Mică incursiune în sistemul de impozitare al câștigurilor de capital. Legislația fiscală între dorință și realitate – Episodul 4

”Este o tragi-comedie: plângi după bani și râzi de cei care stau la rând să ia bilete” – cam așa era definiția dată filmelor proaste pe vremea copilăriei mele.
O astfel de tragi-comedie ne-a fost servită de mass-media locala săptămâna trecută, partea hazlie fiind reprezentată de discuția internabilă purtată în jurul unor milioane pierdute de investitorii care au ales – cu bună știință – să-și pună banii într-o pușculiță înregistrată în British Virgin Islands.
Tragedia este, în opinia mea, faptul că din toată această discuție lipsește partea nevăzută a icebergului, care ne arde (sau ne răcorește J) la buzunare pe toți cei care plătim impozite în această țară, nu doar pe săracii investitori ale căror milioane s-au evaporat precum apa din Marea Caraibelor: impozitarea câștigurilor din astfel de investiții!

Dar cum funcționează sistemul de impunere al acestor câștiguri?
Conform art. 67, alin. (3), lit. a)  din Codul Fiscal, toți cei care obțin câștiguri din tranzacționarea de titluri de valoare pe piețele externe sunt obligați să depună trimestrial o declarație de impozit în care să informeze autoritățile fiscale române despre câștigurile obținute și să plătească un impozit de 16% pe aceste sume. Codul fiscal prevede chiar posibilitatea ca eventualele pierderi înregistrate în anumite tranzacții să fie compensate cu profiturile obținute din alte tranzacții, impozitul fiind calculat doar pe câștigul net.  De asemenea, se face și o regularizare anuală, iar în situația în care în impozitul final datorat este mai mic decât suma plăților anticipate trimestriale contribuabilul are dreptul la o restituire de impozit de la autoritățile fiscale.
Teoria este frumoasă, întrebarea care se pune este însă următoarea: câți dintre cei care obțin astfel de câștiguri respectă aceste reguli, având în vedere că statele în care intermediarii de astfel de operațiuni au sediul (i.e. pușculițele de care vorbeam mai devreme) sunt de cele mai multe ori din categoria paradisurilor fiscale care nu au semnat acorduri de schimb de informații cu România?
După părerea mea, gradul de conformare al acestor (potențiali) contribuabili tinde vertiginos către zero.  Pe ce ma bazez când spun asta? Pe faptul că în 2011 dintr-un total de 181,6 mld lei, total venituri bugetare,  categoria ”Alte impozite pe venit, profit și câștiguri de capital” contribuie cu numai 0.7 mld lei. Dar atentie, aici se încadrează și impozitele pe câștigurile realizate din astfel de operațiuni efectuate în România, care de regulă nu scapă netaxate, impozitele fiind reținute și virate la fisc de către brokerii locali. Și care, în opinia mea reprezintă mare parte din această sumă, alături de impozitele pe tranzacțiile imobiliare reținute și virate de către notari și de cele din vânzarea participațiilor la societățile închise din România care nu se pot înregistra la Registrul Comerțului fără dovada plății impozitului.

Așadar, ce-i de făcut?

Aici, din păcate, nu există soluții la îndemână și ușor de implementat, modificările în legislație neputând să fie de prea mare folos.
Lupta cu paradisurile fiscale ia forma unui război de gherilă și este dus de autoritățile fiscale din majoritatea țărilor lumii. În plus, metodele nu sunt întotdeauna cele mai ortodoxe, vezi cazul de acum câțiva ani când fiscul german a ”mituit” un funcționar al unei bănci din Liechtenstein pentru a obține lista cu rezidenții germani care dețineau în conturile acelei bănci sume importante, netrecute în declarațiile de impozit.
Printre măsurile care se impun în opinia mea e numără:
–          În primul rând necesitatea introducerii în Codul Fiscal a unui capitol special ”Câștiguri de capital” în care să se clarifice când se datorează și cum anume se calculează și plătește câștigul pe veniturile din investiții. Iar acest mod de determinare să fie același indiferent dacă investitorul este persoană fizică sau persoană juridică.
–          O mai bună cooperare între autoritățile fiscale și instituțiile bancare pentru a putea fi identificați cei care primesc în conturile din România sume semnificative din exterior, fără o justificare economică viabilă.
–          Corelarea acțiunilor inspectorilor fiscali responsabili cu aceste verificări cu cele efectuate de cei care pun în aplicare legea privind impozitarea averilor afișate, intrată în vigoare anul trecut.
Și cel mai important element:
–          Un proces de restructurare  profundă a sistemului de administrare și colectare fiscală care să ne aducă de la stadiul de sistem fiscal feudal la o administrație modernă, demnă de mileniul trei. Dar despre asta, mai pe larg într-un articol viitor.

Articol aparut pe Blogul personal