loc din 1 februarie și propune reglementări concurente la bursa de gaze, mormăind că România nu e încă pregătită. Curios, stakeholderii din discuțiile cu OPCOM n-au văzut că România nu e pregătită, noroc de ANRE!

Posibilitatea de export de gaze n-ar însemna altceva decât că piața s-ar liberaliza instantaneu. De aia nici n-o vor Iancu & Co.
Auzeam pe Dl Iancu zicând, vai, am vinde la 150 la export și am cumpăra la 500 de la Gazprom! O explicație ridicolă. De ce ar vinde cineva zdravăn la cap (Petrom, Romgaz) cu 150 la export când ar putea vinde la 500 aici, dacă există cerere, că de la Gazprom s-ar cumpăra tot dacă există cerere la 500?

În realitate, cei care se opun exportului de gaz (o chestie altminteri imposibilă dacă vrem să fim în UE, n-ai cum să interzici libera circulație a bunurilor în UE) se opun de fapt să facem concurență Gazpromului în Moldova. De aia nici nu ne grăbim deocamdată cu conducta Iași-Ungheni deși e un mizilic de bani. Harașo!

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre: , , , , , , , ,



Currently there are "39 comments" on this Article:

  1. Gelu Florea spune:

    Sunt in cea mai mare parte de acord cu pledoaria insa sunt TOTAL nedumerit de ce nu vedem ca exista deja, este functionala, este transparenta si NU este dependenta de STAT o piata a gazelor libera la BRM. Este lipsa de informare, este lipsa de informatie sau pur si simplu nu suntem inca educati, sa analizam cu obiectivitate fiecare fenomen in ansamblu si in detaliu?…….
    Nu avem nevoie de Domnul Iancu care vineaza sa devina “sef” ANRE, pentru ca dinsul nu intelege fenomenul in context European ci in spirit pur Romanesc!
    Daca analizam situatia INTERAGRO, cazul devine si mai interesant deoarece una din metodele acumularii averii fabuloase in numai 20 ani este bazata pe diferenta fata de ” concurenta” andica prostii care platesc subventiile, deoarece Dinsul da salarii..altfel nu le da!!! Dar cine oare intelege in tarisoara asta ca dinsul mai lasa ceva din ce a luat pe nimic, iar cei care platesc sunt cei care prin munca cinsitita devin contribuabili la bunastarea INTERAGRO si a Domnului Iancu in TANDEM!!!

  2. radulescu spune:

    N-ar fi mai util sa finalizam grupurile 3 si 4 de la Cernavoda ?
    Si sa disponibilizam – pt. populatie – gazul consumat acum in termocentrale pe hidrocarburi ?
    La 1400 MW s-ar disponibiliza cca. 9,5 milioane mc/zi gaze.
    Adica cca. 3,5 miliarde mc anual.
    Cu reducerea corespunzatoare a importului de gaz rusesc (f. scump).
    Si cu energie electrica ieftina, cu multiple utilizari (inclusiv casnice).
    Se putea face dupa `89 daca aveam o strategie solida, gandita de specialisti, nu de clienti politici sau de amatori in domeniu.

  3. satanae spune:

    Ce frumos e cu piata asta! Sa liberalizam piata si vom trai cu totii ca in rai! Gaze ieftine, si alea platite de stat, moguli rapusi de libera concurenta, caldura gratis pentru tot romanul, ce mai! Cam asa ni s-a povestit despre toate privatizarile si liberalizarile pe care le facuram pina acum si asa e, ca ce bine ne merge! Asa am privatizat si distributia de curent si de gaze, asa am dat si Petrom-ul si libera concurenta functioneaza de minune, preturile se duc tot in cap si nici macar nu se pune problema ca putinii jucatori de pe o piata sau alta sa se inteleaga intre ei si sa fixeze toti aceleasi preturi, cit mai ridicate posibil! Nici macar sa nu va ginditi la asa ceva, pentru ca si daca s-ar putea si nu i-ar prinde imediat Consiliul Concurentei, nu ar vrea ei sa faca asta, pentru ca morala lor de sorginte protestanta nu-i lasa de capul lor. Asa ca avem acum posibilitatea, daca nu ne place un furnizor de curent, de exemplu, sa fugim foarte repede si usor la altul, mai bun, mai ieftin si dragut care ne va trata ca pe niste printi, nu umili consumatori casnici ce sintem. Eu numai anul asta am schimbat trei furnizori de curent si ma indrept vertiginos spre al patrulea. In final o sa gasesc unul care este asa de eficient si concurential incit o sa-mi dea el bani ca sa consum curent de la el. Pfuai, sa tot traiesti asa!
    Acum vad ca unul dintre dusmanii care se opun liberalizarii pietei gazelor si exportului liber catre alte zari este Elcen. Acest mogul deghizat nu face altceva decit sa furnizeze caldura pentru Bucuresti si este ineficient pentru ca a picat la intersectia unor subventii pentru populatie care nu vin niciodata la timp, pentru ca are tehnologie veche, se fura etc. Pai, sa nu-l inchidem? Lasa-i pe bucuresteni sa se incalzeasca de pe piata libera si o sa vada ce bine si cald o sa le fie! Apoi mai este mogulul asta de Ion Niculae cu Interagro-ul lui care se imbogateste pe spinarea poporului. Lasa ca la el mai si lucreaza o multime de oameni, important este ca trebuie sa functioneze piata, domle, si daca nu face fata, sa dispara! Adica ar trebui sa investeasca in retehnologizare, de ce n-o face? A, vrea sa ia numai el banii? Pai atunci falimentul scrie pe el. Care faliment il va lasa pe Niculae cu totul rece, pentru ca el va vinde tot la fiare vechi si va pleca cu toti banii pe care-i are spre Africa sau alte zone prietenoase, in timp ce-n urma lui vor ramine mii de someri si orase de praduitori de fiare vechi, ce vor astepta vreo citeva decenii sa vina promisii investitori straini sa faca alte industrii mai performante si mai curate in locul celor murdare ale mogulilor.
    Cel mai tare cred ca ar suferi, la urma urmei, producatorii de gaze, de gen Petrom sau Romgaz, pentru ca nu vor avea ce face cu profiturile incasate. Sa le sugeram o solutie de pe acum, ca sa-i scapam de insomnii? Pai uite, Petrom sa exporte toate profiturile catre actionarii sai – intre care si rusii aia uriti, de la Gazprom – in timp ce aici sa-si zugraveasca afacerea de parca ar avea pierderi, iar Romgaz sa lase ce obtine el pe mina statului, ca se gaseste cineva care sa dea o utilizare banilor alora, macar ca-i fura si tot are ce face cu ei. Si uite asa, vom fi cu totii fericiti si liberali in cuget si simtiri. Mult noroc!

