Home » Economie »Reactie rapida » Citesti:

Retrospectivă / Perspectivă: Cum s-a retras Nokia din Germania?

Laurentiu Diaconu-Colintineanu septembrie 29, 2011 Economie, Reactie rapida
2 comentarii 3,144 Vizualizari

15 ianuarie 2008. Nokia anunţa într-un comunicat de presă că urma să închidă fabrica de telefoane mobile din Bochum, Germania. Pe 16 mai 2008, uzina şi-a închis porţile definitiv. Cinci luni de zile au fost marcate de proteste masive, de intervenţii şi presiuni din partea politicienilor şi de negocieri febrile cu reprezentanţii companiei finlandeze. Rezultatul a fost: 2300 de oameni şi-au pierdut locurile de muncă.

„Finlandezilor li s-a întâmplat la fel ca nouă acum. Românilor li se va întâmpla la fel când va fi mai ieftin să producă în alte părţi”, avertizau muncitorii înfuriaţi în faţa porţilor închise la Bochum. Avertismentul s-a adeverit, dar ce poate învăţa România din experienţa germană post-Nokia?

Războiul subvenţiilor

În zilele ce au urmat anunţului oficial al Nokia, economiştii şi politicienii germani au găsit rapid instrumentul de presiune în negocierile dure ce aveau să urmeze. Nokia încasase de la statul german subvenţii de 60 de milioane Euro pentru a deschide fabrica de la Bochum şi pentru a crea locuri de muncă în bazinul Ruhr. Cu toate acestea, decizia de relocare a producţiei în România a rămas finală.

În consecinţă, statul german (reprezentat de autorităţile regionale şi federale) a cerut oficial companiei Nokia să restituie sumele încasate din subvenţii. În caz contrar, statul ar fi urmat să acţioneze producătorul în instanţă.

Pe termen mediu şi lung, planurile administraţiei germane sunt de a elimina subvenţiile directe din catalogul de stimulente la investiţii în termen de 10 ani. Subvenţiile nu pot asigura locuri de muncă pe termen lung. În schimb, un plan de reducere a impozitelor pentru investitori ar fi o măsură mult mai eficientă în acest context.

Controversată a fost şi ipoteza încasării de subvenţii de la statul român pentru fabrica de la Jucu. Autorităţile române au dezminţit informaţia conform căreia Nokia ar fi primit subvenţii prin intermediul fondurilor structurale europene. Aceeaşi poziţie a fost adoptată şi de reprezentanţii Comisiei Europene şi de cei ai Nokia. Cu toate acestea, o investigaţie a presei germane arată că pregătirile pentru mutarea producţei Nokia la Jucu ar fi demarat încă din 2006. În 2007 ar fi fost investiţi 33 de milioane de Euro în zona ce găzduieşte „Nokia-Village”. Sursa acelor fonduri nu a fost clarificată până azi.

Răscumpărarea

Confruntat cu ameninţarea procesului intentat de statul german, concernul Nokia a acceptat să negocieze condiţiile retragerii sale din Bochum. Determinarea politicienilor germani a crescut nota de plată considerabil.

Cu autorităţile regionale din Renania de Nord Vestfalia, compania finlandeză a semnat un acord de susţinere a zonei de afaceri Bochum în valoare totală de 60 de milioane Euro. 20 de milioane au fsot asiguraţi de Nokia, alte 20 de guvernul regional. Restul până la 60 de milioane au fost acoperiţi din vânzarea terenurilor şi a halelor de producţie către alţi investitori.

Per total, Nokia a trebuit să plătească 240 de milioane Euro pentru a se putea retrage „fără consecinţe” din Germania. 200 de milioane au fost cuprinse în programul de plăţi compensatorii pentru foştii angajaţi, negociat de concern cu sindicatele germane.

În plus, compania s-a angajat să sprijine financiar, la Universitatea Bochum, o catedră de cercetare în domeniul telecomunicaţiilor şi să asigure prin aceasta comercializarea tehnologiilor respective.

