Criza greceasca si Europa. România pe unde e?

Grecia. O tara frumoasa, cu oameni primitori a caror principala activitate e aceea de a bea cafele la umbra, cand le e bine si de a iasi in strada, cand le e mai putin bine. Cine a avut timp sau interes sa urmareasca situatia din Grecia, chiar si privind doar la manifestatiile de strada de o violenta extrema, poate si-a pus intrebarea ce se intampla acolo. Despre cum s-a ajuns in situatia asta nu mai scriu pentru ca au facut-o altii inaintea mea si, oricum rezulta intrucatva din fraza de inceput a acestui articol… Asa ca am sa incep cu momentul actual, acela in care premierul grec se pare ca a scapat de sub control atat situatia politica, cat si pe cea economica. Politic, George Papandreou este confruntat cu dezertari aproape zilinice din partidul socialist, dezertari care l-au determinat sa recurga la o restructurare a cabinetului. Opozitia profita de situatia dezastruoasa pentru a castiga capital electoral iar Parlamentul, aproape indiferent de culoarea politica a deputatilor sai, pare sa nu fie dispus sa il sustina pe premier in aprobarea unor noi masuri de austeritate bugetara, cele mai drastice din Europa de astazi. Economic, situatia Greciei se inrautateste si ea pe zi ce trece, toti indicatorii macro-economici depasind cu mult nivelul de avarie. In conditiile in care ai un deficit bugetar cu doua cifre, o datorie publica uriasa si o contractie economica de neoprit, termenul potrivit pentru o astfel de situatie este acela de faliment.

Daca Grecia ar fi fost nu o țară, ci o societate comerciala, falimentul ar fi fost de mult pronuntat de orice judecator sindic, câtă vreme statul elen se incadreaza perfect in definitia acestuia: imposibilitatea de a-si plati datoriile exigibile cu sumele de bani disponibile. Ei bine, 170% din PIB datorie publica inseamna ca nu ai cum sa platesti aceste datorii nici daca, aproape doi ani de zile, toti grecii ar munci pe rupte si fara bani. Apropierea scadentei obligatiunilor grecesti si imposibilitatea platii acestora este o realitate acceptata de toata lumea. Ce nu accepta Grecia este titulatura de stat falit. Acest lucru ar putea fi de inteles daca argumentul ca pietele financiare reactioneaza la titulaturi ar fi pertinent. Doar ca acest lucru este o iluzie. Pietele financiare pe care Grecia aspira sa revina pentru a se finanta ca orice stat normal nu sunt influentate de vreo titulatura. Nici reducerea dramatica a ratingului suveran al Greciei, urmat de reducerea, la acelasi nivel, a ratingului a patru din cele mai mari banci grecesti nu a fost o surpriza pentru nimeni. Aceasta inseamna ca “batalia” guvernului elen cu agentiile de rating pentru aceasta retrogradare, precum si cu altii care atribuie Greciei titulatura de “stat in faliment” nu este decat una de imagine, ca sa nu spun ca poate friza ridicolul. Inutilitatea titulaturii a fost probata si prin faptul ca, dupa primirea ratingului CCC, piata valutara nu a reactionat, iar euro nu a (mai) coborat. De ce? Pentru simplul motiv ca toata lumea se astepta la acest lucru si era doar o chestiune de timp pana cand ea va fi aplicata.

Dupa declansarea crizei financiare din 2008, am simtit in Europa, mult mai mult decat in SUA, o avalansa de reglementari a pietelor financiare. Despre riscul caderii in extrema supra-reglementarii, situatie care ar putea duce la emigrarea capitalurilor catre țări mai dereglementate, precum statele din grupul BRIC, am mai scris (http://www.theparliament.com/digimag/issue321, p. 44-45). Asadar, in timp ce se aduc acuze tuturor, fara distinctie si fara a se tine cont de rolul jucat de fiecare actor al pietei financiare in declansarea crizei, ma astept ca cei care fac obiectul unor astfel de acuze (in speta, venite pe fondul vinei in evaluarea instrumentelor structurate) sa actioneze astazi mai mult decat precaut. In mod concret, cum ar fi fost ca, in timp ce suporti noi reglementari, generate – sa spunem – de nevoia de a preveni o noua distorsionare a ratingurilor, sa faci derogari de la normele de acordare a unui rating pe motiv ca superi un stat membru… In concluzie, eu cred ca atitudinea agentiilor de rating este una corecta, profesionista si este exact atitudinea pe care ne-am fi dorit-o si inainte de septembrie 2008. Ca nu ne convine, este altceva. Iar sa vii si cu o actiune este ca si cum parchetul s-ar gandi sa il aresteze pe “dl. Moody” (am citit o stire conform careia procurorul general al Portugaliei – o alta țară deja cu probleme de rating – s-a autosesizat fata de Moody’s, acest lucru amintindu-mi cum ex-deputata PRM Daniela Buruiana voia sa il aresteze pe RASDAQ).