    • pescarul spune:

      beton!

    • iosiP spune:

      “Lasa ca la el mai si lucreaza o multime de oameni, important este ca trebuie sa functioneze piata, domle, si daca nu face fata, sa dispara!’

      Lasa ca si la altii lucreaza o multime de oameni, da’ aia nu ameninta ca-si iau galetusa si lopatica daca nu primesc subvenitii mascate de la stat, si fac “business as usual” cu toate ca-si cumpara cele necesare de pe piata libera. “Nea Iancu de ce nu poate, e mai prost?

      Dar stii ce? Vreau si eu gaze (semi) moka, electricitate asisderea, iertarea de datorii la buget si (eventual) garantia ca toti fraierii de concurenti vor fi flocaiti (scuze: flagelati) in piata publica! Si dupa aia angajez si eu o multime de oameni…
      Parol!

  4. Gelu Florea spune:

    Sunt in cea mai mare parte de acord cu pledoaria insa sunt TOTAL nedumerit de ce nu vedem ca exista deja, este functionala, este transparenta si NU este dependenta de STAT o piata a gazelor libera la BRM. Este lipsa de informare, este lipsa de informatie sau pur si simplu nu suntem inca educati, sa analizam cu obiectivitate fiecare fenomen in ansamblu si in detaliu?…….
    Nu avem nevoie de Domnul Iancu care vineaza sa devina “sef” ANRE, pentru ca dinsul nu intelege fenomenul in context European ci in spirit pur Romanesc!
    Daca analizam situatia INTERAGRO, cazul devine si mai interesant deoarece una din metodele acumularii averii fabuloase in numai 20 ani este bazata pe diferenta fata de ” concurenta” andica prostii care platesc subventiile, deoarece Dinsul da salarii..altfel nu le da!!! Dar cine oare intelege in tarisoara asta ca dinsul mai lasa ceva din ce a luat pe nimic, iar cei care platesc sunt cei care prin munca cinsitita devin contribuabili la bunastarea INTERAGRO si a Domnului Iancu in TANDEM

  5. alex spune:

    Excelent articolul, m-ati facut sa inteleg de ce nu se doreste liberalizarea gazelor. As avea o intrebare oarecum legata: credeti ca s-ar putea (eventual) legifera si un profit maxim procentual la distributia gazelor (dar mai ales al combustibilului)? Am inteles ca in SUA ar exista ceva in acest sens, sper sa nu gresesc.

  6. clujean spune:

    un singur comentariu: in Romania, liberalizarea inseamna SCUMPIRE CONTINUA si atat.

  7. Nautilus spune:

    Teoria sună cât se poate de frumos, dar are un defect. Unul mic şi al Dracului.

    Anume faptul că de la Loviluţie încoace niciun furnizor din domeniul energiei, de la Petrom la Nuclearelectrica şi de la Romgaz la Gazprom nu a acţionat conform cu regulile economiei clasice, profitând de cerere, reducând preţurile etc ci toţi ca unul au făcut contrariul.

    În primăvara 2011, se făcea mare tămbălău pe tema venirii SOCAR în România, că va fi mai ieftin ca Petrom, că au petrol azer, că îşi permit, că vor sabota concurenţa vânzând mai ieftin etc.

    Am afirmat atunci că SOCAR nu va face nicio brânză, şi că acolo unde Petrom vinde litrul de carburant cu 5,25 lei, SOCAR îl va da poate cu 5,20, dar în niciun caz cu 3 sau cu 4 lei.

    În octombrie 2011, a venit SOCAR, au cumpărat staţii de benzină, şi au vândut cu (exact) 4 bani sub preţul Petrom. Nu cu 4 lei, nu cu 40 de bani. Cu 4 bani.

    Astfel încât “presiunea concurenţei pe piaţa liberă” e un moft, o gogoaşă, un fals, iar Petrom face cele mai mari profituri din istoria României şi SOCAR nu.

    Iar asistatul social Ioan Niculae rânjeşte cu gura până la urechi.

