Home » Economie »Energie »Opinie » Citesti:

Cum să reglementezi impozitele și exploatarea gazului, sau de ce Polonia nu e România

Otilia Nutu noiembrie 14, 2012 Economie, Energie, Opinie
21 comentarii 1,325 Vizualizari

Ca să lămurim de la bun început, eu sunt în principiu un susținător moderat al gazelor de șist, tot așa sunt și pentru exploatarea oricărei resurse care există; zic da, să se exploateze, câtă vreme se îndeplinesc două condiții:

- beneficiile depășesc costurile, la costuri intrând și externalitățile de mediu, sociale etc.; la beneficii intrând și cele de siguranță a aprovizionării, diversificare a surselor adică reducerea dependenței de un monopol cu toane etc.

- instituțiile publice care urmăresc ce se întâmplă cu externalitățile cu pricina și forțează companiile care le produc să și le internalizeze funcționează.

Revenind la gazul de șist, înțelegerea mea e că într-o țară normală riscurile sunt gestionabile (altminteri n-ar trăi chiar așa fericiți oamenii ăia prin Dallas cu puțurile pe sub școlile unde învață copiii lor, și bănuiesc că la capitolul informare cetățenească stau mai bine decât noi).  Dar pentru asta trebuie să existe niște reglementatori, de mediu, de protecție a consumatorilor, fiscul etc., în stare să aplice niște reguli stricte.  De fapt, nici măcar nu se pune problema să știe să FACĂ regulile, deja sunt făcute în alte țări și pot fi copiate, riscul major într-o țară ca a noastră e mai curând de coruptibilitate, adică riscul ca o companie mare și bogată să dea o șpagă ca reglementatorii și autoritățile publice să se uite în altă parte.  În cazul României, și al gazului de șist în special, zic așa: e iresponsabil și populist să expediem din start discuția, că depindem și noi de ruși cu gazul, și vom depinde din ce în ce mai mult în anii care vin, iar prețul la care cumpărăm noi de la ei e la fel de prost ca și pentru polonezi, 500-550 USD/1000 m3.  Bașca orice activitate industrială pe lumea asta are un risc și un cost de mediu, și nu mai putem trăi în copaci.  Dar în același timp n-am încredere că statul român e în stare să gestioneze bine riscurile de mediu, în halul în care arată multe instituții publice românești azi, e o problemă de governance generală în administrația publică românească.  Aș vrea să văd, de asemenea, o lege care rămâne naibii stabilă, să-mi dau seama cum funcționează și s-o ajustăm pe parcurs acolo unde nu merge, lucru pe care și-l doresc oricum și investitorii, să știe pe ce reguli se bazează dacă bagă milioane pe care și le recuperează în ani.  Așa că vreau să aflăm în primul rând ce resurse avem, ca să le exploatăm peste vreo 10-15 ani când începe să se termine gazul nostru oricum, iar până atunci se îmbunătățește și tehnologia în Vest și poate ne mai “întărim și noi statul” până atunci.

Că noi facem treburile prost și populist se vede din aiuritorul discurs politic privind imaginarul “moratoriu” asupra exploatării gazului de șist.  Pe lângă că nu s-au discutat niciodată public riscurile și beneficiile noii tehnologii (deci se speculează mai curând emoțiile decât rațiunea publicului, de o parte și de alta, cei pro gaz de șist cu amenințarea Ursului de la Răsărit, cei anti cu problemele de mediu asupra cărora nu prea cade lumea de acord, ci mai curând vorbim de ce s-ar putea întâmpla dar nu s-a întâmplat până acum, că tehnologia e încă prea nouă ca să știm care vor fi efectele cumulative peste câțiva ani), moratoriul cu pricina nici nu există.  Adică da, moratoriul a existat în programul de guvernare USL; după care a ajuns în Parlament și a fost respins.  Acum înțeleg că există un soi de moratoriu temporar, din septembrie până în decembrie, să nu năvălească investitorii din prima, ce ne facem dacă ne cotropesc să ne exploateze tot gazul acum, deși nimeni nu știe dacă și unde e, și prețul gazului în România e azi reglementat la un nivel de nu investește lumea nici în rezervele convenționale, în plus, nici nu se poate exporta.  Tot așa, măsură populistă e și chestiunea aceea cu “veniturile suplimentare din liberalizarea prețurilor la gaz și energie electrică se impozitează cu 100%”, de parcă s-ar mai găsi acum vreun fraier, inclusiv de la companiile de stat, care să crească prețul până la nivelul celui de piață, mai bine vând cu toții la prețul de azi, care pentru unii ca Hidroelectrica sau Nuclearelectrica e sub cost; dar dă bine să spui înainte de alegeri, am permis creșterea prețurilor la gaz doar pentru consumatorii industriali de la 1 decembrie dar tot de atunci înșfăcăm la buget tot ce încasează Petrom și Romgaz în plus (dacă-s proști să crească prețul după calendar) și dăm în schimb bani la popor.

