Sumar
Ca in fiecare an si ca in multe alte capitale ale lumii, Parlamentul Romaniei dezbate cu intarziere o serie de documente stufoase si complexe care sumarizeaza veniturile si cheltuielile statului in 2010 si 2011. Documentul de baza publicat pe 29 noiembrie contine estimari bugetare inclusiv pana in 2014 dar nimeni nu crede cu adevarat ca sunt altceva decat un exercitiu pur teoretic. Din cele 355 de pagini ale acestui document primele 6 sunt dedicate veniturilor. Restul, plus doua proiecte de lege, sunt dedicate in majoritate cheltuielii acestor venituri si mai mult decat atat – rezultand intr-un deficit bugetar (agreat cu FMI) de 27 miliarde lei in 2011 adica putin sub 5% din PIB.
Acest buget care se pare ca va deveni lege fara modificari substantiale este un document esentialmente politic, ca in oricare alta democratie capitalista, si reprezinta rezultatul negocierilor dintre cele mai influente forte economice si financiare din Romania: Fondul Monetar International si Banca Nationala a Romaniei. In practica aceste negocieri au avut loc in etape si pe fronturi multiple implicand pe de o parte Guvernul si Presidentia pe de alta parte FMI si UE. Pentru un observator atent al acestui proces insa ar trebui sa fie clar ca fundamentarea teoretica a politicii economice romanesti din ultimii doi ani, a carei ultima si cea mai importanta manifestatie este bugetul pe 2011, vine din Strada Lipscani 25 (asa cum de altfel remarca si The Economist)
In consecinta, si in ciuda eforturilor vizibile ale guvernului de a atenua efectele sociale, bugetul este in mare unul de austeritate. Deficitul agreat, 4.4% din PIB in 2011, este semnificativ mai mic decat cel din PIGS si chiar decat Franta sau Marea Britanie. Aceasta incorsetare relativ rigida este de fapt si o reflectie a inabilitatii istorice a Romaniei de a mentine disciplina bugetara an de an.
Strangem cureaua?
Dezvoltarea economica a ultimelor 10 ani si in special dupa 2005 cand aderarea Romaniei la Uniunea Europeana a devenit tot mai probabila a facut viata mai usoara tututor guvernelor vremii – „a rising tide lifts all boats” spune proverbul englez. Cu alte cuvinte, cresterea economica a facut posibila o expansiune semnificativa a cheltuielilor bugetare si a evitat dilema dificila a alocarii resurselor limitate. Aceasta stare de fapt s-a terminat abrupt la sfarsitul lui 2008 si a fortat guvernul sa ceara un colac de salvare de la FMI si UE in primavara lui 2009 precum si sa implementeze cu o oarecare precipitare controversatul pachet de masuri de austeritate din vara lui 2010.
Cu acelasi caveat ca si pana acum, si anume ca documentatia bugetara este opaca si foarte dificil de reconciliat, nu pot sa nu observ ca Romania este in continuare un stat social. In ciuda furtunii mediatice pe tema pensiilor si salariilor realitatea cifrelor spune ca in 2010 cheltuielile sociale (salarii, asigurari sociale, ajutoare de somaj si pensii) totalizeaza in estimarea mea 88 miliarde de lei adica mai mult de jumate din veniturile bugetare (respectiv 17% din PIB)! In 2011 aceste cheltuieli scad in termeni nominali la suma de 83 miliarde de lei (adica 15% din PIB). Aceasta categorie de cheltuieli, de departe cea mai mare din buget, merita examinata cu putina atentie.
