Home » Analize »Economie »Financiar »Opinie » Citesti:

Salariul minim, încă o opinie

Valentin Cojanu decembrie 13, 2014 Analize, Economie, Financiar, Opinie
39 comentarii 2,873 Vizualizari

Tema salariului minim ilustrează foarte bine conflictul de valori din interiorul științei economice. Avem, pe de o parte, convingerea celor de dreapta că societatea și economia urmează anumite principii și legități de la care nu trebuie să ne abatem chiar și cu puțin; și opinia celor din stânga spectrului de idei, pentru care sărăcia și exploatarea maselor, atunci când se produce, capătă o importanță mai mare decât producția (de natură economică). În afară de această observație, tema mă întoarce la prima intervenție pe acest forum, când argumentam că modernitatea evoluției sociale a lăsat fără conținut distincția ”stânga-dreapta”, și îmi oferă astfel prilejul să exemplific.

Precum toate temele de discuție economică, problema ”salariului minim” nu a apărut din observarea naturii, ci din frământările societății. Și una dintre temele care deveniseră vizibile după 1850 era pauperizarea. Nu fiindcă nu mai fuseseră oameni săraci până atunci, doar că aceștia erau acum săraci liberi, angrenați într-un sistem de producție bazat pe angajare: aveau teoretic libertatea să se angajeze acolo unde munca era plătită la nivelul valorii muncii lor. Societatea devine arena unei lupte pentru privilegii: a săracilor pentru a-și securiza un nivel minim de trai, a celor mai bogați pentru păstrarea avantajelor acumulării de capital. Interesant este că acest nou conflict social – conflictul între clase (class conflict) – apare într-o combinație de idei, pornind de la Saint Simon, care nu distinge foarte mult între liberali, predecesorii gândirii ”de dreapta”, și radicali, exponenții ”de stânga”, pentru a legitima aspirațiile politice ale proprietarilor de capital. Să reținem din acest intermezzo constatarea că societatea organiza activitatea economică ca o posibilitate de a acumula capital (pământ, resurse naturale, resurse financiare) și de a nu acumula muncă.

Faptul că munca era un factor al producției care nu putea fi acumulat, ci putea doar să fie cheltuit/investit, a constituit cea mai mare vulnerabilitate a societății. Prețul muncii, salariul, era un rezultat al negocierilor cu angajatorul, oneste, spuneau unii, deoarece se plătea valoarea de piață a produsului muncii lor, disfuncționale, spuneau alții, deoarece puterea de negociere era clar în mâinile celor care puteau acumula. Implicațiile acestor raționamente au constat în consolidarea opiniei liberale că omul de afaceri este nedreptățit dacă este obligat să plătească un salariu (orar) mai mare decât valoarea pe care o estimează (piața) pentru munca prestată de angajat, precum și în consolidarea opiniei radicale că angajații sunt nedreptățiți dacă sunt obligați să primească un salariu (orar) mai mic decât ar reprezenta minimul necesar unui nivel de trai (decent).

Facem un salt în timp, peste aproape 200 de ani, și ce avem? Dacă există o legitate în societate și economie, aceea se numește schimbare. Societatea s-a schimbat. Trei lucruri merită atenție.

Primul ar fi acela că aplicarea fără convulsii economice a salariului minim este apanajul țărilor bogate. Pare curios, dar ideile de dreapta funcționează (economic) mai bine în țările sărace (de ex. România în perioada interbelică, Chile în anii 1970, Polonia în anii 1990), iar ideile de stânga mai bine în țările avansate (de ex. țările europene de limbă germanică, inclusiv cele scandinave). (Desigur, nu este doar o coincidență, lucrurile pot fi înțelese în termenii științei sociale, dar este peste ceea ce ne-am propus aici.) Țările avansate fie au cea mai îndelungată tradiție în aplicarea unei legislații a salariului minim (de ex. Australia, Noua Zeelandă, Marea Britanie, SUA), fie sunt cele mai eficiente în stabilirea unui mecanism de negocieri colective a salariului minim pe sectoare (de ex. țările scandinave).

La fel de importantă precum constatarea în sine este explicația ei, anume aceea că societățile bogate sunt preocupate de calitatea vieții mai mult decât prosperitatea materială. Pe cursul istoriei economice, rațiunea eficienței economice și dezvoltării afacerilor și-a găsit limitele în costurile din ce în ce mai mari pe care le aduce bogăția: discrepanțele inegalității sunt prea mult vizibile (nu este plăcut când ieși din Metropolitan să trebuiască să sari peste un om al străzii); congestia urbană prea sufocantă; aerul irespirabil; sistemele de alarmă prea sofisticate doar pentru a dormi liniștit noaptea; inocența prea ușor expusă vulgarității etc. În fine, tot acest context creează mai multă dispoziție pentru a asigura securitate economică celor mai prost plătiți prin garantarea unor salarii minime.

Al doilea aspect de menționat este acela că munca a devenit un factor care poate fi acumulat. Sub forma experienței (manageriale, sociale etc.), creativității (inovare etc.) sau calificării (superioare), munca poate mult mai ușor impune azi pe piața muncii propriile condiții de angajare. Așa cum breslele au fost capabile să ofere membrilor lor un nivel minim al veniturilor, așa azi, din nou, breslele cunoașterii sau îndemânării își construiesc propriile sisteme de piață a muncii. Nu mai trebuie să fii plătit de rege sau de stat pentru a scrie opere filosofice, compune muzică sau presta servicii sociale.

Un regim al salariului minim în această sferă este impredictibil. Poate corecta piața acolo unde serviciile au devenit monopol, dar poate foarte ușor descuraja munca acolo unde abia se înfiripă inițiative personale creative/inovative.

Al treilea factor al schimbării ține de identificarea socială crescândă cu apartenența la un grup. Oamenii azi sunt mai puțin înclinați să se descrie ca bogați sau săraci. Ei aparțin mai degrabă unor sisteme de valori, idealuri: ale celor care sparg sisteme informatice, salariaților corporatiști, iubitorilor de aventuri extreme, credincioșii unor idei sau oameni, luptătorilor de gherilă etc. În această sferă de acțiune, mecanismele de viețuire sunt auto-corectoare, au propriile lor legi. Efectul unor măsuri care vizează inegalitatea de tip economic nu poate fi decât neutru.