Polonia, în schimb, a făcut exact invers decât noi.  S-au gândit, noi vrem să scăpăm de dependența de ruși, de unde importăm 60% din ce consumăm și ăștia ne vând la prețuri nesimțite, de 500 USD/1000 m3.  Partea drăguță e că Polonia e și ea membru UE, iar în UE nu există încă un consens privind exploatarea gazului de șist (chestiunea e destul de sensibilă; nu atât din cauză că în SUA nu dă nimeni doi bani pe mediu, dimpotrivă; ci în primul rând din cauză că în Europa, spre deosebire de SUA, resursele subsolului sunt ale statului, nu ale proprietarului terenului, care din exploatarea gazului se alege doar cu disconfortul; iar Europa e mai dens populată și implicit costă mai mult, inclusiv ca deranj cu trafic suplimentar, să exploatezi o resursă subterană, de aici și reticența europenilor).  Ca urmare, Polonia nu vrea să riște să iasă vreun scandal monstru care să facă UE să interzică în toate cele 27 de state exploatarea gazului neconvențional, și atunci suflă și în iaurt, fiind prima țară europeană în care s-ar începe exploatarea.  Pe scurt: Polonia își dorește să afle ce rezerve are și să permită exploatarea, însă fără să riște o interdicție din partea Uniunii, în care sunt și multe state care fie n-au resurse, fie nu depind exclusiv de Rusia și de toanele ei și atunci ar fi mai tentate să interzică exploatarea, cu costuri zero, dar beneficii de imagine cool.

Polonia a înțeles că trebuie să asigure un cadru legislativ clar, predictibil și stabil, și să înlăture barierele strict birocratice din care nu câștiga nimeni, adoptând zilele acestea o lege a hidrocarburilor care, deși poate nu e perfectă, e considerată de cei mai mulți o îmbunătățire semnificativă a situației anterioare.

Noua lege privind hidrocarburile privește toate tipurile de resurse, petrol și gaz, convenționale sau nu.  Pe partea de gaz de șist, legea e un pachet care cuprinde prevederi referitoare la impozitare, constituirea unei autorități de reglementare (NOKE) și constituirea unui fond de hidrocarburi (HGF) în administrarea guvernului central.  Suma totală încasată de stat ar putea ajunge la maxim 40% din profitul brut în 2015 (5% redevență; un impozit special pe cash flow de 25% din care se permite deducerea investițiilor; și 19% impozitul pe profit). Se dereglementează partea de explorare care nu presupune foraj sau alte riscuri de mediu asociate fracking-ului: adică o companie poate face partea de explorare neinvazivă ce nu necesită puțuri (de pildă, scanarea de la suprafață cu ultrasunete) încă înainte de obținerea licenței de explorare.  Se acordă o singură concesiune pentru explorare și producție; concesiunile se dau exclusiv prin licitație cu precalificare pentru a asigura că firmele au capacitatea tehnică să facă explorări și exploatări de calitate; obținerea avizelor de mediu este bazată pe condiții foarte clare și foarte transparente.

Ca să evite vreun scandal cu UE, Polonia a încercat să înlăture pe cât posibil riscurile de reglementare percepute, tocmai pentru a evita ca vreo instituție UE să considere soluția poloneză riscantă (pentru mediu) și să blocheze explorarea sau exploatarea gazului de șist prin legislație comunitară.  Așa a apărut în lege NOKE, Operatorul Național de Energie și resurse minerale, o companie capitalizată dintr-un fond de privatizări, deținută 100% de stat (prin Ministerul Finanțelor).  NOKE urmează să participe ca acționar minoritar în parteneriatul cu companiile care vor explora / exploata gazul de șist. Prin asta se urmăreşte asigurarea accesului la toate datele relevante, ca acele companii să plătească la bugetele publice toate contribuțiile la timp; îndeplinirea condițiilor de mediu și obligațiilor conform concesiunilor acordate. Mai mult, legea spune că toate vânzările secundare de licențe vor fi avizate de NOKE – de exemplu, după plecarea lui Exxon (pe care polonezii speră încă să-i răzgândească, printr-un posibil parteneriat cu NOKE) concesiunea nu va fi vândută chiar oricui, ci numai unei companii la fel de calificate.

