In zona euro se vorbeste tot mai mult despre nevoia de a insoti consolidarea fiscala cu masuri de stimulare a cresterii economice. Acest tandem de politici este vazut ca solutia pentru a preveni spirala fatidica a unei “debt deflation” in unele tari (Spania, Portugalia, Italia) –adica o povara accentuata a indatorarii publice si private prin scaderea veniturilor si a cotatiilor activelor (efect de de dezavutire). Spirala rea mentionata este de pus in relatie cu alta, nu mai putin periculoasa: impactul stagnarii/recesiunii economice asupra bilanturilor bancilor. In Europa, unde pietele bancare finanteaza peste 70% din nevoile firmelor, si unde bancile au considerat obligatiunile suverane drept cel mai bun colateral, exista o legatura ombilicala intre bilanturile lor si bonitatea statelor. De aici apare si greutatea in a disocia soarta bancilor de cea a bugetelor publice.
Masurile evocate la reuniunea informala recenta de la Bruxelles a Consiliului European privesc o majorare a capitalului Bancii Europene pentru Investitii (BEI), emisiuni de obligatiuni comune pe proiecte, o realocare de fonduri de coeziune. Emisiuni de euroobligatiuni (mutualizarea de datorii publice) sunt tema de mare disputa.
Sunt de facut observatii privind noua strategie din zona euro, care priveste Romania direct si indirect. O observatie de ordin conceptual distinge intre masuri pe latura cererii si altele ce privesc oferta. Acolo unde spatiul fiscal intern este foarte mic trebuie plusat pe latura ofertei, cu stimuli care sa amelioreze alocarea resurselor, functionarea pietelor; este ceea ce incearca guvernul Monti in Italia si cel al lui Rajoy in Spania. Si in Franta se intelege aceasta realitate (Phillipe Aghion, profesor la Harvard si consilier al lui Francois Hollande, a subliniat si el acest aspect). Stimularea ofertei prin alocarea mai buna a resurselor capata o semnificatie mai mare cand potentialul de crestere a PIB-ului este diminuat de criza (analize arata ca acest potential a scazut la cca 1-1,5% pentru zona euro, ca medie, si la 2-2,5% pentru tari din afara zonei). Dar asemenea masuri cer timp pentru a da rezultate si, de aceea, se vorbeste despre nevoia de a sustine cererea agregata la nivelul zonei euro prin folosirea spatiului fiscal in tari care dispun de asa ceva. Aceasta nu este o discutie strict teoretica; cresterea anuntata a salariilor in sectoare industriale din Germania indica o posibila coordonare de politici care sa se concretizeze intr-o sprijinire a tarilor periferice printr-o crestere a cererii agregate (si a celei de import) in economia locomotiva. In acelasi registru, al coordonarii, ar fi si acceptarea posibila de catre Bundesbank a unei inflatii mai ridicate in Germania, care sa ajute ajustarea dezechilibrelor externe din zona euro prin diferentialul de inflatie. Coordonarea cu tari din G20 (SUA, China, Japonia, etc) are rol importat de asemenea.
O alta observatie priveste resursele, foarte limitate in raport cu nevoile. Suplimentarea fondurilor mobilizabile de catre BEI este o sursa. Si obligatiuni comune pe proiecte au aceeasi menire. Taxa pe tranzactii financiare ar fi o alta sursa (ea este gandita ca sursa proprie a bugetului UE). Dar, una peste alta, resursele ce pot fi puse la bataie nu sunt mari. Mai ales ca sectorul public intra in concurenta cu cel privat pentru atragerea de resurse (bancile au nevoie de capitalizare). O iesire din impas ar fi atragerea de investitii straine. De unde? Poate din SUA, dar apetitul institutiilor americane pentru expunere pe Europa este tot mai mic. Poate din Asia, dar intervin considerente de ordin geopolitic, fie ca este vorba de sectoare industriale, fie de grupuri bancare. FMI are o alta menire decat cea de a face investitii (si oricum expunerea pe Europa, ajunsa la cca 80% din resurse, este foarte controversata printre economiile emergente). Euro-obligatiuni propriu-zise (deci nu pe proiecte) ar fi o solutie rotunda, in conditiile in care ar contribui la linistirea pietelor si la adancirea integrarii bugetare in zona euro. Este de reamintit ca datoria publica si deficitul bugetar ale SUA sunt superioare celor ale zonei euro (ceea ce arata ca necazurile europene izvoresc, in principal, din alcatuirea defectuoasa a Uniunii Monetare, ca design institutional si politici).
