Home » Analize »Economie »Financiar »Global / Europa »Idei si solutii »Macro »Opinie »Sinteze » Citesti:

Riscurile relaxarii cantitative a BCE

Aura Socol februarie 26, 2015 Analize, Economie, Financiar, Global / Europa, Idei si solutii, Macro, Opinie, Sinteze
5 comentarii 1,756 Vizualizari

Presedintele Bancii Centrale Europene (BCE), Mario Draghi, a anuntat la sfarsitul lui ianuarie masuri de relaxare cantitativa (QE) de pana la 60 de miliarde de euro pe luna, incepand din martie 2015 pana in septembrie 2016, pentru a revigora economia zonei euro. Achizitiile de active nu reprezinta o noutate pentru BCE, desi pana acum programele au vizat achizitionarea de obligatiuni garantate si valori mobiliare garantate cu active, nu obligatiuni guvernamentale (cu mici exceptii). De data asta, membrii Consiliului Guvernatorilor au cazut de acord inclusiv in ceea ce priveste achizitiile de obligatiuni guvernamentale, BCE urmand sa arunce in piata cca 1.140 de miliarde de euro. O suma care ar trebui sa inlature deflatia (sau poate doar asteptarile cu privire la deflatie?!), prezentata drept principala motivatie din spatele deciziei bancii.

Ce inseamna relaxare cantitativa, pe intelesul tuturor

Pentru a-si atinge scopul asumat prin lege (de obicei stabilitatea preturilor) bancile centrale influenteaza nivelul de creditare din economie intr-un mod indirect, reducand ratele dobanzii pentru a  stimula oamenii sa consume, sa cheltuie mai mult. Sigur, functie de eficienta canalelor de transmisie a politicii monetare, impulsurile de politica monetara pot ajunge sau nu in economia reala. Ce poate face o banca centrala cand rata dobanzii scade atat de jos, cu posibilitatea de a atinge chiar pragul limita “zero lower bound”? Nu-i ramane decat varianta injectarii directe de bani in economie, ceea ce numim relaxare cantitativa.

Privit din acest unghi de vedere, relaxarea cantitativa este considerata a fi o politica monetara neconventionala, aleasa de bancile centrale ca solutie de ultima instanta atunci cand politicile monetare conventionale nu mai sunt eficiente. Ce face banca efectiv? Cumpara active financiare, de obicei, titluri de valori mobiliare garantate cu ipoteci si obligatiuni de stat. Miza este injectarea de lichiditati in sistemul bancar intr-o prima faza, urmand ca acestea sa ajunga in economie prin acordarea de credite – consum mai mare – cheltuieli mai multe – crestere economica.

Ce este de discutat cu privire la QE? Implica potentiale riscuri?

Riscul de pozitionare la “limita legalitatii” care implica riscul pierderii credibilitatii intregii zone. Exista economisti care sustin ca QE este practic echivalent cu tiparirea de bani(crestere intentionata a masei monetare), chiar daca banca face asta prin creditarea electronica a conturilor bancare, nu printare efectiva. Este renumit studiul cercetatorilor britanici Andrew Johnston şi Trevor Pugh The law and economics of Quantitative easing, Sheffield Institute of Corporate and Commercial Law Working Paper Series, July 2014 care, in urma unei analize stiintifice, ajunge la concluzia ca “programele de relaxare cantitativa ale marilor banci centrale nu reprezinta decat o finantare monetara a deficitelor bugetare”. Daca ar fi asa, un astfel de program in Europa ar fi ilegal in conditiile in care Tratatul de la Maastricht interzice statelor europene sa finanteze deficitelor publice prin emisiune monetara.

Pe site ul oficial, la intrebarea daca “este programul de achizitie de active legal?” BCE raspunde ca da, este. (…) Tratatul (…) include posibilitatea achizitionarii de instrumente precum obligatiuni guvernamentale, in masura in care acestea sunt cumparate de pe piata secundara de la investitori, si nu de pe piata primara, respectiv direct de la statele membre”. La intrebarea daca programul reprezinta finantare monetara BCE argumenteaza “BCE adera strict la interdictia privind finantarea monetara prin neefectuarea de achizitii de pe piata primara.” Aceasta este motivul pentru care BCE va trebui sa cumpere active financiare de la institurii private si nu, in mod direct, de la guverne. Dincolo de argumentele fiecarei tabere, trebuie sa recunoastem ca  intrebarea ramane: in ce masura este sau nu o gaselnita gasita de banca centrala europeana, la limita legii, pe principiul scopul scuza mjloacele? Ceea ce nu e rau, strict la nivel de functionalitate, dar la nivel de credibilitate a intregii zone ca atare, nu neaparat a BCE, e discutabil. Nu ar fi prima data cand zona euro isi incalca propriile reguli.