NOKE e de fapt o companie-jucător și reglementator în același timp, lucru care a fost criticat pentru posibilul conflict de interese. De pildă, NOKE ar putea încerca să abuzeze de poziția sa privilegiată pentru a câștiga cotă de piață. Apoi, o entitate de stat atât de importantă ar putea deveni coruptă sau netransparentă și să nu dea socoteală în fața nimănui pentru ce face. Dar până la proba contrarie, modelul NOKE ar putea totuși să funcționeze; actorii din piață consultați în cursul elaborării legii par mulțumiți de această soluție, percepând NOKE mai curând ca un mecanism de sprijin pentru titularii de licențe ce întâmpină dificultăți în finanțare.

Un ultim punct foarte interesant, ce a făcut obiectul unor lungi negocieri pe parcursul elaborării legii, îl reprezintă modul în care se împart veniturile între stat și bugetele locale. Taxa specială de 25% pe cash flow urma să alimenteze un fond special (HGF) din care să se finanţeze proiecte cu impact semnificativ în viitor pentru Polonia (ex. infrastructură).  Soluția a fost susținută de cei care argumentau că autoritățile locale nu trebuie să devină prea dependente de o singură resursă de tip rentă (venituri din energie) iar guvernul central ar trebui să folosească banii pentru proiecte de care să beneficieze toți polonezii în viitor.

Pe de altă parte, susținătorii descentralizării argumentează că riscurile și costurile sunt în primul rând locale, iar comunitățile locale și regiunile trebuie să fie cointeresate cumva în “febra gazului de șist”, mărind astfel acceptabilitatea socială. În cele din urmă s-a ajuns la compromisul împărțirii acestor resurse după o formulă, rămânând de definitivat până la sfârşitul acestui an procentele din aceste venituri care vor ajunge la guvernul central și la autoritățile locale, precum şi condiţiile de utulizare a banilor.

Lecții pentru România

Exemplul Poloniei e interesant nu doar pentru cazul gazului, de șist sau convențional, ci şi ca exemplu general de bună practică ȋn atragerea investitorilor străini într-o țară pe timp de criză.  Polonia e practic singurul stat din UE care nu a avut recesiune în ultimii ani; e considerat ca având un mediu de afaceri prielnic investițiilor și în general un cadru de reglementare și de politici publice bun.

E remarcabil modul ȋn care Polonia știe să-și negocieze bine în toate instituțiile UE interesul propriu (a se vedea discuţiile privind reducerile de emisii sau alocările de fonduri europene) iar asta se întâmplă și din cauză că există o colaborare bună la nivelul guvernului între ministere care susțin o poziție comună. De pildă, Ministerul Afacerilor Externe a discutat îndelung cu UE și Ministerul Mediului din Polonia pentru a asigura că legea privind hidrocarburile este acceptabilă pentru UE și nu apar îngrijorări majore asupra capacității Poloniei de a-și pune în aplicare cu stricteţe propriile reglementări – una din veşnicile temeri, de multe ori justificate, ȋn statele nou membre.

În acest timp, în România oficialii discută despre un moratoriu pe exploatarea gazului de șist. Culmea, acest moratoriu care nu se prea justifică în acest moment (pentru că România e departe de faza de exploatare, cu cel puțin 5-6 ani în urma Poloniei, azi având loc doar timide activităţi de pre-explorare, constând mai mult în achiziționarea de date deja existente) este fluturat ȋn faţa opiniei publice dar nici nu prea există, a fost respins în Parlament și introdus temporar până în decembrie, când “o să mai vedem”.

Apoi, legea hidrocarburilor în Polonia a fost îndelung discutată cu toți cei interesați sau afectați de ea (stakeholders). Ca urmare, are acum o formă considerată acceptabilă de toată lumea, iar fiecare opțiune de policy a fost luată în calcul (simplificare vs. reglementare strictă; interes național vs. priorități locale; interes polonez vs. poziții comunitare; interesul investitorilor străini vs. interesul contribuabililor polonezi etc.); fiind agreată de majoritatea, va fi schimbată numai dacă nu funcționează, lucru care e o garanție pentru oarece stabilitate în timp.  Cu totul altfel decât s-a făcut la noi moratoriul, sau propunerea de OUG pentru supraimpozitarea energiei electrice și a gazului, care încă nu e gata, n-a fost încă pus în dezbatere publică, dar s-ar aplica din decembrie, adică peste două săptămâni.

Deși nici o soluție nu e perfectă, legea poloneză în forma actuală e considerată de toți o îmbunătățire față de cadrul legal anterior.  Pe de altă parte, oricât ar fi de obsedată de reducerea dependenței de Rusia, Polonia ține cont și de riscurile de mediu, din simplul motiv că nu vrea să riște un scandal sau vreo interdicție din partea unei instituții UE care să închidă definitiv subiectul gazului de șist în Europa.