În lumina acestor considerente, dacă ar fi să am un răspuns clar cu privire la decizia de stabilire și creștere a salariului minim acesta ar că aceasta este…și bună, și proastă. Bună, deoarece ”salariul minim” poate fi (este) un instrument de politică economică, care mânuit cu pricepere poate să rezolve lucruri, pe care altfel piața nu le poate rezolva. Proastă, deoarece măsura strică lucruri (în deciziile de afaceri) și repară lucruri (în susținerea unor grupuri mai puțin avantajate) pe premisele definirii fie deloc, fie confuze a țintei sociale. Lucrurile ar trebuie luate de la capăt și făcute cu rațiune economică. Ținând cont de schimbările sociale descrise mai sus, aceasta ar însemna:

1 Crearea posibilităților ca orașele și regiunile bogate să folosească reglementările care vizează salariul minim. Canada, cele mai multe state din SUA oferă experiență amplă în această direcție, iar în acest an o investigație având ca scop promovarea creșterii economice în Marea Britanie a ajuns la concluzia, ”salariul minim trebuie stabilit în plan local pentru a lua în considerare condițiile economice diferite din țară.” (The Telegraph, 2.7.2014) În cazul României, un efect secundar foarte important constă în creșterea atractivității regionale pentru dezvoltarea afacerilor în zonele rămase în urmă, un mare obiectiv de țară rămas doar așa, obiectiv.

2 Reglementări selectate pentru a corecta dezechilibrele în puterea de negociere, fie sectorial, fie pe categorii de vârstă. Tinerii sub 24 de ani, reparațiile auto, lucrări agricole sunt câteva exemple de posibile ținte ale salariului minim. Validarea sau nu a acestor ținte se face în funcție de evaluarea contextului activităților economice. Este evident că, cel puțin pentru perioada de consolidare a afacerilor, crearea locurilor de muncă este mai importantă decât plata muncii. Pot fi, însă, dezechilibre majore, de nesuportat social, sau durata ”consolidării” poate însemna doar timpul necesar pentru exploatarea unor poziții de monopol sau rentiere. Evaluarea stabilirii ”țintelor” este o sarcină de neevitat.

3 În fine, este de așteptat ca tema salariului minim să fie depășită în importanță de alte priorități sociale. Veniturile obținute din alte surse decât angajarea au devenit o componentă importantă a stilului de viață contemporan. Piața de capital, piața imobiliară, intermedierea, auto-angajarea, produsele creativității, forme private ale pieței muncii etc. tind să facă o parte din ce în ce mai însemnată a populației dependentă pentru poziția lor socială de alte mecanisme decât relațiile cu un angajator. Capitalismul se schimbă, iar noi trebuie să înțelegem în ce.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "39 comments" on this Article:

  1. Radu Mircea spune:

    Puteti explica, va rog, cum si de ce au functionat (economic) mai bine ideile de dreapta în România în perioada interbelică (sau antebelica)?

    • Valentin Cojanu Valentin Cojanu spune:

      Deaoarece au organizat economia in directia angajarii unei parti din ce in ce mai mari a populatiei. Asteptarile nu sunt ca aceasta organizare a facut din Romania steaua Europei, vezi mai jos comentarii pe acest subiect, ci pur si simplu ca au scos Romania din subdezvoltarea de pana in sec. 19. Luati in calcul ca imediat dupa al doilea razboi, cca. 80% din populatie traia inca la sate.

      • Radu Mircea spune:

        Multumesc pentru raspuns.

        1. Pana la raspunsul dvs., am fost consternat la polarizarea, nivelul ultra-ideologizat al dezbaterii publice pe tema salariului minim. O explicatie pentru asta poate ar fi nivelul redus de profesionalizare al profesiei economice din Ro, manifestat in ruptura dintre policymaking si cercetare – fie in mediul academic, in firme de consultanta sau think-tankuri sau in structuri inapoiate sau ultrapolitizate la stat. Neavand studii empirice serioase (atat independente, cat si ale departamentelor de stat insarcinate cu elaborarea politicilor publice) care sa fundamenteze politicile economice, dezbaterea va ramane la nivelul asta de cafenea libertarieni vs socialisti.

        2. Cred ca in contextul tarilor in curs de dezvoltare (deci cazul Ro interbelice, dar in buna masura si al Romaniei de azi) e mult mai relevanta dezbaterea referitoara la inclusivitatea institutiilor economice si politice (i.e. inclusive vs extractive – Acemoglu). Starea clasei politice de azi, taraganarea reformei statului (educatie, sanatate, mari intreprinderi de stat etc.), discrepanta uriasa dintre urban si rural, lipsa competitivitatii economice la nivel de tara samd pot fi explicate mult mai bine de calitatea/inclusivitatea institutiilor. Acesti factori tin Ro pe o traiectorie de crestere suboptimala si au compromis perspectivele pe termen lung, de pilda prin emigratia masiva, si sunt mult mai importanti decat daca salariul minim e 850 sau 1000.

      • Ioan B. spune:

        Totusi, dezvoltarea economiei postbelice (pana in decembrie 1989) a avut o coerenta. In primul rand au fost permanent avute in vedere niste tinte, care erau rezultatul unei gandiri economice ce cuprindea 3 faze: diagnoza, analiza, prognoza si la care participau speciaisti reali (chiar daca unii erau “vopsiti cu rosu” ca sa li se poata spune comnisti. Rezultatul a fost ca la inceputul anului 1990 Romania avea o “zestre” economica importanta. Imediat, odata cu “emanatii revolutiei” au fost promovati diletantii economici si concomitent au fost indepartati adevaratii specialisti, chiar daca unii erau scoliti in diverse institutii occidentale si cunosteau economia capitalista la ea acasa. Nu trebuie sa neglijam si rolul nefast al “evanghelizatorilor” economici, multi veniti de aiurea. Astfel, in 25 de ani, economic am reusit: sa pierdem cea mai mare parte a mijloacelor de productie, sa desfiintam cca. jumatate din locurile de munca (este adevarat multe au fost transferate in tarile vest europene, unde sunt profitabile), sa ne batem joc de resure (minerale, paduri), invatamantul sa nu mai poata oferi forta de munca bine pregatita pentru necesitatile interne (cea bine calificata “merge la export”), cercetarea stiintifica sa fie un simplu consumator de resurse bugetare, etc., etc. In situatia in care am ajuns, consider ca e o pierdere de vreme sa ne gandin la oportunitatea mentinerii salariului minim pe economie si sa nu folosim eforturile intelectuale pentru cresterea economica. O simpla analiza lucida a ciclului: bani – marfa – bani in economia interna ne va da idei surprinzatoare asupra a ceea ce trebuie facut, fara a mai cauta solutii peste mari si tari. Din pacate, pentru punerea in practica, trebuie sa fie de acord si decidentii economici nationali.