Care proiecte sa fie finantate? Raspunsul nu este simplu de dat. Fiindca, de pilda, Portugalia si Spania, au infrastructura buna, unii ar spune ca au chiar in exces. Prin urmare, ar fi nevoie de investitii care sa le amelioreze competitivitatea. Dar cine sa decida asupra acestor investitii, cum sa fie ele selectate, pentru a nu irosi resurse? Cum sa fie sprijinite intreprinderile mici si mijlocii, care sunt ignorate de banci? Nici aici raspunsuriile nu sunt usor de dat.
Nu in ultima instanta, intervine chestiunea zidului de protectie care sa asigure stabilitatea financiara, sa curme panica –fara de care climatul de afaceri, atamosfera generala degenereaza.. Degeaba ne ocupam de crestere economica daca neglijam presiunea teribila a momentului, pericolele ce pandesc sectorul bancar. In acest domeniu este necesar sa se intareasca capacitatea Facilitatii Europene pentru Stabilitate Financiara (si a Mecanismului European pentru Stabilitate), inclusiv prin imprumuturi de la BCE. Si are sens sa se recurga la o schema internationala de garantare a depozitelor, pentru a se evita fuga lichiditatilor din tarile care sunt percepute ca verigi slabe ale zonei euro. BCE are facilitati speciale de finantare a bancilor, care raman o arma de folosit la nevoie.
Romania este vital interesata ca consolidarea fiscala din zona euro sa aiba un complement de stimulare a activitati economice. Avem o dependenta covarsitoare de pietele financiare si comerciale ale zonei euro. Oricat am incerca sa ne intarim meterezele interne (prin rezervele BNR ce sunt de cca 38 miliararde euro, cu mult peste dublul M1 si aproape de volumul masei monetare; banca punte organizata de BNR si eventuale aranjamente intre BNR si BCE; bufferele/tampoanele de la MFP; o executie bugetara care ar duce deficitul cash la sub 2,4% in 2012, etc) daune importante nu vom putea evita daca Europa (zona euro) nu se organizeaza cum trebuie. Prin organizare inteleg gestionarea crizei (inclusiv instrumente care sa combata panica pe pietele bancare) si masuri coordonate de sustinere a activitatii economice.
Se poate face o paralela intre masuri de reforma structurala in tari din zona euro si ce trebuie facut in Romania pentru a creste eficienta utilizarii resurselor. Cand nu poti mari cantitatea de resurse utilizate (prin expansiune de tip keynesist), are cu atat mai mult sens sa diminuezi ineficienta la nivel micro, al firmelor (X-inefficiency cum a numit-o Harvey Leibenstien intr-un studiu faimos din 1966) si sa realizezi o mai buna alocare a resurselor in economie. Unde exista pozitii dominante pe piata, unde extragerea de renta din bugetul public (rent seeking) este o obisnuinta, unde preocuparea pentru resurse umane este inadecvata, unde politizarea administratiei publice este mare, unde companiile de stat sunt prost gestionate, unde evaziunea fiscala este substantiala, unde birocratizarea este sufocanta, rezervele de ameliorare a eficentei micro si macro sunt considerabile. Este mult mai dificil pentru o economie ce functioneaza aproape de frontiera posibilitatilor de productie si tehnologice de a realiza castiguri de productivitate prin diminuarea rezervelor de eficienta. De aceea, unde aceste rezerve sunt mari trebuie ca politica publica sa fie orientata spre valorificarea lor. Progres in directiile mentionate ar economisi resurse, ar mari competitivitatea economiei, s-ar materializa in locuri de munca suplimentare –in pofida unui mediu extern neprietenos. Este drept ca nu este usor de realizat acest deziderat cand reteaua de interese potrivnice este densa, puternica. Mai trebuie spus ca este greu sa creezi locuri de munca efective (deci nu scoase la lumina din economia informala) daca cererea agregata, acasa si in exterior, nu creste!
Pentru Romania mai exista o resursa majora: fondurile europene. Slaba absorbtie a acestora este de pus in relatie cu functionarea defectuoasa a institutiilor, a administratiei publice centrale si locale, cu un dispozitiv gandit neinspirat, la Bucuresti si Bruxelles. Acest dispozitiv trebuie schimbat din mers. Daca nu se va reusi, vom pierde nu numai bani ce sunt disponibili acum, dar vom vedea amputate si sume din exercitiul financiar 2014-2020 al Uniunii. Criza din zona euro va conduce la realocari inauntrul bugetului UE, care ne vor afecta negativ daca nu marim capacitatea de absorbtie interna.