Două aspecte din modelul polonez pun serioase probleme de aplicare în România, deși ar putea la o adică funcționa în Polonia:

  1. Constituirea unui fond din hidrocarburi pentru investiții pe termen lung e o opțiune care poate funcţiona bine în Norvegia, de unde a fost ȋmprumutat modelul. Dar experiența românească arată că un asemenea fond s-ar cheltui instantaneu și populist în pensii, pe modelul fondului de dezvoltare constituit între 2003-2007 din privatizările Petrom, BCR etc., de 11 miliarde de euro. Rămâne să vedem cât de responsabilă va fi clasa politică poloneză ȋn a administra o asemenea avere pe termen lung şi dacă nu va ceda, ca la noi, tentaţiei de a face praf banii ȋn interiorul unui ciclu electoral.
  2. Întrebarea nu este dacă se pot face reglementări bune, ci dacă avem realmente instituții suficient de puternice încât să le și pună în aplicare. De pildă, în ce măsură NOKE nu ar deveni la noi o nouă Hidroelectrica, plină de căpușe? Sau un reglementator de mediu e capabil să verifice dacă o companie respectă toate obligațiile pe care și le-a asumat?

Una peste alta, din exemplul polonez trebuie să reţinem că:

  • Pentru gazul de șist am putea permite explorare non-invazivă cu restricții minime, exact așa cum fac polonezii, pentru că întâi și întâi trebuie să vedem exact ce resurse avem, deoarece nici asta nu știm. Pentru explorare și exploatare prin fracking propriu-zis avem timp să să vedem ce se întâmplă în Polonia, care are un avans de 5-6 ani față de noi; în plus, în 5-6 ani tehnologia poate evolua, practic gazul de șist se exploatează de mai puțin de două decenii. Putem observa efectele pe care le va avea legislația lor înainte să facem noi inovații ad hoc și periculoase.
  • Trebuie să se explice publicului riscurile reale ale exploatării unei resurse, pentru a evita pentru investitori o nouă poveste de tipul Roșia Montană, unde statul nu ia o decizie, da sau nu, de mai bine de 6 ani, iar publicul a ajuns să deteste ideea exploatării. In interesul cetățenilor trebuie evitat ca statul să aprobe cine știe ce exploatare care aduce riscuri mari. Mai ales, trebuie văzut ce riscuri necesită reglementări foarte stricte și care se pot gestiona prin faptul că însuși investitorul e interesat ca riscul să nu se producă. De pildă: cât de mare este riscul poluării apei, dacă se fisurează pereții puțului? In ce măsură un investitor nu are chiar el însuși interesul ca acest lucru să nu se întâmple, din cauză că îi afectează chiar lui profitul, puţul trebuind abandonat ȋn caz de inundare? Toate aceste chestiuni trebuie puse pe masă și dezbătute transparent, evitând deciziile bazate pe emoții şi informaţie pop, periculoase pe termen lung și populiste.
  • Subiectul cadrului fiscal (redevențe, impozite pe hidrocarburi, alte taxe) ar trebui discutat încă de pe acum, deoarece nivelul lor în România pentru rezervele convenționale e un subiect fierbinte în aceste luni. Vom avea exploatări de resurse noi în viitorul previzibil (Marea Neagră) iar statul trebuie să discute din timp astfel de chestiuni cu actorii din piață, contribuabilii și autoritățile locale, nu să vină cu idei intempestive de impozitare agresivă, cum se întâmplă acum cum impozitul pe veniturile suplimentare din liberalizare.
  • Resursele obținute din exploatare trebuie împărțite între guvernul central și autorităţile locale, fiind folosite transparent şi strict pentru investiţii, nu pentru consum curent, cum visează unii. Nu de alta, dar resursele naturale nu durează veşnic şi vedem cu toţii azi ȋn Europa ce greu este să retragi beneficii sociale pentru care nu mai ai o bază, după ce oamenii s-au obişnuit cu ele decenii. Pe de altă parte, trebuie evitată supra-compensarea comunităţilor locale, care nu trebuie să ajungă “rentieri de sondă” – unul din cele mai tipice exemple de proastă guvernare locală pe glob astăzi.  Și să nu uităm în ce hal au ajuns comunitățile locale monoindustriale din minerit în România odată cu terminarea resursei.
  • Un mediu de efaceri stabil și o legislație discutată cu toți stakeholderii, care să nu se modifice de la o zi la alta, sunt necesare pentru ca un investitor străin serios să vină în România.  Lucru valabil nu numai pentru gazul de șist, ci pentru orice investiție non-speculativă, pe termen lung.

