2013, an negru pentru energia romaneasca

Rand pe rand, Romania a ratat, sau va rata, obiectivele propuse si mult laudate, spre a atinge utopica „independenta energetica”. 2013 pare sa fie anul negru al energiei romanesti.

Primul rateu major l-a constituit modificarea schemei de sprijin pentru energia regenrabila. Nu atat prin prisma scaderii subventiilor cat mai ales prin crearea unui mediu legislativ instabil, nesigur pentru orice investitor cu viziune pe termen lung. Asigurarile domnului Havrilet, presedintele ANRE, ca schema nu va fi modificata, au fost contrazise de OUG 57/2013. Despre dezastrul din regenerabile s-au spus multe. De mentionat aditional e doar ca in prezent Direcţia Generală Concurenţă a Comisiei Europene a început procedurile preliminare de investigare a prevederilor OUG privind sprijinul pentru energia regenerabilă, la cererea Asociaţiei Române a Industriei Fotovoltaice, care apreciază că noile reglementări sunt neclare, abuzive şi neconstituţionale. Procedura preliminara de investigare a fost demarata in 13.06.2013.

Nici liberalizarea pietei energiei electrice nu a decurs fara probleme. Lasand la o parte amanarile guvernantilor aflati fie in an electoral, fie nevrand sa puna si mai multa presiune pe cetateanul platitor de facturi, liberalizarea pieţei de energie presupune nu doar creşteri graduale de preţuri pentru alinierea la preţurile europene şi dezvoltarea capacităţii de a exporta. Liberalizarea poate aduce volume importante de importuri de energie mai ieftină, pe care industria şi gospodăriile le-ar putea găsi mai potrivite sub raportul preţului decât resursele interne. Pe cale de consecinta, ne putem astepta si la exporturi ale producatorilor autohtoni de energie electrica, lucru oarecum eronat ca si gandire, caci inca nu avem capacitatea tehnica de a exporta. In plus, capacitatea instalată în exces, consumul casnic şi industrial în declin şi instalaţiile tehnologice învechite conduc la costuri de producţie prea mari, aparand situații problematice. Spre exemplu, un preţ de vânzare de 160-170 lei/MW face dificilă operaţiunea de vânzare, marii campioni energetici naționali nu se califică pentru exporturi de energie pe piaţa europeană.

Seria esecurilor a continuat si in sectorul gazelor naturale. Gasirea unor surse alternative de alimentare cu gaze naturale pentru a limita dependenta fata de importurile din Rusia parea o preocupare constanta pentru guvernele romane. Lovitura de gratie a venit insa in vara acestui an cand consorţiul care operează exploatarea gazeiferă Şah Deniz (Azerbaidjan)  a anuntat ca Proiectul Nabucco, în care urma sa fie implicată şi România, nu va fi realizat, deoarece  a  fost selectata o altă rută de export către Europa. Grupul de la Şah Deniz a selectat ca rută de export către Europa gazoductul TAP (Trans-Adriatic Pipeline), care va trece prin Grecia, Albania şi Marea Adriatică, având ca punct final un terminal din sudul Italiei. Proiectul Nabucco urma să alimenteze statele Europei cu 31 miliarde metri cubi de gaze naturale pe an printr-o conductă de gaze din Turcia, ajungând în Austria, prin Bulgaria, România şi Ungaria. Pentru Romania proiectul care  fi însemnat investiții de 1,5 miliarde de euro şi o sursă (mai) ieftină de energie.

In fata acestui usturator esec, pare ca visul independentei energetice a luat sfarsit. In aceasta situatie, singurele optiuni pe care le mai are in prezent tara noastra sunt fie revenirea la proiecte mai vechi fie abordarea de noi tehnologii si strategii pentru explorarea zacamintelor dovedite. Gazele de sist pot constitui o alternativa, insa ramane de vazut cat este de eficienta explorarea si exploatarea gazelor de sist raportat la impactul asupra mediului incojnurator.  De asemenea, este posibil ca astfel de proiecte, controversate din punct de vedere al impactului asupra mediului, sa intampine o puternica opozitie publica (vezi cazul Rosia Montana) care sa duca la amanari daca nu chiar incetari ale exploatarilor. Se pare astfel ca singurele variante ramase sunt a) Proiectul AGRI și ideea conductelor şi terminalelor de lichefiere-regazeificare care să ne conecteze cu gazele azere, si b) Exploatarea cu metode tehnologice noi a unor zăcăminte aflate spre sfârșitul perioadei de producție.

Dar, sa continuam, caci o alta lovitura, tot in vara anului 2013, a fost anuntul Comisiei Europene ca a actionat in judecata Romania pentru transpunerea incompleta a normelor UE privind piata interna a energiei electrice si a gazelor naturale, iar dosarele au ajuns pe rolul Curtii Europene de Justitie. Sunt doua cauze, una pe energie electrica si cealalata pe gaze naturale, iar actiunile au fost introduse la data de 17 iulie 2013. Comisia cere in justitie ca Romania sa plateasca penalitati de peste 60.000 euro pe zi (peste 22 milioane euro pe an) si cheltuielile de judecata. Mai grav este ca autoritatile romane nu au luat masuri din martie 2013 cand au fost avertizate ca Romania va fi actionata in judecata si pana in iulie cand dosarele au ajuns pe rolul Curtii. Cele doua directive aveau termen de transpunere 3 martie 2011.

Singurul succes cu care se pot lauda autoritatile in anul 2013 il constituie incheierea cu succes a ofertei publice primare pentru vanzarea de actiuni noi, reprezentand 10% din capitalul social al societatii Nuclearelectrica, prin intermediul Bursei de Valori Bucuresti.  In urma ofertei, valoarea totala cu care se majoreaza capitalul social al companiei Nuclearelectrica (SNN) este de 312,478 milioane de lei, respectiv 70,2 milioane de euro.  In masura in care insa, pentru reactoarele 3 si 4 ale centralei de la Cernavoda sunt necesare investitii de aproximativ 6 miliarde euro, iar pana in prezent statul nu a putut gasi un asemenea investitor, suma de 70 milioane euro pare simpla apa de ploaie.

Fata de aceste esecuri majore nu mai are rost sa mai discutam despre abandonarea oricaror actiuni referitoare la eficienta energetica, reabilitarea CET-urilor, investitiile de la Tarnita, etc. Desi proiectele de mai sus au fost prezentate in Viziunea USL asupra Strategiei Energetice a Romaniei (care stabileste energia ca si motor al cresterii economice, iar Romania ca pol energetic regional) nu numai ca nu au fost materializate concret, insa se pare ca au si fost ratate aproape in totalitate. Or, in contextul intereselor globale, ratarea unui asemenea moment nu este temporara ci definitiva. Lipsa industriei, lipsa sectorului energetic dezvoltat, lasa Romaniei o singura sansa, poate ultima, si anume aceea de a redeveni statul agrar de la inceputul sec. 20.