In fine, trebuie sa avem o diplomatie economica agresiva, sa revenim pe unele piete si sa deschidem altele; sa incercam sa atragem investitii din regiuni ale lumii care nu se confrunta cu constrangeri bugetare teribile. Toate cele mentionate mai sus ar ajuta la constituirea unui model de crestere economica bazat mai mult pe economisire interna, investitii in sectoare de bunuri si servicii de tradables (comercializabile), cu valoare adaugata sporita.
Dar pana una alta, este esential ca in Europa pietele sa nu inghete din nou, sa se evite panica, sa se evite proliferarea spiralelor negative. Intrucat criza zonei euro se impleteste cu una financiara (a suprafinancializarii) ce persista. Apelul facut de Mario Draghi, dupa ultimul summitt informal de la Bruxelles, spune multe.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
„Prin urmare, ar fi nevoie de investitii care sa le amelioreze competitivitatea. Dar cine sa decida asupra acestor investitii, cum sa fie ele selectate, pentru a nu irosi resurse? Cum sa fie sprijinite intreprinderile mici si mijlocii, care sunt ignorate de banci? Nici aici raspunsuriile nu sunt usor de dat.”
Corect.
Poate am inteles eu gresit, dar din tot articolul razbate un ton destul de etatist. Vom recupera decalajul de competitivitate intre Europa si USA prin alocare de investitii bine chibzuite catre IMM-uri. Ceva imi spune ca nu va merge, e nevoie de altceva. De complet altceva. De la trecerea principiului cvasi-generalizat „o paine pentru fiecare” (guvernele UE redistribuie cam 45-50% din PIB?! nu-i cam mult? nu ii turteste pe aia care vor sa puna osul la bataie?) la principiul „cine poate, oase roade”. Nu facem asta? Nu-i bai, dar sa nu ne suparam ca Europa o sa ajunga un fel de combinatie azil de batrani/muzeu la nivel mondial. Si asta pe durata de viata a generatiei active actuale, nu in 2100. Oricate agende 2020, 2030, 2040 am pune pe hartie. Ele raman pe hartie.
Dle Daianu, din nefericire ati ales sa deveniti sluga la o marioneta. Ponta se numeste, ca sa nu existe echivoc. Sa va fie rusine! Ce-ati fost si ce-ati ajuns… Sau poate ca asta ati fost dintotdeauna… Si mai lasati gargara… De ani de zile tot mestecati in presa si pe la televizor tot felul de teorii, care mai de care mai fanteziste. A avut dreptate presedintele in ceea ce va priveste… Gargara de pe margine. De atat sunteti capabil.
Raspunsul meu: din inovatie
Confruntindu-se cu o mentalitate inflexibila si neadaptata la realitatile globale actuale, educatia romaneasca lasa putin spatiu atragerii de minti inovatoare iar putinele care exista nu au din pacate sansa de a se remarca, fiindu-le greu sa iasa la iveala.
Solutia poate veni atunci din mediul privat. Daca ne uitam la efectele taxarii speciale in industria IT, vom remarca o crestere puternica a numarului de angajati din aceasta industri din ultimii 10 ani. Cu toate acestea, inovatia nu se face cunoscuta nici aici in mod special, marea majoritate a companiilor straine investind in locatiile din Romania pentru forta de munca si mai putin pentru construirea de centre R&D. Un exemplu pozitiv poate fi centrul de dezvoltare Renault din Romania dar astfel de cazuri sunt rarisime.
Ca o completare raspunsurile dumneavoastra dupa seria de adverbe „unde”, realiste de altfel cind vorbim despre econoimia Romaniei, cred ca statul roman ar trebui sa stimuleze mai mult inovatia si capitalul investit in inovatie. Avind ca suport si fondurile europene, dar de exemplu si crearea de think-tankuri intre mediile de afaceri si cele educationale intru stimularea inovatiei, atunci avem sansa sa indepartam economia de frontiera posibilitatilor de productie si tehnologice si sa crestem in ansamblu competitivitatea si productivitatea muncii.
Altfel, vom risca la un moment dat sa sucombam in lupta noastra de atragere a investitiilor din diferite tari fara a aduce deloc plus valoare directa economiei romanesti, ci doar indirect prin intermediul capitalului strain. Desigur insa, acest capital trebuie in continuare atras, prin diferite politici publice.
Ca sa inchei, as vedea de bun augur „fortarea” unei colaborari mai strinse intre camerele de comert, mediile universitare si primarii/guvernanti pentru stimularea inovatiei in mediul de afaceri. Prin consum si „lohn” nu ne putem dezvolta la nesfirsit si implicit, nici creste.