Cel mai important pentru România este de fapt să-şi asigure securitatea energetică prin diversificare și să atragă investiții şi know how modern, decât să-și facă iluzii că se pot constitui fonduri gestionate pe termen lung pentru infrastructură sau finanţarea serviciilor sociale, câtă vreme nu se fac și alte îmbunătățiri de governance, care, după ce s-a ȋntâmplat ȋn ultima veme, par o iluzie.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre: , , , , , , , ,



Currently there are "21 comments" on this Article:

  1. frank g. schmidt spune:

    stimabila doamna nutu,

    va felicit pentru o analiza pertinenta si prezentarea unor solutii implementate in alte tari.

    am insa o mare nedumerire – si anume una economica: eu am invatat ca atunci cand costurile depasesc beneficiile, se cam cheama faliment. cred ca ati facut o mica eroare prin inversarea termenilor chiar in deschiderea analizei – sper ca nu propuneti ca sunteti de acord cu exploatarea gazelor de sist daca acele companii ce vor investi in aceasta resursa trebuie sa dea neaparat faliment. propunerea ar putea avea un anumit talc, pentru ca astfel statul ar putea vinde de mai multe ori concesiunea pentru acelasi perimetru, dar am speranta ca nu va ganditi la astfel de modele, care oricum nu sunt practice – ar fi surprinzator sa se gaseasca un investor care sa investeasca constient in propriul faliment. :)

    • Otilia Nutu Otilia Nutu spune:

      :) mulțumesc, corectat!

    • Doru V. Cojoc spune:

      Draga domnule frank g. schmidt,

      se pare ca sunt situatii in care “ne intalnim ” … ( sau, altfel spus, am citit aceleasi carti…).
      Daca azi dimineata, la ora la care am scris, opinia dumneavoastra ar fi fost publicata, m-as fi alaturat pur si simplu la ceea ce ati scris. Repetitia aceleiasi idei poate fi deplasata si obositoare, pentru cei ce ne citesc. Mie imi apareau 0 comentarii – chestie de administrarea site-ului ( sic! ) – cred. De obicei eu ma trezesc cam “la spartul targului “.Am fost fericit sa fiu macar o data primul…Faptul ca mi-ati luat-o inainte nu-mi umbreste bucuria intalnirii…
      Sa auzim de bine !

    • Dolarel spune:

      Felicitari si din partea mea -, este genul de articol din care chiar ramai cu ceva si care da seriozitate si substanta presei si dezbaterii atat de necesare.

  2. Doru V. Cojoc spune:

    Faceti, cred o cofuzie sau – mai precis – o eroare.

    …”zic da, să se exploateze, câtă vreme se îndeplinesc două condiții:
    - costurile depășesc beneficiile”… spuneti dumneavoastra. Conform DEX : BENEFÍCIU, beneficii, s. n. Câștig, profit sau folos pe care-l are cineva din ceva.
    Daca costul depaseste profitul, activitatea este in pierdere si trebuie oprita – similar cu falimentul. As crede ca a fost o ironie, statul neducand lipsa de activitati ce se desfasoara dupa aceasta regula, dar vis-a-vis de cost faceti o eroare si in articolul trecut , “Liberalizare a la Roumaine…” : “pretul = cost plus (ca in economia planificata)”. NU! Nu doar in economia planificata pretul este cost plus. In orice economie pretul inseamna “cost plus ceva”, ceva ce se numeste profit. Acesta din urma poate fi zero – temporar – daca conditiile de piata o cer, dar costul trebuie – neaparat ! – acoperit.
    In plus tin sa va atentionez ca – din punct de vedere economic – nu exista “pret nesimtit “. Vanzatorul incearca – permanent – sa obtina o valoare – cuantificata in bani – cat mai mare pentru produsul sau. Asta fac toti vanzatorii de pe toate meridianele pamantului – cu exceptiile de rigoare : statul roman, care vinde energia sub pretul de cost !!! . Cumparatorul, desigur cu interese contrare, se impotriveste pe orice cale. De cele mai multe ori reducand cantitatea cumparata ( asa se regleaza pretul pe o piata libera ). In cazul de fata, pentru tara noastra – in calitate de cumparator a gazului rusesc – una din posibilitati ar fi gazul de sist sau marirea capacitatilor de productie de en.electrica – in special hidro.
    In rest va dau dreptate in multele probleme abordate. Din pacate nu suntem – nici macar ! – polonezi daca nemti nu putem fi.