Riscul alocarii ineficiente a resurselor intre statele europene. Opiniile sunt impartite, atat in ceea ce priveste legalitatea acestui program, cat si oportunitatea si mai ales eficacitatea lui. Unii considera relaxarea cantitativa mai mult decat necesara (vezi rapoartele FMI, conducerea FMI, dar si state europene, precum Franta, sustinatoare a programului in incearcarea de a-si rezolva problemele de competitivitate altfel decat prin reforme structurale). De cealalta parte regasim Germania, evident, care invoca deficientele structurale ale zonei euro, considerand ca relaxarea cantitativa nu va conduce decat la adancirea acestora, atenuand apetitul pentru reforme. O voce puternica din partea nemtilor a fost chiar Banca Centrala a Germaniei, care s-a situat categoric impotriva cresterii ofertei de bani invocand riscul inflatiei, dar si riscul cresterii cheltuielilor guvernamentale pentru a acoperi gaurile generate de potentiale state falimentare. De aceeasi parte a baricadei s-au pozitionat si oficiali ai Bank for International Settlements, care invoca riscul ca injectia de lichiditati sa stimuleze mai degraba “cautarea de randamente”, ceea ce ar determina implicit o alocare proasta a resurselor. (Paul De Grauwe si Yuemei Ji in “Quantitative easing in the Eurozone: It’s possible without fiscal transfers” pe vox.eu.org incearca sa demonstreze ca nemtii nu au dreptate).

Ceea ce Germania a obtinut totusi este faptul ca, in designul actual al programului BCE, riscul va fi suportat de BCE in proportie de doar 20%, iar restul de 80% va fi impartit de bancile centrale ale tarilor din zona euro. Daca operatiunile ar fi fost desfasurate direct prin intermediul BCE, atunci riscul ar fi fost impartit la nivelul zonei euro, ceea ce insemna cu totul altceva. In acest fel fiecare banca centrala din zona euro va fi responsabila de achizitiile de obligatiuni din propria tara, asumandu-si astfel riscurile si eventualele pierderi.

Riscul de formare a bulelor speculative si de adancire a prapastiei intre bogati si saraci. Dincolo de aceste aspecte, privind dintr-o perspectiva mai pragmatica, gasesc ca principala problema asteptarile (majoritar) pesimiste cu privire la eficienta acestui program. Si aici exista argumente. Unul dintre ele este reprezentat de chiar evidentele empirice. Este invocat astfel un studiu recent de la Banca Angliei (Working Paper No. 511 QE and the bank lending channel in the United Kingdom Nick Butt, Rohan Churm, Michael McMahon, Arpad Morotz and Jochen Schanz, September 2014) care arata ca in cazul Marii Britanii “QE  nu a facut decat sa conduca la cresterea preturilor activelor financiare, amplificand distribuirea bogatiei catre cei care le detin”.

Cu alte cuvinte, o analiza ex post (si nu niste supozitii ex ante) arata ca masurile de relaxare cantitativa implementate de banca centrala a Angliei nu au facut decat sa creasca polarizarea dintre bogati si saraci, cu implicatii la nivel social si, fara efecte semnificative asupra economiei reale. Adevarat, concluzioneaza studiul, programul demarat de Banca Angliei nu-si asuma direct asigurarea cresterii economice (vezi si cazul BCE), ci problema stabilitatii preturilor, rol asumat prin lege. Cert este ca riscul unei bule speculative exista, la fel si riscul de adancire a prapastiei dintre bogati si saraci (realitate confirmata si de un studiu recent al OECD) la nivelul societatii, ceea ce poate conduce la tensiuni sociale si politice, intr-un context geopolitc nu tocmai favorabil.