Pachetul european

Politicienii germani nu s-au oprit la negocierile directe cu reprezentanţii Nokia. În paralel cu aşa numitul „acord Nokia”, în Parlamentul European a fost înaintată o cerere de sprijinire a zonei Bochum după retragerea companiei de telefonie mobilă. La 20 octombrie 2009, Legislativul a votat pentru acordarea unui ajutor în valoare de aproape 5,6 milioane Euro pentru programe de reorientare profesională a foştilor angajaţi Nokia.

Banii au provenit din Fondul European de ajustare la Globalizare instituit în anul 2006 la nivel comunitar. Acesta are misiunea de a compensa relocările de producţie în afara UE. Parlamentul de la Strasbourg a aprobat plăţile către Germania chiar dacă activitatea uzinei a fost relocată într-un alt stat membru. Argumentul a fost că uzina de la Jucu urma să fie folosită în majoritate pentru ambalare, nu producţie efectivă de terminale mobile.

Costurile totale de reorientare profesională a celor 2300 de foşti angajaţi Nokia din Bochum au totalizat 11,3 milioane Euro.

Situaţia la un an

Bilanţul retragerii Nokia la un an de la închiderea fabricii nu a fost unul pozitiv în ciuda tuturor programelor de plăţi compensatorii, de integrare profesională şi stimulare de investiţii în zonă.

Din cei 2300 de foşti angajaţi, doar aproximativ 850 îşi găsiseră un loc de muncă stabil.

Efectul retragerii concernului finlandez din Germania s-a făcut simţit şi la alte firme care aveau Nokia drept cumpărător principal al subansamblelor produse. Conform estimărilor autorităţilor locale, alte câteva sute de persoane şi-au pierdut joburile în urma scăderii bruşte a cererii în acel domeniu.

Primii investitori care au ajutat la ameliorarea situaţiei din Bochum au fost Scanbull Vertical Images – producător de scannere care a creat 140 de locuri de muncă – şi Research In Motion – producătorul Blackberry cu un centru de cercetare cu 150 de angajaţi.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "2 comments" on this Article:

  1. euNuke spune:

    Asupra spiralei relocarilor industriale. Dincolo de aceste detalii istorice si juridice ale ultimei evacuari a capitalului finlandez ramane o intrebare esentiala pe care probabil si’o pune orice cititor ingrijorat: cum de este posibil ca un stat puternic cu o economie sanatoasa precum Germania sa piarda un investitor de talia Nokia?
    Raspunsul rezida din natura complexului industrial-etatist cunoscut sub numele de economie sociala de piata. Sub aceasta titulatura oximoronica se ascunde un regim politic de extractie fascista care consacra in continuare statul socialist interbelic dar in termenii unui europenism si globalism de fatada menite sa oculteze relatiile nefiresti dintre guvernamant si corporatiile nationale. Amicitia unui guvern fata de o corporatie straina, chiar si europeana, este -asa cum putem observa din cazul Nokia- temporara si artificiala, rezultata intotdeauna in urma unor negocieri obscure in care interesele cetatenilor nu sint niciodata prezente sau reprezentate, in schimb sint primite in culise cele cateva sindicate agreate politic. Statele care practica aceste politici de interconectare intre interesele guvernamentale, corporatiste si sindicale erau cunoscute in interbelic ca regimuri fasciste, diferenta fiind ca in acele vremuri fascismul avea o imagine pozitiva in societate si aliantele stat-industriasi se faceau fara perdea, ba chiar cu mult tam-tam. In prezent statele membre ale uniunii europene, toate transformate in entitati socialiste in special in urma adoptarii Tratatului de Maastricht, sint obligate sa se comporte ca portstindard al propriilor industrii etatizate atat in fata competitiei externe cat si fata de ‘partenerii’ europeni.
    De la asa-zisa cadere a comunismului la inceputul anilor ’90, blocul comunist a cunoscut un clivaj de natura structural-institutionala generat de perceptia guvernamentala asupra economicului: o parte din acele state ruinate de comunism au ales modelul nefast al socialismului si au intrat sub influenta complexului industrial occidental recent deraiat, in 1991, pe calea socialismului, o alta parte, in special tarile asiatice, au pastrat la nivel declarativ structurile de putere ale vechiuliui regim, in timp ce si’au deschis larg poarta catre capitalismul salbatic bazat pe libertatea deplina a pietei fortei de munca, cu alte cuvinte statul comunist s’a transformat in stat sclavagist punandu’si la dispozitia corporatiilor straine loturi masive de cetateni dispusi sa munceasca pe remuneratii derizorii.
    Prinsi in competitia dintre statele socialiste de tip european si cele comuniste reformate radical, de tip asiatic, uitam ca acest fenomen de relocare a industriei este natural, dictat de legitatile economiei, care altfel decat de piata nu are cum sa fie. In fata dumpingului practicat de statele asiatice post-comuniste pe piata muncii, noi, ca stat socialist, nu avem nicio sansa, in primul rand pentru ca guvernamantul chineze -in continuare totalitar, apanajul partidului unic- apare ca un partener stabil al marilor corporatii puse in dificultate in propriile tari de origine de fluctuatiile politicilor guvernamentale in legiferarea contractelor si pieteii muncii. In mod paradoxal, comunismul asiatic invinge socialismul european [cu pretentii capitaliste] pe propriul teren: al capitalului industrial generat de economiile si filozofia politica europene in sec 19. Atata timp cat un muncitor european va fi legat prin legislatia socialista de interesele nomenklaturii de stat si deopotriva de cele sindicaliste, el va ramane un activ de lux, dorit, cautat doar de catre firmele prezente in zona rarefiata a economiei, cea a produselor exclusiviste si sofisticate. Si iata ca nici macar bunurile de larg consum asociate avansului tehnologic nu mai reprezinta un monopol al industriei europene, iar trendul era vizibil de decenii, de la renasterea economiilor nipona si coreana. Invatamantul de calitate european nu mai garanteaza nici el atractivitatea angajatului intr’un regim socialist, caci la acelasi nivel al pregatirii muncitorului deja obtii in Asia un cost de 2-3 ori mic pe contract de munca, cele europene fiind grevate de sarcini fantastice fata de guvern si alte organe ale statului.
    La toate aceste neajunsuri se adauga coruptia masiva, inerenta regimurilor socialiste, exploziva in cele cu sistem multipartinic [diferentele doctrinare dintre partide fiind infime, ele sint obligate sa se corporatizeze si specialize in achizitia electoratului, impulsionand permanent procesul de devalorizare a capitalului uman de care se slujesc, caci omul ieftin la cap este mult mai usor de manipulat], indiferent de calitatatile morale inchipuite ale poporului plasat in servitute. Nomenclatura socialista tinde catre o profesionalizare care ar urma sa’i transforme in entitati imuabile ale sistemului birocratic, de aceea sint permanent inventate noi si noi organe, institutii, servicii de stat, populate de oameni ‘specializati’ produsi de scolile de stat dedicate instruirii administratiei publice. Costurile acestei birocratii enorme ar trebui sa fie suportate de corporatii si de angajatii lor care, prin taxele si impozitele acumulate, deja varsa mai mult de jumatate din veniturile lor la bugetul statului. Iobagii pe care istoricii comunisti ii cainau in manualele de scoala erau taxati la un nivel procentual inferior celui practicat astazi de guvernele statelor socialiste. Astazi, ca iobagi ai acestui stat, avem sanse mai mici de a ne gasi un loc de munca decat sclavii statului asiatic sclavagist, iar curand, daca aceasta spirala nu este cumva blocata, si nivelul de trai al sclavilor galbeni va depasi pe cel al iobagilor albi europeni.

  2. fLoreign spune:

    Aceasta retrospectiva chiar ca trebuie privita dintr-o anume perspectiva, pentru ca Nokia de acum nu mai este Nokia din 2007 – greu de crezut ca areaceeasi propensiune de a inmana 200 milioane de euro pentru a iesi “in liniste” din Romania.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Laurentiu Diaconu-Colintineanu


Laurentiu Diaconu-Colintineanu

Laurentiu Diaconu-Colintineanu este redactor RFI si contributor HotNews.ro. Si-a inceput cariera in radio, mai tarziu a inceput sa scrie pentru a ajunge in final jurnalist multimed... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)