    ~Nautilus

  8. alex1234 spune:

    Scrii:
    “Dacă Romgaz ar vinde la preț de 2-3 ori mai mare decât azi, ar face profituri frumușele, care sunt venit la bugetul de stat, partea care nu e reinvestită”

    Ar face profituri frumusele pe spinarea celor care vor cumpara acele gaze

    Cine va cumpara acele gaze de trei ori mai scumpe?

    Pai toata populatia Romaniei…..cea mai saraca populatia din UE cu 42% pondere a celor aflati la limita si sub limita saraciei

    E bine asa ? Ca populatia cea mai saraca a Europei sa cumpere gazul de trei ori mai scump (dupa ce ca e scump destul si astazi) gaz care curge gratuit din pamantul tarii sale?

    Apoi mai scrii:
    “Din banii ăștia, statul poate spune direct, drag popor, vă plătesc eu jumate – trei sferturi – 90% din factura FIECĂRUI CONSUMATOR CASNIC”

    Cum poti scrie asa o minciuna cand conform acordurile cu UE toate subventiile la gaz atat pentru industrie cat si pentru populatie vor disparea? iar populatia va cumpara gazul si eletricitatea la preturi de trei ori mai mari?

    De ce dezinformezi?

    Inteleg ca iei un salar ca sa scrii ce ti se spune pe o tema data dar nici chiar asa……

    • vitanis spune:

      Nu ai inteles ca pentru populatie ar putea fi platita partial de stat din veniturile suplimentare obtinute pein liberalizare? Sau ai citit alt articol?

  9. garett spune:

    Eu nu vă mai cred! ;)
    Chiar ieri vă pomeneam, uitându-mă în factura de energie și amintindu-mi de pledoariile dvs. în favoarea liberalizării pieței. News-flash: plătim deja 20% din factură pentru niște mofturi care nu au nici o legătură cu consumul real: “codegenerarea” si “certificate verzi (și uscate)”! La gaze plătim în kilowați, că deh, SI nu e pentru “căței”!
    Îmi e și groază să mă gândesc cam care ar fi demonstrațiile de imaginație ale companiilor de energie în condițiile liberalizării pieței! Probabil am plăti 50% din factură pentru certificate mov, grena și portocalii, 30% pentru “codegenerare” și doar restul ar reprezenta consumul efectiv! Iar la gaze s-ar inventa alte unități de măsură mai lucrative: kg/m2, hectolitru, mol.
    Chiar nu vă spune nimic situația din Bulgaria? Și acolo se bucură de “beneficiile” liberalizării! Vreo 6 și-au dat foc de bucurie!

    • Otilia Nutu Otilia Nutu spune:

      Excelent comentariul Dvs.
      Bonusul de “cogenerare” este prost construit si facut sa intretina companii falite si centrale nefunctionale care ar da faliment daca piata ar functiona. E calificata drept “cogenerare de inalta eficienta” energia produsa in centrale vechi de 30-40 de ani! Bonusul nu a atras NICIO investitie noua.

      Cu certificatele verzi, se pare ca s-a construit si aici o schema de subventionare ascunsa a centralelor ineficiente, in timp ce doar o mica particica ajunge realmente la regenerabile. Vedeti aici: j-constantinescu.org/___Impact_RES.html

      Sunt asadar mai multe probleme de rezolvat, iar piata ar trebui sa le rezolve. Problema e ca nu vrem construirea pietei ca ar deranja multe grupuri de interese care traiesc pe spinarea noastra. Sa n-avem iluzii, noi ii ducem in spate, din buzunarul nostru.

      • Gogu Ion spune:

        Si de ce sa platim noi cogenerare si certificatele verzi? Suntem cumva noi, consumatorii partasi la profitul facut de companiile din domeniul energetic? Ne luam bonus? Pai daca fac profit sa-si plateasca cheltuielile singuri. Basca ca mai au si subventii de la stat, cei din partea cu eolienele…

      • garett spune:

        Intr-o lume ideala mai ca as zice “asa e, o sa se regleze pe pricipiile pietei”.
        Da’ vedeti dumneavoastra, noi traim in Romania! Ori in Romania “principiile pietei” se traduc prin “jumuliti cumparatorul pe toate partile”! Si nu puteti nega chestia asta, date fiind nenumaratele exemple de companii straine “cu staif” care pe piata romaneasca se comporta fix.. romaneste! Sa va povestesc o patanie, apropo de “serviciile” furnizorilor de energie: Acum vreo doi trei ani m-am trezit cu o factura de “regularizare” (alta hotie dpmdv, practic eu creditez onor distribuitorul pe baza unor estimari ad burtam, dar in fine, divagam!) Apropo, de ce platesc “rezervare”?? Sunt o gramada de prostii in factura aia care n-au nici o legatura cu consumul real, Consum 200 kwh ma astept sa platesc doar 200 kwh. Neah, mai platesc si “rezervare”, mai nou si “codegenerarea” si certificatele faimoase! Stricto senso consum 200 de kwh dar platesc pentru vreo 300! C’asa-i in tenis!
        Boon, inapoi la “cestiune”! Primesc deci zisa factura de vreo 720 RON! Consum pe 3 luni 1560 kwh!! Consum in precedentele 3 luni 627 kwh! Cum nu mi-am pus strung in casa evident reactia mea a fost a luat-o razna contorul. Reclamatii, circoteca de rigoare, dupa un meci de vreo 2 saptamaniu primesc “aprobarea” (!) (eu fiind client, nota bene!) de a se demonta respectivul contor in scopul verificarii metrologice BRML. Totul contra cost, evident! OK, dupa alte trei saptamani primesc rezultatul “expertizei”: totul e OK, contorul e perfect, sunteti bun de plata. Cer buletinul metrologic si mi se raspunde foarte natural ca e document intern! Huh? “Pai “expertiza” a fost facuta la Electrica de catre un angajat al Electrica, acreditat BRML” Adica un fel fas! M-am lasat pagubas, prea multa bataie de cap si chiar n-am timp de prostii! Acum vine partea frumoasa: reactia involuntara a casierei cand am platit intr-un final factura in sine: “Ehei, daca ati fi singurul care a patit asa!” Cam asta este calitatea serviciilor in pozitiei de monopol in Romania! A, si apropo, am vrut sa trec la alt furnizor. Ca doar “sunt cetatean european si am drepturi”, nu? Ei bine, nu! Pentru ca m-ar fi costat mai mult per kilowat datorita unei taxe de utilizare a retelei de catre eventualul furnizor alternativ!

