Home » Analize »Economie »Macro »Sinteze » Citesti:

Scaderea cheltuielilor publice ar invita recesiunea din nou – cum platim datoriile externe conteaza pentru PIB

Daniel Daianu septembrie 30, 2013 Analize, Economie, Macro, Sinteze
4 comentarii 1,019 Vizualizari

Nu s-a stins controversa privind cat de justificata a fost asistenta financiara externa primita de Romania (alaturi de alte cateva state nou intrate in UE) in iarna 2008/2009. In acest context este deplansa cresterea datoriei publice in anii crizei de la sub 18% la cca 37% din PIB in 2013. Impartasesc opinia ca o criza de lichiditate (sudden stop), asa cum s-a manifestat in acei ani, putea conduce la una de insolventa. Fapt este ca peste tot in UE datoria publica a crescut substantial in ultimii ani, in medie cu peste 50%, in unele cazuri cu mult mai mult. Explicatia este simpla, dincolo de interventia pentru salvarea sectoarelor bancare, actiunea guvernamentala de sprijinire a cererii agregate (ceea ce a insemnat crestere de deficite bugetare) a fost ceruta de implozia sectorului privat. Asupra acestor aspecte am staruit in texte anterioare. Drept este ca au existat diferente mari intre tari in ptinta de a tolera deficite crescute; tarile cu deficite externe foarte mari au fost obligate sa provedeze la ajustari timpurii. Merita sa ne aplecam asupra unei teze ce inmugureste si anume: daca nu ar fi mai bine ca onorarea scadentelor de plata externa sa se faca din economii la buget in loc sa se recurga la rostogolire de datorii.

Este de remarcat ca judecata referitoare la folosirea economiilor la bugetul public contine mult bun simt, nu numai la prima vedere. Fiindca este notorie risipa de resurse in sectorul public. Un rationament simplu ar suna dupa cum urmeaza. Sa zicem ca volumul de bunuri publice este realizat prin consum de resurse (inclusiv onorarea de obligatii sociale) ce echivaleaza cu 35% din PIB. In conditii de ineficienta vizibil diminuata (reducerea risipei) ar fi utilizate resurse ce echivaleaza cu numai 33% din PIB pentru obtinerea aceluiasi volum de bunuri publice. Aceasta s-ar traduce in economisirea a 2% din PIB ca inputuri in sectorul public, ce ar putea fi folosite pentru onorarea unor scadente externe, pentru reducerea datoriei externe. Socoteala pare, repet, de bun simt, sau common-sensical, cum ar zice englezii. Problema este insa mai complicata din punct de vedere al impactului asupra cererii aggegate, asupra PIB-ului. In esenta, folosirea de economisire interna pentru plata datoriilor externe echivaleaza cu un export de capital care ar reduce volumul activitatii economice interne alte conditii fiind neschimbate (ceteris paribus). Daca insa, economiile la buget “exportate” ar fi compensate de alte componente ale cheltuielilor agregate PIB-ul nu ar fi influentat in mod negativ. Intre asemenea componente ar fi absorbtia de fonduri europene (ce ar compensa in bugetul public diminuarea injectiilor de resurse prin realizarea de economii). Mai concret, exportul de resurse prin plata datoriilor ar fi compensat de import de resurse prin cresterea absorbtiei de fonduri europene. De notat ca  aceasta aritmetica simplifica mult relatiile in economie netinand cont de aspecte dinamice si calitative. Intrucat este de gandit ca absorbtia de fonduri europene ar ajuta la restructurarea economiei. O alta componenta ar fi investitii straine facute in economia interna, care s-ar vedea in formarea bruta de capital (de investitii fixe). Si aceste investitii ar ajuta restructurarea.

O intrebare cheie ar fi: de ce sa ne facem griji privind impactul asupra PIB-ului (al economisirii de resurse din bugetul public) atat timp cat productia de bunuri publice ramane neschimbata? Aici, raspunsul este legat de faptul ca atunci cand statul “ofera” voit, sau neintentionat, rente celor care au contracte cu sectorul public aceste avantaje necuvenite intra, este de prespus, in circuitul economic intern intr-o forma sau alte. Apare o situatia speciala in cazul in care rentele ar fi in totalitate transferate in strainatate, ceea ce ar fi o plecare de capital. Daca asa ar sta lucrurile, economiile la buget folosite pentru onorarea datoriilor (si care ar rezulta din starpirea de rente si reducerea ineficientei) nu ar afecta volumul activitatii economice interne. Dar este de admis ca nu toate “rentele” pleaca in strainatate, ca ele sunt folosite in circuitul economic intern. Cat de productiv si de util pentru economie, pentru cetateni in ansamblu este de discutat. Apare si situatia cand rente sunt « tezaurizate », fiindca preferinta pentru lichiditate este mare, inclinatia spere investitii este limitata. In aceasta situatie, efectul tezaurizarii la nivelul multor persoane si firme ar trebui sa fie compensat de miscarea banilor pe filiera bancara. Dar cand bancile isi reduc expunerea pe economia interna un efect de compensare este mai dificil de asteptat.