Nu pot sa nu ma intreb daca se va fi meritat efortul in conditiile in care un efect colateral poate fi adancirea prapastiei dintre bogati si saraci intr-o Europa, s-o spunem pe sleau, aflata in prag de razboi tocmai din acest motiv? In fond, mecanismul e relativ simplu. De deflatie beneficiaza int-o masura mai mare cei cu venituri mici si foarte mici, pensionari, etc. In masura in care programul de relaxare cantitativa ar detemina cresterea preturilor activelor financiare (plus riscul de creare a unor bule speculative), profitul distribuindu-se evident catre cei care le detin, si intr-o masura mai mica spre creditaresi economie reala de care ar beneficia o plaja mult mai larga a populatiei, e simplu de intuit cum se va fi distribuit surplusul. Eu nu spun ca deflatia nu este o problema la fel de mare ca inflatia. Sa nu uitam insa ca de pe urma deflatiei exista perdanti, dar si castigatori, dupa cum aminteam mai sus. E adevarat ca prin scaderea preturilor vor pierde producatorii, angajatorii, cei care se imprumuta, dar vor avea de castigat consumatorii, angajatii, cei care economisesc, si alte categorii de persoane cu venituri mici si foarte mici. As spune ca nu deflatia in sine e neaparat o problema (al carui nivel ca atare, in fond nu e neaparat ingrijorator), ci histereza asteptarilor cu privire la deflatie, ceea ce ii determina pe oameni sa amane consumul prezent in asteptarea continuarii scaderii preturilor pentru aceleasi produse, asta la nivel micro. Cat priveste nivelul macro, Europa mai are o problema foarte grava. Problema datoriilor (publice plus private), care nu sunt deloc avantajate de o inflatie mica/deflatie, in timp ce dobanzile scazute le prinde chiar foarte bine, oricum ai privi situatia.

Riscul de ineficacitate a programului. Nici invocarea retetei americane nu prea avantajeaza Europa. Exista diferente esentiale, atat in ceea ce priveste sistemul bancar, foarte lichid si bine capitalizat in cazul SUA, cat si in ce priveste pietele de capital, mult mai dezvoltate in SUA decat in Europa. In ce ce priveste efectul de stimulare a economiei reale, trebuie spus ca Marea Britanie a avut o performanta pe jumatate fata de cea a a SUA, ceea ce pune la indoiala inca o data eficacitatea programului si copierea retetei americane. In plus, sa nu uitam ca in Europa exista numeroase bariere practice, dar si politice care pot impiedica succesul acestui program.

Pe de alta parte, cineva trebuia sa faca ceva. Si repede. Chiar daca la limita legii, chiar daca imperfect. Bancile centrale care au implementat deja un astfel de program (Fed, Banca Angliei, Banca Japoniei, BCE) au spus intr-o forma sau alta ca, desi imperfecta, aceasta este o masura de ultima instanta, sustinand ca nu fac altceva decat sa cumpere timpul necesar implementarii reformelor structurale. In plus, relaxarea cantitativa este o politica monetara temporara. Ceea ce trebuie sa fie clar insa este ca BCE nu va putea face singura totul. Va fi nevoie de un mix de politici relaxare monetara BCE/euro depreciat- investitii (planul Junker?) – vointa politica de demarare si sustinere pe termen mediu si lung a reformelor structurale.

Concluzii

Cu QE sau fara QE, problema de fond in Europa ramane. Fara alternativa (curs de schimb, politica monetara nationala), solutia statelor cu dezechilibre mari a fost devalorizarea interna (scaderea salariilor, veniturilor in general). Aceasta a fost una din cauzele care au contribuit practic la adancirea prapastiei dintre statele dezvoltate si celelalte. Intr-o Eurozona care tocmai de asta nu avea nevoie. Intr-o Eurozona cu socuri profund asimetrice, o zona unde s-a manifestat mai degraba efectul specializarii (intuit de Krugman in anii ’90), decat cel al endogenitatii, e nevoie urgenta de consens pentru mai multa integrare. Intr-un context politic extrem de tulburat, pe fondul unei crize care a adancit puternic discrepanta dintre saraci si bogati. o solutie ar putea fi intelepciunea cu care decidentii europeni vor reusi sa imparta povara crizei. Altfel…  Iesirea din criza pe spinarea maselor si, mai mult,  multiplicarea  peste masura a averilor  bogatilor pe seama acestora se poate dovedi a fi fitilul de la butoiul cu pulbere pe care, cred, sta Europa in momentul de fata.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "5 comments" on this Article:

  1. Bertolt Lazaroiu spune:

    Excelenta analiza.