Despre cum va iesi Grecia din aceasta criza profunda nu stie nimeni, toate modelele agreate pana acum de creditorii institutionali ai Greciei (UE, BCE si FMI) au ramas simple idei, nepuse in aplicare decat partial si fara efecte din cauza ca niciodata nu au putut intruni consensul celor trei (“troika”) plus a statului elen. Problema este ca criza greceasca afecteaza intreaga Europa intr-o masura mai mare decat se credea (desi Grecia cantareste doar 3% din PIB-ul UE). Cum o afecteaza? In primul rand prin faptul ca Grecia este membra a zonei euro, moneda unica suportand, de la declansarea crizei elene, o continua depreciere. In al doilea rand, prin pericolul de contagiere, adica exact ce s-a intamplat in 2008, cand criza mondiala s-a declansat. Daca in 2008 derivativele avand in spate titluri bazate pe credite ipotecare bune si rele au fost contagiate atat de grav de cele rele iar aceasta contagiune s-a propagat in lant pe intreg circuitul financiar incat a declansat cea mai mare criza economica din ultimii 70 de ani, acelasi lucru se asteapta a se intampla acum, obligatiunile grecesti (care sunt acum in categoria junk) fiind subscrise de bancile elene, bancile europene si BCE. Adica de cam toata Europa. Desigur ca primele si cel mai grav afectate sunt bancile elene. De fapt, grav e putin spus, mai corect ar fi iremediabil.

Ajungand la România, degradarea monedei euro ne va afecta prin pierderea competitivitatii la export. Intr-o țară care a ajuns sa iasa timid din criza pe baza productiei industriale si a exportului – in conditiile in care noi nu am fost niciodata, in mod traditional, exportatori -, deprecierea valutei spatiului catre care se indreapta quasi-unanimitatea exporturilor românești ne poate usor duce catre un PIB negativ. Cum alte sectoare nu stau prea bine, ne vom pune sperantele doar intr-un eventual an agricol bun, adica in Dumnezeu, ca El ne da ploaie.

Spuneam mai sus ca patru din cele mai mari bănci grecesti au fost retrogradate, ca efect al retrogradarii statului elen ai carui creditori sunt, in primul rand, aceste banci, ca principali detinatori de obligatiuni de stat elene. Asadar, pe lânga problema deprecierii monedei unice, o alta problema este generata de prezența puternica a băncilor elene in Romania (26% cota de piata). Pe fondul problemelor de finantarea acestora, cauzate (și) de riscul unei iminente imposibilitați a folosirii obligatiunilor respective ca si garanții, deja băncile-mamă grecesti si-au redus considerabil liniile de finantare catre filialele din România. Chiar si fără o inversare a fluxurilor de capital, din România catre Grecia (ipoteza aruncata pe piata de japonezii de la Nomura), reducerea pana la tăiere a finantarii parentale catre băncile grecesti din România inseamna mult. Inseamna, evident, o reducere a volumului de creditare a economiei românești, in viitorul foarte apropitat, cu pana la 26%. Iar cum aceasta are nevoie de creditare (mai ales societară) in aceeasi masura in care are nevoie si de investitii straine directe, rezultă ca avem in față un scenariu in care economia românească va functiona cu unul din motoarele de finantare la o capacitate redusa cu 26%. La cresterea noastra economica de putin peste 0 un astfel de scenariu este sumbru, avand in vedere ca el se adaugă scenariului referitor la exporturi. Desigur ca filialele băncilor grecesti ar putea ajunge a fi cumparate de alte bănci, fie sub forma de afacere, fie doar active, dar asta nu se va face peste noapte si nu va compensa golul initial lasat in piata monetara autohtonă.

In actualele conditii, BNR supravegheaza foarte atent băncile romanesti cu capital grecesc. Doar ca, BNR nu poate salva aceste bănci, ci doar le poate ajuta temporar. Salvarea nu poate veni decat de la troika, insa nici ea nu gaseste o solutie acceptata de toata lumea, incepand cu cetatenii germani, care s-au săturat sa dea bani tuturor (situatie care ii restrange simtitor marja de negociere cancelarului Merkel) si terminand cu Parlamentul Grec, partidul socialist aflat la guvernare si, mai ales, grecii de rand. Nu vreau sa fiu profet, dar cu Grecia în zona euro (si nu cred nici o clipa in ipoteza parasirii voluntare a spatiului euro de catre Grecia), probabil ca tot Germania va trebui sa duca greul finantarii Greciei pana la iesirea din marasm. Problema e ca, in ciuda finantarii primate pana acum, situatia Greciei nu s-a imbunatatit ci din contra, a continuat sa se degradeze. Si sa îi contamineze si pe altii, dintre care unii cu probleme similare cu cele ale Greciei…

P.S. Daca băncile grecesti din România ar ajunge in insolventa (si fara sa fi fost cumparate inainte de alte bănci), in temeiul Directivei 2009/14/CE, persoanele fizice si IMM-urile se bucura de garantia oferita de Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare, in limita plafonului de 100.000 euro, un plafon mai mult decat mare pentru o țară ca România, cu depozite bancare in cuantumuri mult mai mici. Am facut aceasta precizare pentru ca deponentii acestor bănci sa nu fuga mâine la ghișee pentru a-și lichida depozitele, că nu e cazul.