  3. Doru V. Cojoc spune:

    La cele spuse anterior as vrea sa adaug – legat tot de costuri – urmatoarele:
    …”măsură populistă e și chestiunea aceea cu veniturile suplimentare din liberalizarea prețurilor la gaz și energie electrică se impozitează cu 100%”. Masura nu e populista e dea dreptul anti-economica ( ca sa nu spun imbecil-anti-economica ). Vrea sa impoziteze, afirma domnul F. Georgescu – vai Doamne pe mainile cui sunt finantele tarii !!! – venituri care, obtinute prin majorarea pretului, nu fac altceva decat sa compense pierderile care le inregistreaza cu regularitate intreprinderile din energie. Impozitand – cu 100% !!! – “venitul* suplimentar ” obtinut din majorarea pretului de vanzare – pret care sa acopere costurile si sa genereze un “oarece ” profit , fara de care firma nu-si poate face modernizari, retehnologizari** etc. – deci insusindu-si (nejustificat ! ) diferenta de bani intre pretul actual care este mai mic decat costul de productie si pretul viitor care va fi mai mare ( insumand cost + profit ) onor ministrul de finante lasa in continuare – contrar celor convenite cu FMI – firmele producatoare pe pierderi.

    * Impozitul pe venituri este cel putin in acest caz o aberatie. El este utilizat in alte situatii mult diferite. La publicarea unei carti – de exemplu – unui scriitor nu i se pot cuantifica cheltuielile facute ( studiu, documentare etc. ) pentru realizarea produsului – cartea in cazul de fata. Deci nu se poate face diferenta venituri-costuri si impozita profitul rezultat. In aceasta situatie se utilizeaza “impozitul forfetar ” care este un procent din vanzarile realizate (venituri ). Nicidecum in cazul nostru unde intreprinderile producatoare au costurile bine fundamentate si bine determinate si deci, versus venituri, li se poate impozita profitul.
    ** Amintesc aici ca prin deturnarea profiturilor catre “baietii destepti ” poporul – proprietar de drept a firmelor producatoare – a pierdut de doua ori : o data profitul in sine si a doa oara va pierde cand vor fi alocati “bani de la buget ” pentu repararea barajelor – de exemplu – folosite in productia Hidroelectrica, bani pe care aceasta firma ar fi trebuit sa ii aiba din profit. Mai pot da si alte exemple…

    • frank g. schmidt spune:

      stimabile domn doru v. cojoc,

      rationamentul este corect si argumentatia cost+profit = pret o amendasem si eu la articolul precedent al doamnei nutu.

      permiteti-mi insa un mic amendament pur formal: reparatiile barajelor de ex. ar trebui sa se faca din amortisment si din provizioanele permise de codul fiscal, ambele deductibile din profitul brut.

  4. mada spune:

    de ce sa luam exemplu de la Polonia si nu de la Franta , UK si Germania unde exploatarea gazelor de sist e interzisa?

    Ultimul raport al UE arata ca exploatarea gazelor de sist are un puternic impact negativ asupra solului, apei si aerului…

    …restul articolului …doar lobby facut fara constiinta.

    • Doru V. Cojoc spune:

      Ma alatur acestui “lobby facut fara constiinta “. Cred ca v-ati gandit chiar la o lipsa de “patriotism ” al doamnei Nutu. Asta e…dusmanii poporului sunt printre noi …
      Ca sa va raspund la intrebare : “de ce sa luam exemplu de la Polonia si nu de la Franta , UK si Germania ” ? Simplu! Luam drept exemplu ceva ce ni se potriveste. Daca am fi Germania, nu ca nu am exploata gazul de sist,dar – bogati fiind – am dormi cu burta la soare cat e ziua de lunga.
      Suntem o tara saraca si ar trebui sa ne valorificam la maximum resursele.

    • ovi spune:

      Ultimul raport e facut de specialisti din tari care nu au nevoie de gaze de sist si nici nu vor ca alte tari sa-si dezvolte aceasta tehnologie. Se aude ca chiar Gazprom-ul rusilor prin niste ONG-uri a finantat la greu acel raport.

      Deci inainte sa dai sentinte cu barda ai face bine sa te mai documentezi. Altfel pot sa spun si eu despre tine ca vorbesti complet rupta de realitate si propovaduiesti basme ieftine.

    • Otilia Nutu Otilia Nutu spune:

      Pentru că Franța și UK nu sunt dependente de gazul rusesc și nu-s disperate ca noi sau ca polonezii să scape de monopolul Gazprom; iar în Germania cele mai mari companii sunt și acționari la North Stream, în parteneriat cu Gazprom, iar dacă ia amploare gazul de șist în Europa au aruncat degeaba banii.

      Pt cei interesați – am uitat să pun în articol și un link către Special Report din The Economist din 14 iulie. http://www.economist.com/node/21558432, vedeți și articolele din dreapta / In this special report. E un rezumat in a nutshell pentru întreaga istorie a gazului de șist în SUA și Europa.