    • Ioan B. spune:

      Pentru ca autorul nu face o analiza aprofunda a situatiei economice din Romania interbelica unde peste 60% din polulatie traia in mediul rural, iar traiul era asigurat din agricultura de subzistenta ci se refera, mai degraba, la “germenii industriali”care aflandu-se in expansiune aveau “camp liber” pentru aplicarea politicilor “de dreapta”. Situatia actuala este mult mai complexa, iar selectarea politicilor economice de…. dreapta, stanga sau combinate necesita multa inteligenta…….

      • Radu Mircea spune:

        Performanta economica in interbelic a fost foarte slaba, vezi comentariul de mai jos al lui Cetatean care citeaza lucrarea lui Bogdan Murgescu.

    • andrei spune:

      De fapt, în România interbelică nu au funcționat doar idei așa zise de dreapta. Și și unele de stânga. Pe de altă parte, indiferent de orientarea doctrinară, din păcate, ele nu au făcut minunile care li se pun acum în spate. În realitate, România a fost și atunci, ca și acum, un stat subdezvoltat. Dar au existat unele aspecte încurajatoare care, dacă suntem sinceri, există și acum, în sensul că ceva, ceva s-a dezvoltat deși, comparativ, mai puțin decât în alte state.

  2. casandra spune:

    Încă o idee falsă, aceea că politicile de sânga funcționeayă mai bine în societățile bogate. Istoria vă infirmă copios această aserțiune.
    1. Salariul minim a fost introdus, pentru prima dată în lume, în tr-unul dintre statele Australiei, în 1896. La vremea respectivă, Australia nu era defel bogată. Salariul minim a fost introdus în SUA în vremea recuperării după Marea Criză, în 1938. Nu bogăția a fost determinantă, ci sărăcia cruntă a salariaților la vremea respectivă.
    2. Țările sandinave nu a aplicat politici de protecție socială după ce au devenit bogate, ci au devenit bogate aplicînd politici de stânga.
    Ex: Suedia. La sfârșitul sec. 19 era o țară săracă. Și totuși, începând cu 1890 a introdus sisteme publice de asigurări sociale.
    http://www.issa.int/html/pdf/GA2001/1monographie.pdf
    Statele Europei Occidentale au introdus sistemele complexe de securitate socială – anterior au funcționat doar unele componente, unele cu o istorie îndelungată în spate – imediat după război, când Europa era o ruină. Occidentul s-a îmbogățit aplicând politici sociale în cursul dezvoltării economice.

  3. Cetatean spune:

    Premisele de la care porniti analiza sunt subiective (vezi P1), sau gresite (vezi P2 si P3):

    P1. Spuneti ca: “aplicarea fara convulsii economice a salariului minim este apanajul tarilor bogate”. Eu zic ca SI NEAPLICAREA “fara convulsii economice a salariului minim este (tot) apanajul tarilor bogate”. In Romania, riscul de convulsii sociale este major, in conditiile in care salariul minim nu le asigure angajatilor un trai DEASUPRA PRAGULUI DE SARACIE.

    Romania are un coeficient de inegalitate sociala cu 40% mai mare decat media europeana si este pe penultimul loc in UE la puterea de cumparare (dupa Bulgaria).

    http://tinyurl.com/pnvnexz

    “Mai mult de jumatate dintre romanii care lucreaza legal au venituri nete din contractele munca de cel mult 1.000 lei pe luna … o treime dintre salariati obtine cel mult 850 lei net”.

    http://tinyurl.com/krcxpg2

    Acesta este tabloul societatii romanesti dupa 25 de ani de “democratie” si “economie de piata”, in care guvernantii au “practicat o politica a salariilor mici, transformand costul scazut al fortei de munca intr-un amagitor avantaj competitiv, care a saracit populatia”. Datorita faptului ca diferite categiorii socio-profesionale influente “s-au descurcat” (vezi salariile si pensiile “speciale” si “nesimtite”, vezi legile, contractele si privatizarile “cu dedicatie”, vezi coruptia generalizata, licitatiile trucate, vezi “jurnalistii” mituiti de catre patroni, vezi cadrele universitare din “fabricile de diplome”, etc.”), a disparut presiunea pentru asanarea economica a Romaniei din partea “elitelor” (intre ghilimele – vezi categoriile de “elite” din enumerarea dintre paranteze). Cred ca a venit timpul sa recuplam economic “elitele” la restul populatiei (prin toate mijloacele posibile, diferentiat, in functie de cauzele “sectoriale” care au generat clivajul social), in caz contrar tensiunile sociale acumulate vor exploda, cu efecte imprevizibile pentru toata lumea.

    P2. Spuneti ca: “Pare curios, dar ideile de dreapta functioneaza (economic) mai bine in tarile sarace (de ex. Romania in perioada interbelica)”.

    Sa vedem ce ne arata statistica (articol de Dragos Paul Aligica, revista 22):

    “Romania in raport cu media europeana, calcule pe baza datelor lui Paul Bairoch (PIB/locuitor)”:

    1913 – 0,63
    1929 – 0,58
    1933 – 0,54
    1938 – 0,51

    “Cifrele, asa cum spune Murgescu, contrazic destul de puternic imaginea unei dezvoltari economice viguroase a Romaniei interbelice, atat in ceea ce priveste tendina de ansamblu, cat si in ceea ce priveste anii buni sau rai. Celor a caror prima reactie este de a contesta cifrele, sa le spunem ca Murgescu a avut grija sa confrunte cu informatiile din varii lucrari de referinte, sa compare serii obtinute pe baza unor date primare independente unele de altele, calculate potrivit unor metode diferite. Iar ele ofera o imagine de ansamblu convergenta. Asadar pozitia relativa a Romaniei in raport cu restul lumii e destul de clara. Romania nu a fost in niciun caz o economie stelara in perioada in cauza. Nu a fost nici macar o economie performanta”.

    http://www.revista22.ro/articol-10951_3.html

    Dupa cum se vede, intre anii 1929 si 1938 “ideile de dreapta” au dus la marirea decalajului PIB/locuitor fata de media europeana, nu la diminuarea lui, deci afirmatia ca “ideile de dreapta functioneaza (economic) mai bine in tarile sarace (de ex. Romania in perioada interbelica)” este falsa.