  2. Bradut Bolos Bradut Bolos spune:

    QE este practicat de Fed, Banca Angliei, Banca Japoniei, cu rezultate discutabile. Modelele financiare in fiecare caz sunt diferite, dar nivelul de dezvoltare si problemele atacate prin QE sunt similare.
    In principiu QE este un instrument financiar de macrostabilizare si stimulare a cresterii economice. Ca metoda este o continuare a politicii de reducere a dobanzilor in conditii de criza in speranta impulsionarii activitatii economice. Cea mai mare parte a acestei finantari este absorbita de piata financiara, permitand o crestere a valorii activelor financiare in conditiile in care economia reala nu le sustine. In principiu mecanismul permite statelor sa se crediteze ieftin refinantandu-se astfel datoriile publice la un cost mai redus. Chiar daca aduce dupa sine o impulsionare minima a activitatii economice prin stimularea consumului sau a investitiilor in active materiale, cel putin QE reuseste sa impiedice scumpirea creditului pentru bugetele publice.
    Punctul slab al aceste metode este crearea unei inflatii de active financiare, care poate genera impresia unei cresteri economice, dar care nu este in masura sa stimuleze in nici un fel creearea de locuri de munca, cresterea nivelului de trai sau dezvoltarea durabila.
    Deci, asa cum spuneati si dvs, QE nu rezolva in nici un fel problemele de fond, dar, poate creea un scurt ragaz pentru a se incepe rezolvarea lor.
    Multiplicarea averilor la varf despre care vorbiti este o iluzie, pentru ca fundamentul cresterii la acel nivel este extrem de subred. Aparent valoarea averilor mari creste, dar sustenabiltatea lor este sever afectata de distrugerea bazei de consumatori solvabili care creeaza fluxurile de venituri viitoare, si a coeziunii sociale care constituie baza sistemului social care garanteaza perpetuarea averilor.

  3. Mircea Modan MirceaM spune:

    Ca de obicei altii sunt de vina pentru proastele guvernari. Capitalul lacom, ECB, marea finanta etc.
    Nimic despre eficienta polticilor macro nationale.
    La concret, daca e sa discutam despre inegliatati:
    -indicele Gini pentru Europa, venituri dupa taxare si transferuri este cel mai mic din lume (0,278), mai mic ca cel al SUA (0,343) desi indicele Gini inainte de taxe si transferuri in Europa este comparabil cu cel din SUA (0,47)
    Altfel spus inegalitatea primara de venituri, ca rezultat al activitatii economice este comparabila, dar este corectate prin taxe(aici corectiile sunt comparabile SUA si UE) dar mai8 ales prin transferuri.(0,079 in SUA si …dublu in UE 0,148!)
    Deci din punct de vedere al inegalitatii finale UE sta mult mai bine ca SUA,de fapt sta xcel mai bine din lume.
    Problema cea mare este tocmai aceasta corectie prin transferuri, extrem de mare, care poate sa fie eficenta sau nu, transfewrurule putand sa fie directionate aiurea, lucru care se vede prin raportul veniturilor pe quintile.
    La concret, daca avem foarte multi pensionari (varsta efectivade pensionare mica, cum e cazul Romaniei, de ex) degeaba suma transferata este mare, daca se imparte la un numar mare de oamnei va avea ca rezultat venituri mici. De unde si rata de transfer extrem de mica, din cate retin undeva la 35%.
    Politicile de taxare pot sa fie ineficeiente si ele…sa ne gandim in cazul Ro cum sunt taxate venituriler agro, nu in functie de valoarea nominala a venitului ci de alte criterii absolut ilogice, care produc taxare pentru cei foarte saraci, dar pot sa nu-i taxaze pe cei cu venituri mai mari.
    Spicuiesc un pic di ce :zie” euorostatu`:
    „Una dintre modalitățile de evaluare a succesului măsurilor de protecție socială este compararea indicatorilor de sărăcie înainte și după transferurile sociale (a se vedea graficul de mai sus). În 2010, transferurile sociale au redus rata riscului de sărăcie în rândul populației din UE-27 de la 25,9 % înainte de transferuri la 16,4 % după transferuri, aducând astfel deasupra pragului de sărăciei aproape 37 % dintre persoanele care altfel ar fi fost expuse riscului de sărăcie. În termeni relativi, impactul prestațiilor sociale a fost cel mai scăzut în Grecia, Italia, România și Bulgaria. În schimb, cel puțin jumătate dintre toate persoanele care au fost expuse riscului de sărăcie în Irlanda, Ungaria, Danemarca, Suedia, Finlanda, Țările de Jos, Republica Cehă și Luxemburg au depășit pragul ca urmare a transferurilor sociale; acest lucru a fost valabil și pentru Norvegia și Islanda.”
    Putem sa analizam si ponderea veniturilor pe quintile, sau raportul veniturilor quintilei superioare fata de cea inferioara., popultaia flata in sarcaie etc. In toate gasim Romania aprin preajma Greciei,Bulgariei, Spaniei in pozitii deloc de invidiat
    Pentru mai multe lamuriri avem baza de date eurostat iar pentru o “vedere” globala , de ex aici
    http://www.ilo.org/wcmsp5/groups/public/—ed_protect/—protrav/—travail/documents/publication/wcms_160436.pdf
    As spicui din ultimlu link.
    “While public opinion surveys consistently show that people in Europe support redistribution
    of incomes from the rich to the poor, the majority in favour of redistribution is smaller in
    Australia and Canada. The United States is the only country in the industrialized world where
    those who support fiscal redistribution are outnumbered by those who think that it is not
    their government’s business to reduce income diff erences, although they agree that these
    are too large.”
    Poate ca ar fi bine sa nu mia aruncam pisica si sa vedem ce nu merge cu transferurile astea facute cam aiurea.
    In concluzie. m-am cam plictisit de povestea cu remunerarea capitalului drept cauza singulara a saraciei , bun acum “diversificam” si cu QE-urile care-i imbogatesc pe bogati si-i sarcesc pe saraci. NU. saracii sunt saraciti de taxe aiurea, de pomeni mici dar multe, care nu incurajeaza munca, prin transferuri care reduc veniturile altora, de populismul guvernelor care nu vad strategic mai mult de 4 ani etc. Amin.