Pensionari si Bugetari
Cea mai mare subcategorie (48 miliarde lei) sunt pensiile. Romania are 5.7 milioane de pensionari impartiti in 4.8 milioane de pensionari normali, 722 de mii agricultori si 156 de mii „speciali” (politisti, militari si servicii). Pensiile tuturor acestor categorii au crescut intr-un ritm exploziv (e adevarat incepand de la o baza mica) in ultimii 5 ani. In Ianuarie 2005 pensia medie lunara (netaxabila!) era de 323 lei (82 euro). In 2011 pensia medie lunara (netaxabila in continuare) este bugetata la 749 lei (174 euro). Este evident ca pensionarii in Romania au in general o viata dificila dar este la fel de clar ca statul a facut un efort financiar extraordinar (chiar daca populist) de a le imbunatati nivelul de viata, pana la nivelul la care acest efort a devenit nesustenabil. Din pacate nu exista nici o solutie pe termen scurt pentru problema pensiilor in conditiile in care forta de munca activa este de 4.2 milioane (plus inca 1.5-2 milioane milioane „la negru”), in scadere pe termen lung din cauza natalitatii reduse si a emigratiei economice. Masura recent anuntata de ridicare a varstei de pensionare, adoptata de altfel in mai toata Uniunea Europeana, precum si cresterea pensiei lunare sub nivelul inflatiei vor reduce in timp povara acestor tip de cheltuieli (ca si procent din PIB) dar acest efect se va face simtit foarte incet.
Asa numitele „cheltuieli de personal” (14.7 miliarde in 2010) reprezinta o alta subcategorie discutata intens in ultima perioada. Desi salariile bugetarilor au fost teoretic reduse in vara lui 2010 la nivel agregat continua sa creasca in 2011 pana la suma de 15.3 miliarde lei. O examinare atenta arata intr-adevar o reducere a substantiala a multiplelor tipuri de sporuri si beneficii dar fondul de salarii creste totusi cu 4.2% in 2011. Este interesanta si examinarea evolutiei „cheltuielilor de personal” pe diferitele structuri ale statului – in scadere universala in 2011 – bazata optimist pe reducerea numarului de posturi din moment ce salariile continua sa creasca (desi nu se dezvaluie nici un fel de detalii). In ciuda acestui fapt, ajutorul de somaj este bugetat sa scada semnificativ ca urmare a prezicerii de reducere a numarului de someri de la 741 de mii in prezent la 449 de mii in 2011.
Castigatori si perdanti
O examinare chiar si sumara a bugetului pe ministere, agentii, institutii si servicii este relevanta pentru influenta politica relativa a diferitilor politicieni cat si pentru importanta relativa a acestor organizatii in statul roman. Cel mai mare minister este Munca si Familie (buget 2011 33.5 miliarde lei) dar importanta acestuia este exagerata de derularea unor sume mari de cheltuieli sociale prin acest minister. Urmeaza Transporturile si Agricultura cu bugete relativ similare de 10-12 miliarde de lei. Detaliile sunt in linii mari coordonate cu prioritatile politice: sprijinirea producatorilor agricoli este in crestere iar investitiile si intretinerea (din fonduri proprii) la Transporturi scad dar sunt compensate de cresterea fondurilor pentru proiecte europene si scaderea subventiilor CFR.
Alte doua ministere importante din punct de vedere politic, Sanatate si Educatie, au aparent sorti diferite. Bugetul Educatiei ramane practic constant in timp ce Sanatatea scade dramatic cu 39% – in realitate aceasta scadere este pur contabila, cauzata in intregime de transferul asigurarilor sociale de sanatate in alta parte a bugetului. In restul ministerelor cresterile sau scaderile bugetelor sunt relativ mici cu exceptia notabila a Ministerului Afacerilor Externe care devine al doilea cel mai mic minister si inregistreaza scaderea bugetara cea mai mare ceea ce spune mult despre influenta lui politica in cadrul guvernului.
O mentiune insa pentru premiantii incontestabili ai acestui proces, angajatii Ministerului de Interne si ai celor patru Servicii (SRI, SIE, SPP, STS). Desi bugetele acestor organizatii scad moderat per ansamblu, cheltuielile de personal cresc cu mai bine de 11%. Las cititorii sa isi traga propriile concluzii.
Concluzii
Romania a inceput procesul necesar, dificil si dureros de ajustare a deficitului bugetar structural cauzat de dimensiunea nesustenabila a statului social. Masurile luate pana acum tin de ortodoxia economica a FMI si au fost adoptate in multe alte state UE. Rezultate durabile si implicit cresterea nievlului de trai nu se vor vedea insa decat daca acest proces este continuat in anii ce vin si este acompaniat de o crestere economica a sectorului privat. Intr-o ultima parte a acestei serii de articole am sa revin cu o serie de sugestii concrete pentru eficientizarea exercitului bugetar care vrea sa fie insa doar un inceput de dialog deschis pe aceasta tema.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
D-le, dar pe dumneata de ce nu te cheama pe la Realiate, Antene?