    P3. Mai spuneti ca: “Al treilea factor al schimbarii tine de identificarea sociala crescanda cu apartenenta la un grup. Oamenii azi sunt mai putin inclinati sa se descrie ca bogati sau saraci. Ei apartin mai degraba unor sisteme de valori, idealuri: ale celor care sparg sisteme informatice, salariatilor corporatisti, iubitorilor de aventuri extreme, credinciosii unor idei sau oameni, luptatorilor de gherila etc.”,

    iar mai jos spuneti ca:

    “este de asteptat ca tema salariului minim sa fie depasita in importanta de alte prioritati sociale. Veniturile obtinute din alte surse decat angajarea au devenit o componenta importanta a stilului de viata contemporan. Piata de capital, piata imobiliara, intermedierea, auto-angajarea, produsele creativitatii, forme private ale pietei muncii etc. tind sa faca o parte din ce in ce mai insemnata a populatiei dependenta pentru pozitia lor sociala de alte mecanisme decat relatiile cu un angajator”.

    Oare in ce categorie dintre cele de mai sus intra cei “mai mult de jumatate dintre romanii care lucreaza legal au venituri nete din contractele munca de cel mult 1.000 lei pe luna … o treime dintre salariati obtine cel mult 850 lei net”, carora li se adreseaza marirea salariului minim?

    Intrebarea este, evident retorica.

    http://tinyurl.com/krcxpg2

    In concluzie, sunt de acord cand spuneti ca: “daca ar fi sa am un raspuns clar cu privire la decizia de stabilire si crestere a salariului minim, acesta ar fi ca aceasta este…si buna, si proasta”, doar ca precizarile care urmenaza difera de ale dvs.: “decizie buna” pentru angajatori, “decizie proasta” pentru angajati, precum si pentru coeziunea si stabilitatea sociala a Romaniei.

    Angel Gurría, Secretar-General al OECD:

    “Coeziunea sociala – liantul care tine societatea unita – este amenintata peste tot in lume (…). Exista spatiu amplu pentru actiuni guvernamentale in tarile in curs de dezvoltare si in economiile emergente, pentru a satisface cererea crescuta de coeziune sociala”.

    “Poate fi adevarat ca banii nu aduc fericirea insa acest lucru se aplica doar daca ai destui bani ca sa iti asiguri nevoile de baza: o locuinta, mancare, haine pentru familie, educatie pentru copii.
    Coeziunea sociala a societatilor noastre democratice este construita pe premisa ca exista mecanisme de echilibrare («checks and balances») care sa previna crearea unei prapastii asa de mari intre cei bogati si cei saraci incat oamenii sa puna la indoiala bazele unui sistem care lasa mari mase de oameni in saracie”.

    http://tinyurl.com/cydzbe8

    • Cetatean spune:

      ERATA:

      In concluzie, sunt de acord cand spuneti ca: “daca ar fi sa am un raspuns clar cu privire la decizia de stabilire si crestere a salariului minim, acesta ar fi ca aceasta este…si buna, si proasta”, doar ca precizarile care urmenaza difera de ale dvs.: “decizie proasta” pentru angajatori, “decizie buna” pentru angajati, precum si pentru coeziunea si stabilitatea sociala a Romaniei.

  4. TC spune:

    Este interesanta ideea cu regionalizarea salariului minim. Desi probabil ca in Romania, la mentalitatea diferita dintre regiuni, probabil ca nu va functiona – cei “defavorizati” vor spune ca “bogatii vor sa rupa Romania” samd.

    Ideal ar fi sa nu existe un salariu minim pe economie. 0 impozit pana la un anumit prag, insotit de diverse subventii guvernamentale pentru cei cu venituri reduse. Exemple de modalitati de aplicare exista urmand alte tari – nu este nevoie sa reinventeze romanii roata de fiecare data cand apare cate-o problema cu care multi altii s-au confruntat deja.

  5. Intr-o tara cu lipsa a 5 milioane de locuri de munca, aflata intr-o permanenta dezintegrare industriala, ca urmare a lipsei investitiilor industriale dupa 2009, fara salariul minim pe economie, probabil ca angajatii ar cistiga 3 – 400 de lei lunar.
    Raportul dintre oferta inexistenta de locuri de munca si excedentul de milioane de lucratori, determina valoarea scazuta a salariilor in zonele esuate economic, din cea mai mare parte a Romaniei.Asa ca, pe de o parte salariul minim incearca sa pastreze venitul minimal de supravietuire fizica al angajatului – desi cresterea salariului minim nu acopera nici macar majorarea de impozite si de preturi la utilitati.Pe de alta parte, el desfiinteaza locuri de munca, acolo unde costurile au crescut odata cu preturile. iar o mica crestere salariala (plus ce ia statul) pune capacul falimentului pe firma.
    O evaluare privind rostul sau inutilitatea salariului minim pe economie, este lipsita de sens analitic, economic, in tarile esuate economic, in care se practica lumpen-capitalismul.

  6. pehash spune:

    Interesant articol. Salutara obiectivitate!
    Cateva observatii-intrebari:
    1. Spuneti ca in societatile ‘avansate’ sa aplica mai usor un nivel salarial minim. Oare acest lucru nu se datoreaza si faptului ca intr-o societate ‘avansata’ persoanele care nu treg pragul acestui salariu minim sunt oricum suficient de educate incat sa poata lucra efectiv intr-o marja de productivitate acceptabila pentru companii?
    2. Ar fi interesant sa comparam sistemele de impozitare. De exemplu, in UK deducerea pentru salariul minim este atat de mare incat pentru ‘salariul minim’, angajatul ia net ~85% din costul total suportat de angajator. Din cate stiu, ecartul e mult mai mare in Romania.
    3. Daca acceptam teza statului care trebuie sa ofere ‘un trai decent’ cetatenilor sai, diferenta intre un asistat social si un angajat cu salariul minim pe economie este ca in primul caz statul are grija de individ, societatea isi protejeaza membrii, in timp ce al doilea caz este in mod evident o pasare a responsabilitatii pe umerii angajatorului. Societatea paseaza grija unui grup restrans de indivizi. Daca vrem “un trai decent” care implica “un venit minim” atunci de ce nu lasam individul sa obtina venituri pe masura productivitatii individuale si sa completam acele venituri din sacul comun, de la bugetul intregii societati?
    4. De ce ar creste nivelul “traiului decent” mai repede decat inflatia? Personal, cred ca anumite nevoi ar trebui acoperite direct, in natura, de catre societate. In cel mai eficient mod cu putinta – cluburi pentru copiii defavorizati, cantine sociale, un pat curat si un dus fierbinte pentru amaratii fara casa. Daca nivelul mediu de educatie permite un trai din ce in ce mai bun, asta nu implica neaparat ca nivelul minim trebuie sa creasca de asemenea..

    • Valentin Cojanu Valentin Cojanu spune:

      1, 2 si 4 sunt, cred, pe aceeasi linie si completeaza interventia. La 3, raspunsul este ca, pur si simplu, nu intotdeauna este posibil. Istoria sociala este o descriere tocmai a acestei incapacitati a societatii umane de a se organiza intotdeauna in directia unei calitati superioare a vietii sociale.