      În orice caz, articolul de față este despre legea poloneză și modul în care se face o lege adevărată, fără isterii, fără populisme, cu dezbatere, cu stakeholders, cu luarea în calcul a tuturor opiniilor. Evident că e despre energie, că asta mă interesează pe mine. Și e vorba de Polonia, că e mai de aici de aproape, n-am luat cine știe ce model de stat cu tradiție de instituții puternice, cum naiba ei reușesc să facă legi clare și să se și impună în UE și noi nu suntem în stare nici măcar să facem o lege care să rămână neschimbată mai mult de o lună? N-aș avea nimic împotrivă să se adopte și la noi un moratoriu dacă e cazul, dar numai după ce s-au luat în calcul toate implicațiile, pros and cons, s-a discutat rațional, nu pe emoții, “nu ne vindem țara” (decât rușilor), drobul de sare și las’ că vedem noi după alegeri, cum se fac toate legile în țara asta.

  5. Adi Rus spune:

    Hmm, imi vine acum in minte melodia lui Smiley “cai verzi pe pereti”. Sa nu ma intelegi gresit. Dvs. sperati ca actuala clasa politica sa faca ceea ce ati descris? OMG, sa fim seriosi. Pai ei nu sunt interesati decat de ce le iese lor de cum pot fura bani, lua spagi samd. Ori stica ca la companiile americane asta e o problema pentru ca ei pot fi judecati in US pentru coruptia pe care o practica in afara tarii lor si de aceea nu se joaca cu astfel de lucruri. Eu ma intreb daca nu cumva moratoriul ala nu are legatura chiar cu acest aspect. Adica de ce sa-i dam lui Exxon licenta ca ei oricum nu ne pot da spaga? Mai bine punem moratoriu si intre timp ne informam ce alte companii in afara de americani mai pot exploata gazele de sist. Ah daca exista vreo una franceza sau italian, atunci da sa fie primit, ca de la aia se pot lua spagi grase.

    Asta e toata discutia. Nu cred ca mai putem astepta ceva bun de la actuala banda mafiota care a capturat puterea in stat si care isi spune clasa politica. Romania e setata pe un curs de mexicanizare si saracire accentuata si ma tem ca daca FMI, SUA si UE nu vor adopta calea amenintarilor evidente si a santajului financiar nimic nu se va schimba. Absolut nimic.

    • silicon_v spune:

      Om bun, esti mult prea pesimist, prea vezi totul in negru.

      Priviti acest articol, priviti si ce calitate au comentariile. Acum cinci ani era de domeniul fantasticului se se discute la acest nivel pe net (nu mai vorbesc de ce se intampla acum 10 ani!)

      Nu e totul pierdut, nici pe departe. Nici politicienii romani nu sunt dumnezei, ca sa fie atotputernici in societatea romaneasca (Doamne, iarta-ma, de asa comparatie proasta!)

      Sanatate!

    • valepopa spune:

      Ești cel mai tare Adi Rus. Mai tare decât autoarea articolului chiar. In esență ea face un lucru bun, dar orice inițiativa onorabila adusa de la polonezi, sau de oriunde din lumea asta, se v-a lovi de corupția nestăvilită din România.

  6. Petre Opris Petre Opriş spune:

    Stimată doamnă,
    Studiul dumneavoastră este deosebit de interesant şi bine documentat (un posibil lobby nu este exclus), însă aţi evitat o chestiune controversată: România se află într-o zonă seismică diferită faţă de Polonia. Din câte cunosc, autorităţile de la Varşovia au evitat o discuţie publică pe această temă, chiar dacă cetăţenii din zona Sileziei (Katowice, în special) au sesizat că exploatările necontrolate de resurse energetice (în special cărbune şi gaze) pot produce schimbări semnificative în “liniştea polonezilor”. Poate că ar fi bine să spuneţi clar faptul că problema cutremurelor violente este cu totul alta în România, faţă de Polonia şi poate fi agravată de exploatarea gazelor de şist.

    • Otilia Nutu Otilia Nutu spune:

      Exact despre asta trebuie să se și discute – ce beneficii și ce costuri, ce riscuri, ce implicații are o decizie, într-un sens sau altul. Dacă e să constatăm că riscurile depășesc beneficiile, să se adopte moratoriul, nu-i problemă. Ce mă exasperează e lipsa totală de responsabilitate, aruncăm așa o vorbă cu interzisul exploatării gazelor de șist, e o decizie pusă populist în programul de guvernare, s-a respins tot populist și fără consultare publică exact de ăia care l-au scris în programul de guvernare, dar noi discutăm în continuare ca și când ar exista moratoriu că așa dă bine, mai vedem noi după alegeri. Acum doi ani vorbeam despre “cum să ne facem noi campioni integrați, de stat, în energie, mari actori regionali” etc., iarăși o chestie de gâdilat orgoliul naționalist, fără dezbatere pe substanță. Apoi, vrem și South Stream (anti-UE), și Nabucco (pro-UE). Vrem liberalizare, dar nu acum, sau dacă acum, atunci statul să încaseze 100%. Facem lege pentru regenerabile cu certificate verzi, promitem că-s valabile până în 2014 dar nu băgăm mâna în foc că nu schimbăm legea cu totul (ba chiar și Constituția) în 2013. Nu așa se poate face un cadru legal în care să avem investitori străini. De fapt nici români, în afară de cei ultra-conectați și care își pot “face” singuri legile…