        • garett spune:

          Am uitat sa precizez: n-am mai vazut “la fata” contorul respectiv, apropo de cat de “in parametri” era!

        • Stelian spune:

          Super exemplificare a “odelor” cintate de toti acesti experti care ne povestesc povesti nemuritoare si alte povesti din Ispirescu, Creanga si Andersen cum ca cel de la Oradea poate alege sa consume de la Electrica Moldova sau sa ia curent de la Nuclear Electrica.

  10. Sergiu Simion spune:

    Nu sunt economist , dar citesc cu o adevarata delectare texte de acest gen care demonstreaza ca oricat de arida poate fi o stiinta, competenta , gandirea clara si capacitatea rara de a exprima simplu lucrurile complicate, fac pentru cetateni mai mult decat poate face statul ai carui functionari au parca rolul de a ascunde exact ceea ce ar trebui sa arate sau sa faca in interesul cetatenilor.

    Un simplu argument. Cele trei paragrafe de mai jos spun ceea ce Ministerul Energiei sau cum se mai cheama acum, nu a reusit sa spuna cetatenilor timp de peste doua decenii si in pasareasca de stat a functionarilor lui , pentru ca nu are de fapt acest interes ,desi in mod ipocrit mimeaza altruismul :

    ” Am avut o discuție în contradictoriu cu d-nii Iulian Iancu de la Parlament și cu dl Emil Calotă de la ANRE. Care susțin că vai, consumatorul, ce milă ne e de el. Și că nu se poate, dom’le, să avem acum bursă de gaze la OPCOM, vă dați seama ce s-ar întâmpla? Și că ce catastrofă ar fi dacă am exporta gaz.”

    ” De ce nu se face? Pentru că avem nevoie de “prețuri reglementate” ca să justificăm de ce-i dăm gaz ieftin lui Niculae de la Interagro și celorlalți, și să spunem că e okei, “totuși plătește mai mult decât prețul reglementat”. Adică: prețul reglementat este o referință falsă în beneficiul băieților deștepți, atât.”

    ” Dacă dăm gaz ieftin la Interagro & Co, cum noi poporul deținem 80% din Romgaz și 20% din Petrom, asta înseamnă că întreținem Interagro & Co din buzunarul nostru. Adică subvenționăm noi poporul pe cel mai bogat om din România. În condițiile în care 50% din popor n-are nici măcar acces la gaze! ”

    Mai clar, “pretul reglementat” si “liberalizarea” …prin scumpirea continua, inseamna de fapt “reglementare” si “liberalizare” in mod organizat si planificat adica un fel de economie socialista mascata, respectiv umplerea borcanului cu miere al celor putini pe spatele celor multi . De aceea , la energie , cei multi platesc pentru cei putini “taxa de cogenerare” ( sic! ), exact cum o femeie ar face un singur copil , dar cu doi barbati in acelasi timp la care le ia si banii. Din anii `90 si pana acum, statul planifica metodic, in mod altruist si grijuliu “indexarile periodice” prin unde de soc care incep inevitabil cu “pretul la energie” si sfarsesc inevitabil cu pretul painii si pretul carnii. Cu alte cuvinte , om fi intrat noi in economia de piata de ochii Occidentului , dar preturile de fapt sunt controlate , intr-o forma sau alta , tot de stat. Aferim!

    Cat altruism se ascunde in aceasta formidabila grija de partid si de stat , au inteles cetatenii atunci cand au identificat blestemul romanesc exact in propriile portofele : cand la altii preturile mai cresc sau mai scad ( ca de aceea exista economia libera si concurenta !) , la noi cresc, si tot cresc ,pentru ca din `90 au uitat mereu sa scada ! Dar chiar si daca printr-o minune dumnezeiasca ar scadea dramatic , exista o plasa de siguranta, dar nu pentru cetatenii de rand . Raportul dintre preturile ( atat de mari , adica la nivelul Occidentului ) si salariile de la noi ( atat de mici, adica dincolo de nivelul Orientului ) este atat de bine gandit in pasareasca de stat inca din `90, incat orice s-ar intampla la noi, desi Romania a intrat in Europa, cetatenii ei obisnuiti vor ramane de fapt tot in afara ei , probabil pentru inca 50 de ani de aici incolo.
    Adica , exact cum imi spunea tatal meu despre fata ascunsa a comunismului si cetatenii lui : ” vor avea mereu suficient ca sa nu moara si destul ca sa nu traiasca !”.
    Dormiti in pace, cetateni ! Statul vegheaza.