  7. Ventidius spune:

    Ideile de dreapta nu functioneaza mai bine in tarile sarace, ele functionaeza pur si simplu in orice tara unde sunt aplicate, atata doar ca tarile bogate isi permit si luxul de a functiona mai prost sau chiar de a nu functiona. Astfel, acestea din urma pot trai si aplicand idei de stanga, cheltuindu-si capitalul acumulat prin aplicarea politicilor de dreapta. O vreme cel putin. Cele sarace nu isi permit acest lux. Ideile de stanga ar avea nevoie, ca sa functioneze, de tari cu resurse atat de mari si cu o populatie atat de mica, incat oamenii sa poata trai si fara sa muncesca, doar din redeventele provenite din explaoatarea resurselor tarii(nici atunci nu poti fi sigur-vezi cazul Venezuela).

  8. euNuke spune:

    Orice creştere artificială -prin decizie guvernamentală- a salariului minim este un atac direct asupra acelor segmente necalificate ale “clasei” muncitoare ce pendulează intre contractul de muncă fiscalizat şi convenţia verbală. De ce? pentru că niciun patron nu va menţine postul muncitorului necalificat in organigrama legală dacă asta va însemna o creştere bruscă a costurilor, ci îl va desfiinţa, iar muncitorul ordinar cu contract pe perioadă nedeterminată va fi reangajat cu contract pe perioadă determinată sau fără niciun contract, ca ziler cu remuneraţie zilnică nefiscalizată. In loc să fie plătit mai bine, muncitorul necalificat ţintit de norma intruzivă a statului va primi un salariu mai mic şi in plus va resimţi din plin nesiguranţa locului de muncă. Ca atare, acest tip de dirijism economic nu izvorăşte dintr-o ideologie stângistă, şi desigur, nici din vreo doctrină a dreptei, ci este o manieră mizerabilă a statului intrat deja pe calea socialismului de a se degreva de sarcinile asumate faţă de proletariat, asta pentru că acest grup social masiv -al forţei de muncă necalificată- va fi privat pe viitor de ajutoarele sociale legiferate in beneficiul exclusiv al angajaţilor cu contract individual parafat de terţul etatist şi al celor cuprinşi in contractele colective de tip sindicalist. Prin forţarea patronatului de a se dispensa de contractele fiscalizate -din care oricum statul nu câştiga mare lucru pentru că remuneraţiile erau chiar minimul stabilit de stat- guvernul socialist obţine o viitoare stingere a obligaţiilor sociale aberante pe care astăzi le întrevede ca fiind imposibil de achitat.

    Decizia lui Ponta este şi un act de tip vindicativ: îi pedepseşte pe sărăntocii care au îndrăznit să nu-l voteze rupînd astfel pactul tacit dintre proletariat şi partidele socialiste. D-aia a ieşit furibund cu măsura-n vârf de ciomag tocmai acum, după alegeri, şi nu înainte cum ar fi fost cazul dacă e să credem teoreticienii socialişti ce susţin caracterul pro-muncitoresc al salariului minim fixat la nivel central.

    • Ventidius spune:

      Ma gandesc ca ideea asta cu cresterea salariul minim nu este chiar atat de rea. In mod paradoxal ar putea fi chiar o solutie salutara, cu o singura conditie: salariul minim sa fie stabilit la un nivel de cel putin 3000 de euro lunar. In acest mod, toti salariatii din domeniul privat(mai putin directorii) ar fi obligati sa lucreze la negru, lipsind statul de impozitul pe salarii si de CAS. Statul ar intra rapid in faliment, nemaifiind in stare sa finanteze deficitul asigurarlor sociale si nici salariul bugetarilor. Pe termen mediu asta oricum se va intampla, atat la noi cat si in occident. Dar cei care se vor trezi primii din utopia statului social, ar avea poate o sansa in plus sa se redreseze.

  9. ion adrian spune:

    Cred ca problemasalariului minim pentru a fi mai bine inteleasa, trebuie corelata cu problema indemnizatiei-dreptului de somaj

  10. DanT spune:

    Stabilirea unui salariu minim e eronata. Piata ii obliga oricum pe angajatori sa plateasca salarii care asigura subzistenta salariatilor. Pentru ca nimeni nu accepta sa lucreze full-time pe mai putin de atat.

  11. nova spune:

    Aceasta discutie despre salariu minim, analizata cu grafice (vezi articolul de mai jos), comparatii, teorii economice, analize pe toate fetele pur si simplu ne umplu de ridicol. (in fiecare publicatie in aceste zile intalnim cateva).
    Ceea ce nu am vazut NICAIERI in nici o analiza este de reprezinta “SALARIUL MINIM” !
    Am sa va dau eu o definitie : daca zilnic un angajat care a lucrat 8 ore pe zi se duce la Shaormeria Dristor poate sa isi cumpere o Shaorma. Mai putin in trei zile pe luna cand va trebui sa tina post negru. Deci : salariu brut de 900 lei, inseamna net 670 lei. O shaorma 25 lei x 30 xile inseamna 750 lei. Definitie : SALARIUL MINIM = 27 SHAORME.
    Munca unui om se reduce la “luxul” de a manca o shaorma pe zi. Restul????? Trai sub cerul liber si apa acolo unde o gaseste gratis.
    Daca ar fi sa tratam lucrurile mai serios de atat , pentru inceput, ar trebui sa existe un barem de venit pentru un angajat, astfel incat din salariul primit pentru cea mai nacalificata (?!) munca acesta sa poata trai. Adica sa ajungem la un minim necesar care de abia atunci sa insemne nivel de trai la pragul de sus al saraciei : cosul de hrana zilnic asigurat, plata utilitati la un standard minim, cheltuieli cu igiena si imbracamintea, cheltuieli transport. (sunt darnic si nu mai pun la socoteala servicii stomatologice, cocediu, masina etc).
    As vrea sa vad o analiza a “antreprenorilor” care infiereaza cresterea salariului minim pe un buget de 670 lei. Aici chiar ar trebui sa-si demonstrze maiestria si adevarata valoare si sa convinga pe cine o vrea sa intelega ca O SHAORMA PE ZI ESTE UN LUX.
    Se combate cu fiecare ocazie cum ca productivitatea muncii la noi nu a ajuns la nu stiu ce nivel si nu se poate…..
    Marile lanturi de hypermatketuri au zeci de mii de vanzatori, casieri. In tarile de origine salariile lor sunt intre 1500 – 2000 euro. La noi in jur de 1000 lei.- adica 200 euro, aproape de 10 ori mai putin,(povestea cu preturile de dincolo nu mai vreau sa o aud – mancarea costa la fel, ca si imbracamintea) Daca analizam productivitatea lucratorului roman strict pe aceste lanturi sunt convinsa ca este mult superioara. Ai nostri muncesc de rup. Ar trebui sa remarcati ca nu intalniti un vanzator mai mult de 2-3 luni intr-un astfel de loc de munca. Pleaca imediat ce a capatat putina experienta pentru ca sunt suprasolicitati cu munca suplimentara, bani retinuti pentru furturi si traiesc de fapt pe banii parintilor desi au serviciu.
    Am urmarit spotul publicitar facut de Moise Guran cu o familie dintr-o comuna situata la 40 km de Bucuresti si care nu a fost niciodata angajata. Tanarul I-a replicat ca pentru 8 milioane sa mearga la serviciu din care 2 sa le dea pe drum nu merita. Nici macar Moise Guran nu a inteles aceasta realitate. Adica acest om daca pleca de acasa el nici macar nu se poate intoarce de la serviciu cu o shaorma mica pentru copil (nevasta sa zicem ca ar fi pusa la regim pentru silueta) -.
    Concluzie : cand A MANCA O SHAORMA PE ZI NU O SA MAI REPREZINTE UN LUX poate trecem si noi la o gandire economica adaptata la viata reala. Cu cat mai tarziu se va intampla acest lucru cu atat forta de munca care ar putea aduce plusvaloare se va imputina si se vor inmultii ajutoarele sociale (raman cei neputinciosi)
    Realitatea ne spune ca de acum incolo putem sa ne masuram nivelul de trai in SHAORME si nu avem nevoie de nici un graphic..