„1. Unii spun ca romanii sunt saraci pentru ca nu muncesc. Sa vedem insa si care este relatia intre remunerarea salariatilor si excedentul brut de exploatare (si venitul mixt) in Romania, In UE27, UE25 si cateva tari europene.
a. In anul 2008, remunerarea salariatilor romani s-a facut in suma de 58,69 miliarde euro. In acelasi an, excedentul brut de exploatare (partea patronilor din valoarea adaugata bruta creata in economie) a fost de 66 miliarde euro.
b. In UE27, salariatii au primit 607 miliarde euro, iar excedentul brut de exploatare a fost de 494 miliarde euro.
c. In Germania, tara care a depasit cu bine criza, remunerarea salariatilor a fost de 1,22 miliarde euro, iar a capitalului de 0,97miliarde euro
d. In Estonia, tara fosta comunista, remunerarea salariatilor s-a facut cu 8,25 miliarde euro, iar remunerarea capitalului cu 6,1 miliarde euro.
Se observa clar ca ROMANII CARE MUNCESC sunt platiti prost, iar patronii isi rezerva prea mult din valoarea creata in economie.
2. Daca salariile sunt mici, salariatii ar putea avea o alta sursa de venituri din programe de protectie sociala (medicamente compensate, masa scolarilor, alocatii pentru copii, pensia parintilor, etc). Dar cheltuielile de protectie sociala sunt la coada clasamentului european (14,25% din PIB), si doar Letonia are mai putin (12,62% din PIB), cu mentiunea ca Letonia isi plateste salariatii cu 11,6 miliarde euro, iar capitalul cu 9,2 miliarde de euro.
Toate datele de mai sus sunt extrase din bazele de date EUROSTAT si sunt verificate.
Concluzie: romanii care muncesc sunt prost platiti, partea leului din valoarea aduagata creata in economie fiind rezervata capitalului: tot romanii au si cea mai penibila protectie sociala. Pai, daca nici din munca, nici din protectie sociala nu obtin venituri corecte, de ce nu ar fi romanii nostalgici dupa comunism?
IMPORTANT
M-am saturat sa aud si sa citesc parerile celor care cred ca protectia sociala si raporturi corecte intre munca si capital pot fi obtinute doar dupa ce economia zburda si economia este infloritoare. Este o logica mult prea simplista si contrazisa de experienta istorica.
1. Asigurarile sociale de pensie, sanatate si somaj au fost legiferate de von Bismarck imediat dupa razboiul cu francezii din 1869-1870. Erau prea multi nemti inarmati si nemultumiti!
2. Principalele reglementari legale cu privire la ziua de munca de 8 ore, cu privire la organizarea sindicala sau cu privire la impropietarirea cu pamant a taranilor s-au facut dupa WW I. Tarile nu erau intcmai infloritaore, dar oamenii aveau arme, erau nemultumiti si rusii tocmai faceau niste revolutii teribile.
3. Cele mai largi programe sociale americane (programe publice de sanatate, pensie, somaj) au fost cele din1933, New Deal, dupa Marea Criza. Nu erau SUA in cea mai buna forma, dar crestea o mare simpatie pentru un anume dictator european si America trebuia sa fie salvata de demonii care se ansc din saracie si disperare. Iar New Deal a salvat si America si economia americana, a pus bazele puterii americane de dupa 1945.
4. Cele mai importante programe de protectie a familiei, de asistenta sociala si de infiintare a subventiilor de stat pentru anumite servicii publice economice (energie elecritca, apa, canalizare, transport public, posta, telecomunicatii) pentru a le face larg accesibile d.p.d.v economic s-au intamplat dupa WW II. Nici atunci nu era mare inflorire in tarile europene. Dar oamenii aveau arme…
Marile reforme sociale nu s-au petecut “cu burta plina”, ci cu ea foarte goala…Iar protectia sociala nu a saracit tarile care au practicat-o, ci le-a dat combustibil pentru dezvoltare.”
Bun articol, in sfarsit ceva cu cap si coada legat de bugetul pe 2011.