  11. kinn spune:

    “Dacă azi am lăsa piața liberă, prețurile gazului nu s-ar duce la nivelul gazului de import de la Gazprom (care a fost și 500 de dolari). Petrom ar vinde destul de ieftin, față de ceilalți, că ei produc gaz asociat, adică îl scot odată cu petrolul, doar n-or să-l arunce.”

    Aici spuneti o mare gogomanie. Petrom, care scoate gaz asociat ieftin, n-are nici un motiv sa vanda la un pret mai mic decat Gazprom. Pentru ca oricum nu are gaz suficient cat sa scoata Gazprom de pe piata.

    Intelegeti? Concurenta duce la scaderea preturilor, dar numai atunci cand productia poate fi marita astfel incat sa cucereasca piata concurentei. Atunci insa cand productia e fixa, asta nu se aplica. Daca oricum Petrom vinde tot gazul pe care il produce, si asta acopera doar 50%, asadar oricum tara este nevoita sa importe 50% din gaz din strainatate, care ar fi logica Petrom pentru a vinde mai ieftin decat ar putea? Nici una!

    • Otilia Nutu Otilia Nutu spune:

      Zic doar ca ar vinde mai ieftin decat Petrom si Romgaz (daca Romgaz ar lucra in interesul propriu, desigur). Petrom ar fi mai dispus decat Romgaz si Gazprom sa vanda in cantitati mari la discount. Intr-o piata libera, Gazprom ar vinde si el mai ieftin, la concurenta cu Romgaz si Petrom si altii, Acum, prin mecanismul “cosului”, Gazprom are o piata asigurata de minim 30% din consumul din Romania si se comporta mai rau decat un monopolist. Monopolul stie ca nu poate creste pretul la infinit, pt ca nu mai cumpara lumea. Gazprom a stiut multa vreme ca poate creste pretul oricat, raspunsul statului roman fiind sa tina pretul gazului intern mai jos.

      • Cristi spune:

        Așa cum la combustibil nu poate crește prețul la infinit ca nu mai cumpără lumea ( de parca ai avea de ales și pâinea nu se cară cu camionul și-așa am ajuns la prețul european pe salariile astea) așa și cu gazele, nu o să ne mai incălzim/gătim ca să vadă ei ca nu mai pot scumpi, și-or sa ieftinească imediat… să fim serioși…

      • kinn spune:

        Dar noi putem producem in tara suficient gaz pentru a asigura toata cererea interna? Eu stiam ca nu, si atunci din pacate Gazprom are asigurata o cota parte din piata, indiferent de liberalizare sau nu, pentru a acoperi ce ramane.

        Singurul motiv de a vinde ieftin este de a vinde mai mult, in detrimentul competitorilor. Dar eu intreb, ca nu stiu: are azi Petrom mai mult gaz cu care n-are ce face, pentru a fi motivata sa vanda mai mult decat o face in prezent, si deci mai ieftin?

        Pentru ca daca Petrom si Romgaz oricum isi vind azi tot gazul extras, nu vor avea nici o jena in a vinde exact cu 4 bani sub Gazprom. Ca oricum vand tot.

        Lamuriti-ne. Toata problema se invarte in jurul productiei de gaz din tara a Petrom si Romgaz. Poate ea sa creasca pana la a acoperi tot necesarul? Pentru ca altfel totul e degeaba.

  12. czc spune:

    1/ Romania are un deficit semnificativ de gaze. Acest deficit trebuie acoperit de undeva, iar furnizorul extern principal este, deocamdata, Gazprom (spuneti ca vor aparea, in timp, alti jucatori; n-as prea crede: atata timp cat cererea exista si e relativ constanta de multi ani, de ce n-au aparut deja alti furnizori semnificativi, care sa ne vanda gazul cu 50-100 $ sub pretul Gazprom ?)

    In aceste conditii, indiferent de pretul la care este vandut gazul romanesc, ce interes ar avea Gazprom sa scada pretul gazului pe care ni-l vinde ? Eu as zice ca, mai degraba, in ipoteza apropierii pretului gazului intern de pretul rusilor, acestia vor creste pretul, nu-l vor scadea.

    2/ In cazul liberalizarii preturilor la gaze, banii suplimentari pe care ii vor obtine, totusi, producatorii de gaze (pentru ca ma indoiesc ca statul sa suprataxeze cu 100% veniturile suplimentare) trebuie sa vina de undeva: fie de la consumatorii casnici, fie de la firmele care folosesc gaze, fie de la toti acestia (ca alta sursa de bani nu exista). Adica vom penaliza niste entitati private in favoarea altor entitati private.

    Si atunci, de ce ar fi de dorit o astfel de operatie ?

  13. Adi Rus spune:

    Aha, am inteles perfect. Deci de fapt se confirma ca dl. Iancu apara interesele Gazprom. Bun. Macar asa stim cu cine avem de-aface. Escroc ce este el. Si mai vine la TV cu explicatii cu pixul in mana si pozeaza in apostolul rastignit pentru binele natiunii. Ce manipulare josnica.