    • Adrian spune:

      Comentariul dvs. e corect in parte, dar are cateva lacune fundamentale pe care v-as ruga sa le explicati daca se poate:
      1. spuneti ca o shaorma pe zi nu ar trebui sa fie un lux.
      - o shaorma la 25 de lei e un lux. La 5 lei nu ar fi, dar costul de productie la shaorma e spre 5 lei, nu spre 25, asa ca un produs cu asemenea adaos comercial e unul de lux
      - nu e clar unde trageti linia intre lux si necesitate. Poate un Mercedes in parcare e o necesitate, nu un lux. As fi foarte interesat sa definiti cat mai clar care e limita intre necesitate si lux si cum anume ajungeti, cat mai obiectiv, la ea
      2. exista o eroare logica fundamentala in teoriile de stanga: in dorinta justificata si idealista de a ajuta pe cei care au nevoie de ajutor se instituie automat obligatia oricarui nu e in nevoie de ajutor de a ii suporta pe acestia. E un soi de “capra vecinului” politica: daca eu am nevoie de ajutor si vecinul are o capra automat eu am drepturi asupra caprei vecinului si vecinul e obligat sa imi puna la dispozitie capra. Nu am vazut niciodata o politica de stanga aplicata in vreo tara in care ajutorul social sa nu fie prestat prin contrapartida cu forta, prin incalcarea drepturilor de proprietate ale celor care au. Ajutorarea nevoiasilor nu e facuta din bunatatea inimii, nu e benevola, este impusa cu bocancii si nu e ajutorare, e confiscare si redistribuire. In parte asta e interzis prin constitutie, dar practic se face. Proprietatile imobiliare sau veniturile oricarei persoane sunt proprietatea sa; statul in orice regim socialist il depriva de proprietate si in mod arbitrar ii confisca o parte care poate fi procentual foarte diferita – la imobiliare in jurul valorii de 1-2 procente, la venituri chiar peste 50%, si asta in numele idealului de a iti ajuta semenii.
      - “scopul scuza mijloacele” e situatia in care ne gasim, folosind haiducia pentru a lua de la cei care au (numiti in mod gresit “bogati”) si a da dupa criterii arbitrare (stabilite de diverse legi dupa vointa “alesilor”) celor numiti gresit “saraci”
      - este ignorat complet omul, pentru ca politica sa poata fi folosita sunt definite clase si aplicate etichete; in anii ’50 erau burghezi, chiaburi, capitalisti, acum sunt “bogati”. Nu il jupuim pe Popescu de 50% din veniturile din munca lui, ci Popescu “plateste taxele necesare functionarii statului”. Sigur, Popescu nu are nici un cuvant de spus pentru ca daca nu plateste statului taxele intra la puscarie, ceea ce e mai bine decat daca nu ar plati taxe de protectie unor mafioti care poate l-ar omora, deci statul e preferabil unor mafioti, desi fac acelasi lucru si in nici un caz nu poate fi considerat un lucru bun.

      Moral care e limita in care poate fi obligat cineva sa plateasca pentru altii si de ce? Am putea impune un impozit si martienilor daca ANAF l-ar putea colecta, doar martienii sunt bogati pentru ca desi nu consuma shaorma isi permit sa traiasca in locuri exotice (pe Marte) si sa aibe canale pe care nu au platit impozit. Imi pun intrebarea pentru ca unele tari deja percep taxe cetatenilor lor si pentru venituri extrateritoriale, ceea ce ma face sa cred ca pretentiile lor sunt deja globale sau, de fapt, taxeaza tot ce pot atinge intr-un fel sau altul.

    • pehash spune:

      Inainte de a discuta despre “salariul minim” cred ca trebuie sa cadem de acord asupra conceptului de “salariu”.. :) este un pret stabilit prin negociere pentru ora/ziua/luna de munca depusa.. aceasta negociere pare sa fie hiba. unii nu sunt in stare, altii sunt constransi de nevoile personale, altii merg cu turma. asa ca vine ciobanul si decide pentru turma

    • Nelu' spune:

      Exemplul cu shaorma de la Dristor nu e foarte bine ales – poti sa-ti faci shaorma acasa (nici nu e foarte greu) cu maxim 2,5 Ron (deci ar veni 270 de shaorme pe luna, mai mult decat suficient). Si asta in conditiile in care cumperi totul de la supermarket (si acolo sunt preturile umflate, nu m-as mira sa ajungi si la 0,25 Ron o shaorma, daca tii neaparat, dar e mai dificil).
      Mai greu e cu alte servicii/produse (intretinere daca esti la bloc, eventual medicamente/doctori/preoti, poate chirie, copii, etc.).