Deci, cand economia tureaza cu putine motoare (numai exportul sustine acum cererea interna, in fapt) un export de capital considerabil pentru onorarea scadentelor ajunse la maturitate  invita o noua recesiune! Acesta este un pericol real. De aceea are sens sa incercam o optimizare a platii datoriilor publice externe. Inseamna aceasta sa nu facem economii la bugetul public? Nicidecum; efortul de a elimina de risipa, ineficienta trebuie sa fie o constanta al unei guvernari responsabile. Economiile facute pot alimenta investitiile publice si alte nevoi intemeiate; altfel spus, pot schimba structura cheltuielilor publice in favoarea investitiilor, a bunelor utilizari.  Economii la bugetul public pot fi folosite  pentru plata datoriilor externe, mai ales daca reusim sa crestem substantial absorbtia fondurilor europene, daca sectorul privat capata viata. Daca am reusi sa crestem incasarile fiscale in mod substantial ecuatia platilor externe s-ar simplifica enorm.

Concluzia este: cum si cu ce platim datoriile externe conteaza pentru mersul PIB-ului.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "4 comments" on this Article:

  1. Radu Craciun Radu Craciun spune:

    Ceea ce cred ca ar mai trebui subliniat este si faptul ca, de fapt, chiar fara rambursarea datoriei, si plata capitalului atras de afara reprezinta un “transfer de resurse” in exterior. Deci nu este un free-ride si atunci esential ramane ce randament se obtine pe utilizarea acestui capital in tara. Daca se poate face rambursare de datorie in dauna “rentelor” mentionate care sunt apoi parcate in strainatate sau sunt cheltuite in strainatate de o minoritate, foarte bine. Daca costul datoriei este mai mare decat beneficiul investitiei atunci rezultatul net este negativ si mai bine ne lipsim si rambursam. Desigur, nu asta este ideea, dar nu se poate discuta despre utilitatea indatorarii externe fara a se discuta cu rigoare despre calitatea utilizarii resurselor atrase, a masurii in care “return-ul” acopera costurile de finantare. Lucrurile sunt nuantate si pot duce si la concluzia ca rambursarea graduala a datoriei nu duce neaparat la recesiune sau duce la aceeasi recesiune pe care oricum am avea-o si cu pastrarea nivelului actual de indatorare (datorita utilizarii ineficiente si a cossturilor aferente).

  2. Adrian spune:

    Este foarte putin probabil ca incasarile fiscale sa fie majorate, fara sa fie franata cresterea economica. Este foarte probabil ca in urmatorii ani sa asistam la schimbari majore in structura de stat, din punct de vedere al dimensiunii si implicarii in economie, cel putin asa sper. Datoriile publice au atins cote ridicole, care in mod inevitabil vor fi suportate de catre fiecare cetatean in parte. Unele vor fi, poate chiar majoritatea, imposibil de achitat.

    Nu exista nici un dubiu ca interventia statelor prin salvarea unor “giganti” (to big to fail), a fost o decizie gresita.
    Scaderea cheltuielilor publice ar perturba pe termen scurt mediul economic, dar pe termen lung ar revigora mediul economic privat. Problema este lipsa curajului in randul economistilor si implicatiile politice a unor decizii economice cu efect pozitiv pe termen lung. Nu avem economisiti care sa “think outside the box”.

    Partea pozitiva este ca cetateanul de rand, incet dar sigur, incepe sa inteleaga cine suporta orice greseala a statului. Spre exemplu in America, pentru prima data cetatenii, in majoritatea lor, sunt impotriva interventiei in Siria. Conform sondajelor, unul din principalele motive este costul acestei interventii. Oamenii incep sa inteleaga ca orice pas facut in Siria, este platit de catre fiecare cetatean in parte, iar datoria publica ridicola nu mai permita astfel de exercitii ale statului.

    In Romania statul inca isi permie sa faca exercitii, tinand cont ca electoratul nu intelege toate implicarile.