  14. Afanasie Expertu'n Toate spune:

    O da, o sa curga laptele si mierea economiei de piata…

    Liberalizam si rezolvam. Petrom o sa concureze Gazprom la fel cum concureaza Lukoil si Rompetrol pe piata combustibililor, adica cu nemiloase scaderi de preturi (haha ce imi plac glumele mele). Nimeni n-o sa exporte gazul ieftin ca nu-i asa, tuturor le place sa plateasca impozite pe profituri in Romania in loc sa le ascunda pe Off-shoreuri puse intermediar la export, etc. Din pacate in calea acestei bunastari generale se pune nemernicul asta de Iancu. Ce mizerabil, ce vandut…

    Toate bune si frumoase doamna Nutu dar am totusi o nelamurire:

    “Dacă azi am lăsa piața liberă, prețurile gazului nu s-ar duce la nivelul gazului de import de la Gazprom (care a fost și 500 de dolari). Petrom ar vinde destul de ieftin, față de ceilalți, că ei produc gaz asociat, adică îl scot odată cu petrolul, doar n-or să-l arunce.”

    …………….

    “De ce ar vinde cineva zdravăn la cap (Petrom, Romgaz) cu 150 la export când ar putea vinde la 500 aici, dacă există cerere, că de la Gazprom s-ar cumpăra tot dacă există cerere la 500?”

    Deci pana la urma cum e? Vinde Petrom ieftin sau e zdravan la cap si vinde la 500 ca Gazprom? Ca va contraziceti in cursul unei nefericite de pagini…

    PS Pariu ca nu imi trece comentariu…

  15. TUDOR POPESCU spune:

    BUNA SEARA OTILIA,
    te urmaresc in analize si constat ca pentru un analist fara experienta de energetician grandesti chiar bine.
    De aceia o sa-ti spun ca in mutele emisiuni televizate pe care le tot parcurgem prin media , desi nu ne-am coincis pe niciuna am pledat aproape identic. La fel ca tine CU IANCU M-AM CONTRAZIS PUBLIC PE TVR IN ORA DE VARF . Se pare ca Iancu e o iluzie de specialist. Se recomanda energetician desi e doar gazist .
    Te informez ca am purtat o discutie la MECMA cu consilierii Cosmeanu si Marinescu , dupa care am reluat in plen cu directorii din ANRE si MECMA : SOLUTIA REDEVENTEI GAZELOR astfel incat populatia sa platesca mai putin ca azi . Fara sa depinda de mila guvernului asa cum sugerezi tu. Am formulat PROIECTUL DE LEGE A REDEVENTEI depus la camera la nr 12/2013 . Numai ca Zgonea s-a blocat vazand ceve ce il depseste si la comisie nu a mai ajuns desi sunt convins ca ar fi iesit scantei in schimbul de amicable cu Iancu.
    PROIECTUL MEU E PUBLIC SI POATE FI OBTINUT DE ORICINE PRIN rmtp58@yahoo.com
    E sufficient sa mi-l solicitati. telefonul meu este 0722218713

    p.s. am postat azi pe ENERGYCENTER.RO analiza spectacolului de ieri cu memoradumul fuziunii ELCEN RADET . E distractiv !

  16. valepopa spune:

    Către Otilia Nutu
    Stimata doamna, cu toate ca va apreciez foarte mult faceți totuși niște greșeli enorme în comentariul d-voastră:
    1.-cine credeți ca-i va opri pe Petrom și Romgaz sa nu vîndă gazul la prețul maxim, adică acela al rușilor (500 USD/ 1000 m.c.) după liberalizarea complecta a pieței gazelor, atîta timp cit noi nu avem o supraproducție de gaz și importam în fiecare iarna cel puțin 30% din consum?
    2.-liberalizarea asta a pieței gazelor este buna teoretic, dar în Romania va fi un dezastru (ne va umfla facturile cu 400…500%) deoarece nu avem supraproducție și nu avem decît 2 ofertanți (Petrom și Romgaz). Cei va împiedica pe cei doi sa nu facă un cartel intre ei și sa vîndă gazul la același preț mare ca al rușilor?
    3.-de cit sa se striga atîția bani la buget (din redevențe mărite sau din suprataxarea profiturilor companiilor petroliere) și după aceea sa fie furați de către iluștrii nostrii guvernanți, prin știm noi cite metode, nu ar fi mai bine sa se elimine complect redevențele și sa se impună firmelor Petrom și Romgaz sa vîndă gazul din producția interna doar consumatorilor romani (populație +firme) la un preț romanesc, același pentru toată lumea? Preț romanesc=media UE- 30%. Astfel am beneficia și noi, muritorii de rînd de bogățiile patriei noastre.

    • Prostu' satului spune:

      Sincer sa fiu, imi stau pe limba niste observatii rautacioase, dar o sa ma abtin.
      1. Cine o sa-i opreasca???
      Patriotismul, bunul simt, mila crestineasca, faptul ca musai tre’ sa respecte ce zice teoria, maica Tereza, papa Francisc etc. Mai pe scurt si fara gluma – nimeni si nimic.
      Trebuie totusi remarcat ca Petrom deja vinde o buna parte din gazul produs in Romania cam pe la pretul rusilor sau chiar peste – doar ca nu direct, ci transformandu-l mai intai in electricitate.
      2. Intrebarea e o varianta a celei dinainte. Cele 400-500% de care vorbiti sunt la fel de lipsite de fundament ca si presupunerea misterioasa a d-nei Nutu despre pretul care, in urma liberalizarii, se va stabiliza la un nivel cu 30-40% mai scazut decat al rusilor.
      3. Nu stiu daca ar fi mai bine sau nu, dar “gaz romanesc la preturi romanesti pentru consumatorii romani” pur si simplu nu se poate. Nu se MAI poate, din motive de UE membership.