Cu stima,
Ovidiu
D-le profesor,
Daca Romania nu rezolva problema ORGANIZARE, in toate compartimentele administratiei de stat, centrala si locala, in toate zonele bugetare, inclusiv sitemul de sanatate, nimic nu va duce la o crestere reala si de durata.
dle Daianu,
excelent articol, din pacate masurile pe care le descrieti par sa nu fie prioritare pentru guvernul pentru care lucrati.
O singura observatie: Pot fi create locuri de munca – si inca multe – chiar daca cererea nu creste. Solutia ar fi scaderea salariilor si flexibilizarea muncii. Asta ar duce si la cresterea competitivitarii. Din aceasta perspectiva, poate ca ar trebui redus salariul minim pe economie.
De asemenea, cum poate creste increderea intr-o economie unde statul de drept face pasi inapoi (de. ex. cu scandalul de la Inspectoratul din Constructii)?? Poate demisia de onoare a unor oameni onesti ca dvs. sau ca dl. Georgescu ar trage un semnal de alarma pentru ca puterea politica sa nu intervina in justitie.
Demisia de onoare a d-lui Daianu ar putea avea sens caci este un om de onoare. D-l Georgescu a girat unele inginerii bancare din pozitia de (fost) ministru…
@emil stoica. Excelent zis. O singura adaugare: numar MARE de locuri de munca se creaza NUMAI in industria de servicii. Tehnologia moderna este capital-intensiva si manopera-redusa (plus ca manopera este ultraspecializata). USL bata campii cu reindustrializarea RO, dar aceasta cere enorm de mult capital (iar filosofia anti-bursa traditionala la marxisti nu permite acumularea de capital national). Orice nou produs industrial facut in RO va trebui sa DISLOCE pe o piata un produs facut de altii. Cum il disloca: prin pret, prin calitate? niciuna din aceste parghii nu se face de azi pe maine. PS. Pe mine ma ingrozeste ce debiteaza Liviu Voinea (ca portavoce cu profesorat si doctorat al grasunilor sefi sindicali). Marirea salariului minim nu impinge oare IN SUS toata scara salariala, adica nu scumpeste cota-parte de manopera in orice produs sau serviciu? cresterea costului manoperei (o stim de sute de ani) a fost motorul mecanizarii si automatizarii, care la randul lor au redus NUMARUL de locuri de munca. Chiar am uitat luddismul?
dle profesor doua intrebari reci: A. ce investitor strain sa vina acolo unde dreptul de aface profit este pus la indoiala, taxarea profiului este pusa la indoiala, unde costul manoperei ameninta sa creasca IN SPIRALA si unde sefii sindicali dau cu pumnul in masa? Daca nu recunoasteti climatul din RO, vazut din USA, ignorati intrebarea mea, caci nu-i vei putea raspunde B. dvs personal, ati face un imprumut la banca, COMUN cu vecinul Dvs (pe care-l stiti drept „pierdevara”) ? mai ales daca toata istoria acestui vecin nu arata ca va pune umarul la restituirea imprumutului? Daca ati face acest imprumut, atunci probabil ca nu va este prea clara pozitia Germaniei! Invers, vecinul dvs, este bucuros un o astfel de pleasca si aveti portretul lui Francois Hollande.
Cand o sa vedem capitalul romanesc asteptand , prinvind cu atentie , unde si cand sa investeasca ? Adica sa fim capitalul strain pentru unele tari amarate asa cum este la ora actuala Romania. Cu stima, NC.
