Propaganda ca strategie bugetară

Zilele trecute, pe site–ul de socializare al premierului, mașina de propagandă a gu­vernului – singurul departament care func­ționează la turație maximă la Palatul Vic­toria – a pus următorul banner: „Dincolo de pro­paganda din ultimele zile, noi nu am pus nicio taxă pe niciun cetățean al Ro­mâniei. Nicio persoană fi­zică din România nu plă­tește o taxă în plus. Dim­potrivă, am scăzut anu­mi­te lucruri“. Semnat: Victor Ponta. În pregătirea bu­ge­tului pe 2014, anunțul este o minciună sfruntată, semn că propaganda a ajuns să nu mai mizeze pe nuanțe și minime ar­gumente, ci doar pe zgomot. Să lămurim lu­crurile: avem o suprataxă la benzină de 7 cenți la litru, avem accize majorate de do­uă ori (prin sistemul de calcul și printr-o majorare anualizată), avem permisiunea gu­vernului pentru majorarea taxelor lo­ca­le. Toate acestea sunt taxe suplimentare pentru anul viitor pe care le plătesc și per­soanele fizice. Dar în lipsa unei per­for­manțe bugetare, zgomotul și furia sunt ce­le ce pot acoperi o serie de mișcări de pro­test care se anunță pe final de an, din mo­tivul simplu al neîndeplinirii marilor pro­misiuni electorale legate de majorări sa­la­riale, compentență în guvernare etc.

Privit însă strict din perspectiva echi­li­bre­lor bugetare, faptul că nu avem o creștere globală a salariului în sectorul public este marele semn de raționalitate care mai exis­tă în construcția unui buget care are ca țintă foarte ambițioasă un deficit de doar 2,2% din PIB. Să păstreze un deficit mic, în­tr-un an electoral, după ce euforia schim­bării de guvern a dispărut, este cea mai grea confruntare cu guvernarea pro­priu zisă pe care o are premierul Ponta, de când este la Palatul Victoria. Anul tre­cut, s-a ascuns în spatele revenirilor sa­la­riale puse la cale de guvernele precedente, dar tranșate de noul guvern USL. Anul acesta, singurul element con­cret prin care se poate cuantifica eventuala per­for­manță a unui guvern care nu a adus o îmbunătățire a serviciilor publice și nu a im­presionat nici pe departe prin competențe sau vi­ziune este majorarea sala­riului în sectorul public. Guvernul se ascunde în spa­tele majorării salariului minim, pe care o anunță ca pe o mare performanță (pentru că sunt peste 200.000 de bugetari care au acest salariu) și a burselor și bonusurilor pentru tinerii profesori și medici. Ideea acestor burse nu e rea, dar nu va liniști deloc lucrurile în zone în care așteptările erau maxime, conform promisiunilor.

Întrebarea de fond este dacă actualul buget, cu taxele lui noi și cu creșterile re­zervate de salarii în sectorul public, este mai realist decât cel din 2013, care e cu vreo 7 miliarde sub estimări (adică vreo 5% din totalul veniturilor bugetare). E aproape un miracol că s-a tăiat la vreme drastic din cheltuieli, pentru că s-a de­tectat problema la timp de către aparatul tehnic din Ministerul Bugetului. E drept, estimarea le-a aparținut tot lor, mizând pe venituri mai mari din prima etapă a ma­jorărilor de taxe și pe o reformă reușită a ANAF. Ce garanții avem că greșeala nu se va repeta și anul acesta? Mici: o lună puțin mai bună pentru fisc și ceva es­ti­mări de venituri din noile taxe pe care cei responsabili le apreciază ca fiind foarte prudente. Dar miza politică a acestui bu­get este una imensă. Una prea mare pen­tru un buget atât de mic: micșorarea CAS fără majorări de alte taxe, doar prin creș­terea gradului de conformare la plată și a bazei de impozitare, după cum spunea d-l Chițoiu, ministrul optimist al Finanțelor. În acest moment, cu istoricul de plată în față, acest lucru pare o glumă bună. Să spe­răm că nu va deveni o glumă proastă. Pen­tru asta e destul ca guvernul să mai ia de la pilonul de pensii private niște bani (da­că nu toți, ca în Ungaria) și să acopere o parte consistentă, dacă nu toată, din deficitul respectiv. Idei ingenioase se mai pot găsi (taxe pe servicii de telefonie mo­bilă, pe retail), tot ca în Ungaria, iar ar­gumentele pe care le prezintă acum ma­șina de propagandă vor fi valabile și anul viitor: că nu vor crește prețurile pentru că cererea este redusă, că nu sunt presiuni inflaționiste, că majorările nu vizează per­soane fizice etc.

A doua mare miză a bugetului ține din nou de propaganda guvernului: un buget de creștere economică. Bugetul 2014 nu prea are legătură cu creșterea economică, așa cum nici cel din 2013 nu a avut. Creș­terea economică spectaculoasă din 2013 nu este datorată bugetului, este în ciuda bugetului. Vine dintr-un an agricol exce­lent, unde contribuția publică nu este pre­zentă, și dintr-o structură de exporturi ca­re nu are aproape nimic de-a face cu gu­vernarea românească. Poate face 2014 mai mult? Investițiile publice sunt rezonabile (aproape 8 miliarde de euro, cu sume eu­ropene consistente), dar în fiecare an bu­getele au plecat cu promisiuni și s-au în­chis cu tăieri drastice. În consecință, ris­cul bugetar pentru 2014 este ca guvernul să nu cadă în capcana propriei sale de­ma­gogii. Să creadă că poate reduce CAS pen­tru că așa sună propaganda, că poate adu­ce creștere economică, deși lecția lui 2013 arată exact contrariul, și că poate controla veniturile doar pentru că e la butoane. A apăsat de atâtea ori greșit pe ele, încât ce mai contează încă o dată!

Articol aparut pe site-ul revistei 22