      • valepopa spune:

        Către Prosu’ satului
        Oh, ma bucur foarte mult ca va întîlnesc din nou pe blogul Otiliei, pe post de Giga contra, ca de obicei.
        1.-Bravo lor ca Petrom transforma o materie prima produsa de ei (gazul metan) într-un produs finit (electricitatea) care-l vînd după aceea pe bursa libera OPCOM. Sunteți răutăcios sa va luați de ei din punctul acesta de vedere.
        2.-Creșterea cu 400…500% a facturilor populației rezulta din prețul actual reglementat și prețul cu care vor vinde toți gazele naturale după liberalizarea pieței, adică prețul cel mai mare (al rușilor), dacă intre timp nu vor mai scumpi și ei gazele (cea ce e puțin probabil).
        3.-Normal ca soluția mea cu “preț romanesc la gaze” nu este în deplina concordanta cu regulile economiei de piață și regulile UE, dar ei cînd au furat 10% din banii deponenților la băncile din Cipru asta a fost în concordanta cu regulile economiei de piață? Nu se poate face o piață complet libera la gaze (asa cum vrea UE), deoarece nu ai mai multi ofertanți. Nu poți cumpăra gaze de oriunde vrei din lumea asta și după aceea sa le aduci cu vaporul în portul Constanta, asa cum poți face cu petrolul (sa nu-mi spuneți de gaze lichefiate ca alea sunt altceva și sunt mult mai scumpe). Din păcate noi nu putem cumpăra gaze decît de la rusi, pentru ca doar de acolo avem conducte. Conducta Nabuco, ca sa cumpăram și noi gaze din Iran (probabil mai ieftine), nu exista, asa ca ,nu avem alta varianta tehnologica.

        • Prostu' satului spune:

          Intrevad inceputul unei frumoase prietenii :-)
          D-le Popa, eu sunt un om de moda veche, care crede in vorba aia cu diavolul si detaliile, asa ca imi plac lucrurile clare si precise. Nu-mi plac aproximatiile neglijente, stiti dvs. bancul ala cu situatia care e putin gravida…
          Asa incat, cu riscul de a va necaji, imi permit sa corectez multele erori din mesajul dvs.
          Blogul acesta nu e al d-nei Nutu; dansa este doar unul dintre multii autori care scriu aici (ca sa nu mai vorbim de inca si mai multii comentatori, care adesea fac comentarii mai interesante decat articolele in sine), un autor pe care uneori il citesc cu incantare, alteori cu amuzament, alteori cu iritare, dar intotdeauna cu interes. Asa incat, desi apreciez cavalerismul, nu va mai simtiti obligat sa-i luati apararea d-nei Nutu si cand are, si cand n-are rost. D-na Nutu este pe deplin capabila sa-si apere singura afirmatiile.
          Doi, e GICA contra, nu Giga contra… va rog!
          Trei, nu “m-am luat” de Petrom catusi de putin. Am aratat doar de ce, chiar daca preturile se liberalizeaza 100%, Petrom n-o sa-si scoata tot gazul la vanzare — are deja un debuseu foarte bun pentru el. Cum a gasit acest debuseu, anume printr-o ordonanta “cu dedicatie”, asta-i alta poveste.
          Patru, dupa socotelile mele pe deshte, pretul ar putea creste cu cca 100% prin alinierea preturilor gazelor din productia interna la cele vandute de Gazprom (70% gaz “intern” la 150 $1000mc, vs 30% Gazprom la 500/1000mc). 100% e foarte mult, dar totusi mult mai putin decat 400-500%. N-ati fi bun sa-mi aratati si mie calculele dvs.?
          Cinci, in chestiunea “gaz romanesc la preturi romanesti pentru consumatorii romani” deviati de la subiect (v-am spus ca-mi plac lucrurile clare si precise!). Eu v-am spus doar ca nu se poate, dvs. pareti sa fiti de acord, asa ca restul discutiei, despre banci, vapoare, gaze lichefiate etc. este off-topic.

          • valepopa spune:

            Către Prostu’satului
            Am încercat sa va explic ca prețul reglementat de astăzi, de 150 $/1000 m.c. cu care se vinde gazul numai populației, după liberalizarea completa din 2014, va sari automat la prețul maximal de 450…500 $/1000 m.c. cu care vînd rusii gazul astăzi (asta în fericitul caz în care nu vor mai scumpi și ei gazul pînă în 2014, cea ce nu prea cred). Deci, orice factura a populației se va tripla, va creste cu 300% (ma scuzați nu cu 400…500% cum am spus inițial- mea culpa). Chestia cu 70% intern si 30% rusesc nu va mai avea nici o relevanta d.p.d.v.al prețului, după liberalizarea completa a pieței.