      • syr spune:

        Poate ca shaorma nu e un exemplu destul de bun, dar gradinitza “de stat” a copilului pare-mi-se ca ar fi…15 lei mancarea pe zi plus maruntisuri care tin de igiena si de rechizite..una peste alta se face ca un serviciu public, cum e gradinitza publica, pentru care pe de o parte platesc taxe si impozite, ma costa jumatate din salariul minim pe luna, bani din buzunar, adica pe de alta parte achit si din feliutza care a scapat de impozite o oareshce suma. Aaaa, s-ar putea sa nu fie un exemplu bun pentru ca nu e un bun de pe piatza, cu pretul format din echilibrul bla-bla…pai nu poci ca sa-mi permit gradinitza privata din salariul minim…si nici gradinitza “de stat” nu-mi lasa resurse sa traiesc….fara gradinitza nu am timpul necesar sa ma duc la munca pentru a incasa lunar salariul ala minim…
        Discutia despre shaorma la 25 de lei (de la dristor) sau la 2,5 lei (cu materia prima de la megaimage) e irelevanta:) intrebare a e la ce foloseste salariul minim pe economie si cui…

  12. elena spune:

    Statul are şi oareşice avantaje fiscale, creşte baza de impozitare.

    Sunt multe situaţiile de muncă la “gri”. Adică în contract se trece minimul pe economie, dar omul mai primeşte ceva în mână.
    Mărind minimul poate angajatul nu va avea mai mult, dar se va colecta mai mult la taxe.

    • Adrian spune:

      E un argument dubios: o măsura poate fi proasta, dar scuzabila daca are și efecte secundare pozitive?
      Și de când colectarea mai multor taxe e un scop în viață, statul e un SRL în goană dupa profituri (taxe) pe care să le cheltuie? Taxele nu sunt un scop, sunt un mijloc negativ de a ajunge la anumite rezultate (nu îmi spuneți că oamenii își plătesc taxele din plăcere, o sa va intreb de ce neplata e pedepsită în acest caz, și nu spuneți că e spre binele lor pentru că ori e fals ori ei sunt idioți și nu înțeleg); fiind un mijloc negativ ar trebui ca țelul sa fie minimizarea, nu maximizarea acestei neplăceri.

      • raoul spune:

        Ceea ce nu inteleg asa zisii patroni care tipa ca din gura de sarpe daca sunt fortati de catre stat sa plateasca un pic mai bine pe amaratii care muncesc este ca fara o plata decenta nu pot cere calitate si productivitate.

        Patronii seriosi nu vor incerca niciodata sa obtina un foarte mic plus de profit pe seama angajatilor. Renalut, Ford, Continental, etc. au trecut de faza capitalismului salbatic cu mult timp in urma.

        De astfel de partoni avem nevoie, ceilalti pot din partea mea sa se duca in Bangladesh, unde nu trebuie sa plateasca salariu minim, dar platesc mai mult ca taxe de protectie, si risca in orice moment sa ramana fara afacere si poate si fara viata.

        PS Sunt si eu un mic patron, asa ca am idee despre ce vorbesc.

        • kkciosuldelahamangia spune:

          atunci de ce firmele respective au deschis unitati de productie in tari unde mana de lucru este mult mai ieftina ?

      • elena spune:

        Nu se dorea a fi justificare morală – doar o explicație a motivelor la nivel de minister.

        Un prof – ceva mai puțin robot ca ceilalți – ne-a dat în facultă exemplil cu microîntreprinderile, dacă-și aduce aminte cineva.
        S-a impus ca firmele respective să aibă minim un angajat cu justificarea că va scădea șomajul. Nu a scăzut de nici un fel, că patronii și-au angajat contabila, soția sau soacra cu minimul pe economie, două ore pe zi. Dar statul a mai strâns ceva taxe cu reglementarea respectivă.

  13. Ulysses Errandus spune:

    „Țările avansate fie au cea mai îndelungată tradiție în aplicarea unei legislații a salariului minim (de ex. Australia, Noua Zeelandă, Marea Britanie, SUA),…”
    Includerea US in acesta lista este o eroare (oare, excuse my pun). Nu conteaza lungimea in timp a traditiei, mai mult conteaza ce fel de traditie. Salariul minim din US este ridicol de mic si as numi asta o traditie mizerabila. In US un chelner are un salariu minim de vreo 2.5 $ iar ceilalti angajati de max 6$. N-am vazut in articolul de mai sus nici o discutie despre salariul minim si costul vietii, intre salariul minim si polarizare socialaa (vezi studiile lui Joseph Stiglitz despre costurile inegalitatii in The Price of Inequality). Dumneavostra traiti in lumea reala sau intr-o universitate occidentala in care tinerii sunt indoctrinati cu teorii valabila acum 200 ani?

    „societățile bogate sunt preocupate de calitatea vieții mai mult decât prosperitatea materială..”
    Am trait s-o aud si pe asta. Exista date care sa sustina acesta asertiune? Toate statisticile disponibile sustin contrariul. Valoarea suprema in toate societatile avansate este banul.

    “munca a devenit un factor care poate fi acumulat.” Nici aceasta afirmatie care nu-si gaseste o acoperire faptica. Munca unor elite (marturisesc ca n-ar trebui sa ma plang de asta) a devenit mult mai bine platita decat cea a miliardelor de necajiti care n-au avut acces la o educatie decenta (fie ea privata sau de stat) sau s-au nascut dezavantajati social sau biologic. Majoritatea tarilor asa-zis avansate platesc membrii consiliului de administratei a unei companii de zeci sau sute de ori mai mult decat pe simplu inginer care produce in realitate mai mult decat speculatiile pe hartie ale tuturor membrilor Board-ului. Cei care nu sunt avantajati social ((ie educational) sau biologic nu vor acumula nicioadata munca depusa. Asta pentru ca sunt scalvi pe viata la mortgage (ipoteca pe casa) si credit card debt. Veti spune ca e vina lor. Wake up (reveillez vous, pe vechi) aceste instrumente sunt valori supreme in sociatatea in care ei traiesc.

    Problema salariului minim nu-si are rostul in afara discutiei asupra efectelor reale ale globalizarii, a miscarii libere a capitalului si a lipsei de control a statelor asupra taxarii reale a capitalului mobil. Faptul ca o corporatie din US, UK sau chiar China poate inregistra un profit real intr-o tara si plati un impozit simbolic in Iralnda, Cayman Islands sau Man island eclipseaza cu totul discutia. O societate in care profitul este continuu tranferat in stratosfera nu poate plati un salariu minim decent.
    Tragic inca n-am gasit pe Contributors.ro un articol care sa abordeze fara ochelari verzi problemele societatii de azi. Tinerii care invata azi in UK, US (sau chiar la École nationale d’administration) nu sunt cu nimic mai destepti decat Ion Iliescu intors in anii 50 dela Lomonosov Gosudarstvennyi Universitet (sper ca am nimerit cum se scrie). Sa auzim si de bine.