Este evident ca tarile dezvoltate(din Europa,America de Nord si Asia) nu s-au dezvoltat prin propriile lor forte
Adica prin dezvoltarea resurselor lor umane,tehnologice si civilizationale
Ci prin masive imprumuturi de la bancile evreiesti
Care si-au castigat banii in timp de secole prin efortul evreilor din toata lumea
Si apoi aceste tari au folosit acesti bani imprumutati(4 cvadrilioane de dolari in total pe derivati) pentru a-si construi infrastructura,a-si dezvolta tehnologiile si a-si pregati masa mare de populatie primitiva si salbatica si a o aduce la standardele curente
Cu toate astea,nu s-a reusit rebalansarea datoriilor prin exploatarea resurselor mai sus mentionate,ci s-a ajuns in pragul falimentului global
prin marirea la peste 100% din PIB a datoriilor tarilor dezvoltate
De altfel aici aveti tabloul exact:
http://www.usdebtclock.org/world-debt-clock.html
Vedem ca doar China,Rusia si Arabia Saudita au datoriile interna si externa sub pragul de 30%
peste care intervine falimentul in cazul in care viteza banilor e mica sau /si responsabilitatea guvernului e mica
Este evident ca ,cu toata retorica din zilele acestea,acest sistem global va da faliment
Mie imi este greu sa inteleg daca Daianu lucreaza pe „santierele” romanesti sau vrea sa fie un filizof economist de talie internationala?!! Sa le luam pe rand: stie foarte bine dar tace ca abordarea politica a dezvoltarii „prin noi insine” este o aberatie atata timp cat construim totul prost si scump cu inteligenta si calificarea din tara. Insistam intr-un mod aberant sa lasam la indemana unor „agramti” decizia si solutia tehnologica. In loc sa zicem asa: cine stie in lume sa faca sere la nivel de top? Olanda! Pai in acest caz de ce am consumat bani de preaderare si structurale cu firme care stiu sa indoiasca tabla? Doar pentru ca sunt din Romania? Si puneti in loc de sere orice si veti vedea rezultatul – nici nu copiem bine nici nu calificam forta de munca. In planul economic international: Daianu foloseste abordarile economice clasice valabile atunci cand sistemele sunt la cvasi-echilibru (inflatie, investitii de stat, piete, etc). Numai ca nu suntem in stituatia in care invataturile lui Daianu ar fi valabile. Suntem in momentul sistemelor cu entropie inversa, a sistemelor ajunse la bifurcatie. Ori Daianu din pacate nici nu poate sa citeasca un articol stiintific care abordeaza economia avand la baza sisteme cu punct de bifurcatie. Si asta pentru ca nu stie atata matematica sa le inteleaga. In rest prin lipirea de guvernul Ponta nu face decat sa-si compromita definitiv finalul de cariera. Si o face constient si nu constrans!
Ce lipseste in RO pentru cresterea economica?
In Ro lipseste expertiza in business – prea multi isi inchipuie ca pot sa cladeasca intr-un an sau doi cati altii in 5 ani-, lipseste realismul din sistemul bancar – prea multi bancheri habar nu au despre ceea ce inseamna „real business”, si ultima in RO sunt prea putini care stiu sa faca afaceri si isi duc sarcinile la bun sfarsit.
Ce este de facut in RO pentru cresterea economica?
Un efort comun de ajustare a businessurilor, a managerilor din zona business, a sistemului bancar si a bacherilor. Este singura cale sustenabila spre crestere si are nevoie de timp, energie umana si mai apoi de bani. Polii de expertiza exista – trebuie numai utilizati. Mai trebuie ceva: un guvern care sa nu incurce lucrurile si sa ne plictiseasca cu politica sa in economie prin diferiti habarnisti.Mediul de afaceri din Ro isi gaseste drumul fara politicieni. Garantat 100%.
Incotro Europa in relansarea economica?
Fiecare tara din UE poate sa isi croiasca propria politica de relansare economica. evident schimbul de idei intre state este benefic, dar uneori acest schimb te poate incurca. Mai bine fiecare tara isi face temeinic tema si o sustine in fata celorlalte. Cam asa a procedat Mugur Isarescu la BCE si spunea ca avea condicuta cu inovatii la dl. Trichet, dar a incercat, a riscat si a castigat.
Sigur pentru tarile din EMU problema ar ramane sa fie discutata numai dupa ce fiecare tara isi asuma o politica de crestere economica, si ulterior prin armonizarea acestora sa se poata vedea influentele asupra EMU. Cum poate un roman sa propuna pentru Spania un plan de relansare economica – are mandat, are aceasta misiune ? Nu este cumva mai corect ca spaniolul sa isi propuna propriile obiective si acestea sa fie discutate de experti si armonizate la nivel de EMU?
Ceea ce vrea Germania nu se potriveste peste tot si de aceea este timpul sa se mai inghita si altceva – Germania, de exemplu, nu a putut sa monitorizeze si sa previna derapajele. Acum fiecare tara iese cum crede ca este mai bine si mai repede si tarile trebuiesc ajutate toate si nu impinse la fund. Germania ar putea sa lase tarile sa isi asume obligatiile dar si drepturile suverane fiecarei tari – Germania mai bine ar veghea la monitorizarea mai atenta a economiilor si atat.
Propunerile venite de la fiecare tara trebuiesc armonizate, aplicate si monitorizate. Mijloacele pot si trebuie sa fie identificate numai dupa armonizarea planurilor – atunci se pot estima mai aproape de realitate – modul si adevarata magnitudine pentru planurile tarilor de relansare economica.
Este doar o parere…