            • Prostu' satului spune:

              Inainte de a explica altora, era bine daca va informati dvs, mai bine cum e cu acel “cos” de gaze.
              Exact asta fiind, de altfel, unul din motivele nemultumirii d-nei Nutu — ca Niculae, sau cum il cheama, primea/primeste gaze romanesti ieftine, iar in cosul populatiei sunt bagate si gaze scumpe de import. Ca Petrom arde doar gaze romanesti ieftine la Brazi si vinde energie la pretul la care vand si ailalti care ard gaze scumpe din import, asta n-o mai necajeste pe d-na Nutu… dar sa nu elaboram.
              In rest, eu zic sa facem un armistitiu – dincolo de cum s-ar imparti ea intre diversele categorii de consumatori, factura “nationala” la gaze se va dubla in cazul liberalizarii totale (apropos, sa stiti ca triplarea unei sume si cresterea cu 300% nu-s deloc acelasi lucru)… adica va creste cu 100% ;-)

  17. valepopa spune:

    Către Otilia Nutu
    Chestia aia cu “Petrom ar vinde destul de ieftin, față de ceilalți, că ei produc gaz asociat, adică îl scot odată cu petrolul, doar n-or să-l arunce” este complet falsa.Sper ca nu va spus-o Iulian Iancu deoarece el ştie ca e falsa. Gazele naturale se găsesc uneori in anticlinalul (cupola) zăcămintelor de petrol, dar asta nu înseamnă ca, automat când ai dat de petrol ai descoperit si gaze naturale. Ele sunt mult mai rare dacit ţiţeiul si se extrag prin sonde separate. Ca mai exista uneori si petrol cu hidrogen sulfurat in el, care se separa si se arde la facla, asta e altceva, dar nu poţi vinde populaţiei hidrogen sulfurat pe post de gaz metan ca omori pe toata lumea.

  18. valepopa spune:

    Către Otilia Nutu
    Cit de naiva puteţi fi cînd afirmaţi ca ”mai mulţi bani la bugetul statului ar însemna subvenționarea facturilor de gaze, asa cum e la căldură”? Subvențiile la căldură se dau de la bugetele locale și numai primarii știu cit de greu fac rost de acești bani. Toată lumea a văzut ca, mai mulţi bani la buget = mai mulţi bani în buzunarele particulare ale guvernanţilor și ale firmelor lor de partid și asta în mod constant, de la revoluţie încoace, indiferent de ce partid a fost la guvernare. Orice creştere de impozite sau alte redevenţe va fi transferata de producători direct în preţul de vînzare a produsului finit (gazul), aşa s-a întîmplat întotdeauna în România, din păcate. Ei vor să-și menţină profitul constant sau sa și-l mărească, ceea ce este normal d.p.d.v. al unei firme private. In timp ce cotațiile petrolului au rămas aproape constante, benzina s-a scumpit în Romania în ultimii 3 ani cu 50% pe fondul creşterii consumului cu 16%. Pai cine-i prost sa-i scadă preţul dacă ea se vinde? Aşa se va întîmpla și la gaze: atît timp cit nu ai alta alternativa tehnica sa imporţi gaz, decît de la ruşi, toţi producătorii interni i-si vor alinia preţul la preţul lor, ce e atît de greu de înțeles?

    • Prostu' satului spune:

      Stimate domn, va rog eu frumos sa va opriti!!! Chiar acum si mintenas! Aproape ca-mi vine sa cred ca-mi dati mie dreptate si nu d-nei Nutu…
      Lucru care, cu certitudine, e de neconceput. Va rog eu frumos sa sistati chiar acum procesul cartezian (ala care zicea ca faptul ca ne indoim e o dovada a faptului ca gandim), altfel, fereasca Dumnezeu, exista riscul sa ajungem la aceeasi concluzie. Cum ca toata povestea e un jaf, cu prada impartita in mod judicios de-a dreapta la stanga si de la vest la est.
      Honi soit qui mal y pense, vorba taranului.

      • valepopa spune:

        Către Prostu’satului
        Bineînțeles ca noi totul e “un jaf, cu prada impartita in mod judicios de-a dreapta la stînga”. Cum este în alte părți, mai la est sau la vest de noi, nu știu. Va dau dreptate din punctul acesta de vedere, de ce sa nu va dau dreptate?

  19. valepopa spune:

    Către Otilia Nutu
    De ce trebuie sa facem ca oltenii: sa ne scărpinam cu mina dreapta pe partea stingă a capului si sa n-o facem direct? De ce trebuie sa punem nişte impozite suplimentare petroliştilor si după aceea sa aşteptam sa se întoarcă aceşti bani, prin bugetul de stat (daca se vor întoarce) înapoi la populaţie, la subvenţionarea facturilor de gaze? Nu mai bine acordam nişte facilitaţi fiscale petroliştilor si după aceea sa-i rugam frumos sa scadă preţul la gaze, iar daca nu vor, sa-i obligam prin ANRE? Ar putea si bravii nostrii europarlamentari in frunte cu războinicul Gigi Becali, spagarul Adrian Severin si tot Ministerul de Externe sa facă un lobby pe lingă comisia europeana sa ne mai amine liberalizarea completa a pieţei gazelor pina când producţia interna va depăşi consumul, sau pina va apare o alternativa reala de import la gazul rusesc. Nici Franţa nu are o piaţa libera la gaze si nu se basica din asta, sau Germania daca are o piaţa libera si toţi furnizorii de gaze au aproape aceleaşi preturi (diferenţe de citiva eurocenti/ m.c.), ei ce şmecherie au făcut? Aia se numeşte piaţa libera, când toţi furnizorii germani importa din acelaşi loc, de la ruşi? E un simulacru de piaţa libera, NU este o piaţa libera adevărata.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Otilia Nutu


Otilia Nutu

Ana Otilia Nuţu este analist de politici publice in energie si infrastructura la Expert Forum. Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)