      • Carol P spune:

        Stimata doamna, cred ca explicatia de mai sus are o valoare jurnalistica echivalenta cu articolul la care face referire. De fapt, in Romania a vem o problema cu predictibilitatea, mergand pana acolo incat neaplicarea legislatiei de catre institutiile abilitate este extrem de predictibil. In acest caz, riscurile oricarui tip de exploatare, fie a gazelor de sist, a aurului de la Rosia Montana sau a constructiei reactoarelor 3 si 4 de la Cernavoda se multiplica exponential. In Romania nu exista o problema a gazelor de sist, nici a minelor aurifere, nici o problema de securitate nucleara. Noi romanii avem o problema cu fisa postului in institutiile publice si cu faptul ca nu exista pedepse pe masura prejudiciilor produse pentru cei care nu aplica legea in Romania. Cand vom reusi sa rezolvam aceasta problema, atunci actiunile propagandistice ale politicienilor vor fi analizate cu circumspectie. Din acel moment, cele trei mari dileme enuntate mai sus vor putea fi analizate rational, mai mult tehnic si economic si mai putin politicianist.

        • Petre Opris Petre Opriş spune:

          Aţi atins miezul problemei şi nu ştiu cine ar avea curajul şi dorinţa în momentul de faţă să deschidă o discuţie serioasă pe tema energiei. Din câte cunosc, aşa ceva se petrece în primul rând în spatele uşilor închise, iar soluţiile finale sunt prezentate de echipe de agitatori/propagandişti angajaţi special pentru a convinge pe cetăţeni să accepte planurile discutate (repet) în spatele uşilor închise.
          Nu cred că doamna Otilia Nuţu îşi face iluzii în legătură cu “dorinţa neţărmurită” a politicienilor români de a aborda serios problema energiei în această campanie electorală.
          P.S. De ce nu-i îndemnaţi pe cei de la PDL şi ARD să taie nodul gordian? Oricum vor pierde alegerile în decembrie.

  7. Sorin Muncaciu spune:

    Doamna Nutu, as vrea sa precizez doua aspecte din experienta proprie. Nu stiu daca ati avut “placerea” sa fiti in preajma unor operatiuni de tip fracking la adancime dar, sa stiti ca nu este chiar un parfum de tei. In primul rand ca, se vanzolesc incoace si in colo o sumedenie de camioane grele care fac praf caile de acces, daca bineinteles, nu-si construiesc singuri sosele separate. In al doilea rand, exploatarile de acest tip vin peste un teritoriu unde au existat foraje abandonate de zeci si zeci de ani. Astfel, daca nu exista o evidenta stricta a acestora , exista posibilitatea ca, gazul sa erupa pe fostele puturi cu riscurile de rigoare. Este foarte greu de inchipuit forta unei asemenea coloane in explozie , potential poate arunca imobile in aer. In Pensilvenia, de exmplu, sant 200 000 de mii de puturi parasite, deocamdata au fost resigilate 2 500. Nu exista o harta adegvata, toata operatiunea de identificare a fostelor puturi se face cu voluntari. Nu stiu care este situatia din Romania dar, cred ca acest aspect al problemei are un potential distructiv aparte !!

    • valepopa spune:

      Da, aveți dreptate d-le Sorin Muncaciu operațiunile de fracturare la adâncime nu sunt o experienta prea plăcută pentru nimeni, dar durează doar 1 zi cu (tot disconfortul lor), pe când exploatarea unei sonde (cu toate beneficiile) ei poate dura ani de zile.

  8. eu****** spune:

    Foarte interesant articolul.

    Pana la urma se doveste ca unii isi urmaresc scopurile isi planifica actiunile si uite ca si reusesc. Ei bine aceea sunt rationali, Ro este plina de balcanici si emotionali. Daca reusim sa ne debarasam de partea emotionala si sa gandim rational, sa lasam expertii sa discute intre ei, ce bine o sa fie.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Otilia Nutu


Otilia Nutu

Ana Otilia Nuţu este analist de politici publice in energie si infrastructura la Expert Forum. Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)