    • Bradut Bolos Bradut Bolos spune:

      Eu nu zic sa dam vina pe altii, dar in complexul de factori care fac ca Romania sa se afle unde se afla, are si UE cativa.
      Romania este parte a UE si este dependenta de UE, politicile UE ne afecteaza in mod direct, si nu suntem deloc scutiti de partile negative ale acesto politici, dimpotriva, pe fondul debilitatii administratiei romanesti si a lipsei de viziune, avem toate sansele sa contabilizam mai mult efectele negative decat cele pozitive.

  4. Andrei Mocearov spune:

    Este analiza buna, mai ales pentru ca subliniaza efectele de distributie ale QE in favoarea celor cu venituri cei mari (in conditiile in care deja polarizarea este mae), dar si efectele nesemnificative asupra economiei reale.

    Ma mira insa considerentele privind deflatia. Deflatia ajuta pe marii rentieri (vezi Krugman) care poseda bani (debt) care devin mai valorosi prin apreciere. Pe cand inflatia este urata de marii rentieri pentru ca banii se depreciaza.

    Deflatia la care asistam nu este determinata de cresterea productivitatii (care ar micsora preturile bunurilor si serviciilor), ci de scaderea salariilor (asemanatore cu ce a descris Irving Fischer in 1933 in teoria sa Debt -Deflation). Este o deflatie de tip sec 19., adica o deflatie legata de emancipare sociala slaba. Programul de austeritate care produce deflatie este un program de dezemamcipare sociala, adica o intoarcere in timp, o involutie dramatica.

    In plus, reformele structurale preconizate adancesc la randul lor polarizarea, prin privatizare ideologica (vezi in special cazul energiei si mai nou al sanatatii) si “flexibilizarea” pietelor muncii, un eufemism care ascunde drepturi mai multe pentru angajator si mai putine pentru angajat ( ca sa fiu si mai clar: salarii mai mici).

    Combinatia austeritate + reforme structurale (privatizare fara limite + flexibilizare) este un program de lichidare a statului ca furnizor de bunuri publice sub pretextul basmului atragator cu competitivitatea, un concept vag definit.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Aura Socol


Aura Socol

Conferentiar universitar doctor, ASE Bucuresti cu specializari Macroeconomie, Macroeconomia Integrarii monetare europene. In prezent Consilier Vicepresedinte Autoritatea de Supr... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

Că incompetența și corupția sînt legate, merg mînă în mînă, stau la aceeași masă, etc., ...

de: vintila mihailescu

la "Corupție sau incompetență?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)