Legislația fiscală între dorință și realitate – Episodul 3

Motto:

”Dintr-alte țări de soare pline,

Pe unde-ați fost și voi străine

Veniți dragi păsări înapoi – Veniți cu bine!”

Voi continua astăzi serialul promis cu un nou episod analizând un subiect foarte discutat de investitorii și antreprenorii români: lipsa legislației de holding. Lipsă care îi face pe mulți dintre cei care fac sau vor să facă afaceri în România (fie că sunt străini sau români) să își mute mai întâi capitalurile, asemenea înaripatelor din poezia lui Coșbuc, în ”țările calde” și prin intermediul unui cuib (a se citi ”holding”) făcut acolo, să investească aici.
Dar mai intâi să recapitulăm conceptul de holding!
Un holding este o companie care are ca obiect de activitate principal deținerea de participații în alte firme aflate în diverse jurisdicții si care beneficiază de un regim special de impozitare, respectiv pentru toate veniturile de natură investițională, holdingul nu plătește impozit pe profit. Astfel de venituri sunt: dividendele încasate de la firmele deținute, dobânzile aferente creditelor acordate, redevențele facturate ca urmare a cedării către partenerii de afaceri a drepturilor de autor deținute.
Așadar, atâta vreme cât câștigurile obținute sunt folosite la efectuarea altor investiții (i.e. holding-ul plasează banii în alte activități / firme), pentru acestea nu se vor datora impozite și taxe. Un impozit pe dividende va fi plătit însă la momentul în care proprietarul holdingului va retrage din acesta dividende pentru consumul propriu. Sistemul încurajează deci folosirea câștigurilor la efectuarea de noi investiții, impozitul fiind datorat doar atunci când sumele respective se retrag din circuitul economic pentru consum privat.

Trebuie subliniat faptul că a devenit un leitmotiv al întâlnirilor între reprezentanții mediului de afaceri și cei ai autorităților solicitarea de a introduce în legislația românească conceptul de holding, cu avantajele fiscale menționate mai sus. Dar din păcate e doar o predică în deșert…
Necesitatea unui astfel de sistem este dictată de două motive principale:
·        Încurajarea investitorilor care desfășoară activități în România să își păstreze capitalurile în țară și nu să le transfere în alte jurisdicții cu scopul de a fi investite aici. Orice consultant poate da din experiența personală numeroase exemple de antreprenori care sunt nevoiți să meargă afara în afara voinței lor. Mulți nu se simt confortabil să-și discute afacerile cu cineva într-o limbă străină, au teamă de necunoscut, sunt sceptici cu privire la rezultatele finale, dar atunci când realizează că vor putea amâna plata a 16% impozit  către statul român până la momentul în care decid să ridice câștigurile respective pentru consum personal, fac eforturi și își structurează afacerile printr-un holding în afara României. Și odată ce ”a prins gustul” afacerilor internaționale, va fi mai greu să îl convingem să revină.
·         Dezvolatarea industriei de servicii conexe holdingurilor (consultanță financiar-contabilă, fiscală, juridică, etc) și crearea de locuri de muncă pentru românii care vor fi angajați în aceste holdinguri (există țări care în legislația de holding prevăd obligativitatea angajării în astfel de structuri a cel puțin unui salariat din țara respectivă). Aici voi fi acuzat că îmi urmăresc interesul personal, dar de ce n-aș face asta? Ar fi grozav să pot angaja mai mulți consultanți, să-mi cresc echipa, firma mea să câștige mai mult și să plătească mai multe impozite statului român. Sunt țări precum Cipru sau Malta în care o parte semnificativă din Produsul Intern Brut este adus de acest domeniu al serviciilor financiare asociate holdingurilor.
În concluzie, legiferarea unui astfel de sistem ar dinamiza foarte mult activitatea de investiții și ar incuraja, așa cum am menționat, păstrarea capitalurilor în România. De ce evită autoritățile române implementarea lui? Se pare că de teama de a pierde câteva puncte procentuale ca și venituri la bugetul de stat, care se fac acum din impozitarea acestor tranzacții. Prea puține, zic eu, pentru că așa cum am menționat mai sus, toți cei aflați în această situație se mută în țări în care funcționează un astfel de sistem evitând, perfect legal, plata impozitelor în România.
În final nu îmi rămâne decât să sper că poate totuși guvernanții nostri se vor gândi încă o dată la aceste ”păsări călătoare” și vor face ceva să le convingă să nu mai migreze off-shore. Iar acel ceva sa nu fie o colivie ci un mediu propice în care să crească și să depună cât mai multe ouă! Pentru că în prezent, vorba poetului:
”De frunze și de cântec goi, Plâng codrii cei lipsiți de voi.”

Articol publicat pe Blogul personal