  3. Barbara spune:

    Scaderea cheltuielilor publice ar contribui la crestere economica deoarece aceste fonduri eliberate pot fi investite in domenii economice productive. Idea ca bugetarii cheltuie salariile iar taxele produse sa zicem in proportie de 25% ajung inapoi in buget e o politica paguboasa deoarece restul de 75% sunt cheltuieli suplimentare ce pot fi o povara asupra oricarei economii si in special asupra celor emergente.
    Nu poti obtine pprosperitate cheltuind sau imprumutindute ca sa cumperi voturile si suportul politic al bugetarilor si a sindicatelor.
    Problema principal a Romaniei e ca: Guvernul e principalul patron ce angajaza cei mai multi salariati (aproape de 50% din forta de munca lucreaza la govern si la agentiile guvernamentale), a doua problema e ca Guvernul e proprietarul cel mai mare din Romania iar a treia problema e ca guvernul e o institutie prea mare cu prea multe ministere, agentii, asociatii si patronaj.
    Atata timp cit Guvernul nu va fu refiormat, subtiat si redus la un minim functional Romania nu poate avea aspiratii.

  4. Marian Grigore spune:

    Imi permit cateva observatii de natura mai mult filosofica si mai putin tehnica. Textul dlui Daianu are in fundal teoria keynesiana in privinta interventiei statului in economie pe post de regulator si stimulator al activitatii economice. Este un teritoriu extrem de vast de discutie in ce masura aceasta teorie mai sta in picioare astazi. Parerea mea este ca modelul statului asistential/interventionist isi vede falimentul in epoca pe care o traim, dupa aproape un secol in care influenta crescanda a statului a dus la stagnarea economica si declinul, cel putin in termeni relativi, al modelului de societate euro-atlantica sau europeana/occidentala.
    Primul esec al abordarii interventioniste in economie a fost in contextul crizei din 1929-1933 si apoi recesiunea indusa de masurile distructive luate in ideea temperarii crizei, sub marca “New Deal”, dar care au condus la efecte contrare. Sistemele actuale de pensii si sanatate, care greveaza bugetele isi au orignea in acea epoca. Nu e teoria mea sau vreuna conspirationista, ci o realitate documentata de mari economisti, laureatul Nobel Milton Friedman fiind o voce cu autoritate.
    Criza datoriilor suverane pe care o traverseaza societatea euro-atlantica nu este una conjuncturala, ci structurala. Dupa teoria keyesiana, guvernele s-au indatorat si au cheltuit in iluzia unei stimulari economice. Aceasta abordare si-a aratat efectele negative cu efecte devastatoare odata cu scaderea demografica si imbatranirea populatiei, ceea ce a rezultat in platile tot mai mari necesare pentru pensii si alte plati sociale. Vedeti rezultatele unei astfel de filosofii in ceea ce se intampla acum in SUA.
    De aceea, poate pe termen foarte scurt (cativa ani maxim) a cheltui banul public da bine in statisticile cu evolutia PIB. Dar si aici sunt multe semne de intrebare, ca sa fiu foarte ingaduitor in termeni, in privinta acestei abordari, stiind ca noi ne imprumutam astazi ca sa platim pensii si salarii, deci nu pentru investitii bine tintite pentru dezvoltarea economica pe termen lung.
    Iar cea mai serioasa intrebare este: CINE VA PLATI IN VIITOR? Raspunsul este evident, dar deloc discutat: COPIII NOSTRI, generatiile viitoare, pe umerii carora aruncam azi povara larghetii pe care ne-o oferim astazi noua insine cheltuind mai mult decat ne putem permite. In aceste conditii, nu cred ca ei vor trai mai bine decat noi.
    Vedeti cartea lui Niall Ferguson “The Great Degeneration”.
    In plus, ce inseamna statul? Esentialmente, sunt de fapt politicienii (nu oamenii de stat, din acestia nu cred sa avem), care iau deciziile cu gandul la viitoarele alegeri si nu la implicatiile pe termen lung ale deciziilor lor. Exista si aici o larga dezbatere in privinta limitelor si deficientelor democratiei asa cum exista ea astazi (vezi de exemplu studiul lui Lucian Croitoru din iulie 2012 pe aceasta tema) si nici nu vreau sa dau exemple din peisajul nostru politic.
    Nu sunt in mod evident un simpatizant al teoriei keynesiene dar nici nu mi-am propus sa fac apologia gandirii clasic-liberale.
    Am facut aceste mentiuni pentru ca in mod sincer cred ca trebuie sa avem o abordare structural diferita a realitatii economico-socio-politice de azi iar temele expuse sa fie dezbatute pe larg. Nu putem disjunge aceste trei domenii pentru ca ele sunt strans legate.
    Revenind la text, sigur, daca putem amana (roll-over) scadentele actuale ale datoriei externe in speranta unor vremuri mai bune, sunt de acord. Dar cred ca trebuie sa ne facem griji in privinta cheltuielilor statului, care le face prin definitie ineficient si cu bani pe care nu ii are.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Daniel Daianu


Daniel Daianu

Ministru al finanţelor între 1997-1998, profesor universitar la Departamentul de Relaţii Internaţionale şi Integrare Europeană din cadrul SNSPA, membru corespondent al Academ... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)