    • athos spune:

      “O societate in care profitul este continuu tranferat in stratosfera nu poate plati un salariu minim decent.”

      Nu cred ca stratosfera se numeste, ci investitii in economia reala, care n-ar mai fi posibile cel putin pentru cuantumul confiscat prin taxe. Si este mai moral sa te pazesti de taxe, legal, decat sa jefuiesti prin taxe, legal. Si as mai considera ca a crede contrariul miroase mai tare a indoctrinare decat orice, indiferent cat de noua sau veche.

      • Ulysses Errandus spune:

        “Nu cred ca stratosfera se numeste, ci investitii in economia reala, care n-ar mai fi posibile cel putin pentru cuantumul confiscat prin taxe.”
        Cred ca vorbim de doua lucruri diferite sau va faceti ca nu intelegeti. Majoritatea firmelor multinationale (si nu numai) au sedii inregistrate prin paradisuri fiscale si platesc taxe simbolice in tarile in care se realizeaza veniturile reale. Pana si guvernul conservator britanic s-a saturat sa accepte acest furt. Poate va amintiti ca Starbucks n-a platit timp de peste 5 ani nici o taxa in UK.
        Cat despre investitiile in economia reala, poate-mi explicati ce investitii face Google in economia reala din Europa continentala sau chiar UK.
        Stupiditatea numita trickle down economy nu poate functiona in acest sistem.

      • Ulysses Errandus spune:

        “Si as mai considera ca a crede contrariul miroase mai tare a indoctrinare decat orice, indiferent cat de noua sau veche.”
        Elita romaneasca s-a lasat Indoctrinata de teorii invatate in universitati mediocre din UK sau US si refuza sa gandeasca cu capetele proprii. Paradoxal economisti occidentali precum Joseph Stiglitz (laureat al premiului Nobel pentru economie), Ha-Joon Chang (professor la Cambridge University), Thomas Piketty (Paris School of Economics) au demonstrat cu studii statistice riguroase ca economia de astazi nu functioneaza chiar dupa legile simpliste enuntate de Adam Smith et comp.
        Dar, ca si marxistii de mai ieri, economistii de azi prefera sa ignore datele de dragul salvarii teoriei (modelului).

  14. athos spune:

    Cred ca din perspectiva salariului minim, nu putem intelege mare lucru din economie. Mai curand, putem deduce cum un anume instrument politico-social, poate sa genereze avantaje certe celor care au un mare interes in pastrarea status-quo ului, si anume marile corporatii, marile sindicate si clasa politica, pe costurile generale ale societatii, si fara ca aceasta sa devina (prea) vizibil. Sursa bunastarii nu este niciodata salariul minim, ci avantajele competitive ale unei comunitati. In plus, salariul minim genereaza, cu siguranta, o folosire partiala a fortei de munca disponibile, din ratiuni de costuri inacceptabile la acel nivel. In schimb, existenta acestui salariu minim este un soi de mecanism de siguranta si control al tensiunilor sociale ce ar putea fi exploatate imprevizibil.
    Intr-o lume pur antreprenoriala, salariul minim este un non-sens, cum un non-sens sunt preturile minime garantate pentru orice. Insa intr-o democratie bazata pe vot si corporatism, el exista alaturi de celelalte.

  15. cont spune:

    nu salariu minim este problema unei societati!
    un angajator este pedepsit / penalizat / amendat practic atunci cand angajeaza, el platind practic inca un salariu statului.
    si atentie, poate ar trebui sa se poata angaja incepand de la 1 leu salariu si in functie de realizari / productie / vanzari acesta sa fie remunerat.
    orice se poate, important este ce dorim …. performanta sau ajutoare sociale (votanti)

  16. E. Ionesco spune:

    Mariti salariul minim si-o sa ajungeti ca francezii astia:
    https://tinyurl.com/mlqvdab

    Pescuiesc scoici, le trimit in China pentru a fi curatate (revine mult mai ieftin!), iar apoi le aduc inapoi pentru procesare si gatit.

    “It sounds weird, but it’s a matter of cost. We are on wage differences ranging from one to 100,” George Brézellec, vice-president of fishing cooperative Cobrenord that owns 40 percent of the Celtarmor factory, told Europe 1 radio.

    Dar exista speranta. Iata la ce se gindesc localnicii:

    The local community disagrees with the current status quo and is hoping to find an alternative that would see French workers doing the job. If a European grant was forthcoming, more disabled people could be employed for the task.

    The local community project’s projected budget is about €150,000, which could be obtained through a European grant, as the fishermen are planning to hire disabled people.

    :mrgreen:

  17. Ghita Bizonu' spune:

    O fi bine ? O fi rau ?!
    CAPITAL joi, 18 decembrie 2014

    Grupul francez Axa a vândut operaţiunile de asigurări de viaţă şi economisire din România către SAI Certinvest şi SIF Transilvania, retrăgându-se astfel de pe piaţa românească, scrie Mediafax.ro.
    Adevarul este ca la noi nu prea se fac asigurari. Mde ca atunci cand salaru este prea minim .. e mai ieftina o rugaciune!!
    A si in legatura cu saorma. Poa a din Dristor este cam scumpa. Insa sa ti-o faci acasa .. inseamna ca ala cu saormeria nu prea vinde. Adica lefuri scazute inseamna piata restransa. Mica si in afaceri marimea conteaza! (asa cum in Romania interbelica o multime de tarani erau activi pe piata numa in ce proveste foncirea, gazul .. si cam atat.Pmaza o faceau in casa , hainele cam la fel , opincile idem) Ma rog poa este bine asa ca omu sa isi satisfaca cat mai “autarhic” necesitatile – si da , sunt si lefuri la negru de 400 lei (“salaor” pe santiere pe aici mai la S de Bucuresti). Asta cam impune autoconsum …

    Si inca una

    CAPITAL miercuri, 17 decembrie 2014
    Începând cu 1 ianuarie 2015, Germania introduce un salariu minim și șoferilor profesioniști străini care efectuează operațiuni de transport internațional de marfă și persoane către și din Germania, cabotaj sau tranzit pe teritoriul Germaniei, susțin reprezentanții UNTRR, precizând că măsurile recent adoptate de Germania afectează grav libertatea serviciilor pe piața europeană.

    Cica ca sa nu se mai faca “dumping social”. Ca in rest este Ser Gut ca sa ne aliniem la accize si TVA la energie …



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Valentin Cojanu


Valentin Cojanu

Profesor la Academia de Studii Economice Bucuresti Editor al Journal of Philosophical Economics Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)